Nicolo Paganini, (1782-1840)

omul care a revoluționat vioara.

Născut în Genova, Italia, la 27 octombrie, într-o familie modestă,

a primit lecții de muzică de la tatăl său înainte de vârsta de 6 ani,
apoi, de la cei mai buni profesori din Genova.
A început să cânte în prezența publicului și a compus prima lui sonată în 1790, la
vârsta de 8 ani. În 1795, a mers la Parma pentru a studia, dar profesorii de acolo i-
au spus că nu au cu ce să-l mai ajute. Atunci a început să exerseze singur  vioara,
într-un mod atât de riguros încât, de cele mai multe ori, cânta 15 ore pe zi.
 Copil minune, Paganini era la vîrsta de 9 ani
un virtuos al mandolinei, chitarei şi viorii.
Și-a desfăşurat
activitatea
creatoare exclusiv
în domeniul viorii,
instrument pe care
îl stăpânea cu o
prodigioasă
virtuozitate.

În 1797, și-a început turneele, susținând concerte, care au

constituit pentru mulți ani un triumf.
Tehnica violonistică a lucrărilor lui a
inspirat unele creaţii ale marilor
compozitori romantici precum Liszt,
Schumann, Chopin, Berlioz, Brahms şi
mai recent Rahmaninov.
În lucrările lui
Paganini găsim
o sinteză
inovatoare a
tuturor
elementelor
violonistice,

lucrările purtând
pecetea canţonetei
italiene şi a ariei de
bel-canto.
Din 1805 până în 1808, era singurul violonist la curte la Lucca, numit de sora lui
Napoleon, Elisa Bacciocchi. În 1809, Nicolo devine un interpret pe cont propriu,
care își cânta propria muzică. A susținut concerte în întreaga Italie.

Felul în care interpreta unele pasaje muzicale era atât de frumos, încât publicul
său, deseori, izbucnea în lacrimi. Era capabil să cânte cu atât de multă forță încât
la Viena, un ascultător pe jumătate nebun, a declarat că pentru câteva zile, a
văzut diavolul cum îl ajuta pe violonist.
Geniul lui Paganini ca interpret a umbrit munca sa ca și compozitor. A scris
mare parte din muzica sa pentru propriile concerte, muzica fiind atât de
complicată, încât se credea că a încheiat un pact cu diavolul.

Compozițiile sale includ 24 capricii pentru vioară(publicate în 1820), care se

află printre cele mai dificile lucrări scrise vreodată pentru vioară. De
asemenea, a mai compus și 12 sonate pentru vioară și guitară, 6 concerte
pentru vioară, 6 cvartete pentru vioară, violă, violoncel și guitară.
 Era caracterizat de o flexibilitate excesivă a încheieturilor. "Acest lucru
l-a ajutat pe Paganini să interpreteze pasajele pentru care este
celebru."

Philip Sandblom scrie:

“Încheietura lui era atât de liberă, încât putea să
se miște în toate direcțiile."
În concerte, lui Paganini îi plăcea să joace farse, cum ar fi să regleze una
dintre corzi cu un semiton mai sus, sau să cânte mare parte a pieselor pe o
singură coardă, după ce le rupea pe celelalte trei. El își uluia audiența cu
tehnici care includeau pizzicato, atât cu mâna stângă cât și cu mâna dreaptă.
A murit la Nisa, pe 27 mai 1840.
 Bibliografie:
-Wikipedia

http://blog.360.yahoo.com/blog-
COlsxyk1cqftsfFEduLTCtopkA--?cq=1&p=35

http://www.giudicefabrizio.com/paganini.php

http://w3.rz-berlin.mpg.de/cmp/paganini.jpg

http://digilander.libero.it/agnola2004/paganini.htm
www.comune.genova.it/portal/template/viewTemp...
www.adrianosebastiani.it/pubblicazioni.html

www.geocities.com/petrud98/joysofmusic/fcomposer22.html
http://www.last.fm/music/Nicolo+Paganini?autostart
Documentare și realizare

Prof. Macsut Camelia

G.Ș. ,,Traian Demetrescu”
Craiova