Prof.

Ioniţă Maria
Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”
Tg. Neamţ, jud. Neamţ
Simfonia este o lucrare muzicală de mari proporţii scrisă pentru orchestră,
orchestră simfonică, capabilă să redea cele mai diferite sentimente şi idei
umane.
(simfonia provine din limba greacă :syn-impreună, phonie-voci,)

STRUCTURA SIMFONIEI CLASICE

Numărul Mişcarea Forma Structura formei

parţilor

ALLEGRO SONATA Expoziţie–Dezvoltare-Reexpoziţie

I
ANDANTE LIED A;A – B;A – B – A
II
MODERATO MENUET ¾
III O mişcare de dans

PRESTO RONDO A – B – A – C – A –D -A
IV
Simfonia ocupă un loc central în creaţia sa.
A compus 104 simfonii fiind considerat părintele
simfoniei.
Dovedeşte o inventivitate remarcabilă în plan
melodic, ritmic, armonic şi orchestral.
Melodia şi ritmica amintesc de cântecele populare
austriece, cehe sau croate, pe principiul simplităţii,
expresivităţii, conciziei şi clarităţii.
Simfoniile au fost botezate de public : Dimineaţa,
Prânzul, Cina, Despărţirea, Ceasornicul, Regina,
Cimpoiul, Surpriza, Ursul etc.- nefiind
programatice.
Creaţia împărţiţă în trei etape:
Prima perioadă sunt primele 40 simfonii în care îşi caută drumul propriu în
perfecţionarea genului, perioadă care a durat 20 ani.
Perioada a II-a cuprinde 30 simfonii compuse în 10 ani, când cristalizează simfonia în
4 părţi, a bitematismului şi a contrastului tematic.
Parioada a III-a 1780-1800, cea londoneză, ultimele 12 simfonii. Cea mai
reprezentativă perioadă fiind apogeul creaţiei sale.
Simfonia nr. 104, Cimpoiul – compusă în memoria bunului prieten Mozart cu
dramatism incipient. Impune un număr mai mare de instrumente de suflot şi percuţie
ceea ce duce la o forţă expresivă superioară.

A pornit de la caracterul iniţial de divertisment şi a ajuns la

complexe şi dramatice simfonii.
Simfoniile nr. 39, 40, 41 bazate pe un discurs amplu,
profund şi monumental.
Maturizarea gândirii simfonice se datorează preocupărilor
sale faţă de genul de operă şi cunoaşterea muzicii
europene.
Simfonia nr. 39 în Mi bemol major – este mai complexă mai amplă şi mai
dramatică cu sonoritate orchestrală bogată datorată şi intreoducerii de noi
instrumente de suflat îndeosebi clarinetul şi a adâncimii cromatice.
Simfonia nr. 40 în sol minor lirică şi sonoritate tulburătoare ce duce la meditaţie
tristă şi răscolitoare. Exprimă o stare sufletească tensionată.
Partea I Allegro formă de sonată în care predomină o stare apăsătoare în contrast
cu a II-a care este mai senină, duioasă.
Partea a II-a Andante formă de lied, exprimă o resemnare trecătoare şi o durere
ascunsă. Tema a II-a mai dezvoltă nota de dramatism.
Partea a III-a Moderato formă de manuet original şi dramatic, având o robusteţe şi o
vigoare gravă, tensionată, dramatică.Trio este mai senin dar nu schimbă caracterul
menuetului.
Partea a IV-a Allegro assai formă de sonată prin ciocnirea celor două teme
contrastante dă finalului un caracter impetuos, aproape eroic, dar obtimist.
Simfonia nr. 41 în Do major, Jupiter caracter monumental, măreţ, festiv. Îşi
exprimă încrederea senină dar hotărâtă în izbânda binelui şi frumosului vieţii.
Simfonia nr. 41 în Do major, Jupiter caracter monumental, măreţ, festiv. Îşi
exprimă încrederea senină dar hotărâtă în izbânda binelui şi frumosului vieţii.
 Gen prin care s-a exprimat cel mai bine şi convingător. Se
disting prin pregnanţa lor melodico-ritmică şi armonică, prin
construirea desăvârşită a formelor, prin diversitatea
sentimentelor şi ideilor exprimate. Orchestra are
sonoritatea demnă şi echilibrată.

Simfonia I în Do major şi a II-a în Re Major- căutarea unui limbaj propriu, căutând

desprinderea de tiparul obişnuit înlocuind menuetul cu scherzo dinamic şi robust
Simfonia a III-a în Mi bemol major- EroicaGândire simfonică matură, originalitatea
pusă în slujba ideii de conflict, de dramă şi de jertfă. Adânceşte contrastul tematic.
Este închinată lui Napoleon Bonaparte.
Partea a II-a Marcia funebre, exprimă pentru prima dată în simfonie sentimentul de
profundă durere cauzată de jertfirea eroului.
Simfonia a IV-a în Si bemol major – sentimente de linişte şi de speranţă.
Simfonia a V-a în do minor “A destinului” – tema luptei contra destinului, curajul şi
forţa omului care sunt încununate de bucuria triunfului. Partea I formă de sonată,
tema principală prin repetare este cea mai sugestivă, concisă, temă muzicală din
istoria muzicii. Tema alcătuită din 4 sunete (sol, sol, sol, mi bemol) revine pe parcursul
celor 4 părţi ca o idee fixă. Tema din partea a V-a solemnă în Do major sugerează
izbânda şi sărbătorirea ei.
Simfonia a VI-a în Fa major “Pastorala” Programatică, imn închinat naturii
dătătoare de speranţă omului. Are 5 părţi, cu un titlu cu scurt program redactat de
compozitor cu moto-ul mai mult sentiment decât descriere. Partea a IV-a Furtuna,
vijelia cu imaginaţie bogată şi inedită pentru imagini înfricoşătoare ale naturii,
sentimente de groază ale oamenilor ce se adăpostesc în grabă.
Simfonia a VII-a în La major Wagner spune: O adevărată apoteoză a dansului.
Compozitorul redă glasul bucuriei omului de a trăi.
Simfonia a VIII-a în Fa major, mica simfonia Redă optimismul, seninătatea. Partea
a II-a este dedicată fizicianului Maelzel- inventatorul metronomului. Partea a III-a
readuce menuetul.
Simfonia a IX-a în re minor “Oda bucuriei”- exprimă aspiraţia tuturor oamenilor
spre pacea şi iubirea universală. Toate cele 4 părţi sugerează forţa uriaşă a iubirii şi a
solidarităţii umane atingând apoteoza îmbrăţişării şi înfrăţirii oamenilor din toată
lumea.
 „Simfonia a IX-a”, cu cor, în care a folosit versurile din „Oda bucuriei” lui
Friederich Schiller. Ideea ei l-a urmărit ani întregi, ca s-o realizeze în 1824.
Este una din cele mai măreţe opere simfonice din întreaga muzică universală
a tuturor timpurilor. In ea, Ludwig van Beethoven şi-a exprimat încrederea în
victoria omului care luptă pentru binele tuturor.

(n.10 noiembrie 1759, Marbach am Neckar/

Württemberg - d.9 mai 1805, Weimar), poet şi
dramaturg german, considerat unul din „prinţii
poeziei germane”.

Medic militar, poet, dramaturg

Operă
Cavalerul Toggenburg
Cuvintele credinţei
Ector şi Andromache
Mănuşa
Mănuşa
Copila din străini
Friedrich Schiller Resignaţiune
Beethoven era un titan, care şi-a învins durerea
şi descurajarea. „Vreau să deprind curajul
răbdării”, a notat el pe un caiet. „Dacă trupul
meu e nevolnic, spiritul trebuie să biruiască.
Ceea ce nu pot auzi cu urechea, inima mea va
trebui să ghicească. Voi sfărâma cătuşele pe
care mi le-a pus destinul vreau să cânt, să cânt
pentru toţi. Omule! Ajută-te singur, odată ce ţi-a
fost dăruită puterea s-o faci!”