CRUCIADELE

Cruciadele au fost razboaie de aparare. Au fost un raspuns direct la agresiunile

musulmanilor, o incercare de a riposta sau de a se apăra contra cuceririlor de teritorii crestine de
catre musulmani.
Imediat dupa moartea lui Mahomed, razboinicii musulmani au lovit crestinii cu o forta
extraordinara. Si au avut un mare succes. Palestina, Siria si Egiptul – odinioara zonele cele mai
puternic crestine din lume – au cedat rapid. Pana in secolul al VIII-lea, ostile musulmane cucerisera
in intregime nordul Africii si Spania crestine. In secolul al XI-lea, turcii selgiucizi au cucerit Asia
Mica (Turcia de astazi), care fusese crestina din timpul Sfantului Pavel. Imperiul Bizantin a fost
redus la putin mai mult decat Grecia. Disperat, imparatul din Constantinopol le-a cerut crestinilor
din vestul Europei sa ii ajute pe fratii si surorile lor din Orient.
Acest strigat de ajutor a dat naştere cruciadelor. Ele nu au fost inventate nici de vreun Papa
ambitios, nici de niste cavaleri lacomi, ci au fost raspunsul la mai bine de patru secole de cuceriri in
urma carora musulmanii ocupasera deja doua treimi din vechea lume crestina. La un moment dat,
crestinatatea ca credinta si cultura trebuia sa se apere sau sa fie inghitita de islam. Aceasta aparare a
luat forma cruciadelor. Caracterul religios al cruciadelor explica de ce conducerea lor a revenit
papalitatii al carei rol, pe plan international, se afirma in secolul al XI-lea.
Cuciada a II-a
Turcii nu au renunțat la teritoriile pierdute. Căpeteniile selgiucide, pe moment, au pus capăt
rivalităților dintre ele și unindu-se au început contraofensivă, ajutate fiind de nemulțumirile din
rândul populației supuse, care se răscoala în mai multe rânduri. Cele două războaie purtate, în anii
1144-1146, între cruciați și selgiucizi au sfârșit cu recucerirea Edessei de către musulmani. In 1145
papa, a decretat Cruciada a doua ca raspuns la pirderea Edessei.
In 1147 urma sa inceapa cea de a doua cruciada. In mai armata germana condusa de Conrad
al III-lea al Germaniei pleaca de la Nurnberg, iar la o luna mai tarziu l-a urmat si Ludovic al VII-lea
insotit de sotia lui Eleonor de Aquitania. Armata germana ajunge la Constantinopol unde imparatul
bizantin Manuel il sfatuieste pe Conrad sa mearga de-a lungul coastei Asiei Mici si sa isi trimita
acasa pelerinii necombatanti. Ignorand sfatul imparatului, Conrad isi conduce oamenii pe drumurile
din interiorul Asiei Mici, unde au ramas fara hrana si apa si au fost partial prinsi de catre turci. În
octombrie 1147, la Dorylaeum, au fost masacrati, iar Conrad a fost unul dintre putinii care au scăpat
cu viata. Ramasitele armatei germane s-au alaturat armatei franceze la Niceea și au urmat lungul
coastei anatoliene.Ludovic și Conrad au avut o întrevedere cu regele Balduin, regele Ierusalimului.
Au convenit să atace Damascul in iulie 1148, dovedindu-se o greseală catastrofală. Armata lor
uriasa s-a retras cinci zile mai tarziu după ce au suferit pierderi teribile.Liderii cruciati s-au certat, s-
au despartit și au plecat acasa.