Autonomii locale

(Formarea statelor medieval românești)

[FOI]

Autonomiile locale au stat la baza formării statelor medievale românești. În

izvoarele istorice, poartă diferite denumiri:

- țări – Țara Șipenițului – sec IX (anul 1000 în Moldova)

- - Țara Cavarnei (Cărvunei) – 1230 în Dobrogea
- - Tara Maramuresului, Tara Barsei, Tara Zarandului, Tara
Fagarasului –sec X
- câmpuri – câmpul lui Vlad, câmpul lui Dragoș
- codri - Orheiului, Lăpușeni, Cosminului
- cobâle - Dorohoi, Neamț, Bacău, Vaslui
- oceale Câmpulung, Vrancea
- jupanate – Dobrogea – Dimitrie – 943
- - Gheorghe – 971
- voievodate (ducate) în Transilvania și Banat – gyula si ahtum sec XI
- cnezate și voievodate – la sud de Carpați (Țara Românească)

1. Factorii externi și interni care au favorizat procesul de formare

a statelor medievale românești
-românii din Transilvania au contribuit demografic și instituțional la Formarea
Țării Românești și a Moldovei

2. Etapele formării statelor medievale românești

 a) concentrarea formațiunilor politice în cadre teritorial-politice unitare,
plecându-se de la obștea sătească, romaniile populare, cnezate,
voievodate

b) organizarea instituțiilor:

- laice - domnia
- - sfatul domnesc
- - adunarea țării
- - administrația
- - armata
- ecleziastice (religioase) – biserica ortodoxă

c) eliberarea teritoriului Țării Românești și al Moldovei de sub dominația

străină (maghiară și tătară) și asigurarea independenței

d) consolidarea statelor medievale românești în timpul urmașilor

intemeietorilor:

- Basarab - Nicolae Alexandru

- - Vladislav Vlaicu
- Bogdan - Latcu
- - Petru Mușat
- - Roman I

Formarea Voievodatului Transilvaniei

Are la bază voievodatele existente în sec IX – Gelu, Glad, Menumorut și cele

din sec XI – Gyla (sau Gyula) și Ahtum, despre care vorbesc izvoarele istorice.
Evolutia spre voievodatul unic a fost oprită de cucerirea maghiară. Ungurii (sau
maghiarii) au venit din Asia și s-au stabilit în Pannonia (Ungaria de astăzi) în sec
IX (896).
De aici, au pătruns în Transilvania, ocupând cele trei voievodate existente în
sec IX. Din sec XI, începe cucerirea sistematică a Transilvaniei, care se incheie în
sec XIII. Cel care o face este ducele Vaik (997-1038), care în 1001 se
creștinizează în rit catolic împreună cu întregul popor, își ia numele de Ștefan și
titlul de rege. Organizează stăpânirea sa într-un principat, având ca model
statele europene occidentale. De la papă primește titlul de rege apostolic.
Astfel, în 1002-1003, încearcă să impună catolicismul în Transilvania și intră în
conflict cu voievodatul Gyula pe care îil intemnițează pe viață.
În 1004 episcopia ortodoxă de la Alba Iulia este desființată. Despre acest
eveniment ne vorbește ”Legenda Sfântului Gerald” din sec XI. Același izvor
istoric relatează conflictul dintre Ștefan I și Ahtum, tot în 1002-1003. Motivul a
fost legat de refuzul lui Ahtum de a plată vamă pentru sarea transportată pe
Mureș.
Regalitatea maghiară (ce se organizase după modelul autonomiei apusene)
încearcă să introducă acest model și în Transilvania în ceea ce privește:
a) organizarea politico-statală – în acest sens se introduce principatul prin
numirea principelui Mercurius, atestat documentar în 1111 și în 1113.
Din 1113 și până în 1176, Transilvania este condusă când de voievod,
când de principe. Din 1176, ea este condusă de voievod, documentele
consemnându-l pe ”Leustachius voievod” și își menține această
organizare până în 1541. Din 1541, Transilvania întră sub stăpânire
otomană (Ungaria dispare de pe harta politică a Europei).

b) organizarea religioasă – introducându-se episcopatul catolic prin

numirea episcopului catolic Simion în 1111, ce-și avea centrul la Bălgrad
(Alba-Iulia de astăzi).

c) organizarea administrativ-teritorială – prin organizarea comitatului Bihor

în 1111.
Pentru consolidarea stăpânirii în Transilvania, Ungaria colonizează aici pe:
- secui – au venit în aceeași perioadă cu maghiarii – colonizati la Bihor,
zona tarnavelor, Subcarpatii Rasariteni
- sașii – sec XI – colonizati in regiunea Orastiei, Sibiului, Tarnavelor, si in S-
E Transilvaniei
- teutonii – 1211-1225 – Andrei al II-lea – colonizati in Tara Barsei
- ioaniții – 1247
Legat de extinderea stăpânirii maghiare în Transilvania, istoricul Kurt Horedt
susține că acesta s-a produs în cinci etape:
1. în jurul anului 900 – maghiarii ajung la Someșul Mic
2. în jurul anului 1000 – ocupă Valea Mureșului
3. în jurul anului 1100 – ating Valea Târnavei Mari
4. în jurul anului 1150 – ating linia Oltului
5. în jurul anului 1200 – ajung la linia Carpaților Răsăriteni și Meridionali
(un document din 1222 consemnează prezența ungurilor pe linia
Carpaților Orientali)

Statul politco-juridic al Transilvaniei de-a lungul timpului

a) în sec XI-XIII – Transilvania întră sub stăpânire maghiară, dar își păstrează
forma de organizare politico-statală, aceea de voievodat. Ea este
condusă de un voievod numit de regele Ungariei. Din sec XIII, voievodul
are o adevărată cancelarie. El are dreptul de a-și alege vicevoievodul

b) din 1541 întră sub stăpânire otomană și devine principat autonom sub
suzeranitate otomană. Este condusă de un principe, ales de dietă și
confirmat de sultan. Plătește tribut Porții (imperiului otoman)

c) din 1699 și până în 1918, se află sub stăpânire habsburgică – rămâne

principat, dar din 1765 devine Mare Principat
Statutul politico-juridic al românilor din Transilvania

La începutul stăpânirii maghiare, românii s-au bucurat de drepturi politice,

fiind prezenți în adunarea obștească de la Deva din 1288. Treptat, sunt excluși
din viața politică. Primul pas în acest sens îl face regele Ungariei, Ludovic I de
Anjou (1342-1382) care, prin diplomele din 1366, condiționează calitatea de
nobil cu trecerea la catolicism.
Din 1437, românii sunt excluși definitiv din viața politică, în urma semnării
alianței ”Unio Trium Nationum” de către maghiari, sași și secui (cunoscută și
sub numele de ”masa cu trei picioare”). Ungurii au făcut acest lucru pentru a
putea înfrânge răscoala țăranilor români de la Bobâlna, aliați cu secuii și sașii.
Abia în sec XVIII începe în Transilvania mișcarea de emancipare națională
(pentru drepturi politice sau pentru participarea la conducerea Transilvaniei) a
românilor, în frunte situându-se Inochenție Micu Klein (episcop greco-catolic
sau unit). Acesta formulează numeroase memorii adresate farurilor locale din
Transilvania, dar și Vienei în 1744. În ele cerea drepturi atât pentru românii
uniți, cât și pentru românii neuniți (ortodocși), aducând atât argumente
istorice cât și filosofice.

Autonomiile locale

Împărații bizantini Ioan Tzimiskes (969-976) și Vasile al II-lea (976-1025) prin

ofensivele lor au anihilat primul Țarat bulgar (sec VII-XI).
- autonomiile românești din Peninsula Balcanică (în sud) poartă
denumirile de ”Vlahia”, ”Vlahia de Sus”, ”Vlahia de Jos”, ”Terra
Blacorum”, exprimând caracterul romanic și autonom.

Tipurile de autonomii românești în sec IX-XI la est de Carpați:

 1. ”Țări” – Țara lui Șipenițului
- - Țara Cârvunei (între Mongolia și Varna (Dobrogea), cu centrul la
Caliacra)
2. Codri – Orheiului, Lăpușeni, Cosminului
3. Cobâle – Dorohoi, Neamț, Bacău, Vaslui
4. Ocoale – Câmpulung, Vrancea
5. Câmpuri – Câmpul lui Vlad, Câmpul lui Dragoș

Ana Comnena (sec XI) ân lucrarea ”Alexiada” îi amintește pe Tatos, Seslav,

Satza în Dobrogea

Secuii – au fost colonizați in Bihor, zona Târnavelor, Subcarpații răsăriteni (se

vor organiza in scaune)

Sașii – au fost colonizați în regiunea Orăștie, Sibiu, Târnavelor și în S-E

Transilvaniei (se vor organiza în scaune)

Andrei al II-lea îi colonizează pe teutoni în Țara Bârsei în 1211

Factorii care au favorizat formarea statelor medievale românești

a) externi:
- stingerea dinastiei arpadiene (1301)
- pierderea pozițiilor extracarpatice ale Ungariei au împedicat extinderea
Ungariei
- extinderea influenței Hoardei de Aur
- prezența cumanilor

b) interni:
- întărirea raporturilor feudale (împărțirea societății în bogați și săraci)
- pericolul extern ce venea din partea tătarilor și Ungariei
 - lărgirea schimburilor comerciale, favorizate de apariția târgurilor și
orașelor
- comerțul de tranzit dintre Carpați și M. Neagră
- influența (exemplul Țării Românești) asupra procesului de formare al
Moldovei

Etapele întemeierii:
1. concentrarea formațiunilor politice în cadre teritorial-politice unitare; s-
a plecat de la:
a) obștea sătească
b) romaniile populare sau ”democrațiile țărănești” (numite oșa de N.
Iorga) – formate din mai multe obști sătești
c) cnezate și voievodate
2. formarea principalelor instituții laice și ecleziastice
3. eliberarea teritoriului celor două state (Ț. Românească și Moldova) de
dominațiile străine

Autonomii locale și instituții centrale în spațiul

românesc (secolele IX-XVIII)
[MANUAL]

Întemeirea statelor medivale românești

Primele formațiuni politice

-apariția primelor formațiuni politice se datorează unor evoluții interne care au

făcut posibilă cristalizarea structurilor statale, dar și a unui context
internațional favorabil
-ultimele invazii din centrul și răsăritul europei se prelungesc până în sec XIII
-Imperiul Bizantin, Regatul Ungariei (dupa anul 1000) și Regatul Poloniei își
împart sferele de influență, uneori încercând să impună stăpânirea propriu-zisă
asupra spațiului românesc
-vreme de câteva sute de ani, după retragerea aureliană (271), sursele istorice
nu au pomenit în spațiul carpato-dunărean decât diferite populații migratoare,
întrucât acestea erau singurele care aveau o organizare politică și mai ales
militară, pe care documentele o găseau demnă de consemnat.

-la vremea respectivă, cei care consemnau în scris evenimentele politice

(inclusiv militare) sau istorice nu se refereau, în general, la aspecte etnice ale
populațiilor menționate.
-chiar atunci când apare ca atare termenul de națiune, acesta desemnează
acea parte din populația unei structuri politice calificată să participe la viața
politică a respectivei structuri (indiferent de aspectele etnice ale populației
majoritare sau ale conducătorilor). Națiunea în sens etnic nu apare mai
devreme de secolul al XIX-lea. Era așadar normal, din perspectiva epocilor
respective, ca populațiile romanizate și mai apoi românii din spațiul carpato-
dunăreano-pontic să nu apară în documentele scrise decât în măsura în care fie
întră în relație cu actori recunoscuți ai scenei politice a vremii, fie ajung să-și
constituie propriile structuri politice.

Formațiuni politice în Transilvania

-începând cu secolul IX, ungurii așezați în Pannonia încep să-și manifeste

interesul pentru Transilvania, fapt ce a dus la menționarea de către surse a
formațiunilor politice ale populației românești de la nord de Dunăre
-astfel, Cronica lui Anonymus, notarul regelui Ungariei Bela al III-lea - scrisă
probabil prin secolul al XII-lea, dar oglindește evenimente de la sfârșitul
secolului al IX-lea; relatează conflictele care i-au opus pe ungurii în expansiune
spre răsărit unor formațiuni politice de dincolo de Tisa. Aceste formațiuni, de
tipul cnezatelor sau voievodatelor, forme de organizare influențate de cele ale
slavilor, dar devenite specifice populației românești, erau situate în:
- Biharea - condusă de Menomorut
- Banat - cu centrul la Cuvin – condusă de Glad
- în inima Transilvaniei – având drept centru posibil Dăbâca – condusă de Gelu

-Gelu este singurul dintre acești conducători locali numit de Anonymus blach,
adică român, în condițiile în care populația din zonă era departe de a fi
omogenă din punct de vedere etnic.

Discursul lui Menumorut în fața solilor lui Arpad

”Spuneți-i lui Arpad, ducele Ungariei, stăpânul vostru, datori îi suntem ca un

prieten unui prieten, în toate care îi sunt necesare, fiindcă este om străin și de
multe duce lipsă. Teritoriul însă pe care l-a cerut bunăvoinței noastre nu i-l
vom ceda niciodată, cât vom trăi. Ne-a părut rău că ducele Salanus (conducător
al bulgarilor din drepta Tisei) i-a cedat un foarte mare teritoriu, fie din
dragoste, după cum se spune, fie de frică, ceea ce se neagă. Noi însă, nici din
dragoste, nici de frică, nu-i cedăm din pământ, chiar și cât cuprinde un pumn,
deși a zis că este dreptul lui. Și vor-bele lui nu ne tulbură inima, deși ne-a arătat
că descinde din neamul regelui Atilla, care se numea biciul lui Dumnezeu, și
chiar dacă pe calea violenței a răpit acest teritoriu de la strămoșul meu, dar
acum însă, grație stăpânului meu, împăratul de la Constatinopol, nimeni nu
poate să mi-l smulgă din mâinile mele.”
Cronica lui Anonymus

XLIV. (…) (Arpad) a hot\rât s\ trimit\ o armat\ împotriva ducelui Glad, care
avea st\pânirea de la râul Mure[ pân\ la fort\rea]a Horom, din neamul c\ruia,
dup\ mult timp, a descins Ohtum (Ahtum), pe care l-a ucis Sunad. (…) {i în acest
r\zboi au murit doi duci ai cumanilor [i trei cneji ai bulgarilor [i însu[i Glad,
ducele lor, s-a salvat luând-o la fug\, dar toat\ armata lui s-a topit ca ceara de
fl\c\rile focului [i a fost distrus\ de ascu]i[ul s\biilor. (…) V\zând aceasta, Glad,
ducele acestora, a trimis soli la ei pentru a cere pace [i le-a dat castrul de
bun\voie, împreun\ cu diferite daruri. (…) Cronica lui Nestor

Cronica lui Nestor – sex al XII lea spune ca la trecerea ungurilor prin Carpatii
Padurosi, spre Panonia, i-au gasit acolo si pe romani si pe slavi.

Colaborarea dintre cumani si romani a iesit in evidenta in timpul rascoalei

antibizantine de la Sud de Dunare din 1185-1186 condusa de fratii Petru si
Asan. Acestia luptau improtrivata impraratului Isaac al II lea Angelos, si a fost
urmata de constituirea taratului vlacho-bulgar( al doilea tarat bulgar).

1003 – Stefan I il infrange pe Gyula

la stapanea fosta tara a lui Gelu, iar Athum pe ce a a lui Glad

Tuhutum – tatal lui Horca – s-a luptat cu gelu pentru a obite Tara Ultrasilvana

Capitala ahtum = morisena

Capitala gyula = balgrad