Românii în izvoarele medievale timpurii

sec VII – ”Strategikon” (tratat militar bizantin) al împăratului bizantin Mauricius

– populația de la nord de Dunăre este numită cu termenul de ”romani”

sec VIII – însemnarea de la Mănăstirea Constamonitu (muntele Athos) – îi

atestă pe vlahii rinehini

sec IX - Theophanes Confessor în ”Chronographia”= ”torna, torna, fratre!”

- Cronica turcă ”Oguzmane” – vorbește despre țara vlahilor – ulak-ili
- Moise Chorenati (geograf armean) amintește de ”țara necunoscută ce-i
zic Balak-Valahia”

sec X – Constantin al VII-lea Porfirogenetul (împărat bizantin 912-959) în

lucrarea ”Despre administrarea imperiului” spune că ”aceștia se mai numesc și
romani pentru că au venit din Roma și poartă acest nume până în ziua de
astăzi”, îi deosebea de romei (locuitorii Bizanțului)

980 – Vasile al II-lea (impărat bizantin 976-1025) numit și ”ucigătorul de

bulgari”, folosește termenul de vlahi într-o scrisoare, tot el îi menționează în
1020.
sec XI – mijlocul secolului Gardizi (geograf persan) în lucrarea ”Podoaba
istoriilor” spune că românii locuiesc între Dunăre și un munte mare” (Carpații)
- Kedrenos, referindu-se la evenimentele din sec X, îi menționează pe
”vlahii călători”
- Kekaumenos, în lucrarea ”Strategikon” spune că ”poporul blachilor este
cu totul necredincios”..și că ”loviți cu război de către împăratul Traian și
înfrânți deplin, au fost supuși de acesta”. Sau lucrarea ”sfaturile și
povestirile lui Kekaumenos, în care sunt amintiți vlahii sud-dunăreni care
trăiau în apropierea Dunării și Saos (Sava).

sec XII – Ioan Kynnamos (istoric bizantin, secretar al împăratului Manuel

Comnenul) străbate teritoriile românilor nord-dunăreni și spune că ”se zice că
sunt veniți demult din Italia”, când scrie o campanie bizantină împotriva
maghiarilor în 1167 în lucrarea sa ”Epitome”.
- Anonymous (naratorul regelui maghiar Bela al III-lea) în lucrarea ”Gesta
Hungarorum” (”Faptele ungurilor”) folosește informații din sec XI și
spune că la sosirea lor (a ungurilor) în Pannonia, au găsit slavi, bulgari, și
”blachi”, adică păstorii romanilor.

sec XIII – Simon de Keza în ”Gesta Hunnorum et Hungarorum” (”Faptele

hunilor și ale ungurilor) spune că românii erau în Pannonia la venirea hunilor,
iar in vremea lui Attila, romanii, locuitori ai orașelor, s-au înapoiat în Italia; doar
vlahii, care au fost păstori și agricultorii acestora, au rămas de bunăvoie în
Pannonia

sec XVI – Anton Verancsics (1504-1573) – de origine dalmată, a fost

arhiepiscop de Strigoniu, vicerege al Ungariei; a trait si la Alba Iulia; a avut
legături cu Erasmus, Honterus
- în lucrarea ”Descrierea Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești”,
apărută după 1549, confirmă ”existența unei conștiințe a descendenței
latine a românilor”
- Diaconul Coresi în ”Psaltirea” din 1570 justifică tipărirea de cărți
românești, ceea ce înseamnă afirmarea conștiinței de neam
sec XVIII – Valentin Frank von Frankenstein a desființat teoria conform căreia
dacii erau identificați cu goții, teorie care dispare în sec XVIII; era comitele
sașilor
- Martin Schemeitzel, brașovean, profesor universitar din Halle, unde a
predat un curs despre istoria Transilvaniei timp de 4 ani, a răspândit
opiniile despre originea latină a românilor prin lucrările tipărite în
străinătate

sec XIX – Metodie (biograful apostolului slavilor) a folosit denumirea de wlach

pentru italieni, preluată prin filiera germană