Drumul către înţelepciune trece prin durere

Galerie foto (1)Psihologie

Un articol de: Alina A. Rotaru -  20 Ian, 2022

Trăim durerea pentru că astfel scoatem la iveală părți îndurerate din noi, adânc ascunse în
subconștient, dar care își găsesc o cale să iasă la suprafață. În primă fază durerea ne răvășește, ne
împrăștie precum cioburile unei căni, ca apoi conștiința noastră să se expandeze și nivelul de
înțelegere al lumii să crească. Pentru a ajunge la înțelepciune, durerea este inevitabilă. Și, da, aș vrea
să-ți spun că schimbarea vine fără durere, dar aș minți.

La tinerețe trăim așa-numita dimineață a vieții, când considerăm că lumea pe care o vedem este cea reală,
plină de perspective, de optimism. Avem mândrie și încăpățânare, determinare să schimbăm lumea, să
credem că lucrurile trebuie să stea într-un anumit mod, doar că, mai apoi, suferim o durere profundă, fie
moartea cuiva drag, fie o dezamăgire în dragoste sau altceva. Abia atunci realizăm cât de vulnerabilă este
poziția noastră în fața vieții și cât de subiective sunt convingerile pe care până mai ieri le consideram cele
mai corecte, cât de fragilă este viața noastră în fața iminenței morții și cum fiecare zi este un pas mai
aproape de acest inevitabil eveniment, atât pentru noi, cât și pentru cei dragi nouă.

Cum durerea are atât de multe nuanțe - renunțare, frângere, dezamăgire, iluzii spulberate, așteptări înșelate,
imprevizibilitate, obstacole, uși închise, refuz, lipsa iubirii, răutate, cruzime, calomie, inevitabil, boală,
durere, suferință, moarte - toate aceste nuanțe conturează după-amiaza vieții. Sau începutul maturității. Elif
Shafak scrie: „Vechea zicală stă încă în picioare: Acolo unde-i iubire, trebuie să fie și durere”.

Empatie

Maturizarea reală nu se produce fără durere și înțelegerea caracterului profund schimbător al vieții. A trăi
durerea și a te maturiza naște mai apoi empatie față de ceilalți oameni, toleranță, deoarece intuiești
contextele lor și modul în care li s-au format convingerile. Capeţi înțelegere față de diversitatea lumii, non-
judecată, ascultare activă și comportamente prosociale. Înverșunarea și răutatea care rezultă din suferință
vin pe fondul neînțelegerii caracterului vieții, lipsa de asumare a responsabilității și durerea care se
transformă în ranchiună, furie, dorință de răzbunare sau frustrare.

Prin prisma profesiei, mă confrunt cu aproape tot spectrul de suferințe umane și aceasta mă determină să
mă smeresc în fiecare zi în fața vieții. Nu putem închide viața și convingerile personale despre ea într-o
cutiuță și să ne aștepăm apoi că ceea ce credem noi este realitatea absolută, universal-valabilă, iar atunci
când viața, prin metodele ei, ne demonstrează contrariul, să fim înfuriaţi perioade lungi de timp și să ne
răzbunăm pe alții. De aceea, îţi recomand să fii deschis spre nou, spre schimbare, să cultivi o flexibilitate
psihologică, astfel încât să nu fie necesar să fii frânt pentru a te schimba. După-amiaza vieții vine cu o
schimbare a valorilor, total diferite de cele care ne ghidau în dimineața vieții: se face tranziția de la valorile
ce țin de posesiuni materiale, influență, atractivitate, la valorile ce țin de spiritualitate, relații, filantropie,
compasiune.

Nucleul ființei

Ființa noastră interioară este formată în straturi: din nucleul interior, care conține valorile de bază și
convingerile de bază despre viață, și straturile exterioare nucleului, care se modifică mai ușor și nu sunt
trăsături care alcătuiesc baza ființei noastre. Straturile mai superficiale, construite mai târziu, la nivel de
convingeri și valori, pot fi adaptate și modificate în funcție de experiențele mai mult sau mai puțin
puternice pe care le trăim.

Adaptabilitatea este una dintre cele mai valoroase competențe pentru acest secol: a fi dispus să te
îmbunătățești, să renunți la ceea ce este vechi pentru un nou mai adecvat. La fel cum facem revizia unei
mașini, este imperios să facem și revizia convingerilor noastre măcar o dată la câțiva ani: În ce măsură ceea
ce cred astăzi mă mai caracterizează?; Cum mi-au modelat comportamentul experiențele semnificative pe
care le-am trăit?; Care sunt noile mele valori?; Ce lecții semnificative despre mine și viață am învățat?;
Trăiesc viața pe care mi-o doresc?; Sunt împlinit/ă?

Până găsești răspunsul la aceste întrebări, poate că este nevoie să stai o perioadă în necunoscut, să
experimentezi senzația de gol interior, ca și cum ai renunța la ceva vechi, însă vrei ca spațiul acela să fie
umplut rapid pentru simplul motiv că orice spațiu gol cere să fie umplut. Ai răbdare și blândețe cu tine,
tolerează golul acela, care, treptat, se va umple cu noua identitate. Cel puțin la o perioadă de cinci ani, ar
trebui să ne oprim din alergarea de zi cu zi și să ne întrebăm dacă direcția în care merge viața noastră este
cea dorită de noi.

Esenţialul nu poate fi programat

Există o înțelepciune intrinsecă a vieții care transcende planurile și calculele noastre. Nu că ar fi ceva rău în
ele însele, ci e bine să știi că totul se întâmplă la momentul potrivit. Nimic esențial în viață nu poate fi
forțat: timpul potrivit pentru anumite experiențe: iubirea, nașterea, familia din care provii, țara în care te-ai
născut, anul în care te-ai născut, viața sau moartea, când anumite persoane vin sau pleacă din viața ta. Tot
ceea ce este esențial nu poate fi programat, de aceea abandonează-te în fața vieții, pentru că ea te va călăuzi
la momentul potrivit către oamenii și experiențele potrivite pentru perioada în care te afli. Uneori va fi
simplu, alteori vei opune rezistență, dar important este să știi în adâncul sufletului tău că tot ceea ce ți se
întâmplă se întâmplă spre binele tău, deși nu pare. Recunoaște înțelepciunea vieții și smerește-te în fața ei.
Urmează-ţi drumul, planurile, fă tot ceea ce ține de tine pentru a reuși. Împlinește-ți visurile, trăiește în
acord cu valorile tale. Dar, mai presus de orice, să știi că divinitatea și viața pot să-ți schimbe oricând
cursul vieții. Tot Elif Shafak a scris: „Fiecare făptură omenească e o lucrare în desfășurare, care se apropie
încet, dar nestrămutat, de desăvârșire. Fiecare dintre noi suntem o lucrare meșteșugită ce deopotrivă
așteaptă și se zbate să fie desăvârșită. Dumnezeu se îngrijește de fiecare dintre noi în parte, fiindcă
omenirea e un meșteșug migălos de scriere frumoasă și iscusită, în care orice punct e la fel de însemnat
pentru întreg”.

Principiul minimei rezistențe

Acest principiu se referă la faptul că, dacă trebuie să muți munții ca să se întâmple un lucru, dacă trebuie să
te chinui și să faci eforturi foarte mari pentru ca ceva să se realizeze, înseamnă că tu forțezi să se întâmple
ceva pentru care nu ești pregătit și care nu trebuie să se întâmple. Este indicat să-ți faci planuri, dar nu e
necesar să te ții cu orice preț de planul tău. Dacă aceasta presupune durere, renunțare, frustrare, parcă nimic
nu se leagă. Tot ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla oricum.

În final, dă-mi voie să-ți amintesc că viața ta se va termina la un moment dat, iar ceea ce contează este ca,
până acolo, să ai o calitate a vieții cât mai bună, care se traduce prin relații împlinitoare, grijă față de
emoțiile și sănătatea ta și a trăi în acord cu valorile tale. Pare simplu, însă este un demers susținut, care cere
energie zilnică, un angajament pe care-l iei față de tine. Dacă tu ești bine, și cei de lângă tine vor fi bine,
pentru că vei putea avea o influență benefică în viața lor sau să-i ajuți atunci când au nevoie.


 

 
