Muzeul Naţional Cotroceni

Cotroceni este singura reşedinţă din întreg teritoriul românesc care a cunoscut folosinţa cea mai îndelungata,
de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi pâna în prezent. Datorită acestui fapt, prin Hotărârea Guvernului Români
nr. 478 din 10 iulie 1991, a fost înfiinţat Muzeul Naţional Cotroceni, ca instituţie de reprezentare naţională,
în subordinea Ministerului Culturii. La 27 decembrie 1991, latura veche a Palatului a fost deschisă marelui pub
1279 din 20 decembrie 2001, Muzeul a fost transferat în subordinea Administraţiei Prezidenţiale.

Muzeul este amenajat în cadrul unui monument istoric reprezentativ pentru arhitectura românească de la
sfârşitul secolului al XIX-lea, palatul regal Cotroceni, care a integrat remarcabil o parte din arhitectura
medievală a mănăstirii ctitorite de domnul Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino, către finele veacului al
XVII-lea. Specificitatea îi este conferită de îmbinarea caracteristicilor unui spaţiu memorial, cu o istorie de
aproape 350 de ani, cu cele ale unui muzeu de artă decorativă. Saloanele şi apartamentele sale au o
deosebită putere evocatoare, accentul fiind pus nu doar pe valoarea
intrinsecă a diferitelor artefacte, ci şi pe semnificaţia lor din perspectiva raporturilor cu personalităţile care
au locuit în aceste încăperi de-a lungul timpului.

În cei 27 de ani de existenţă, Muzeul Naţional Cotroceni s-a impus în mediul cultural şi social românesc ca
o instituţie modernă, care tinde, prin organizare şi prin proiectele culturale, să se sincronizeze cu noile tendinţe
din muzeologia contemporană. Au fost realizate programe ştiinţifice şi expoziţionale diverse, abordându-se tem
la arta medievală la cea contemporană) şi de restaurare. „Restituiri istorice” reprezintă unul dintre proiectele
iniţiate de această instituţie, care, sub diferite denumiri, şi-a meţinut obiectivul principal, de a readuce în atenţi
 comunităţii personalităţi pe nedrept uitate sau monumente istorice dispărute. Intenţia principală este de
a „recupera” pentru memoria colectivă şi a reinterpreta activitatea unor artişti, a unor oameni politici sau a
unor evenimente marcante pentru istoria şi cultura românească.

În toţi aceşti ani, MNC a avut ca principal obiectiv punerea în valoare a patrimoniului propriu, dar şi a
patrimoniului mobil provenit din colecţiile unor muzee şi instituţii colaboratoare, în cadrul nenumăratelor
expoziţii temporare de excepţie. Preocuparea colectivului muzeului a fost aceea de a extinde aria ofertelor
culturale adresate publicului prin proiecte ce au vizat în primul rând punerea în valoare a patrimoniului
cultural naţional. Asociate acestora a fost colocviile, conferinţele şi seminariile pe teme de interes cultural şi
comunitar, inclusiv cele referitoare la protejarea patrimoniului mobil şi a monumentelor. Lansările de
carte - de istorie, artă, filosofie - au exprimat consideraţia pe care muzeul o manifestă faţă de aparţiile
editoriale de calitate, promovând, astfel, cultura scrisă.

Muzeul Naţional Cotroceni îşi propune să continue misiunea sa, aceea de a fi un spaţiu al dezbaterii şi
dialogului artistic, iar pe de altă parte, să sprijine iniţiativele privind procesul de restaurare, conservare şi
valorificare a patrimoniului cultural naţional, ca modalitate de promovare a identităţii naţionale, în strânsă
legătură cu mediul academic şi societatea civilă.

Şerban Cantacuzino
Şerban Cantacuzino, domn al Ţării Româneşti (1678-1688), a fost una dintre
personalităţile marcante ale istoriei medievale a românilor. Reprezentant
principal al uneia dintre cele mai importante familii boiereşti, a acţionat cu
fermitate în plan intern pentru asigurarea stabilităţii actului de guvernare, prin
eliminarea conflictelor din interiorul elitei române, creând, astfel, premisele
pentru lunga domnie a nepotului său, Constantin Brâncoveanu. În politica
externă, circumscrisă tradiţiei marilor voievozi, printre care se număra şi bunicul
său, domnul Radu Şerban, a vizat obţinerea independenţei ţării faţă de Imperiul
otoman prin alianţa cu Marile Puteri creştine, în acest sens purtând tratative cu
oficialii Imperiului Habsburgic.
Şerban Cantacuzino a încercat să se afirme şi ca un binefăcător al obştii şi al
Bisericii, prin ctitoriri şi renovări de mănăstiri, precum şi prin donaţii şi privilegii
domneşti acordate multor lăcaşuri de cult, din ţară şi de la Sfintele Locuri.
Principala sa ctitorie a fost mănăstirea Cotroceni, zidită în intervalul 1679-1682 şi
destinată a fi necropola dinastiei Cantacuzinilor.
În istoria culturii şi spiritualităţii române, Şerban Cantacuzino s-a înscris drept
unul dintre principalii promotori ai limbii române în cult, în vederea ridicării
nivelului cultural şi spiritual al neamului. Din iniţiativa şi cu susţinerea sa
financiară s-au tradus în limba română şi s-au tipărit principalele cărţi creştine,
Evanghelia (1682), Apostolul (1683) şi, cea mai importantă, Biblia (1688) -
monument de limbă şi cultură română, cu rol semnificativ nu doar în plan
spiritual, ci şi în cel cultural, în special în crearea limbii literare moderne.

A decedat la 29 octombrie 1688, fiind înmormântat în biserica mănăstirii Cotroceni. Luând în considerare impo
Cantacuzino pentru istoria ansamblului Cotroceni, stema sa domnească, vulturul bicefal încoronat, purtând pe
a reprezentat modelul pentru stema Muzeului Naţional Cotroceni.

Barbu Dimitrie Ştirbei

Barbu Dimitrie Ştirbei, domn al Ţării Româneşti, (iunie 1849 -
octombrie 1853; octombrie 1854 - iunie 1856) s-a remarcat prin
tendinţele iluministe în actul guvernării. Membru marcant al elitei
româneşti din secolul al XIX-lea, cu studii de drept la Paris, a participat
efectiv la actul de administrare a ţării, mai întâi ca membru al Sfatului
Domnesc. A fost secretar al Comisiei de redactare a Regulamentului
Organic şi s-a implicat în procesul de modernizare a României, de la
adoptarea acestui act cu valoare constituţională (1831) până la finalul
domniei sale. Ca domn, a adoptat o serie de legi cu un caracter social
şi economic (legea agrară, 1851; dezrobirea ţiganilor, 1856), acţionând
pentru intensificarea procesului de urbanizare a ţării. În timpul domniei
sale, o parte semnificativă a ansamblului de la Cotroceni a devenit
reşedinţa oficială de vară a domnilor ţării. Un spirit rafinat, care aprecia
stilul de viaţă occidental, Barbu Ştirbei i-a conferit acestuia un nou
statut. Sub coordonarea arhitectului Anton Hefft, lucrările de modificare
şi renovare, dar şi de amenajare a unor spaţii cu mobilier, vase şi
textile decorative europene, importate prin comenzi speciale de la
Viena sau Paris, vor conferi un aspect modern acestui veritabil palat.
În aceeaşi perioadă, s-a amenajat parcul Palatului Cotroceni,
componentă indispensabilă oricărei reşedinţe, sub coordonarea
directorului Grădinilor Publice, arhitectul peisagist Carl Meyer,
refăcându-se zidul de împrejmuire şi montându-se felinare pentru
iluminatul nocturn. Toate aceste amenajări erau menite a asigura
confortul familiei princiare, dar şi o adecvare la noua funcţionalitate, în
condiţiile în care principele Barbu Ştirbei continua să-şi exercite, şi de
aici, îndatoririle lui oficiale.

Palatul Cotroceni

Palatul Cotroceni, sediul Administraţiei Prezidenţiale, se află într-un loc istoric cu o tradiţie de vieţuire de
peste patru sute de ani. Între 1679 - 1681, pe acest teren situat la vest de București, pe malul drept al
Dâmboviței, pe dealul Cotroceni, domnitorul Șerban Cantacuzino a întemeiat o mănăstire, defrișând o zonă
dens împădurită din foștii codrii ai Vlăsiei. În cadrul ctitoriei realizată de Domnitorul Şerban Cantacuzino se
remarcau biserica „Adormirea Maicii Domnului“, asemănătoare tipologic bisericii episcopale din Curtea de Arge
palat domnesc, edificat în spiritul baroc, specific civilizaţiei occidentale europene a acelor vremuri.

Sub aspect arhitectonic, ansamblul de la Cotroceni cunoaşte câteva momente de referinţă: primul este legat
de numele ctitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688). Al doilea datează din perioada domniei lui Barbu Dimitr
Ştirbei (1849 - 1853, 1854 - 1856) care, în 1852, îl reface şi modernizează redecorând palatul domnesc, care
a devenit reşedinţa sa de vară. Totodată, pentru a înlesni legătura cu Capitala, domnitorul Ştirbei a tăiat un dru
marele domeniu al mănăstirii, despărţind astfel zona domnească de cea a viitoarei Grădini Botanice, ale cărei
începuturi datează din 1860.

La Cotroceni au avut loc numeroase evenimente istorice. În 1821, conducatorul revoluţiei, Tudor Vladimirescu,
tabăra aici, Cotrocenii devenind centrul revoluţiei. Revoluţia din 1848 - 1849, la sud de Carpaţi, îşi are
deznodământul la Cotroceni, unde a fost citită proclamaţia Înaltei Porţi, care o condamna. După citirea
documentului au urmat arestarea şi încarcerarea la Cotroceni a numeroşi revoluţionari şi notabili ai Capitalei.
În perioada Domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, Cotrocenii devin un centru al unităţii şi modernizării Român
modernizării, palatul capătă statutul de reşedinţă oficială de nivel european.

Urmează edificarea palatului princiar (1893 - 1895), noul palat, ridicat de statul român şi destinat prinţului
moştenitor Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. În anul 1918, la Cotroceni a fost semnat, cu Puterile
Centrale, tratatul cunoscut sub numele de Pacea de la Bucureşti. După Marea Unire, palatul a cunoscut
modificari şi adăugiri efectuate de arhitectul Grigore Cerchez. Prinţesa, ulterior regina Maria, a lăsat la
Cotroceni o amprentă inconfundabilă, personalizare care poartă pecetea spiritului său cu înclinaţii vădit artistic

După 1949, aici a funcționat Palatul Pionierilor. Grav afectat de cutremurul din 1977, Palatul a fost refacut în
mare parte. Tot atunci s-a ridicat şi o aripă nouă (arh. N. Vlădescu), care adăposteşte astăzi sediul Administra
României.

Palatul Cotroceni afectat de cutremurul din anul 1977

Sediul Administraţiei Prezidenţiale

Intrarea în Palatul Cotroceni, sediul Administraţiei Prezidenţiale, Holul de Onoare