Sunteți pe pagina 1din 1

 

               Caracterizare Alexandru Lǎpușneanul
 
Protagonistul nuvelei omonine a lui Costache Negruzzi este un personaj atestat istoric deoarece nuvela evocă
întâmplǎrile petrecute în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lǎpușneanul.
Este un personaj excepţional care acţioneazǎ  în împrejurǎri deosebite, având puternice trǎsǎturi de
caracter. Eroul nu este privit în mod realist, ci este conturat romantic, fiind un personaj
neobișnuit, unul ce intrǎ  în categoria demonilor din literatura universalǎ.
Pentru caracterizarea personajului sunt folosite aproape toate mijloacele de caracterizare; în primul rând,
Alexandru Lapușneanul este caracterizat indirect prin faptele  şi atitudinile sale, prin reacţiile fizice și
acţiunile sale energice și ,uneori, neașteptate.
Pe  Alexandru Lapușneanul  îl caracterizeazǎ înainte de toate o puternicǎ  voinţǎ şi o fermitate
neasteptatǎ; astfel, fiind aşteptat la intrarea în ţarǎ de cei patru boieri care îi spun cǎ norodul   nu te vrea,
nici te iubește, el le rǎspunde tǎios, hotǎrât: dacǎ voi nu mǎ vreți, eu vǎ vreu, dacǎ voi nu mǎ iubiți, eu vǎ
iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fǎrǎ voia voastrǎ.
Hotǎrârea neclintitǎ a domnitorului le  este și mai clarǎ boierilor îngroziți, care îl întreabǎ cu ce-l va rǎsplǎti 
cetele de pǎgâni aduse de Mǎria Sa, acesta rǎspunzând  astfel: cu averile voastre, nu cu banii țǎranilor pe
care-i   jupuiți voi, voi mulgeți laptelețǎrii, dar au venit vremea sǎ vǎ mulg și eu pre voi.
Cruzimea este trǎsǎtura dominantǎ a personajului, provenitǎ dintr-o urǎ fǎrǎ margini fațǎ de
boierimea trǎdǎtoare, lacomǎ și spoliatoare a poporului,  iar în acest sens exemplele sunt nenumǎrate:
așezându-se  pe scaunul Moldovei, domnitorul începe campania împotriva dușmanilor sǎi de moarte, luându-le
averile și pedepsindu-i la cea mai micǎ greșealǎ dregǎtoreascǎ.
De asemenea, este atât de crud încât este în stare sa își ucidǎ soția și copilul atunci când presimte alianța cu
dușmanii sǎi neîmpǎcați: m-ați popit voi, dar de mǎ voi scula,  pre mulți am sǎ popesc și eu, iar pre cǎțeaua
asta voi s-o tai în patru bucǎți împreunǎ cu țâncul ei, ca sǎ nu mai asculte de sfaturile dușmanilor mei.
Totodatǎ, este în stare,  vǎzându-se cǎlugarit, sǎ aducǎ injurii la adresa bisericii, lucru înfiorǎtor pentru acea
perioadǎ.
Domnitorul este viclean, ipocrit, de o inteligențǎ diabolicǎ, își calcǎ jurmǎmântul în picioare, este cinic și de un
umor macabru atunci când îi aratǎ soției sale leacul de fricǎ. Acesta dǎ dovadǎ de o inteligențǎ
neobișnuitǎ, reușind sǎ manevreze pe oricine și sǎ își ascundǎ adevǎratele planuri de rǎzbunare, pe care le
aplicǎ cu o satisfacție deosebitǎ.
O altǎ trǎsǎturǎ a domnitorului o reprezintǎ faptul cǎ acesta este un bun cunoscǎtor al psihologiei
umane, acest fapt dovedindu-se,  atât în  atitudinea lui fațǎ de Moțoc, cât și atunci când profitǎ de mulțimea
adunatǎ la porțile cetǎții, știind astfel sǎ scape de unul dintre cei mai amenințǎtori dușmani ai sǎi.
Puternica personalitate a eroului este conturatǎ și în mod direct de cǎtre autor și câteva
dintre personaje, astfel autorul îi realizeazǎ portretul fizic prin descrierea înfǎțișǎrii, a gesturilor și a
mimicii: Lǎpușneanul era îmbrǎcat cu toatǎ pompa domneascǎ, nicio armǎ nu avea alta decât un mic junghi
cu prǎsele de aur; în minutul acela era foarte galben la fațǎ ca și racla sfântului.
Trǎsǎtura dominantǎ a eroului,  cruzimea,  este evidențiatǎ în mod direct de cǎtre celelalte personaje: astfel,
Mitropolitul Teofan afirmǎ: crud și cumplit este omul acesta, fiica mea, iar Spancioc și Stroici, boierii fugari,
sunt și mai neînduplecați cu domnitorul: eu sunt Spancioc,  a cǎrui avere a-i jefuit-o, lǎsându-i femeia si copiii
sǎ cerșeascǎ pe la ușile creștinilor.
Aceeași duritate este evidențiatǎ de Stroici, pe care domnitorul îl roagǎ sǎ-i curme durerea provocatǎ de otravǎ,
însǎ tânǎrul boier îl refuzǎ tǎios, afirmând: nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sângele spurcat al unui tiran
ca tine.
În finalul nuvelei, autorul însuși scoate în evidențǎ cruzimea nemǎsuratǎ a domnitorului: acest fel fu sfârșitul
lui Vodǎ-Lǎpușneanul, care lǎsǎ o patǎ de sânge în istoria Moldaviei.

S-ar putea să vă placă și