Dimineti triste de august.

Aroma de cafea ma invita la un dans surd plin de

secrete si iubire. Linistea diminetii ma apasa in tacere. Imi lipsteste o emotie
creata de un suras plin de confersatii lungi. Parfumul merilor care incep sa dea in
parg ma incalzeste si in acelasi timp ma imbata ca o sticla de cognag prost si un
pachet de tigari. Incerc sa privesc spre rasarit, lipsit curaj. Nopti si zile
trecute nu au nevoie razboaie, ci doar de un armistitiu. Pasii grabiti ma fac sa
aleg din nou drumul gresit. Am nevoie de privirile tale din nou, mai mult ca orice!

Lumea incepe sa se opreasca, dar as vrea sa se opreasca in parul tau. Ma lasi sa

iti desenez iubirea din culorile constelatiilor? Bratele tale, atat de delicat
construite, sunt facute special sa ma cuprinda intru totul, sa nu lase spatiul gol
intre mine si tine. Ritmul cordului deschis de dureri neinchipuite si cumplite ma
face sa tresar la fiecare atingere a timpului. Secunda, ca o carte de tarot care
mi-a aparut la drum de seara spre dimineata ultimului dans. Ai putea sa ma iubesti?
Mai fac un pas, trece si noaptea asta. Frunzele incep sa se ingalbeneasca la
varfuri, dar eu inmuguresc. Renasc! Am uitat cum e sa gandesti pentru doi!
Gandurile beligerante langa scrumiera si cana de cafea imi inchid ochii deschisi si
sunt indemnat sa visez. Nu am ajuns inca la aripi de fluturi si pescarsusi solitari
si zburdalnici la malul marii in cautare de noi locuri neatinse. Va trece si maine
la fel de nedrept. Faruri stinse la orizont mie nu imi prevad nimic sumbru, doar
imi confirma o parte din viata. Un saxofon ma instiga sa joc si cant, dar nu pot.
Ma lasi sa te descopar? Ma ajuti? Vreau doar sa opresc lumea si timpul in loc...