Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Arestarea Preventiva Referat
Arestarea Preventiva Referat
Rezumat
Arestarea preventivă este cea mai aspră măsură privativă de libertate ce poate fi
dispusă de judecător sau, după caz, de instanţa de judecată şi constă în deţinerea
persoanei faţă de care s-a luat această măsură în locuri anume destinate celor privaţi de
libertate în cauzele penale.
Art. 223 NCPP înglobează două mari categorii de ipoteze în care măsura arestării
preventive poate fi dispusă, fiecare dintre acestea având condiţiile sale proprii. Ipotezele
reglementate de lege cuprind atât cazurile, cât şi condiţiile în care poate fi luată măsura
arestării preventive şi sunt aplicabile fie în situaţia în care măsura preventivă este dispusă
în faza de urmărire penală, fie atunci când arestarea preventivă este dispusă în procedura
de cameră preliminară ori în cursul fazei de judecată în primă instanţă sau în apel.
* e-mail: av.catalinmarin@yahoo.com
1
I. Neagu, Tratat de procedură penală, Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 540.
2
M. Olariu, Procedură penală, Partea generală, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2013, p. 219.
3
M. Udroiu, Procedură penală, Partea generală, Partea specială, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013,
p. 242.
caracter real privesc măsurile asigurătorii, restituirea lucrului, restabilirea situaţiei
anterioare4.
Doctrina veche a definit măsurile de prevenţie ca fiind instituţii de drept procesual
penal, puse la dispoziţia organelor judiciare constând în anumite privaţiuni sau
constrângeri personale sau reale, determinate de condiţiile şi împrejurările în care se
desfăşoară procesul penal5.
În Noul Cod de procedură penală, măsurile preventive sunt enumerate limitativ [art. 202
alin. (4)]: reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu,
arestarea preventivă. Astfel, alte măsuri procesuale, care chiar dacă sunt restrictive de
libertate, nu intră în categoria măsurilor preventive.
Prevederile art. 202 NCPP stabilesc, în mod limitativ, parametrii ce trebuie avuţi în
vederea dispunerii măsurilor preventive. Faţă de prevederile art. 136 C. pr. pen. din 1968,
Noul Cod de procedură penală nu mai prevede ca scop asigurarea evitării sustragerii de
la executarea pedepsei, scopul măsurii preventive fiind asigurarea bunei derulări a
procesului penal. Măsurile preventive nu sunt incompatibile cu prezumţia de nevinovăţie
deoarece nu presupun săvârşirea unei fapte penale, ci doar existenţa unei suspiciuni
rezonabile, astfel cum este înţeleasă din jurisprudenţa Curţii Europene ca ipoteză în care
un observator obiectiv poate să bănuiască din datele cauzei că o persoană a comis sau nu
o infracţiune, fără a exista vreo interferenţă cu principiul prezumţiei de nevinovăţie.
De asemenea, scopurile reglementate în noua reglementare procesual penală privesc
strict activitatea procesual penală: asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal,
împiedicarea sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărire, ori de la judecată sau
scopul prevenirii comiterii unei noi infracţiuni [art. 202 alin. (1) NCPP].
Prevederea explicită a proporţionalităţii se regăseşte în alin. (3) al art. 202 din noua
reglementare: orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei
aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin
dispunerea acesteia.
4
M. Olariu, C. Marin, Drept procesual penal. Teste grilă pentru admiterea în magistratură şi
avocatură, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2014, p. 96.
5
V. Dongoroz ş.a., Explicaţiile teoretice ale Codului de Procedură Penală român, partea generală,
vol. V, ed. a II-a, Ed. Academică şi Ed. All Beck, Bucureşti 2003, p. 308.
6
M. Olariu, op. cit., p. 237.
7
S. Bogdan – Caiete de drept penal nr. 3/2010, p. 116.
Art. 223 NCPP înglobează două mari categorii de ipoteze în care măsura arestării
preventive poate fi dispusă, fiecare dintre acestea având condiţiile sale proprii.
Ipotezele reglementate de lege cuprind atât cazurile, cât şi condiţiile în care poate fi
luată măsura arestării preventive şi sunt aplicabile fie în situaţia în care măsura
preventivă este dispusă în faza de urmărire penală, fie atunci când arestarea preventivă
este dispusă în procedura de cameră preliminară ori în cursul fazei de judecată în primă
instanţă sau în apel.
Aceste două categorii de ipoteze nu se exclud una pe cealaltă; astfel, o propunere de
arestare preventivă se poate întemeia pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 233 alin. (1)
lit. a)-d) NCPP, precum şi pe cazul reglementat de art. 233 alin. (2) din noua
reglementare.
8
M. Olariu, op. cit., p. 221.
9
Potrivit art. 681 C. pr. pen. din 1968, „sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză
rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de
urmărire penală a săvârşit fapta”.
10
M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 402.
Tot astfel, arestarea preventivă se poate dispune şi în cazul infracţiunilor pentru care
acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate ori
pentru care este posibilă intervenirea instituţiei împăcării11. Nu are importanţă forma în
care a fost săvârşită infracţiunea: tentativă, faptă consumată sau epuizată.
d) să existe unul dintre următoarele cazuri [prevăzute de art. 223 alin. (1) lit. a)-d)
NCPP]:
(i) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la
judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte [art. 223 alin. (1)
lit. a)];
În vederea reţinerii acestui caz, se impune ca din probele existente la dosarul cauzei
să rezulte că inculpatul s-a sustras în mod efectiv procedurilor, în condiţiile în care avea
cunoştinţă de existenţa unui proces penal în care era cercetată o faptă săvârşită de către
acesta.
Tot astfel, va putea fi reţinut acest caz şi în ipoteza în care există un risc semnificativ
cu privire la sustragerea inculpatului de la proceduri12 (a făcut pregătiri să fugă sau să se
sustragă în orice mod de la urmărirea penală ori de la judecată. Judecătorul sau, după caz,
instanţa de judecată, în vederea aprecierii existenţei acestui risc, are în vedere toate
circumstanţele cauzei şi îndeosebi: natura şi gravitatea infracţiunii ce este imputată
inculpatului; vârsta, starea de sănătate, personalitatea, profesia; pedeapsa ce i s-ar putea
aplica în ipoteza pronunţării unei hotărâri de condamnare; conduita pe care a avut-o
anterior în cadrul procedurii cu referire la obligaţiile pe care trebuie să le respecte.
11
M. Olariu, C. Marin, op. cit., p. 97.
12
M. Udroiu, op. cit., p. 410.
Cu privire la aceste temei, faţă de Codul de procedură penală din 1968, actuala
reglementare vizează numai influenţarea participantului la săvârşirea infracţiunilor, iar nu
a părţilor13. Încercarea de influenţare a persoanei vătămate este analizată din perspectiva
temeiului reglementat de art. 233 alin. (1) lit. c) NCPP.
În vederea reţinerii acestui caz, se impune reţinerea existenţei unui risc semnificativ
în privinţa obstrucţionării cursului justiţiei, ceea ce justifică privarea de libertate pentru
garantarea integrităţii sistemului justiţiei penale14.
Influenţarea unui participant la săvârşirea infracţiunii, a unui martor sau expert poate
să vizeze exercitarea unor ameninţări asupra acestor persoane sau a familiilor lor,
încercarea de a realiza înţelegeri frauduloase între inculpaţi, rugăminţi, îndemnuri
adresate acestor persoane, coruperea lor etc.
Nu prezintă importanţă dacă participanţii, martorul sau expertul pe care inculpatul
încearcă să îi influenţeze au fost ascultaţi sau urmau să fie audiaţi în cauza penală, după
cum, este irelevant dacă aceste persoane au relevat sau urmau a releva fapte sau
împrejurări referitoare la inculpatul care încearcă să le influenţeze ori dacă urmau a da
declaraţii în privinţa situaţiei unui coinculpat din aceeaşi cauză penală.
Cu privire la distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă15,
pentru a se reţine acest caz, este necesar să se dovedească faptul că activitatea
inculpatului avea ca scop alterarea aflării adevărului.
(iii) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă o înţelegere
frauduloasă cu aceasta [art. 223 alin. (1) lit. c)];
Pentru a se reţine acest caz, se impune ca din probele ce se găsesc la dosarul cauzei
să reiasă că inculpatul exercită presiuni fizice sau psihice asupra persoanei vătămate ori
că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta, în vederea determinării acesteia de a
înceta să mai susţină acuzaţiile penale formulate împotriva sa, în scopul împiedicării
aflării adevărului în cauza penală.
Cu privire la infracţiunea de influenţare a declaraţiilor prevăzută de art. 272 NCP,
alin. (2) al aceluiaşi articol arată că nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială
dintre infractor şi persoana vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care
acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă sau pentru care intervine
împăcarea. În consecinţă, într-o astfel de ipoteză nu poate fi incident cazul de privare de
libertate prevăzut în art. 233 alin. (1) lit. c) NCPP.
(iv) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale
împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea
unei noi infracţiuni [art. 223 alin. (1) lit. d)].
Teza întâi a acestui caz vizează existenţa unei suspiciuni rezonabile că inculpatul a
săvârşit, cu intenţie, o nouă infracţiune ce stă la baza propunerii de luare a măsurii
arestării preventive, după ce în prealabil a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva
sa pentru comiterea unei alte infracţiuni.
13
M. Olariu, op. cit., p. 222.
14
M. Udroiu, op. cit., p. 411.
15
Pentru analiza mijloacelor materiale de probă, a se vedea M. Olariu, op. cit., p. 193-194.
Prin teza a doua a cazului prevăzut de art. 223 alin. (1) lit. d) NCPP, legiuitorul are
în vedere existenţa unui risc semnificativ ca inculpatul să comită o nouă infracţiune.
Astfel, probele existente în dosarul cauzei trebuie să arate că inculpatul a efectuat acte
preparatorii în scopul comiterii unei noi infracţiuni. Acest temei trebuie folosit cu
prudenţă, având în vedere faptul că impune judecătorului (de drepturi şi libertăţi sau de
cameră preliminară) ori instanţei să determine existenţa unei probabilităţi în privinţa
comiterii unei infracţiuni de către inculpat, prezumţia de nevinovăţie trebuind a nu fi
atinsă.
Tot astfel, se reţine acest temei în cazul în care există riscul repetării săvârşirii unei
infracţiuni sau al continuării actelor de executare rămase în faza tentativei sau a comiterii
unei infracţiuni pe care inculpatul a ameninţat că o va săvârşi16.
16
M. Udroiu, op. cit., p. 412.
17
M. Olariu, op. cit., p. 16.
18
M. Udroiu, op. cit., p. 413.
19
M. Olariu, op. cit., p. 238.
Înainte de a trece la ascultarea inculpatului, judecătorul îi aduce la cunoştinţă
infracţiunea/infracţiunile de care este acuzat, precum şi dreptul de a nu face nicio
declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Astfel,
Noul Cod de procedură penală reglementează o garanţie a dreptului la apărare, atât prin
propria persoană, cât şi prin intermediul avocatului, a inculpatului, evitându-se
posibilitatea dispunerii măsurii arestării preventive în mod arbitrar.
Audierea inculpatului de către judecător sau instanţă trebuie să privească orice
aspect relevant pentru analiza, în concret, a temeiurilor pe care este întemeiată
propunerea de arestare preventivă solicitată de procuror, iar nu doar situaţia faptică
referitoare la infracţiunea care este imputată inculpatului.
În cazul în care inculpatul lipseşte nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din
cauza sănătăţii, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu se prezintă sau nu
poate fi adus în faţa judecătorului, Noul Cod de procedură penală permite dispunerea
măsurii arestării preventive şi fără audierea acestuia20. În ipotezele arătate, audierea se va
efectua după ce inculpatul, în a cărui privinţă a fost emis un mandat de arestare
preventivă, a fost prins sau s-a prezentat de bunăvoie în faţa autorităţilor, în procedura
prevăzută de art. 231 alin. (7) NCPP.
Tot astfel, arestarea preventivă se poate dispune şi în lipsa audierii inculpatului în
situaţiile în care acesta invocă beneficiul dreptului de a păstra tăcerea, refuzând să dea
declaraţii.
În cazul anumitor persoane, alături de condiţiile prezentate mai sus, legea cere
întrunirea şi unor condiţii suplimentare în scopul dispunerii măsurii arestării preventive
în următoarele cazuri:
- deputaţii şi senatorii nu pot fi arestaţi în lipsa încuviinţării Camerei din care fac
parte, măsură ce poate fi dispusă numai după audierea lor, potrivit art. 72 alin. (2) din
Constituţia României21;
- Avocatul Poporului nu poate fi arestat preventiv decât cu încuviinţarea
preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului; tot astfel, adjuncţii Avocatului
Poporului nu pot fi arestaţi preventiv fără înştiinţarea prealabilă a Avocatului Poporului,
potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 35/1997;
- judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi arestaţi preventiv numai în urma
încuviinţării secţiei Consiliului Superior al Magistraturii corespunzătoare funcţiei,
potrivit art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
20
M. Olariu, op. cit., p. 241.
21
M. Olariu, op. cit., p. 24.
22
În ambele cazuri se impune ca fapta să fi fost săvârşită cu intenţie sau praeterintenţie.
falsificare de monede ori alte valori; şantaj; viol; lipsire de libertate; evaziune fiscală;
ultraj; ultraj judiciar; o infracţiune de corupţie; o infracţiune săvârşită prin mijloace de
comunicare electronică; o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa de 5 ani
ori mai mare, prin raportare la maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru
forma consumată a infracţiunii;
Condiţia privind maximul special prevăzut de lege (5 ani sau mai mare) nu vizează
şi infracţiunile enumerate limitativ în prima teză a art. 223 alin. (2) NCPP. Astfel, o
concluzie în conformitate cu care condiţia pedepsei prevăzute de lege de 5 ani sau mai
mare trebuie să se aplice şi cu privire la infracţiunile enumerate în textul de lege nu poate
fi primită din moment ce legiuitorul a simţit nevoia să enunţe în cuprinsul textului de
lege anumite infracţiuni, devreme ce impune, ulterior, o condiţie unică privind maximul
special prevăzut de lege. Legiuitorul a apreciat că infracţiunile enumerate limitativ de
art. 223 alin. (2) NCPP prezintă un pericol generic ridicat, iar în astfel de ipoteze se poate
dispune măsura privativă de libertate chiar dacă maximul special prevăzut de lege pentru
respectiva infracţiune nu este de 5 ani sau mai mare.
BIBLIOGRAFIE
[1] Dongoroz, Vintilă; Kahane, Siegfried; Antoniu, George; Bulai, Constantin;
Iliescu, Nicoleta; Stănoiu, Rodica, Explicaţiile teoretice ale Codului de procedură penală
român, partea generală, vol. V, ed. a II-a, Ed. Academică şi Ed. All Beck, Bucureşti
2003.
[2] Neagu, I., Tratat de procedură penală, Partea generală, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2010.
[3] Olariu, M., Procedură penală, Partea generală, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti,
2013.
[4] Olariu, M.; Marin C., Drept procesual penal. Teste grilă pentru admiterea în
magistratură şi avocatură, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2014.
[5] Udroiu, M., Procedură penală, Partea generală, Partea specială, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2013.
[6] Udroiu M., Procedură penală. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014.
23
M. Udroiu, op. cit., p. 424.
24
Ibidem.