MOARA CU NOROC

DE IOAN SLAVICI

-nuvelă psihologică obiectivă-

I. APARIȚIE
II. ÎNCADRARE ÎN GEN, SPECIE ȘI CURENT LITERAR
III. TEMA LITERARĂ
IV. TITLUL
V. STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE
VI. SUBIECTUL OPEREI

I. APARIȚIE
Clasic al genului scurt alături de Costache Negruzzi, Alexandru Odobescu și I.L. Caragiale, I.
Slavici este unul dintre străluciții reprezentanți ai realismului obiectiv în literatura română, un precursor
al prozei lui L. Rebreanu, prin vocația sa de a picta mediul social și de acrea tipologii umane complexe.
Moralist și fin psiholog, autorul nuvelei Moara cu noroc descrie viața sub aspectul ei etic și din
perspectiva unui generos umanitarism.
Opera Moara cu noroc de Ioan Slavici face parte din volumul Novele din popor, publicat în
anul 1881. La apariția sa volumul s-a bucurat de o largă apreciere și receptare critică. Titu Maiorecu
arăta că acet volum reprezintă un monument de referință în evoluția prozei românești, căci, “părărsind
oarba imitare a concepțiunilor străine, s-au inspirat din viața proprie a poporului șI ne-au înfățișat ceea
ce este, ceea ce gândește și ceea ce simte românul în partea cea mai aleasă a firii lui etnice.” Mihai
Eminescu, referindu-se la acest volum de nuvele remarca marea adâncime sufletească a lumii creată de
autor, care “nu numai seamănă în exterior cu țăranul român, în port și vorbă, ci cu fondul sufletesc al
poporului, gândesc și simt ca el.”
II. ÎNCADRARE ÎN GEN, SPECIE ȘI CURENT LITERAR
Ca specie literară, opera este o nuvelă psihologică, fiind o operă epică, cu acțiune care se
desfășoară pe un singur fir narativ, urmărind un conflict unic, concentrat, iar personajele nefiind
numeroase. Intriga este riguros construită, cu fapte verosimile, accentul fiind pus mai mult pe definirea
personajului decât pe acțiune. Geroge Călinescu considera opera ”o nuvelă solidă cu subiect de roman”.
Nuvela aparține curentului realist, constituind o capodoperă a nuvelisticii de observație
socială și de analiză psihologică a lui I. Slavici.
Perpectiva narativă a operei este obiectivă, narațiunea fiind realizată la persoana a III-a de
către naratorul anonim, omniscient.
III. TEMA LITERARĂ
Tema principală este cea a degradării umane generate de patima înavuțirii. Acesteia i se
substituie alte două teme: tema destinului (care deschide și închide nuvela) și tema fascinației răului
(prezența malefică a lui Lică Sămădăul).
IV. TITULUL (SEMNIFICAȚIE)
Moara cu noroc este numele hanului așezat la răscruce de drumuri. Vaaloarea simbolică a
acestui topos se luminează în capitolul al II-lea, prin afirmația că “moara a mai măcinat și s-a prefăcut în
cârciumă” și prin imaginea celor două “mori” – moara adevărată, “părăsită, cu lopețile rupte” și hanul
(motiv frecvent în literatura română, valorizat negativ de Slavici.
Titlul:
- închipuie, simbolic, răscrucea în destinele eroilor;
- închide în el o amră ironie, simbolizând un spațiu malefic, intrat sub zodia unui “noroc”
înșelător,efemer.
Așadar, titlul evidențiază intenția moralizatoare a scriitorului, funcția modelatoare a operei.
V. STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE
Compozițoinal, nuvela are o structură clasică: 17 capitole care se succed cronologic.
Construcția este riguroasă, deschizându-se și închizându-se cu cele două cugetări ale
personajului-reflector, bătrâna, între care se desfășoară drama existențială a eroilor și care au valoare
de incipit și final.
Structural, textul este organizat pe două planuri narative:
- Un plan exterior, obiectiv, al existenței sociale, care influențează fenomenologia vieții sufletești
a
eroilor. Acest plan este dinamizat de conflicte exterioare puternice:
 un conflict economic (dorința de câștig a lui Ghiță și a lui Lică);
 un conflict de interese (sămădăul-stăpân al ținutului);
 conflictul moral
 - Un plan interior, psihologic (planul analitic) în care se investighează trăirile de conștiință și
emoțiile tensionate. Eroii sunt firi complicate, dilematice, cu patimi și slăbiciuni care declanșează
conflicte interioare:
 moral (Giță-dorința de a râmâne om cinstit/setea de îmbogățire, iar
Ana-devotament/infidelitate)
 psihologic (conștiința valorilor autentice, rațiune/pasiune, slăbiciunile care ajung să le controleze
viața.
VI. SUBIECTUL OPEREI
Subiectul operei este construit ca o experiență dramatică a eroilor confruntați cu o lume
aspră, în care valorile morale tind să fie înlocuite cu cele materiale.
Acțiunea se desfășoară într-un spațiu geografic real, în pusta arădeană (Fundureni, Ineu, Oradea),
pe durata unui an (între două repere temporale cu valoare religioasă, de la Sf. Gheorghe până la Paște).
Cele două categorii au și conotații simbolice: loc binecuvântat și locul rău, timp “luminat” și durată
nocturnă, malefică.
Expozițiunea dezvoltă dialogic confruntarea de idei, de valori și opțiuni existanțiale (capitolul I).
Astfel, situația inițială surprinde nemulțumirea lui Ghiță, eroul nuvelei, față de sărăcia sa socială. Cizmar
modest și sărac, hotărăște, în ciuda sfaturilor pe care I le dă soacra sa, că e mai bine să ia în arendă
cârciuma de la Moara cu noroc, unde să stea numai trei ani, să se pună pe picioare încât să lucreze cu
calfe și să le dea altora de cârpit.
La început treburile la Moara cu noroc mergeau bine și viața le era prosperă. Momentul-intrigă,
care declanșează conflictul și întreaga desfășurare a acțiunii, îl constituie apariția la Moara cu noroc a lui
Lică Sămădăul, stăpân temut al acestor locuri și un fel de demon, simbol al răului uman. În curand, Ghiță
înțelese că pentru a rămâne la Mora cu noroc trebuie să devină omul lui Lică. Conflictul psihologic se
amplifică treptat, pe măsură ce Ghiță intră în mecanismul necruțător al afecerilor necinstite ale lui Lică.
Stăpânit de setea de bani, Ghiță se va înstrăina treptat de soșia sa Ana și se va lăsa menevrat de Lică,
devenind complice și părtaș la actele Sămădăului. La un moment dat dorește să îl caute pe jandarmul
Pintea și să-I spună adevărul, dar renunță imediat la această idee. Depune mărturie falsă la proces în
legătură cu omorul și jaful din pădure. Astfel, Buză-Ruptă și Săilă-Boarul au fost osândiți pe viață, iar Lică
a fost găsit nevinovat. De acum, prăbușirea lui Ghiță este inevitabilă.
Tensiunea dramatică crește treptat spre punctul culminant al acțiunii, când faptele se precipită și
se rostogolesc cu o repeziciune uluitoare. La sărbătorile de Paște, bătrâna cu cei doi copii pleacă la rude.
Ghiță, gelos și turbat de mânie, când o vede pe Ana cu Lică, prinși în jocul dragostei, vrea să se răzbune.
Pleacă la jandarmul Pintea ca să-I spună adevărul și să-i ofere probe, aruncând-o pe Ana drept momeală
în cursa în care dorea să-l prindă pe Sămădău. Întorcându-se la Moara cu noroc, Ghiță își ucide soția.
Apoi, la comanda lui Lică, Răuț descarcă pistolul în ceafa lui Ghiță, care “căzu înapoi fără să mai poată
afla cine l-a împușcat”. După ce dădu foc morii, Lică aleargă în disperare, pe timp de furtună, de teamă
să nu fie prins. “Privi în jurul său, își ținti ochii la un stejar uscat ce stătea în depărtare de vreo cinzeci de
pași, scrâșni din dinți, apoi își încordă toate puterile și se repezi înainte. Pintea îl găsi cu capul sfărâmat la
tulpina stejarului.”
Surprinzând viața și moravurile unei lumi aflată în plin proces de infuzare a capitalismului,
autorul creează personaje complexe și verosimile, al căror destin este dirijat de puterea de seducție a
banului. Ele sunt la început personaje antitetice, care se reping categoric, dar evoluează paralel,
devenind complementare. Problematica nuvelei este concentrată în jurul lui Ghiță, protagonistul operei,
“a cărui dramă complexă este analizată magistral” (G. Călinescu). Analiza psihologică, monologul și
dialogul, faptele și gândurile personajului, opiniile celorlalte personaje dezvăluie, într-o artă desăvârșită,
procesul devenirii lui Ghiță sub imperiul setei de bani, tragismul vieții lui. Om onest la început, dornic să
asigure familiei o viață mai bună, el este incapabil să reziste tentației de a se îmbogăți, după ce se mută
la Moara cu noroc. Cu sufletul răvășit după întâlnirea cu Lică, Ghiță va deveni complice și părtaș la
faptele necinstite ale Sămădăului. Sub înrâurirea lui Lică, prăbușirea morală a lui Ghiță este inevitabilă.
Autorul surprinde cu real talent frământările lui Ghiță, oscilațiile de lumină și umbră în mintea și sufletul
său, momemtele de însingurare stăpânite de demonul răului și momentele de omenie, când își aduce
aminte că are nevastă și copii, când încearcă remușcări: “Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveți, cum
avuseseră părinții voștri, un tată om cinstit…Eu nu mai pot sili pe nimeni să nu le zică copiilor ăstora:
<<tatăl vostru este un ticălos>>”. Altă dată, autocaracterizându-se, în fața prăbușirii iminente, crede că
este de vină firea lui slabă: “Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?”. Deși este
vinovat de prăbușirea Anei, pe care o împinge cu știință în brațele lui Lică, încearcă să se
dezvinovățească. Până la umră, însă, Ghiță va cădea învins de propriul destin, căci n-a avut tăria morală a
stăpânirii de sine.
Ana, prin destinul său tragic, este o victimă a incapacității sale de a se raporta la simțul
măsurii și al echilibrului în tot ceea ce întreprinde. Cu intuiție, ea însăși își dă seama de la început de
firea ticăloasă și pătimașă a lui Lică și-și avertizează soțul. Pe măsură ce Ghiță înaintează în afaceri cu
Lică, Ana simte că soțul ei nutrește gânduri ascunse și încearcă să-și dezlege aceste nedumeriri și
frământări. Ghiță refuză să comunice sincer, ca mai înainte. Lipsită de sprijinul moral al soțului și
îndemnată, în același timp de el, Ana “simți tragere de inimă pentru Lică”, adulmecând rapid spre
prăpastia păcatului. Ucisă, în final, de soțul ei, ea “își înfipse ghearele în obrajii lui”. “Aceaste ultime
zvâcniri ale eroinei sugerează totul: ura și disprețul pentru soțul nedemn, setea de răzbunare și patima
neostoită pentru Lică, precum și regretul înfiorător pentru propriile-i păcate, conștiința vinovăției și în
același timp al nevinovăției.”(P. Marcea)