Sunteți pe pagina 1din 7

Condiția juridică a străinului în România

Noțiunea de străin

Dreptul internațional privat arată că prin străin se înțelege acea persoană care nu are
cetățenia statului pe al cărui teritoriu se află.
Regimul străinilor în România este reglementat de O.U.G. nr. 194 din 12 decembrie 2002
și reprezintă un cadrul juridic util, care instituie o concepție unitară, precizând drepturile si
obligațiile ce revin străinilor. Prevederile textelor legale se referă la regimul administrativ al
străinilor, posibilitatea angajării în muncă și răspunderea lor disciplinară, materială, civilă,
contravențională sau penală.
Articolul 2 lit.a al ordonanţei defineşte străinul ca fiind persoana care nu are cetăţenia
română, iar lit.b noţiunea de apatrid şi anume străinul care nu are cetăţenia nici unui stat.

Drepturile și obligațiile străinilor în România

Drepturile străinilor
În primul rând, străinilor le sunt garantate drepturile și libertățile democratice
fundamentale prevăzute de Constituția României și de reglementări internaționale, cum sunt:
dreptul la viață și integritate fizică și psihică; libertatea individuală; dreptul la apărare; dreptul la
liberă circulație; dreptul la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului;
libertatea de conștiință și de exprimare; secretul corespondenței, dreptul la informații, dreptul la
invățătură; accesul la cultură; dreptul la ocrotirea sănătății; dreptul la un mediu sănătos; libertatea
de întrunire; dreptul de succesiune; dreptul la proprietate privată, dreptul de a fi parte în justiție
etc1.
Cei cuprinși în sistemul de învățământ, de toate gradele, au acces, fără restricții, la
activitățile școlare și de instruire.
Străinii beneficiază de drepturi civile cum sunt dreptul de proprietate, dreptul de
moștenire, drepturile de familie etc.

1
A. Fuerea, Drept internațional privat, ed. a II-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2005, p. 203.

1
Străinul se bucură de drepturile asupra operelor literare și artistice, de dreptul de invenție,
de dreptul de autor precum și drepturile conexe2 .
Totodată, străinii cu reședința sau domiciuliul în România pot beneficia de măsuri de
protecție socială din partea statului român, în aceleași condiții ca și cetățenii români.

Obligațiile străinilor
Potrivit art. 4 alin (1) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, pe timpul șederii în țara
noastră străinii sunt obligați să respecte legislația română.
De asemenea, menționăm o serie de obligații3 :
 respectarea scopului pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a
rămâne pe teritoriu românesc;
 să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat
șederea;
 să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea
perioadei pentru care li s-a aprobat șederea;
 să se supună, în condițiile legii, controlului pentru trecerea frontierei de stat ori,
după caz, controlului organelor de poliție și al altor autorități publice;
 să plătească taxele și impozitele prevăzute de legislația română;
 să anunțe organul de poliție competent teritorial, în termen de 3 zile, despre
intrarea pe teritoriul României; în cazul cazării în hoteluri sau alte amenajări
turistice, străinul are obligația de a îndeplini formalitățile privind luarea în
evidență la administrația locului respectiv, care, în termen de 24 de ore va
comunica datele necesare organului de poliție competent teritorial;
 să declare la formațiunea teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări care le-a
acordat dreptul de ședere o serie de chestiuni, precum: modificări privind situația
personală (cum ar fi schimbarea cetățeniei; încheierea, desfacerea sau anularea
unei căsătorii, nașterea de copii, decesul membrilor de familie aflați pe teritoriul
României); modificări privind angajarea în muncă; pierderea, prelungirea
valabilității sau schimbarea documentelor de trecere a frontierei de stat;
schimbarea domiciliului sau reședinței, etc.
2
I. Filipescu, A. Filipescu, op. cit., p. 172.
3
D. Lupașcu, op. cit., p. 115

2
Intrarea, șederea și ieșirea străinilor din România

Intrarea străinilor în România


În conformitate cu prevederile cadrului normativ naţional în vigoare, intrarea pe teritoriul
României poate fi permisă străinilor care îndeplinesc următoarele condiţii:
 posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de
statul român;
 posedă viză română acordată în condițiile prezentei ordonanțe de urgență sau,
după caz, posedă permis de ședere valabil, dacă prin înțelegeri internaționale nu s-
a stabilit altfel;
 prezintă documente care justifică scopul și condițiile șederii lor și care fac dovada
existenței unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreținere pe perioada
șederii, cât și pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către alt stat
în care există siguranța că li se va permite intrarea;
 prezintă garanții că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinație sau
că vor părăsi teritoriul României, în cazul străinilor aflați în tranzit;
 nu sunt incluși în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura
interzicerii în România sau care au fost declarați indezirabili;
 nu au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obținerea vizei sau,
după caz, la intrarea pe teritoriul României, ori nu au încercat să treacă frontiera
României cu documente false;
 pe numele lor nu au fost introduse alerte în sistemul informatic Schengen în
scopul refuzării intrării;
 nu sunt semnalaţi de autorităţile competente că prezintă un pericol pentru apărarea
şi securitatea naţională, ordinea şi sănătatea publică.

Obţinerea unei vize de intrare nu garantează cetăţenilor străini accesul pe teritoriul


României. Toţi cetăţenii care doresc să călătorească în România trebuie să se asigure că respectă

3
prevederile enunţate mai sus. Condiţiile de acordare a vizelor şi condiţiile de intrare pe teritoriul
naţional, sunt complementare. Scopul călătoriei străinului care a intrat în România în baza unei
vize de scurtă şedere nu poate fi modificat pe durata prezenţei sale în România.

Șederea străinilor în România

Dreptul de ședere temporară

Dreptul de sedere temporara pe teritoriul statului roman se acorda strainilor care au intrat
in Romania in baza unei vize de lunga sedere, precum si celor care sunt exceptati de la
obligativitatea obtinerii vizei de acest fel.
Dreptul de sedere temporara pe teritoriul statului roman se poate prelungi succesiv, de
catre Inspectoratul General pentru Imigrari sau de formatiunile sale teritoriale, pentru perioade
de pana la un an, daca sunt indeplinite, toate conditiile legale pentru acest statut.4

Șederea străinilor pe termen lung


Pentru a obţine dreptul de şedere pe termen lung trebuie să fi avut o şedere continuă pe
teritoriul României în ultimii 5 ani. Şederea este considerată continuă atunci când perioada de
absenţă de pe teritoriul României este mai mică de 6 luni consecutive şi nu depăşeşte în total 10
luni şi dacă împotriva străinului nu a fost dispusă nici o măsură de îndepartare de pe teritoriul
naţional.
În situaţia în care dreptul de şedere pe termen lung va încetat în condiţiile art.70 alin. (3)
lit. b),c) sau d) din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, şi străinul se află pe
teritoriul României, în termen de 30 de zile de la data comunicării, poate solicita eliberarea unui
permis de şedere temporară pentru scopurile şi în condiţiile prevăzute în OUG 194/2002 cu
modificările şi completările ulterioare

Dreptul de sedere permanenta

4
https://edirect.e-guvernare.ro/informatiigenerale/SitePages/cetateni.aspx?IDC=24 , 27.01.2022 ;

4
Dreptul de sedere permanenta se acorda strainilor, daca indeplinesc, cumulativ
urmatoarele conditii:
 au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii 5 ani anteriori
depunerii cererii
 fac dovada detinerii mijloacelor de intretinere, la nivelul salariului minim net pe
economie, cu exceptia strainilor, membri de familie ai cetatenilor romani
 fac dovada asigurarii sociale de sanatate
 fac dovada detinerii legale a spatiului de locuit, in conditiile legii
 cunosc limba romana cel putin la un nivel satisfacator
 nu prezinta pericol pentru ordinea publica si siguranta nationala;

Ieşirea străinilor din România

Ieşirea străinilor în cazul în care străinul nu mai este în posesia documentului de trecere a
frontierei de stat în baza căruia a intrat în ţară, acesta trebuie să prezinte la ieşirea din România
un nou document valabil de trecere a frontierei de stat. Ieşirea din ţară a străinilor care au
cetăţenia mai multor state se face pe baza documentului de trecere a frontierei de stat cu care au
intrat. în cazuri deosebite, organele poliţiei de frontieră pot permite ieşirea din ţară şi în baza
documentului care atestă o altă cetăţenie.
Totodată acestora se poate să le fie interzisă ieșirea dacă este învinuit sau inculpat într-o
cauză penală şi magistratul dispune instituirea măsurii interdicţiei de părăsire a localităţii sau a
tării sau dacă a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi are de executat o
pedeapsă privativă de libertate.

Îndepărtarea străinilor de pe teritoriul României

Împotriva străinilor care au intrat ilegal, a căror şedere pe teritoriul României a devenit
ilegală, a căror viză sau drept de şedere a fost anulat sau revocat, a acelora cărora li s-a refuzat
prelungirea dreptului de şedere temporară, a acelora cărora le-a încetat dreptul de şedere

5
permanentă, precum şi a foştilor solicitanţi de azil Oficiul Român pentru Imigrări poate dispune
măsura returnării de pe teritoriul României.5
Tot mai mulți străini care fie lucrează la negru, fie nu au drepturi de ședere legală,sunt
trimiși sub escortă până la frontieră ori până în ţara de origine,mulți au solicitat acordarea
protecției internaționale din partea statului roman.
Interzicerea intrării străinilor în România

Poliția de frontier este mereu la datorie in toate punctele de trecere ale frontierei țări
noastre ,continuă să aplice în punctele de trecere a frontierei, alături de celelalte autorități cu
atribuții în domeniu măsurile de prevenire şi control a răspândirii virusului SarsCov-2.

Zilnic intră in contact cu mulți oameni care vin in țara noastră ,care ne tranzitează țara,
care vin in scopuri de business in țara noastră sau care pur și simplu se intorc acasă.În
continuare, se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de
stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor. Sunt exceptați de la aceste prevederi următorii cetățeni
străini:

 membri de familie ai cetățenilor români;


 membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spațiului Economic
European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
 persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document
echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile, ori un document echivalent
acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului U.E.;
 persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau
un alt document echivalent;
 personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal
militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
 pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
 pasageri care călătoresc din motive imperative;
 persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.6
5
https://lege5.ro/gratuit/geytinjtge/indepartarea-strainilor-de-pe-teritoriul-romaniei-ordonanta-de-urgenta-194-2002?
dp=gm3tqmjwgiyti , 26.01.2022

6
Bibliografie :

1) Baciu, Angela, Drept internațional privat. Note de curs, Ed. Princeps Edit, Iași, 2001
2) Fuerea A., Drept internațional privat, ed. a II-a revăzută și adăugită, Ed. Universul
Juridic, București, 2005
3) Fuerea, Augustin, Drept internațional privat, ed. a III-a revăzută și adăugită, Ed.
Universul Juridic, București, 2008.
4) Lupașcu, Dan, Drept internațional privat, ed. a II-a emedată și actualizată, Ed. Universul
Juridic, București, 2010.
5) https://lege5.ro/gratuit/geytinjtge/indepartarea-strainilor-de-pe-teritoriul-romaniei-
ordonanta-de-urgenta-194-2002?dp=gm3tqmjwgiyti
6) https://edirect.e-guvernare.ro/informatiigenerale/SitePages/cetateni.aspx?IDC=24
7) https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-interzicerea-intrarii-pe-teritoriul-romaniei-
prin-punctele-de-trecere-a-frontierei-de-stat-a-cetatenilor-straini-si-apatrizi-20244.html

S-ar putea să vă placă și