Sunteți pe pagina 1din 11

Hotărârea de declarare a grevei

Greva are o istorie foarte lungă. Spre sfârșitul celei de a douăzecia dinastie egipteană, în
timpul domniei faraonului Ramses al III-lea în Egiptul antic în Secolul XII î.Hr., muncitorii
necropolei regale au organizat prima grevă cunoscută în istorie. Evenimentul a fost descris pe
un papirus, păstrat și aflat actualmente la Torino. Prima grevă de pe teritoriul actual al României a
fost consemnată în anul 1733, în Banat, la Ciclova.

Dreptul la grevă

Drept garantat de legislaţia naţională şi europeană,în înţelesul prevederilor anterioare, greva


reprezintă un drept fundamental individual şi colectiv recunoscut părţilor unui raport juridic de
muncă. Participarea la grevă este liberă astfel încât nimeni nu poate fi constrâns să participe sau să
refuze participarea. –în acest sens art.218 precizează: “constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe,
împiedică ori obligă un angajat sau un grup de angajaţi să participe la grevă ori să
muncească în timpul grevei.”
În consecinţă, nu poate fi antrenată răspunderea juridică a salariaţilor datorită organizării sau
participării la grevă. În cazul în care “angajatorul apreciază că greva a fost declarată sau se
derulează cu nerespectarea legii, acesta se va putea adresa tribunalului în a cărui circumscripţie se
află unitatea în care s-a declarat greva cu o cerere prin care se solicită instanţei încetarea
grevei”(art.198 din Legea 62/2011).

Când poate fi declanșată greva?

Greva poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a
conflictului colectiv de muncă prin procedurile obligatorii prevăzute de prezenta lege, numai după
desfăşurarea grevei de avertisment şi dacă momentul declanşării acesteia a fost adus la cunoştinţa
angajatorilor da către organizatori cu cel puţin două zile lucrătoare înainte.Pe durata valabilităţii
unui contract sau acord colectiv de muncă angajaţii nu pot declanşa conflictul colectiv de muncă
(art.164).

Participarea la grevă
Din reglementările în vigoare rezultă dreptul recunoscut oricărui salariat de a participa la grevă în
mod liber, de a se retrage când doreşte din rândul participanţilor la grevă şi, de asemenea, de a
refuza, atunci când este solicitat, să adere la un conflict colectiv de muncă.
În aceste condiţii, nu poate fi antrenată răspunderea juridică a salariaţilor datorită organizării sau
1
participării la grevă, nici pentru angajaţii participanţi la grevă, nici pentru organizatori, atâta vreme
cât greva a fost declanşată cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege.

Participarea la o grevă ilegală


În situaţia în care la sesizarea angajatorului, greva este suspendată sau este declarată ilegală,
organizarea sau participarea la grevă, în aceste condiţii, constituie încălcări ale obligaţiilor de
serviciu şi atrag răspunderea juridică. Deci, cei care organizează declanşarea sau continuă să
participe la o grevă declarată ilegală îşi încalcă obligaţiile de serviciu şi, în consecinţă, li se pot
aplica sancţiuni disciplinare.
Drepturile participanțiilor la grevă

Pe durata grevei salariaţii îşi menţin drepturile ce decurg din contractul individual de muncă. Fac
excepţie de la această regulă dreptul la salariu şi la sporuri salariale.
Salariaţii beneficiază, pe de o parte, de drepturile de asigurări sociale şi, pe de altă parte, de
vechime în muncă pe intervalul cât au participat la grevă. În situaţia în care instanţele judecătoreşti
au hotărât suspendarea ori încetarea grevei, drepturile mai sus menţionate nu vor mai fi acordate.

Continuarea activității de către salariații care nu participă la grevă


Conform art. 192 Legea nr. 62/2011, salariaţii care nu participă la grevă îşi pot continua activitatea
beneficiind astfel, pe cale de consecinţă nu numai de salariul ce li se cuvine ci şi de condiţiile
propice de muncă, cea din urmă reprezentând o obligaţie exclusivă a angajatorului).
Această posibilitate există doar atunci când greva celorlalţi salariaţi nu paralizează întreaga
activitate a unităţii, iar munca celor care nu participă la grevă este independentă de cea a salariaţilor
aflaţi în grevă. Posibilitatea continuării activităţii şi modalităţile concrete de continuare a activităţii
trebuie stabilite de către conducerea unităţii şi reprezentanţii celor care, nefiind în grevă, vor să
lucreze fără vreo întrerupere.
Pe de altă parte, salariaţii aflaţi în grevă trebuie să se abţină de la orice acţiune de natură să
împiedice continuarea activităţii de către cei care nu participă la grevă (art. 192 din Legea nr.
62/2011).
În situaţia în care, prin violenţe sau ameninţări, sunt întreprinse acţiuni pentru a determina încetarea
lucrului de către salariaţii care nu doresc să participe la grevă, aceasta constituie infracţiune.

Obligațiile conducătorilor grevei și conducerii unității grevei pe durata desfășurării grevei

Conform legii, organizatorii grevei, împreună cu conducerea unităţii au obligaţia ca pe


durata acesteia să protejeze bunurile unităţii şi să asigure funcţionarea continuă a utilajelor şi a

2
instalaţiilor a căror oprire ar putea constitui un pericol pentru viaţa sau pentru sănătatea oamenilor.
Modalităţile concrete, prin care organizatorii grevei şi conducerea unităţii înţeleg să aducă la
îndeplinire această prevedere legală, rămân în exclusivitate la latitudinea acestora. Numai în caz de
neînţelegere soluţia va fi dată de către instanţa judecătorească.
Neîndeplinirea acestei obligaţii prevăzute de lege sau îndeplinirea ei într-un mod necorespunzător
constituie cauză de nelegalitate, atât pentru declararea grevei, cât şi pentru desfăşurarea ei.
Conducerea unităţii are posibilitatea să solicite instanţei încetarea grevei ca ilegală şi
obligarea organizatorilor ei la plata de despăgubiri pentru recuperarea prejudiciului ce i s-a produs.
în legătură cu obligaţia părţilor de a asigura continuarea funcţionării utilajelor şi instalaţiilor a căror
oprire ar constitui un pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, organizatorii grevei şi conducerea
unităţii trebuie să stabilească care sunt aceste utilaje şi instalaţii, precum şi măsurile concrete pentru
funcţionarea lor în continuare.
Legea prevede interdicţia pentru conducerea unităţii de a încadra salariaţi care să îi înlocuiască pe
cei aflaţi în grevă.

Greva. Tipuri de grevă și condiții de declanșare

Greva este un drept al salariaților și reprezintă unul dintre mijloacele esențiale prin care lucrătorii și
organizațiile acestora își pot promova și apăra interesele lor economice și sociale.
În baza prevederilor constituționale și ale Codului muncii, prin contractul colectiv sau prin cel
individual de muncă nu se poate renunta la dreptul la grevă. O astfel de clauză de renunțare, chiar
inserată în contract, este nulă.
Greva reprezintă încetarea voluntară și colectivă a lucrului de către salariați, în vederea apărării
drepturilor și intereselor legitime și legale, în limitele și în condițiile legii.
Așadar, declararea grevei trebuie să indeplinească adeziunea numărului necesar de salariați pentru a
hotărî încetarea colectivă a lucrului și întreruperea efectivă a acestuia, iar greva trebuie să ia sfârșit
de indată ce această condiție nu mai este intrunită că urmare a renunțării la grevă a unor salariați.
Constituția României consacră în art. 43 alin. 1 dreptul la grevă, dispunând că " Salariații au
dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ". La alin. 2 al
aceluiași text constituțional se precizează că legea stabilește condițiile și limitele exercitării acestui
drept, precum și garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru societate.
Cât privește Legea nr. 62/2011 a Dialogului social , la art. 181 se arată că " Prin grevă se înțelege
orice formă de încetare colectivă și voluntară a lucrului într-o unitate".
De asemenea, art. 234 alin. 1 din Codul muncii definește greva că fiind " încetarea voluntară și
colectivă a lucrului de către salariați ".

3
În funcţie de durata lor, grevele pot fi :
• nelimitate în timp (până la soluţionarea tuturor revendicărilor salariaţilor)
• limitate (declarate pe o anumită perioadă de timp, aşa cum este, de exemplu, greva de avertisment
de maximum 2 ore).
Din punctul de vedere al participării la grevă al salariaţilor, grevele se pot clasifica în greve totale
(la care aderă întregul personal al unităţii) şi greve parţiale (la care participă numai o parte din
personalul unităţii,etc.

Greva de avertisment
Având în vedere scopul grevei de avertisment, aceasta nu poate avea o durată mai mare de două ore,
dacă se face cu încetarea lucrului, şi trebuie, în toate cazurile, să preceadă cu cel puţin două zile
lucrătoare greva propriu-zisă, legiuitorul făcând precizări limitative în acest sens, prevăzute în art.
185 din Legea nr. 62/2011- extinderea acestei perioade, a avut în vedere crearea condiţiilor în ceea
ce priveşte timpul angajatorului de a reanaliza revendicările salariaţilor şi, mai ales, de a lua
măsurile necesare pe durata grevei.

Greva de solidaritate

Greva de solidaritate este, în viziunea legiuitorului român, o expresie posibilă şi exclusivă a


mişcării sindicale.
Greva de solidaritate este acea categorie de grevă declarată nu pentru soluţionarea unor revendicări
proprii, ci în vederea susţinerii revendicărilor formulate de angajaţii din alte unităţi aparţinând
aceluiaşi grup de unităţi sau sector de activitate.
Acest tip de grevă este prevăzut şi de Legea nr. 62/2011 în art. 186 .

Greva patronală - LOCK-OUT-UL


Sub aspectul efectelor sale juridice, lock-out-ul determină suspendarea unilaterală (de
către angajator) a contractelor individuale de muncă (prin închiderea temporară a unităţii sale) şi
refuzul de a plăti salariile angajaţilor săi.
Atunci când greva este licită, nu are caracter abuziv sau nu ameninţă ordinea şi securitatea
persoanei juridice, lock-out-ul nu se justifică în nici un caz. Nici chiar susţinerile de ordin teoretic,
cum ar fi “egalitatea de arme” sau “drept simetric egal dreptului la grevă” nu pot fi acceptate
principial, deoarece pe de o parte, angajatorul are obligaţia legală de a asigura mijloacele de muncă
salariaţilor săi, iar pe de altă parte, dreptul la grevă este recunoscut legal şi trebuie respectat.

4
În doctrina de specialitate s-a susţinut că greva patronală:
a) “ar fi, potrivit legislaţiei, interzisă de vreme ce prin ea se încalcă principiul stabilităţii în muncă
b) este admisibilă în anumite condiţii şi limite, respectiv:
- dacă pe fondul unei situaţii preconflictuale angajatorul ripostează faţă de o prestare intenţionat
defectuoasă a muncii, care excede în mod cert exerciţiului normal al îndeplinirii obligaţiilor de
serviciu.
- în situaţia necesităţii de a asigura ordinea şi securitatea operatorului economic, periclitate,
prin ipoteză, din cauza grevei şi care - dacă ar continua - ar fi de natură să antreneze
responsabilitatea juridică a angajatorului;
- atunci când angajatorul, din cauza grevei, este în imposibilitate de a asigura funcţionarea
(parţială sau totală) a unităţii sale”.

Categoriile de personal care nu pot declanșa greva

Pentru a se asigura bunul mers al activităţilor economico-sociale şi, de asemenea, garantarea


intereselor de ordin umanitar, există posibilitatea limitării legale a grevei (art. 40 alin. 2 din
Constituţia României). Astfel, sub aspectul categoriilor sociale, Legea nr. 62/2011 operează
anumite interdicţii sau restrângeri ale dreptului la grevă.
În acest sens art. 63 prevede: “Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul Ministerului
Apărării Naţionale, Ministerului de Interne si al unităţilor din subordinea acestor ministere,
personalul Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale, personalul militar încadrat în Ministerul Justiţiei, precum si cel din
unităţile din subordinea acestuia”.
De asemenea, în lege se precizează că: ”Personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de
orice fel nu poate declara grevă din momentul plecării în misiune si până la terminarea acesteia”.
Prin urmare, această categorie de personal,poate declara grevă numai pe parcursul şederii în ţară.
Personalul îmbarcat pe navele marinei comerciale sub pavilion românesc, potrivit art. 204, poate
declara grevă numai cu respectarea normelor stabilite prin convenţii internaţionale ratificate de
statul român (de exemplu, salvarea de vieţi pe mare sau siguranţa navigaţiei).
se pot trage următoarele concluzii:
a) personalul naval nu poate declara grevă decât pe perioada şederii în ţară;
b) chiar şi în cazul perioadei de şedere în ţară, personalul naval îmbarcat poate declara grevă numai
dacă respectă atât legislaţia internă cât şi convenţiile internaţionale în materie ratificate de România

5
Declanșarea grevei

Declararea grevei cu condiția asigurării serviciilor esențiale

Legea stabileşte, în art. 205 că:”în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale
radioului şi televiziunii publice, în unităţile de transporturi pe căile ferate, inclusiv pentru gardienii
feroviari, în unităţile care asigură transportul în comun şi salubritatea localităţilor, precum şi
aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, greva este permisă cu condiţia
ca organizatorii şi conducătorii grevei să asigure serviciile esenţiale, dar nu mai puţin de o treime
din activitatea normală, cu satisfacerea necesităţilor minime de viaţă ale comunităţilor locale”.
“Angajaţii din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele
nucleare, din unităţile cu foc continuu pot declara grevă cu condiţia asigurării a cel puţin unei treimi
din activitate, astfel încât să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor şi să asigure
funcţionarea instalaţiilor în deplină siguranţă.

Greva poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate fără succes posibilitățile de
soluționare a conflicului colectiv de muncă prin procedurile obligatorii prevăzute de lege. Legal,
singură etapă a cărei inițiere este obligatorie o constituie concilierea.
Greva se poate declanșa fie după concilierea (obligatorie) nereusită, fie după conciliere (obligatorie)
și mediere (facultativă), ambele nereușite. Declanșarea grevei după arbitraj este exclusă, deoarece
hotărarea de arbitraj este obligatorie pentru părti și pune capăt conflictului colectiv de muncă.

Hotărârea de a declara greva

Hotărârea de a declara greva se ia de către organizațiile sindicale reprezentative participante la


conflictul colectiv de muncă, cu acordul scris a cel puțîn jumătate din numărul membrilor
sindicatelor respective.
Pentru angajațîi unităților în care nu sunt organizate sindicate reprezentative, hotărarea de declarare
a grevei se ia de către reprezentanții angajaților, cu acordul scris a cel puțîn unei pătrimi din
numărul angajaților unitătii sau, după caz, ai subunitătii ori compartimentului .
Hotărârea de declarare a grevei se ia de către cel puţin jumătate din numărul membrilor din
sindicatul reprezentativ (art.183 alin.1), iar în condiţiile în care, după declaşarea grevei, mai mult de
jumătate din numărul angajaţilor care au hotărât declararea grevei renunţă în scris la grevă, aceasta
incetează (art 189). Pentru a evidenţia acest aspect redăm un scenariu.
Exenplu: Un angajator are 1000 de salariaţi. Un sindicat reprezentativ trebuie să aibă cel
puţin 501 membrii de sindicat. Din aceşti 501 membri, jumătate hotărăsc declararea grevei, adică
256 membrii de sindicat. Conform art. 191, participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi
6
constrâns să participe la grevă sau să refuze să participe. Prin urmare, la grevă pot să participe doar
cei care au fost de acord cu greva, adică 256 membri. Dacă pe parcursul desfăşurării grevei, mai
mult de jumătate se retrag, adica 126 şi mai ramân doar 130, atunci greva trebuie să înceteze.
Evident că iniţiatorul acestei legi nu a dorit un astfel de rezultat dar credem că aceasta este
interpretarea corectă a textelor de lege. Pentru a evita însă, orice fel de interpretare ce poate
interveni în instanţele de judecată, sugerăm sindicatelor să urmărească asigurarea participării la
grevă a cel puţin un sfert din numărul de salariaţi ai unităţii. O problemă de interes o reprezintă
numărul minim de participanţi la grevă, în situaţia în care aceasta este rezultatul unui conflict
colectiv de muncă declanşat de o federaţie care reprezintă un sindicat nereprezentativ la nivel de
unitate? Dacă legea se aplică în mod corespunzător, o grevă este legală dacă la ea participă un
număr mult mai mic de grevişti. Pe durata unei greve declanşate într-o unitate pot înceta activitatea
şi angajaţii unor subunităţi sau compartimente care nu au participat iniţial la declanşarea
conflictului de interese (art.191 alin. 2), dar nu mai pot invoca alte revendicări decât cele care au
determinat declanşarea conflictului colectiv de muncă (art 191 alin.3). Pe durata unei greve,
conducerea unităţii nu poate fi împiedicată să îşi desfăşoare activitatea, de către angajaţii aflaţi în
grevă sau de organizatorii acesteia (art 194 alin.1). Trebuie avut în vedere faptul că nici întreaga
activitate nu este blocată de grevă, mai ales pentru cazurile când acest aspect este expres precizat de
lege. Conducerea unităţii nu poate încadra alţi angajaţi care să-i înlocuiască pe cei aflaţi în grevă
(art. 194.2). Acest text de lege trebuie văzut printr-o interpretare mai extinsă. Nu poate face noi
încadrări, dar înlocuiri cu personalul neparticipant la greva se pot face? Dar închirierea de servicii
de la alte societăţi? Un răspuns la aceste întrebări îl poate da modul în care se desfăşoară greva.
Greva presupune încetarea voluntară şi colectivă a lucrului. Dar unde se poziţionează grevistul în
raport cu locul său demuncă? În măsura în care locul de muncă nu reprezintă arealul în care unitatea
îşi desfăşoară activitatea, ci locul efectiv în care salariatul aflat în grevă îşi desfăşoară activitatea,
credem că din această perspectivă, grevistul trebuie să stea la locul de muncă efectiv. Desigur se
poate opta şi pentru un anume tip de presiune, de genul strângerea greviştilor în curtea unităţii,
realizându-se astfel şi un alt fel de tip de protest dar nu mai poate exista un control asupra aspectelor
invederate anterior. Nu pot declara greva persoanele aflate în funcţii, conform art. 202. Restricţiile
stabilite de art. 203 cu privire la faptul că personalul din transporturile aeriene, navale terestre de
orice fel nu pot declara greva din momentul plecării în misiune până la terminarea acesteia
constituie (ca şi în vechea reglementare) un context confuz. Terminologia ce impune starea de fapt,
“declararea grevei“ nu este acelaşi lucru cu “declanşarea grevei“. Desigur că nu speculăm
posibilitatea ca declanşarea este legală, spre exemplu pentru transportul aerian dar pentru
transportul rutier avem rezerve pe interpretări ale spiritului legii nu şi litera ei, adica “declarare“. A
trage pe dreapta, cum se spune în zona rutieră sau a opri unui tren la prima staţie, nu între staţii, nu
reprezintă în opinia noastră o încălcare a legii. Sunt sectoare sau domenii de activitate în care greva
nu poate cunoaşte o maximă generalitate ( art. 205) unde grevele sunt permise doar cu condiţia ca
organizatorii grevei să asigure cel puţin o treime din serviciile stabilite în cadrul activităţii normale (
art.205, art. 206). După cum se observă din textul legii, obligativitatea asigurării acestei treimi este
transferatăorganizatorilor grevei. Deci, şi prin această reglementare se menţine confuzia pe acest
aspect. O treime o poate reprezenta menţinerea în fucţionare a unei treimi pe toată durata zilei sau
funcţionarea a cel puţin opt orea întregului flux de servicii.

7
Greva propriu-zisă poate fi declanșată, legal, numai dacă a avut loc, în prealabil, o grevă de
avertisment. O astfel de grevă, de avertisment, nu poate avea o durată mai mare de două ore , dacă
se face cu încetarea lucrului, și trebuie, în toate cazurile, să preceadă cu cel puțîn două zile
lucrătoare greva propriu-zisă.
Declanșarea grevei și durata ei trebuie aduse la cunoștință angajatorului cu cel puțîn două zile
lucrătoare înainte. Că natură juridică, termenul de cel puțîn două zile lucrătoare constituie un
preaviz.
Dată anunțată a grevei propriu-zise trebuie să rămână aceeași (să nu fie amânată); dacă se amână
greva, se impune să fie reluată toată procedura de declanșare a conflictelor colective de muncă.

Desfășurarea grevei

Grevele sunt organizate de sindicatul reprezentativ sau, după caz, de reprezentanțîi angajaților , care
vor stabili și durata acestora, cu respectarea prevederilor legale. Sindicatul reprezentativ ori, după
caz, reprezentanții aleși ai angajaților ii reprezintă pe greviști, pe toată durata grevei, în relațiile cu
angajatorii, inclusiv în față instanțelor judecătorești, în cazurile în care se solicită suspendarea sau
încetarea grevei.
Pe durata în care revendicările formulate de angajați sunt supuse medierii ori arbitrajului, aceștia nu
pot declanșa greva sau, dacă greva este declanșată, această se suspendă .
În timpul grevei, organizatorii acesteia au obligația de a continuă negocierile cu conducerea unitățîi,
în vederea soluționării revendicărilor care formează obiectul conflictului colectiv de muncă.

Suspendarea grevei

Pe durata în care revendicările sunt supuse medierii sau arbitrajului - greva fiind declanșată -
această se poate suspendă (că urmare a acordului cu privire la mediere sau arbitraj).
Dacă negocierile eșuează, greva va fi reluată, fără a mai fi necesară parcurgerea etapelor
procedurale preliminare prevăzute de lege.
Dacă suspendarea grevei (sau amânarea acesteia) reprezintă actul de voință unilateral al
organizatorilor acesteia, reluarea grevei (sau declanșarea) implică parcurgerea întregii proceduri de
declanșare a conflictelor colective de muncă.

Încetarea grevei

Încetarea grevei poate avea loc:


a) Prin renunțare

8
Această cauza de încetare se produce în situația în care, după declararea grevei, mai mult de
jumătate din numărul angajaților care au hotărât declararea grevei renunta, în scris , la greva.
Și reluarea, în fapt, a lucrului de către angajați, fără a se anunță în scris, constituie o încetare a
grevei.

b) Prin acordul părților

Negocierile cu conducerea unitățîi în vederea satisfacerii revendicărilor, obligatorii pe întreg


parcursul grevei, se pot concretiza într-un acord total . Că urmare, conflictul colectiv de muncă este
soluționat și greva încetează.

c) Prin hotărâre judecătorească

Dacă angajatorul apreciază că greva a fost declarată sau se derulează cu nerespectarea legii, acesta
se va putea adresa Tribunalului în a cărui circumscripție se află unitatea în care s-a declarat greva cu
o cerere prin care se solicită instanței încetarea grevei. Tribunalul fixează termen pentru
soluționarea cererii de încetare a grevei, care nu poate fi mai mare de două zile lucrătoare de la dată
înregistrării acesteia, și dispune citarea părților.
Tribunalul examinează cererea prin care se solicită încetarea grevei și pronunță de urgență o
hotărâre prin care, după caz, fie respinge cererea angajatorului, fie admite cererea angajatorului și
dispune încetarea grevei că fiind nelegală. Hotărârile pronunțate de Tribunal sunt supuse numai
apelului.
d) Prin hotărârea comisiei de arbitraj , care poate să intervină pe întreagă durata a conflictului
colectiv de muncă , inclusiv pe durata grevei.

Contravenții

Art. 217 (1)Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează astfel:


a) încălcarea prevederilor prevăzute la art. 7 alin. (2), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei,
respectiv, “interzicerea oricărei intervenţii din partea autorităţilor publice, a angajatorilor şi a
organizaţiilor acestora de natură să limiteze ori să împiedice exercitarea drepturilor prevăzute la
alin.1
b) refuzul angajatorului de a începe negocierea contractului colectiv de muncă, cu amendă cuprinsă
între 5.000 lei şi 10.000 lei;
c) nedepunerea spre publicare de către părţile semnatare a contractului colectiv de muncă la nivel de
grup de unităţi sau sector de activitate, cu amendă de 3.000 lei. Responsabilitatea revine solidar
părţilor;
9
d) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 162 alin. (1), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;
162 alin. (1), în toate cazurile în care există premisele declanşării unui conflict colectiv de muncă,
organizaţiile sindicale reprezentative sau reprezentanţii angajaţilor, după caz, vor sesiza în scris
angajatorul, respectiv organizaţia patronală, despre această situaţie, precizând revendicările
angajaţilor, motivarea acestora, precum şi propunerile de soluţionare. Angajatorul este obligat să
primească şi să înregistreze sesizarea astfel formulată.

e) nerespectarea prevederii prevăzute la art. 194 alin. (1), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
art. 194 alin. (1) Pe durata grevei conducerea unităţii nu poate fi împiedicată să îşi desfăşoare
activitatea de către angajaţii aflaţi în grevă sau de organizatorii acesteia.
f) împiedicarea în orice mod a accesului inspectorului de muncă pentru constatarea eventualelor
contravenţii, conform art. 195, de către oricare dintre părţile aflate în conflict, cu amendă de la
5.000 lei la 10.000 lei.
art. 195 (1) Pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de
serviciu, după caz, al angajatului se suspendă de drept. Pe perioada suspendării se menţin doar
drepturile de asigurări de sănătate.
(2) În orice moment al grevei oricare parte poate solicita participarea unui reprezentant al
inspectoratului teritorial de muncă pentru constatarea eventualelor contravenţii.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către Inspecţia Muncii.

Răspunderea penală
Art. 218 (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică ori obligă un angajat sau un grup
de angajaţi să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei.
(2) Condiţionarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuţiilor
funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale constituie infracţiune
şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o
infracţiune mai gravă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia
infracţiunii prevăzute la alin. (1).
(4) Declararea grevei de către organizatori cu încălcarea condiţiilor prevăzute la art. 191 alin. (1) ori
la art. 202-205 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

10
BIBLIOGRAFIE

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Grev%C4%83

2 https://lege5.ro/Gratuit/gmzdoojvgm/greva-lege-62-2011?dp=gyzdgmjtg4ztk

3 http://www.avocat-dreptul-muncii.eu/concediere_individuala.php?id=19

4 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/235427

5 https://infolex.snsh.ro/wp-content/uploads/2019/05/Olteanu_Camelia_aprilie_2019.pdf

6 https://www.scrigroup.com/management/resurse-umane/DECLARAREA-GREVEI45631.php

7 https://www.asociatia-acor.ro/images/proiecte/diasrul/1/suport-de-curs-final-poca-14.09.2019.pdf

11

S-ar putea să vă placă și