UMANISMUL

Sensul restrâns al termenului: studiul umanioarelor (greaca şi latina), al literaturii şi al

filosofiei greco-latine;
Sensul larg al termenului: curent cultural integrat în Renaştere (sec. Al XIV-lea – sec. al XVI-
lea), apărut în Italia, apoi în toată Europa.
Trăsături: - pune accentul pe cultura laică;
– revalorifică Antichitatea greco-latină;
– aşază în centru omul;
– idealul uman – omul universal, acesta îmbinând armonia fizică cu cea intelectuală; iniţiat în
limbile clasice, muzică, filosofie, ştiinţe (Leonardo da Vinci);
– nu mai consideră omul doar o fiinţă supusă divinităţii, ci o fiinţă raţională şi demnă;
– promovează studiul disciplinelor umaniste;
– enciclopedismul;
– anticlericalismul: contestarea dogmelor bisericeşti şi studiul ştiinţific al textelor sfinte;
Reprezentanţi: Dante Alighieri; Giovanni Boccaccio; Cervantes.

Umanismul românesc:
– sec. al XVI-lea – sec. al XVIII-lea;
– sec al XVII-lea- perioada de maximă înflorire;
– apariţia sa este favorizată de studiul în limbile greacă, latină şi slavonă, practicat de fiii de
boieri în ţările Europei;
Trăsături:
– apare tipul curteanului: umaniştii sunt fii de domnitori sau de boieri cu funcţii în viaţa
politică a vremii;
– se dezvoltă tipografiile;
– capătă amploare istoriografia, pictura; se scriu gramatici şi lexicoane; apar biblioteci în
mănăstiri şi la curţile domneşti;
– cărturarii umanişti fac studii în Polonia, în Italia, la Constantinopol;
– se foloseşte latina în Transilvania şi slavona în Ţara Românească şi în Moldova: sunt limbi
de cancelarie domnească şi de amvon;
– interesul pentru cultura antică;
– preocuparea pentru istoria neamului;
– cronicarii argumentează: originea comună a românilor; romanitatea poporului; continuitatea
elementului roman în Dacia;
– cercetarea critică a izvoarelor;
Reprezentanţi:
– Iacob Heraclid Despotul; Petru Cercel, Nicolaus Olahus; Udrişte Năsturel, Dimitrie
Cantemir;
– cronicarii moldoveni - Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce susţin: funcţia educativă
şi moralizatoare a istoriografiei; obligativitatea cercetării critice a izvoarelor şi a
documentelor; responsabilitatea morală a istoriografului; originea romană, comună a tuturor
românilor; latinitatea limbii române;
Grigore Ureche: Letopiseţul Ţării Moldovei
– primul care a susţinut unitatea de origine, de limbă şi de neam a tuturor românilor: „toţi de
la Râm se trag”;
 – aduce argumente lingvistice pentru romanitate;
– realizează portretul lui Ştefan cel Mare, prezentând obiectiv calităţile şi defectele
domnitorului ideal; portretul lui Alexandru Lăpuşneanul- tipul domnitorului sângeros;
– redă evenimentele de la 1359, momentul întemeierii, până la a doua domnie a lui Aron-
vodă,(1594);
Miron Costin: Letopiseţul Ţării Moldovei
– prezintă evenimentele istorice la care a participat direct sau ca martor;
– realizează portrete morale: surprinde, de exemplu, cruzimea lui Ştefan Tomşa;
– redă evenimentele dintre 1595-1661;
– susţine responsabilitatea morală în faţa urmaşilor. „Eu voi da seama de ale mele, câte scriu”;
– În Predoslovie la „De neamul moldovenulor”, argumentează originea latină a românilor,
prin apelul la argumente lingvistice, istorice, folclorice;
Ion Neculce: Letopiseţul Ţării Moldovei
– prezintă evenimentele de la Dabija – vodă până la a doua domnie a lui Constantin
Mavrocordat: 1661- 1743;
– operă memorialistică;
– numeroase portrete, descrieri, anecdote;
– 42 de legende aşezate înaintea cronicii: „O samă de cuvinte”;
– face distincţia dintre adevărul istoric şi ficţiune;
– în legende apar Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Vasile Lupu;
– talent de povestitor.

Alt umanist: Dimitrie Cantemir

– personalitate de talie europeană;
– cel mai important umanist român;
– cultură enciclopedică: literatură, lingvistică; filosofie; religie; logică; geografie;
muzicologie;
– cunoaşte. greaca, latina; araba, persana, turca, italiana, franceza, germana, rusa;
– opere: Descrierea Moldovei; Creşterea şi descreşterea Imperiului Otoman; Istoria
ieroglifică