UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IAŞI

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ŞI MOTRICITATE SPECIALĂ

PERFORMANŢA SPORTIVĂ

SUDENŢI: CARAIMAN ELIZA

ZAHARIA VICTOR

-1-
 Cuprins

I. Introducere............................................................................................................4
II. Performanţa personală..........................................................................................7
III. Performanţa sportivă.............................................................................................9
III.1.Capacitatea de performanţă..........................................................................9
III.2.Efortul psihic în antrenament.....................................................................11
III.3. Factori fazorizanţi ai capacităţii de performanţă.......................................13
III.4. Impactul fenomenelor psihosociale în performanţa sportivă.....................14
IV. Rolul kinetoterapiei în creşterea performanţei sportive........................................17
V. Bibliografie............................................................................................................19

-3-
 I. Introducere

Termenul performanta poate fi folosit la diferite niveluri (performanta personala,

performanta individuala, performanta de echipa, performanta organizationala), pentru a
exprima realizari generale (precum performanta in sport), sau pentru a reflecta un punct
de referinta fata de colegi. O perspectiva curenta asupra termenului „performanta”,
rezumata din Merriam-Webster’s English Dictionary ii reflecta natura polivalenta:
1. a: executarea unei actiuni; b: o actiune dusa la bun sfarsit: fapta, isprava;
2. : indeplinirea unei cerinte, promisiuni sau cerere: implementare;
3. a: actiunea de a reprezenta un personaj intr-o piesa; b: o prezentare publica sau
o expozitie: eficienta; 
4. a: abilitatea de a face performanta; b: felul in care functioneaza un mecanism;
5. modul de a rectiona la stimuli: comportament;
6. comportamentul lingvistic al unui individ: cuvant; de asemenea: abilitatea de a
vorbi o anumita limba – comparativ cu competenta.
 
Performanta in literatura de cercetare a managementului
Literatura cercetarii managementului contine cel putin trei articole „inradacinate”
care analizeaza termenul de „performanta” si folosirea sa: Lebas (1995), Wholey (1996)
si Folan - Brown (2007).
a) Lebas (1995) caracterizeaza performanta ca fiind orientata spre viitor,
proiectata sa reflecteze particularitati ale fiecarei organizatii / fiecarui individ si care are
la baza un model cauzal unind componentele si produsele. O afacere „de succes” este una
care isi va atinge obiectivele stabilite de catre coalitia manageriala, nu neaparat una care
le-a atins. Astfel, performanta tine atat de capabilitate, cat si de viitor (Lebas, 1995).
b) Pentru Whooley (1996), masurarea este necesara, performanta nefiind o
realitate obiectiva, asteptand undeva sa fie masurata si evaluata, ci o realitate construita
social care exista in mintile oamenilor, aceasta daca exista undeva. Are diverse
interpretari si poate include: componente, produse, consecinte, impact si poate fi de
asemenea legata de economie, eficienta, efectivitate, efectivitatea costurilor sau echitate.

-4-
Atat Lebas (1995), cat si Whooley (1996) considera performanta ca fiind subiectiva si
interpretativa, nu in ultimul rand, fiind legata de liniile costurilor.
c) Semnificatia si continutul termenului performanta in cercetarea performantei in
afaceri este discutata cuprinzator de Folan (2007) care subliniaza trei prioritati sau
obiective de guvernare ale performantei.
- In primul rand, performanta trebuie analizata de fiecare entitate in limitele
mediului in care se decide a se opera. De exemplu, performanta unei companii are nevoie
sa fie analizata pe pietele pe care aceasta opereaza si nu pe acelea care nu sunt relevante
operatiunilor sale.
- In al doilea rand, performanta este intotdeauna legata de unul sau mai multe
obiective stabilite de catre entitatea a carei performanta este analizata. Deci, o campanie
isi evalueaza performanta pe baza obiectivelor si tintelor stabilite si acceptate intern si nu
pe baza acelora folosite de corpuri externe.
- In al treilea rand, performanta este redusa la caracteristicile relevante si de
recunoscut. De exemplu, caracteristici cum ar fi „abilitatea de a folosi produse de birou”
sunt irelevante si de nerecunoscut. Pentru a crea conditii optime pentru atingerea
performantei dorite, aceste prioritati trebuie sa fie inrudite, in aliniere.

Termenul de ,,performanţă” a fost definit de foarte mulţi specialişti din diferite

domenii de activitate. P. Popescu Neveanu (1978) defineşte performanţa ca fiind
„acţiunea ce depăşeşte nivelul comun, este superior, poate constitui chiar un record. În
psihologie se apreciază ca performanţă toate rezultatele activităţii ce deţin un rang maxim
şi aceasta fie în ordinea individuală, fie în cea colectivă. Performanţa sportivă, rezultat
valoros individual sau colectiv, obţinut într-o competiţie sportivă şi exprimat în cifre
absolute, după sistemul baremurilor oficiale sau prin locul ocupat în clasament.
Realizarea unei anumite performanţe sportive poate constitui motivul fundamental al
întregii activităţi de pregătire şi participare la competiţie”.
Mihai Epuran (1977): „noţiunea de performanţă are ca notă distinctivă rezultatul
deosebit, remarcabil, obţinut de un om într-o probă, încercare sau întrecere… rezultat
măsurat al unei prestaţii, activităţi sau aptitudini”.

-5-
 Silvia Teodorescu (2009): ,,performanţa sportivă reprezintă o performanţă
motrică realizată într-un context instituţionalizat de comparare socială, ce implică
inegalitate în repartizarea recompenselor”.
Micul Dicţionar Enciclopedic (1972): ,,rezultat prestigios obţinut de un sportiv
sau de o echipă; realizare deosebită într-un domeniu de activitate; rezultatul cel mai bun
dat de un sistem tehnic, de o maşină, de un aparat etc.”
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (2009): ,,rezultat (deosebit de bun)
obţinut de cineva într-o întrecere sportivă; realizare deosebită într-un domeniu de
activitate; cel mai bun rezultat obţinut de un sistem tehnic, de o maşină, de un aparat etc.”
Din definiţii, cât şi din activitatea practică, se pot desprinde câteva elemente
definitorii ale performanţei:
 performanţa nu este specifică numai activităţii sportive;
 reprezintă evaluarea unui om, proces, maşină, fenomen, stare a materiei într-un
spaţiu şi timp bine determinate;
 performanţa este egală cu cel mai bun rezultat obţinut în cadrul
uneicompetiţii/concurs, o ierarhizare a valorilor după determinări calitative sau
cantitative;
 performanţa poate fi individuală sau colectivă;
 performanţa sportivă are un regulament bine precizat;
 performanţa are o valoare cifrică (secunde, minute, ore, metri, kilograme, puncte,
victorii) indicând poziţia/locul ocupat pe o scară valorică în raport cu anumite
caracteristici fizice sau chimice sau alte criterii stabilite în prealabil;
 se poate cataloga drept performanţă rezultatul obţinut în raport cu un sistem de
referinţă;
 performanţa sportivă este determinată în mare măsură de performanţa motrică;
 există un raport permanent între performanţa motrică şi componenta cognitivă şi
cea intelectuală; în cazul performanţelor sportive, componenta motrică este
dominantă faţă de componenta cognitivă şi intelectuală;
 există în activitatea sportivă de performanţă şi contraperformanţe, rezultate slabe
faţă de posibilităţile personale sau faţă de ceilalţi competitori;

-6-
  performanţa sportivă poate fi un record: personal, colectiv, municipal, naţional,
continental, mondial sau olimpic.

II. Performanţa personală

Toţi cunoastem anumite persoane care reusesc sa atinga performante exceptionale

in anumite domenii. Poate fi vorba despre un manager care se bucura de rezultate
extraordinare cu ajutorul echipei sale, ramanand in acelasi timp conectat la problemele
acestora.

Sau ne putem gandi la un profesor care stie cum sa ii faca pe toti studentii sai sa
isi manifeste interesul fata de materia pe care o preda. Excelenta in profesie este un lucru
la care aspiram cu totii, dar pe care de foarte putine ori simtim ca il atingem cu adevarat.

Cea mai frecventa remarca referitoare la adevaratii profesionisti este urmatoarea:

“Are un talent innascut pentru a face asta!”. Este ca si cand am spune ca o persoana nu
trebuie sa depuna mult efort pentru a atinge performante inalte, ci ca pur si simplu acestea
se datoreaza mostenirii genetice.

Nivelul performantelor noastre se afla in stransa legatura cu dorintele, intentiile,

valorile, care se ascund in spatele actiunilor si comportamentelor ce conduc la obtinerea
lor.

Motivatia reprezinta o forta, un motor de energie interioara, asa cum in mod

natural suntem dreptaci sau stangaci. Nu ne gandim niciodata la acest lucru, atunci cand
luam un pix in mana si incepem sa scriem, pentru ca pare ceva mult prea firesc.
Suprinzatoare este insa constatarea ca putem scrie si cu cealalta mana, insa este lesne de
remarcat ca pentru aceasta este nevoie de o perioada indelungata de exersare, de
corectarea posibilelor greseli, deci, de un efort mult mai mare.

La fel este si in cazul celor care ating la un moment dat performante inalte: o parte
din ei o fac in mod natural, iar altii depun un efort considerabil, insa putini sunt cei care
reusesc sa acorde atentie unui aspect extrem de important. Este vorba depre demersul de
cunoastere a domeniilor in care putem realiza cu succes o sarcina si, o data descoperite,
sa le putem dezvolta, adaugandu-le informatii, abilitati si experiente noi.

Acesta este un aspect care trebuie avut in vedere cu precadere in mediul

profesional, nu numai de catre angajat, cat si de angajator. Ar putea aparea voci care sa
aduca contraargumente bazate pe faptul ca un asemenea mod de abordare ne face sa ne

-7-
orientam strict asupra lucrurilor pe care le putem face si sa ignoram acele sarcini care par
mai greu de realizat.

Esential este faptul ca productivitatea muncii noastre ar creste considerabil daca

ne-am concentra pe reliefarea adevaratelor motivatii si dorinte, asftel incat sa putem
descoperi acele domenii in care putem avea performante maxime, si sa incercam sa ne
cunoastem adevaratele capacitati de care dispunem in celelalte domenii.

Cu siguranta ca nu dorim sa ne condamnam singuri la mediocritate acceptand un

domeniu profesional care nu ne aduce nici o satisfactie interioara. Si desigur ca am
prefera sa se spuna despre noi ca “suntem adevarati profesionisti”, decat ca “suntem
angajati adecvati”.

-8-
 III. Performanţa sportivă

„Performanţa sportivă este munca de ieri, rezultatul de azi şi sacrificiul de mâine”

Performanţa “este valoarea unei acţiuni”, care poate fi individuală şi colectivă,

exprimată prin numere, cifre şi calificative. Conform opiniei lui Popescu- Neveanu, P.,
prezentată în Dicţionarul de psihologie, performanţa sportivă reprezintă un „rezultat
valoros individual sau colectiv, obţinut într-o competiţie sportivă şi exprimată în cifre
absolute după sistemul baremurilor oficiale sau prin locul ocupat prin clasament” , şi
chiar prin obligaţia respectării prevederilor regulamentare. În sport, ea reprezintă de fapt
indici măsurabili cantitativ cu ajutorul unităţilor de măsură: metrul/kilometrul şi
secunda/minutul/ora, număr de repetări, scor, puncte, impresie artistică, etc. Este greu de
obţinut, întrucât ea reprezintă modul de realizare al deprinderilor şi priceperilor motrice
cu indicii superiori de viteză, rezistenţă, forţă, coordonare, supleţe, armonie, ritm etc., în
condiţii impuse de regulamente. Obţinerea performanţei sportive reprezintă obiectivul
principal al activităţii de pregătire şi participare la competiţii. Realizarea performanţei
sportive este un act complex ce implică factorii somatici, funcţionali, psihologici,
afectivi şi sociali.

III.1. Capacitatea de performanţă

Capacitatea de performanta reprezinta interactiunea valorilor biopsihoeducogene

ale unui individ si concretizarea lor pe baza unor criterii, reguli cu caracter social,
exprimate prin ierarhizari ale punctelor acumulate, obiective marcate, kilograme ridicate
sau promovari.
Cresterea capacitații de performanța este scopul principal al procesului de
pregatire sportiva. Pentru a respecta conceptul de abordare sistemica, singura care poate
oferi posibilitați de acționare corespunzatoare in procesul de antrenament, studiul
structurii capacitații de performanța trebuie sa se realizeze din perspectiva integrativ
operaționala, ca rezultat al acțiunii sistemice a factorilor implicați.

-9-
 Din aceasta perspectiva cea mai operanta este abordarea lui Mihai Epuran, care a
studiat aceasta problema inca din anul 1979, revenind si actualizand periodic conceptele
propuse.
M. Epuran, a pornit de la doua postulate teoretice :
 omul realizatorul performanței sportive, este un produs complex al
factorilor biologici, psihologici si social-culturali;
 optimizarea proceselor instructiv educative de maturizare si dezvoltare,
depinde de gradul de utilizare al datelor stiințelor de catre educatori si
antrenori.
Din perspectiva acestor postulate Mihai Epuran, desprinde patru factori globali,
implicați intr-o interrelație funcționala: aptitudinile, atitudinile, antrenamentul si
ambianța. Aceasta structura este cunoscuta in literatura de specialitate sub denumirea
celor „4 A”.
Aptitudinile - sisteme de procese fizice si psihice organizate in mod original
pentru efectuarea cu rezultate inalte a activitatii (Dragnea , 1996).
In taxonomia psihologiei generale, aptitudinile sunt generale si speciale.
Aptitudinile sportivului sunt considerate aptitudini speciale. In cadrul aptitudinilor
sportive exista aptitudini sportive generale si aptitudini sportive specifice practicarii unei
ramuri de sport.
Atitudinile - „Comportamentul uman reprezentand o anumita conceptie fata de
realitatile sau evenimentele lumii inconjuratoare”. Atitudinile sunt primele elemente din
structura personalitatii care cedeaza in fata persuasiunii.
In sport atitudinile sunt de trei forme:
 atitudini cognitive;
 atitudini afective;
 atitudini conative (motorii).
Antrenamentul - „Proces pedagogic desfasurat sistematic cu scopul obtinerii
adaptarii organismului la eforturi psihofizice intense implicate la participarea la
concursuri” (Dragnea, 1996).
Principalele obiective sunt:
 pregatirea sportivilor pentru a participa cu succes la concursuri;

- 10 -
  dezvoltarea la nivel maxim a capacitatii de performanta intr-o proba
sportiva, intr-o ramura sau grup de probe;
 dezvoltarea personalitatii sportivului.
Tot mai multi antrenori vorbesc de antrenamentul total, ca fiind singurul in
masura sa dezvolte la nivel maxim capacitatea de performanta. El este condus dupa cele
mai noi cuceriri ale domeniilor: medical, pedagogic, psihologic, in conditii optime de
mediu si organizare.
Ambianta - „Mediu material, social sau moral in care traieste cineva sau in care
se afla ceva”. Mediul in care se desfasoara performanta sportiva este un model de
interactiune cu stimuli cu valori pozitive sau negative.
Ambianta poate exista ca factor de amplificare sau de diminuare a capacitatii de
performanta sportiva prin:
 mediul social;
 mediul de studii;
 mediul sportiv;
 familia.

III.2. Efortul psihic în antrenament

Cresterea indicatorilor de structura spatiali si temporali ai antrenamentului actual

(peste 2000 ore de efort intr-un ciclu anual) a determinat cresterea rolului factorului
psihologic in pregatirea sportivului.
Exista o limita a volumului, intensitatii, duratei antrenamentelor care nu poate fi
depasita din punct de vedere al efortului fiziologic. Accesul la informatie a dat
antrenorilor posibilitatea sa cunoasca cele mai moderne demersuri ale conditionarii fizice
si sa le eficientizeze cu ajutorul specialistilor din domeniile invecinate. Practica a
demonstrat insa ca sportivii de mare performanta sunt departajati in rezultatele lor prin
capacitatea diferentiata de efort psihic. Acest efort psihic presupune o „pregatire
psihologica” adecvata, care trebuie consiliata de specialisti in domeniu. Din pacate aceste

- 11 -
demersuri sunt neglijate de antrenori, fie din lipsa unui specialist, fie din cauza
cvasiignorantei.
Sportivul intrat in competitie este un om angajat cu intreaga lui sfera biologica,
psihica si sociala in acest sistem hipercomplex. De multe ori intalnim cazuri in care
fenomenele de abandon, respingere, criza de adaptare se datoreaza neglijarii „factorului
psihologic” al pregatirii.
Tot mai multi autori utilizeaza termenul de „antrenament total”, notiune ce
exprima sugestiv componentele unui sistem hipercomplex, cu un numar mare de
interrelatii si parametri care trebuie dezvoltati.
Realizarea unei capacitati psihice superioare este o problema de antrenament (ca
si realizarea unei capacitati fizice superioare, dealtfel) in care, pe langa antrenor, trebuie
sa intervina psihologul. Este evident ca de multe ori chiar si antrenorul are nevoie de
consultatii psihologice. Numai specialistul, printr-o asistenta de lunga durata, poate
contribui la realizarea unei capacitati psihice superioare (echilibru afectiv, creativitate,
vointa, motivatie, actionare, autoevaluare).
Mihai Epuran (2002) si Irina Holdevici (1996) descriu obiectivele asistentei
psihologice care faciliteaza un efort psihic favorizant pentru performanta:
- formarea unor deprinderi psihologice de autoreglare a starilor psihice;
- antrenamentul motivational;
- antrenamentul mental aplicat;
- antrenamentul mental specializat pentru o anumita competitie;
- refacere dupa efort si psihoterapie.
Capacitatea de efort psihic, la fel ca si capacitatea de efort fizic, prezinta un
puternic mesaj genetic. Antrenorul care efectueaza selectia trebuie sa tina cont de aceasta
realitate in toate fazele selectiei. Educarea calitatilor psihice are un rol hotarator in
realizarea unei capacitati mari de efort psihic.
Aceste probleme vor fi dezvoltate in capitolul pregatirii psihologice, dar numai
sub aspectul clasificarilor si al enumerarii metodelor. Conform precizarilor anterioare,
numai literatura de specialitate poate sa ofere informatii pertinente si exhaustive in
domeniu.

- 12 -
 III.3. Factori fazorizanţi ai capacităţii de performanţă

Nivelul atat de ridicat al performantei in sportul modern impune perfectiunea

continua a tuturor laturilor pregatirii sportive.
Performantele spotive deosebite au avut parte de o crestere vertiginoasa a
recordurilor si totodata a concurentile in sporturile de mare amploare.
Inca nu demult, locurile fruntase erau disputate de 1-2 favoriti; acum insa
numarul acestora este mult mai mare. In aceasta situatie, se afla nu numai pretendentii la
medalie, dar si cei care vizeaza calificarile in finale, departajarea facandu-se de mai multe
ori prin sutimi si miimi de secunda, studiindu-se finisurile pe film, cu ajutorul
cronometrelor de mare fidelitate.
1. Perfectionarea continua a stagiilor de selectie
2. Cresterea considerabila a volumului de lucru al sportivilor
3. Cresterea considerabila a intensitatii efortului in lectiile de antrenament
4. Realizarea unei stranse legaturi intre continutul si metodica antrenamenului
sportivilor de performanta si cerintele de concurs ale ramurii de sport
5. Cresterea numarului mijloacelor de pregatire netraditionale prin folosirea
unor aparate si instalatii ce valorifica in cea mai mare masura rezervele
functionale ale organismului
6. Amplificarea ecoului social al sportivului de performanta si cresterea
numarului de tineri care doresc sa fie cuprinsi in aceasta activitate
7. Conducerea stiintifica a antrenamentului sportive
8. Accelerarea refacerii capacitatii de effort
9. Rationalizarea si standardizarea principalelor mijloace de antrenament

- 13 -
 III.4. Impactul fenomenelor psihosociale în performanţa sportivă

1. EFECT PYGMALION
Într-o relaţie interpersonală, utilizarea constantă de mesaje verbale şi atitudini,
determină la persoana receptoare redimensionarea montajului motivaţional şi executoriu
în concordanţă cu sensul mesajelor adresate.
Modul de relationare al antrenorului cu fiecare din sportivi le va influenţa
acestora:
- încrederea în sine,
- motivaţia pentru antrenament
- străduinţa de a se dezvolta, performanţa
- poate chiar, dorinţa mai practica sau nu luptele
2. EFECT BUMERANG
Reacţie de consolidare a opiniilor şi atitudinilor proprii ca urmare a comunicării
interpersonale făcută în scop contrar de eliminare a lor. Aceata se produce ca o
consecinţă a faptului că individul sesizează intenţia de influenţare într-un sens
socialmente indezirabil, sau ca urmare a nefondăriii explicative a schimbării vizate. În
consecinţă, opiniile şi atitudinile proprii se vor consolida în forma în care ele deja există,
iar influenţarea acestora prin comunicarea generată de relaţia interpersonală va fi
imposibil sau greu de realizat.
Limitarea în mod imperativ şi insuficient susţinută explicativ a satisfacerii
trebuinţelor de tip primar, produce subiecţilor expuşi acesteia declanşarea de mecanisme
compensatorii care de cele multe ori prin efectele lor contravin asteptărilor,
neproducându-se schimbarea scontată, sau întărindu-se opozabilitatea.
3. LEGEA SECVENŢEI TEMPORARE
Ori de câte ori un comportament are două consecinţe echiprobabile, dar dispuse
diferit în timp, individul va acţiona în direcţia consecinţei imediate cea mai apropiată
momentului în care el se află. (O.H. Mowrer)

- 14 -
 Nenumărate situaţii competiţionale au arătat lumii întregi că sportivii sunt de
multe ori capabili, ca în pofida unei invalidări fizice confirmate de medic (de expl. o
întindere musculară severă), să continuie proba şi să iasă campioni, chiar dacă durerea,
suferinţa si consecintele după terminarea probei ar fi fost mult mai mare.
Legea lui Mowrer îşi marchează şi în aceast context prezenţa, în sensul că
intervine în a susţine şi întări motivaţional manifestarea comportamentală către obiectivul
cel mai apropiat, resimţit mult mai puternic ca gratifiant.
Nu cumva este necesar ca în organizarea activităţilor sportive antrenorii să creeze sub
auspiciul diversităţii, cât mai multe momente care să ofere sportivilor satisfacţii imediate?
Recompensa sau succesul imediat contribuie la consolidarea şi repetarea
comportamentului recompensat.
Cel dintâi psiholog al sportivului este antrenorul, care cu vorbe şi atitudini bine
gândite va ajuta sportivul să-şi construiască şi dezvolte dimensiunile atitudinale de
învingători..
4. CONDIŢIONAREA INVERSĂ
Efectele gratificării şi penalizării aceleiaşi acţiuni în unităţi apropiate de timp, se
vor exprima în dezorganizarea comportamentală a individului
Sarcina antrenorului trebuie sa fie de a-şi propune şi reuşi ca în orice situaţie cu temă
educaţională sau formativă în care se va situa pe poziţia educatorului, profesorului sau
antrenorului să facă efortul de a nu se contrazice cu posibilul “educator paralel” de faţă
cu elevul care trebuie să se formeze, să înveţe.
Valenţele mecanismelor psihologice de condiţionare prin recompensă şi pedeapsă
a comportamentelor sportivilor, sunt determinate calitativ de abilitatea cum acestea sunt
realizate.
“Ping-pong-ul comunicaţional” trebuie condus cu mare artă pentru a avea efecte
eficiente.
5. EFECTUL AUTOCINETIC
Indivizii umani în situaţii colective renunţă la standardele individuale proprii,
preluându-le pe cele ale grupului-normele colective, care interiorizate, devin sistem de
referinţă pentru individ.

- 15 -
 Sportivii aflaţi într-o nouă situaţie colectivă vor parcurge şi depăşi perioada de
adaptare la normele acesteia, se vor obişnui cu ele şi, “de bună voie” le vor include în
sistemul de referinţă personal.
Individul/sportivul este ceea ce contextul social în care se dezvoltă în diferite
etape de viaţă, îi impune să fie.
6. FENOMENUL CONTAGIUNII
Constă în transmiterea prin inducţie a unor manifestări psihice de la persoane
(inductoare) la alte personae (induse), ori întregului grup.
Fenomenul de contagiune psihică corespunde unor tendinţe normale de imitaţie şi
sugestie caracteristice indivizilor umani şi care se manifestă curent în viaţa de grup a
persoanelor.
Contagiunea mentală şi desigur afectivă este poate cel mai evident, rapid şi
puternic fenomen psihologic.
“Particulele” contagioase, nervii, emoţiile, tensiunea psihică etc. emană din
priviri, gesturi, intonaţie, cuta dintre sprâncene şi, pe căi, imposibil de contracarat, ajung
la sportiv. Îl invadează, îl copleşesc, îi pot domina starea şi fiinţa. Este aproape imposibil
să lupte cu “ele”, consumul fizic şi psihic fiind foarte mare.
Inducţia unor manifestări psihice de la o persoană la alta sau altele, se referă şi la:
entuziasm, râs, încredere etc. Deci, stările bune pot fi induse.

- 16 -
 IV. Rolul kinetoterapiei în creşterea performanţei sportive

Obţinerea performanţei sportive nu se poate realiza numai prin antrenament, ci

include o alimentaţie, medicaţie, refacere fizică şi psihică adecvată, prevenire şi
recuperare a traumatismelor. Prin realizarea performanţei, sportivul se situează faţă de
nesportiv, pe poziţia omului de excepţie cu dotare biologică şi psihică deasupra nivelului
obisnuit. Opus lui se găsesc cei cu dotare biologică deficitară sub nivelul omului mediu,
considerat şi definit sub noţiunea de om normal. Fiinţa umană este un biosistem foarte
complex, foarte variabil şi cu multe posibilităţi transmise ereditar sau apărute sub noi
influenţe şi din acest motiv deficienţele fizice pot prezenta un număr mare de modificări
şi din acest motiv de la normal la patologic nu este decât un pas.
Recunoaşterea şi evaluarea unor posturi vicioase sau a unor deficienţe fizice are o
importanţă foarte mare în activitatea sportivă. Dezvoltarea fizică armonioasă prezintă un
scop al kinetoterapiei, ca şi corectarea atitudinillor deficiente şi a deficienţelor fizice
existente.
Instruirea sportivului, atît a celui începător cît şi a celui avansat apelează la elemente din
pedagogie, biologie, chimie, fizică, matematică, medicină.
O dată cu creşterea numărului de sportivi cît şi o practicare în proporţii din ce în
ce mai mare a sportului, aduce şi o creştere tot mai mare a sportivilor accidentaţi. Riscul
accidentului în activitatea sportivă este de regulă generat de:
1. metodica greşită a pregătirii;
2. exagerări în dozarea efortului;
3. încălzirea insuficientă;
4. utilizarea defectuoasă a echipamentelor sportive;
5. proasta recuperare în urma efortului;
6. Faptul că să previi o boală este mai uşor decât să o vindeci este foarte bine
demonstrat şi în cazul accidentelor sportive.Profilaxia traumatismelor se face prin:

- 17 -
 7. contracararea factorilor favorizanţi externi( greşeli în pregătire, materiale sportive
prost folosite, etc)
8. contracararea factorilor favorizanţi interni( probleme de circulaţie, procentaje
scăzute a concentraţiei de calciu şi magneziu).
Profilaxia poate introduce în programele de antrenament exerciţii ce ajută la
creşterea elasticităţii articulare ( streching) care ajută la fortifierea acestora conferind
stabilitate şi mai bună la utilizarea acestora . Se mai foloseşte cu succes masajul zonelor
cel mai des expuse la efort, precum şi procedee de tapping şi straping în perioada
competiţională( profilaxia primară) şi recuperarea post traumatism( profilaxia secundară).
Obţinerea marilor performanţe necesită din partea organismului sportivului
eforturi deosebit de mari, care pot duce la uzura organismului cu deteriorarea ireversibilă
a stării de sănătate , dacă acest efort nu este dozat corect.
Kinetoterapia acţionează prin mijloacele şi metodele sale la stabilirea unor
parametrii normali de funcţionare a corpului omenesc. În sportul de performanţă,
kinetoterapia este mai bine înţeleasă, fie că este vorba de kinetoprofilaxie, fie că este
vorba de programe kinetice propriu zise.
Un kinetoterapeut are un rol deosebit de important în viaţa unui sportiv; acesta îl
sfătuieşte în privinţa tuturor deciziilor pe care trebuie să le ia, îl ajută să se protejeze mai
bine, să fie mai pregătit atunci când intră pe teren, îl ajută să se recupereze mai repede în
caz de accidentare şi nu în ultimul rând îl ajută să ajungă şi să atingă performanţe înalte.

- 18 -
 Bibliografie

1. Wholey, J., S., Formative and Summative Evaluation: Related Issues in Performance

Measurement, American Journal of Evaluation, Vol. 17, Nr. 2, pp. 145-149. 1996
2. Oprea Doru, Definirea conceptului capacitate de performanţă Vol. III, Nr. 1, 2011
3. Epuran Mihai, Holdevici Irina, Toniţa Florentina, Psihologia sportului de
performanţă:Teorie şi practică, Editura Fest,Bucureşti, 2001

- 19 -
- 20 -