Conf.univ. dr.

Angela Bogluţ
Scala Matrix este un instrument de evaluare care identifică exact
modul în care copilul comunică şi oferă o imagine de ansamblu
pentru elaborarea (stabilirea) logică a obiectivelor în vederea
dezvoltării abilităţilor de comunicare în termeni de comportamente
specifice, funcţii ale comunicării sau nevoi care pot fi atinse.
Scala Matrix se adresează copiilor cu tulburări severe de comunicare,
incluzând deficite senzoriale, deficite motorii sau cognitive.
Profilul Matrix se adresează în egală măsură şi adulţilor care se
situează în primele etape de dezvoltare ale abilităţilor de
comunicare. De asemenea, se adresează şi copiilor fără dizabilităţi
severe care se situează în primele stadii ale dezvoltării abilităţilor
de comunicare.
In condiţiile dezvoltării atipice, scala poate evidenţia prin
profilul de dezvoltare rezultat in urma completarii,
specificităţi ale dezvoltării comunicarii preintenţionate,
intenţionate, neconvenţionale, convenţionale, simbolice
concrete, simbolice abstracte si ale limbajului
Communication Matrix include o serie de patru matrici reprezentând
patru funcţii de bază ale limbajului şi comunicării precum şi şapte
niveluri de competenţe.
Nivelurile de competenţă se disting prin comportamentele implicate
în actul de comunicare, de la comportamente pre-intenţionate, la
comportamente verbale care presupun utilizarea unor enunţuri ce
conţin două sau trei simboluri.
Organizarea Profilului Matrix are la bază evaluarea unui lot de nouă
nou-născuţi, fiecare de trei ori în intervalul 6-20 luni.
Scala Matrix este compusă din două părţi principale: ghidul şi
profilul care este oferit separat. După ce citiţi paginile
introductive 1-2 veţi afla instrucţiuni de utilizare a scalei în
pagina 3. Apoi veţi găsi cele patru matrice, câte una pentru
fiecare domeniu de bază al comunicării. Fiecare matrice include
o serie de întrebări la care veţi răspunde marcând datele obţinute
la nivelul matricei. Completarea acestor matrici vă oferă
informaţii specifice despre modul în care copilul se exprimă
(comunică).
După ce aţi răspuns la întrebările de la paginile 3-6, veţi completa
profilul. Profilul rezumă informaţiile colectate în paginile 3-6
oferindu-vă o imagine de ansamblu asupra dezvoltării abilităţilor
de comunicare ale copilului.
În primele stadii ale comunicării putem observa cu uşurinţă patru
funcţii principale ale limbajului. Cu cât înaintăm în vârstă şi
comunicarea devine mai sofisticată (complexă) şi funcţiile pentru
care comunicăm sunt mai extinse şi trebuie să transmitem mesaje
noi care nu pot fi exprimate cu ajutorul comportamentelor
prezente în primele stadii ale dezvoltării abilităţilor de
comunicare.
Scala Matrix este organizată pe baza celor patru funcţii principale
ale limbajului:
1. Să refuze lucrurile pe care nu le vrea….
2. Să iniţieze acţiuni...
3. Să se implice în interacţiuni sociale
4. Să ofere şi să caute INFORMAŢII…
1. Să refuze lucrurile pe care nu le vrea….
Chiar şi nou-născuţii pot să exprime clar când nu le place ceva, când
le este foame, când îi doare ceva sau alte situaţii de disconfort.
Cu cât înaintează în vârstă găsesc alte modalităţi convenţionale
de exprimare pentru a refuza unele lucruri şi pentru a evita
lucruri pe care nu le doresc încă înainte de a li se oferi.
2. Să iniţieze acţiuni...
Când suntem în faţa unor obiecte/lucruri care ne plac, ne dorim
acele obiecte/lucruri în mod repetat. Iniţial nou-născuţii pot să
exprime ceea ce le place doar dacă acel obiect/lucru este prezent.
Mai târziu, ei reuşesc să exprime ce doresc chiar dacă nu li se
oferă acel lucru/obiect.
3. Să se implice în interacţiuni sociale
Pentru multe persoane interacţiunile sociale reprezintă un aspect
important al vieţii. Scopul principal al comunicării este realizarea
interacţiunii cu altă persoană. Nou-născuţilor le place să primească
atenţie din partea altor persoane şi învaţă repede cum să atragă
atenţia altor persoane. Mai târziu ei învaţă modalităţi mai politicoase
şi mai puţin egocentrice de a interacţiona cu o altă persoană.
4. Să ofere şi să caute INFORMAŢII…
Pe măsură ce copiii cresc sunt tot mai interesaţi de lucrurile din jurul
lor şi învaţă să caute informaţii, să formuleze întrebări, să răspundă
la întrebări, precum şi să ofere informaţii. Iniţial aceste mesaje iau
forma unor răspunsuri la întrebări directe (răspunsuri de tipul
“Da””Nu”), formulează întrebări simple,denumesc lucruri şi fac
unele comentarii/remarci.
În cea mai mare parte, aceste mesaje necesită reprezentarea internă a
experienţei şi utilizarea simbolurilor pentru a manipula informaţiile.
Profilul este destinat să rezume informaţiile înregistrate în paginile 3-6 din
scala Matrix. Oferă o imagine de ansamblu asupra dezvoltării copilului
din punct de vedere al abilităţilor de comunicare.
Se utilizează un marker pentru a colora căsuţele din profil pentru care
copilul prezintă competenţe. Competenţa este prezentă dacă acel copil
prezintă cel puţin un comportament (independent şi consistent) la un
anumit nivel pentru a exprima un anumit mesaj (stare, funcţie sau
intenţie). Se pot utiliza diferite culori pentru a indica dacă un anumit
domeniu/obiectiv este în curs de dezvoltare sau este achiziţionat. Nu este
necesar să se coloreze căsuţele de la nivelul I şi II dacă se considera că
acestea sunt complet subsumate (înlocuite) cu abilităţi superioare pe care
copilul şi le-a dobândit.
Dacă se administrează Scala Communication Matrix a doua oară, se poate
utiliza o culoare diferită pentru a scoate în evidenţă noile abilităţi
dobândite şi a se observa cu uşurinţă progresul înregistrat de copil, de la
ultima administrare.
Interpretarea profilului
Profilul acoperă aproximativ primii doi ani ai dezvoltării, din punct de
vedere communicational, pentru copiii cu dezvoltare tipică, fără
dizabilităţi.
Privind căsuţele colorate din profil, veţi putea face o comparaţie între
dezvoltarea copilului evaluat cu nivelul de dezvoltare al unui copil
tipic.
Mai important este faptul că ne oferă informaţii cu privire la acele
domenii ale repertoriul communicational al copilului care trebuie
consolidate şi se poate observa unde există decalaje între abilitatea
copilului de a exprima o serie de mesaje utile.
Această analiză amănunţită a dezvoltării comunicării sprijină
eforturile în intervenţia destinată copiilor care progresează foarte
lent. Rezultatele obţinute cu ajutorul scalei Matrix îi ajută pe
educatori să elaboreze obiective comunicaţionale pe termen scurt
şi pe termen lung, în vederea planificării activităţilor corectiv-
compensatorii.
Pentru fiecare copil trebuie elaborat un obiectiv general de intervenţie
(ce nivel de competenţă comunicativă să dobândească/atingă),
precum şi obiective specifice de intervenţie (ce comportamente
communicative şi funcţionale să dobândească). În general, unui
copil ar trebui să i se permită să funcţioneze la nivelul său actual
de competenţe communicative, în timp ce este încurajat/stimulat
constant spre următorul nivel de competenţe.
Prima decizie pe care trebuie să o luăm este dacă ne concentrăm asupra
dezvoltării competenţelor copilului la nivelul la care funcţionează (aşa
veţi proceda dacă un copil are un repertoriu sărac la nivelul respectiv)
sau dacă ne orientăm spre nivelul următor.
Următoarea decizie pe care trebuie să o luăm este asupra căror
comportamente comunicative specifice ne oprim. Ar trebui să ne oprim
asupra comportamentelor existente sau asupra altor comportamente noi?
Această decizie depinde de abilităţile motorii şi vocale ale copilului,
precum şi de limitările senzoriale care intervin şi chiar împiedică uneori
apariţia anumitor comportamente verbale.
În plus, se iau în considerare orice limitări cognitive care ar putea împiedica
un copil să înţeleagă anumite tipuri de simboluri. În cele din urmă,
trebuie să decideţi exact ce mesaje (stări, funcţii sau intenţii) să vizeze.
Utilizaţi profilul pentru a determina unde există lacune în capacitatea
expresivă a copilului şi luaţi în considerare vizarea mesajele noi pe care
copilul chiar trebuie să fie în măsură să le exprime.
Dreptul la educație al oricărui copil, indiferent de gradul de severitate al
handicapului neuro-psiho-motor a dus pentru prima oara în țara noastră, în
practica logopedică, la o abordare a mijloacelor de comunicare neverbală.
Când recuperarea verbală se loveste de limitele insurmontabile ale
deficienței, se recurge la comunicarea augmentativă și la cea alternativă.
Sistemul de semne manuale MAKATON derivă din Limbajul de Semne
Britanice pentru Surzi și s-a adresat, mai întâi, copiilor cu handicap asociat -
mintal și hipoacuzic. Date fiind rezultatele pozitive, și-a lărgit
aplicabilitatea și la subiecții cu retard mintal cu auz normal.
Comunicarea augmentativă se referă la orice formă de comunicare care
înlocuiește sau lărgeste vorbirea. Fiecare folosește tehnicile și mijloacele de
comunicare augmentativă. Mult înainte de a avea acces la limbajul oral,
copiii sănătoși interacționează cu adultul, care îi are în grijă, prin mijlocirea
tehnicilor augmentative neverbale, cum sunt - zâmbetele, privirea sau
vocalizările diferențiate. O astfel de comunicare este dovada unei intenții de
interacțiune timpurie și este foarte puternică în efectul comunicativ.
Comunicarea augmentativă este un multisistem de componențe integrate - verbale,
gestuale, pictografice, care oferă suport și cresc comunicarea, învatarea,
participarea, gradul de independență și calitatea vieții în general a persoanelor
care le folosesc. Cu cât tulburarea de vorbire este mai severă, cu atât copilul va
avea nevoie de mai multe mijloace și tehnici augmentative, pentru a potența
comunicarea oral-reziduală. Când vorbirea lipsețte complet și se apelează la
simboluri gestuale sau pictografice, avem de-a face cu comunicarea alternativă, ca
singura modalitate de interacțiune prin coduri.
O etapa intermediară de limbaj augmentativ care s-a dezvoltat a fost comunicarea
totală care privea "folosirea simultană a semnelor gestual-manuale și a cuvintelor,
precum și tehnicile de învațare pentru producerea acestora. De asemenea, terapia
copiilor autiști a introdus folosirea unor planșe cu simboluri grafice, care s-au
generalizat ca mijloc de comunicare pentru toți deficienții cu tulburări severe de
învățare.
Întotdeauna comunicarea augmentativă va avea ca obiectiv recuperarea în cea mai
mare masură, a limbajului oral. Comunicarea augmentativă nemijlocită nu necesită
un material sau echipament adițional. În principal, se bazează pe folosirea
gesturilor, a pozițiilor corpului, a privirii și expresiei faciale.
O formă mai sofisticată de limbaj augmentativ nemijlocit o aduce cea a semnelor
manuale. Sunt mai multe limbaje standard în circulație - unele de numai câteva
semne, ca suport al vorbirii, altele cu resurse bogat expresive. Cele mai răspandite
sunt sistemele - MAKATON și PAGET-GORMAN. Întrucât imitarea de semne
reclamă numai un nivel intelectual destul de scăzut, aceste metode se pot aplica
subiecților cu întârzieri psihice severe. Un alt avantaj îl constituie faptul că sunt
disponibile oriunde și oricând. Dezavantajul îl reprezintă limitarea la un cerc redus
de persoane, căci nu toți din jurul copilului înteleg semnele.
Comunicarea augmentativă mijlocită ("aided communication") se referă la simboluri
grafice, prezentate fie în cărți/pliante sau planșe, pe care copilul le poartă cu sine,
fie implică un sistem foarte complicat de software, cu un vocabular extins, care
poate fi utilizat în diferite situații. Plaja, pe care o acoperă simbolurile, pleacă de la
pictograme foarte realiste, cum sunt desenele sistemului MAYER-JOHNSON, până
la codul de semne abstracte, ca în BLISS sau alfabet.
De aceea și adresabilitatea este largă și include subiecți cu întârzieri severe (sindrom
autist, maladii genetice), sau intelect mai bun în cadrul infirmității motorii
cerebrale. Avantajul comunicării mijlocite constă în productivitatea mare pe care o
pun la dispoziție aceste tehnici și în flexibilitatea lor.
În comunicarea augmentativă, "limbajul gestual este liantul care susține și
menține abordarea multisenzorială. Acesta oferă cadrul pe care alte
sisteme pot fi construite. Limbajul de semne produce un input și output
multimodal care include senzori auditivi, vizuali și kinestezici, în crearea
unui mediu cât mai bogat pentru învățarea comunicării. Nu sunt cerute
condiții prealabile pentru a fi introdus, decât o capacitate de imitație
motor-gestuală și o abilitate manuală, care se mai pot dezvolta prin
exerciții. Nivelul varstei mintale necesare acestui limbaj poate cobori pana
la 10 luni-1 an.
A fi capabil sa comunicăm este una dintre cele mai importante abilități de
care avem nevoie în viață. Aproape tot ceea ce facem implică comunicare,
sarcinile de zi cu zi, cum ar fi învățarea la școală, să cerem alimente și
băuturi, rezolvarea problemelor, să ne facem prieteni. Toate acestea se
bazează pe capacitatea noastră de a comunica unul cu altul.
Makaton este un program de limbaj prin semne și simboluri pentru a ajuta
oamenii să comunice. Acesta este conceput pentru a sprijini limba vorbită
și semnele și simbolurile care sunt utilizate în vorbire, în scopul de cuvânt
rostit. Cu Makaton, copiii și adulții pot comunica imediat prin semne și
simboluri. Mulți oameni folosesc apoi semne sau simboluri natural, în
ritmul lor propriu, așa cum se dezvolta vorbirea. Makaton elimină
frustrarea și permite persoanelor fizice să intre în contact cu alte persoane
și lumea din jurul lor. Makaton este extrem de flexibil, deoarece poate fi
personalizat pentru nevoile unui individ și utilizat la un nivel adecvat
pentru ei.
Când vorbim, folosim de multe ori instrumente suplimentare pentru a ajuta
persoana cu care comunicam sa înțeleagă ceea ce spunem. De exemplu ,
dacă ni se cere o îndrumare spre o direcție, s-ar putea sa indicăm (gest) sau
să desenăm o imagine. Acestea sunt indicii pentru a oferi mai multe
informații .
Makaton folosește comunicarea prin semne ( gesturi ) și simboluri ( imagini )
pentru a ajuta oamenii să comunice . Noi folosim , de asemenea, expresia
facială , contactul vizual și limbajul corpului pentru a oferi informații cât
mai mult posibil .
Sistemul Makaton, care cuprinde 200 de semne cu echivalente
semantice în fondul lexical de bază, este structurat în 8 stadii de
complexitate crescândă, ce urmaresc pattern-ul dezvoltării
normale a limbajului în ontogeneză. Primele etape includ semne
esențiale, astfel încât un individ care, din cauza deficitului
neuropsihic nu poate avansa, să dispună de un mijloc de
comunicare, deși limitat, totuși funcțional.
Un al 9-lea stadiu prezintă un vocabular adițional, ce poate fi
introdus în oricare din cele 8 etape anterioare, după necesități.
Pentru exemplificare, o sa dăm cateva semnificații ale semnelor
din fiecare categorie.
Faza întâi cuprinde persoanele din apropierea copilului (mama, tata,
frati, surori), nevoi elementare (a manca, a bea) și obiecte de
folosință comună (masa, scaun, autobuz).
Nivelul al doilea diferențiază adulții și copiii pe sexe (bărbat/ femeie,
băiat/fată), adaugă alimente de bază (paine, unt, lapte, ceai etc.) și
câteva animale domestic (câine, pisică).
Lista acestor animale se lărgește în partea a treia (cu vacă,
porc, cal, oaie); apar unele mijloace de locomoție (tren,
avion, vapor) și apoi se diversifică verbele comune (a avea, a
merge, a alerga, a cadea). Câteva adjective și adverbe
completează acest stadiu (mare/mic, sus/jos, mai mult).
Stadiul patru se centrează pe spațiul școlii și introduce semne
pentru -"profesor, copii, școală, creion, hârtie, foarfecă" și
verbe, cum sunt -"a se juca, a cânta, a picta".
Comunitatea cu -"magazine, biserică, gradină" și
profesioniștii care o servesc, "polțistul, poștașul, preotul,
pompierul", sunt consemnate în etapa a cincea.
Conceptele mai complexe ca -"oraș, țara, mare" - și culorile
apar în secțiunea a șasea.
Numerația de la 1 la 10 și noțiuni mai fine, cum sunt cele
temporale -"astăzi, ieri, mâine, devreme, târziu, din nou" -
sunt incluse în penultimul stadiu, al șaptelea.
În sfârșit, ultima treaptă înscrie verbe, ca -"a alege, a câștiga,
a înțelege, a-și aminti", adjective indicând ordinea -"primul,
ultimul, urmatorul" - și întrebări vizând cauzalitatea -"de
ce?".
Nivelul adițional al noualea, cu lexicul legat strict de mediul
spitalicesc și semne pentru -"doctorie, injecție, operație,
durere, handicap" poate fi introdus în orice perioadă.
Beneficiarii acestui mod de comunicare sunt copiii cu întârzieri
psihice severe, cei cu sindrom Down sau boli genetice, cu sindrom
autist și chiar cu infirmități motorii cerebrale. Chiar unde existența
unor deficiențe motorii poate face semnele mai puțin precise,
acestea pot fi destul de clare, încât să transmită semnificații.
S-a dezvoltat un vocabular mai simplificat de semne Makaton, pentru
copiii cu sindrom Down, structurat în patru parți. Acesta se
adreseaza părinților cu sugari suferind de această maladie și le
recomandă, ca paralel cu limbajul oral, cât mai de timpuriu să
adauge și semnele manuale.
"Să vorbești în timpul activităților zilnice, cum sunt - spălatul, masa,
culcarea - sunt lucruri care se fac în mod natural. Daca limbajul oral
îl însoțim și de alți indicatori, ca semnele și gesturile, copilul nu
poate să rezolve acest complicat proces (al comunicarii), decât mult
mai repede.
Ce avantaje prezintă sistemul de semne manuale față de
limbajul vorbit?
Semnele și simbolurile oferă informații suplimentare care
nu pot fi văzute. Cercetările au aratat că semnele și
gesturile sunt mai ușor de învățat decât cuvintele vorbite.
Acest lucru are sens. Bebelușii folosesc gesturi înainte de a
putea vorbi, să ne spună ce vor. De exemplu, s-ar putea
sa indice pachetul de biscuiti sau sa țină mâna întinsă
pentru a fi ridicat.
Copiii și adulții pot folosi Makaton pentru a lasa pe alții să
știe ce vor, să facă alegeri, să schimbe informații și să
înțeleagă mai mult. Acest lucru ajută la construirea și
dezvoltarea comunicarii și a competențelor lingvistice.
Pentru deficienții cu întârzieri moderate și severe, se știe că există
dificultăți de rememorare a denumirilor, indicând că abilitatea de
reactualizare a cuvintelor necesită întărirea prin stimuli vizuali. În
plus, logopații au probleme cu înțelegerea conceptelor abstracte, iar
limbajul lor rămâne, adesea, telegrafic și dislalic.
De aceea prin facilitarea rememorării cuvantului adecvat, fară
prezența de factor a obiectului respectiv, prin ajutorul dat în
învățarea conceptelor și generalizărilor, datorită semnalelor vizuale
întotdeauna prezente și prin depășirea tulburărilor de articuație
care ar fi putut altera înțelegerea producțiilor verbale slabe,
răspunsul corect poate fi dat la momentul potrivit și sunetele
corecte pot fi întărite.
În sfârșit, încercările de comunicare devenind din ce în ce mai reușite,
copilul este încurajat în eforturile lui de verbalizare, înlesnindu-se
astfel o mai bună construcție a propoziției.
PECS este un sistem de comunicare care utilizează pictograme
(imagini, desene simbolice corespunzătoare unor obiecte, activități,
locuri, atribute, concepte etc ) pentru a dezvolta abilitățile de
comunicare și limbajul funcțional atât în cazul copiilor, cât și al
adulților.
Învățarea se produce prin aplicarea unui protocol bine definit, care a
fost creat încă din 1985 de dr. Andrew Bondy și Lori Frost și care se
bazează pe principiile analizei comportamentale aplicate (ABA ).
Deși își are originea în domeniul intervențiilor adresate tulburărilor
din spectrul autist (TSA ), PECS s-a dovedit a fi un sistem eficient
pentru o categorie largă de personae cu probleme de dezvoltare a
limbajului apărute în contextul a numeroase tulburări, nu doar în
cazul TSA (de exemplu, Sindromul Down, Cri-du-Chat, Sindromul
Angelman, întârzieri în dezvoltare, dispraxie verbal developmental,
leziuni cerebrale, tulburări de învățare ).
Exprimarea dorintelor este un aspect important al comunicarii interumane insa
nu este singurul lucru pe care il fac oamenii atunci cand comunica. Utilizand
cuvinte, acestia pot raspunde la intrebari, pot face comentarii si pot exprima
ceea ce simt. Dar ce ne facem cand persoana nu poate sa utilizeze limbajul
verbal? Raspunsul este simplu, ii oferim dreptul de a invata un limbaj
alternativ sau complementar.
Cu ajutorul pictogramelor, copilul sau adultul caci da, PECS este folosit cu succes
atat de copii cat si de adulti, poate sa raspunda la intrebari diverse, poate face
comentarii sau remarci referitoare la realitatea inconjuratoare dar nu numai,
poate exprima emotii, poate spune ca ceva il doare sau ca pur si simplu nu ii
place ceea ce i se intampla.
In loc sa tipe, sa planga sau sa se tavaleasca pe jos pentru a transmite ca este
insetat, ca il doare capul, ca este obosit, ca are nevoie de ajutor, ca simte
nevoia de o pauza si lista poate continua la nesfarsit, copilul invata ca poate sa
transmita acelasi lucru utilizand una sau mai multe imagini si treptat observa
ca aceasta metoda este chiar mai eficienta decat toate tehnicile prin care se
straduia pana atunci sa se exprime.
Acest protocol conține șase faze:
Faza I: Schimbul fizic - copilul învață să ofere pictograma în schimbul
obiectului dorit. Învățarea se realizează printr-un ghidaj fizic, care este
eliminat în mod treptat, odată cu deprinderea abilității;
Faza II: Distanţa şi Persistența - copilul invață să generalizeze această
nouă abilitate în spații diferite, cu persoane diferite, la distanțe diferite.
Cu alte cuvinte, copilul va învăța să caute pictograma și să se deplaseze
cu ea, chiar dintr-o cameră într-alta pentru a găsi partenerul de
comunicare și a cere obiectul dorit cu ajutorul imaginii.
Faza III: Discriminarea vizuală - copiii invață să aleagă și să ceară dintre
două sau mai multe pictograme preferate. Acestea sunt plasate pe
cartea de comunicare (un dosar special în care sunt păstrate
pictogramele și unde pot fi accesate cu usurință ).
Faza IV: Structura Propoziţiei - copiii invață să construiască
propozitii simple pe o banda de comunicare detașabilă, folosind
pictograma "Eu vreau", urmată de pictograma coresounzătoare
obiectului dorit. Ulterior, structura propoziției poate fi extinsă prin
adăgarea unor atribute. Elevii pot învăța să discrimineze și să
folosească în comunicare "mare"/"mic", "curat"/"murdar",
"uscat"/"umed", culorile etc. Astfel, un copil poate ajunge să
realizeze cereri foarte specific, de exemplu "Vreau mașinuța
mare roșie!".
Faza V: Răspunsul la întrebarea "Ce vrei?/Ce dorești?"
Faza VI: Comentariul- copiii învață să răspundă la întrebările "Ce
vezi?", "Ce auzi?" si "Ce este aceasta?" și să facă propoziții cu:
"Eu vad", "Eu aud", "Eu simt", "Aceasta este". De asemenea,
copiii pot face comentarii spontane referitoare la lumea din jur.
În alegerea unei forme de intervenție pentru dezvoltarea limbajului,
criteriul existenței unor dovezi științifice care să demonstreze
eficiența acesteia este foarte important.
În acest sens, PECS a fost investigat în repetate rânduri, iar
rezultatele îl recomandă nu doar din perspectiva dezvoltării
abilităților de comunicare și a limbajului, dar și datorită intensificării
interacțiunilor sociale și reducerii problemelor comportamentale ale
copiilor. În lipsa unui mod adecvat de a interacţiona cu mediul lor,
aceștia se pot angaja în comportamente nedorite.
De aceea, este foarte important și necesar ca ei să înveţe cum să
comunice. Studiile demonstrează că odată ce copilul dobândeşte
un mijloc eficient de comunicare, comportamentele nedorite se vor
diminua.
Pe parcursul implementării, se urmărește îndeaproape
dezvoltarea vorbirii. PECS poate reprezenta atât un sistem
de comunicare alternativ- pentru cei care nu vorbesc, cât și
un sistem de comunicare augumentativ, adică un instrument
folosit pentru completarea sau susținerea vorbirii.
Un alt aspect relevant pentru alegerea unei strategii de
intervenție pentru dezvoltarea comunicării este măsura în
care aceasta stimulează inițierea comunicării. PECS pune un
accent deosebit tocmai pe acest aspect.
Folosind motivația copilului de a obține ceea ce își dorește,
acesta poate învăța foarte ușor să realizeze un schimb cu
beneficii majore pentru el. Treptat, funcția de comunicare se
poate extinde ajungând până la realizarea de observații
spontane asupra modificărilor care apar în jurul său.
Este esential de specificat ca PECS nu impiedica dezvoltarea limbajului
verbal ci dimpotriva, stimuleaza si sustine achizitionarea acestuia.
Inca de la inceput, terapeutul, verbalizeaza tot ceea ce copilul isi doreste
sa comunice cu ajutorul pictogramelor pentru ca mai apoi sa se ajunga
in etapa in care copilul este intens incurajat sa ,,citeasca’’
imaginile lipite pe banda de comunicare.
Daca la inceput, atunci cand copilul ii da terpeutului banda de comunicare
pe care a lipit o imagine cu ciocolata (acest lucru insemnand ca isi
doreste sa primeasca ciocolata), terapeutul verbalizeaza in locul
copilului spunand ,,vreau ciocolata’’, treptat, acesta va fi incurajat sa
rosteasca singur o parte cat mai mare din cuvant in timp ce atinge cu
degetul imaginea.
Unii părinți se tem că dacă cei mici vor învăța să utilizeze
pictogramele, ei nu vor mai fi motivați să vorbească. Studiile au
arătat că, dimpotrivă, folosind PECS probabilitatea ca o persoană
să devină communicator verbal crește.
 Dreptul de a comunica adecvat nu apartine doar unora dintre noi
ci tuturor.
Unii vor avea salturi spectaculoase iar altii vor inainta cu pasi
marunti.
Important este sa le oferim tuturor accesul la metode indelung
studiate si imbunatatite, care si-au dovedit de-a lungul timpului
eficienta.