Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aaron T. Beck - Iubirea Nu Este de Ajuns. Cum Rezolvi Problemele de Cuplu Cu Ajutorul Terapiei Cognitive
Aaron T. Beck - Iubirea Nu Este de Ajuns. Cum Rezolvi Problemele de Cuplu Cu Ajutorul Terapiei Cognitive
PROBLEMELE DE CUPLU
CU AJUTORUI
TERAPIEI COGNITIVE
PSIHOLOGIA
PENTRU
|=I=T TRei
CUPRINS
Mulțumiri ............................................................................ 11
Introducere........................................................................... 15
Revoluția cognitivă în psihologie..................................... 16
Disoluția relațiilor conjugale .......................................... 18
De ce este nevoie pentru a menține o relație ................... 20
Desfacerea nodurilor....................................................... 21
Planul cărții ................................................................... 23
2. Lumina și întunericul................................................... 55
„Programul“ iubirii nebune............................................. 63
„Excitanții“ (factorii de activare) ................................... 66
Dezamăgirea.................................................................. 68
Promisiuni încălcate ...................................................... 70
Marea inversare............................................................. 73
Judecăți echilibrate........................................................ 76
3. Conflictul perspectivelor.............................................. 79
Perspective deschise și închise .........................................83
încadrarea.................................................................... 87
Conflicte de personalitate............................................... 89
4. încălcarea regulilor...................................................... 94
Stabilirea așteptărilor.................................................... 97
întocmirea regulilor ........................................................ 99
Aplicarea regulilor........................................................ 102
Reguli care sabotează relația........................................ 104
Impunerea regulilor....................................................... 106
Tirania lui trebuie.......................................................... 108
încălcarea regulilor........................................................ 110
Pedeapsa........................................................................ 111
Apariția regulilor........................................................... 113
Gestionarea regulilor și atitudinilor .............................. 115
Note................................................................................... 470
Bibliografie........................................................................ 476
MULȚUMIRI
11
Sunt deosebit de norocos că îl am ca agent literar pe
Richard Pine. A dat dovadă de un entuziasm continuu și
de o încredere unică în această carte. Hugh Van Dusen,
editorul meu de la Harper & Row, a fost responsabil de
transformarea manuscrisului în acest volum tipărit.
Barbara Marinelli, director executiv al Centrului
de Psihoterapie Cognitivă, m-a ajutat să realizez acest
manuscris, iar Tina Inforzato, Gail Furman și Suzanne
DePietro au cules textul.
Tuturor celor de mai sus și numeroaselor cupluri de
la Centrul de Psihoterapie Cognitivă și de pretutindeni,
care s-au dovedit deschiși față de terapia cognitivă, LE
MULȚUMESC.
12 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
IUBIREA
1206439
Notă
Iubirea nu este de ajuns se bazează pe studii de caz,
inclusiv de replici obținute de mine sau de colegii mei în
consilierea și terapia cuplurilor. Cu toate acestea, toate
numele și detaliile de identificare au fost modificate,
fără ca acest lucru să afecteze integritatea ilustrărilor,
în unele cazuri, am creat situații amestecate în scopul
deghizării suplimentare a identității persoanelor.
INTRODUCERE
15
REVOLUȚIA
» COGNITIVA IN PSIHOLOGIE
16 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
gândire de nivel superior de cele mai multe ori când ne
dăm seama că am greșit și vrem să corectăm greșeala.
Din nefericire, se pare că în relațiile apropiate (acolo
unde gândirea limpede și corectarea erorilor sunt deo
sebit de importante) suntem deficitari în a recunoaște
și rectifica judecățile eronate cu privire la parteneri. în
plus, deși partenerii pot crede că vorbesc aceeași limbă,
ceea ce spun și ceea ce aude partenerul sunt adesea
lucruri diferite. Astfel, problemele de comunicare înăs
presc frustrările și dezamăgirile cu care se pot confrunta
cuplurile.
Să luăm următorul exemplu: Ken și Marjorie,
amândoi preocupați de carierele lor (el, agent de asi
gurări, iar ea, secretară într-o firmă de relații publice),
au hotărât să petreacă mai mult timp împreună. într-o
sâmbătă, Marjorie i-a împărtășit lui Ken planul ei de a
merge la cumpărături. Ken, dorind să fie alături de ea,
s-a hotărât să o însoțească. Marjorie, după o zi deosebit
de obositoare în care a făcut verificări de registre pentru
o companie mare și complexă, a interpretat acest lucru
ca pe o intruziune (gândind că „nu mă lasă niciodată să
fac ceva numai pentru mine“). Cu toate acestea, n-a spus
nimic și a fost tăcută cât timp au făcut cumpărăturile.
Ken a interpretat tăcerea ei ca fiind o dovadă a faptului că
nu-și dorea compania lui și s-a supărat pe ea. Marjorie a
reacționat la furia bărbatului retrăgându-se și mai mult.
Faptele acestui episod au fost: (1) Marjorie dorea să
petreacă mai mult timp cu Ken, însă voia să facă singură
cumpărăturile, (2) nu a reușit să-i comunice acest lucru
lui Ken, (3) a interpretat propunerea lui ca pe o îngrădire
a libertății ei și (4) Ken a interpretat reticența femeii ca
pe un semn al faptului că nu-i făcea plăcere compania lui.
Numărul mare de interpretări greșite, repetate des,
cum ar fi cele dintre Marjorie și Ken, și furia reciprocă
ce rezultă din ele vor eroda fundația unei relații. Am
observat de mai multe ori faptul că interpretări greșite
similare escaladează până în punctul în care nu mai
există cale de întoarcere. Totuși, este remarcabil faptul
că dacă partenerii identifică greșeala și o corectează
înainte de a ajunge prea departe, pot stăvili furtuna.
Psihoterapia cognitivă are ca scop sprijinirea cuplurilor
în a face exact acest lucru, și anume să-și limpezească
gândirea și comunicarea, astfel încât să prevină de la
bun început apariția neînțelegerilor.1
18 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
clienți care văd cum căsnicia lor, fericită cu ceva timp în
urmă, începe să se dizolve. Chiar și cuplurile căsătorite
de treizeci sau patruzeci de ani pot resimți un impuls de
a pune capăt unei relații pe care acum o consideră a fi un
șir nesfârșit de greșeli și suferințe.
într-un anumit fel, este surprinzător că atât de multe
căsnicii se prăbușesc. Să ne gândim la toate acele forțe
care se presupune că țin un cuplu unit. A iubi și a fi iubit
sunt cu siguranță unele dintre cele mai bogate experi
ențe pe care le au oamenii. Adăugați la acestea celelalte
elemente ale unei relații — intimitate, prietenie, accep
tare, sprijin, pentru a aminti doar câteva. Cineva care te
încurajează când ești demoralizat, care te sprijină când
te simți descurajat și care îți împărtășește bucuria când
se întâmplă lucruri bune. în plus, există gratificarea
sexuală, pe care natura o oferă ca stimulare specială
față de partener. Nici satisfacția de a avea copii și de a
construi împreună o familie nu trebuie subestimată.
Speranțele și încurajările părinților și ale altor rude,
precum și așteptările comunității de apartenență în
direcția menținerii cuplului pun presiune din exterior.
Cu toate aceste forțe-liant care acționează în sensul for
tificării relației, ce-ar putea merge prost? De ce iubirea
(fără a mai pune la socoteală și celelalte motivații) nu
este suficient de puternică pentru a menține cuplul unit?
Din păcate, există forțe centrifuge care pot rupe o
relație: dezamăgiri debusolante, neînțelegeri încâlcite
și o comunicare greșită. Iubirea în sine este rareori
suficient de trainică pentru a putea rezista acestor forțe
distrugătoare și elementelor care le însoțesc — ran
chiuna și furia. Pentru ca iubirea să se consolideze, și nu
să se distrugă, este nevoie și de alte ingrediente.
Ilustrările idealizate din mass-media ale căsătoriei
nu pregătesc cuplurile pentru a face față dezamăgirilor,
frustrărilor și tensiunilor. Pe măsură ce neînțelegerile
19
și conflictele se combină pentru a stârni furie și resenti
mente, persoana care înainte a fost un iubit, un aliat și
un prieten este văzută acum ca un adversar.
DE CE ESTE NEVOIE
PENTRU A MENȚINE 0 RELAȚIE
20 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
față de celălalt. Intensitatea relației alimentează anumite
dorințe de mult latente de iubire necondiționată, loiali
tate și sprijin. Iar partenerii își iau obligația să satisfacă
aceste nevoi adânc înrădăcinate, fie în mod explicit,
prin taina căsătoriei, fie indirect, prin fapte. Ceea ce
face partenerul are sensuri născute din aceste dorințe
și așteptări.
Datorită intensității sentimentelor și expectațiilor,
dependenței profunde și sensurilor simbolice cruciale,
adesea arbitrare, partenerii riscă să interpreteze greșit
acțiunile celuilalt. Când apar conflictele, adesea ca
rezultat al comunicării defectuoase, există posibilitatea
ca partenerii să se învinuiască unul pe celălalt, în loc să
se gândească la conflict ca la o problemă care poate fi
rezolvată. Pe măsură ce apar problemele, iar ostilitățile
și neînțelegerile proliferează, partenerii pierd din vedere
lucrurile pozitive pe care le oferă celălalt și ceea ce
reprezintă acesta (cineva care îi sprijină, care le sporește
experiențele și cu care conlucrează la dezvoltarea
familiei). în cele din urmă, este posibil să ajungă să se
îndoiască de însăși acea relație și să respingă prilejul de
a descâlci nodurile care le afectează buna înțelegere.
DESFACEREA NODURILOR
21
era extrem de util faptul că erau informați cu privire la
forțele dinamice ale căsniciei: cum să înțeleagă sensi
bilitățile și nevoile partenerilor, cum să facă planuri și
să ia decizii împreună, cum să se bucure mai mult unul
de celălalt.
Același program poate îmbunătăți căsniciile care nu
au probleme. S-a dovedit eficient în cazul cuplurilor care
locuiesc împreună, precum și pentru cele care intenți
onau să se căsătorească. De fapt, unele dintre succesele
majore s-au înregistrat la partenerii total dedicați unul
altuia, dar care voiau să obțină mai mult din relația lor.
Pe măsură ce abordările cognitive au devenit
populare în ultimul deceniu, un număr din ce în ce mai
mare de profesioniști din toată lumea au început să le
utilizeze. Pornind de la însemnările lor minuțioase și
de la cercetările centrului nostru și ale altor centre, este
evident că această abordare a ajutat un număr semnifi
cativ de cupluri cu probleme.
Dintre absolvenții programului nostru de formare,
Norman Epstein, Jim Pretzer și Barbara Fleming au fost
cei mai activi în realizarea de studii și publicarea rezul
tatelor cercetării în ceea ce privește aspectele cognitive
ale dificultăților maritale, precum și în aplicarea noilor
descoperiri în tratament. Janis Abrahams, David Bums,
Frank Dattilio, Stowe Hausner, Susan Joseph, Chris
Padesky și Craig Weise sunt alți terapeuți cognitiviști
care au făcut muncă de pionierat în abordările psihote-
rapiei de cuplu.
în ceea ce privește succesul terapiei cognitive așa cum
a fost utilizată de psihoterapeuți și de consilieri maritali,
este un moment oportun să ne facem cunoscute teoriile
în rândul publicului. Volumul de față poate fi util
partenerilor de orice fel (parteneri de căsnicie, colegi
de apartament, parteneri de sex), de același sex sau de
sexe diferite. Persoanele care se confruntă cu obstacole
✓ /
Q IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
în relație pot folosi această carte pentru a le înțelege
mai bine și pentru a găsi singuri soluții. în cazul acelor
cupluri ale căror probleme necesită asistența unui
profesionist, cartea poate fi utilă ca o pregătire pentru
astfel de consiliere și, sperăm, ca un stimulent pentru a
continua în solicitarea de asistență calificată. Conținutul
cărții s-a dovedit util și cuplurilor care deja beneficiau
de consiliere.
Scopul cărții nu este acela de a descrie „patologia
căsniciei“, ci de a defini natura problemelor maritale
obișnuite într-un mod precis, astfel încât să clarifice
cauzele primare ale acestora. După prezentarea diver
selor componente ale problemei, putem începe să dis
cutăm despre cum pot fi rezolvate. Doresc să accentuez
problemele încă de la începutul cărții, pentru că acesta
este modul de prezentare a dificultăților. în continuare,
pe măsură ce vă veți familiariza cu problemele, puteți
începe să le rezolvați.
PLANUL CĂRȚII
23
straturi pentru a ajunge la miezul problemei. Alteori, o
problemă își are o parte din rădăcini în alte zone, care
sunt ascunse vederii.
Abordarea cognitivă ajunge la rădăcinile dificultăților
maritale, concentrându-se pe probleme ascunse, precum
și pe unele evidente, de tipul aici și acum, în loc să
reînvie traume din copilăria timpurie.
Pentru a ajuta cititorii să determine natura pro
blemelor lor de cuplu, la sfârșitul capitolelor sau în
interiorul acestora am inclus chestionare. Cititorii pot
utiliza aceste inventare pentru a identifica problemele
specifice pe care le au în legătură cu partenerul, cum ar
fi așteptări nerealiste, comunicare inadecvată și inter
pretări bazate pe prejudecăți. Când ajungem la partea
de modalități de rezolvare, partenerii pot trece în revistă
răspunsurile la aceste chestionare, utile în a identifica
problemele, un pas necesar în rezolvarea lor.
în practica mea clinică, într-o primă etapă încerc
să înțeleg problema unui cuplu analizând descrierile
partenerilor și răspunsurile date la aceste chestionare.
Abia după aceea pot stabili un „profil cognitiv“ al
fiecărui cuplu, care evidențiază zona cu probleme. La fel
cum procedează medicul care încearcă să diagnosticheze
o boală prin examen medical, analize de laborator și
radiografii, eu utilizez toate informațiile pe care le am
pentru a efectua un „diagnostic conjugal“.
Cititorii acestei cărți pot urma aceeași secvență, și
anume mai întâi să încerce să înțeleagă și să identifice
natura specifică a problemelor de cuplu cu care se
confruntă și apoi să selecteze strategiile adecvate pentru
a le rezolva.
După ce îmi formez o imagine clară a atitudinilor
și deformărilor autosabotoare de gândire și comu
nicare, specifice unui cuplu cu probleme, le explic
natura problemelor pe care le au. Am procedat la fel
24 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
și în această carte, consacrând fiecare dintre primele
nouă capitole câte unei probleme des întâlnite într-o
căsnicie: (1) puterea gândirii negative: modul în care
percepțiile negative pot copleși aspectele pozitive ale
unei căsnicii; (2) trecerea de la idealizare la dezamăgire:
de ce imaginea partenerului trece de la „totul merge
bine“ la „totul merge rău“; (3) încleștarea dintre
perspectivele diferite: modul în care partenerii percep
un eveniment și se percep reciproc într-un mod total
diferit; (4) impunerea de expectații și reguli rigide:
modul în care stabilirea de standarde fixe duce la
frustrare și furie; (5) bruiajul comunicării: felul în care
partenerii nu aud ce se spune și, deseori, aud lucruri
care nu s-au spus; (6) conflictele cu privire la luarea
unor decizii importante și încălcarea parteneriatului:
modul în care prejudecățile personale și imobilitatea îi
perturbă funcționarea; (7) rolul „gândurilor automate“
care preced furia și comportamentul autodistrugător:
modul în care gândirea negativă duce la iritare și furie;
(8) ideile disfuncționale și părtinitoare care sunt nucleul
problemei: modul în care funcționează distorsiunile
cognitive și (9) ostilitatea care separă cuplul.
în capitolele de la 10 la 18 voi prezenta mai multe
abordări ale terapiei cognitive pe care partenerii le pot
modifica astfel încât să se potrivească nevoilor lor speci
fice și să îndeplinească obiectivele relației lor. Capitolele
„terapeutice“ încep cu întrebarea referitoare la modul
în care cuplurile pot învinge rezistențele și descurajarea
care-i împiedică pe parteneri să-și îmbunătățească
relațiile. Este crucial ca oamenii să știe că au posibilitatea
de a face alegeri, că nu sunt doar victime ale unei relații
defectuoase, indiferent de cât de lipsiți de speranță
pot fi. Ei pot și ar trebui să-și asume responsabilitatea
pentru relațiile în care sunt implicați. Aceste capitole
arată cum anume să procedeze.
Apoi, aduc în discuție valorile fundamentale ale
căsătoriei, cum ar fi angajamentul, loialitatea și
încrederea, descriind o serie de metode de neutralizare
a forțelor care subminează aceste fundamente. Este
esențială reconstruirea sau consolidarea acelor cărămizi
care asigură stabilitatea relației (capitolul 11). Mai
departe, demonstrez cum puteți spori aspectele plăcute
și afectuoase ale relației, reducând în același timp părțile
amare și enervante. Ce puteți face pentru a-i demonstra
partenerului că vă pasă? Am inclus un chestionar pe care
să-l utilizați ca ghid în a stabili cât de bine se descurcă
partenerii în a-și arăta respectul, empatia și înțelegerea
(capitolul 12). Capitolul 13 prezintă exemple concrete
despre cum puteți corecta distorsiunile și ajusta
gândirea la realitate. Mai departe mă voi concentra pe
modul în care partenerii vorbesc unul cu celălalt și pe
felul în care discuțiile pot fi o sursă de plăcere, nu de
suferință (capitolul 14). Capitolul 15 arată cum puteți
rezolva neînțelegerile în pregătirea pentru ședințele
comune de rezolvare a problemelor, explicate în capi
tolul 16.
După ce ați eliminat problemele de la nivelul comu
nicării și le-ați rezolvat pe cele practice ale locuitului
împreună, sunteți pregătit să vă confruntați cu acele
caracteristici și obiceiuri ale partenerului care vă scot
din fire (capitolul 17). în cele din urmă, în capitolul 18
veți putea afla cum se aplică informațiile din capitolele
anterioare în rezolvarea problemelor speciale, cum ar
fi stresul, inhibițiile sexuale, infidelitatea și conflictele
care se iscă atunci când ambii parteneri muncesc.
Presupunerea mea este că, cel puțin la început,
această carte se citește de un singur membru al cuplului.
Prin urmare, mă concentrez pe ce anume poate face
individual acesta pentru a fi ajutat și, astfel, pentru
a sprijini căsnicia. Adesea, schimbările survenite
26 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
la partener pot produce modificări remarcabile la
celălalt. Pe măsură ce începeți să cunoașteți mai bine
sursele și soluțiile problemelor maritale, schimbările
dumneavoastră pot influența favorabil comportamentul
partenerului.
Pe scurt, în această carte discut despre modul în care
partenerii pot corecta tiparele autodistrugătoare ale
gândirii și comportamentele contraproductive, cum pot
îmbunătăți comunicarea și ajuta la clarificarea și modi
ficarea problemelor partenerului. în cele din urmă, pun
problema modului în care cei doi pot conlucra pentru a
elimina comunicarea defectuoasă, astfel încât relația lor
să devină mai plăcută și mai satisfăcătoare.
în evaluarea relației vă va fi de folos să nu uitați
scopurile în cadrul căsniciei și cel mai bun mod de a le
îndeplini. Am enumerat sub forma unui ghid ceea ce eu
consider a fi țelurile unei căsnicii ideale.
27
Un aspect esențial pentru parteneriat este și stabi
lirea unei politici cu privire la îngrijirea, educația și
activitățile de socializare ale copiilor. Creați un spirit
de colaborare. Căsnicia este o instituție economică,
de îngrijire și educație a copilului, precum și o unitate
socială. Este important ca abordarea acestor funcții
„instituționale“ ale căsniciei să fie îndeplinite într-un
spirit de reciprocitate, corectitudine și înțelepciune.
Așa cum se întâmplă cu majoritatea cărților care au
ca scop ajutarea oamenilor în a-și rezolva problemele, și
aceasta este ghidată de o anumită filosofic:
28 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
le va permite să se concentreze pe problemele reale și
să le rezolve mai prompt.
> Acțiunile partenerului dumneavoastră pe care le
puneți pe seama unei trăsături răuvoitoare, cum
ar fi egoismul, ura sau nevoia de a vă controla, se
explică de cele mai multe ori în termenii unor motive
benigne (deși greșit direcționale), cum ar fi prote
jarea propriei persoane sau prevenirea faptului de a fi
abandonat.
29
PUTEREA GÂNDIRII NEGATIVE
32 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Deși multe lucrări de succes s-au concentrat pe
exprimarea furiei în relațiile intime și pe modalitatea de
gestionare a acesteia, nu s-a acordat suficientă atenție
prejudecăților și comunicării eronate, care sunt adesea
cauzele furiei și conflictului. Felul în care unul dintre
soți percepe și interpretează ce face celălalt poate fi mult
mai important în determinarea gradului de satisfacție
conjugală decât acțiunile în sine.
Pentru a evita astfel de prejudecăți conjugale eronate,
e util să înțelegem cum funcționează și cum derapează
mintea atunci când suntem frustrați sau dezamăgiți.
Aparatul nostru mental, imperfect, ne predispune la
interpretarea eronată sau la exagerarea semnificației
comportamentului altor persoane, la explicații incrimi
natorii atunci când suntem dezamăgiți și la proiectarea
unei imagini negative asupra acestor oameni. Apoi
acționăm pe baza acestor interpretări eronate, atacând
imaginea negativă pe care am proiectat-o.
în acel moment rareori gândim că raționamentul
nostru negativ ar putea fi greșit și că atacăm o imagine
distorsionată. De exemplu, atunci când Karen era
frustrată de dispozițiile lui Ted, proiecta asupra lui ima
ginea unui fel de om mecanic, incapabil să-și exprime
sentimentele față de o altă persoană. în același timp, Ted
o vedea pe Karen ca pe una dintre Furii, plină de ură și
de răzbunare. Ori de câte ori unul dintre ei îl dezamăgea
pe celălalt, aceste imagini extreme preluau controlul
minții lor și le alimentau furia.
ABORDAREA COGNITIVĂ
33
astfel de raționamente nejustificate și se pot proteja
de imagini distorsionate. Aceste principii pot ajuta
fiecare partener să ajungă la concluzii mai corecte și
mai rezonabile și să prevină astfel ciclul de interpretări
eronate, care duce la conflicte conjugale și la ostilități.
Terapia cognitivă a arătat că partenerii pot învăța să fie
mai rezonabili unul cu celălalt, adoptând o atitudine mai
modestă în privința corectitudinii citirii gândurilor și
a concluziilor negative rezultate din aceasta, verificând
acuratețea citirii gândurilor lor și luând în considerare
explicații alternative pentru acțiunile partenerului.
în situația în care Karen ar fi reușit să reziste înclina
ției ei de a-1 considera pe Ted ca fiind nepăsător și rece și
l-ar fi întrebat ce anume îl preocupă, poate că ar fi reușit
să-1 înveselească în așa măsură încât ar fi sărbătorit
amândoi reușita ei. Iar dacă Ted ar fi fost dispus să afle
ce-și dorea Karen, putea evita să construiască o imagine
negativă a ei, ca fiind rece și neînțelegătoare. Dar pentru
asta e necesar mai întâi ca amândoi să realizeze că
interpretările lor pot fi eronate și furia nejustificată sau
cel puțin exagerată.
Principiile cognitive care i-au ajutat pe Karen și Ted,
dar și pe alte cupluri să atingă în cele din urmă acest
punct de autoînțelegere sunt următoarele:
34 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
în baza unor prejudecăți, acesta fiind modul în care
decodăm informația.
t> Măsura în care credem că ghicim corect motivele și
atitudinile altor persoane nu ține de tăria convingerii
noastre.
CITIREA GÂNDURILOR
35
este supărat pe mine“. în încercarea ei de a-i citi gândurile,
Lois a pus tăcerea lui Peter pe seama faptului că era
supărat pe ea. Explicația ei pentru ce credea că gândea și
simțea Peter, citirea gândurilor lui, nu s-a oprit aici. Lois
s-a gândit apoi: „Am făcut ceva ce l-a jignit“. Stabilind în
mintea ei că Peter era supărat pe ea din cauza a ceva ce
făcuse ea, a prezis că „Peter va continua să fie supărat pe
mine și în cele din urmă va încheia relația noastră“. Apoi
s-a întristat, anticipând că va fi singură pentru tot restul
vieții sale.
Dar Lois se înșela. Fusese prinsă într-o plasă de
interpretări legate de cauze invizibile și consecințe
necunoscute. O altă femeie aflată în situația lui Lois
poate că și-ar fi spus doar „probabil că Peter va trece peste
asta în câteva minute“. Simplul fapt că Peter tăcea putea fi
explicat în ambele feluri.
Citirea gândurilor poate duce la predicții eronate, de
unde rezultă fie o supărare inutilă, fie ceea ce s-ar putea
dovedi un fals sentiment de siguranță. Astfel de concluzii
greșite pot duce la probleme mai mari. Dacă Lois ar fi
acționat bazându-se pe citirea gândurilor, ar fi putut să
se autosaboteze retrăgându-se sau agresându-1 pe Peter,
reacție care l-ar fi putut uimi, îndepărta sau înfuria.
în acest moment, Lois a interpretat greșit comporta
mentul lui Peter. El era pur și simplu într-o dispoziție
meditativă. Ea a început să se supere și nu i-a răspuns
când el, în sfârșit, i-a vorbit. Când Lois nu i-a răspuns,
el s-a înfuriat și a început să o critice. în schimb, ea a
interpretat criticile ca pe o confirmare a citirii gândurilor
lui și s-a simțit și mai rău. S-a gândit că lucrul de care se
temea s-a petrecut întocmai: Peter se săturase de ea.
Acest tip de profeție autoîmplinită este tipic relațiilor
problematice. Interpretând greșit comportamentul
partenerului, oamenii chiar participă la producerea a
ceea ce încearcă să evite din toate puterile.
36 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Deoarece vorbele și faptele noastre pot fi ambigue
sau înșelătoare, nu este mereu ușor să estimăm ce simt
ceilalți pentru noi sau care ar putea fi motivele lor. Astfel,
Lois, din cauza temerilor ei că ar putea fi respinsă, a
înclinat să interpreteze tăcerea lui Peter ca pe un semn că
este supărat pe ea. Deși este normal să citim semne și să
căutăm modele care să ne spună ce se întâmplă în mintea
altei persoane, riscăm să formulăm explicații eronate și
să tragem concluzii greșite.
MINTEA INVIZIBILĂ
37
Cum indiciile sunt adesea ambigue, depindem de obser
vații pasagere privind mesaje neclare, dintre care unele
pot fi inventate intenționat, pentru a ne înșela. Nu este
surprinzător că uneori greșim.
Gândiți-vă la dilema noastră. Sentimentul nostru față
de unul dintre cele mai importante aspecte ale realității
(ce simt oamenii pentru noi) își are bazele în mare parte
în evenimente care nu sunt direct observabile. Cum
astfel de stări „interne“ de spirit nu pot fi accesibile
simțurilor, ne bazăm pe concluziile noastre referitoare
la ceea ce putem observa. Problemele apar pentru că
înclinăm să dăm crezare, cum a procedat și Lois, conclu
ziilor noastre bazate pe citirea gândurilor la fel de mult
pe cât credem și ceva ce observăm direct.
Desigur, capacitatea de a înțelege care sunt cauzele
reale ale acțiunilor celorlalți este crucială dacă dorim să
știm când să ne apropiem și când să ne retragem. Cum
această înțelegere este atât de importantă pentru sen
timentul nostru de siguranță și pentru relațiile intime,
citim gândurile în mod constant, precum Karen și Ted,
și considerăm automat aceste presupuneri ca fiind niște
realități. în ciuda ambiguităților, în cea mai mare parte
a timpului reușim să facem presupuneri corecte. Dacă
avem o relație bazată pe încredere cu cealaltă persoană,
de exemplu soțul, putem verifica aceste interpretări
întrebându-1 ce simte cu adevărat.
în incidentul pe care tocmai l-am descris, diferitele
presupuneri care mi-au trecut prin minte erau toate
greșite! Verificându-le cu soția mea, m-a lămurit care era
motivul real al zâmbetului ei: explicarea teoriei mele i-a
amintit o experiență amuzantă pe care o avusese recent,
iar amintirea acestei experiențe, și nu teoria mea, a
făcut-o să zâmbească!
Atunci când suntem adânciți într-o stare emoțională,
ambiguitatea lucrurilor pe care le observăm ne poate
38 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
înșela. Când suntem supărați sau entuziasmați, felul
în care interpretăm gândurile și sentimentele altor
persoane, „realitatea invizibilă“, este bazat mai mult pe
stările noastre interne, temerile și așteptările noastre,
decât pe o evaluare rațională a celeilalte persoane. Este
puțin probabil să luăm în considerare explicații alter
native pentru ceea ce vedem și auzim, iar concluziile
noastre sunt mai ferme.
Obiceiul de a trage concluzii pripite este evidențiat
în probleme clinice cum ar fi depresia și anxietatea,
în cazul acestor tulburări are loc o modificare în felul
în care este procesată informația, ceea ce duce la
tendințe negative în realizarea observațiilor. Mai mult,
persoanele cu astfel de probleme tind să formuleze
aceste concluzii negative foarte rapid, pe baza unor
frânturi și fragmente de dovezi. De exemplu, o soție
depresivă poate reacționa la aspectul obosit al soțului
gândindu-se imediat „s-a săturat de mine“. Un soț anxios
reacționează la întârzierile repetate ale soției lui la
întâlniri cu gândul: „Poate că a murit într-un accident“. în
niciunul dintre cazuri ei nu se gândesc să ia în consi
derare alternativele: oboseala lui sau lipsa ei cronică de
punctualitate.
Mult prea adesea, felul în care gândim în viața de zi
cu zi este similar cu raționamentul întâlnit în tulburări
emoționale ca depresia și anxietatea: ajungem la o
concluzie pripită pe baza unui fragment firav de dovadă
sau chiar în lipsa oricărei dovezi.
Oamenii au tipare încâlcite de gândire atunci când
trec de la o interpretare specifică la generalizări. De
exemplu, Lois a trecut de la interpretarea că Peter
era supărat pe ea la ideea mai generală că „Peter este
mereu supărat pe mine“. Apoi a alunecat într-o supra-
generalizare și mai gravă — „mereu jignesc oameni“ — și
s-a întristat. în acel moment, Lois era atât de captivă
în ideile sale negative, încât nu putea să înțeleagă că
tăcerea lui Peter poate avea o altă explicație.
Generalizarea nu numai că a făcut-o pe Lois să se
simtă mai rău, dar a împiedicat-o să afle dacă Peter era
Într-adevăr supărat pe ea. O altă persoană, mai puțin
sensibilă și având încredere în sine, aflată în situația ei
s-ar putea întreba: „Peter chiar este supărat pe mine acum?
Dacă este supărat, ce ar trebui să fac?“. Dar pentru Lois un
astfel de raționament logic era împiedicat de generali
zarea ei pripită conformă căreia Peter era mereu supărat
pe ea și că ea jignea mereu oameni. Odată ce aceste idei
negative i-au distras atenția de la întrebarea inițială „de
ce este tăcut?“, armonia relației lor a fost sabotată.
Alte generalizări pot agrava problema. Lois a ajuns
la o altă concluzie: „Jignesc mereu oameni pentru că nu
am personalitate“. Acest tip de explicație poate să devină
o stare de fapt în gândirea unei persoane și să ajungă
fundamentul pentru mai multe concluzii și preziceri
negative. De exemplu, Lois a gândit apoi: „Cum nu am
personalitate, nimeni nu o să mă placă niciodată și voi fi
mereu singură“. în acest moment, femeia risca nu numai
să-și îndepărteze prietenul, ci și să cadă pradă depresiei!
Lois a trecut de la o observație obiectivă a tăcerii lui
Peter la o imagine negativă a propriei persoane — „nu
am personalitate“ — și apoi la o perspectivă sumbră: „Voi
fi mereu singură“. Deși astfel de concluzii eronate sunt
bazate pe indicii confuze, ele ajung să dobândească o
valoare de adevăr absolut, în special atunci când este
vorba despre probleme cruciale ale unei relații, cum sunt
acceptarea și respingerea. Ce începe prin a fi un obstacol
devine un „fapt“ la fel de „real“ ca și observația inițială.
în acest moment este util să revedem fluxul gându
rilor lui Lois, în care putem observa avalanșa crescândă
de idei negative care duce la sentimentul ei de singură
tate și de abandon.
40 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
De ce este tăcut?
V
Este supărat pe mine.
V
Am făcut ceva care l-a jignit.
V
Va continua să fie supărat pe mine.
V
Este mereu supărat pe mine.
V
Mereu jignesc oameni.
V
Nimeni nu o să mă placă niciodată.
V
Voi fi mereu singură.
41
de codificare conține erori, sau dacă nu îl aplicăm cum
trebuie din cauza lipsei de experiență ori a oboselii,
atunci rezultatul va fi o interpretare greșită și, desigur, o
concluzie eronată.
Ne dezvoltăm de timpuriu propriul sistem de codifi
care interpersonală. El ne dezvăluie semnificația tonului
vocii unei persoane, a expresiei faciale sau a unui gest.
Din context sau în baza altor observații, transformăm
semnificațiile într-o concluzie. Deoarece ne simțim mai
siguri atunci când credem că știm motivele și sentimen
tele altor persoane față de noi, suntem mai încrezători
decât este cazul în privința concluziilor trase.
Avantajul major al acestui sistem de codificare este că
asigură explicații rapide, iar dezavantajul este că poate
da greș foarte ușor; putem citi incorect respingerea
atunci când partenerul nostru este de fapt distrat; putem
interpreta greșit furia când soțul nostru este tensionat
și anxios și, cel mai important, putem atribui eronat
reaua-voință când partenerul nostru pur și simplu a uitat
să-și respecte o promisiune.
Chiar și partenerii tandri, bine intenționați se pot
certa și răni reciproc din cauza unei astfel de interpretări
eronate. Uneori, neînțelegerea este bazată doar pe o
comunicare defectuoasă, ca în cazul lui Marjorie, care
nu i-a spus lui Ken că preferă să meargă singură la
cumpărături. Alteori (și poate mai grav), neînțelegerile
apar deoarece cuvintele sau faptele unuia dintre parte
neri reprezintă involuntar o amenințare pentru celălalt,
în consecință, cauza conflictului nu este reprezentată ca
atare de cuvinte sau de fapte, ci de semnificația atribuită
de partener. Aceasta nu este evidentă pentru partenerul
care jignește și care cel mai adesea crede că perechea sa
„ar fi trebuit să știe mai bine care e adevărul“.
Semnalele reprezintă tipul de semne folosite în
comunicare. De exemplu, emoțiile și sentimentele nu
42 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
sunt niciodată comunicate direct, ci prin intermediul
cuvintelor, al tonului vocii, al expresiilor faciale și al
acțiunilor. Desigur, contextul este crucial în interpre
tarea semnalului. O chelneriță care servește cafea și pâine
prăjită semnifică prestarea unui serviciu; un soț care îi
servește soției cafea și pâine prăjită în pat simbolizează
atenție și afecțiune.
Astfel de semnale constituie materialul din care sunt
formate relațiile apropiate, dar deseori importanța lor
este neglijată în căsnicie. Ele au o semnificație mult mai
profundă decât ar părea printr-o interpretare literală
a unui anumit comportament. în melodia principală
din filmul Casablanca, versurile „un sărut este totuși un
sărut, un oftat este doar un oftat...“3 ajută la evidențierea
faptului că un sărut nu este doar un sărut. Astfel de
semnale sunt simboluri ale dragostei și afecțiunii, iar
când ele lipsesc dintr-o relație intimă sau acționează pe
lungimi de undă diferite, ca în cazul lui Karen și Ted,
absența lor capătă o semnificație simbolică, și anume
respingere sau dezinteres.
Semnificațiile simbolice îi pot apropia sau despărți
pe oameni. O soție mi-a descris cât de emoționată a fost
când a fost curtată, iar logodnicul a dus-o la restaurante
scumpe și i-a trimis flori. Deși la nivel rațional a realizat
că aceste atenții nu însemnau neapărat că ține la ea,
semnificația „profundă“ era atât de puternică, încât
femeia era întotdeauna mișcată de gesturi.
După ce s-au căsătorit, a început să reacționeze la
„simbolurile negative“. De câte ori el venea târziu acasă
fără să o fi sunat, ea presupunea că nu ține la ea. Chiar
dacă el invoca deseori, în mod legitim, lipsa accesului la
un telefon, semnificația simbolică a faptului că nu a sunat
era atât de puternică, încât ea nu putea să și-o scoată din
minte. Mai mult, faptul că se răriseră ieșirile în oraș și că
nu-i mai trimitea flori însemna că lui nu-i mai păsa.
43
Cum semnele și simbolurile nu reprezintă realitatea,
ele trebuie traduse. Uneori, sistemul de codificare este
deficitar și partenerul nu reușește să citească semnalul:
un soț poate să nu recunoască faptul că retragerea soției
sale este un strigăt de ajutor; o soție poate să nu inter
preteze lipsa de entuziasm a soțului ei ca pe o mască
pentru o dezamăgire profundă.
Unii oameni tind mai mult decât alții să atribuie sem
nificații simbolice unor anumite situații. De exemplu,
bărbații tind să privească conversația ca fiind un mediu
de relatare a unor fapte, în timp ce femeile înclină să se
implice în ea ca scop în sine, ca simbol de afecțiune și
prietenie. Din cauza acestor diferențe în interpretarea
simbolică a comunicării pot să apară neînțelegeri
între parteneri.
Spre deosebire de situațiile mai impersonale, în re
lațiile apropiate suntem mai puțin flexibili în utilizarea
sistemului nostru de codificare. De fapt, cu cât este mai
intensă o relație, cu atât este mai mare posibilitatea de a
apărea o neînțelegere. Mai mult decât orice altă legătură
intimă, căsnicia prezintă oportunități continue pentru
interpretarea greșită a semnelor.
44 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
pentru a încerca ceva mai bun, Marjorie dorea mai multă
susținere și afecțiune decât era dispus (sau capabil)
Ken să îi ofere. Neavând atât de mult succes în carieră
pe cât avusese în viața sportivă din timpul facultății, el
depindea de câștigurile ei pentru a menține standardul
de viață de care se bucurau prietenii săi mai realizați
din facultate.
După cinci ani de căsnicie a avut loc o confruntare
tipică. După o zi dificilă la birou, Marjorie a început să i
se plângă lui Ken de condițiile de lucru.
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
fiecare partener o atribuie acțiunilor ostile ale celuilalt
stă în calea clarificării neînțelegerii inițiale.
Partenerii trebuie să verifice citirea gândurilor fie
întrebând direct, fie observând mai îndelung acțiunile
partenerului. Vor afla de cele mai multe ori că aceasta
este incorectă. Demonstrând incorectitudinea inter
pretărilor bazate pe citirea gândurilor, ei obțin un
câștig suplimentar, și anume pot corecta sistemul lor
de codificare în înțelegerea partenerului ca și cum și-ar
reprograma calculatorul. Această tehnică îi ajută să
fie mai corecți în cunoașterea a ceea ce gândește și ce
simte cu adevărat celălalt, pentru ca relația să fie mai
armonioasă.
Psihoterapia cognitivă crește gradul în care oamenii
conștientizează modul de formulare a unor astfel de
concluzii și îi încurajează să se gândească la explicații
alternative. Acest tip de terapie explorează semnele și
simbolurile pe care oamenii le interpretează de obicei
eronat și îi ajută să ajungă la concluzii mai corecte, un
mare beneficiu pentru cuplurile ca Lois și Peter. Vom
afla în capitolele următoare principiile specifice folo
site pentru a-i ajuta pe Karen și Ted, precum și pe Ken
și Marjorie.
SIMBOLURILE Șl SEMNIFICAȚIA
47
dintr-un talmeș-balmeș de convingeri, presupuneri,
reguli, prejudecăți și formule. Așa cum a descoperit
Ken în timpul terapiei, convingerile lui fundamentale
erau: „Dacă Maijorie se plânge, va acționa impulsiv“ și „îi
place să mă manipuleze apelând la lacrimi“. Presupunerile
lui Marjorie erau: „Dacă Ken este furios, înseamnă că
nu mă iubește“ și „dacă înțelege greșit motivele mele, nu
putem comunica“.
Adevăratele interpretări ale evenimentelor sunt mo
delate de aceste convingeri. Dacă Marjorie crede că un
ton ridicat înseamnă respingere, atunci doar asta poate
simți atunci când Ken ridică tonul. Dacă este convinsă că
supărarea și respingerea duc la abandon, atunci se simte
abandonată, complet singură, atunci când Ken țipă la ea
sau o înțelege greșit.
Când un eveniment generează mereu semnificații
extrem de personalizate, devine un simbol. Când o
persoană atribuie o semnificație simbolică (dragoste,
respingere, libertate) unui eveniment, reacția sa poate fi
exagerată, poate implica o deformare a situației și duce la
semnificații multiple. De exemplu, Lois a perceput tăcerea
lui Peter ca pe un simbol al respingerii. Interpretarea sa
simbolică a avut un efect în lanț: a început să se blameze
singură pentru presupusa respingere și să proiecteze în
viitor o înșiruire sumbră de evenimente.
Deși în viața conjugală există numeroase simboluri,
două tipuri principale de evenimente simbolice declan
șează reacții exagerate. Primul grup de evenimente
simbolice gravitează în jurul ideii de grijă, respectiv
de nepăsare. La polul pozitiv se află simboluri de
afecțiune, dragoste și considerație, iar la polul negativ
simboluri de respingere, nepăsare și lipsă de înțelegere.
Neînțelegerile caracteristice în cazurile lui Karen și
Ted, Matjorie și Ken, Lois și Peter se învârteau în jurul
acestor simboluri negative.
48 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Al doilea grup de evenimente simbolice conjugale
au legătură cu mândria. Simbolurile pozitive se axează
pe ideea de respect, iar cele negative implică lipsa
respectului sau chiar disprețul. Chiar și soții care se simt
iubiți și acceptați pot fi hipersensibili la orice mesaj
care sugerează că sunt neapreciați sau subestimați. Vom
vedea mai târziu cum egalitatea a devenit o chestiune
importantă în relația dintre Ken și Maijorie.
în dialogul următor, semnificația simbolică este
„mă subestimezi“.
49
negative exagerate. Marjorie și Ken ar fi putut preveni
aceste exagerări, însă ar fi trebuit să surprindă aceste
reacții pe măsură ce apăreau și apoi să-și corecteze
interpretările simbolice și concluziile eronate (cum
este explicat în capitolele 8 și 13). Dar Ken era prea
supărat pentru a accepta întrebarea soției sale („De ce
avem nevoie de un boiler nou?“) ca fiind una rezonabilă
și să îi răspundă ca atare. Reacția în lanț a citirii gân
durilor, atașând semnificații simbolice și interpretări
greșite, începuse.
PREJUDECĂȚILE
50 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
discuții animate cu el. Dar, pentru ea, situația în care
Peter era tăcut ștersese aceste experiențe clar pozitive.
Presupunerea ei era că „atunci când cineva este tăcut,
este un semn că nu mă place“. Odată activată, această
presupunere a dominat felul în care îl vedea pe Peter și
pe cel în care se vedea pe sine. Nu s-a gândit niciodată
că supoziția ei nu s-ar aplica la Peter. în mod interesant,
Lois provenea dintr-o familie în care „tratarea celuilalt
prin tăcere“ eră abordarea folosită frecvent pentru a
pedepsi un membru care s-a purtat urât.
Prejudecata pe care oamenii cu respect de sine scăzut
o direcționează împotriva propriei persoane include
o rețea de atitudini negative. Gândurile pe care Lois
le avea despre Peter reprezintă răspunsurile ei la o
întreagă gamă de împrejurări. Supozițiile de bază ale
lui Lois pot fi articulate astfel: „Dacă cineva nu mă place
acum, nu mă va plăcea niciodată“, „dacă această persoană
nu mă place, atunci sunt antipatică“ și „dacă sunt antipa
tică, voi fi mereu singură și nefericită“. Presupunerile ei o
făceau susceptibilă la a interpreta în acel mod tăcerea lui
Peter, semnalizând respingerea care putea pune capăt
relației lor.
Deși fiecare dintre supozițiile lui Lois putea fi dove
dită ca nefondată, ele exercitau fără îndoială o presiune
puternică asupra gândirii ei. După episodul cu Peter,
supozițiile au modelat interpretările lui Lois privind
relația lor. Una dintre provocările terapiei cognitive
este de a scoate la iveală astfel de supoziții, pentru a
stabili dacă au o bază reală și a le schimba dacă e cazul
(capitolul 13).
Putem observa mai clar ce anume stă la baza multor
probleme ale relațiilor de lungă durată dacă privim la
versiunile exagerate ale acestor moduri de gândire,
adică la oamenii care prezintă tulburări psihice: anxie
tate, depresie și ipohondrie. Sistemul lor de codificare
51
a anumitor evenimente este tot timpul distorsionat.
De exemplu, este mai probabil ca oamenii depresivi să
interpreteze evenimente ambigue într-un fel care se
reflectă negativ asupra lor. O casnică, de pildă, observând
că se ceartă copiii, concluzionează: „Nu sunt o mamă
bună“. O persoană anxioasă, pe de altă parte, observă
pericolul în situații inofensive. Un soț anxios a cărui soție
a întârziat la o întâlnire se gândește: „A fostjefuită“. Iar
ipohondrul interpretează senzații normale ale corpului
ca pe semne de boli grave: o ușoară senzație de leșin
reprezintă o tumoare cerebrală, o înțepătură în piept
indică un atac de cord iminent, iar o durere de spate
semnalează o boală renală.
Astfel de oameni diferă de cei „normali“ prin faptul
că acordă mult mai multă importanță concluziilor lor și
că sunt mult mai perseverenți. Este mult mai probabil
să identifice modele care se potrivesc propriilor lor
prejudecăți și să ignore alte informații. Paradoxal,
rămân blocați în modul lor de gândire deși acesta le
aduce multă suferință. O astfel de „rigiditate cognitivă“
este accentuată la majoritatea oamenilor aflați în
situații stresante.
Putem să învățăm o mulțime de lucruri studiind
aceste tulburări psihologice pentru că observăm același
tipar de gândire în relațiile nefericite, atunci când pre
judecata este îndreptată direct spre partener. Cercetările
au arătat că persoanele aflate în căsnicii nefericite pot fi
destul de obiective când vor să explice motivațiile altor
cupluri, dar, în aceleași situații, atribuie în mod eronat
motivații negative propriilor parteneri.4
Partenerii din cuplurile nefericite reacționează
deseori unul față de altul ca și cum ei înșiși ar avea
o tulburare psihologică. Părerile lor despre celălalt
arată o distorsiune similară celei observate la anxioși
sau depresivi. Pentru ei aceste păreri sunt reale și se
52 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
consideră niște oameni cu mintea deschisă. De fapt, ei
au o perspectivă obtuză în ceea ce-1 privește pe partener.
De exemplu, soții ostili nu realizează că imaginea
lor despre partener poate fi deformată de starea lor de
spirit și de părerile dominante. în clipa în care cineva
încearcă să corecteze aceste distorsiuni, în special când
este vorba de celălalt partener, se poate lovi de un zid
de ostilitate. Oamenii furioși nu reacționează bine la
contrazicerea imaginii lor despre realitate și îi percep
pe ceilalți nu doar înșelându-se, dar și încercând să-i
manipuleze sau să-i înșele.
Când soții ostili încearcă să ghicească o stare invizi
bilă, și anume emoțiile, gândurile și motivele partene
rului, sunt tot atât de convinși de concluziile lor pe cât
ar fi dacă ar putea percepe direct gândurile perechii lor.
Pentru ei, părerile pe care și le formează nu reprezintă
doar o concluzie, ci însăși realitatea. Pentru a corecta
aceste concluzii sunt necesare numeroase strategii, așa
cum este explicat în capitolul 17.
Pe de altă parte, în perioada pasională de la începutul
relației și de la începutul vieții conjugale, cuplurile
prezintă o predispoziție pozitivă. Aproape tot ceea ce
spune sau face partenerul este interpretat într-o lumină
pozitivă. Niciunul nu poate să greșească. Dar atunci
când căsnicia întâmpină dificultăți, dezamăgirile,
certurile și frustrările repetate duc la o modificare a
dispoziției mentale. Nefericiți, partenerii trec de la o
predispoziție pozitivă la una negativă. Apoi, cele mai
multe acțiuni sunt interpretate într-o lumină negativă.
Niciunul nu face nimic bine.
Puterea gândirii negative este evidențiată în
observațiile noastre ocazionale. Cât de des am auzit
un partener plângându-se că „tocmai am petrecut o
zi minunată împreună și apoi s-a întâmplat ceva fără
importanță și a stricat totul“. Puterea negativității este
prezentată în numeroase cercetări. Diferența majoră
dintre căsniciile nefericite și cele mulțumitoare constă
nu atât în absența experiențelor plăcute, cât în numărul
mai mare de experiențe neplăcute sau al unora care
sunt interpretate astfel.5 Progresele pe care le prezintă
cuplurile în timpul consilierii sunt însoțite mai degrabă
de reducerea împrejurărilor neplăcute decât de creșterea
frecvenței evenimentelor plăcute. Fericirea pare să vină
mai firesc atunci când sunt diminuate experiențele și
interpretările negative.
Așa cum terapia cognitivă poate ajuta pacienții
cu anxietate sau depresie să înțeleagă concepțiile lor
greșite, aceleași principii pot contracara neînțelegerile
și prejudecățile din căsniciile nefericite, precum cele
descrise în acest capitol. Dar mai întâi este important să
înțelegem fundamentul acestor probleme în gândire și
apoi să învățăm cum să le identificăm. în plus, cuplurile
își pot verifica reciproc interpretările și părerile și să
le corecteze corespunzător, în loc să permită gândirii
negative să le strice fericirea.
54 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
LUMINAȘI ÎNTUNERICUL
55
începutul căsniciei. Erau chinuiți de ciocnirile frecvente;
la urma urmei, Karen avea destui prieteni buni, iar Ted
se înțelesese întotdeauna bine cu alte persoane de la
școală și de la serviciu.
Karen și Ted se căsătoriseră când ea avea 26 de
ani, iar el 28. Mai mereu singuratic și sobru, Ted
fusese atras de sprinteneala și spiritul liber ale tinerei.
Spontaneitatea lui Karen îl amuzase, iar atitudinea ei
optimistă i-a oferit un antidot pentru gravitatea lui.
Când Ted era împreună cu Karen, glumele, impulsivi
tatea și jovialitatea ei îl ajutau să ușureze povara pe care
simțea că o poartă; veselia ei i-a temperat melancolia.
Râdeau împreună, le plăcea să converseze și pur și
simplu să fie împreună.
Pe măsură ce Ted se îndrăgostea tot mai mult,
bărbatul o lăuda pe Karen: „Este minunată. Tot ceea ce
spune și ce face este încântător. Chiar face ca viața să
aibă un sens pentru mine“. Când nu erau împreună, se
gândea la ea în mod constant, iar fiecare gând în care
se găsea Karen îi trezea o senzație de dor combinată cu
euforie. îi scria scrisori lungi și pasionate, prin care își
declara devotamentul total.
Totuși, în câțiva ani lucrurile s-au schimbat cu totul.
Ted a început să fie extrem de critic față de Karen. Era
în permanență furios pe ea: „Este o pacoste. E cu capul
în nori. Este iresponsabilă. Niciodată nu ia lucrurile în
serios. E superficială. Are mereu un zâmbet distrat. Nu
mă pot baza pe ea“.
Deși atitudinea lui Ted s-a schimbat de la una admira
tivă la o alta de tipul căutării defectelor, personalitatea
lui Karen nu s-a modificat substanțial, amândoi fiind de
acord în această privință. Ceea ce se schimbase era felul
în care Ted o privea pe Karen, adică noua sa „perspec
tivă“ asupra ei. Era ca și cum își pusese altă pereche de
ochelari și o vedea diferit. Acum eticheta negativ aceleași
IUBIREA NU ESTE
O DE AJUNS
calități pe care mai înainte le descrisese în culori
strălucitoare. Stilul ei lejer pe care anterior îl atribuise
spiritului ei liber îl descria acum ca fiind „excentric“, iar
ceea ce mai de mult considera a fi voioșie o vedea acum
ca fiind o purtare copilărească.
Reacțiile lui Ted față de Karen ilustrează un principiu
important al relațiilor. O schimbare de perspectivă
aduce o modificare a sentimentelor. Ted o idealiza pe
Karen până când s-au ivit problemele inevitabile ale con
viețuirii. Din acel moment, el a început să pună aceste
probleme pe seama acelorași calități pe care anterior
le admirase: spontaneitate („frivolitate“), jovialitate
(„superficialitate“) și caracter schimbător („iresponsa
bilitate“). Odată cu schimbarea perspectivei, bărbatul
a început să vadă calitățile lui Karen și pe Karen însăși
total diferit. A ajuns să o perceapă ca pe un disconfort, și
nu ca pe o încântare.
Ted a crescut într-o familie aparținând clasei de
mijloc, în care se punea un accent deosebit pe compor
tamentul adecvat. în fiecare seară, părinții purtau cu el
discuții intelectuale, ceea ce nu mai lăsa loc distracției și
jocurilor de familie, astfel că el a ajuns un adult sobru și
interesat de discuții serioase. Abia după ce a cunoscut-o
pe Karen, Ted a început să se bucure de aspectele mai
amuzante ale vieții. La început, femeia îl atrăgea prin
capacitatea ei de ușurare a poverilor dobândite de Ted
într-o copilărie constrânsă de reguli de bună purtare și
de intelectualism. Totuși, după o vreme, el a început să
o judece pe Karen în baza acelorași valori și a descoperit
că soția sa nu e la înălțimea lor.
Totodată, și perspectiva lui Karen asupra lui Ted
s-a schimbat. La început îl văzuse ca fiind strălucitor,
inteligent, statornic, de încredere și conștiincios. Avea
cunoștințe enciclopedice despre relațiile publice, istorie
și literatură. Femeii îi plăcea foarte mult să-i asculte
analizele exhaustive despre scena politică. După ce a
citit cartea lui Robert Pirsig Zen and theArt ofMotorcycle
Maintenance (Zen și arta întreținerii motocicletelor), l-a
etichetat pe Ted ca fiind conservator, orientat către
realizarea adecvată a sarcinilor, iar ea s-a încadrat la
categoria romantică, mai preocupată de savurarea
fiecărui moment. îi plăcea enorm să-l tachineze în
legătură cu pedanteria. Când a reușit să anime viața lui
Ted și să-l facă să se bucure de lucrurile mici, s-a simțit
fericită și împlinită.
însă atunci când acele calități ale lui Ted pe care
Karen le considera foarte atrăgătoare sau incitante
au devenit amenințătoare pentru spontaneitatea ei, a
început să le vadă în cu totul altă lumină. în loc să fie
atrasă de abordarea lui logică și intelectuală, a început
să resimtă o senzație de oprimare. Karen se gândea: „Nu
pot să fiu eu însămi când mă aflu în preajma lui Ted. El
disecă totul în loc să savureze“ și începea să devină din
ce în ce mai agitată și iritabilă în prezența lui.
Karen a crescut într-o familie în care existau nume
roase disensiuni între părinți și între copii. Tatăl ei,
care avea mereu probleme financiare, era strict și rece
în relația cu Karen și cu cei doi frați ai ei. Deși Karen
încerca să-i facă pe plac obținând rezultate bune la
școală și ajutând la treburile din casă, mesajul primit
transmitea că străduința ei nu era nicicând de-ajuns.
Mama ei, deși grijulie, părea depășită de solicitările
vieții de familie. Karen a dezvoltat o nevoie accentuată
pentru un tovarăș care, spre deosebire de tatăl ei,
să-i poată oferi o bază solidă și siguranță și care să o
accepte în totalitate, fără să fie nevoie să ofere realizări
deosebite. A găsit această bază solidă și recunoaștere la
Ted. însă mai târziu, când el a început să o judece, și-a
dat seama că se află în aceeași poziție pe care o avea în
relația cu tatăl ei.
50 ()
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Karen și Ted sunt un exemplu bun al modului în care
gândirea unui cuplu modelează sentimentele partene
rilor unul față de celălalt. Când se percepeau reciproc
în termeni pozitivi, simțeau iubire; când au început
să se devalorizeze reciproc, au simțit revoltă. Acest
principiu a fost exprimat cu aproape două mii de ani în
urmă de filosoful stoic Epictet în Manualul său: „Ceea
ce îl tulbură și îl neliniștește pe om nu sunt lucrurile, ci
opiniile și închipuirile despre lucruri“.
Cazul lui Ted și Karen nu este neobișnuit. Numeroase
cupluri suferă dezamăgiri asemănătoare, însă par să
ajungă la un nou echilibru. în altele, fiecare partener
își vede dezamăgirea ca fiind unică, fără să înțeleagă
că experiența lor este destul de frecventă. Și la fel cum
aceleași forțe pot să despartă, dar și să lege cupluri, tot
așa și anumite credințe de bază pot cauza neînțelegeri,
dar și împăcare și întărirea relației. Există, desigur,
parteneri care-și păstrează un nivel ridicat al respectului
și al admirației reciproce și, prin urmare, căsnicia lor nu
este tulburată.
Pentru a vedea ce anume poate vindeca o fisură
apărută într-un cuplu, mai întâi trebuie să înțelegem pe
îndelete felul în care se pot dizolva relațiile, cum este
cea a lui Ted și Karen. Paradoxal, rădăcinile problemelor
pornesc adesea chiar de la începuturi, din atracția
puternică ce i-a unit pe cei doi parteneri.
59
Misterele suave ale dragostei au inspirat cântece și
poezii romantice care surprind imperativul de tipul
„ori așa, ori deloc“, precum și tânguielile deosebite ale
acestei stări misterioase. Chiar și cuplurile extrem de
dezamăgite se pot agăța de ideile romanțioase exprimate
în cântece, filme și proză.
Poate părea aproape un sacrilegiu să diseci iubirea,
să o reduci la aspectele psihologice esențiale, să o
dezgolești de poezie și de strălucire. Și totuși, pentru a
înțelege de ce oameni ca Ted și Karen nu se mai iubesc,
trebuie să cunoaștem mai multe despre motivul pentru
care se îndrăgostesc.
Sentimentele de iubire sunt, desigur, printre cele
mai importante și mai prețioase pe care le avem. Puțini
oameni ar renunța la plăcerea intensă, la euforia și la
excitația asociate acesteia, în ciuda fațetei întunecate
legată de dorințe neîmplinite, dezamăgiri și disperări.
Iubirea în cea mai intensă formă a sa, adică dragostea
nebună (pe care unii o consideră o pseudoiubire), este
ceva mai mult decât sentimente și dorințe; ea implică
și o alterare a conștiinței. Expresii de tipul „simt că
plutesc“, „zbor de fericire“ sau „m-a ridicat pân’ la
nori“ trădează o alterare a lucidității și o îndepărtare de
la evaluarea și răspunsul realiste — mai exact, totul a
devenit un vis euforic.
Uneori, vraja capătă întreaga forță a unei tulburări
psihologice. Nu întâmplător, această pasiune orbitoare
se cheamă „dragoste nebună“. în engleză, avem cuvântul
„infatuation11 ce provine din latinescul fatuus, care
înseamnă „nebunesc“. Faptul că îndrăgostitul pasional
este încontinuu preocupat de gândurile și imaginile
persoanei iubite constituie adesea indicii ale nevrozei
obsesionale. Când era îndrăgostită până peste cap
de Ted, Karen îi scria încontinuu numele și simțea o
pornire irezistibilă de a privi o fotografie cu el.
60 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Această compulsie duce și la dorința de neoprit
de a fi mereu alături de persoana iubită. De exemplu,
un student de la o universitate din sudul SUA a simțit
nevoia să plece de la școală în mijlocul semestrului
pentru a fi lângă iubita lui, care studia la o universitate
din nord. A fost fericit numai când a reușit să ajungă
suficient de aproape doar pentru a o privi, pentru a o
soarbe din priviri, deși ea era ocupată cu învățatul și cu
participarea la cursuri și a-ncercat să-l ignore.
Un alt tânăr, a cărui iubire era tot una neîmpărtășită,
petrecea multe ore stând în apropierea casei unde
locuia obiectul afecțiunii sale, sperând să surprindă
o imagine a ei la fereastră. Mai mult, răscolea tombe
ronul de gunoi pentru a găsi obiecte personale de-ale
fetei: un colț de hârtie cu scrisul ei sau un șervețel
demachiant uzat.
Unii oameni consideră că dragostea nebună este o
slăbiciune. Așa cum a descris-o o tânără: „Am devenit
total dependentă de el. Nu mă mai puteam concentra la
serviciu. Nu mai puteam dormi. Nu mai aveam poftă de
mâncare. Mă simțeam foarte vulnerabilă, ca și cum cea
mai mică nemulțumire a lui m-ar fi împins peste mar
ginea prăpastiei“. O asemenea pierdere a controlului
descrie în mod clar forța acestei iubiri pasionale.
Unele manifestări ale dragostei nebunești seamănă
cu gândirea și trăirile unui maniac. Strălucirea iluzorie
a iubirii, care constă în amplificarea și idealizarea calită
ților pozitive ale persoanei iubite, precum și în vederea
îngustată (observarea doar a atributelor pozitive și
ignorarea celor negative), este un comportament care
se regăsește în gândirea maniacală. Imaginea radiantă
a persoanei iubite, când ești îndrăgostit nebunește,
se află într-un contrast absolut cu perspectiva total
negativă generată de dezamăgire. Pe culmile pasiunii
ei pentru Ted, Karen vedea în el doar ceea ce căuta, în
61
ciuda sugestiilor prietenilor ei cum că unele trăsături
ar trebui s-o îngrijoreze. După ce au început să apară
problemele, femeia vedea doar pedanterie și restricții.
Dragostea nebunească a fost asemuită cu dependența
de către psihologul social Stanton Peele.7 Asemănările
dintre cele două procese proiectează o nouă lumină
asupra naturii iubirii. Elementele „de culme“ (senti
mentele de exaltare, de îmbătare, de plăcere intensă)
seamănă izbitor în cazul iubirii și al dependenței. Iar
atunci când agentul care te „amețește“ (drogul sau
persoana iubită) lipsește, sentimentul de tristețe și de
pustiire este similar în ambele trăiri. Mai mult, nevoia
compulsivă de a obține „un remediu“, de a menține
„euforia“ apare în ambele situații. La începutul relației,
de exemplu, Ted simțea că „începe să zboare“ când
era cu Karen, dar că „se prăbușea“ atunci când erau
despărțiți și nu putea suporta să aștepte până când
se revedeau.
După cum vom vedea, mulți oameni îndrăgostiți
sunt atât de absorbiți de plăcere, încât nici nu pot să
conceapă posibilitatea ca aceste calități care generează
starea de plutire să fie iluzorii. Chiar dacă admit că pot
fi nerealiști în legătură cu celălalt (că, de exemplu, au
trecut cu vederea diferențele de personalitate, intelec
tuale sau de interese), pare că nu se pot concentra sau
nu pot înțelege acei factori potențial distructivi. Când
era îndrăgostită, lui Karen nu i s-a părut niciodată că
orientarea lui Ted către reușite intelectuale și către
conformism ar putea s-o facă, într-o bună zi, să se simtă
judecată și controlată. Cei cuprinși de dragostea nebună
sunt captivați de fantasma navigării pe un ocean de
extaz permanent, alături de persoana iubită, fără să-și
dea seama că poate fi un miraj.
Totuși, această dragoste nebună are un rol crucial:
făurește o legătură puternică, în stare să împingă două
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
persoane să formeze o relație. Deși dispar după primii
ani de căsnicie, declarațiile de iubire eternă exprimă
așteptările unei uniuni permanente. Gratificația
obținută de un cuplu din starea de a fi împreună, de a
împărți plăcerile și problemele, constituie un stimulent
puternic pentru formarea unui astfel de parteneriat și
pentru perpetuarea acestor plăceri.
Ba mai mult, faptul că se așteaptă să primească
recompense sexuale regulate constituie un stimul major
pentru parteneri de a locui împreună și de a aduce pe
lume urmași. Uneori, atracția sexuală este principalul
liant al unei relații și abia mai târziu evoluează într-o
îndrăgostire matură. Tensiunea unei astfel de atracții
sexuale se diminuează în foarte multe cazuri după
căsătorie. Marjorie, de pildă, fusese mereu excitată
de masculinitatea lui Ken (de trupul său musculos, de
forța sa atletică și de aura de autoritate) cât timp a fost
curtată. Simțea tot timpul că vrea să facă dragoste cu el.
Câțiva ani mai târziu, aceleași calități masculine nu mai
reprezentau niște „excitanți“. în mintea lui Marjorie,
aceste trăsături reprezentau acum dominația și insensi
bilitatea lui Ken, pe care le considera supărătoare.
64 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
îndrăgostit nebunește de numeroase femei pe parcursul
unei perioade mai lungi de timp a descoperit că în
fiecare perioadă de îndrăgostire era aproape imposibil
să-și corecteze imaginea nerealistă. Odată activată,
imaginea pozitivă îi controla atitudinea și sentimentele,
deși în plan intelectual el recunoștea că partenera sa
avea numeroase trăsături indezirabile și că relația nu
putea să dureze.
Într-adevăr, „programul“ îndrăgostirii nebunești
pare proiectat să prevină sau cel puțin să reducă
evaluările negative. Scopul său este să promoveze o
relație intimă, concentrând întreaga atenție pe imagini,
amintiri și așteptări pozitive cu privire la persoana
iubită. Programul opune în mod activ rezistență față
de o comutare a atenției asupra calităților nedorite ale
persoanei sau asupra posibilelor efecte dăunătoare și pe
termen lung ale relației. Persoanele aflate în chinurile
îndrăgostirii realizează uneori că au idealizat excesiv
obiectul afecțiunii lor, că atașamentul pasional nu este
potrivit și că urmările pe termen lung ar putea fi dezas
truoase. Totuși, lor le vine greu să acorde o semnificație
prea mare acestor constatări. Considerațiile realiste nu
pot penetra capsula „orbirii“ îndrăgostitului.
Când persoanele căsătorite dezvoltă o astfel de fixație
intensă, dar neadecvată, pentru o altă persoană decât
partenerul, pot ajunge să-și pună în pericol sau chiar
să distrugă o relație conjugală bună. Orbite de pasiune,
aceste persoane par incapabile să ia serios în calcul
consecințele potențial dezastruoase ale îndrăgostirii
lor — posibila dezintegrare a căsniciei lor. Ei nu pot „de
conecta“ îndrăgostirea nici chiar dacă și-ar dori! Totuși,
în general, după ce trece suficient timp fără să „vadă pe
cealaltă femeie (sau pe celălalt bărbat)“, descoperă că
pasiunea lor se stinge.
„EXCITANȚII“ (FACTORII DE ACTIVARE)
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
așa cum se presupune uneori. Perspectiva ascensiunii,
chiar dacă indirect, prin intermediul unei relații, este
excitantă în sine și face ca partenerul să pară dezirabil în
cel mai înalt grad.
De exemplu, o femeie își descria logodnicul astfel:
„Este uluitor de talentat. O să rămână în istorie. Cu
sprijinul meu, o să aibă un succes enorm. Renumele o
să-i supraviețuiască“. Câțiva ani mai târziu, când visele
ei exagerate nu s-au realizat, femeia a recunoscut cât
de mult s-a înșelat, cum a interpretat greșit ambiția lui
ca fiind talent, volubilitatea lui ca strălucire. în acest
caz, propria ei dorință de a fi admirată și lăudată de
alți oameni a fost ascunsă în evaluarea exagerată a
logodnicului.
Nivelul crescut de excitație și de gratificare reciprocă
din etapa timpurie a îndrăgostirii nebunești servește
adesea ca standard în funcție de care cuplurile se judecă
în etapele mai târzii ale căsniciei. Rănirile, certurile și
frustrările mărunte simt diametral opuse euforiei din
perioada de curtare. Mulți oameni nu sunt dispuși sau
nu pot să abandoneze imaginea timpurie a ceea ce ar
trebui să fie căsnicia, fapt care accentuează dezamăgirea
ulterioară a soțului și a soției, precum și slăbirea relației.
Evident, cunoaștem cupluri care resimt magia relației
lor la mai mulți ani după căsătorie. Fanteziile lor par să
fie realizate, însă aceste cupluri sunt o minoritate.
întunericul: dezamăgirea
DEZAMĂGIREA
68 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Când Karen nu s-a ridicat în mod consecvent la
nivelul așteptărilor lui, Ted a început să creadă că
atracția lui inițială față de ea a fost o iluzie. Trăsăturile
afectuoase ale lui Karen și-au pierdut atractivitatea, ba
chiar au dobândit o conotație negativă. După ce Ted a
fost dezamăgit, nu a mai perceput-o pe Karen ca dega
jată și amuzantă, ci ca „ciudată“.
Reacția lui Ted reflectă o trezire la reeditate. Ceea
ce este atrăgător la un partener este rareori îndeajuns
pentru a susține o relație.
Așteptările inflexibile ale lui Ted în privința lui Karen
ilustrează o trăsătură crucială a tuturor relațiilor intime.
Când cineva nu reușește să se ridice la înălțimea așteptă
rilor noastre într-o relație diferită de cea dintr-un cuplu,
este posibil să ne simțim dezamăgiți și avem tendința
de a ne aștepta la mai puțin de la persoana respectivă
sau să renunțăm la relație pentru că nu considerăm că
merită. în acest tip de relație, expectațiile noastre se
ajustează la experiențele proaspete și dezamăgirile ne
reduc așteptările.
Totuși, într-o căsnicie sau în alt tip de relație de
durată reacția este adesea diferită; dezamăgirea nu duce
în mod obligatoriu la o diminuare a așteptărilor. în
numeroase cazuri, soțul și soția fie nu pot, fie nu sunt
dispuși să renunțe la așteptările inițiale. Să îl luăm pe
Ted de exemplu: „Se cuvine ca atunci când sunt gata, să
fie și Karen gata. N-are voie să mă lase să aștept... Am
toate motivele să mă aștept ca soția mea să facă ce-i cer
eu. Eu fac mereu ce vrea ea“.
Expectațiile unei căsătorii sunt, în general, mai puțin
flexibile decât ale unei relații lipsite de angajamente.
Parțial, această inflexibilitate poate fi explicată prin
faptul că atunci când cuplurile își iau un angajament
pe viață, mizele sunt mult mai mari decât într-o relație
69
provizorie. Căsătoria implică încredințarea fericirii, ba
chiar a vieții cu totul, unei alte persoane. Prin urmare,
partenerii construiesc reguli stricte pentru relație, cu
scopul de a oferi garanții împotriva abuzului și a tră
dării. în plus, relațiile bazate pe angajamente sunt mai
predispuse să graviteze în jurul simbolurilor (de iubire
sau respingere, siguranță sau nesiguranță) care prin
însăși natura lor sunt inflexibile.
Un aspect cu totul aparte al acestor expectații din
cadrul căsniciei este interpretarea „neglijențelor“ ca
un eșec general în relație. Partenerul jignit privește
aceste neglijențe ca pe o dovadă că partenerul nu este
grijuliu. Karen, de pildă, se aștepta ca Ted să o accepte
necondiționat, așa cum o făcuse în perioada de curtare.
Când el a început să o critice, ea a crezut că lui nu-i mai
pasă de ea.
PROMISIUNI ÎNCĂLCATE
70 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
în străinătate. Totuși, după ce s-au căsătorit, pe el nu
l-au mai interesat călătoriile. Soția a fost de părere
că a înșelat-o și a simțit amărăciune în legătură cu
„reaua-credință“ de care el a dat dovadă.
Deși unele promisiuni nu sunt explicite, ele par
implicite în perioada de curtare, a cărei natură poate fi
înșelătoare de la bun început. Fiecare partener se poartă
frumos și încearcă să fie agreabil, preocupat și dispo
nibil în a dezvolta relația. Cei doi devin agenți de vânzări
eficienți, încercând să spună și să facă lucruri care le vor
spori dezirabilitatea, creând astfel așteptări nerealiste cu
privire la purtarea de după căsătorie.
îndrăgostirea pasională contribuie la dezamăgire,
chiar dacă involuntar. Aceasta îi oferă cuplului conto
pirea intereselor, chiar a identității, astfel încât ceea ce-1
mulțumește pe unul dintre parteneri are același efect și
asupra celuilalt. Se pare că există un grup vast de inte
rese comune care sunt împărtășite, mare parte dintre
acestea ajungând în cele din urmă să se reducă. La un
moment dat, o soție a afirmat: „înainte de a ne căsători,
m-aș fi dus în genunchi până la Mecca pentru a-i face
pe plac. Acum nu-mi vine nici să merg până în odaia de
alături pentru el“.
O altă sursă de dezamăgire în cazul multor căsnicii
este senzația partenerilor că li se cuvin diverse lucruri.
Ted pretindea că „se cade“ să se aștepte la anumite
lucruri din partea lui Karen, deoarece era soția lui;
Karen, se plângea el, nu-și îndeplinea niciodată atribu
țiile de soție. Senzația cum că unele lucruri li se cuvin i-a
făcut pe amândoi să se simtă frustrați și trădați.
Deoarece Ted era de părere că dorințele sale erau
veșnic ignorate, imaginea pe care o avea despre Karen
s-a schimbat. Pentru că ignora ceea ce Ted presupunea
că sunt „drepturile“ lui, Karen a părut că este insen
sibilă, nepăsătoare și egoistă. Ted nesocotea faptul
71
că așa-zisele „drepturi“ erau, de fapt, revendicări și
pretenții la adresa lui Karen și că ea le resimțea ca atare.
Soții și soțiile sau cuplurile necăsătorite ai căror
parteneri locuiesc împreună au anumite așteptări pe
care le doresc satisfăcute în schimbul investiției lor în
relație. De exemplu, unul dintre parteneri poate spera să
se simtă acceptat în totalitate, să fie înțeles, să participe
la experiențe plăcute, să beneficieze de sprijin atunci
când se simte rău și să primească ajutor atunci când are
o problemă. La schimb, acesta e dispus să facă sacrificii
pentru celălalt și să ofere un sprijin asemănător. Ultimul
se poate aștepta la beneficii mai practice: o persoană
care să-i asigure un venit suficient pentru un standard
de viață decent și cu care să împartă sarcina creșterii
copiilor, cineva care să participe activ la viața sexuală
și să organizeze activități sociale și de petrecere a
timpului liber.
Aceste expectații constituie un contract implicit —
„acordul conjugal“, care rareori este explicit. Când unul
dintre parteneri încalcă acordul, în cunoștință sau necu-
noștință de cauză, partenerul care are aceste așteptări se
va simți dezamăgit sau trădat. Respectarea contractului
este văzută ca un simbol al preocupării și încrederii,
însă onorarea lui depinde în mare măsură de capacitatea
persoanei de a simți ceea ce așteaptă partenerul și de
motivația și abilitatea de a îndeplini așteptările respec
tive. A da dovadă de respect și empatie, de pildă, implică
abilități de tipul capacității de ascultare, de formulare de
întrebări și de oferire de explicații.
72 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
MAREA INVERSARE
Sensibilitate
Cinste
Bunătate
Atenție
Generozitate
Respect
Disponibilitate
înțelepciune
Responsabilitate
73
pot baza pe ea pentru nimic. Nu am niciun pic de încredere
în ea. Nu te poți bizui pe ea“. în egală măsură, Karen a
ajuns să-l vadă pe Ted ca fiind „tiran“, iar sentimentele
ei fluctuau între deznădejde și furie oarbă.
Pe măsură ce dezamăgirea ia amploare, episoadele
singulare de nemulțumire par suficiente pentru a
justifica etichetarea negativă a partenerului. Dacă unul
dintre soți nu dă dovadă de sensibilitate într-un moment
anume, atunci acesta este „insensibil“; dacă soția nu
reușește să dea dovadă de bunăvoință când soțul ei se
așteaptă la așa ceva, atunci este „nedreaptă“. O femeie
care și-a gestionat competent problemele ei personale
și cariera s-a simțit paralizată când proaspătul ei soț
pleca în fiecare duminică (singura zi în care el nu lucra)
să joace golf. Ea a ajuns la concluzia că el era egoist,
nepăsător și nedrept.
în mod asemănător, un bărbat s-a înfuriat pe soția
lui când ea nu i-a mai scris rapoartele lui de afaceri. A
văzut-o ca fiind indiferentă și nedreaptă. I-a considerat
refuzul ca un fel de abandon și o trădare a convingerii
lui în faptul că ea avea să împartă cu el responsabilitățile
generării venitului familiei.
în fiecare dintre aceste situații, sensul simbolic al
evenimentului a trecut mult dincolo de semnificația sa
practică, generând sentimente de abandonare și respin
gere. Absența unui anumit tipar a lovit chiar în miezul
dorinței de iubire și devotament. Partenerul a atribuit
comportamentul partenerului unei „trăsături vicioase“,
în plus, partenerul dezamăgit a considerat trăsătura
neplăcută ca fiind permanentă.
Astfel, absența unei virtuți a fost tradusă în opusul
acesteia, într-un viciu:
Insensibilitate
Nedreptate
74 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Răutate
Lipsă de atenție
Egoism
Grosolănie
Indisponibilitate
Nechibzuință
Iresponsabilitate
75
tendinței universale a oamenilor de a se fixa pe prima
explicație care le vine în minte și de a renunța să caute
alte motive mai benigne.
JUDECĂȚI ECHILIBRATE
76 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Acesta este doar un prim pas în a face o căsnicie
să funcționeze mai bine și să fie mai plăcută. Uneori,
simpla învățare a unor noi căi de comunicare poate să
nu fie suficientă. Partenerii trebuie să revizuiască mai
multe convingeri negative și foarte rezistente. De multe
ori, remarci de tipul „este extrem de concentrată asupra
propriei persoane, nu-i pasă niciodată de nevoile mele“
sau „face mereu numai ce-i place și niciodată ce-mi place
mie“ sunt parțial expresia orientării egocentrice a celui
care face afirmațiile.
Astfel de atitudini egoiste transpar din formulele
incluse în ideea lui Ted cum că „dacă Karen este punc
tuală, este responsabilă. Dacă întârzie, înseamnă că este
iresponsabilă“. Acest tip de convingeri devin absolute și
rigide deoarece sunt văzute în termeni opuși: virtute și
viciu, bunătate și răutate. Consecința logică a convin
gerii lui Ted a fost că atunci când Karen era punctuală,
nu avea mare importanță; însă când întârzia, concluzia
era că „nu e niciodată punctuală“. Orice scăpare din
partea ei însemna o încălcare a regulii stabilite de Ted și
ducea la generalizarea absolută, la „niciodată“.
Pentru a realiza schimbări efective, partenerii trebuie
să poată afirma ce tipuri de acțiuni înseamnă pentru
ei atenție, bunătate și responsabilitate. Ken trebuie să
stabilească foarte clar față de Marjorie că dacă sună să-i
spună că ajunge târziu de la serviciu, asta înseamnă
că-i pasă de el. Marjorie trebuie să-i explice lui Ken
că atunci când el se oferă să o ajute la curățenie, asta
înseamnă spirit de întrajutorare. Chiar dacă partenerul
va fi determinat să acționeze în acest sens, aceasta nu
este o garanție că și-a însușit o atitudine de respect sau
cooperare; totuși acțiunile în sine pot fi predecesoarele
acestor atitudini.
încurajările și semnele de apreciere sunt de ajutor.
Dacă soțul îi arată soției cât de mult apreciază aceste
acțiuni, sunt șanse mai mari ca ea să le repete de una
singură. De fiecare dată când partenerul se poartă
într-un mod dezirabil și este recompensat pentru
purtare, motivația sa de repetare a acțiunii crește.
Această repetiție își formează rădăcini în mintea soțului
sau soției: „Este un fapt dezirabil și plin de satisfacții să
fac aceste lucruri pentru partenerul meu“. Ciclul repetat de
acțiune constructivă împreună cu întărirea pot neutraliza
egocentrismul care se opune atenției față de nevoile
celuilalt.
Astfel de atitudini centrate pe sine se dezvoltă la
începutul vieții, ca mod de afirmare a independenței și
de atingere a scopurilor, fără a avea în vedere nevoile
celorlalți. în căsnicie, astfel de autonomie scăpată de
sub control generează durere și resentimente. însă cu
ajutorul comunicării clare și al încurajării, partenerii
conjugali se pot ajuta reciproc să-și schimbe mecanis
mele și să-și unifice interesele cu ale celuilalt. Pe măsură
ce noile tipare de comportament au succes, ele încep să
le înlocuiască pe cele egocentrice.
Tipurile de acțiune care indică grija și iubirea sunt
infinite, încadrându-se totuși într-o serie de categorii
cuprinzătoare, enumerate în capitolul 12. Unele dintre
acestea sunt atenția, acceptarea, înțelegerea, sprijinul și
sensibilitatea. Puteți consulta acea listă, pentru a putea
identifica zonele în care dumneavoastră și partenerul
sunteți deficitari și pentru a putea începe să rezolvați
carențele respective.
78 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
CONFLICTUL PERSPECTIVELOR
73
foarte important, ca de exemplu să avem copii? Este complet
irațională. Dacă trebuie să-i îndeplinesc orice dorință, nu voi
putea să respir.] îmi pare rău, dar chiar trebuie să merg.
LAURA: [Nu mă pot baza pe el. Ar trebui să ies din
relația asta cât mai pot și să găsesc pe cineva pe care să mă
pot baza.] Du-te dacă vrei. Voi găsi pe altcineva să stea
cu mine.
OO IUBIREA NU ESTE
()U DE AJUNS
se forța reciproc în impunerea propriilor cadre de
referință. Fiecare partener susținea că celălalt se înșela,
fiind așadar răutăcios, egoist și rău, și că relația era
deci fragilă.
Atunci când partenerii se hărțuiesc reciproc, nu fac
decât să întărească rezistența celuilalt, consolidând
părerile negative și ducându-le la extrem. în cele din
urmă, pozițiile partenerilor devin complet polarizate,
înghețate în propria perspectivă egocentrică. Fiecare
ajunge la concluzia că celălalt este „imposibil“ și „intole
rabil“ și că amândoi partenerii prevăd o catastrofă dacă
rămân căsătoriți.
Se poate observa că intensitatea reacțiilor lui Fred și
ale Laurei are rădăcini mai adânci: s-a nimerit ca disputa
lor să atingă slăbiciunea celuilalt. Laura era sociabilă.
Primea satisfacție și siguranță prin interacțiuni sociale
și, în consecință, se simțea amenințată de plecarea lui
Fred. Fred era mai autonom, așa că prețuia libertatea,
mobilitatea și independența. Era temător față de ceea
ce aprecia ca fiind natura „lipicioasă“ a Laurei. în timp
ce pentru Laura spectacolul de independență al lui Fred
simboliza dezertarea, pentru Fred dependența ei repre
zenta îngrădirea.
Din cauza diferențelor lor de personalitate (Laura,
sociabilă și dependentă; Fred, autonom), nu puteau să
vadă problema în același mod; prin urmare, acest con
flict al perspectivelor era inevitabil. Mai mult, din cauza
perspectivelor rigide, fiecare era incapabil să înțeleagă
modul în care celălalt interpretează situația.
Oamenii căsătoriți spun deseori „pur și simplu nu
îmi înțeleg soțul [sau soția]“. în general, fiecare perspec
tivă — pentru soț sau soție — pare corectă. Neînțelegând
diferențele de perspectivă, în timpul unui conflict
partenerii tind să pună totul pe seama relelor intenții.
Ei nu reușesc să realizeze că pur și simplu percep diferit
81
aceleași circumstanțe și că, de fapt, niciunul nu este
răuvoitor.
Studiile sugerează că tipul de conflict prin care au
trecut Laura și Fred nu este neobișnuit. De exemplu,
Carol Gilligan, psiholog la Universitatea Harvard, a
arătat că soțiile tind să fie mai implicate în relațiile
personale (sociotropie), în timp ce soții tind să fie mai
independenți.9 Totuși, convingerile asociate acestor
diferențe pot fi modificate pentru a minimiza divergen
țele conjugale. Sau, cel puțin, partenerii pot să ia în
considerare personalitatea celuilalt în așa fel încât să nu
existe amenințări fără rost.
Problema personalităților în conflict este ilustrată
de disputele dintre Marjorie și Ken. Marjorie, regină a
frumuseții în facultate, nu avea încredere în capacitatea
sa de a face lucruri pe cont propriu, dar se străduia să
dovedească faptul că e „o persoană adevărată“ și că
poate fi independentă. I se părea că ceilalți oameni au
mai multă încredere în propriile lor forțe și se simțea
inferioară lor. Ken, fost baschetbalist celebru, era
opusul său, foarte încrezător și independent. Vedea alți
oameni, inclusiv pe Marjorie, ca fiind mai slabi și având
nevoie de protecția lui.
Următorul schimb de replici a avut loc atunci când
Marjorie dorea să agațe pe perete un tablou, dar nu
reușea să bată cuiul în perete:
82 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
MARJORIE: Iar începem, mereu îmi închizi gura.
KEN: încercam doar să ajut.
83
pe care i le atașăm. în acest sens mai general, perspecti
vele noastre sunt modelate de convingeri și experiențe.
Astfel, imaginea pe care o are Ken despre Maijorie, ca
având nevoie de ajutor, provine din convingerea sa,
bazată pe experiențe din trecut, că femeia nu are înde
mânare în sarcinile tehnice. Perspectiva pe care o are ea,
pe de altă parte, e modelată de convingerea că el era în
demânatic, băgăreț, disprețuitor și cârcotaș. Paradoxal,
ceea ce a atras-o a fost tocmai minunata lui încredere în
sine și caracterul lui protector, lucruri care i-au sporit
sentimentul de siguranță. Totuși sentimentul ei de
incompetență era mereu gata să izbucnească și a devenit
un punct sensibil ori de câte ori încerca să se afirme.
Deși ambii parteneri erau bine intenționați, punctele lor
de vedere contradictorii au cauzat conflictul.
în interacțiunile normale, perspectivele individuale
sunt „deschise“. Oamenii își formează o imagine
despre o altă persoană și o modifică pe măsură ce obțin
mai multe informații. Imaginea despre partener este
compusă din trăsăturile lui dorite și nedorite. Când
partenerul lor se schimbă, se modifică și perspectiva
deschisă. Dar aceste transformări ale perspectivei sunt
bazate pe o evaluare rezonabilă a motivelor partenerului
lor, și nu pe propriile prejudecăți.
Perspectiva închisă pe care o are Maijorie despre Ken
este bazată doar pe dorința ei crescândă de indepen
dență, și nu pe motivele lui reale. Perspectiva actuală a
lui Ken despre Maijorie este bazată pe imaginea ei ante
rioară, de păpușă neajutorată și nu pe independența sa
tot mai dezvoltată. Dacă cei doi ar fi avut o perspectivă
deschisă, Maijorie ar fi recunoscut că soțul ei încerca
doar să fie util, iar el ar fi înțeles dorința arzătoare a
soției de a fi mai independentă.
Perspectivele închise sau egocentrice sunt descrise
de cadre individuale de referință; oamenii privesc
84 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
evenimentele prin prisma felului în care se raportează
la ele. Imaginile lor despre un eveniment sunt bazate
doar pe semnificațiile personale și exclud complet
semnificația acestuia pentru alte persoane. Chiar și
când încearcă să privească o întâmplare din perspectiva
altei persoane, se găsesc blocați în propriile cadre
de referință.
De exemplu, în incidentul cu montarea tabloului
Ken credea că e amabil și util. De fapt, el acționa în baza
propriei lui perspective, nu a ei, cu privire la ceea ce
era bun pentru soția sa. Similar, Marjorie a interpretat
oferta lui de ajutor doar bazându-se pe perspectiva
personală. I se părea că se implică având o anumită
intenție, și nu din amabilitate. Pentru amândoi, urmă
torul pas a fost să atribuie etichete de „răutate“: Ken era
rău pentru că se implica, iar Marjorie era rea pentru că
era nerecunoscătoare.
Atunci când ambii parteneri acționează dintr-o per
spectivă egocentrică închisă, ciocnirile sunt inevitabile.
Deși Ken nu avea nicio intenție în a-și răni soția și dorea
Într-adevăr să o ajute, perspectiva lui egoistă îl împie
dica să observe dorințele reale ale soției lui. Perspectiva
sa era centrată pe propria lui dorință (de a ajuta), și nu
pe dorința ei (de a fi independentă). în mod similar,
perspectiva lui Marjorie era centrată pe dorințele ei; în
consecință, îl vedea pe Ken doar ca pe cineva care se
amestecă în obiectivele ei și nu ca pe unul care dorește
să fie de ajutor.
Conflictele conjugale întrețin și amplifică perspec
tivele egocentrice. Când partenerii se simt amenințați,
sunt siliți să aibă o perspectivă închisă, ca un fel de
reacție defensivă. Când se privesc prin lentilele propriei
perspective egocentrice, sunt condamnați să nu se
sincronizeze. Interpretările lor asupra a ceea ce se
întâmplă între ei vor fi susceptibile să creeze conflicte
de interese, interpretări greșite ale motivelor celuilalt
și ostilitate. Când conflictele conjugale rezultă din
perspective închise, partenerii văd unul la celălalt doar
trăsături negative și trag concluzii pripite referitoare
la „dezastrul“ pe care acestea îl vor produce. După cum
vom vedea și în capitolul 9, însăși ostilitatea rezultată
devine o problemă care depășește conflictul inițial.
Ceea ce face ca tensiunea să escaladeze în conflicte
serioase sunt explicațiile neplăcute pentru acțiunile
partenerului. Aceste explicații negative duc deseori
la ostilitate, care în schimb generează un set nou de
semnificații și mai rele, până când cealaltă persoană este
văzută într-o lumină complet negativă, ca fiind „scorpie“
sau „tiran“. Cum perspectivele lor sunt închise, parte
nerii nu reușesc să creadă sau măcar să-și recunoască
reciproc punctele de vedere asupra situației. Rețineți că
oamenii nu își asumă de bunăvoie o perspectivă închisă,
dar odată blocați în ea, aceasta le dictează gândurile
și acțiunile.
Pe de altă parte, o persoană cu o perspectivă deschisă
este capabilă să adopte cadrul de referință al altei
persoane, să vadă lumea prin alți ochi și astfel să fie
mai flexibilă. De exemplu, mulți părinți sunt deschiși la
percepțiile, dorințele și sentimentele copiilor lor, dar
chiar și „părinții buni“ trec uneori la perspective închise
și, de pildă, văd copiii ca fiind „o povară“ pe care o cară
sau niște „copii obraznici“.
Părinții pot avea mai puțină empatie între ei decât
pentru copiii lor, pentru că așteaptă unul de la celălalt să
se poarte ca un „adult“ (adică să nu aibă reacții puerile).
Paradoxal, multe dintre dorințele, sentimentele și aștep
tările unui soț provin din copilărie și necesită același tip
de înțelegere ca atunci când erau copii.
86 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
ÎNCADRAREA
87
și respingătoare. Fața care odată evoca entuziasm și
plăcere produce acum antipatie și durere.
Această imagine mentală negativă, deformată și
rigidă determină apoi ceea ce partenerul observă sau nu
reușește să observe la celălalt. în esență, partenerul care
jignește este „încadrat“ într-o imagine bazată pe preju
decăți care accentuează trăsăturile negative și le ignoră
pe cele pozitive. Odată ce partenerul este „încadrat“,
aproape orice acțiune a sa va fi văzută prin acel cadru.
Acțiunile neutre vor fi percepute ca fiind negative, iar
cele negative vor fi încă și mai și. Acțiunile pozitive vor
fi reinterpretate ca negative sau vor fi descalificate. Dacă
soțul este amabil, de exemplu, soția crede: „Ce pune la
cale acum, ipocritul?“. Dacă soția îl tratează bine, soțul își
spune: „Se poartă ciudat, se preface“.
Imaginea-cadru pe care oamenii o atribuie partene
rului lor este continuu întărită de noi dovezi, în timp ce
acele evenimente care nu se potrivesc sunt curând date
uitării. Cum cadrul admite doar informații compatibile
cu el, devine din ce în ce mai convingător de-a lungul
timpului, până ce este ferm fixat în mintea soțului sau
soției. în cele din urmă, când soții răniți le povestesc
prietenilor dovezile strânse pentru perspectiva înca
drată, informațiile selectate par atât de convingătoare,
încât imaginea pare corectă chiar și pentru o terță parte
dezinteresată.
Laura a cristalizat imaginea sa despre Fred ca fiind
insensibil atunci când a refuzat să rămână acasă. Apoi
a concluzionat că bărbatul ei nu e atent la nevoile sale
și că într-o zi va fi insensibil la cele ale copiilor lor; că e
incapabil să fie un soț atent și un tată iubitor. Era înca
drat în mintea ei ca fiind egoist și iresponsabil nu doar
în acel caz, ci mereu.
Ulterior, Laura îl va vedea pe Fred în aceeași lumină
negativă, indiferent ce ar fi făcut acesta. De fapt, când
QQ IUBIREA NU ESTE
00 DE AJUNS
avea loc un incident care semăna cât de puțin cu inci
dentul traumatizant inițial, ea revedea o serie de imagini
și de amintiri despre el. Și de fiecare dată când privea
cu ochii minții imaginea traumatizantă din mintea ei,
era și mai furioasă pe Fred. Terapia pentru acest cuplu a
luat forma unei „reîncadrări“ (reframing), în care Laura
și Fred discutau bazele perspectivelor lor negative și
alegeau o explicație mai bună pentru acțiunile fiecăruia
(capitolul 13).
CONFLICTE DE PERSONALITATE
89
dorește ca soția lui să fie liberă tot timpul. La un nivel
mai puțin conștient, Ted se teme că ea îl va abandona.
Ceea ce Ted nu a realizat în timpul perioadei lor
de conflict a fost că personalitatea lui Karen, de fapt
identitatea ei, era centrată pe libertatea femeii de a trece
de la o activitate la alta, de a acționa din impuls și de a fi
lipsită de constrângeri. Ted, care se simțise mereu puțin
singuratic, punea preț pe faptul de a avea un partener
pe care să se poată baza oricând. Lui Karen, pe de altă
parte, nu-i plăcea să fie constrânsă. Avea propriul set
de reguli bazate pe dorința ei de libertate, mobilitate și
independență. Nu își dorea neapărat să fie un model de
eficiență, de punctualitate sau de prudență.
într-o zi în care Karen l-a făcut să aștepte o jumătate
de oră, Ted a fost cuprins de teama că ceva îngrozitor i
se întâmplase. Când a sosit, deși femeia era foarte încân
tată să-l vadă, Ted s-a înfuriat pe ea pentru că îl lăsase
să o aștepte. Furia lui era alimentată de teama că ea ar fi
avut un accident. Gândul că ar fi putut fi ucisă îl speriase
și îi activase teama ce-1 bântuise toată viața, aceea de a fi
singur. în loc să se simtă ușurat că o vede, era supărat pe
ea pentru că i-ar fi „cauzat“ anxietatea.
Interpretând faptul că ea încălcase regula lui de
punctualitate, Ted gândea: „Nu-i pasă. Nu o interesează
aproape deloc dorințele mele“. S-a bosumflat, sperând că
în acest fel îi va transmite mesajul lui Karen. Supărarea
și retragerea nu au avut aproape niciun efect asupra
femeii, pentru că ea era relativ independentă și putea
face față cu ușurință distanței emoționale și izolării.
Într-adevăr, s-a retras de lângă Ted, susținându-1 și mai
puțin ca înainte, fapt care îl amenința și mai mult. Ted a
devenit mai ostil, văzând-o ca pe cineva care-i „fură din
viață“. A exprimat acest lucru zicând că „este iresponsa
bilă“ și spunându-și în sinea sa: „Nu mă pot baza pe ea“.
Strategia lui Ted de a asigura satisfacerea constantă
a nevoii lui de dependență era să încerce s-o controleze
90 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
pe Karen. Pe de altă parte, ea dorea să fie lipsită de
constrângeri și control. Pentru a-și păstra libertatea,
încercase să îi descurajeze încercările de a o controla.
Cum se simțea sufocată de solicitările lui Ted, s-a retras
mai mult pentru a păstra distanța, lăsându-1 pe Ted să
se simtă abandonat. Ted, din ce în ce mai disperat, se
certase cu ea și apoi o atacase verbal, îndepărtând-o și
mai mult pe Karen cu fiecare pas.
Cazul lui Karen și Ted ilustrează cum două perso
nalități pot inițial să pară complementare, dar apoi să
se ciocnească din cauza seturilor diferite de reguli și
atitudini. De exemplu, una dintre ipotezele lui Karen
era: „Dacă Ted ar ține cu adevărat la mine, m-ar încuraja
să fiu independentă“. Ipoteza echivalentă a lui Ted era:
„Dacă lui Karen i-ar păsa cu adevărat, ar dori să fim mai
apropiați“. Nici chiar această diferență nu exclude nea
părat o relație echilibrată. Cu toții cunoaștem oameni cu
personalități diferite care se înțeleg bine unul cu celălalt.
Dar atunci când partenerii țin cu dinții de propriile
perspective și nu văd sau refuză să accepte perspectiva
soțului, apar conflictele reale.
Ce nu a mers între Ted și Karen? Cum am arătat în
capitolul 2, Ted fusese atras de atitudinea degajată a
lui Karen și de jovialitatea ei, o evadare bine-venită din
atmosfera rigidă și prea intelectuală a copilăriei lui.
Karen, în schimb, era fascinată de inteligența lui Ted, de
capacitățile sale de povestitor, de abordarea sa metodică
în rezolvarea problemelor și de cunoștințele lui vaste
de politică și istorie. Mai presus de toate, era încurajată
de încrederea și de simțul lui de responsabilitate, toate
aceste trăsături contrastând puternic cu tatăl ei.
Trăsăturile atractive ale unui cuplu care fusese odată
armonios sunt suficient de reale și de importante pentru
a fi capabile să-i apropie din nou, chiar și pentru un
cuplu cu probleme — ca Ted și Karen — dacă aceștia
pot trece peste neînțelegerile lor. Dar aceste calități
91
atrăgătoare nu sunt suficient de puternice în sine pentru
a menține o căsnicie atunci când personalitățile unui
cuplu nu se adaptează una la cealaltă. Aici se află răs
punsul la întrebarea de ce partenerii care par atrași unul
de altul și în cazul cărora „totul pare în favoarea lor“ nu
reușesc să dezvolte o relație stabilă. Personalitățile lor
individuale le influențează în mare măsură așteptările,
perspectiva asupra vieții și felul în care reacționează
unul la altul. Pe măsură ce gratificarea inițială a trăsătu
rilor „atrăgătoare“ începe să se diminueze, diferențele
de personalitate devin mai proeminente. Perspectivele
lor încep să se ciocnească și, în cele din urmă, imaginile
pe care și le creaseră despre celălalt devin distorsionate
de explicațiile negative pe care le găsesc pentru acțiunile
partenerului lor.
Pe măsură ce Ted și Karen se simțeau amenințați,
fiecare găsea explicații pentru conflicte, atribuind vina
celuilalt. Perspectivele lor asupra celuilalt se întune
caseră într-atât încât nu își puteau aprecia atributele
pozitive. Ted rămăsese un povestitor splendid, dar
Karen nu se mai putea bucura de istorisirile lui. Femeia
era la fel de vivace și binedispusă, dar soțul ei nu mai
găsea acest lucru amuzant. Se puteau vedea reciproc
doar prin tendința de încadrare negativă: Karen părea
refractară și frivolă; Ted părea sever și plictisitor.
Odată ce s-au încadrat reciproc, a fost necesar un
efort considerabil pentru a-i scoate din aceste tipare.
Unele dintre trăsăturile și atitudinile lor conflictuale
unul față de celălalt trebuia modificate. Modul în care
am reușit să facem aceste ajustări va fi discutat în capi
tolele următoare. în acest moment, putem alcătui o listă
cu mai mulți pași pe care un cuplu trebuie să îi urmeze
dacă relația lor este problematică, precum cea a lui Ted
și Karen.
92 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
1/ în primul rând, partenerii trebuie să realizeze că
multe fricțiuni sunt datorate neînțelegerilor care apar
din diferențele lor de perspectivă și nu sunt rezultatul
răutății sau al egoismului.
2/ Trebuie să accepte faptul că anumite trăsături ale
celuilalt partener nu sunt „rele“, dar sunt accentuate
doar din cauza nepotrivirii cu propriile trăsături.
3/ Este esențial pentru parteneri să recunoască faptul că
atunci când perspectivele lor diferă, niciuna nu este
neapărat falsă ori adevărată.
4/ Trebuie să își reîncadreze perspectiva despre celălalt,
eliminând trăsăturile negative pe care le-au introdus
în mod artificial și să se privească reciproc pozitiv și
mai realist.
93
INCALCAREA REGULILOR
94 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
SYBIL: [De ce nu se oferă să vină acasă?] Bine.
MAX: [Sper că s-a liniștit.] Te sun mâine.
SYBIL: [Nu este niciodată aici când am nevoie de el.] Așa
să faci [sarcastic]!
95
Atitudinea lui Sybil Atitudinea lui Max
IUBIREA NU ESTE
Jț) DE AJUNS
Pe de altă parte, Max vede problema familială în
termeni pur practici. Nu percepe semnificația simbolică
a faptului că nu se oferă să vină acasă. Se gândește doar
că o revenire imediată nu reprezintă o necesitate, în
trucât Sybil este capabilă să se descurce fără el. Deoarece
perspectiva lui este pur pragmatică și nu ia în calcul
semnificațiile simbolice pentru Sybil (grijile sale pentru
copii și dorința ei ca el să fie prezent), această atitudine
o îndepărtează.
STABILIREA AȘTEPTĂRILOR
97
> Eu și copiii vom fi mereu pe primul Ioc pentru Max.
> Nu va trebui să îi cer direct ajutorul.
> Nevoile mele vor fi clare pentru el.
> Va fi dispus să facă sacrificii.
98 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
ÎNTOCMIREA REGULILOR
99
Când trecem cu vederea problemele mai generale
ale conflictelor conjugale, ne putem înșela căutând
soluționarea lor simplă. Chestiunea concretă a întoar
cerii lui Max este semnificativă în mare parte pentru că
reprezintă un principiu mai cuprinzător: ceea ce face
sau nu face Max când Sybil dorește ajutorul lui are o
semnificație simbolică.
Aceste principii mai generale pe care le au partenerii
conjugali, dar de care nu sunt adesea conștienți, au fost
descrise în capitolul 2 ca „virtuți“. Ele au legătură cu
corectitudinea, atenția, considerația, responsabilitatea,
respectul și altele asemenea. Astfel, o singură acțiune
concretă reprezintă de fapt un principiu abstract, mai
general. în mintea lui Sybil, dacă Max se oferă să vină
acasă, atunci înseamnă că îi pasă, este atent, responsabil
și corect; dacă nu se oferă, înseamnă că nu-i pasă, nu e
atent, este iresponsabil și nedrept. Pentru Sybil, alegerea
este deja făcută.
în general, necesitatea impunerii unei reguli nu
devine evidentă până când nu este încălcat un principiu
important. Legi referitoare la politicile de angajare sau
la dreptul de vot, de exemplu, au fost emise doar după
ce principiul nediscriminării a fost încălcat. Similar,
doar după ce se petrece un anumit număr de incidente,
în care partenerii se contrazic în privința unor principii
importante, încep să formuleze reguli în mintea lor.
Când Ted a fost dezamăgit de câteva ori de lipsa de
punctualitate a lui Karen, a elaborat o regulă în acest
sens. De câte ori ea întârzia, el aplica regula și considera
justificat să fie supărat și să dorească să o pedepsească
pentru „ofensa“ produsă.
Problema cu astfel de reguli este că nu iau în conside
rare nevoile și dorințele celeilalte persoane. Într-adevăr,
dacă acestea ar fi exprimate deschis (ceea ce se întâmplă
rar), regulile i-ar părea arbitrare și iraționale celuilalt.
101
lui Sybil și nu i-a îndeplinit nevoia, femeia a devenit fu
rioasă în loc să fie dezamăgită și a vrut să-l pedepsească
sau să-l părăsească pe Max.
APLICAREA REGULILOR
11)5»
fumului, cât din pricina faptului că logodnica lui a
încălcat regula. Dacă altcineva i-ar fi suflat fumul în
față, ar fi fost poate ușor deranjat, dar nu furios, pentru
că nu ar fi fost încălcată nicio regulă.
Pierderea sau vătămarea reală resimțită de un soț
atunci când partenerul încalcă o regulă este deseori
minoră, în special dacă o comparăm cu intensitatea
reacției de furie. Un motiv pentru care reacția are
amploare este caracterul sacru al regulii impuse de
unul dintre parteneri. Dacă este încălcată, partenerul
„rănit“ presupune că va deveni mai vulnerabil, ca și
cum o fisură mică va cauza în viitor altele majore.
Bărbatul căruia îi displăcea fumul, de pildă, a spus
despre logodnica sa: „Dacă nu poate respecta o regulă
simplă, să nu fumeze în fața mea, probabil că va neglija
tot ce mă deranjează și va ignora tot ceea ce contează
pentru mine“.
IUBIREA NU ESTE
m DE AJUNS
„dacă sunt iubit întru totul și necondiționat, atunci pot fi
fericit. în caz contrar, înseamnă că voi fi nefericit“. Punând
semnul de egalitate între dragoste și fericire, astfel de
persoane rămân la sentimentul dureros care se ivește
când partenerul lor pare mai puțin tandru sau atent.
Ei anticipează că o distanțare trecătoare a partenerului
prevestește nefericirea prelungită. De fapt, unii oameni
devin depresivi când cred că se destramă relația amo
roasă, ajungând la concluzia că îi așteaptă o viață plină
de nefericire, deoarece nu mai au nicio șansă să mai fie
iubiți vreodată.
Pentru a se păzi de o astfel de suferință, partenerii
dintr-o căsnicie tind să construiască un sistem de
control astfel încât să evite posibilitatea încheierii
relației. Aceste dispozitive de protecție devin imperative
impuse partenerilor — lucruri care se fac și lucruri care nu
se fac —, constituind o garanție pentru partenerul care le
creează. Aceste reguli rigide, formulate ca un fel de zid,
cu scopul de a preveni suferința fundamentală a unei
despărțiri, servesc deseori la îngrădirea celuilalt par
tener și la reducerea spontaneității acestuia. Paradoxal,
ele pot cauza exact ceea ce ar trebui să împiedice:
dizolvarea relației.
Când una dintre aceste legi este încălcată de către un
soț, celălalt se simte amenințat, devine furios și vrea să îl
pedepsească pe inculpat. Nu doar regula, ci și autorul ei
au fost nerespectați. în relațiile apropiate, furia obstruc-
ționează rezolvarea constructivă a problemelor, căci în
toiul furiei, problemele par să nu mai poată fi negociate.
Regulile, care pot părea arbitrare, iraționale sau
neserioase soțului căruia îi sunt impuse, implică de
obicei ritualuri simbolice liniștitoare, precum punctu
alitatea, politețea și dăruirea de cadouri. De asemenea,
mai presupun și procese subtile, cum ar fi anticiparea
dorințelor partenerului și acordajul cu sentimentele
105
lui: „Ar trebui să știe că am nevoie de ajutorul său“ sau „ar
trebui să știe că sunt trist“.
Oamenii au tendința să-și pedepsească partenerul
pentru orice încălcare a regulilor, chiar dacă infracțiunea
în sine nu provoacă nicio pierdere sau suferință reală.
„Inculpatul“ devine furios pentru că infracțiunea pare
minoră și reacția celuilalt este disproporționată în
comparație cu răul făcut. De altfel, „inculpatul“ se simte
constrâns de regula implicită, așa încât devine jignit și
poate contracara pentru ca partenerul să simtă durerea
pe care regula ar fi trebuit să o prevină. Remarcăm aici
unul dintre paradoxurile relațiilor perturbate: regulile
construite cu atenție pentru a preveni nefericirea
conduc, de fapt, la nefericire.
Multe cupluri cred că problemele nu ar trebui, din
principiu, să apară în căsnicii. Oamenii se plâng deseori,
chiar dacă doar în sinea lor: „Dacă ea [sau el] m-ar iubi
cu adevărat, nu ne-am certa“. Când se ivesc problemele,
ele par să încalce regula implicită conform căreia cuplu
rile nu trebuie să se certe; astfel, partenerii se supără
chiar pe existența conflictului. Asta pentru că au inventat
o formulă care sună cam așa: neînțelegere = intoleranță,
lipsă de respect și de dragoste. Cum combinația de furie
și vinovăție împiedică perechea în a-și rezolva problema,
rezultatul poate fi un ciclu ascendent de ostilitate.
IMPUNEREA REGULILOR
IUBIREA NU ESTE
SUC/ DE AJUNS
călăuzitoare referitoare la ceea ce se așteaptă de la
fiecare în cadrul cuplului.
Totuși, așteptările ascunse întrerup relația în loc să
o stabilizeze. Aceste reguli nerostite se învârt de obicei
în jurul unei acțiuni simbolice, cum ar fi faptul că soțul
se oferă să aibă grijă de copii în timp ce soția ia o pauză
sau gestul soției de a pregăti un anume fel de mâncare.
Unele reguli simbolice se aplică și altor membri ai
familiei: „Dacă ții la mine, vei fi atent cu părinții și cu
frații mei“.
Chiar și aceste reguli simbolice nu cauzează neapărat
probleme iremediabile. Dar devin extrem de neplăcute
când sunt ambalate sub forma unor imperative absolute,
a unor dispoziții și interdicții, a unor lucruri care
„trebuie“ sau „nu trebuie“făcute.
Există o serie de lucruri care „trebuie“ sau „nu trebuie“
făcute, multe dintre ele fiind utile. Cel mai evident
dintre lucrurile care „trebuie“ făcute este legat de înde
plinirea corectă a unei sarcini, de exemplu repararea
mașinii de spălat. Un alt fel de imperativ protejează
împotriva pericolului. De exemplu, regulile de genul
„siguranța e pe primul loc“ sunt extrem de importante
în familii; membrii trebuie să încuie ușa, să închidă
aragazul, să conducă atent și așa mai departe.
Alte reguli se aplică situațiilor sociale. Se subînțelege
că un soț nu trebuie să facă nimic care ar prejudicia
imaginea socială a celuilalt. Astfel, în public partenerul
trebuie să fie grijuliu, util, respectuos și trebuie să
evite să fie aspru, necooperant și denigrator. în sfârșit,
regulile referitoare la securitatea financiară a familiei,
cum ar fi evitarea cheltuielilor în exces, sunt vitale
existenței ei.
Aceste reguli sunt destul de raționale, dar aplicarea
lor necorespunzătoare poate cauza probleme. Dacă
oamenii le tratează ca fiind absolute și de neîncălcat,
107
iar infracțiunile sunt privite ca pasibile de pedeapsă, un
conflict este inevitabil.
Ted, de exemplu, credea că soția lui trebuie să știe că
lipsa ei de punctualitate îl deranja și că, prin urmare,
trebuie să ajungă mereu la timp. în loc să discute acest
punct sensibil cu ea, el doar o critica pentru că n-a ajuns
la timp, ca și cum întârzierea ar fi în sine un păcat de
moarte. Karen, pe de altă parte, nu vedea nimic greșit
în a ajunge puțin mai târziu. Ea credea că Ted știe că
cicăleala lui o supără și că ar fi cazul să aprecieze toate
lucrurile pe care ea le-a făcut pentru că așa dorea el, și că
n-ar trebui să se ia de ea pentru câteva scăpări.
Toți acești trebuie pot merge dincolo de simpla con
strângere a unei alte persoane de a se conforma dorin
țelor noastre. Chiar dominarea și controlarea unei alte
persoane prin acești trebuie pot fi o sursă de satisfacție.
Ceea ce oamenii uită este că și a fi de acord cu dorințele
partenerului constituie o sursă de satisfacție.
IUBIREA NU ESTE
iUC/ DE AJUNS
personale. Un set exagerat sau rigid de trebuie poate să
îi terorizeze pe ceilalți, precum și pe noi înșine.
Psihanalista Karen Homey, într-o serie de cărți
despre „personalitatea nevrotică“, a introdus con
ceptul de „tiranie a lucrurilor care trebuie făcute.“11
Ea considera că nevroticul face revendicări și cereri
nerezonabile bazându-se pe drepturi pe care și le arogă
de la sine putere. Aceste cereri presupun ca toți ceilalți
să se supună obligațiilor (acelor „trebuie“), indiferent
de bunăstarea sau de nevoile lor. Când cererile sunt
respinse, nevroticul se înfurie. Alte revendicări sunt
formulate în raport cu lumea, soarta sau Dumnezeu:
„merit să fiu fericit“, „nu este corect că viața este atât
de dificilă“, „oamenii ar trebui să mă trateze mai bine“.
Aceste persoane sunt atât de acaparate de furia cu
privire la cantitatea aparent uriașă de dificultăți din
viața lor, încât nu se pot bucura de plăcerile pe care
viața le oferă (ba chiar le vor ruina).
Astfel de solicitări și de revendicări produc necazuri
în căsnicie. După cum a menționat și psihologul Albert
Ellis, oamenii nu numai că vor ca partenerii lor să se
poarte binevoitor tot timpul, ci cer imperativ ca ei să
facă asta. Când partenerul nu se ridică la nivelul aștep
tărilor lor, se înfurie. Ei se gândesc că „nu are niciun
drept să mă trateze așa“, „merit ceva mai bun decât
asta“, „m-a dezamăgit“.12
Astfel de oameni se supără foarte tare când sunt
contraziși sau dezamăgiți, o reacție exprimată prin
gânduri sau declarații de tipul „nu suport să fiu tratat în
acest fel“. De acest mecanism este legat procesul numit
de Ellis „îngrozire“. „Este îngrozitor să fii căsătorit cu
o persoană insensibilă.“ Cu un pas mai încolo, dăm
peste „diabolizare“. „Este o persoană îngrozitoare, un
vagabond“ sau „este plină de ură, o adevărată ticăloasă.“
în „diabolizare“ caracteristicile malefice sunt atribuite
109
partenerului, care este văzut ca răuvoitor, manipulator
sau infidel. Un rezultat inevitabil al acestor pași este
„gândirea catastrofică“ (sau „catastrofarea“): „Nu voi
avea niciodată aer cât timp sunt blocată în căsnicia
asta“ sau „voi fi mereu nefericit“. Mai multe exemple
și definiții ale acestor mecanisme psihice se găsesc în
capitolul 8.
Gândiți-vă la cât de absolutiste sunt aceste afirmații.
Partenerul este o „persoană îngrozitoare“, fără alte
calități compensatoare; comportamentul lui este ne
justificat, de neiertat și incorigibil. Suferința provocată
de frustrare și dezamăgire este totală și intolerabilă;
viitorul relației este sumbru, fără nicio rază de speranță.
Solicitările și imperativele descrise de Homey și Ellis
sunt transformate în deformări mentale (cognitive)
autosabotoare. Cererile unuia dintre soți ca partenerul
să-l trateze mereu cu bunătate, de exemplu, duc inevi
tabil la dezamăgire. Chiar și cel mai iubitor partener
este incapabil de o bunătate perpetuă. O singură scăpare
poate fi interpretată greșit și se ajunge la sentința: Jmi
ignoră mereu dorințele“.
ÎNCĂLCAREA REGULILOR
PEDEAPSA
111
gânduri automate, dar pot depista acești trebuie și dublu
trebuie în acțiune dacă se concentrează pe gândurile lor
atunci când se înfurie. Dublu trebuie constă într-un gând
inițial, o evaluare negativă de tipul „soțul meu nu trebuia
să refuze să mă asculte“ sau „nu trebuia să se supere pe
mine“. Acesta dă naștere la un al doilea trebuie, o instruc
țiune de răzbunare: „Dacă nu fac ceva, va scăpa basma
curată. Ar trebui să țip la el/ea“.
Max a exemplificat foarte clar acest dublu trebuie.
Oricând Sybil făcea o greșeală, el gândea: „Ar trebui să
fie mai atentă“ (primul trebuie). Următorul său gând
era o instrucțiune către sine, de a o critica: „Ar trebui
să-i spun că e neatentă și neglijentă“ (al doilea trebuie).
Când, de exemplu, Sybil făcea o întoarcere greșită sau
trecea cu mașina peste o groapă, Max se gândea: „Ce
greșeală îngrozitoare“. își repeta insistent în minte:
„Trebuie să-i spun că nu conduce ca lumea“.
Curios la aceste reproșuri este că ele persistă, în ciuda
faptului că se dovedesc în mod repetat inutile și chiar
distructive. Ele au forța ideațiilor obsesiv-compulsive,
care presupun ritualuri precum spălatul continuu al
mâinilor pentru a preveni o infecție imaginară.
Dacă oamenii își pot controla pornirile interioare
de a pedepsi, pot întrerupe obiceiul reproșurilor și
criticilor menite să controleze acțiunile partenerului.
Un punct și mai bun de oprire a acestei reacții în lanț
este momentul în care oamenii se simt jigniți pentru
prima oară („nu arfi trebuit să facă asta“). Dacă decid că
furia lor este justificată, reacția în lanț continuă; totuși,
dacă hotărăsc că supărarea nu are justificare, pot opri
reacția în lanț în acest punct. Este nevoie de o revizuire
foarte rapidă a situației, pentru a vedea dacă represaliile
sunt sau nu întemeiate. După ce ostilitatea începe să
se contureze, apariția criticii devine dificil de oprit
(capitolul 17).
44 O
I I Z
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
APARIȚIA REGULILOR
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
interpreta acest fapt ca pe un refuz intenționat al acor
dării afecțiunii sau atenției „meritate“ de el.
Fiecare partener pare să acționeze conform unui set
similar de drepturi: „Am un aport mai mare în familie.
Am dreptul la tot atâta afecțiune, atenție și susținere cum
primeam și înainte“. Dar date fiind solicitările fizice
și psihologice ale sarcinii și ale perioadei postnatale,
părinții dispun, în general, de mai puține resurse pe
care să se bazeze și să le ofere ca sprijin, fiind astfel
posibil ca fiecare să se simtă neglijat. O relație care a fost
relativ liniștită poate deveni cu ușurință instabilă după
nașterea unui copil.
GESTIONAREA REGULILOR
Șl ATITUDINILOR
115
dumneavoastră. Este deosebit de util să participe ambii
soți, pentru că se pot educa atât personal, cât și reciproc
în privința punctelor sensibile. Rețineți că acest chesti
onar nu este creat cu intenția de a vă indica un punctaj
absolut pe baza căruia să stabiliți dacă relația are
probleme. Punctajul pentru fiecare întrebare ar trebui
utilizat doar pentru a ajuta la identificarea problemelor
potențiale. Reiterez: un punctaj ridicat sugerează o
posibilă convingere sau atitudine contraproductivă.
NU ȘTIU (4)
NU SUNT DE ACORD: oarecum (3) într-o mare măsură (2)
întru totul (1)
IUBIREA NU ESTE
| IO DE AJUNS
7/ Dacă partenerului meu i-ar păsa cu adevărat, ar face
ceea ce îi cer.
8/ O relație fericită nu ar trebui să întâmpine probleme.
9/ Dacă oamenii se iubesc cu adevărat, nu ar trebui să
depună eforturi pentru ca relația să meargă.
10/Dacă partenerul face ceva care mă supără, cred că o
face intenționat ca să mă rănească.
11/ Când partenerul meu nu este de acord cu mine în
public, cred că este un semn că nu îi pasă foarte mult
de mine.
12/ Dacă partenerul meu mă contrazice, cred că nu mă
prea respectă.
13/Dacă partenerul îmi rănește sentimentele, cred că este
din cauza răutății.
14/ Partenerul meu încearcă mereu să aibă dreptate
15/Partenerul meu nu ascultă ceea ce am de spus.
117
BRUIAJ ÎN COMUNICARE
44
|
Q IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
EVITĂRI Șl AMBIGUITĂȚI
IUBIREA NU ESTE
IZU UE AJUNS
proteja pe sine, fiecare ascunde informații semnificative,
făcându-1 pe celălalt să interpreteze greșit afirmațiile.
în primul rând, Sally este mulțumită că familia Scott
i-a adresat ei invitația, întrucât era de părere că până în
acel moment a stat în umbra lui Tom; se teme că lumea
îl găsește pe Tom mai agreabil și că ea este doar „de
umplutură“. Este conștientă că atunci când familia Scott
i-a făcut invitația, aceasta îi includea pe amândoi. în re
latarea către Tom, este intenționat ambiguă, temându-se
că el ar putea să refuze.
Familia Scott reprezintă practic prietenii lui Tom, dar
Sally dorește să fie agreată de ei. Este îngrijorată că lui
i-ar putea displăcea faptul că i-au adresat ei invitația și
nu lui. Pentru a se proteja și pentru a nu fi refuzată de
Tom, Sally relatează informația într-un mod suficient de
vag, încât el interpretează greșit afirmația ei. Bărbatul
crede că partenera lui se laudă că doar ea a fost invitată
și se simte rănit. în consecință, Tom accentuează „te-au
invitat pe tine?“, în loc să întrebe dacă invitația a fost
făcută „pentru noi“. Accentul pe care l-a pus pe „tine“ o
face pe Sally să creadă că este sceptic în privința faptului
că familia Scott a considerat-o suficient de plăcută
pentru a o invita doar pe ea. Neînțelegând ce vrea să
spună Tom, Sally răspunde la presupusa provocare cu o
afirmație scurtă: „Tocmai ți-am spus“.
Tom, care încă acționa pornind de la premisa că a
fost exclus intenționat, interpretează răspunsul ei ca
pe o ironie și ripostează, urându-i sarcastic „distracție
plăcută“. Sally contraatacă cu o înțepătură mai adâncă,
fără să lămurească măcar dacă Tom va accepta invitația.
Dezavantajul evident al discuțiilor evitate (indirecte)
este că duce la neînțelegeri. De exemplu, Sally este, în
general, foarte îngrijorată că ar putea să-l supere pe
Tom. De aceea, când tatonează „terenul“, comunică
lucrurile într-un mod în care ea speră că va obține un
semnal pozitiv de la el; apoi, în funcție de rezultat, va
urmări ideea sau va renunța la ea.
Cu altă ocazie, de exemplu, a vrut să invite la ei
acasă un alt cuplu. A început într-o doară, testând
terenul: „Mă întreb ce face familia Richard zilele astea“.
Tom, neînțelegând aluzia, a răspuns „habar n-am“ și a
schimbat subiectul. Sally a interpretat răspunsul lui ca
pe un semnal că nu dorea să îi vadă pe cei doi membri ai
familiei Richard. (Mai târziu, s-a dovedit că, de fapt, ar fi
fost foarte încântat să discute cu ei.)
După ce a fost contrazisă de mai multe ori atunci
când făcea aluzii, Sally a început să creadă că partenerul
ei „este antisocial“ și „nu vrea niciodată să facă ce-mi
doresc eu — este interesat doar de persoana lui“.
Mai târziu, când furia ei a ajuns la apogeu, Sally l-a
acuzat pe Tom că este „antisocial“ și că nu-i pasă nici
odată de dorințele ei. Tom a fost șocat. Când femeia a
afirmat că i-a spus acest lucru tot timpul, el a contrazis-o
supărat. Apoi a acuzat-o: „Niciodată nu știi ce vrei și
niciodată nu spui ce vrei“. Sally a considerat aceste
acuzații nejustificate, pentru că, în mintea ei, sugestiile
ei au fost cât se poate de directe. Pe de altă parte, pentru
Tom partenera lui părea incapabilă să se decidă și era
nedrept să-1 blameze pentru propriile ei defecte.
Când relațiile merg bine, partenerii sunt adesea
capabili să comunice folosind indicii și aluzii, precum
cele pe care le utiliza Sally. Limbajul lor privat și
dialectul special pot purta mesajul, dar când relația este
încordată, limbajul privat nu mai este adecvat și poate
produce neînțelegeri.
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
ATITUDINEA DEFENSIVĂ
123
Sally despre invitația familiei Scott conține problema
ei ascunsă: sentimentul ei că ar fi inferioară din punct
de vedere social față de Tom și, în consecință, dorința
ei de a dovedi că și ea poate fi agreată de prietenii lui.
Totodată, este defensivă din cauza temerii ei că Tom îi
va denigra încercările de a-și construi propria imagine,
în schimb, Tom interpretează discuția lui Sally ca pe
un semn că femeia concurează cu el (arătându-i că ea
este mai dorită decât el) și se simte dator să o „pună
la punct“. în schimbul de replici referitoare la mama
lui Tom, Sally își impune puterea din cadrul relației,
ignorând cererea implicită a lui Tom și, de fapt, îl invită
să riposteze.
Deși astfel de tipologii pot să aibă costuri asupra unei
relații, de obicei legătura este suficient de puternică
pentru a absorbi tensiunea. Tom și Sally se bucurau
Într-adevăr unul de compania celuilalt destul de mult;
unul dintre punctele forte din primii ani ai relației lor
era plăcerea cu care vorbeau unul cu celălalt. Totuși,
întrucât comunicarea stângace duce la neînțelegeri din
ce în ce mai mari, schimburile lor de replici au devenit
împânzite de acuzații și învinuiri ascunse. Chiar și
plăcerea reciprocă a conversației se întunecase și își
pierduse capacitatea de a fi liantul relației. Chiar și
chestiunile minore care puteau fi lămurite relativ ușor
deveniseră o sursă de conflict, din cauza adresării indi
recte și defensive a unuia dintre parteneri și a „îngustării
punctului auditiv“ al celuilalt.
Problemele ridicate de Sally și Tom nu erau dificil
de rezolvat: trebuia ca amândoi să exerseze discuțiile
clare, directe. Deși la început au purtat aceste discuții în
prezența unui terapeut, puteau începe acest program și
pe cont propriu. în capitolele 14,15 și 16 sunt descrise
reguli de bază pe care cuplurile le pot utiliza pentru a-și
îmbunătăți modurile de comunicare.
40 / IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
PIERDEREA DIN VEDERE A MESAJULUI
MONOLOGURI, ÎNTRERUPERI
Șl ASCULTAREA TĂCUTĂ
125
de lingvistică, o femeie era enervată de un coleg de sex
masculin pentru că el răspunsese la toate întrebările
publicului la un seminar pe care îl susțineau împreună.
L-a acuzat că a dominat-o, că a acaparat atenția publi
cului și că nu avea respect pentru părerile ei.
De fapt, „dominarea“ a rezultat din diferențele de
sincronizare a răspunsurilor lor. De obicei, femeii îi lua
mai mult timp decât lui pentru a răspunde la întrebări,
în consecință, în timp ce ea încerca să răspundă la o în
trebare, bărbatul devenea neliniștit și îngrijorat. Pentru
a evita tăcerile incomode și impresia că niciunul dintre
ei nu poate răspunde la întrebare, el lua inițiativa și
răspundea. Colega lui a interpretat acest comportament
ca pe o formă de dominare sexistă.
Astfel de diferențe la nivel de sincronizare și pauză
pot cauza dificultăți într-o căsnicie. De exemplu, un soț
care face o pauză îndelungată între propoziții poate fi
întrerupt de soția sa, care face pauze scurte. El se supără
pentru că nu și-a încheiat șirul gândurilor și, de fapt,
poate să piardă șirul din cauza întreruperii soției. O va
acuza spunând „mă întrerupi mereu... nu vrei să auzi
niciodată părerea mea“, fără să realizeze că există o
explicație mai bună pentru acțiunile ei.
O problemă similară poate să apară când vorbește
soția care face pauze scurte. Ea poate să exprime un
punct de vedere presărat cu ceea ce ei i se par pauze
rezonabile, pentru răspunsurile soțului. Totuși, acesta,
întrucât face pauze lungi, poate să nu distingă aceste
momente și să ajungă la concluzia că discuția lor este, de
fapt, un monolog al soției.
Unii oameni sunt „vorbă-lungă“ din punct de vedere
temperamental și par înclinați să continue să vorbească
dincolo de punctul în care mai au ceva de spus. Se tot
învârt în jurul unui subiect sau încarcă ascultătorul cu
un exces de detalii inutile. Pare deseori imposibil pentru
4 O Ct IUBIREA NU ESTE
IZ O DE AJUNS
ei să discute la subiect sau să-l finalizeze. Când am sem
nalat problema persoanelor cu acest stil conversațional,
ele au fost uimite, întrucât considerau că ele comunică
Într-adevăr eficient.
Aceste tipuri de plângeri orientate împotriva celor
care vorbesc prea mult sunt emise și împotriva „ascul
tătorilor pasivi“. Mi se întâmplă adesea ca o femeie
să-mi spună: „Soțul meu nu este niciodată atent la ceea
ce spun“, dar soțul să poată repeta cuvânt cu cuvânt
spusele ei. De fapt, remarca femeii provine din faptul că
soțul ascultă prea liniștit, fără să reacționeze. Este atent
în mod pasiv, fără să ofere feedback, cum ar fi să dea din
cap aprobator, să gesticuleze, să aibă expresii faciale
sau să emită onomatopee ce sugerează ascultarea (ca
„mm-hmm“, „aha“ sau „îhî“).
Numeroase studii au sugerat că bărbații tind să
asculte diferit față de femei. în general, bărbații emit
destul de rar sunete care să confirme că sunt atenți, iar
când o fac, doresc să transmită: „Sunt de acord cu tine“.
După cum arată antropologii Daniel Maltz și Ruth
Borker, femeile interpretează aceste reacții ca însem
nând: „Da, te ascult“.16 Astfel, femeile sunt mai deschise
decât bărbații în trimiterea acestor semnale nonverbale
și, totodată, se așteaptă să și primească: o soție va crede
că soțul nu-i acordă atenție deloc deși el ascultă cu
atenție, dar pasiv.
Mulți oameni atribuie o semnificație simbolică
acestor semnale, care înseamnă nu doar „da, te ascult“,
ci și „îmi place ceea ce spui“ sau „îmi pasă de ceea ce spui“.
în cele din urmă, semnificația simbolică poate fi „țin
la tine“. în caz contrar, absența semnalelor de acest fel
poate avea o semnificație simbolică negativă: „Nu te
respect“ sau „nu țin la tine“.
Partenerii nu sunt, în general, conștienți de puterea
acestui detaliu subtil al conversațiilor conjugale, dar el
127
leagă schimburile lor de replici, chiar și pe cele aparent
inofensive, de semnificații implicite de acceptare,
respect și afecțiune sau, dimpotrivă, de respingere, lipsă
de respect și ostilitate.
Dacă partenerii ar putea deveni sensibili la aceste
semnificații ascunse, mare parte din frustrarea lor
s-ar reduce. Nepotrivirea stilurilor conversaționale, de
exemplu, ar putea fi redusă prin adoptarea unui set de
„reguli de etichetă conversațională“. După identificarea
problemei, cei care fac pauze lungi pot să învețe să nu
se supere dacă sunt întrerupți și se pot pregăti să reia
firul poveștii după o întrerupere. Cei care întrerup, de
asemenea, pot învăța să-și dea seama dacă nevoia strin
gentă de a interveni cu o remarcă justifică o interjecție
sau este doar un semn al nerăbdării lor. Cei care vorbesc
prea mult pot învăța să fie mai conciși, iar cei care
vorbesc prea puțin să fie mai expansivi. Soții apatici pot
oferi mai multe indicii de ascultare atentă, în timp ce
partenerii lor trebuie să recunoască faptul că tăcerea nu
este neapărat un semn de indiferență.
129
ani din cauza atacurilor lui. Stacey i-a explicat că a
rămas cu el suficient timp încât copiii să poată suporta
mai ușor destrămarea căsniciei lor. Cum copiii erau
acum adulți, nu va mai locui cu el.
Este păcat că n-au apelat la terapie de la începutul
relației lor sau că nu au avut acces la un manual util
despre neînțelegerile conjugale și comunicarea greșită.
Amândoi s-au recăsătorit. în căsniciile lor ulterioare,
care au fost reușite, Harvey era foarte precaut cu soția
sa, iar Stacey era mult mai insistentă în informarea
soțului ei cu privire la lucrurile care nu-i fac plăcere.
Amândoi își învățaseră lecția foarte bine.
DIFERENȚE DE RITM
IUBIREA NU ESTE
iOU DE AJUNS
conversații paralele, alteori în monolog, și se întrerup
frecvent unul pe celălalt. Sandy și prietenii ei consideră
acest lucru ca fiind nepoliticos. Codul lor de politețe pre
supune schimburi discrete de replici, fără ca o persoană
să vorbească peste alta. Rezultatul acestei diferențe de
stil conversațional este că Matt privește în mod greșit
tăcerea ei, ca însemnând că nu-i place pe prietenii lui.
Pentru Sandy „excluderea ei din conversația lor“ în
seamnă că aceștia nu cred că ea poate contribui la dialog
cu ceva util.
UTILIZAREA ÎNTREBĂRILOR
IUBIREA NU ESTE
Ш DE AJUNS
> „Poți să-mi explici decizia ta de a cumpăra un boiler
nou?“
> „Există vreo problemă care te-a împiedicat să ajungi
acasă la timp?“
133
acestea este că bărbații și femeile tind să aibă stiluri
conversaționale diferite. Deși doi soți pot avea exact
același stil, în majoritatea cazurilor unde există o dife
rență de stil, soția adoptă un stil conversațional definit
din punct de vedere cultural ca „feminin“, iar soțul un
stil așa-zis „masculin“.18
în mod tipic, femeile prezintă o tendință mai accen
tuată de a pune întrebări. Observând discuțiile dintre
femei și bărbați, a fost descoperit un model al între
bărilor și răspunsurilor, femeile punând majoritatea
întrebărilor. Unii cercetători cred că predilecția femeilor
de a adresa întrebări indică investiția lor în menținerea
interacțiunilor de rutină. întrebările lor sunt un semn
că își asumă responsabilitatea pentru facilitarea și
susținerea fluxului conversației. Acest dispozitiv conver
sațional poate reprezenta, totodată, implicarea lor mai
mare în relațiile personale.19
Este mai puțin probabil ca bărbații să pună întrebări
personale la fel de frecvent ca femeile. Bărbații sunt
înclinați să gândească „dacă ea vrea să-mi spună ceva, îmi
va spune fără ca eu să întreb“. O femeie își spune: „Dacă
nu întreb, va crede că nu-mi pasă“. Pentru bărbați, între
bările pot însemna un amestec intruziv și o invadare a
intimității; dimpotrivă, pentru femei sunt un simbol al
intimității și o expresie a grijii.
Femeile folosesc mai multe tipuri de exprimare
pentru a încuraja răspunsurile venite de la alte per
soane. Așa cum am menționat mai devreme, este mai
probabil ca ele să utilizeze semnale de ascultare ca
„mm-hmm“ pentru a indica faptul că sunt atente. De
obicei, un bărbat va utiliza acest răspuns doar când este
de acord cu ceea ce spune soția sa, în timp ce soția sa îl
va folosi doar pentru a arăta că ascultă cu atenție. Astfel,
soțul poate interpreta semnalele de ascultare ale soției
sale ca pe un acord. Mai târziu, el se poate simți trădat
4Q / IUBIREA NU ESTE
luH de ajuns
când descoperă că ea nu era deloc de acord cu el, căci nu
realizează că soția doar își manifesta interesul pentru
ceea ce spunea el și că menținea conversația. Soția, pe
de altă parte, se poate simți ignorată sau dezamăgită
din cauză că soțul nu emite niciunul dintre sunetele
de ascultare, putând interpreta acest fapt ca pe o lipsă
de interes.
Bărbații au o tendință mai crescută decât femeile
în a face comentarii pe parcursul conversației în loc să
aștepte până când cealaltă persoană termină de vorbit.
Femeile par să fie mai tulburate — și capabile de un
„protest tăcut“ — după ce au fost întrerupte sau nu au
reușit să trezească o reacție de ascultare. Această dife
rență se află în spatele nemulțumirii multor soții: „Soțul
meu mă întrerupe mereu“ sau „nu ascultă niciodată“. De
asemenea, femeile utilizează mai frecvent pronumele
tu și noi, care confirmă prezența celuilalt vorbitor.
Acest stil conversațional promovează un sentiment
de comuniune.
Pe baza acestor descoperiri, partenerii unui cuplu pot
reține următoarea observație despre obiceiurile con
versaționale ale soțului. Mai întâi, așa cum am precizat
și mai devreme, bărbații au o tendință mai accentuată
să-și întrerupă partenerii de conversație, bărbați sau
femei. în al doilea rând, ei sunt mai puțin înclinați să
răspundă la comentariile altor vorbitori; adesea, nu
oferă niciun răspuns de confirmare, doar unul întârziat
la finalul frazei partenerului, sau arată un grad minim
de entuziasm. în al treilea rând, sunt mai înclinați să
pună sub semnul întrebării sau să conteste afirmațiile
făcute de partenerii lor, lucru care explică de ce un soț
pare a fi mereu pus pe ceartă. în sfârșit, bărbații fac
mai multe afirmații referitoare la fapte, nu la opinii, în
comparație cu femeile. Unele femei se simt iritate de
„vocea autoritară“, fără să-și dea seama că afirmațiile
135
soțului pot reprezenta un stil masculin, nu un sentiment
de superioritate.
Dat fiind contrastul dintre stilurile conversaționale
ale bărbaților și femeilor, sunt întrunite condițiile
pentru apariția unor conflicte. De exemplu, o soție își
percepe cu ușurință soțul ca fiind neinteresat, dominant
sau indiferent atunci când modul lui de vorbire reflectă
stilul pe care l-a învățat pentru a vorbi cu toată lumea,
nu doar cu ea. Păreri ca „soțul meu nu ascultă niciodată“
sau „soțul meu nu este de acord cu nimic din ceea ce
spun“ reflectă deseori obiceiurile de vorbire ale soțului,
nicidecum insensibilitate sau rea-voință. Conștientizarea
acestor diferențe între sexe și a faptului că nu sunt
cauzate de rea-credință, lipsă de respect sau de interes
îi poate ajuta pe membrii cuplurilor să observe stilul
partenerului fără să se supere și să se protejeze împo
triva interpretării greșite.
în ciuda acestor diferențe în stilul de comunicare, nu
există dubii că soții și soțiile pot să-și îmbunătățească
relațiile învățând să le sincronizeze. în ceea ce privește
importanța semnificației simbolice a stilului său de
vorbire, un soț poate să faciliteze comunicarea dacă, de
pildă, ar fi mai activ în ascultare și și-ar întrerupe mai
rar soția. De asemenea, ar ajuta și dacă ar fi mai atent la
natura conversației și ar înțelege că indiciile referitoare
la atenția sa (cum ar fi semnele de ascultare activă sau
gesturile) sunt deseori la fel de puternice, dacă nu și
mai importante, decât cuvintele. în sfârșit, trebuie să
admită că afirmațiile sale dogmatice sunt „obstacole
în conversație“.
iO IUBIREA NU ESTE
IO O DE AJUNS
EXPLICAȚIA DIFERENȚELOR
ÎN STILUL DE COMUNICARE
LUMEA FETELOR
137
Fetele formează și pun capăt prieteniilor prin
discuții. Cele mai bune prietene împart secrete care le
unesc, iar fetele sunt mai deschise decât băieții în discu
tarea sentimentelor lor — iubire, ură, anxietate, tristețe.
De asemenea, fetele învață să critice și să discute în
contradictoriu cu alte fete fără să fie percepute ca fiind
„autoritare“ sau „răutăcioase“. Sunt mai puțin înclinate
decât băieții să le dea ordine celorlalți, pentru că acest
comportament le contrazice conceptul de egalitate.
Schimbarea parteneriatelor în cadrul grupurilor mici de
fete le fac să acorde mai multă atenție la interpretarea
intențiilor altor fete. Astfel, fetele devin din ce în ce mai
sofisticate în ghicirea intențiilor, detectarea nuanțelor și
interpretarea dorințelor reciproce.
LUMEA BĂIEȚILOR
RECAPITULAREA DIFERENȚELOR
139
> Femeile par să interpreteze agresivitatea interlocu
torilor ca pe un atac care întrerupe relația. Bărbații
par să privească agresivitatea doar ca pe o formă
de conversație.
> Femeile au tendința să împărtășească sentimente și
secrete. Bărbaților le place să discute subiecte mai
puțin intime, cum ar fi sport și politică.
> Femeile tind să discute probleme una cu alta, să își
împărtășească experiențele și să ofere încurajări. Pe
de altă parte, bărbații tind să perceapă femeile (dar
și pe alți bărbați) care își discută problemele ca pe o
solicitare explicită de soluții, nu doar ca pe o căutare
de înțelegere.
i / IUBIREA NU ESTE
iH’U DE AJUNS
soți au următoarea concepție: „Relația nu funcționează
câtă vreme continuăm să tot vorbim despre ea“.
Discutarea problemelor îi supără din ce în ce mai
mult pe unii oameni (în special pe bărbați); ei ar prefera
să ajungă la o soluție rapidă, practică. Dar mulți alții (în
special soțiile) doresc să dezbată problema, pentru că
în acest fel obțin un sentiment de empatie, intimitate
și înțelegere.
Bărbații și femeile tind să difere și din punctul de
vedere al felului în care răspund unul la problemele
celuilalt. O soție, de exemplu, își poate împărtăși
problema soțului ei, sperând că-i va acorda înțelegere și
simpatie. Adesea însă, soțul nu reușește să o consoleze,
în schimb, el se comportă pragmatic, încercând să-i
ofere soției sale o soluție practică, indicând zone în
care ea poate distorsiona sau interpreta greșit situația,
sugerând că poate ea exagerează și sfătuind-o cum să
evite aceste probleme pe viitor.
în aceste condiții, soția se poate simți rănită sau
neînsemnată. Este debusolată de faptul că soțul ei nu
realizează că ea știe foarte bine cum să gestioneze
situația, dar dorește doar înțelegerea lui și eventual să-i
povestească și el experiențe similare. Dacă soțul pune
sub semnul întrebării interpretările ei cu privire la
situația problematică, ea poate interpreta această reacție
ca pe o critică, indicând faptul că este ceva în neregulă
cu ea. în loc de asta, soția dorește ca el să-i comunice
cumva că nu este ciudată sau că nu se înșală în modul în
care reacționează.
Soții și soțiile au deseori păreri diferite referitoare la
importanța mesajelor din comunicarea partenerilor. De
exemplu, un prieten avocat a cărui soție lucrează într-o
galerie de artă se plânge de faptul că ea dorește mereu
să-i spună „detalii triviale despre cine, cui, ce a spus“, în
timp ce el dorește să audă mai multe despre tablourile
din galerie, despre evaluările ei și despre anumite detalii
de afaceri, cum ar fi strategiile de achiziție. El vrea să
știe faptele și nu vede importanța conversațiilor soției
cu colegele ei. Totuși, pentru soție, ceea ce se întâmplă
între ea și asociații de la galerie constituie substanța
vieții sale profesionale. Doar o mică parte a atenției ei
este dedicată evaluării tablourilor. Pentru că se concen
trează pe experiențele interpersonale, care lui i se par
triviale, soțul tinde să o oprească. Atunci este rănită,
pentru că pare să-i spună nu doar că relatările și slujba
ei sunt neimportante, ci și că ea nu este importantă.
Pe de altă parte, satisfacțiile principale ale soțului
provin din conversațiile despre cabinetul său de avo
catură, despre politică și sport. Când începe să discute
despre oricare dintre acestea, soția sa crede că îi ține
discursuri și că este condescendent. Într-adevăr, când
ascult tonul vocii sale, îmi este clar că există o notă de
condescendență, de care el nu e conștient. (Astfel de
atitudini misogine pot fi răspândite în rândul bărbaților
și se pot accentua când soțiile lor investesc în propriile
cariere.) într-o astfel de situație, soțului trebuie să i se
atragă atenția pentru a înțelege mai bine importanța
acordată de soția sa relatării experiențelor interper
sonale de la serviciu. în același timp, el trebuie să-și
modifice modul condescendent în care îi ține prelegeri
și să-și corecteze părerea că soția îi este inferioară din
punct de vedere intelectual.
Partenerilor le va fi de folos să parcurgă listele de mai
jos ca pe un prim pas în a stabili dacă în conversațiile lor
conjugale există impedimente. La modul ideal, fiecare
partener trebuie să completeze listele și apoi să compare
rezultatele. Prima listă se referă la stilurile de vorbire și
de ascultare care pot împiedica schimbul de idei și de
informații. Cea de-a doua se referă la dificultățile psi
hologice care împiedică fluxul conversației. Dacă după
Stil de comunicare
1/ Nu ascultă
2/ Vorbește prea mult
3/ Nu vorbește suficient
4/ întrerupe
5/ Prea vag
6/ Nu ajunge niciodată
la subiect
143
Stil de comunicare
4/ / IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
PROBLEME PSIHOLOGICE ÎN COMUNICARE
145
DESTRĂMAREA PARTENERIATULUI
AMENINȚĂRI LA ADRESA
UNITĂȚII CONJUGALE
4 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
sunt supreme. Este ca și cum niciun preț nu poate fi
prea mare pentru a obține sentimentul de apartenență și
de intimitate.
Pentru că interesele fiecăruia dintre parteneri sunt
strâns legate în perioada de curtare, ei resimt mai puțin
că ar sacrifica ceva din interesul propriu. Iar recompen
sele pentru îndeplinirea dorințelor unui partener sunt
bogate. Satisfacția de a-i face pe plac partenerului este
în sine o recompensă atât directă, cât și indirectă, prin
imaginarea plăcerii partenerului. Cu aceste recompense
continue, motivația de a suspenda egocentrismul devine
puternică. O femeie îndrăgostită este altruistă pentru
că-și dorește, nu pentru că „trebuie“ să fie astfel. Un
bărbat îndrăgostit face sacrificii pentru iubita lui pentru
că îi face plăcere să le facă.
DE LA FUZIUNE LA FISIUNE
147
neînțelegerile. Fiecare partener poate privi dorințele
celuilalt ca pe semne renăscute de egoism, ajungând
să se privească reciproc (dar nu pe ei înșiși) ca fiind
egoiști, încăpățânați sau zgârciți.
Desigur, acest episod nu apare în toate căsniciile. De
fapt, multe cupluri descoperă că, în timp, egoismul se
diminuează și evoluează către reciprocitate, împărtășire
și atenție. Dar cuplurile nefericite pe care le-am tratat
au arătat cât se poate de limpede evoluția de la altruism
la egoism.
Un aspect crucial al egocentrismului în căsnicie
constă în diferența autentică între modurile în care
partenerii percep una și aceeași circumstanță. Indiferent
de subiect, perspectiva fiecăruia este filtrată prin
propriile lentile speciale și duce frecvent la percepții
contradictorii dramatice. întrucât oamenii tind să-și
considere propriile opinii ca reprezentând realitatea,
o interpretare diferită li se poate părea nerealistă. O
soție cu o perspectivă divergentă poate să-i pară soțului
ca fiind „îndărătnică“ sau „capricioasă“. Când opiniile
unui soț diferă, soția îl poate percepe ca fiind „tontălău“
sau „pueril“.
Când un partener dorește să impună o opinie
„greșită“ despre o chestiune importantă, cum ar fi
creșterea copilului sau bugetul familiei, această acțiune
reprezintă o provocare ce poate stârni conflicte în
legătură cu cine are dreptate și cine se înșală, care
perspectivă va triumfa, cine are utimul cuvânt în relație.
Unii parteneri răspund unei astfel de provocări printr-o
replică tăioasă: „Nu știi despre ce vorbești“ sau „spui
numai prostii“. Alții pot pur și simplu să pună piciorul
în prag și să refuze să asculte. Așa cum vom arăta în
capitolele 14 și 15, puteți aplica tehnici speciale pentru
a rezolva aceste diferențe de percepție, restaurând astfel
un parteneriat funcțional.
4/ Q IUBIREA NU ESTE
J&țQ DE AJUNS
DEFORMAREA AUTOVALIDANTĂ
149
că pot să pară la fel de tontălăi sau de egoiști. Această
combinație de centrare pe sine și intoleranță duce cu
ușurință la certuri care rănesc și par de nerezolvat.
Deoarece legătura conjugală presupune o intensi
tate emoțională crescută, este mult mai greu pentru
parteneri să îndeplinească țelurile unei căsnicii decât
să creeze legături din alte relații funcționale, cum ar
fi un parteneriat de afaceri sau o prietenie strânsă. La
început, atracția reciprocă a partenerilor conjugali
este generată de calități precum aspect, personalitate,
farmec, umor și empatie, mai puțin de potențialul lor
de a funcționa ca echipă. Deși aceste calități personale
pot cimenta o legătură emoțională solidă, ele nu prea
au legătură cu luarea deciziilor în cuplu și cu detaliile
esențiale ale vieții conjugale. Chiar și cel mai atrăgător
soț se poate dovedi deficitar din punctul de vedere al
capacităților necesare pentru îndeplinirea obligațiilor
căsniciei. Acele abilități care se dovedesc a fi cruciale
în menținerea unui parteneriat eficient, definirea
problemelor, negocierea, atribuirea responsabilităților
au deseori o importanță redusă în atracția inițială ce
apropie membrii cuplului.
O carență a capacităților esențiale pentru cuplu și
a atitudinilor adecvate slăbește relația funcțională,
care trebuie să fie puternică dacă partenerii vor să
îndeplinească obiectivele practice ale căsniciei (înde
plinirea celor necesare traiului de zi cu zi, gestionării
gospodăriei, creșterii copiilor), precum și pe cele emo
ționale (petrecerea timpului liber, sexul, împărtășirea
experiențelor). Toate aceste obiective necesită spirit
de cooperare, planificare comună și luare de decizii,
împărțirea rațională a treburilor și ducerea acestora la
bun sfârșit.
Când cuplurile nu au aceste deprinderi și sunt lipsite
de experiență în tehnicile de parteneriat, este foarte
STABILIREA STANDARDELOR
Șl JUDECAREA PARTENERULUI
151
Chiar dacă Shelly probabil că nu s-ar fi supărat pe
un zugrav care și-ar fi lăsat pensulele în vopsea, ea
a interpretat neglijența lui Robert de a face complet
curățenie ca pe o dovadă că nu e în stare să-și poarte
de grijă. Femeia era deranjată de semnificația simbolică
a faptei, nu de faptă în sine. Din cauza semnificațiilor
simbolice atașate greșelilor banale cum ar fi întârzierea,
un partener poate atribui o mulțime de semnificații
întârzierii celuilalt: „Poate i s-a întâmplat ceva“ sau
„dacă îi păsa cu adevărat de sentimentele mele, ajungea la
timp“. Temeri sau îndoieli cu privire la sine ca acestea
se ascund în general în spatele reacțiilor exagerate la
evenimente minore.
Impactul semnificațiilor simbolice poate fi înțeles
dacă analizăm condițiile tacite ale contractului conjugal
nescris. în cadrul acestuia, ca în multe alte acorduri
implicite la muncă sau în organizații, există o înțelegere
tacită privind natura obiectivelor și procedurile pentru
îndeplinirea lor (de exemplu stabilirea strategiei sau
atribuirea de sarcini). Pe lângă definirea vagă a regulilor
și a prevederilor pentru îndeplinirea însărcinărilor prac
tice, acordul conjugal conține și un set de promisiuni și
așteptări referitoare la natura relației (dragoste, atenție,
devotament, loialitate și așa mai departe). Ceea ce
complică, de fapt, componenta practică a acordului este
faptul că performanța de zi cu zi va fi apreciată pentru
capacitatea de a satisface așteptările afective ale contrac
tului („interesele tale vor fi mereu pe primul loc“), și nu
pentru capacitatea sa de a conduce la rezultate practice.
Astfel, ceea ce poate fi etichetat ca o „neglijență“ din
partea unui zugrav mai puțin ordonat devine o acuzație
de „nedreptate“ sau poate „neglijență gravă“ din partea
unui soț.
Reluând cele spuse, mulți parteneri își judecă
reciproc acțiunile în funcție de semnificația personală,
i CZ O IUBIREA NU ESTE
□Z DE AJUNS
simbolică, și nu pe baza rezultatelor practice. Astfel,
auzim: „Toată lumea are o treabă de făcut. Dacă soțul
meu nu și-o face cum trebuie, este pentru că încearcă să
se sustragă de la ceva“ sau „dacă soția mea nu își face
treaba, înseamnă că nu-i pasă de mine“.
Din cauza semnificațiilor personale pe care le atașează
reciproc acțiunilor lor, soții sunt din ce în ce mai des
mai puțin toleranți la greșelile celuilalt decât la ale altor
persoane. în timp ce oamenii acceptă greșelile colegilor
sau de colaboratorilor, privesc faptele partenerului ca
oglindind relația conjugală.
Aceste erori în stabilirea standardelor conjugale
declanșează o secvență de evaluări: se poartă respon
sabil? Chiar este devotată? Are dreptul să se comporte
astfel? Dacă partenerul face o greșeală în îndeplinirea
unei sarcini, este rău. Dacă partenera nu pune umărul
la treabă, iarăși nu e bine. Dacă un soț, de exemplu, își
surprinde soția că sare peste detalii importante, se simte
jignit. Dacă o soție bănuiește că soțul său se sustrage
îndatoririlor sale, resimte o furie a omului nedreptățit.
Majoritatea soților nu sunt conștienți că se evalu
ează reciproc conform standardelor morale. în mod
interesant, raționamente precum cele pe care părinții
lor le formulau se infiltrează în propriile reacții; privesc
un partener care greșește ca fiind „rău“, întocmai cum
fuseseră etichetați de părinții lor, și reacționează cu
aceleași metode paterne — în speță, cu pedeapsa.
153
Rezultatul net este că dificultățile pe care cuplul le-ar
putea rezolva cu ușurință în alte genuri de relații sunt
atât de încărcate emoțional în căsnicie, încât problema
concretă ajunge să fie rezolvată. Acest teren prielnic
conflictelor conduce la furie și la incriminări reciproce:
„Nu ascultă și varianta mea, insistă doar să acționez în
felul ei. Dacă nu, începe să mă cicălească“.
Mecanismul de zi cu zi al traiului în comun preia
înțelesuri care merg dincolo de realitățile de suprafață.
Modul de îndeplinire a îndatoririlor casnice din partea
soțului, de exemplu, este evaluat de soția sa nu doar din
punct de vedere calitativ, ci și ținând cont de ceea ce ea
presupune că relevă despre atitudinea și sentimentele
bărbatului pentru ea. De exemplu, la o ședință de consi
liere, Shelly a spus că era furioasă pe Robert.
155
insulta și respingerea simbolică sunt dezamorsate,
lăsându-i mai pregătiți să se pună de acord asupra regu
lilor de bază pentru tratarea neînțelegerilor ulterioare.
După ce au reușit să perceapă prin ochii celuilalt
discuțiile lor în contradictoriu, Shelly și Robert au reușit
să ajungă la un set de principii de operare: Robert a fost
de acord să explice, înainte de a începe un proiect, ce
implică acesta, precum și să răspundă la orice întrebare
pe care ar avea-o Shelly pe parcurs; femeia a fost de
acord să pună întrebări și să îl informeze pe Robert
despre mersul proiectului, dar să nu-i indice ce să facă.
(Vedeți capitolele 15 și 16 pentru mai multe informații
despre cum cuplurile pot să lucreze împreună pentru a
rezolva conflicte.)
4 £7 C? IUBIREA NU ESTE
lUU DE AJUNS
nu i-a plăcut comportamentul părinților săi, ar putea
să încerce să se comporte diferit de tatăl său ori să se
aștepte ca soția să fie diferită de mama lui.
Deseori, astfel de expectații despre aranjamente
practice sunt camuflate, la începutul relației, de aura
dragostei, de visele de fericire permanentă, de entu
ziasm și romantism. Prin urmare, cuplul nu se con
fruntă niciodată cu chestiuni practice până când acestea
nu devin niște probleme frustrante. în mod frecvent,
în acest moment ies la suprafață diferențele adevărate
dintre așteptările lor.
ZONE DE CONFLICT
157
CALITATEA TIMPULUI PETRECUT ÎMPREUNĂ
159
Dificultățile lor ar fi putut fi diminuate dacă, de
exemplu, Harriet ar fi putut să îl confrunte pe Len în
privința obiceiului său de a citi ziarul la micul dejun în
loc să vorbească cu ea. Mai mult, dacă i-ar fi spus că ar
prefera o abordare mai romantică a activității sexuale,
poate că el s-ar fi conformat. Iar Len ar fi fost de ajutor
comunicându-și mai clar dorințele referitoare la viața lor
socială, în loc să fie doar critic.
Problemele lor erau atât de vechi, încât necesitau
asistență profesională pentru a le rezolva. Cu puțin
sprijin din partea mea, încă era posibil ca ei să vadă pro
blemele din perspectiva celuilalt. Len a fost de acord să
își citească ziarele la muncă în loc să facă asta în timpul
meselor cu soția și să fie mai romantic. De asemenea, au
convenit să ia împreună cina acasă sau la restaurant. Și
au colaborat în realizarea unei liste de persoane cu care
doreau amândoi să-și petreacă timpul liber. Deși aceste
modificări nu au transformat relația într-una perfectă,
au făcut-o mai satisfăcătoare.
ÎMPĂRȚIREA SARCINILOR
IUBIREA NU ESTE
h)U de ajuns
strâns relațiile, dar totodată a deschis noi posibilități de
conflict în zone în care rolurile sunt neclare.
în cel mai bun caz, împărțirea sarcinilor este o
operație fin coordonată, concentrată mai degrabă pe
îndeplinirea lor. Iar cuplurile care pierd din vedere
obiectivele se pot rătăci în evaluarea reciprocă a contri
buțiilor. îndeplinirea sarcinilor ajunge să fie subordo
nată principiilor abstracte — corectitudinii, egalității,
reciprocității. Chiar și când este atins obiectivul,
partenerii se pot împotmoli în incriminări reciproce
referitoare la contribuțiile lor, fiecare crezând că celălalt
a încălcat acordul conjugal.
Una dintre sursele principale pentru astfel de fric
țiuni este principiul corectitudinii (echității). Partenerii
din căsnicii conflictuale pot, de exemplu, să declare
că fac mai mult decât partea lor de sarcini: se ceartă
referitor la cine ar trebui să facă cumpărăturile, să spele
vasele sau să adoarmă copiii. La baza acestor dispute
stă un amestec de atitudini, preocupări și temeri care
întrețin conflictul.
Marion, de exemplu, a suferit în tăcere pentru mulți
ani sub ceea ce percepea ca fiind dominarea lui David. La
începutul relației, și-a asumat întreaga responsabilitate
de creștere a copiilor și de îngrijire a gospodăriei, în
timp ce el a avansat în cariera de avocat până la nivelul
de asociat senior în companie. Marion era mai mult
intimidată decât mândră de succesul soțului ei. Se
simțea inutilă și credea că așa o percepe și David, în
parte și pentru că așa s-a simțit și mama ei în căsnicia ei.
Ea credea că asumându-și rolul de „stăpân al casei“, el
avea dreptul să o trateze ca pe un nimic și ea nu avea de
ales decât să se supună dorințelor lui, de teamă să nu-1
supere. Asta însemna să pregătească mereu ce dorea el
să mănânce la cină, să îi liniștească pe copii când venea
el acasă și să organizeze evenimente sociale cu oamenii
pe care îi plăcea el. în spatele acestui comportament
exista o teamă mare: dacă l-ar supăra pe David, el ar
părăsi-o și ea ar purta povara de a se întreține pe sine
și pe copii. Deși această angoasă era exagerată, nu s-a
gândit niciodată că s-ar putea să fie altfel.
Atunci când copilul cel mic a intrat la școală, Marion
a realizat că avea o ambiție mai veche, să-și finalizeze
studiile universitare și apoi să se angajeze. Odată cu
câștigarea unui venit, a început să-și vadă relația într-o
altă lumină. A decis că nu îi va mai permite soțului să o
terorizeze. El a trebuit să accepte să își schimbe rolul în
familie și să își îndeplinească partea de munci casnice.
Așa cum s-a dovedit, David a acceptat noul rol cu
puține fricțiuni. Totuși, Marion nu a avut încredere în
aparenta lui conformare și îl supraveghea încontinuu,
căutând semne de eschivă sau de trișare. Sensibilitatea
ei precedentă la tirania soțului era acum înlocuită de
teama de a fi „folosită“ — conform căreia ar profita iar de
ea, pe nedrept.
Hipervigilența ei față de un eventual comportament
de „trișare“ a dus la o răbufnire. A doua zi după ce au dat
o petrecere mare, Marion i-a cerut lui David să strângă
mobila de grădină și să curețe camera de zi și sufrageria
cât timp era ea plecată. David a fost de acord. Când
Marion s-a întors, s-a înfuriat când a descoperit că David
îi recrutase pe doi dintre copiii lor să-l ajute la muncă,
înțelegerea, așa cum o interpretase ea, era că el va face
munca și că nu o va pasa altcuiva. Apoi a descoperit
că deși au curățat superficial acele camere și au așezat
mobila la loc, nu aspiraseră și nu șterseseră praful.
Marion s-a înfuriat; pentru ea, această „neglijență“ sim
boliza faptul că David încerca să „se sustragă“. Cei doi
soți au pornit o dispută aprinsă cu privire la ce înseamnă
curățarea casei și dacă implicarea copiilor era permisă,
sau dacă includea aspiratul și ștergerea prafului.
i O IUBIREA NU ESTE
BOZ DE AJUNS
Deși expresii ca fă curat sunt deseori definite destul
de vag, în acest caz problema reală era resentimentul
vechi al lui Marion asupra nedreptății din primii ani de
căsnicie și dorința ei „de a nu se mai profita niciodată de
ea“. Interferența acestor răni din trecut și a sensibilită
ților din prezent — și mai puțin ideea de a delega celor
mici unele îndatoriri — a subminat funcționarea parte-
neriatului. Ea îl percepea nu ca pe un efort comun, ci ca
pe o luptă dusă pentru a-1 opri pe David să fie manipu-
lativ și de la a se sustrage de la propriile responsabilități.
în astfel de cazuri se pot aplica numeroase soluții
de rezolvare a problemei de atribuire a sarcinilor.
Consilierea de cuplu i-a permis lui Marion să fie mai
degajată în ceea ce privește corectitudinea și egalitatea,
să adopte o atitudine mai flexibilă față de parteneriat —
modificându-și modul de gândire de la termeni ca „eu“
la termeni ca „noi“. Marion a trebuit să își reconsidere
imaginea pe care și-o formase despre David, să îl vadă
așa cum era în acel moment, nu așa cum fusese în primii
ani. în același timp, David a trebuit să facă dovada
bunei-credințe în îndeplinirea sarcinilor și în evitarea
unei căi ușoare de „sustragere“.
CREȘTEREA COPILULUI
163
părinții săi, Mary și Frank se confruntau cu un conflict
considerabil privind disciplina fiului lor adolescent
Stan. Femeia îl considera pe Stan leneș, suficient și
iresponsabil. Considera că prietenii săi exercită o influ
ență negativă asupra lui și nu era de acord cu stilul de
îmbrăcăminte și cu atitudinea neglijentă față de școală
a acestora. Credea că băiatul ar trebui să muncească
mai mult la școală din moment ce are un „potențial
fantastic“. Stan nu răspundea la vorbele măgulitoare și
la cererile mamei care îi cerea să muncească mai mult și
să-și găsească alți prieteni. Se certau frecvent.
Frank îl percepea diferit pe Stan. Admira stilul
degajat, de treabă, atitudinea lipsită de griji și bună
voința sa. Tatăl îi vedea pe prietenii lui Stan ca fiind iubi
tori de distracție și pleca de la ideea că: „Din moment ce
ești tânăr doar o dată în viață, ar trebui să te bucuri de
acest lucru“. Spre deosebire de Mary, care insista pentru
mai multă disciplină, Frank milita pentru o tactică de
neimplicare. Principala lui grijă era timiditatea lui Stan
în situații sociale și faptul că era inhibat în prezența
adulților, în special a profesorilor.
Nu numai că părinții lui Stan nu erau de acord cu
abordările ce vizau disciplinarea băiatului, dar, de
asemenea, percepeau diferit și acțiunile lui. Astfel de
perspective divergente asupra comportamentului copi
ilor creează deseori conflicte. Mary îl învinuia pe Frank
că ignora dificultățile fiului și îl acuza că e un părinte
neglijent, iar el credea că femeia trece cu vederea multe
calități ale lui Stan și că e mult prea autoritară. Părinții
au ajuns într-un impas și, ca rezultat, percepția unuia
despre altul a devenit din ce în ce mai rea. Mary îl vedea
pe Frank ca neglijent și iresponsabil; Frank o vedea pe
Mary ca pe o „zgripțuroaică“.
Pentru a înțelege impasul apărut în relația dintre
Mary și Frank trebuie să analizăm mai profund grijile
/ IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
lor. Pentru Mary esența problemei era o teamă ascunsă,
și anume că fiul ei va avea probleme serioase. Fără a fi
complet conștientă de această frică, era înclinată să îl
trateze astfel încât să prevină pericolul de care se temea.
Când Stan nu a răspuns la aceste intenții, mama sa a
început să-l vadă într-o perspectivă și mai neagră, nu
doar slab și moale, ci și încăpățânat și rebel. Ca rezultat
al împotrivirii sale, Mary s-a înfuriat și a devenit și mai
strictă cu Stan. Eforturile mamei pentru îmbunătățirea
colaborării s-au întors împotriva sa, ducând la o sfidare
și mai mare din partea lui Stan.
Părinții cel mai bine intenționați își pot sabota
propriile eforturi încercând prea mult să corecteze
anumite probleme la copiii lor. Putem vedea reacția în
lanț la Mary și Stan: de la teamă ascunsă la disciplină
excesivă, frustrare și furie. Dar cum putem conștientiza
teama de la bun început?
Pentru a înțelege reacțiile lui Mary trebuie să
cercetăm trecutul ei. Părinții lui Maiy erau comozi și
i-au permis să își neglijeze studiile. Nu s-a descurcat
suficient de bine în liceu pentru a merge la facultate.
Mary credea adesea că dacă părinții ei ar fi presat-o mai
mult, s-ar fi descurcat mai bine la școală. Totuși, mai
semnificativ a fost faptul că fratele ei mai mic avusese
o serie de probleme cu legea în timpul adolescenței,
fiind sancționat mai întâi pentru contravenții rutiere și
apoi pentru posesia unei cantități mari de marijuana.
I-a blamat pe părinți pentru problemele fratelui său și
le-a atribuit educația lui deficitară. Cu toate că fratele
lui Mary s-a îndreptat în cele din urmă, acest secret de
familie îi venea în minte de fiecare dată când îl vizita. Cu
aceste prilejuri, se temea că Stan va urma același model,
și s-a hotărât din nou să ia măsuri drastice împotriva lui.
Frank provenea dintr-un alt mediu familial. Părinții
săi erau niște educatori stricți, iar el credea că pregătirea
165
severă i-a cultivat inhibițiile și anxietatea în prezența
autorității. Frank s-a hotărât de timpuriu că dacă va avea
un fiu, îl va trata diferit; ar vrea ca el să fie liber și ne
inhibat și a decis că acest lucru putea fi obținut cel mai
bine „oferindu-i cât mai mult spațiu posibil“. Principala
lui neliniște era că mâna forte a lui Mary îl va obliga pe
fiul lor să intre în același tipar care l-a format și pe el.
Putem observa la ambii părinți o trecere de la teamă
(apărută din experiențele copilăriei) la măsuri de a
reduce teama și, în cele din urmă, la disconfortul de a
fi contrazis. Perspectivele parentale cu privire la Stan
erau distorsionate de temeri personale: cea a lui Mary
că era slab și rebel; cea a lui Frank că era slab și inhibat.
Abordările lor în creșterea copilului (autoritară versus
lejeră) proveneau din aceste temeri. Perspectivele
contradictorii asupra fiului lor îi supărau pe amândoi și
îi făceau să se perceapă negativ unul pe altul, lucru care
intensifica și mai mult conflictul din jurul lui Stan.
Un alt factor comun în suferința parentală este
îndoiala ascunsă. O mamă, de exemplu, se îndoiește că
este un părinte bun. îndoiala de sine o face să creadă că
nu e un părinte bun. într-un astfel de caz, când copilul ei
nu se poartă cum trebuie, mama reacționează exagerat,
cu furie excesivă.
între comportamentul neadecvat al copilului și
reacția exagerată a mamei este ascuns un alt „eveni
ment“, și anume gândul automat „comportamentul lui
este neadecvat din cauza mea. Am greșit“. Astfel de îndo
ieli de sine o împing să își dovedească că este un părinte
bun. Impune reguli copilului ei pentru a promova
imaginea „bună“ despre sine și pentru a înlătura ima
ginea „rea“.
Când copilul ei nu se ridică la înălțimea regulilor,
este amenințată din nou de îndoielile de sine și se
răzbună pe copil ca modalitate de a-1 forța să fie bun.
4 £? IUBIREA NU ESTE
SOC) DE AJUNS
Dacă la acest moment soțul ei o ceartă pentru că este
prea aspră, teama de a fi un părinte rău iese la suprafață
din nou, sentiment pe care poate încerca să îl disipeze
atacându-și soțul.
Cum antagonismul reciproc poate să provină din
teama de a răsfăța sau neglija copilul, de a-1 răni
iremediabil sau din îndoieli în privința competenței
unei persoane ca părinte, este important pentru părinții
care suferă să privească dincolo de supărarea lor pentru
a descoperi astfel de temeri sau de îndoieli. Simpla
expunere a temerilor ar putea detensiona situația;
în plus, discutarea lor cu partenerul poate ajuta la
evaluarea existenței unor motive reale pentru ele. Dacă
există, atunci ajutorul partenerului poate duce la acțiuni
unite, constructive.
RELAȚIA SEXUALĂ
IOC) IUBIREANUESTE
1CQ DE AJUNS
la apariția unui cerc vicios: lipsa de sentimente de
intimitate duce la scăderea atracției sexuale și la o
satisfacție scăzută, care, la rândul lor, subminează
înțelegerea reciprocă.
Capitolul 18 abordează problema lucrurilor care
trebuie făcute pentru a rezolva neînțelegerile sexuale.
Deocamdată totuși, partenerii pot începe să se gân
dească la etichetele exagerate pe care le aplică, cum ar
fi „obsedat sexual“, „frigidă“, „insensibil“, „nepăsător“,
atunci când frecvența, sincronizarea sau calitatea vieții
sexuale este dezamăgitoare. Când lucrurile se calmează,
pot evalua corectitudinea acelor etichete, precum și a
gândurilor cum ar fi „folosește sexul ca armă“ sau „doar
de asta este interesat“.
PROBLEME DE BUGET
169
de înțeles că celălalt partener răspunde cu consternare
și indignare. Acest eveniment banal generator de diver
gențe apare când un partener, în general principalul
furnizor de venit, încearcă să-l controleze pe celălalt
prin raționalizarea alocației; acesta din urmă se revoltă
împotriva controlului prin cheltuieli exagerate.
Un alt tip de problemă apare când niciunul dintre soți
nu are gândire antreprenorială. Gestionarea finanțelor
familiei este asemănătoare administrării unei afaceri
mici, iar partenerii trebuie să muncească împreună
pentru a realiza un plan pentru creșterea veniturilor.
Trebuie să stabilească categorii de cheltuieli pentru ne
cesitățile traiului și să fie de acord asupra economiilor și
cheltuielilor suplimentare pe care și le pot permite, cum
ar fi recompense ori bani de distracție, recreere, vacanțe.
Din păcate, cheltuielile suplimentare intră deseori
într-un joc „dinte pentru dinte“ care subminează
bugetul. Harriet se înscrie la o serie de cursuri costisi
toare de artă, așa că Len se răzbună comandând o ladă
de whisky scoțian vechi de zece ani.
Partenerii trebuie să conștientizeze și acest mod
în care utilizează bugetele și cheltuielile pentru a se
restricționa, sfida și pedepsi reciproc. înțelegerea sem
nificațiilor care stau la baza acestor lupte financiare de
putere — crimă și pedeapsă — implică aplicarea a nume
roase tehnici, care se regăsesc în capitolele următoare.
171
Desigur, rudele le pot cauza probleme copiilor lor
căsătoriți. Pot să cadă pradă aceluiași sentiment de
inechitate, suprageneralizării și gândirii simbolice ca
și copiii lor căsătoriți. De exemplu, mamei lui Cal îi
plăcea să îi viziteze pe el și pe Gail regulat, dar de obicei
ajungea când erau amândoi la muncă. Avea o mare im
portanță simbolică pentru mama lui Cal ca unul dintre
ei să fie acasă și să o primească. Totuși, dintr-un punct
de vedere practic, ar fi fost mai simplu pentru ea să intre
singură în casă, dar din cauza semnificațiilor simbolice,
a interpretat situația ca pe un semn că „nimănui nu îi
pasă“, o plângere care i-a făcut pe Cal și Gail să simtă o
combinație de vinovăție și supărare.
Astfel, observăm puterea ascunsă a simbolurilor:
când cineva se grăbește să tragă o concluzie foarte
personală, o generalizare pripită, este un semn că
așteptarea sa extrem de importantă a fost încălcată.
Problema cu mama lui Cal, desigur, a produs o ceartă
între ei: cine ar trebui să meargă acasă și să o primească?
Cal insista că ar trebui să fie Gail, pentru că programul ei
era mai flexibil decât al lui. Gail susținea că ar trebui să
fie Cal, pentru că era mama lui.
Conform cadrelor proprii de referință, aveau amândoi
dreptate; totuși, ca parteneri, nu a fost constructiv să
acționeze doar pe baza propriilor perspective. Pentru
a funcționa ca o echipă, amândoi partenerii trebuie să
încorporeze punctul de vedere al celuilalt în perspectiva
proprie. Astfel, decizia finală poate fi luată dintr-o
perspectivă comună, în care cei doi iau în considerare
relevanța unui anumit curs al acțiunii, observând în
ce fel acesta afectează echipa, și nu persoana. Ca agent
imobiliar, Gail putea cu ușurință să găsească timp
pentru a fugi acasă câteva minute, în timp ce slujba lui
Cal, chimist într-un mare laborator medical, îi oferea
foarte puțin timp liber. Cum pentru Gail e mai ușor să
PROBLEME ÎN PARTENERIAT
(0) nu se aplică (1) rareori (2) uneori (3) frecvent (4) mereu
în coloana din dreapta bifați dacă sunteți de părere că afirmația reprezintă
o problemă.
Luarea deciziilor
Când trebuie să dezbatem o problemă sau să luăm o decizie:
Aceasta
este o
problemă
1/ Nu suntem de acord.
2/ Partenerul meu se supără.
3/Eu mă supăr.
4/Cedez.
5/ Partenerul meu cedează.
6/Nu facem compromisuri.
173
Luarea deciziilor Aceasta |
5/ Mă rețin de la a mă comporta afectuos
este o pentru că partenerul meu vrea imediat să
problemă facem dragoste.
7/Eu iau deciziile. 6/ Preferăm tipuri diferite de sex.
____ 8/Partenerul meu ia deciziile. _____ 7/ Partenerul meu folosește sexul pentru a mă
9/Evităm să luăm decizii. j controla sau pedepsi.
10/Sentimentele mele sunt rănite. ■ 8/Partenerul meu este mult prea interesat de
____ sex.
11/Sentimentele partenerului sunt rănite.
9/Partenerul meu nu este sensibil la dorințele
12/ Ne certăm în privința chestiunilor mele sexuale.
neînsemnate. ’ 1
10/Nu suntem de acord în privința metodelor
Aceasta î : contraceptive.
Finanțe este o 1
problemă j Recreere și activități de petrecere Aceasta
1/Partenerul meu cheltuiește prea mult. ț a timpului liber este o
problemă
2/Partenerul meu nu vrea să cheltuiască. 1/ Nu petrecem suficient timp liber împreună
3/Partenerul meu detestă cheltuielile mele. pe cât am dori.
4/ Nu avem niciun plan referitor la cheltuielile ( 2/Partenerul meu petrece prea mult timp în
lunare. _____ propria activitate de relaxare.
5/ Nu avem nicio înțelegere în privința } 3/ Partenerul meu nu are timp sau energie
economiilor. ’ ’ I pentru activități de petrecere a timpului
____ liber.
6/ Nu înțelegem pe ce se duc banii. I
4/ Partenerul meu nu se poate bucura de
7/ Partenerul meu ascunde datorii sau recreere cu mine.
cheltuieli.
5/ Mă simt constrâns să fac lucruri pe care
8/ Nu avem nicio înțelegere în privința altfel nu le-aș face.
____ stabilirii priorităților. ’ _____
6/ Nu ne bucurăm de aceleași activități.
9/Nu cheltuim cu responsabilitate. I
7/Partenerul meu nu are suficiente hobby-uri
Aceasta | sau interese recreaționale.
Relații sexuale este o
problemă 1 8/ Nu există niciun echilibru între timpul liber
petrecut împreună și separat.
1/ Partenerul meu este mai interesat decât I
mine de sex. 1 9/Partenerul meu nu stabilește niciun echi-
libru între muncă și recreere.
2/ Partenerul meu este mai puțin interesat i 10/ Avem idei diferite asupra conceptului de
decât mine de sex. ’
distracție.
3/ îmi este greu să vorbesc cu partenerul meu
despre sex.
4/Relația noastră sexuală nu este
satisfăcătoare.
i| *7 / IUBIREA NU ESTE
/ DE AJUNS
175
Luarea deciziilor Aceasta |
5/ Mă rețin de la a mă comporta afectuos
este o pentru că partenerul meu vrea imediat să
problemă facem dragoste.
7/Eu iau deciziile. 6/ Preferăm tipuri diferite de sex.
____ 8/Partenerul meu ia deciziile. _____ 7/ Partenerul meu folosește sexul pentru a mă
9/Evităm să luăm decizii. j controla sau pedepsi.
10/Sentimentele mele sunt rănite. ■ 8/Partenerul meu este mult prea interesat de
____ sex.
11/Sentimentele partenerului sunt rănite.
9/Partenerul meu nu este sensibil la dorințele
12/ Ne certăm în privința chestiunilor mele sexuale.
neînsemnate. ’ 1
10/Nu suntem de acord în privința metodelor
Aceasta î : contraceptive.
Finanțe este o 1
problemă j Recreere și activități de petrecere Aceasta
1/Partenerul meu cheltuiește prea mult. ț a timpului liber este o
problemă
2/Partenerul meu nu vrea să cheltuiască. 1/ Nu petrecem suficient timp liber împreună
3/Partenerul meu detestă cheltuielile mele. pe cât am dori.
4/ Nu avem niciun plan referitor la cheltuielile ( 2/Partenerul meu petrece prea mult timp în
lunare. _____ propria activitate de relaxare.
5/ Nu avem nicio înțelegere în privința } 3/ Partenerul meu nu are timp sau energie
economiilor. ’ ’ I pentru activități de petrecere a timpului
____ liber.
6/ Nu înțelegem pe ce se duc banii. I
4/ Partenerul meu nu se poate bucura de
7/ Partenerul meu ascunde datorii sau recreere cu mine.
cheltuieli.
5/ Mă simt constrâns să fac lucruri pe care
8/ Nu avem nicio înțelegere în privința altfel nu le-aș face.
____ stabilirii priorităților. ’ _____
6/ Nu ne bucurăm de aceleași activități.
9/Nu cheltuim cu responsabilitate. I
7/Partenerul meu nu are suficiente hobby-uri
Aceasta | sau interese recreaționale.
Relații sexuale este o
problemă 1 8/ Nu există niciun echilibru între timpul liber
petrecut împreună și separat.
1/ Partenerul meu este mai interesat decât I
mine de sex. 1 9/Partenerul meu nu stabilește niciun echi-
libru între muncă și recreere.
2/ Partenerul meu este mai puțin interesat i 10/ Avem idei diferite asupra conceptului de
decât mine de sex. ’
distracție.
3/ îmi este greu să vorbesc cu partenerul meu
despre sex.
4/Relația noastră sexuală nu este
satisfăcătoare.
i| *7 / IUBIREA NU ESTE
/ DE AJUNS
175
GÂNDURI TĂCUTE:
CENTRUL FURTUNII
4 “7 IUBIREA NU ESTE
l/O DE AJUNS
> Soția celui care a ajuns mai devreme acasă s-a gândit:
„De ce a trebuit să vină așa devreme? încearcă să
mă verifice?“.
> Soțul care întârziase să ducă înapoi cărțile de la
bibliotecă și-a spus: „încearcă să mă facă să mă simt
prost. Vrea să-mi demonstreze că face lucrurile mai bine
decât mine“.
> Soția lăudată pentru talentele ei în bucătărie
s-a gândit: „De ce trebuie să se laude cu faptul că
gătesc? Prietenii noștri vor crede că nu vrea decât să le
smulgă laude“.
177
interpretăm foarte ușor în mod greșit motivele oame
nilor și reacționăm neadecvat sau chiar distructiv. Astfel
de greșeli sunt foarte des întâlnite în relațiile apropiate.
însă putem sesiza propriile interpretări greșite
atunci când apar concentrându-ne pe gândurile noastre
automate. După ce reușim să depistăm aceste gânduri, le
putem analiza și le putem corecta dacă nu sunt realiste.
Deoarece etichetarea automată apare atât de rapid,
o soție, de pildă, poate fi conștientă doar de faptul că
se simte jignită de soțul ei și, probabil, de o anumită
imagine pasageră și supărătoare a lui. Critica ulterioară
poate să nu reflecte „jignirea“ reală, ci mai degrabă
reacția ei la aceasta, cu alte cuvinte dorința ei de atac,
mai degrabă decât motivul atacului. Pentru a descoperi
adevăratul sens al „jignirii“, femeia trebuie să conștienti
zeze interpretarea ei automată.
Pentru a înțelege motivul supărării, de obicei este
suficient să identificați gândul automat, care adesea
spune totul, relevând semnificația reală a evenimentului.
De exemplu, numitorul comun al gândurilor automate
enumerate anterior este senzația partenerului că este
întru câtva nedreptățit:
179
Situație care Gând automat Gând automat
generează furie secundar evident primar subtil
(enervare) (frică)
Soția duce cărțile la încearcă să-mi arate Nu are încredere în
bibliotecă. că e mai bună decât mine.
mine.
Soțul se laudă cu încearcă să obțină Vor crede că doar
faptul că soția complimente. asta știu să fac.
gătește bine.
IUBIREA NU ESTE
IC)U DE AJUNS
de identificat. După ce furia se inflamează și începem
atacul, nu ne mai amintim gândul automat trecător
care ne-a enervat. în schimb, ne concentrăm atenția
asupra atacului.
Conținutul gândului automat este de obicei con
densat, astfel că o idee cum ar fi „încearcă să se dea mare
cu mine în fața tuturor acestor oameni“ poate fi compri
mată astfel: „încearcă... se dă mare... oameni“. Totuși,
când indivizii își identifică gândurile automate, ei pot
reconstrui toată propoziția. Seriile de gânduri automate
alcătuiesc un monolog interior.
Martin, un bărbat mare și solid, care dădea impresia
încrederii în sine (a fost vedetă a echipei de fotbal în
timpul colegiului), era deosebit de sensibil la cea mai
mică desconsiderare aparentă din partea soției și a cole
gilor și avea dificultăți în a-și înțelege și controla ieșirile
furioase bruște. La un moment dat, a avut o izbucnire
aparent imediată de furie, iar mai târziu a reușit, de
mai mult ori, să surprindă gândul automat care a făcut
legătura între eveniment și furie: a învățat să completeze
„spațiul alb“. în fiecare situație, Martin a fost jignit,
dar n-a știut motivul până când nu a reluat acțiunea și a
identificat gândul automat.
într-unul din cazuri, s-a înfuriat când soția sa,
Melanie, nu a răspuns la încercările lui de reconciliere
după o ceartă cu privire la cât de mult să-i sprijine pe
cei doi copii ai lor aflați la colegiu. Gândul său automat
(primar) a fost: „Mă tratează cu răceală“. Acest gând
a generat o durere trecătoare, urmată de explicarea
motivului soției: „încearcă să mă pedepsească“ (gând
secundar). Atribuindu-i femeii un motiv ostil, și-a stârnit
propria furie.
Cu alt prilej, Melanie a ieșit în oraș fără să lase un
bilet. Martin s-a simțit jignit, apoi furios și a dorit să
discute cu ea. Gândul automat dureros a fost: „Nu-i
181
pasă de mine“, înlocuit imediat de „e nesăbuită“, ceea ce a
dus la furie.
în altă situație, Melanie l-a întrerupt pe Martin în
timp ce acesta vorbea cu un grup de prieteni, iar el a
simțit cum îl cuprinde furia. Gândul lui primar automat a
fost: „Nu crede că aș avea ceva de spus“. Gândul lui automat
secundar, cel furios, a fost: „Mereu încearcă să mă facă să
tac. Simte nevoia să mă reducă la tăcere“.
în fiecare situație, mai multe gânduri au intervenit
între acțiunile soției și izbucnirea lui emoțională. însă
după ce Martin a identificat gândurile sale automate
primare și secundare, a reușit să înțeleagă sursa furiei lui.
Acest lucru are o importanță deosebită în neînțelegerile
conjugale, deoarece un gând automat poate fi corectat
dacă este nepotrivit sau greșit, ceea ce duce adesea la o
diminuare a furiei.
Desigur, deoarece aceste gânduri apar atât de rapid,
este posibil să nu le puteți surprinde dacă nu sunteți
pregătit. Și de îndată ce puteți identifica gândurile
automate, la început pot să pară foarte plauzibile. Abia
după ce începi să analizezi faptele îți dai seama dacă sunt
exagerate, dacă se bazează pe niște prejudecăți și dacă
sunt greșite, justificate sau realiste. De cele mai multe ori,
oamenii pornesc de la premisa că gândurile lor trecătoare
sunt justificate și, prin urmare, nu sunt dispuși să le pună
la îndoială. însă mai târziu, după ce furia mai scade și
reușesc să se detașeze, pot conștientiza, după o perioadă
de reflecție, că gândurile lor automate au fost înșelătoare.
Din fericire, Martin s-a hotărât să-și verifice gându
rile automate cu privire la Melanie. A aflat lucruri care
l-au liniștit.
183
Gând automat Cuvinte rostite Nonverbal
MARTIN: Se opune la tot ce Să îi duc eu la Voce
spun. Mai bine iau culcare? răstită,
eu controlul [se pumni
simte furios]. încleștați.
MELANIE: începe să-și piardă Nu, îi duc eu acum Merge
controlul. Ar putea la culcare. abătută.
să le facă rău
copiilor. Mai bine
cedez [se simte
învinsă].
ÎNDOIELI SECRETE
IUBIREA NU ESTE
m DE AJUNS
cum ar fi: „întotdeauna îmi face așa. Nu pot să o las să
facă așa. Nu are niciun drept să mă trateze așa“.
Furia lui depășise cu mult „jignirea“ reală din partea
lui Melanie. Reluând fluxul gândurilor, Martin le-a
putut recunoaște pe cele automate (primare) care prece
daseră gândurile lui critice: „Nu este interesată de ce spun
eu. Crede că sunt plictisitor“. Totodată, Martin a reușit
să identifice emoția resimțită imediat după acest gând:
tristețe, nu furie. Au urmat gândurile sale critice (secun
dare), izvorâte din tristețe: a învinovățit-o pe Melanie
pentru ceea ce în mintea lui părea a fi o „jignire“.
Martin se îndoia de capacitatea sa de a se exprima
potrivit; aparenta indiferență sau nerăbdare a lui
Melanie față de ce avea el de spus i-a stârnit neîncredere
în sine. Totuși, șirul gândurilor s-a repliat rapid din fața
acestor implicații dureroase cum că ar fi plictisitor și
nedezirabil din punct de vedere social, orientându-se
către „greșeala“ soției.
Majoritatea reacțiilor exagerate ar putea fi diminuate
dacă partenerii nu și-ar mai concentra atenția spre
„nedreptatea“ sau „caracterul necorespunzător“ al
partenerului, ci s-ar concentra pe rana mai veche,
ascunsă. Ei ar putea recunoaște când furia lor este
alimentată nu atât de faptele rele ale partenerului, cât
de propriile sensibilități. Astfel, ar deveni mai puțin
reactivi și le-ar răspunde constructiv partenerilor lor, în
loc să-i învinuiască.
O altă situație des întâlnită care ilustrează felul în
care durerea duce la furie începe cu îndoielile partene
rului cu privire la adecvarea sa, ilustrată de Mike și Sue,
un cuplu tânăr bine intenționat, ale căror diferențe de
clasă socială (bărbații din familia irlandeză a lui Mike,
aparținând clasei muncitoare, erau toți polițiști și pom
pieri absolvenți de liceu, în timp ce membrii familiei
lui Sue, protestanți anglo-saxoni, erau toți absolvenți de
facultate) au contribuit la confruntările lor frecvente.
Mike se ceartă cu Sue, care îl tratează de sus și
îl „intimidează“. Gândurile lui inițiale s-au axat pe
sentimentul lui de inferioritate și vulnerabilitate. Pe
măsură ce transferă vina asupra lui Sue, tristețea lui este
înlocuită de furie.
IOD IUBIREANUESTE
DE AJUNS
a devenit din ce în ce mai supărată pe el, deși nu era
sigură din ce motiv. Mai apoi, a început să-l critice în
mod direct. Secvența următoare ilustrează felul în care
critica lui Cindy orientată asupra propriei persoane („Ce
se întâmplă cu mine?“) a generat durere, pe care o evită
învinuindu-1 pe Jeff și simțindu-se furioasă.
187
ORIGINEA ÎNDOIELILOR CU PRIVIRE
LA SINE Șl LA PARTENER
IMPERATIVE SECRETE
189
cadrul unei confruntări care a avut loc între Mark și
Sarah.
Când Mark s-a întors de la serviciu, a fost întâmpinat
cu mai multe plângeri din partea lui Sarah cu privire la
ziua dificilă pe care femeia o avusese la serviciu. Totuși,
Mark se simțea bine deoarece tocmai bătuse palma cu
un nou agent de publicitate pentru postul de radio unde
lucra și era nerăbdător să-i povestească lui Sarah despre
ce zi bună avusese. Așteptarea lui tăcută era: „Sarah o
să fie fericită când o să-i spun veștile“. Totuși, Sarah era
preocupată de propriile sale probleme, deoarece șeful
ei o învinuise pentru o greșeală de-a lui în relația cu
un client.
Se gândește Spune
SARAH: [Nu ar trebui să am Am avut o zi groaznică.
toate aceste probleme la
serviciu. Mark trebuie
să asculte și să fie
înțelegător.]
MARK: [Nu trebuie să duc și Nu putem să vorbim
poverile lui Sarah. Nu are despre altceva?
niciun drept să le arunce
asupra mea. Am dreptul
să am o soție care să fie
bucuroasă când vin acasă.
Mereu îmi strică ziua.]
SARAH: [Trebuie să pot discuta Nu vrei să auzi niciodată
cu soțul meu când am o de problemele mele. îți
perioadă nefastă. El trebuie place doar să-mi spui
să mă susțină.] problemele tale.
MARK: [Nu ar trebui să fiu obligat Nu faci decât să fii a naibii
să-i ascult criticile.] și să te plângi. Dacă nu-i
poți face față serviciului,
de ce nu renunți?
IUBIREA NU ESTE
IJU DE AJUNS
SARAH: [Nu are niciun drept să întotdeauna îmi închizi
fie furios pe mine și să mă gura când am o problemă,
critice.] Ești atât de centrat asupra
propriei persoane, încât
nu suporți să asculți pe
altcineva.
MARK: [Nu are niciun drept să mă Dacă ai de gând să fii
atace. Nu suport.] răutăcioasă, eu o să plec
[iese din casă].
193
CAPCANELE MINTII
IUBIREA NU ESTE
m DE AJUNS
se ivește între ei: fie problema poate fi rezolvată ușor, fie
nu o pot rezolva deloc. Frances, de pildă, nu a reușit să
găsească o soluție rezonabilă nici chiar atunci când i-a
fost sugerată de prietena ei.
Această gândire în extreme generează în cupluri o
imagine exagerată, neplăcută a celuilalt partener și a
căsniciei. Deoarece ei nu-și pot defini corect problemele,
dificultățile pot căpăta proporții uriașe. Și pentru
că nu depun cine știe ce eforturi pentru a rezolva
aceste probleme aparent imense, sentimentul lor de
neajutorare (și furie) devine din ce în ce mai accentuat,
contracarând și mai mult eforturile lor de rezolvare a
problemelor.
La o primă vedere, poate părea că Frances exagerează
în mod deliberat starea proastă în care se află (ca și cum
ar avea o plăcere perversă în a se chinui singură). Nu
este chiar așa. Capcanele mentale în care cad cuplurile
reflectă distorsiunile involuntare în modul de procesare
a informațiilor și se referă mai puțin la intențiile conști
ente sau inconștiente.
Problemele gândirii nu au nimic de-a face cu inteli
gența. Cuplurile care dau dovadă de niveluri crescute
de inteligență în relaționarea cu persoane din afara
familiei sau în rezolvarea unor probleme solicitante de
la serviciu, în viața conjugală se pot întoarce la o gândire
primitivă, eronată, aflată sub presiunea solicitărilor,
a amenințărilor sau a frustrărilor. Desigur, gândirea
strâmbă în sine îi face pe oameni să resimtă frustrări
suplimentare.
Când oamenii trăiesc sentimente extreme în relațiile
intime, cum ar fi furie, spaimă sau disperare, există
un risc crescut de gândire în alb și negru. Uneori,
situația este extremă în realitate, caz în care reacția
emoțională poate fi adecvată. însă cel mai des aceste
reacții intense sunt bazate pe distorsiuni ale proceselor
normale de gândire: totul-sau-nimic, citirea gândurilor,
generalizare exagerată.
IUBIREA NU ESTE
IwV DE AJUNS
aceea că lui Karen nu-i păsa suficient de sentimentele
lui, de vreme ce nu se străduia să ajungă la timp. Astfel,
el a fost furios pe ea când a apărut, din cauză că-1 făcuse
să se îngrijoreze fără rost.
Karen n-a putut înțelege de ce Ted insista pe punctu
alitate. în ochii femeii, însemna că-i restrânge libertatea
de acțiune; pe scurt, solicitările lui Ted aveau, la rândul
lor, un sens simbolic pentru ea. Chiar și când s-a decis
să îi satisfacă cererea, Karen a făcut-o cu strângere
de inimă. Fără să vrea, asocia insistența lui Ted pe
punctualitate cu imaginea soției controlate pe nedrept
de soțul ei. Astfel, ceea ce părea un eveniment minor
pentru majoritatea cuplurilor, a căpătat proporții uriașe,
distorsionate și problematice pentru Ted și Karen, totul
din cauza semnificațiilor simbolice.
Adesea, este mai ușor pentru unul dintre soți să
recunoască indiciile unei interpretări simbolice din
partea celuilalt: reacția imediată, exagerată, la o situație
specifică și tenacitatea cu care partenerul se agață de in
terpretările sale, contrar oricărei logici. Dacă partenerii
știu acest lucru, ei pot lua în calcul sensibilitatea celui
lalt. De exemplu, cunoscând preocupările lui Ted, Karen
ar putea să se străduiască mai mult să ajungă la timp,
fără să fie nevoie să simtă că-și sacrifică autonomia.
Cu o doză de efort, este posibil ca oamenii să își
dea seama când reacționează la un simbol investit cu
o importanță exagerată; în acest fel, ei pot acționa în
sensul diminuării reacției excesive. însă este nevoie de
mult timp și stăruință pentru a modifica deprinderile
psihologice, pentru a dezbrăca situațiile simbolice de
puterea lor de a declanșa reacții extreme.
De exemplu, Ted a trebuit să recunoască faptul
că frica de un dezastru iminent ori de câte ori Karen
întârzia era nepotrivită. însă trecând frica prin filtrul
rațiunii și al logicii, el a reușit să o diminueze și să
observe că lipsa de punctualitate a soției era o exprimare
a personalității ei, nu un semn de indiferență. în ceea ce
o privește pe Karen, ea a reușit să înțeleagă că depunerea
unui efort pentru a fi punctuală nu însemna o îngrădire
a libertății personale sau dominarea ei de către Ted.
întrucât Ted și Karen au reușit să perceapă semnificațiile
simbolice, gândirea lor a devenit mai rațională și s-au
confruntat cu mai puține reacții exagerate. Cei doi nu
și-au atins obiectivul doar prin propriile puteri, ci a
fost nevoie de mai multe ședințe de consiliere pentru a
ajunge pe calea cea bună.
FACTORUL DE AMPLIFICARE
EXEMPLE DE DISTORSIUNI
COGNITIVE TIPICE
201
fi, indiferent că sunt furioși sau nu. însă și un partener
dintr-un cuplu disfuncțional poate deveni la fel de bine
captiv al gândirii distorsionate cu privire la perechea sa.
La început, o astfel de vedere în tunel în cadrul unei căs
nicii poate să apară doar când unul dintre parteneri este
furios, însă devine mai mult sau mai puțin constantă pe
măsură ce această stare se consolidează.
203
soția lui, care uneori întârzia cu pregătirea cinei, era
acuzată de soț că „niciodată nu e gata la timp cu masa“.
Generalizarea exagerată (suprageneralizarea) este
îndeosebi comună la partenerii depresivi, care prezintă
ideații de genul „nu m-ai iubit niciodată“, „nu-ți pasă
niciodată cum mă simt“ sau „mereu mă tratezi îngrozitor“.
Uneori, gândirea negativă duce la concluzii nihiliste
despre căsnicie: „Lucrurile nu se vor îmbunătăți nicicând“,
„căsnicia este moartă“, „nu avem nimic în comun“, „mereu
amfostnefericit(ă)“. Alteori, gândirea negativă este ori
entată către propria persoană: „Nu sunt un părinte [soț,
soție] bun“. Printre termenii-cheie care sugerează gene
ralizarea exagerată se numără cuvinte de tipul totul sau
nimic, cum ar fi niciodată, mereu, tot, fiecare și niciunul/
niciuna, așa cum au ilustrat și exemplele anterioare.
Impactul afirmațiilor absolutiste și generalizatoare
din căsniciile cu probleme poate fi puternic. De pildă,
un soț care s-a străduit să-i facă pe plac soției a avut o
scăpare și a uitat să facă ceva ce i-a cerut ea; apoi, soția
l-a certat cu asprime: „Niciodată nu faci ce te rog“. Soțul
ei, simțind că este acuzat pe nedrept, și-a spus: „Nimic
din ce fac nu este suficient de bun pentru ea. Nu o pot
mulțumi niciodată“.
205
de gândire în contrarii. De exemplu, dacă o sarcină nu
este îndeplinită la perfecție, atunci este total greșită. Nu
există puncte intermediare sau nuanțe de gri în această
gândire în alb-negru.
Parțial, gândirea bipolară este o reminiscență a
tipului de gândire categorială rigidă din copilărie.22 O
astfel de gândire pare încorporată într-un plan mental
asemănător unui program de computer. Când acest
program este activat în timpul unui conflict, tinde să
domine modul în care un partener se raportează la
celălalt. Deși partenerii cu probleme pot gândi limpede
aspectele din afara căsniciei, când vine vorba de pro
blemele conjugale ei derapează în modul de gândire
alb-negru. Rigiditatea impusă de gândirea polarizată
explică de ce cuplurilor aflate în conflict li se pare dificil
să facă compromisuri: nu există cale de mijloc.
iubirea nu este
UO DE AJUNS
lovise pe nimeni niciodată. în copilărie însă, Melanie a
observat că atunci când tatăl ei se înfuria, avea tendința
de a o lovi pe mama ei sau pe unul dintre copii. Astfel, ea
asocia expresia verbală a furiei cu violența fizică.
Gândirea catastrofică, de cele mai multe ori bine
ascunsă, este adesea încorporată în fricile nevăzute care
duc la furie. într-o scenă tipică, unul dintre parteneri
trăiește o teamă catastrofică față de căsnicie, apoi
își mută rapid atenția atacându-și mental perechea.
Un soț, de pildă, a fost tulburat când soția l-a mințit.
A fost străbătut de un gând: „Acum nu mai pot avea
niciodată încredere în ea“ și a avut o criză de anxietate.
Pasul următor din această scenă a fost concentrarea pe
gândul că femeia e o persoană îngrozitoare din cauză
că l-a mințit. El a simțit valuri de furie și a avut gânduri
repetate despre diferite moduri în care ar putea s-o
pedepsească.
Asociată cu „gândirea catastrofică“ este și ceea ce
Albert Ellis a numit „îngrozire“. Un eveniment este
categorisit ca „îngrozitor“ sau „teribil“ deși implicațiile
sale reale sunt doar moderate. Astfel, un soț poate gândi:
„Este îngrozitor dacă soția mea crede că am defecte“.
O soție își poate spune: „Este groaznic că soțul meu nu
este de acord cu mine“. O altă persoană gândește: „E o
nenorocire că soțul meu se supără pe mine“.
Oamenii se „îngrozesc“ adesea cu privire la emoțiile
proprii. Ei își spun: „Nu pot tolera toată furia asta“, „nu
suport să fiu frustrat tot timpul“ sau „nu suport să mă
simt umilit tot timpul“. Ellis descrie aceste reacții ca
sindromul „toleranței scăzute la frustrare“.
207
există motive josnice în spatele acțiunilor unuia dintre
parteneri reflectă un tipar mai generalizat de atribuire a
cauzalității evenimentelor bune sau rele; înțelegerea ca
uzelor evenimentelor le face să pară mai predictabile și
mai controlabile. Iar acest sentiment al predictabilității
și controlabilității ne conferă o senzație mai accentuată
de siguranță. Dacă știm la ce să ne așteptăm, ne putem
pregăti dinainte, putem gestiona mai bine evenimentele
și, la nevoie, le putem chiar preveni.
în căsniciile nefericite, când cuplul cu probleme caută
cauzele subiacente ale dezamăgirilor și frustrărilor, cei
doi ajung inevitabil să evoce un motiv negativ (chiar rău
intenționat) sau o trăsătură de personalitate nesuferită
care să explice acțiunile „jignitoare“ de partenerului. O
femeie supărată, de pildă, dă vina pe soțul ei când acesta
uită să se ocupe de un detaliu și consideră ce greșeala lui
se datorează neglijenței. Un bărbat mâhnit pune pro
blemele conjugale pe seama soției, atribuindu-le unui
mare defect de personalitate: „Totul e din cauza neglijenței
lui“, gândește ea. „E din cauza caracterului ei murdar“, își
spune el.
în circumstanțe identice, cuplurile cu probleme pre
zintă riscuri mai mari de a face atribuiri negative vizavi
de partenerul lor decât ar face față de altcineva, după
cum susțin mai multe cercetări.23 Atribuirea intenției
negative este un barometru conjugal. Când partenerii își
atribuie în mod constant motivații negative unul altuia,
în special rău intenționate, relația are probleme. Asta nu
înseamnă că motivele insidioase nu apar, ci că partenerii
din căsniciile cu probleme le atribuie mult mai adesea și
fără discriminare decât ar fi cazul.
209
clarvăzător: „Soția mea ar trebui să știe că nu-mi plac
scoicile“ sau „soțul meu ar trebui să știe că aș vrea ca el să
meargă în vizită la părinții mei“.
Q
■Z
4 (1 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
și greșelile (hipervigilență). Dacă apare vreo dificultate,
dă vina pe ea (atribuire negativă). Are gânduri cum ar
fi: „Nu face nimic ca lumea“ (generalizare excesivă), „este
îngrozitor“ (amplificare) sau „toată căsnicia asta o să se
ducă pe apa sâmbetei“ (gândire catastrofică). Dacă soția
lui face vreo afirmație critică la adresa altei persoane, el
își spune „se referă la mine, de fapt“ (personalizare).
Când soțul se întoarce seara acasă, el repetă doar
frustrările, ghinioanele și dezamăgirile, dar nimic
pozitiv (memorie selectivă). Și în acest caz, el acordă
atenție doar evenimentelor iritante de acasă (nivelul
zgomotului, vorbirea incorectă a copiilor sau comporta
mentul lor neascultător, curățenia „imperfectă“ pe care
o face soția) și trece cu vederea grija și atenția oferite de
soție (vedere în tunel).
Când copiii sunt gălăgioși, se gândește: „Nu știu
niciodată când să se oprească“ (generalizare excesivă) și
dă imediat vina pe soția sa: „Nu știe cum să-i strunească“
(atribuire negativă). Bărbatul exprimă orice problemă
legând-o de personalitatea soției: „Este slabă și incompe
tentă“ (etichetare negativă).
Acest soț obsedat de tot felul de probleme este
un catalog al tipului de distorsiuni cognitive care
afectează partenerii cu o perspectivă ostilă. Cu toții
suntem victime, la un moment dat, ale acestor tipuri de
gândire distorsionată, dar cuplurile cu probleme sunt
predispuse în mai mare măsură să se confrunte cu astfel
de probleme. Vulnerabilitatea lor se datorează parțial
cumulării tensiunilor prelungite, parțial conflictelor
inevitabile generate de fricțiunile și nenumăratele
negocieri cotidiene.
Distorsiunile mentale pot fi privite ca aplicări greșite
ale strategiilor elementare de supraviețuire. Astfel,
vigilența exagerată și vederea în tunel pot fi utile într-o
situație de urgență, dar pot strica funcționarea zilnică
211
a unei căsnicii. Tendința de a găsi o cauză pentru un
eveniment tulburător este utilă în cazuri de stricăciuni
reale, însă alunecă ușor în blamare, învinovățire și
în reacționarea la afronturi imaginare. Iar pornirea
compulsivă de a trage partenerul la răspundere pentru
toate frustrările și dezamăgirile, în loc de-a ajuta la
remedierea lor, slăbește legătura conjugală.
Să luăm cazul real al unui cuplu conflictual. Ruth,
foarte nefericită alături de Jeny, este exagerat de
vigilentă, urmărindu-1 continuu pentru a vedea dacă
face (sau gândește) ceva ce o irită. Ea observă tot ce
spune sau face el care ar putea fi o răutate (abstracție
selectivă). Ea îi interpretează comportamentul ca fiind
un afront (inferență arbitrară) direcționat către ea
(personalizare) și un indiciu al faptului că „încearcă
intenționat să mă provoace“ (citirea gândurilor).
Totodată, ea crede că „este total nepăsător — un parazit“
(atribuire negativă). Când reflectează la urmările pe
termen lung, își spune: „Lucrurile se vor înrăutăți din ce în
ce mai mult“ (gândire catastrofică) și „e atât de râu încât
nu pot suporta“ („îngrozire“).
Chiar dacă aceste capcane ale minții sunt foarte
puternice atunci când le cădem pradă, ele nu sunt de
neschimbat. Cu tehnicile potrivite și cu puțin efort, cu
plurile le pot schimba și pot scoate căsnicia de sub vraja
lor. Capitolul 13 descrie în detaliu unele dintre aceste
tehnici pe care cuplurile le pot utiliza pentru a-și elibera
mintea (și căsnicia) de tirania gândirii distorsionate.
213
MESAJE MUȘCĂTOARE
IUBIREA NU ESTE
Ж DE AJUNS
Tom cu o mustrare. Fără să-și dea seama că tonul său
era provocator, bărbatul a interpretat abordarea ei ca
pe un refuz la rugămintea lui și a recurs la represalii.
Probabil că Sally ar fi fost de acord să dea acel telefon
dacă Tom nu și-ar fi însoțit cuvintele cu o dojană. însă
amândoi s-au prins în reproșuri și în replici răzbună
toare, astfel încât nu au apucat să rezolve problema
practică, și anume să sune electricianul.
Când un partener încearcă să-l controleze pe celălalt
armându-și solicitările cu un indiciu de amenințare sau
de reproș, tentativa are un risc mai mare de a provoca
decât de a convinge. Astfel, Sally s-a enervat pe Tom
pentru mustrarea insinuată, iar Tom a interpretat
greșit reacția ei, considerând-o semn al recalcitranței și
răspunzând cu un reproș. Conținutul a ceea ce doreau
ei să comunice s-a pierdut când cei doi s-au prins în
jocul pedepsirii reciproce pentru ostilitatea de care au
dat dovadă amândoi. Uneori, utilizarea mesajelor ostile
care îi întărâtă reciproc pe membrii cuplului face ca
traiul împreună să devină un coșmar.
Dacă Tom ar fi realizat că gândurile lui fulgurante
(de dinainte de a o ruga pe Sally să sune electricianul)
erau dăunătoare propriilor interese, ar fi putut să le
neutralizeze suficient de bine, pentru a adresa rugă
mintea în mod plăcut. Totuși, gândurile lui automate
au pregătit cadrul pentru o confruntare: „Niciodată nu
face un lucru până la capăt... probabil că o să-mi dea de
furcă și o să-mi spună să mă ocup eu, chiar dacă nu am
timp pentru așa ceva“. Anticipând un refuz, el a formulat
solicitarea în așa fel încât să stârnească refuzul de care
se temea.
Partenerii adresează adesea cereri sau întrebări
într-un mod acuzator, atacă sau își minimalizează par
tenerul („De ce n-ai sunat electricianul?“, de pildă). Pe
măsură ce dialogul progresează, cuvintele devin tot mai
agresive. în apogeul schimbului furios, soții în conflict
utilizează toate armele disponibile, inclusiv insulte, iar
unii recurg și la arma supremă: abuzul fizic. în cazul
în care cuplurile doresc să păstreze o relație plăcută,
cei doi parteneri trebuie să-și poată separa reproșurile
și amenințările de solicitările sincere. Mai presus de
orice, ei trebuie să fie conștienți de natura beligerantă a
stilului în care vorbesc.
LOVITURI PREVENTIVE
O i Cî IUBIREA NU ESTE
Z DE AJUNS
Țipând la Shelly (lovitura preventivă) el a evitat
durerea de a-și recunoaște propriile defecte. Ca și în
exemplele anterioare de acest fel, aspectele emoționale
au interferat cu discutarea și mai ales cu rezolvarea
problemelor practice.
Pentru a preîntâmpina astfel de lovituri preventive,
este important să recunoașteți gândurile automate, în
special pe cele care vă fac să vă simțiți trist, vinovat sau
anxios, și să vă stăpâniți impulsul de a contraataca.
Deși este adevărat că o lovitură preventivă vă poate
scuti temporar de oarecare durere, în cele din urmă va
cauza mai multă suferință ca urmare a confruntărilor
continue și neplăcute cu partenerul și a efectelor
negative ale problemei nerezolvate. înfrânarea acestor
atacuri poate necesita răbdare și toleranță, însă va fi
răsplătită cu relații mai bune și cu rezolvarea cu succes a
problemelor.
Multe persoane contraatacă în clipa în care se simt
criticate, fără să analizeze validitatea obiecțiilor. în acest
fel, se sustrag de la durerea provocată de critică. Dacă un
soț, de pildă, îi spune soției că neglijează copiii, ea poate
să accepte adevărul acuzației, să-și aducă reproșuri și
să se simtă prost. Dar reacționând automat și contraa
tacând înainte de apariția criticii, îl discreditează pe soț
și, prin urmare, și relevanța criticii lui. Totuși, costul
constă în blocarea comunicării cu sens și a rezolvării
problemei: dacă există un adevăr în ceea ce spune soțul,
ea nu va reflecta niciodată asupra problemei; dacă el se
înșală, ea n-o să reușească să-l facă să vadă adevărul.
Utilizând critica pentru a modifica acțiunea par
tenerului, vom crea mai multe probleme în loc să le
rezolvăm. După cum vom vedea în capitolele următoare,
partenerii pot învăța o serie de metode de prevenire sau
de rezolvare a problemelor, fără să fie critici, revendica
tivi și fără să recurgă la lovituri preventive.
217
MASACRUL
219
tipul „vezi, nu pot conta pe tine pentru nimic — trebuie să
fac totul singură“. Deși ea nu și-a exprimat acest gând în
momentul respectiv, este evident că fie a ieșit la iveală
prin tonul vocii, fie soțul era atât de sensibilizat la acest
mesaj din experiențele anterioare, încât l-a identificat
imediat în afirmația ei. Astfel, o provocare poate fi
ascunsă într-un mesaj aparent inocent. Dar cum putem
înțelege intensitatea reacției lui Gary? Explicația constă în
fațetele personalității sale, precum și în istoricul conjugal
de acuzații și răzbunări al cuplului.
înainte de a se căsători, Gary își fusese suficient sieși
și se considerase un bărbat de succes. Crescut într-o
familie săracă, își croise drumul în timpul facultății și
devenise inginer. își deschisese propria firmă de consul
tanță și prosperase încă de la început. Se considera un tip
individualist, de succes și sever.
Beverly fusese atrasă de aspectul plăcut al lui Gary și
de felul lui de a fi lipsit de inhibiții și independent. Ea
fusese crescută în spiritul „bunei cuviințe“, cu accent pe
purtarea cuviincioasă și adecvarea socială. Fiind întru
câtva inhibată, a fost atrasă de bărbatul care nu părea
captivul convențiilor sociale, care gândea independent și,
mai presus de orice, apărea ca fiind puternic. L-a admirat
pentru cariera lui de succes și, în planul fanteziei, l-a
văzut ca pe un cavaler în armură strălucitoare care avea
să aibă mereu grijă de ea. Într-adevăr, în timpul perioadei
de curtare el și-a asumat responsabilitatea de a concepe
toate planurile referitoare la timpul petrecut împreună
și deoarece îl privea ca fiind superior, femeia s-a simțit
foarte comod în această situație. Gary era atras de Beverly
deoarece era frumoasă, era dependentă de el și-1 admira.
Totodată era supusă, mulându-și dorințele după ale lui.
Imediat după căsătorie, Beverly a fost intimidată
de Gaiy, însă treptat i-a descoperit defectele: amâna
treburile casnice și nu putea relaționa cu copiii. Odată
IUBIREA NU ESTE
4 DE AJUNS
Situație Gând imediat
225
poate afirma și fără să fie ostilă; putea să-i vorbească lui
Gary direct, ferm și blând, și nu trebuia să-l tachineze și
să-i închidă gura.
ÎN SPATELE LUPTELOR:
CONVINGERI DE BAZĂ
CONTROLUL FURIEI
227
întrucât sunt pur și simplu convinși de eficiența lor. Ei
uită că, de obicei, aceste tactici sunt contraproductive,
generând resentimente, opoziție și contraofensivă.
229
problemei pare să fie frica de represaliile partenerului și
îngrijorarea cu privire la rănirea sentimentelor acestuia.
O altă parte a problemei este incapacitatea partenerului
de a identifica sursa exactă a frustrării. Totuși, o parte
importantă a dificultății constă în lipsa abilităților
soțului/soției de a prezenta problema și de a asigura un
cadru de discutare a conflictelor cu celălalt. Modalitățile
de a gestiona problema afirmării de sine au fost discu
tate în mai multe cărți (vezi bibliografia de la finalul
cărții). Căile specifice prin care putem rezolva conflictul
cu partenerul sunt prezentate în capitolele 15,16 și 17.
Uneori, problema inhibiției și a dificultății în afir
marea de sine este atât de subtilă, încât persoana nu este
conștientă de existența sa, resimțind doar o depresie
ușoară, o iritabilitate, o oboseală și simptome fizice
ușoare. Uneori, ca în cazul următor, evaluarea corectă a
dificultății poate duce rapid la rezolvarea ei.
IUBIREA NU ESTE
OU DE AJUNS
rar. O explicație mai plauzibilă este că unul dintre
parteneri (sau chiar amândoi) este atât de flexibil față
de dorințele celuilalt, încât nu-și dă seama de dorințele
personale, sau că unul dintre parteneri este atât de
hotărât să-și mențină conceptul idealizat de relație fără
conflicte, încât respinge orice sentimente de dezacord și
subscrie în totalitate la dorințele celuilalt.
Astfel, am bănuit-o pe Susan că ar putea să se
încadreze în acest tipar și, pentru a testa ipoteza, am
chestionat-o mai detaliat:
ANATOMIA FURIEI
OO / IUBIREA NU ESTE
oeajuns
de competiție, de antrenament sau de atac) și nu este
obligatoriu asociat cu furia.
Ca strategie de supraviețuire evolutivă, furia este
comparabilă cu durerea. Într-adevăr, cuvântul furie
(anger) are rădăcini care denotă „problemă, durere sau
suferință“. La fel ca în cazul durerii, furia pare creată să
ne tulbure starea de echilibru și să ne alerteze cu privire
la existența unei probleme. Credem că, totodată, are și
rolul de a ne activa în sensul gestionării amenințărilor
sau a pagubelor. Această perturbare (sau semnal) ne
îndeamnă să ne oprim din ceea ce facem și să ne în
dreptăm atenția către problema care generează furia.
Când ne concentrăm pe motivul furiei, avem tendința
de a ataca direct cauza. Astfel, furia poate fi privită ca
un fel de element iritant, care ne alertează cu privire la
amenințare. La fel cum putem ușura durerea îndepăr
tând obiectul dăunător (un spin, un fir de praf din ochi),
ne diminuăm furia eliminându-i sursa. După ce agentul
toxic este îndepărtat sau distrus, furia se reduce și se
instaurează echilibrul normal.
Ca parte a reacției primitive de tipul fugă-sau-luptă,
ostilitatea își are originile în mecanismele de supra
viețuire bazală, însă în viața modernă și îndeosebi în
căsnicia modernă, acțiunea motivată de acea pornire
primitivă poate distruge relațiile. în ciuda caracterului
imperativ al furiei și al presiunii de eliberare prin mani
festarea unui gest ostil față de persoana care jignește, nu
trebuie să cedăm impulsului de a ataca. în timp, furia se
stinge și, odată cu ea, și dorința de a lovi.
SENSIBILITATEA LA RĂNIRI
*) O Q IUBIREA NU ESTE
ZOO DE AJUNS
Deși lupta poate avea un rol adaptativ în sălbăticie,
în lumea contemporană supraviețuirea noastră nu este
aproape niciodată amenințată. Mai mult, suntem perfect
capabili să adoptăm o expresie civilizată în public
chiar și când suntem furioși. Totuși, din nefericire, în
societatea noastră violența domestică este mai comună
decât oricare alta. De multe ori nu suntem capabili (sau
dispuși) să ne controlăm în raport cu perechea. Când
frânele interne cedează din cauză că nu pot suporta
presiunea ridicată, furia crește până-n punctul în care
este exprimată prin atac fizic. în mod curios, „adver
sarul“ nostru este o persoană iubită.
RĂZBUNARE Șl PEDEAPSĂ
239
alterare sau o nedreptate în relație. Astfel, partenerul
care se simte respins se poate răzbuna, crezând că
pedeapsa va împiedica respingerile ulterioare, dar
răzbunarea este adesea o cale de sabotare a relației.
Ted, de pildă, a „pedepsit-o“ pe Karen pentru că a
întârziat țipând la ea. în loc să-și ceară scuze, așa cum se
așteptase el, Karen l-a pedepsit retrăgându-se (fapt care
a stârnit în Ted o teamă și mai mare de abandon) și el a
reacționat la această respingere dureroasă amenințând
că divorțează. Karen a răspuns declarând că „este o
idee bună“, făcându-1 pe Ted să se simtă părăsit. Astfel,
încercarea lui de-a o pedepsi i s-a întors împotrivă, iar
represaliile lui Karen au înrăutățit și mai mult lucrurile.
De obicei, partenerii reacționează la o presupusă
jignire umilindu-1 din răzbunare pe celălalt, tipar care
amintește de băieții care cred că la o insultă trebuie
răspuns cu o altă insultă. Adesea, răzbunarea merge
dincolo de ofensa inițială. în dialectul personal al crimei
și pedepsei, răzbunarea necesită mai mult decât resti
tuirea statu-quo-ulur, în timp ce compensația înseamnă
doar că persoana jignită nu pierde nimic, răzbunarea
cere mai mult. Victima merge dincolo de compensarea
riguroasă, impunând o penalizare suplimentară.
Logica ce ne face să producem mai multă durere decât
cea resimțită este responsabilă de intensificarea lup
telor. Expresia „violența naște violență“, aplicată adesea
în relațiile dintre grupuri și națiuni, este în egală măsură
valabilă și în relațiile interpersonale. Expresia ostilității
unei persoane este, în sine, un declanșator foarte
puternic, aproape inevitabil, al ostilității și la celălalt.
De vreme ce fiecare expresie a ostilității prezintă riscul
de a provoca o răzbunare și mai mare, ceea ce începe
ca un simplu schimb de critici poate ajunge, în cele din
urmă, să se transforme într-un schimb de lovituri chiar
și într-un cuplu bazat pe iubire. Desigur, este posibil
O / Ö IUBIREA NU ESTE
ZhU de ajuns
ca această reacție combativă să fie controlată, însă este
nevoie de și mai mult efort, deoarece presiunea internă
în sensul răzbunării devine din ce în ce mai puternică pe
măsură ce lupta se desfășoară.
Uneori, o reacție atât de reflexă și de apropiată de
instinctul primordial de supraviețuire depășește capaci
tatea persoanei de a o stăpâni. Cu toate acestea, oamenii
dobândesc tehnici de control al ostilității, forțându-se să
tacă pentru o perioadă de timp, gândindu-se la altceva,
schimbând subiectul și/sau părăsind încăperea. Deși
aceste tehnici ad hoc sunt mijloace preventive la adresa
acțiunii în baza sentimentelor ostile, ele în sine nu
blochează activarea inițială a tiparului ostil.
Terapia cognitivă, așa cum vom vedea, oferă tehnici
de sufocare în fașă a acestui tipar. Unul dintre semnele
timpurii care anunță ostilitatea este furia. Educându-ne
să recunoaștem debutul timpuriu al furiei și să acționăm
de îndată în sensul controlării ei, putem efectua o schim
bare imediată — concentrându-ne imediat pe gândurile
automate, distorsiunile cognitive și convingerile funda
mentale subiacente furiei. Identificând și corectând pe
loc aceste distorsiuni, putem reduce ostilitatea, așa cum
au învățat să procedeze Beverly și Gary. în capitolul 17
vom discuta în detaliu cum să preîntâmpinăm ostilitățile
conjugale, indicând cu precizie rădăcinile furiei și efec
tuând pașii necesari în cele mai timpurii etape, înainte
ca o supărare minoră să escaladeze într-un război în
toată regula între parteneri.
POATE FI ÎMBUNĂTĂȚITĂ
RELAȚIA DUMNEAVOASTRĂ?
REZISTENȚA LA SCHIMBĂRI
Convingeri defetiste
___ Partenerul meu este incapabil de schimbare.
___ Nimic nu ne poate îmbunătăți relația.
___ Lucrurile se vor înrăutăți.
___ Oamenii le știu pe-ale lor și nu se pot schimba.
O/ / IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
___ Partenerul meu nu va coopera și nimic nu se poate face fără
cooperarea sa.
___ Am suferit de-ajuns. Nu mai am energie să mă mai chinui.
___ Dacă trebuie să facem ceva în acest sens, înseamnă că relația
are o problemă foarte gravă.
___ Dacă acționăm asupra relației, o vom înrăutăți și mai mult.
___ Nu facem decât să amânăm inevitabilul.
___ Ne-am făcut deja mult prea mult rău.
___ Căsnicia mea este moartă.
___ Nu mă simt în stare să mă schimb.
___ Dacă nu am reușit să ne înțelegem până acum, cum mă pot
aștepta să ne înțelegem de-acum înainte?
___ Nu contează dacă partenerul meu încearcă să se poarte
într-o manieră pozitivă, problema este atitudinea
partenerului meu.
Convingeri autojustificatoare
___ Este normal să mă port așa.
___ Este firesc să gândesc așa cum o fac eu.
___ Toată lumea în locul meu ar reacționa la fel.
___ El/ea m-a rănit. Merită să sufere.
Argumente de reciprocitate
___ Nu voi face niciun efort dacă nu face la fel și partenerul meu.
___ Ne-am înhămat amândoi la treaba asta, nu văd de ce doar eu
ar trebui să mă schimb.
___ Nu este drept ca eu să fac toată munca.
___ După tot efortul depus, este rândul partenerului meu să
facă treabă.
___ Mie ce-mi iese din asta?
___ Partenerul m-a rănit foarte tare în trecut, așa încât trebuie să
se străduiască să-și răscumpere greșelile.
___ De unde știu că partenerul meu își dă silința?
245
___ Partenerul meu este nebun.
___ Partenerul meu nu poate fi altfel decât este.
___ Partenerul meu este plin de ură, asta e problema.
___ N-am avut nicio problemă în viață până să ne căsătorim.
CONVINGERI DEFETISTE
O / IUBIREA NU ESTE
ZhO de ajuns
accepte și să se schimbe în mai bine. Disponibilitatea
partenerului pentru a se schimba este cu totul altă
problemă. însă dacă dumneavoastră faceți unele schim
bări, acest lucru în sine poate duce la schimbări și în
cazul partenerului, ceea ce se și întâmplă foarte des. în
plus, se poate să descoperiți că partenerul nu trebuie să
se schimbe radical pentru a deveni mai plăcut și pentru
a vă înțelege mai bine cu el/ea.
Este important să acceptăm faptul că oamenii se
schimbă constant de-a lungul vieții. Sistemul nervos
central al oamenilor este organizat în așa fel încât să
ne încurajeze să învățăm perspective și strategii noi
și mai bune. Tiparele noi de gândire sau de compor
tament care pe de-o parte sporesc plăcerea și pe de
altă parte reduc durerea sunt consolidate, reușind
astfel să persiste. Prin urmare, dacă dumneavoastră
și partenerul dezvoltați modalități de a vă privi și de a
acționa reciproc în moduri mai plăcute decât vechile
tipare, acestea se vor putea transforma în obiceiuri. în
capitolele următoare voi prezenta exemple de astfel de
îmbunătățiri.
„Nimic nu ne poate îmbunătăți relația.“ Această
convingere poate fi testată, o modalitate fiind definirea
problemelor specifice din relație, apoi alegerea
acelei probleme care pare cel mai ușor de schimbat și
aplicarea mijloacelor de îndreptare adecvate. Asta nu
presupune neapărat cine știe ce eforturi. Poate fi ceva la
fel de simplu ca planificarea unei cine în oraș, singuri,
o dată pe săptămână, sau ca povestirea unei întâmplări
personale în fiecare zi. Aceste activități pot introduce
un mic element nou de satisfacție care să înceapă să
încline balanța în sensul fericirii.
Restul capitolelor se concentrează pe strategiile
care au ajutat numeroase cupluri să-și îmbunătățească
7L7
relația. Veți putea testa validitatea atitudinii pesimiste
cum că „nimic nu ne poate îmbunătăți relația“ încercând
aceste tehnici. Puteți realiza un soi de experiment
pentru a vedea ce metode sunt cele mai bune în cazul
dumneavoastră. Chiar dacă metodele pe care le descriu
nu generează rezultate suficient de semnificative pentru
dumneavoastră, sprijinul suplimentar din partea unui
consilier de cuplu poate, foarte bine, face diferența în
ceea ce privește îmbunătățirea căsniciei.
„Lucrurile nu vorface decât să se agraveze.“ Unii
parteneri au suferit atât de mult de pe urma conflictelor
dureroase, încât se simt amorțiți. Este posibil să nu fie
dispuși să se implice mai mult în relație de teamă să nu
fie din nou răniți.
„Acum nu mă mai aștept la nimic din partea lui
Harry. Am încercat de-atâtea ori și el m-a lăsat mereu
baltă. Am ajuns să cad în depresie. Nu vreau să mai trec
prin așa ceva. Dacă iar îmi fac speranțe, o să sufăr. Mai
bine nu mă mai aștept la nimic — n-o să-mi placă, dar
măcar n-o să mai fiu iarăși deprimată“, afirma Wendy.
Wendy și Hali, iubiți din timpul liceului care s-au
căsătorit imediat după terminarea facultății, s-au
blocat timp de șapte ani în escaladarea amărăciunii și
a conflictului. La prima vedere, frica de a se simți mai
rău i s-a părut lui Wendy un motiv suficient pentru a nu
apela la ajutor pentru căsnicia ei. Cu toate acestea, există
temeiuri convingătoare pentru a susține că Wendy ar fi
avut de câștigat de pe urma reimplicării ei în relație, în
ciuda temerilor.
I-am spus lui Wendy: „în trecut ai făcut câteva
încercări de-a îmbunătăți lucrurile și, așa cum spui tu,
ai fost respinsă de fiecare dată. Dar acum avem câteva
instrumente pentru a rezolva problemele tale“. Apoi
i-am prezentat următoarele aspecte:
O / Q IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
> Așa cum admitea chiar ea, Hal era „drăguț“ cu ea în
cea mai mare parte a timpului.
> După o ieșire furioasă, de cele mai multe ori spunea
că-i pare rău și chiar așa era.
D> în perioadele lui calme, era dispus să discute
problemele.
249
recunoscând momentele în care Hal era pe punctul
de-a se înverșuna și stabilind când să aducă în discuție
subiecte delicate și când să renunțe.
Judy, o artistă talentată căsătorită cu un director
de vânzări stresat, era la fel de ezitantă în a se implica
într-o terapie de cuplu, de teamă ca nu cumva să sufere
o dezamăgire cruntă. „Cliff nu e niciodată interesat de
nevoile mele. Este total preocupat de propriile sale nece
sități și este incapabil să fie atent la ale mele“, susținea
ea. La fel ca în cazul lui Wendy, ea nu sesiza aspectele
pozitive, momentele în care soțul ei îi satisfăcea nevoile.
După ce Judy a înțeles acest lucru, a descoperit că atunci
când era supărată din pricina egocentrismului lui Cliff,
putea să-și identifice generalizările ei exagerate și în
acest fel să-și aline sentimentele dureroase. Judy a fost
încurajată să-și depășească rezistența în a apela la un
program de consiliere de cuplu și, în cele din urmă, a
descoperit că în loc să se înrăutățească, mariajul ei chiar
a devenit mai bun.
„Partenerul meu nu va fi cooperant și nimic nu poate fi
făcut fără cooperarea lui (sau a ei).“ Chiar dacă partenerul
dumneavoastră este sceptic sau pasiv, puteți începe
procesul schimbării. Adesea, după ce soțul ezitant sau
pasiv vede posibilitatea îmbunătățirii, acesta poate fi
scos din starea de inerție în care se află. Mai mult chiar,
demonstrația tangibilă a bunelor dumneavoastră intenții
poate la fel de bine să-i stârnească partenerului dorința
de reciprocitate.
„Am suferit de-ajuns.“ Deși poate fi adevărat că ați
avut parte de multă suferință, sarcinile pe care vi le
propun au scopul de-a alina acea suferință. Și, cel puțin
la început, ele necesită un minim de efort. De fapt, mulți
soți și multe soții consideră intrigantă ideea de-a des
coperi căi noi de ieșire din rutină. Metodele propuse de
mine pot fi considerate o provocare, un prilej de a face
251
trecut de punctul din care nu mai există posibilitate de
întoarcere. Cu toate acestea, nu puteți ști cu certitudine
că nu mai există nicio speranță pentru căsnicia dumnea
voastră până când nu încercați câteva remedii de bază.
Am fost de multe ori surprins de modul în care o relație
aparent problematică poate fi ajutată când partenerii
acționează împreună pentru a corecta deficitele și pentru
a consolida punctele forte ale căsniciei.
„Căsnicia mea este moartă.“ Numeroase cupluri ajung
să aibă această convingere după ani întregi de certuri și
îndepărtare reciprocă. Nu este exclus ca aceste persoane
să fi încercat să parcurgă cărți referitoare la căsnicie, să
apeleze la consiliere, să discute cu duhovnicul lor, însă
fără vreo îmbunătățire. Privind înainte, pot vedea doar o
continuare a relației lor seci. Astfel de cupluri ar trebui
să-și concentreze atenția asupra unui fenomen aflat în
desfășurare. Se pare că de-a lungul anilor se dezvoltă o
deformare negativă, făcându-i pe parteneri să elimine
părțile bune ale relației lor, trecute și prezente. Această
perspectivă deformată îi determină să-și amintească doar
durerea, nu și părțile plăcute, toate înfrângerile, dar
nu și victoriile. Atunci când cuplurilor li se recomandă
să-și concentreze atenția asupra aspectelor pozitive ale
relației, cei doi parteneri recunosc adesea că nu sunt atât
de plafonați pe cât ar fi crezut înainte.
Dacă eforturile dumneavoastră de îmbunătățire a
relației nu au avut succes în trecut, se poate să fie din
cauză că nu ați apelat la metodele adecvate. Capitolele
următoare ale acestei cărți vă vor oferi o serie de sugestii
și se prea poate ca dacă apăsați butoanele care trebuie,
relația să reînvie.
„Dacă acționăm asupra relației, o vom înrăutăți și mai
mult.“Unele cupluri au această teamă, însă am desco
perit că este nejustificată, în condițiile în care se acțio
nează în mod adecvat. Este adevărat că lucrurile se pot
CONVINGERI AUTOJUSTIFICATOARE
253
greșește, există întotdeauna o cale de schimbare a
atitudinii partenerului.
Ideea că este justificat să continuați un mod de
acțiune contraproductiv deoarece ați fost rănit nu face
decât să asigure continuarea suferinței. Ciclul suferinței
și al răzbunării nu se oprește niciodată. Cineva trebuie
să preia inițiativa pentru a întrerupe cercul vicios, iar
persoana respectivă puteți fi chiar dumneavoastră.
ARGUMENTE DE RECIPROCITATE
255
asupra defectelor partenerului poate fi în sine un
simptom al unei relații perturbate. Cercetările indică
faptul că atunci când partenerii se învinuiesc reciproc,
continuu și nerealist, căsnicia lor are probleme.27 O
abordare mai bună nu constă în stabilirea vinii (cine are
dreptate și cine a greșit), ci în dezvoltarea de strategii noi
care vor ajuta relația.
Deși sunteți de părere că partenerul are cea mai mare
parte de vină pentru problemele cuplului, lucrând asupra
relației puteți compensa (poate chiar inversa) unele
dintre trăsăturile nedorite ale celuilalt. De exemplu, dacă
există numeroase fricțiuni din cauza comunicării defec
tuoase, partenerul poate reacționa într-o manieră ursuză
sau explozivă, lucru dureros pentru dumneavoastră.
Cu toate acestea, dacă luați măsuri pentru a îmbunătăți
comunicarea, purtările neplăcute ale soțului/soției pot fi
înlocuite de unele mai agreabile.
„Partenerul meu este nebun.“ Gândurile depreciative de
tipul „soțul meu este imposibil“ sau „soția mea nu e sănă
toasă la cap“ pot reflecta mai degrabă percepția dumnea
voastră decât o evaluare obiectivă. Deși este adevărat că
atunci când sunt angoasați sau furioși, oamenii pot părea
iraționali, asta nu înseamnă că sunt „nebuni“. Orice
urmă de lipsă de judecată pe care o remarcați poate fi o
consecință a stresului, un semn de tulburare. Soțul care
vorbește cu patos și bate câmpii în timpul unei dispute
domestice este, de obicei, complet rațional față de alte
persoane. Astfel, cea mai bună abordare este ignorarea
lipsei de judecată (cel puțin la început) și concentrarea pe
ceea ce puteți face în sensul reducerii tulburării: concen
trarea pe cauză, nu pe efect. Modificarea cauzelor poate,
la rândul ei, să-l determine pe soț să devină mai rațional.
Un alt fapt care trebuie reținut este acela că ceea ce
pare a fi o purtare nesuferită a partenerului poate fi în
mare măsură amplificat sau distorsionat, așa cum am
IUBIREA NU ESTE
ZOO DE AJUNS
descris în capitolul 8. Ceea ce un observator imparțial
poate eticheta ca neobișnuit sau excesiv poate să vi se
pară grotesc sau de-a dreptul bizar.
„Partenerul meu e imposibil.“ Convingerea că parte
nerul este imposibil poate reflecta lupta care are loc.
Când oamenii sunt blocați în luptă și niciunul nu e
dispus să cedeze un centimetru, ambii se văd ca fiind
„imposibili“. însă când rezolvați impasul, simt șanse
mult mai mari să descoperiri că partenerul este mai
flexibil și mai rezonabil.
Desigur, am văzut soți și soții ale căror conflicte
interioare sau personalități sunt de-așa natură încât
traiul alături de ei este, Într-adevăr, dificil. De cele mai
multe ori, astfel de persoane au de câștigat de pe urma
psihoterapiei. Totuși, numai un expert poate stabili dacă
soțul sau soția dumneavoastră este o astfel de persoană,
în orice caz, depunerea unui efort pentru a schimba
căsnicia va stabili corectitudinea percepției conform
căreia celălalt nu se poate schimba.
257
Recompensele pot surveni mai greu atunci când
lucrați asupra tiparelor gândirii. Se poate, de pildă, să vă
simțiți mai puțin furios sau mai puțin trist și fără dorințe
răzbunătoare, însă nu aveți sentimentul că dețineți
controlul relației ca atunci când partenerul recunoaște
o faptă pozitivă venită din partea dumneavoastră, răs-
plătind-o cu un zâmbet sau un sărut. Totuși, pe termen
lung, reducerea nivelului de furie scade intensitatea
izbucnirilor celuilalt, iar acesta are mai multe șanse de a
reacționa cu înțelegere atunci când sunteți supărat.
Răsare o altă întrebare pertinentă: este mai impor
tantă sporirea elementelor pozitive sau eliminarea celor
negative? Deși acțiunile negative dintr-o căsnicie sunt, de
obicei, mai rare decât cele pozitive, se răsfrâng mult mai
intens asupra fericirii. Uneori, se pare că o faptă negativă
(o replică răstită, de exemplu) poate cântări mai mult
decât zece acțiuni plăcute sau bune.
Așadar, pare că eliminarea elementelor negative
ar trebui să aibă întâietate față de accentuarea celor
pozitive. Totuși, în practica reală, dacă începeți prin a
vă concentra asupra obiceiurilor iritante ale soțului sau
soției, s-ar putea să pară că acuzați sau criticați, agravând
astfel lucrurile. La început, cel mai bine este să încercați
să faceți lucrurile să devină ceva mai bune. Mai apoi,
când ambii parteneri lucrează ca o echipă, puteți încerca
să vă ocupați și de ceea ce doriți să vedeți schimbat
(v. capitolul 16).
CREAREA DE PROBLEME
ÎN LOC DE A LE REZOLVA
O „E o loază.“
> „E o vită.“
OC O IUBIREA NU ESTE
ZDC) OEAJUNS
> „Nu mă ajută niciodată.“
> „Mă cicălește mereu cu câte ceva.“
259
încorporate în personalitatea fiecărui sex — „bărbați
care urăsc femeile“ sau „femei care iubesc prea intens“.
Astfel de abordări induc în eroare și descurajează soții și
soțiile să încerce măcar să-și îmbunătățească relațiile.
O abordare mult mai realistă este cea care afirmă
că oamenii prezintă anumite obiceiuri și sensibilități
care îi fac vulnerabili sau îi determină să rănească alte
persoane. La un nivel mai profund, ei prezintă atitudini
exprimate prin modalități autodistructive. Soția depen
dentă stereotipă — având îndoieli serioase în legătură cu
cât de acceptabilă, merituoasă sau competentă este — se
atașează prea tare din cauza atitudinilor ei nerealiste.
Soțul „plin de ură“, care se teme, total nefondat,
să nu fie dominat sau prins ca într-o capcană, face
critici aspre, asigurându-se astfel că nu este controlat
sau manipulat.
Mai departe, felul în care personalitățile partenerilor
se împletesc poate determina dacă trăsăturile fiecăruia
sunt percepute de celălalt într-o lumină pozitivă sau
negtivă. Dacă așezi o femeie care tânjește după intimi
tate alături de un bărbat protector, de obicei nu există
probleme. Sau, la fel de bine, unești un bărbat indepen
dent cu o femeie maleabilă, relaxată, și se vor înțelege
bine unul cu celălalt. Problemele apar când cei doi nu se
potrivesc.28 Totuși, chiar și în acest caz, dificultățile pot
avea rădăcini în relație, în interacțiunea dintre parteneri,
mai degrabă decât în vreun defect personal.
Dacă poți schimba una dintre părțile ecuației, trans
formarea poate fi aplicată și celeilalte părți. Să reluăm
cazul lui Hal și Wendy, cuplul creat încă din anii de
liceu. Hal avea un fel de a-i vorbi lui Wendy care o făcea
să se simtă „înjosită“. Această manieră de comunicare a
bărbatului, ușor dominatoare, o imita pe aceea folosită
de tatăl său cu mama lui și pe cea utilizată de frații săi
mai mari cu soțiile lor. Dar Hal nu era conștient de
IUBIREA NU ESTE
OU DE AJUNS
faptul că îi vorbea de sus lui Wendy sau că acest aspect
o deranja pe soție. Când am abordat cu el această
problemă, la început nu i-a venit să creadă și a rugat-o
pe Wendy să-i precizeze când s-a întâmplat astfel. După
ce Hal a învățat să-și recunoască tonul dominator al
vocii, a fost capabil să-l identifice atunci când apărea în
discursul său.
Tonul lui Hal nu deranja mai pe nimeni, dar o necăjea
pe Wendy din cauza sensibilității femeii. Femeia spunea:
„Mă scoate din minți!“. Deși frații lui Hal utilizau același
ton al vocii, soțiile acestora nu erau deranjate, după
cum Wendy avea să descopere cu surprindere când
le-a întrebat.
în același timp, Wendy nu era conștientă că avea un
obicei — un ton încărcat cu reproș atunci când adresa
întrebări, ceea ce îl făcea pe Hal să se simtă vinovat. De
exemplu, dacă ajungea acasă de la aeroport cu o mică
întârziere, ea dorea să afle de ce nu a dat un telefon în
loc să spună doar că era bucuroasă să-l revadă. Hal și
Wendy foloseau o abordare de tipul „dinte pentru dinte“
în realizarea de schimbări: Hal a renunțat la tonul său
dominator, iar Wendy a eliminat reproșul pe care îl
insera în întrebările adresate soțului.
REDEFINIREA PROBLEMEI
261
De exemplu, când Wendy spune „este un puturos
fără pereche“ sau când Hal spune „copiii o manipu
lează ca pe o fraieră de primă clasă și o iau razna“,
problemele par insurmontabile. Dar transferând astfel
de nemulțumiri în probleme rezolvabile, poți adopta
acțiuni specifice, concrete, pentru a le soluționa. Pentru
Hal, un punct de plecare a constat în punerea hainelor
murdare în coșul pentru rufe în loc de a le lăsa pe scaun
sau pe jos. Calea pe care a urmat-o Wendy a fost aceea
de a stabili cu fermitate o oră de culcare pentru copii.
Astfel de acțiuni simple pot avea un efect conside
rabil asupra perechii. Pot schimba o atitudine impo
sibilă într-una mai moderată. „Se poate schimba dacă
vrea“ sau „nu este chiar o fraieră de primă clasă“. Astfel,
dacă puteți defini problemele maritale în termeni cât
se poate de concreți, chiar și micile schimbări pot
oferi elanul necesar îmbunătățirii relației în care vă
aflați. Această abordare este prezentată în întregime în
capitolul 16.
O ££ O IUBIREA NU ESTE
Z,O£ DE AJUNS
cu renunțarea la a interpreta sugestiile celuilalt ca fiind
o încercare de control.
Pe măsură ce ne maturizăm, dobândim obiceiuri
de interpretare și de relaționare cu ceilalți: cum să
reacționăm la un gest de prietenie, cum să ignorăm o
jignire aluzivă, cum să gestionăm o solicitare. Aceste
obiceiuri se rafinează în timp și cuprind ceea ce se
numește „repertoriu de deprinderi sociale“. Persoanele
care sunt bine înzestrate cu aceste abilități sunt consi
derate diplomate, abile din punct de vedere social și așa
mai departe.
însă pentru majoritatea oamenilor deprinderile
sociale nu sunt atât de flexibile sau de bine reglate. Dacă
ajungem la concluzii greșite cu privire la oameni, exage-
rându-le calitățile sau defectele, este posibil să fim prea
naivi sau prea cinici. în mod similar, dacă suntem prea
aspri sau dacă „sărim calul“, este posibil să-i rănim sau
să-i îndepărtăm pe ceilalți; în timp ce dacă suntem prea
inhibați sau servili, nu primim ceea ce ni se cuvine.
Așa cum am arătat în capitolul 1, sistemele noastre
de decodificare interpretează automat un anumit
eveniment — o grimasă, un zâmbet sau un chip lipsit
de expresie, de exemplu. La fel cum învățăm anumite
moduri de interpretare a evenimentelor, putem căpăta
și deprinderi de interpretare greșită. în perioada în
care ne maturizăm, părinții, frații și alte persoane din
jurul nostru sunt predispuși să facă afirmații exagerate
și să atașeze etichete greșite celorlalți sau nouă. Copii
fiind, reținem acele descrieri exagerate și le asimilăm în
sistemele noastre de codificare.
Interpretarea pe care o facem unui anumit eveniment
implică o asociere delicată între eveniment și codul
nostru de descifrare. Un bărbat care crede că femeile îl
resping este predispus să interpreteze că schimbările
de dispoziție ale soției sale sunt un semn al faptului că
263
nu-1 mai iubește. O femeie care consideră că bărbații
sunt manipulatori poate trage concluzia că soțul ei o
folosește când vrea să facă sex.
Până la urmă, aceste metode de interpretare sau
relaționare cu alții sunt integrate în tipare habituale.
Originea lor este prea complexă pentru a fi discutată aici
în detaliu, dar este suficient să spunem că acestea sunt
obținute prin observarea persoanelor apropiate, cum
ar fi părinții sau frații noștri, precum și din experiențe
pasive, ca de pildă lectura sau urmărirea programelor de
televiziune și a filmelor. în plus, experiențele specifice
care implică orice persoană din „mediul nostru social“
(membrii familiei, grupul de prieteni, profesori și așa
mai departe) pot sădi anumite convingeri și atitudini
care vor fi perpetuate în viața adultă.
Experiențe specifice din trecutul nostru ne pot
conduce înspre dezvoltarea de atitudini și tipare de
gândire diferite, cel puțin din punctul de vedere al in
tensității, de reacțiile celor mai mulți oameni. Astfel, un
băiat ridiculizat și tachinat foarte mult de surorile mai
mari avea tendința, ca adult, să fie extrem de precaut și
inhibat față de iubitele sale și apoi față de soția sa, de
teamă să nu fie ridiculizat. El a adoptat codul „femeile au
tendința să fie disprețuitoare și hipercritice“.
O femeie care a reacționat în mod rebel față de tatăl ei
autoritar, un militar de carieră, avea tendința de-a vedea
toți bărbații cu care s-a întâlnit ca fiind dominatori,
în cele din urmă, s-a căsătorit cu un bărbat cu câțiva
ani mai în vârstă decât ea și și-a dat seama că respinge
continuu sugestiile acestuia, ca și cum toate ar fi fost
niște ordine sau solicitări imposibil de negociat. După o
perioadă de consiliere, femeia și-a dat seama că proiecta
imaginea tatălui asupra soțului, care era un om blajin.
Deși aceste tipare habituale de reacție par firești,
prezintă riscuri mari de a cauza probleme casnice.
/ IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Avându-și originea în evenimente dureroase petrecute
în anii timpurii și vulnerabili, aceste reacții lasă o
amprentă profundă asupra persoanei. Iar o persoană
care are o anumită sensibilitate față de posibilitatea de a
fi respinsă, controlată sau frustrată își construiește obi
ceiuri de apărare pentru a se proteja împotriva rănirii.
Astfel de tipare protectoare (supravigilența și inhi
biția în cazul tânărului căruia îi era teamă că va fi înjosit,
rebeliunea în cazul femeii care se temea să fie dominată)
sunt mult mai puternice decât tiparele bazate exclusiv pe
imitarea părinților. Cele mai puternice tipare sunt cele
care combină atitudinile persoanelor importante din
copilărie cu experiențele dureroase din aceeași perioadă.
De exemplu, Gaiy (care și-a abuzat fizic soția, după cum
am descris în capitolul 9) a reacționat la agresivitatea
fratelui său asumându-și rolul celorlalți bărbați din
familia sa, adică devenind el însuși un agresor.
De astfel de idiosincrasii nu ne putem dezvăța
complet prea ușor, însă acestea pot fi ținute sub control
recunoscându-le și corectându-le atunci când apar
sub forma interpretărilor greșite sau a concluziilor
exagerate. în capitolul 13 vom discuta modul în care pot
fi identificate și modificate gândurile automate, ceea
ce ar trebui să le atenueze forța. Totuși, dacă tiparele
dumneavoastră sunt deosebit de rigide sau refractare,
poate fi necesară și consultarea unui psihoterapeut, pe
lângă aplicarea individuală a acestor sfaturi practice.
Revenind la întrebarea dacă oamenii se pot
schimba — răspunsul este da, se pot schimba sau cel
puțin își pot stăpâni reacțiile dacă sunt suficient de
motivați și folosesc tehnicile adecvate. Unele schimbări
sunt relativ ușor de operat, cum ar fi să vă sunați soțul/
soția dacă urmează să întârziați, să contribuiți la trebu
rile casnice sau să găsiți timpul necesar pentru a discuta
cu partenerul. Alte schimbări consumă mai mult timp
265
și sunt mai dificile, cum ar fi păstrarea calmului atunci
când partenerul încearcă să vă corecteze sau controlarea
geloziei când perechea discută cu alți oameni.
Folosind tehnici adecvate, puteți opera schimbări
esențiale în diferite moduri. De pildă, dacă înțelegeți
că partenerul este sensibil la critică, puteți diminua
reproșurile sau sugestiile care pot fi interpretate ca
fiind reprobatoare. Dacă știți că zilele speciale (zile de
naștere, aniversări) sunt importante pentru partener, le
puteți celebra într-un fel aparte. Dacă aplicați astfel de
tehnici, ele vor deveni obiceiuri.
Totuși, este nevoie de multă practică pentru a mo
difica aceste sensibilități, atitudini și tipare de reacție.
O parte din schimbare are loc în baza experiențelor
corectoare care sunt în contradicție cu o convingere
subiacentă. De pildă, să presupunem că evitați să dis
cutați cu partenerul de teamă să nu fiți admonestat din
cauză că vă recunoașteți o greșeală. Dacă vorbiți deschis
și acesta apreciază disponibilitatea, această experiență
poate duce la o atitudine nouă, de tipul „soțul/soția mă
acceptă cu defectele mele cu tot“. Noua atitudine poate
concura cu convingerea existențială „o să mă disprețu
iască dacă mă va cunoaște cu adevărat“. în mod similar,
pe măsură ce învățați să identificați interpretările greșite
sau exagerate (așa cum le-am descris în capitolul 13),
veți începe să vă ajustați sistemul de codificare.
IUBIREA NU ESTE
NEAJUNS
veți dori poate să continuați în ordine citirea capitolelor
următoare și să începeți să vă modificați propriile
neînțelegeri și tipare de reacție (capitolul 13). Dacă
soțul sau soția colaborează cu dumneavoastră, se poate
ca amândoi să doriți să începeți să faceți schimbări
în comunicare (capitolele 14 și 15), reducând furia
(capitolul 17) și introducând metode noi de rezolvare a
problemelor (capitolul 16). Dacă puteți coopera pentru
a determina cu mai mare precizie ceea ce dorește sau nu
în mod legitim partenerul, ce-i place sau ce nu-i place,
atunci vă aflați într-o poziție mai bună pentru a face
schimbările respective (capitolele 12 și 16).
Tipul de program pe care-1 susțin nu este creat să
producă schimbare doar de dragul schimbării, ci să
aducă mai multă satisfacție și o plăcere mai mare în
viața de cuplu și să reducă o mare parte din durerea și
neplăcerea inutile. Pentru a atinge acest scop este nevoie
de parcurgerea unor anumiți pași.
în primul rând, trebuie să aveți starea mentală
adecvată, deschiderea necesară pentru a învăța ce anume
oferă aceste capitole. Cu mintea astfel pregătită, veți
putea beneficia de experiențele partenerului — chiar și
de cele dureroase — observând mai obiectiv ceea ce pare
să meargă într-o direcție greșită și identificând cauza
probabilă. în plus, veți fi mai dispus să vedeți latura mai
plăcută a partenerului și astfel să asigurați bazele pentru
schimbarea viitoare.
în al doilea rând, aveți nevoie de motivația pentru a
aplica principiile din această carte. Pentru aceasta nu
este nevoie să fiți extrem de optimist sau să vă simțiți
obligat să vă schimbați sau să modificați natura relației.
Este suficient să doriți să aplicați unele dintre aceste
tehnici și să vedeți cum funcționează. Pe măsură ce
începeți să remarcați rezultate tangibile ale efortului
dumneavoastră, veți deveni în mod natural mai optimist
și veți avea o dorință mai mare de a munci mai mult. Pe
măsură ce beneficiari de rezultate din ce în ce mai bune
ca urmare a eforturilor, ar trebui să faceți progrese.
O Cî C1 IUBIREA NU ESTE
ZOO DE AJUNS
CONSOLIDAREA FUNDAMENTELOR
COOPERAREA
271
Când căsnicia lor este cu adevărat în pericol, cuplurile
cu probleme necesită serviciile unui consilier marital
priceput. însă asemenea celor cu probleme mai puțin
grave, partenerii în cauză pot avea de câștigat aplicând
în problemele lor de cuplu cunoștințele dobândite din
parcurgerea acestor capitole.
în primul rând, să ne gândim la obstacolele ce stau
în calea cooperării reale. Având în vedere puterea defor
mării autovalidante, a egocentrismului și a ostilității,
cum ne putem aștepta la o schimbare fundamentală? Din
fericire, ne naștem nu doar cu tendința de a fi egoiști,
ei și cu abilități de cooperare și sacrificiu. Observăm
ușor empatia în relațiile părinți-copii; cu câteva excepții
notabile, părinții răspund în mod automat cu grijă
iubitoare la nevoile bebelușilor lor. în plus, în stadiile
timpurii majoritatea cuplurilor dau dovadă de cooperare
entuziastă în construirea relației. Sentimentul de
gratificație provenit din unitate este o forță puternică în
relațiile umane, fie că este vorba de două persoane (ca în
cazul căsniciei), fie că sunt mai multe, când vine vorba
de o echipă sau de o asociație.
Cooperarea într-o căsnicie matură diferă de cea din
etapa îndrăgostirii nebune, unde predomină negarea
de sine și fuzionarea intereselor. în mariajul matur,
interesele și scopurile partenerilor pot fi divergente,
însă aceștia pot negocia sau suprima propriile interese
speciale (de exemplu, rezolvarea de probleme de tipul
diviziunii treburilor în gospodărie sau atitudini diferite
față de creșterea copiilor) de dragul scopului lor pe
termen lung: o relație plăcută și stabilă.
Desigur, există și recompense imediate. Spiritul
de cooperare, de dăruire a plăcerii și de rezolvare a
problemelor sunt prin sine satisfăcătoare. Mulți soți se
identifică unul cu celălalt, astfel încât plăcerea unuia
este împărtășită de celălalt, iar durerile unuia sunt
2 / £ DE AJUNS
resimțite de amândoi. Aceste forțe pozitive trebuie puse
la treabă dacă este nevoie ca respectivul cuplu să depă
șească divizarea generată de un conflict de interese, de
un război al perspectivelor sau de ostilitatea acumulată.
ANGAJAMENTUL
273
de căsnicie. Femeia a avut o copilărie nefericită, în mare
parte din cauza certurilor constante dintre părinții ei.
Tatăl ei avea tendința de a fi dominant, critic și exploziv.
Mama, ușor critică la adresa tatălui, era victima atacu
rilor acestuia. Maijorie s-a identificat cu mama ei și a
dezvoltat teama că dacă se căsătorește, va ajunge ținta
aceluiași abuz ca și mama. în urma unei povești roman
tice, Maijorie s-a căsătorit cu Ken, un fost coleg, sportiv,
în ciuda devotamentului evident al lui Ken față de ea,
femeia era mereu îngrijorată că într-o bună zi soțul ei va
începe să se poarte asemenea tatălui.
înainte de căsătorie, Maijorie i-a cerut lui Ken să-i
promită că va fi de acord să divorțeze dacă ea va dori
să facă acest lucru. Pentru „a-i face pe plac“, el a fost
de acord, fiind însă convins că Maijorie avea să fie
fericită și că era doar neliniștită din cauză că urma să
facă o schimbare majoră în viața ei. Cu toate acestea,
femeia nu s-a dedicat niciodată căsătoriei întru totul.
Asigurându-și întotdeauna o „cale de scăpare“, ea n-a
putut fi total implicată în relație. Maijorie a păstrat tot
timpul o distanță și, în timp, a devenit tot mai atentă la
defectele lui Ken.
Din cauza temerii ei că un defect minor al lui Ken s-ar
putea transforma într-o deficiență majoră, Maijorie a
cercetat îndeaproape chiar și cele mai mici imperfecțiuni
ale soțului ei, amplificându-le. Prin urmare, ea vâna
în permanență defectele și le critica în tăcere. Ken
interpreta tăcerea ei critică drept un semn al lipsei de
afecțiune și-i reproșa acest lucru, o atitudine pe care, la
rândul ei, o interpreta ca fiind o confirmare a ostilității
pe care i-o atribuia.
Când cuplul a apelat la consiliere, a fost evident
că o problemă presantă era vânarea greșelilor de
către Maijorie. Am reușit să izolez frica ei ce stătea la
baza lipsei de implicare și am creat un fel de bilanț,
97R
Totuși, pentru a veni în sprijinul acestei credințe,
Marjorie a trebuit să-și modifice obiceiul de-a se con
centra asupra defectelor soțului ei. La urma urmei, și
el era om ca toți ceilalți. Uneori, Ken critica, alteori își
neglija promisiunile și alteori tot amâna treburile. însă
în loc să zăbovească asupra acestor defecte, Marjorie s-a
forțat să se concentreze asupra semnelor care indicau
posibilitatea unei căsnicii fericite și stabile: expresia
devoțiunii soțului față de ea, preocuparea lui cu privire
la bunăstarea ei, precum și dorința bărbatului de-a
îmbunătăți relația.
Doar treptat a putut Marjorie să renunțe la cicăleala
ei și să aibă încredere în Ken, dar recompensele au
început să apară aproape imediat. Și-a dat seama că se
simte mai spontană și că avea posibilitatea de-a oferi mai
mult și, în egală măsură, de-a primi mai mult în cadrul
relației. Iar pe măsură ce s-a relaxat, Ken a devenit mai
iubitor și mai atent.
Analizând schimbarea profundă apărută, am observat
că aptitudinea lui Marjorie de a se concentra pe trăsă
turile pozitive ale căsniciei ei, și nu pe cele negative,
i-a oferit o perspectivă mai echilibrată asupra propriei
persoane și asupra soțului. Această schimbare de
perspectivă i-a neutralizat teama cum că într-o bună zi
soțul ar putea să-i semene tatălui. Odată cu schimbarea
de perspectivă și cu diminuarea fricii, femeia a reușit
să se dedice încercării de-a face relația să funcționeze,
urmărind rămânerea în căsnicie în loc de ieșirea
din căsnicie.
Din acest caz se poate extrage o regulă importantă:
fricile pot împiedica oamenii să-și ia un angajament, dar
reticențele pot întreține fricile. Regula are și un corolar:
asumându-și riscul și dându-și voie să aibă încredere și
să depindă de celălalt, partenerii își pot spori la început
IUBIREA NU ESTE
Z/ O DE AJUNS
senzația de vulnerabilitate, însă în cele din urmă pot
învăța că merită riscul.
Marjorie a considerat că distanțarea ei era o moda
litate de a-1 controla pe Ken și, totodată, o modalitate
de a se proteja pe sine. O parte a consilierii a constat în
abordarea fricii ei în a-și asuma riscuri:
277
Acest caz ilustrează importanța analizării celor mai
intime presupuneri, cum ar fi cea prin care se afirmă
că o persoană n-ar trebui să-și permită nicicând să fie
vulnerabilă. încercând să evite un risc neclar (sau să fie
prinsă într-o căsnicie neplăcută), Marjorie a plătit un
preț evident, acela de a nu fi niciodată cu totul fericită
sau în siguranță. A intrat singură într-un cerc vicios:
„protejându-se“ prin căutarea permanentă a unei căi
de ieșire, ea crease o relație instabilă; incertitudinea a
condus-o către o insecuritate și mai pronunțată, sporind
nevoia ei de autoprotecție. Prețul vigilenței permanente
a fost o insecuritate nesfârșită.
în mod similar, Marjorie se fofila de la a-și lua un
angajament ferm în ceea ce privește slujba sau prietenii
din pricină că-i era teamă să nu fie rănită de o respin
gere. Sentimentul ei de vulnerabilitate și nevoia de
protecție împotriva riscului erau exprimate, de ase
menea, de insistența ei în a păstra o rezervă consistentă
în contul ei din bancă (deși banii i-ar fi adus beneficii
mai mari dacă ar fi fost investiți în alt mod) și de a plăti
o sumă consistentă pentru asigurarea împotriva unei
eventuale dizabilități. într-un anume sens, noua atitu
dine a lui Marjorie ilustrează valoarea unei investiții mai
substanțiale în căsnicie în locul păstrării unei rezerve
emoționale
•>
foarte mari.
LEGĂMÂNTUL DE FIDELITATE
“7 Q
2/O
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Aceștia vor să beneficieze de avantajele ambelor lumi,
de exemplu de securitate și de iubirea permanentă
asigurată de căsnicie, dar în același timp și de libertatea
și lipsa de responsabilitate asociate persoanei singure.
Terry și Ruth, un cuplu care părea că nu are niciun
fel de problemă, a venit să mă consulte din pricină că
Ruth suspecta că Terry nu-i este fidel. Având o profesie
foarte solicitantă (era analist de sistem pentru fabricile
care treceau printr-un proces de automatizare), Terry
călătorea frecvent în interes de serviciu, iar Ruth era
chinuită de teama că soțul ei avea întâlniri cu alte femei
în timpul acestor delegații.
Când am discutat doar cu Terry, am descoperit că,
Într-adevăr, avusese câteva relații intime cu alte femei în
timp ce era departe de casă. După cum a spus chiar el:
„Vreau să fiu și sătul, și cu gura plină“. Era foarte îngădu
itor față de propria persoană și nu reușea să se abțină de
la nicio plăcere, chiar dacă lipsa lui de rețineri o rănea
pe soție și le afecta relația.
La fel ca în cazul lui Marjorie, am utilizat cu Terry
tehnica celor două coloane, de stabilire a avantajelor și
dezavantajelor. La început, el a protestat, spunând că
dorea să-și păstreze relația cu soția „mai mult decât orice
pe lume“. însă când a pus în balanță avantajele și peri
colele potențiale existente în dorința de a face lucrurile
după bunul plac, a simțit că i se fură „partea cuvenită“.
I-am subliniat faptul că pentru a asigura o relație de
durată, trebuie să ne limităm satisfacțiile cu acele lucruri
compatibile cu căsnicia și să renunțăm la cele care
constituie o amenințare la adresa parteneriatului. în
astfel de cazuri, soțul care nu este dedicat în totalitate
trebuie să cerceteze cu atenție cât de mult pierde cu
adevărat prin refuzul de a face sacrificii. La un moment
dat, am avut următorul schimb de replici cu Terry:
279
ATB: Se pare că urmezi un vis prin care, încercând să ai
totul, vei putea avea cu adevărat totul.
TERRY: Așa e. Ce-i în neregulă cu asta?
ATB: Dar chiar ai totul? înțeleg că Ruth amenință că
te părăsește.
TERRY: Nu cred că o va face.
ATB: Dar să presupunem că te va părăsi.
TERRY: Păi probabil va trebui să-mi găsesc altă soție.
ATB: Asta îți dorești cu adevărat?
TERRY: Nu.
ATB: în ordinea importanței, ce anume este mai
important pentru tine: escapadele sau căsnicia?
TERRY: Căsnicia, desigur.
ATB: Dac-ar trebui să alegi, pe care ai alege-o?
TERRY: Ți-am spus deja.
ATB: Și ce-o să lipsească dacă renunți să-ți mai faci
de cap?
TERRY: N-o să mă mai distrez așa de bine în delegații.
ATB: Și ce-o să câștigi?
TERRY: Cred că soția mea o să-mi dea pace.
ÎNCREDEREA FUNDAMENTALĂ
281
> Mă pot baza pe familia mea când am nevoie,
orice-ar fi.
> E posibil ca străinii să mă rănească, dar familia mea
mă respectă și mă va proteja.
> Oamenii apropiați din viața mea nu-și vor depăși
limitele, nu vor profita de mine și nu mă vor răni cu
bună știință.
283
proprii limitate, observațiile lui asupra ei vor fi umbrite
de această presupunere.
Să presupunem totuși că o soție jignită își poate
spune în sinea ei: „Chiar dacă acțiunile soțului meu pot fi
înșelătoare și mă afectează, presupun că intențiile lui sunt
bune, că nu vrea să mă rănească“. Această recunoaștere o
poate ajuta să vadă acțiunile soțului dintr-o perspectivă
diferită, și punând în contrast această perspectivă cu
aprecierile negative cu privire la soț, ea poate ajunge la
niște explicații mai benigne ale aparentei lui răutăți.
Desigur, încrederea în intențiile bune nu poate fi
oferită gratuit, căci nu toate intențiile sunt bune. De
altfel, soția poate avea exemple valide ale gesturilor
egoiste sau ostile ale soțului. Dar prin revizuirea
întregului comportament anterior al soțului — cu partea
sa „bună“ (grijă și altruism), precum și cu cea „rea“
(indiferență și egoism) — poate ajunge la o perspectivă
mai echilibrată.
în cazul în care cuplul este prins într-un cerc vicios
de atac și contraatac, de luptă și dominanță, atunci
ostilitatea partenerilor trebuie abordată cu prioritate.
Strategii de tipul celor detaliate în capitolul 17 pot fi
utile la început. Iar după ce ostilitatea s-a diminuat întru
câtva, partenerii pot cădea de acord asupra cel puțin
unei ipoteze: că ei au Într-adevăr intenții bune unul
față de celălalt și că se vor înțelege mult mai bine dacă
își atribuie reciproc aceste intenții favorabile. Această
ipoteză de lucru va ajuta la neutralizarea ostilității
izvorâte din atribuirea reciprocă a intențiilor răută
cioase, lucru care se întâmplă prea adesea în căsniciile
cu probleme.
285
motivele partenerilor au tendința să fie mai inofensive
decât par. Prin adoptarea explicației mai benigne pentru
întârzierea soției sale, există șanse mai mari ca soțul să
simtă afecțiune față de ea.
Acordarea prezumției de nevinovăție se aplică unei
plaje largi de situații în care ea sau el poate sau nu să fie
vinovat. Se poate ca soțul să fi uitat să facă un comision
din cauză că era preocupat de o problemă de serviciu,
nu din pricină că nu i-a păsat. Sau soția a invitat niște
prieteni noi acasă fără să-l întrebe pe bărbat, pornind de
la ideea că lui îi vor plăcea, nu din cauză că „nu i-a păsat
de el“.
Luând în considerare toate aceste aspecte, trebuie
să recunosc că în căsniciile ideale partenerii ar trebui
să se simtă liberi să-și comunice îndoielile, ba chiar și
să pună la îndoială motivele celuilalt. Cu toate acestea,
un astfel de ideal este dificil de obținut și nu ar trebui
utilizat în scopul devalorizării unei relații de altfel pline
de satisfacții.
LOIALITATE Șl FIDELITATE
IUBIREA NU ESTE
ZOO DE AJUNS
dintre parteneri să recunoască definiția celuilalt privind
aceste noțiuni și să țină cont de acest lucru. O femeie,
de exemplu, era foarte tristă în legătură cu relațiile cu
cumnata ei. Avusese o anumită învoială cu sora soțului
cu privire la ajutorul pentru treburile casnice și o neînțe
legere a dus la ceartă. Soția considera că soțul ar trebui
să-i țină partea, iar când el a-ncercat să fie imparțial, l-a
acuzat de lipsă de loialitate. După cum a spus ea: „Am
nevoie de un aliat, iar tu faci pe judecătorul meu“.
în căsnicie, sentimentul de alianță are un sens
simbolic deosebit. „Soția mea [sau soțul meu]... la
bine și la rău“ înseamnă că unul dintre soți poate conta
întotdeauna pe celălalt pentru protecție și sprijin. Iar
sprijinul și protecția nu depind de raționamentul cu
privire la care parte are sau nu dreptate. în relațiile
intime, neutralitatea este adesea percepută ca lipsă de
loialitate. Oricum, este în general mai bine să faci erori
fiind loial decât din postura de arbitru imparțial.
Problema loialității apare adesea în situații publice.
De exemplu, soțul poate accepta critica venită din partea
soției în cadru privat, însă ar fi pur și simplu devastat
dacă ea l-ar critica în fața altor persoane. Sensul mai
amplu al unei astfel de critici publice ar fi: „Ea nu este
tocmai cel mai mare ajutor“.
Soțul se simte vulnerabil din cauza „lipsei de loiali
tate“ a soției. Conform unei logici primitive, dacă presu
pusul său aliat consideră potrivit să-l critice public, asta
înseamnă că și ceilalți au voie să o facă. De asemenea,
există probabilitatea ca el să interpreteze critica publică
făcută de soție ca pe o recunoaștere directă a incapaci
tății lor de-a se înțelege. Astfel, toate temerile față de
expunerea publică — stinghereala, jena și umilința —
sunt aduse în prim-plan.
A fi bănuit public de partener este un fapt interpretat
adesea ca un soi de trădare. Uneori, soțul va fi un
pledant al corectitudinii și va contrazice chiar și cea mai
mică inexactitate a soției. Deoarece la rândul ei încearcă
să facă o impresie bună, ea se poate considera cu ușu
rință „înjunghiată pe la spate“.
De exemplu, aflați într-o stațiune pe litoral, Ted și
Karen s-au angajat în conversație cu un alt cuplu. Când
au fost întrebați de aceștia, Karen a răspuns: „Ne place
foarte mult să venim aici. Ne simțim atât de bine, încât
venim mereu“. Ted, considerând această afirmație ca
fiind inexactă, a întrerupt-o, spunând că era doar a doua
lor vizită. Karen a continuat, povestind celuilalt cuplu
că un alt lucru care le plăcea la stațiunea respectivă era
pachetul atractiv. Ted a corectat-o din nou, zicând: „Nu
e chiar motivul pentru care am venit. Voiam oricum
să venim și eram dispuși să plătim și mai mult. Pur
și simplu s-a întâmplat ca agentul meu de voiaj să ne
obțină o ofertă bună“. Karen a simțit că rectificările lui
Ted îi afectau credibilitatea în ochii celorlalți.
Ted ținea foarte mult la corectitudine și nu dorea să-l
surprindă ceilalți făcând afirmații incorecte. Groaza
lui de-a i se găsi o greșeală a fost cea care l-a împins să
corecteze „erorile“ soției. Pe de altă parte, lui Karen îi
plăcea să fie spontană și-și țesea poveștile fără să simtă
nevoia să fie foarte precisă în privința fiecărui detaliu. în
plus, dorea să ofere impresia unui front comun atunci
când discuta cu alte persoane — pentru a crea impresia
că ea și Ted se înțelegeau foarte bine. Pentru ea, deza
cordul fățiș al lui Ted i-a subminat credibilitatea, iar ea
l-a perceput ca fiindu-i neloial.
O C) C) IUBIREA NU ESTE
ZOO DE AJUNS
INFIDELITATEA
289
Ceea ce nu înțelegea el însă erau aspectele cruciale
ale încrederii fundamentale implicate. Soția lui i-a
interpretat comportamentul ca semn al faptului că el nu
era demn de încredere, că nu-i era cu adevărat dedicat și
că nu o iubea.
în afară de implicațiile morale ale infidelității, actul
de a înșela taie atât de adânc în trupul unei relații, în
imaginea de sine și în încrederea partenerului, încât
poate fi distructiv chiar și pentru o relație care are o bază
foarte solidă. într-o relație care deja e șubredă, infide
litatea poate fi un semn al dispariției ei. Modalitățile
de a gestiona infidelitatea partenerului sunt atât de
complexe, încât vor fi descrise într-o secțiune specială
(capitolul 18).
2 (HI
JIJ
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
ACORDAJUL RELAȚIEI
295
o menajeră care are de îndeplinit o profesie, vă ajutați
partenerul dintr-un sentiment de devotament. Astfel,
preocuparea și afecțiunea sunt cruciale pentru grijă.
Expresiile afecțiunii sunt o modalitate atât de evidentă
de a stârni sentimentele calde ale partenerului, încât
discutarea lor poate părea de prisos. Totuși, pe măsură
ce căsnicia își urmează cursul, gesturile afectuoase, ca de
pildă cuprinderea partenerului cu brațul, îmbrățișările
și șoptirea unor cuvinte tandre devin din ce în ce mai
limitate la spațiul dormitorului. Iar în căsniciile cu pro
bleme se poate să dispară cu totul.
Ted și Karen erau amândoi foarte iubitori unul față
de celălalt în timpul perioadei de curtare și aproape pe
tot parcursul primului an de căsătorie. însă, odată cu
creșterea problemelor, atingerile reciproce, iubirea, zâm
betele și cuvintele de afecțiune șoptite s-au rărit. Totuși,
după câteva ședințe de consiliere, cei doi au înțeles că o
vorbă tandră sau un zâmbet cald poate risipi tensiunea
dintre ei și au reînceput să-și exprime afecțiunea ori de
câte ori simțeau nevoia s-o facă.
Acceptarea tinde să fie necondiționată într-o relație
matură de iubire. Puteți accepta diferențele de idei cu
privire la religie, politică și oameni fără să vă criticați
reciproc; puteți accepta nepriceperea sau slăbiciunile
partenerului fără să emiteți judecăți. O astfel de acceptare
este profund reconfortantă, ea oferindu-le partenerilor un
sentiment de acceptare de sine. Dacă persoana își acceptă
partenerul în totalitate — cu toate defectele sale —, acesta
se relaxează și lasă garda jos.
Pe măsură ce Ted și Karen și-au îmbunătățit relația,
bărbatul a descris sentimentul de acceptare: „Pot fi eu
însumi alături de Karen. Nu trebuie s-o impresionez, mă
acceptă așa cum sunt“. Atitudinea de acceptare a lui Karen
contrasta cu cea a părinților bărbatului, care-1 lăudau
pentru capacitatea intelectuală și-i criticau orice scăpări.
297
inutile ale acestuia. Deși unii oameni au în mod natural
o receptivitate mai crescută decât alții, aceasta este o ca
litate ce poate fi cultivată. Dacă partenerul reacționează
exagerat la anumite lucruri pe care le faceți, de pildă, în
loc să fiți critic sau defensiv, puteți încerca să identificați
problema subiacentă. împreună cu partenerul, analizați
cu delicatețe fricile sau grijile sale secrete. Rezistați ten
tației de-a pune orice reacție exagerată a partenerului pe
seama nevoii de control. încercați să înțelegeți că astfel
de exagerări sunt semnele unor vulnerabilități ascunse.
Karen, de exemplu, a descoperit că insistența lui Ted
în ceea ce privește punctualitatea provenea din teama lui
că femeii i s-ar putea întâmpla ceva rău, iar la rândul său,
bărbatul a descoperit că furia soției față de încercările lui
de a-i organiza viața izvorau din teama de a fi controlată.
Recunoașterea acestor „inhibiții“ nu înseamnă că nu
pot fi modificate. Într-adevăr, pe parcursul consilierii,
Ted a reușit să-și biruiască fricile că ar putea fi respins și
abandonat de Karen, care la rândul ei a scăpat de convin
gerea că adaptându-se la unele dintre limitările lui Ted ar
ajunge să-și piardă libertatea și spontaneitatea.
înțelegerea este înrudită cu receptivitatea, dar duce
mai departe această calitate. Când partenerul vă poves
tește despre o problemă, acesta se poate simți înțeles fără
să fie nevoie să înșire fiecare detaliu. în plus, înțelegerea
înseamnă a reuși să vezi evenimentele cu ochii celuilalt.
Când Karen a fost supărată în legătură cu purtarea
nesuferită a clienților ei, Ted a reușit să vadă problema la
fel ca soția sa, perspectivă care nu coincidea neapărat cu
modul lui de a privi lucrurile.
înțelegerea reciprocă este una dintre primele victime
ale unui conflict conjugal, dispariția sa fiind semnalată
de lamentarea „pur și simplu nu înțeleg de ce se poartă
în acest fel“. O parte a problemei este faptul că perechile
cu probleme acționează în mod neașteptat față de cei
/ IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
2/ Când a venit acasă, peste tot era dezordine. N-am
avut timp să aranjez. în loc să se plângă în legătură cu
dezordinea, s-a apucat de treabă și a început să facă
ordine fără să spună nimic.
3/ Ted a vorbit cu mine în timp ce împătuream lenjeria,
așa încât n-a mai fost o treabă neplăcută.
4/ S-a oferit să facem o plimbare, lucru care mi-a plăcut.
Toate acțiunile lui Ted i-au fost pe plac lui Karen, care
a remarcat că „au fost ca niște cadouri“. Deși Ted a făcut
și în trecut lucruri similare pentru soția sa, ele s-au șters
din memoria ei din cauza imaginii negative pe care o
avea despre Ted.
Simpla ascultare a plângerilor lui Karen și faptul
că i-a oferit înțelegere au constituit o realizare majoră
pentru Ted, tendința lui naturală fiind să procedeze
exact pe dos. în trecut, în loc s-o asculte Într-adevăr pe
Karen, i-ar fi respins îngrijorările, spunându-i că nu e
nevoie să fie supărată, că sunt clienți care întotdeauna
acționează în această manieră și că ar trebui să încerce
să se obișnuiască.
în momentul în care el a venit acasă și a văzut
dezordinea, simțul ordinii al bărbatului a fost deranjat
și a vrut să-i reproșeze acest lucru lui Karen. Cu toate
acestea, ca urmare a consilierii, soțul și-a suprimat
tendința de a se plânge. în schimb, el a reflectat: „Ce
lucru matur pot face eu?“. S-a decis rapid să înceapă
să ordoneze lucrurile fără s-o întrebe pe Karen dacă să
facă acest lucru. Elementul important a fost nu acela că
i-a ușurat munca soției, ci sensul simbolic al gestului
pentru ea: el a fost receptiv la situația ei (avea foarte
mult de lucru), a fost cooperant și grijuliu, fără să
fie critic.
Ted a relatat următoarele:
305
1/ Marți-seară am ajuns acasă foarte obosit. Eram în
cordat din pricina tuturor problemelor de la serviciu.
Karen m-a anunțat: „în seara asta ieșim în oraș“. Am
luat o cină frugală la un restaurant și apoi ne-am uitat
la un film, ceea ce m-a făcut să uit de problemele de la
serviciu.
2/ Karen a fost tandră de mai multe ori în timpul
săptămânii.
3/ Karen mi-a dus costumul la curățătorie.
HARRIET
LEN
IUBIREA NU ESTE
Uț) DE AJUNS
4/ A ajuns devreme acasă în fiecare seară, astfel încât să
cinăm împreună.
307
experiențelor plăcute vă oferă un punct de referință
pentru comparațiile ulterioare.
Goldstein mi-a arătat o altă tehnică pe care de atunci
am găsit-o ca fiind foarte utilă în cazul a numeroase
cazuri. Tehnica are ca scop eliminarea „ochelarilor de
cal“ care-i împiedică pe parteneri să vadă sau cel puțin
să aprecieze faptele plăcute ale partenerilor. Conform
acestei metode, atât soțul, cât și soția (sau doar unul
dintre ei) trebuie să aplice niște etichete adezive undeva
pe îmbrăcămintea partenerului, ca de pildă pe reverul
hainei sau pe guler. De fiecare dată când soțul, pe pildă,
face ceva care este pe placul soției, ea îndepărtează o
etichetă. Cuplurile țin socoteala numărului de etichete
eliminate în fiecare zi. De obicei, cele mai multe, dacă
nu toate etichetele, au fost scoase de pe haine până la
ora de culcare.
Deși această tehnică le poate părea simplistă unora,
rezultatele ei sunt extraordinare. Pentru a observa
acțiunile plăcute, partenerii încep să fie atenți unul la
celălalt. (Când erau furioși, tendința era să se ignore
reciproc.) Această metodă îi forțează pe soți să treacă
peste barierele care le obstrucționează vederea în ceea ce
privește faptele bune ale partenerului. Sarcina îi obligă
să urmărească acțiunile celuilalt pentru a le identifica pe
cele plăcute, iar apoi să facă ceva care să demonstreze
că au observat aceste fapte. La rândul său, acest lucru îi
ajută pe amândoi să întărească gesturile apreciate, astfel
încât ele să fie repetate și ținute minte. Nu mai puțin
important, tehnica lipirii și eliminării de etichete deter
mină partenerii cuplului cu probleme să aibă un contact
fizic mai accentuat.
După ce ați observat o vreme comportamentul pozitiv
spontan al soțului sau soției, ar trebui să începeți să-i
comunicați ce altceva vi se pare plăcut. Acest lucru
ar trebui afirmat într-o manieră cât mai directă, fără
IUBIREA NU ESTE
OU O DE AJUNS
sarcasm, acuzații ori insinuări. De exemplu, evitați să
faceți solicitări condiționale, atacuri voalate, de genul
„aș vrea să m-ajuți să spăl vasele, dar renunță la expresia
aia chinuită de pe față“ sau „aș vrea să vorbești cu mine
când vii de la birou în loc să te grăbești să urmărești
știrile de la ora șase“.32 Cu o rugăminte simplă, aveți
mult mai multe șanse să obțineți ceea ce doriți.
Puteți face astfel de solicitări în timpul „ședințelor
de cuplu“, dacă îl puteți convinge pe partener să fie de
acord cu aceste întâlniri. (Aceste ședințe vor fi descrise
pe îndelete în capitolul 16.) în oricare dintre situații,
strategia principală în acest punct constă în accentuarea
elementelor pozitive din căsnicie. Eliminarea aspectelor
negative, deși este foarte importantă, se realizează
cel mai bine după ce s-a creat o atmosferă pozitivă.
Aplicarea principiilor din acest capitol va fi utilă.
Dacă nu sunteți dispus să aveți o ședință de cuplu
sau dacă este prematură, dar doriți totuși ca partenerul
să facă anumite munci casnice sau alte lucruri care vă
vor aduce plăcere, puteți pregăti liste scrise. O femeie,
de exemplu, mi s-a plâns: „M-am săturat până peste cap
să-l rog pe soțul meu să facă diverse lucruri“. La sugestia
mea, a întocmit o listă de lucruri pe care dorea să le facă
el și a lipit-o pe frigider. în scurt timp, el a bifat toate
elementele de pe listă! O altă femeie a scris în fiecare zi
una sau două rugăminți pe bilețele adezive și le-a lipit pe
oglinda de la baie, unde soțul avea să le vadă atunci când
se bărbierea.
însă simpla solicitare nu este de-ajuns. Ori de câte ori
partenerul face ceva pe placul dumneavoastră, ar trebui
să-i oferiți o recompensă — un bilețel cu aprecieri sau un
sărut, de exemplu. Recompensele reprezintă o abordare
mult mai bună decât pedeapsa pentru a schimba pur
tarea soțului sau a soției.
Lista de mai jos poate fi utilă în identificarea căilor
prin care dumneavoastră și soțul vă arătați reciproc
afecțiunea și grija. Scala este utilă, fiind un îndrumar
de evaluare a stării prezente și un mijloc de stabilire
a aspectelor ce pot fi îmbunătățite. Nu există scoruri
absolute pentru măsurarea relației.
EXPRESIILE IUBIRII
Sentimente de căldură
1/ Simțiți că sufletul vi se încălzește când îl vedeți pe
partener sau când vă gândiți la el?
2/ Aveți sentimente tandre când sunteți împreună?
3/Vă este dor de partener atunci când sunteți despărțiri?
Expresii ale afecțiunii
1/ Folosiți cuvinte de mângâiere cu partenerul?
____ 2/Vă exprimați afecțiunea prin cuvintele proprii?
3/Dați dovadă de afecțiune prin contact fizic — atingeri,
ținându-vă de mână și așa mai departe?
Grijă
1/ Sunteți preocupat de
a/ bunăstarea partenerului?
b/ plăcerea partenerului?
c/ durerea partenerului?
2/ încercați să-i arătați partenerului că vă pasă?
3/ Evitați să spuneți sau să faceți lucruri care-1 rănesc pe
partener?
IUBIREA NU ESTE
□ iU DE AJUNS
Acceptare și toleranță
1/Acceptați diferențele de opinie, gusturi și stil?
2/îl acceptați pe partener în totalitate, ca pe o persoană
cu puncte slabe și puncte forte deopotrivă?
3/Evitați să fiți critic sau să-1 pedepsiți pe partener
pentru greșelile lui?
Empatie și receptivitate
1/ Când partenerul este trist, simțiți că puteți împărtăși
sentimentul respectiv?
2/ Puteți simți că partenerul se simte rău fără să vi se
spună?
3/Puteți afla și respecta zonele sensibile ale
partenerului?
înțelegere
1/Credeți că puteți înțelege de ce partenerul este
supărat?
2/ Puteți vedea lucrurile prin prisma partenerului chiar și
atunci când nu sunteți de acord cu perspectiva sa?
3/Vă puteți da seama de ce este supărat partenerul atunci
când acesta se plânge?
Tovărășie
1/Vă place să faceți lucruri interesante împreună cu
partenerul?
2/Vă place compania partenerului atunci când faceți
treburi de rutină?
3/ Vă place să-l aveți pe partener prin preajmă când nu
faceți ceva anume?
Intimitate
1/ îi comunicați gândurile și sentimentele intime?
2/Vă simțiți confortabil să-i spuneți partenerului lucruri
pe care nu le-ați spune nimănui altcuiva?
3/Vă place ca partenerul să vi se destăinuiască?
Q11
Prietenie
1/ Sunteți interesat de partener ca persoană?
2/Vă place să știți care este opinia partenerului sau cum
se simte acesta?
3/Vă place să cereți părerile partenerului în legătură cu
problemele dumneavoastră?
Mulțumirea partenerului
1/ încercați să vă gândiți la lucruri pe care le puteți face
împreună și care să-1 facă fericit pe celălalt?
2/ încercați să faceți în așa fel încât să fiți mai atractiv?
3/ Spuneți sau faceți lucruri care să-i fie pe plac
partenerului?
Sprijin
1/încercați să-1 susțineți pe partener când acesta se simte
descurajat?
2/încercați să veniți în ajutor când celălalt este copleșit
de treburi?
3/Vă încurajați partenerul când acesta vrea să se implice
într-o inițiativă nouă?
Apropiere
1/Vă simțiți din punct de vedere emoțional apropiat de
partener?
2/Aveți un sentiment de apropiere față de partener chiar
și atunci când sunteți despărțiți?
3/Vă face plăcere să fiți în proximitatea fizică a
partenerului?
O *1 O IUBIREA NU ESTE
□ IZ OE AJUNS
MODIFICAREA
PROPRIILOR DISTORSIUNI
313
îndrumări generale
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Opuneți-vă tentației de a aluneca în reacțiile dum
neavoastră autosabotoare bine puse la punct, cum ar fi
represalii, defensivă sau retragere. Cedând tentației de-a
reacționa într-unul dintre aceste moduri, validați propria
interpretare negativă. Contraatacând, de exemplu, acți
onați în baza presupunerii că partenerul dumneavoastră
greșește sau este rău intenționat, o presupunere care jus
tifică reacția punitivă. Este mai probabil ca interpretarea
negativă să devină o convingere rigidă dacă acționați în
baza acestei presupuneri. Apoi, în următoarea situație
când se întâmplă un eveniment similar, este foarte
probabil să ajungeți la aceeași concluzie negativă, care
are șanse mai mici să fie corectată, chiar dacă este greșită.
Desigur, nu este întotdeauna fezabil, nici măcar de
dorit, să vă înfrânați exprimarea ostilității față de par
tener. Unii oameni resimt o doză atât de mare de furie,
încât sunt supuși unei presiuni foarte mari în sensul
eliberării ei. în aceste circumstanțe, tehnicile speciale,
cum ar fi căutarea unui moment anume de exprimare a
ostilității, pregătirea unui plan, stabilirea limitelor de
timp și oferirea unor pauze ar putea fi de ajutor (vezi
„Alegerea 5: programarea ședințelor de aerisire“ din
capitolul 17).
315
Există un număr de pași în aplicarea principiilor te
rapiei cognitive pentru îmbunătățirea căsniciei. Fiecare
pas implică practici pe care cuplurile care au apelat la
mine le-au considerat foarte utile în gestionarea convin
gerilor lor greșite și defetiste.
IUBIREA NU ESTE
□ IO DE AJUNS
în care interpretează situația, mai degrabă decât situația
în sine, va determina ceea ce simte. în această situație,
ea ar putea avea orice varietate de emoții, în funcție de
semnificația personală dată evenimentului. O altă soție,
de exemplu, ar putea să se liniștească atunci când soțul
întârzie, deoarece ar avea mai mult timp pentru a-și
rezolva treburile personale.
Să ne gândim la următorul scenariu: Hal se îndreaptă
către casă, în mașină își dă seama că a-ntârziat și
este îngrijorat.
317
Acum verificați mai jos pentru a vedea dacă le-ați
ghicit corect.
Ați avut treabă în oraș toată ziua, iar soțul sau soția
și-a făcut program să vă ia la ora 17.00 dintr-o anume
intersecție. Ajungeți la ora stabilită, dar soțul/soția nu este
O4 O IUBIREA NU ESTE
J IO DE ajuns
nicăieri. Secundele trec, apoi minutele, iar partenerul încă
nu apare. Pe măsură ce se face tot mai târziu, continuați să
vă uitați la ceas: 17.10,17.15,17.20.
IUBIREA NU ESTE
OZU DE AJUNS
și a mecanismelor interioare. Astfel, veți fi în mai mare
măsură stăpânul sentimentelor, și nu sclavul lor. Puteți
obține oarece control asupra circumstanțelor maria
jului în loc să fiți controlat de ele.
Unele dintre cele mai comune gânduri automate
dintr-o căsnicie sunt enumerate mai jos, oricare dintre
soți putând avea unu. Verificați cât de multe ați avut
într-un moment sau altul.
321
Situație sau Gând automat Reacție emoțională
eveniment relevant
Tom conducea Dacă facem Neliniște
mașina cu viteză accident?
prea mare.
V V
Face asta ca să mă Enervare
enerveze. Nu-i pasă
ce simt
Sally nu era acasă Voi fi singur în casa Tristețe și
când am ajuns eu. asta goală. singurătate
V V
S-o ia naiba! E Furie
mereu plecată la
vreo ședință. Ce mai
soție!
QO
wZH
/ IUBIREA NU ESTE
UE AJUNS
FORMULARUL DE GÂNDURI AUTOMATE AL LUI WENDY
AFLAREA SEMNIFICAȚIEI
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Când am analizat aceste sensuri ascunse, femeia a
spus: „Da, așa e. Exact asta e ceea ce cred“.
Revizuirea secvenței în acest mod vă ajută să deter
minați semnificațiile ascunse din spatele reacției dum
neavoastră, înțelegând de ce reacția este atât de aprinsă,
și totodată vă ajută pentru ca data viitoare când sunteți
supărat să vă surprindeți mai ușor gândurile automate.
a?7
WENDY: Probabil că Hal o să fie supărat, dar cred că o
să-i treacă.
PASUL «: REÎNCADRAREA
30 H IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Remarcați: Nu este necesar ca dumneavoastră și parte
nerul să vă schimbați personalitățile pentru a avea o relație
mai armonioasă. în general, o modificare relativ mică de
comportament este suficientă pentru a întrerupe cercul
vicios. Pe măsură ce Paul a devenit mai activ în a-și
asuma responsabilitățile, Sharon nu l-a mai supus unei
presiuni la fel de mari. Ulterior, Paul s-a putut acorda
mai lesne la dorințele lui Sharon. Astfel de schimbări
pot apărea mai ușor într-o atmosferă de prietenie și
toleranță. Elaborând cele mai bune interpretări posibile
ale comportamentului celuilalt, soții pot cultiva procesul
reîncadrării.
Deoarece perspectiva lui Sharon asupra lui Paul
a devenit mai puțin negativă, și modul lui de a vedea
lucrurile a început să se schimbe. A devenit recunoscător
că ea putea compensa propriile lui slăbiciuni și s-a
simțit mult mai mândru față de cariera ei. în plus, când
a-ncetat să-l mai cicălească, el s-a ocupat în mod spontan
de treburile din gospodărie.
Astfel de schimbări nu apar peste noapte, dar reușind
să-și vadă partenerul din altă perspectivă, soții pot
recâștiga multe dintre sentimentele pozitive care i-au
adus împreună la început. în plus, „imaginea cea nouă“
poate spori prietenia și sprijinul, care în sine consoli
dează reapariția perspectivei pozitive.
331
Nu mă respectă.
V
îi face plăcere să mă reducă la tăcere.
V
Nu mă iubește.
V
Urăște femeile.
333
mâncarea pe care i-am pregătit-o — s-a plâns că supa a
fost prea fierbinte“.
Personalizarea apare atunci când vă considerați vizat
de comportamentul partenerului, în ciuda faptului că
nu are nicio legătură cu dumneavoastră. Exemplu: „E
într-o pasă proastă. Probabil din cauză că e supărată
pe mine“.
Etichetarea negativă (globală) se manifestă când
aplicați o etichetă globală negativă unei persoane, nu
doar acțiunii persoanei respective. Exemple: „Este un
molâu pentru că n-a cerut o mărire de salariu“. „Este o
pisăloagă pentru că insistă să mă las de băut.“ De ase
menea, oamenii pot folosi același tip de gândire greșită
și în autoevaluare: „Nu fac nimic așa cum trebuie,
întotdeauna încurc oamenii. Nu-s în stare de nimic“.
UN EXERCIȚIU PRACTIC
Problemă de gândire
1/ De când m-a mințit, n-am mai avut 1/
încredere în ea.
2/ Soțul meu ori e aliatul meu, ori al 2/
părinților lui.
3/ Când soțul meu e furios, cred că e 3/
din cauza mea.
4/ Când mă fixează cu privirea, știu că 4/
mă critică.
5/ M-aș fi simțit bine la petrecere, dar 5/
soțul meu a întârziat.
Q Q / IUBIREA NU ESTE
□ DE AJUNS
6/ N-a vorbit prea mult în ultimul timp. 6/
7/ Nu i-a plăcut filmul pe cât mi-a 7/
plăcut mie — nu avem nimic în comun.
8 / Mă contrazice. E o dovadă că nu mă 8/
respectă.
9/ Iarăși ne-am certat. E îngrozitor. 9/
10/ Este obraznică pentru că mă lasă să 10/
aștept.
IUBIREA NU ESTE
□ OO DE AJUNS
ARTA CONVERSAȚIEI
337
stiluri de conversație diferite, interese și perspective
conflictuale și neînțelegeri. Chiar și în cuplurile în care
partenerii erau bine acordați unul cu celălalt în anii de
început, aceștia pot descoperi mai târziu că până și cele
mai simple discuții sunt disonante din cauza interpretă
rilor greșite, ducând invariabil la reproșul: „Nu asta am
vrut să spun“.35
Ori de câte ori Ken și Marjorie porneau o discuție,
mecanismele conversației se blocau. Unul dintre ei
încerca să însenineze atmosfera apăsătoare cu câte o
glumă, iar celălalt reacționa ca și cum aceasta ar fi fost
un obstacol. Fiecare tentativă de-a salva discuția nu
făcea decât să înrăutățească și mai mult lucrurile. Prin
urmare, cei doi evitau discuțiile serioase.
Cupluri asemenea lui Ken și Marjorie pierd din
vedere faptul că, în afară de relația lor sexuală, cele mai
intime schimburi apar atunci când conversează. De
vreme ce petrec mai mult timp vorbind unul cu celălalt
decât făcând dragoste, conversațiile lor sunt cruciale
pentru supraviețuirea și creșterea relației lor. Din
păcate, numeroase cupluri — probabil că majoritatea —
nu dețin abilitățile specifice comunicării conjugale și
astfel, pe neștiute, creează fricțiuni, neînțelegeri și
frustrări continue.
Chiar înțelesul discuției poate fi diferit pentru soț și
pentru soție. De pildă, un partener privește conversațiile
doar ca fiind un mediu pentru a lua decizii comune.
Totuși, celălalt le vede ca fiind cea mai profundă expresie
a relației în sine, oferind prilejul de-a împărtăși secrete,
de a da dovadă de interes față de problemele și reușitele
celuilalt și pentru a trăi solidaritatea și intimitatea.
339
amplifice faptele și trăsăturile negative ale femeii, să
ignore caracteristicile ei pozitive și să i le transforme
pe cele neutre în negative. Astfel de judecăți strâmbe și
exagerate reflectă modul în care el vede lucrurile exact în
acel moment, și nu felul în care el obișnuiește să își vadă
soția când nu este furios.
Astfel de remarci „sincere“, derogatorii, pot produce
răni profunde unuia dintre parteneri. Convingerea
trecătoare a partenerului iritat că vorbește sincer este
adesea o autoamăgire bazată pe trăirea lui subiectivă,
dar perechea care este ținta atacului va purta rana mult
timp după aceea.
O convingere înșelătoare despre relație este aceea
că oamenii ar trebui să fie mereu direcți și întru totul
onești. Adevărul are numeroase fețe și nuanțe care nu
pot fi nici analizate, nici exprimate cu ușurință, iar
adevărul gol-goluț poate fi distructiv. Atunci când se află
pe culmile furiei, oamenii sunt de multe ori foarte direcți
în a spune ce gândesc; după ce se calmează, văd lucrurile
destul de diferit. Totuși, așa cum arată următorul dialog,
persoana care recepționează critica „sinceră“ va con
tinua să privească eticheta negativă ca fiind o expresie
autentică a adevăratelor sentimente ale partenerului.
TOM: De ce plângi?
SALLY: Mi-ai spus că sunt proastă.
TOM: Chiar n-am vrut să spun asta. Eram furios.
SALLY: Știu că tu chiar crezi că sunt proastă.
TOM: Nu-i adevărat. Eram supărat.
SALLY: Mereu spui că atunci când oamenii sunt nervoși
își exprimă adevăratele gânduri.
Q/ O IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
întru câtva mai autentice decât cele exprimate în alte
momente. Realitatea este că în momentele de emoție
crescută oamenii au cele mai reduse șanse să-și exprime
gândurile adevărate; ceea ce transmit sunt adesea
gânduri generate de un program primitiv de gândire
(descris în capitolul 9) — deformat de distorsiuni și
generalizări excesive — care nu este deloc similar cu
ceea ce gândesc într-o stare mai calmă.
Este ușor de confundat faptul de a fi sincer cu cel de a
fi direct. De exemplu, puteți răspunde în mod direct fără
a scoate la iveală cele mai intime gânduri și sentimente
cu privire la subiectul respectiv. Astfel, dacă cineva vă
întreabă despre starea familiei, puteți răspunde sincer
că este bună (vorbind despre sănătatea ei), fără să mai
adăugați că mariajul scârțâie sau că cei doi copii nu se
descurcă la școală. Răspunsurile simple și directe sunt
suficiente în majoritatea conversațiilor și nu necesită o
destăinuire totală.
Pentru majoritatea oamenilor, a fi evaziv oferă o
modalitate de autoprotejare. în loc de a spune ceea ce
vor, aceștia adresează o întrebare sau fac o afirmație pe
ocolite sau ambiguă, lăsând la latitudinea ascultătorului
să descifreze ceea ce vor să spună. Deoarece multe
persoane se plâng că partenerii lor sunt prea evazivi,
merită să înțelegem motivele acestei abordări.
Uneori, caracterul indirect al adresării se datorează
diferențelor stilistice din modul în care conversează
bărbații și femeile, ori fondului etnic sau cultural —
reputația pe care o au locuitorii din New England de-a fi
tăcuți, de exemplu. însă dincolo de stilul de conversație,
caracterul indirect constituie adesea o mișcare strate
gică, un mod de-a rămâne pe un teritoriu sigur. Se poate
să vrem să ne exprimăm prudent astfel încât dacă nu
primim un răspuns pozitiv, să ne putem retrage cuvin
tele sau să sugerăm că ne-am referit la altceva.
Fiind evazivi, putem încerca apa cu degetul înainte
de-a ne arunca și de-a ne lua vreun angajament. Apoi,
în funcție de receptivitatea partenerului, putem fie să
avansăm, fie să ne retragem. în loc să ne lăsăm ideile să
zboare pur și simplu, lansăm sonde ca mod de-a observa
reacțiile și mai apoi dăm formă gândurilor în funcție
de acestea.
Astfel de diplomație conversațională este comună
în viața socială obișnuită, dar eșuează în relațiile con
jugale. Unii dintre cei mai eficienți lideri din domeniul
afacerilor, de exemplu, par să aibă o iscusință în a ști
când să urmeze o line de acțiune, când să facă o pauză și
când să pună în scenă o retragere strategică. Totuși când
acești manageri au de-a face cu partenerii de viață, tehni
cile lor bine puse la punct și trucurile de conversație par
să dispară brusc.
Desigur, în căsnicie oamenii se așteaptă să-și spună
oful celălalt în mod deschis, lucru care funcționează
în multe relații, cel mai adesea. Pe de altă parte, dacă
subiectul de discuție este sensibil, când există un con
flict de opinie sau interes, sau când unul dintre parteneri
este obosit sau stresat, abordarea directă poate avea
efect de bumerang.
/ O IUBIREA NU ESTE
H-Z OE AJUNS
SUE: îți place articolul pe care l-am scris?
MIKE: Cred că este foarte bun. Dar ar putea fi
îmbunătățit.
SUE: îmi spui că nu-ți place?
MIKE [iritat]: Ți-am spus că sunt de părere că e
chiar bun.
SUE: Atunci de ce ești așa de nemulțumit de mine?
343
O altă soție se plângea: „Când îi spun ceva soțului,
reacționează ca și cum l-aș biciui“.
Spontaneitatea depinde de anumite moduri automate
de vorbire. Este ca și cum am apăsa un buton și mași
năria mentală ar intra în acțiune. Nu avem nevoie de
timp să ne gândim la ceea ce spunem. Mașinăria func
ționează fără efort deoarece anumite tipare de vorbire
sunt atât de „înțelenite“, încât mesajul pur și simplu
alunecă, asemenea unui obiect care se rostogolește în
josul unui jgheab.
Dar să presupunem că dorim să schimbăm modul în
care vorbim cu soțul/soția — să devenim mai convin
gători, de exemplu, sau mai diplomați. Ceea ce trebuie
modificat nu este ceea ce spunem, ci mai degrabă forma
și stilul în care o spunem. De pildă, întrebarea „când o
să fie gata cina?“ poate fi formulată în mod revendicativ,
tânguitor sau acuzator.
La început, abordarea unui mod mai diplomatic sau
mai asertiv poate părea forțată sau nefirească, dar dez
voltarea unor noi obiceiuri de vorbire este asemănătoare
cu învățarea oricărei deprinderi, cum ar fi șofatul. Cu
câțiva ani în urmă, pe când eram în Anglia, îmi amintesc
foarte limpede că a trebuit să conduc pe partea stângă
a drumului și să iau curbe largi la dreapta și strânse la
stânga, ceea ce este cu totul opus față de deprinderile
de șofat din SUA. Și atunci, ca și când am învățat
pentru prima dată, a fost nevoie să mă concentrez în
permanență. După o vreme, noile obiceiuri mi-au intrat
în sânge și am putut conduce din nou mai mult sau mai
puțin automat. Pur și simplu am schimbat șablonul.
Rutinele de conversație sunt similare modelelor de
șofat automat care ne scutesc de sarcina de a monitoriza
fiecare mișcare de pe stradă. După ce aceste rutine au
fost însușite, conversația decurge fără efort, deoarece
noi am dezvoltat niște obiceiuri de vorbit. însă atunci
Q/ / IUBIREA NU ESTE
OHH DE AJUNS
când învățăm deprinderile, nu putem să nu facem
greșeli și să nu apelăm la corecții până ce nu ne-am
însușit șablonul final.
Când partenerul reacționează negativ la stilul
dumneavoastră de conversație, atunci vă aflați în
poziția unui șofer care trebuie să reînvețe să conducă
mașina; trebuie să reînvățați modurile de conversație.
Restructurarea tiparelor dumneavoastră de vorbire
seamănă cu învățarea unui nou mod de șofat. La început
poate părea un efort, dar în timp devine un automatism.
Un soț, de pildă, îi poate cere soției niște informații
în mod insistent, sau să-i spună să facă ceva pe un ton
ostil. Felul său de-a adresa întrebări poate fi transformat
astfel încât să sune mai puțin insistent — asta dacă
bărbatul este suficient de motivat. Pentru a ajunge la
acest rezultat, soțul trebuie să se „asculte pe sine“,
(înregistrarea și ascultarea conversațiilor dumnea
voastră cu ajutorul unui reportofon poate fi de un real
ajutor.) Apoi, el poate corecta treptat tiparul, până când
noua cale devine automată.
O/ IUBIREA NU ESTE
ЭЙО DE ^NS
și furie acolo unde nu există. în același timp, celălalt
partener poate încerca să vorbească mai încet. O soluție
mai elegantă ar fi ca partenerul mai fragil să se desensi-
bilizeze la vocea ridicată sau la exprimarea temporară a
mâniei, astfel încât să nu-1 mai deranjeze.
347
MARJORIE: De ce ești așa împotriva ideii că oamenii
au sentimente? Dacă ți-ai permite să ai și tu sentimente,
ai fi o persoană mai completă și ai putea să mă-nțelegi
mai bine.
KEN: Uite că o luăm de la capăt: întorci totul
împotriva mea.
O/ O IUBIREA NU ESTE
OM) DE AJUNS
Ca abordare alternativă, Ken ar fi putut să-i adreseze
o întrebare de genul: „De obicei ignoră rapoartele anga-
jaților?“. Totodată, Ken ar putea s-o ajute pe Marjorie
să-și exploreze sentimentele întrebând-o: „Ce atitudine
crezi că are față de raportul tău?“. Această întrebare are
șanse s-o determine să discute despre faptul că s-a simțit
neînsemnată și, probabil, ar scoate la iveală faptul că
acțiunile șefului au făcut-o să se îndoiască de propria
sa competență.
Există și alte reacții ale lui Ken care ar accentua
stresul lui Marjorie. Dacă el ar fi spus: „De ce te supără
acest lucru?“, probabil că ea ar fi ripostat, spunând:
„Cine nu s-ar fi supărat?“. Sau bărbatul putea face o
interpretare depreciativă: „De ce îți trebuie mereu
aprobarea celorlalți?“.
Ken trebuie să înțeleagă că atunci când Marjorie se
simte rănită, ea vrea un sprijin, un suporter, nu un psih
analist. Utilizând abordarea „realistă“, el pare să scuze
purtarea șefului, ceea ce pentru Marjorie înseamnă că
nu are niciun drept să fie supărată. (Desigur, uneori
partenerul dumneavoastră nu are nevoie de sfaturi
practice și nu vrea să discute despre sentimente. Eșecul
în a înțelege preferința sa poate, de asemenea, să ducă la
dezamăgire și frustrare.)
Pentru multe femei este important să-l determine
pe soț să discute despre sentimentele lui. Comunicarea
sentimentelor le face pe multe soții să se simtă mai apro
piate de soț și viceversa. Acest lucru are și rol egalizator,
demonstrând că și soțul, și soția au reacții emoționale la
suișurile și coborâșurile vieții.
Anumiți autori privesc reticența bărbaților în privința
propriilor sentimente ca un defect masculin inevitabil.36
Această convingere larg răspândită este adoptată de
numeroase soții: „Soțul meu este un bloc de granit.
Dacă și-ar da voie să simtă ceva, ar putea deveni și el
349
om“. Totuși, mulți soți nu acceptă ideea că nu sunt
compleți dacă nu-și dezvăluie sentimentele. De vreme
ce, în general, bărbații au o capacitate mai mică de
introspecție decât femeile, aceștia nu par să fie la fel de
conștienți de sentimentele lor precum femeile. Dar chiar
și un soț care nu este întru totul conștient de sentimen
tele lui poate construi o punte către soție discutând
cu ea. Devenind mai acordat la sentimentele femeii,
este posibil ca, la rândul lui, și el să fie mai sensibil la
propriile sentimente.
3£Tfl
□U
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
blocaje semnalizează totodată diferențe importante
între parteneri din punctul de vedere al perspectivei
și valorilor fiecăruia, diferențe pe care înțelegerile
aparente nu le rezolvă niciodată. Astfel, curgerea liberă a
conversației este inhibată de amenințările intruziunilor
conflictelor nerezolvate. Conversațiile perfect acordate
sunt întrerupte de semnale ale unei posibile neînțelegeri
care introduc tensiunea în comunicare.
în al doilea rând, deși este posibil ca partenerii să
ajungă la un consens în rezolvarea unor probleme
practice, conversația lor poate fi lipsită de trimiteri
la aspectele mai plăcute ale relației. Partenerii nu au
învățat să separe discuțiile de rezolvare a problemelor
de conversațiile plăcute. în acest mod, când unul dintre
parteneri începe o conversație cu o remarcă iubitoare,
celălalt se poate hotărî că este un moment bun pentru
a aduce în discuție un conflict. Prin urmare, există o
foamete de dialog care gravitează în jurul exprimării
sentimentelor de grijă, participare și iubire.
£TO
3
IUBIREA NU ESTE
□Z OE AJUNS
REGULA 1: ACORDAȚI-VĂ
LA FRECVENȚA PARTENERULUI
REGULA 3: NU ÎNTRERUPEȚI
INTERLOCUTORUL
355
Ca și în cazul altor tipare conversaționale, întrerupe
rile pot face parte mai degrabă din stilul unei persoane
decât să fie o expresie a egocentrismului sau a dezacor
dului, deși acest obicei este adesea interpretat astfel de
interlocutorul întrerupt. Și aici există o diferență de gen.
Bărbații tind să întrerupă interlocutorul mai mult decât
o fac femeile; ei întrerup în egală măsură alți bărbați și
alte femei. Prin urmare, soția care se gândește la expli
cații negativiste pentru întreruperile soțului ei ar trebui
să nu uite că este posibil ca acestea să reprezinte, pur și
simplu, stilul lui de conversație. Cu toate acestea, per
soana care întrerupe se poate abține de la a-și comunica
ideile până în momentul în care partenerul de discuție a
terminat de vorbit.
IUBIREA NU ESTE
OZJW DE AJUNS
după ce a ajuns acasă într-o seară, Harriet, soția lui, l-a
întrebat cum a petrecut seara.
□ □o IUBIREA NU ESTE
de ajuns
efort pentru a separa clar conversațiile simple de cele
serioase, se alunecă adesea în discuții mai sobre care
răpesc o mare parte din atmosfera degajată a relației. în
capitolul următor voi discuta dificultățile care apar când
cuplurile se luptă cu problemele mai sus menționate
referitoare la rezolvarea conflictelor și luarea de decizii.
359
ARTA COLABORĂRII
LĂMURIREA DIFERENȚELOR
IUBIREA NU ESTE
□ OU UE AJUNS
SALLY: Spune că i se înrăutățește astmul. Se răsfață ca
un copil mic.
ATB (către Tom): De ce vrea să deschidă fereastra?
TOM: E disperată după aer curat. Crede că se călește.
Cu cât se face mai frig, cu atât îi place mai mult.
ATB: Ce stă în spatele pozițiilor voastre? Ce problemă
încercați să rezolvați?
SALLY: Nu suport aerul închis. Este atât de îmbâcsit,
încât mi se face greață.
TOM: Eu nu suport curentul.
361
ATB: Deci acum știm că nu atât temperatura este cauza
dezacordului, cât circulația aerului. Sally, nu-ți place aerul
cald pentru că nu circulă. Tom, ție nu-ți place aerul rece
când fereastra e deschisă din cauză că te trage curentul.
Acum să propunem câteva soluții posibile.
TOM: Cred că am putea deschide fereastra câțiva
centimetri sau am putea instala un ventilator care să pună
în circulație aerul, sau am putea opri cu totul căldura în
casă și atunci camera ar fi cu adevărat rece.
SALLY: Niciuna dintre ideile astea nu este bună. Ce-ar fi
să te înfășori cu mai multe pături?
TOM: N-ar merge, pentru că tot aș respira aerul rece.
ATB: Mai există o soluție pe care n-a amintit-o ni-
ciunul... și anume să deschideți fereastra în baia de lângă
dormitor. în acest fel, Sally poate avea aer rece — care va
circula mai repede decât aerul cald și stătut. Iar Tom nu va fi
afectat de curent.
IUBIREA NU ESTE
OOZ DE AJUNS
unul cu celălalt sunt atât de încărcate de tensiune, încât
mesajul este deformat. în cealaltă categorie de certuri
există un conflict real care trebuie rezolvat. Desigur,
majoritatea certurilor sunt o combinație de conflict
veritabil și comunicare defectuoasă. Disputele sunt
înrăutățite de faptul că, în vreme ce partenerii își asumă
poziții opuse, perspectivele unuia față de celălalt, dar și
față de problemă tind să fie puternic polarizate; astfel,
diferențele moderate se transformă în elemente aflate la
poli opuși. Pentru a diminua diferențele, este utilă identi
ficarea tipului de conflict apărut.
DIFERENȚE DE PREFERINȚE
SAU DE SENSIBILITĂȚI
»
DIFERENȚE DE POLITICĂ,
DE ATITUDINE SAU DE FILOSOFIE
DIFERENȚE DE PERSPECTIVĂ
SAR
gală pentru a-i face pe plac lui Sally, iar ea îl însoțea în
ieșirile cu barca, deși avea rău de mare.
Totuși, după câțiva ani de la căsătorie, au început să
se gândească mai mult în termeni de interes propriu.
Această schimbare de la altruism la egoism a fost vizibilă
în modurile diferite în care se raportau la aceeași
problemă. Dificultatea era una „cognitivă“: fiecare
sesiza problema exclusiv din propriul punct de vedere și
niciunul nu se punea în locul celuilalt.
La câteva zile după o ședință de consiliere, Sally
și Tom au avut nevoie să facă niște cumpărături, dar
amândoi erau foarte ocupați. Au încercat să aplice
sugestiile mele cu privire la rezolvarea de probleme.
IUBIREA NU ESTE
□ OU DE AJUNS
Câtă vreme cei doi au uitat să caute soluții posibile,
niciunul nu s-a gândit la cea mai rezonabilă — ca Tom
să sune și să facă comanda. Asta ar fi scutit-o pe Sally de
povara de a comanda telefonic și pe Tom de a aștepta la
coadă. Din moment ce Sally era persoana care suna de
obicei atunci când era nevoie de ceva, nu le-a venit ideea
să schimbe rolurile în această situație.
Partenerii din cuplu riscă adesea să vadă dezacor
durile doar din propria perspectivă, fără să recunoască
faptul că și celălalt ar putea avea dreptate. Acest lucru
îi face să creadă că partenerii lor sunt încăpățânați,
dominatori și obtuzi, însă când ajung să vadă lucrurile
din perspectiva soțului sau a soției, își dau seama că
amândoi „au dreptate“, cel puțin raportat la cadrul de
referință al fiecăruia. Atât Sally, cât și Tom aveau drep
tate, însă nu au reușit să vadă lucrurile din punctul de
vedere al celuilalt, întrucât erau blocati.
ADRESAREA DE ÎNTREBĂRI
367
îngrijorarea și pentru a-1 înveseli, ea pornește următorul
dialog (remarcați că discuția începe cu o întrebare):
369
Cu următoarea ocazie, Sally (după câteva ședințe de
antrenament împreună cu mine) a utilizat un stil diferit
de chestionare:
FLEXIBILITATEA
IUBIREA NU ESTE
W/ U DE AJUNS
am avut-o cu un cuplu căsătorit de cincisprezece ani,
dar care nu reușea să scape de micile certuri nesfârșite.
Frances, bibliotecară, formula în permanență reguli și
restricții pe care Steven, reprezentant comercial de echi
pamente audio, sociabil și isteț, le încălca în permanență.
371
Steven a avut o mamă dominatoare. Copil fiind,
a dezvoltat o serie întreagă de strategii care să-i
submineze autoritatea și el utiliza în căsnicie aceleași
strategii și cu Frances. De exemplu, insistența ei de-a
mânca împreună, păstrarea unei curățenii imaculate în
casă și respectarea punctualității îl enervau pe Steven.
Ca reacție, el o submina întârziind atunci când nu era
nevoie, cheltuind banii mai nechibzuit decât și-ar fi dorit
ea și amânând rezolvarea treburilor casnice.
Conform diviziunii responsabilităților, Frances
avea grijă de buget, de credit și de conturile bancare,
în fiecare lună ea descoperea că Steven achiziționase
diverse lucruri fără ca mai întâi să se consulte cu ea.
Totuși, Steven se dădea neștiutor în fața acestor acuzații,
până în clipa în care ea a reușit să demonstreze că este
vinovat. Dacă standardele lui Frances erau absolute și
acțiunile ei dominatoare, reacția lui Steve era cea pe
care noi o numim „pasiv-agresivă“, cu alte cuvinte, prin
felul său pasiv, el o „agresa“ pe Frances, frustrând-o și
exasperând-o.
în cadrul terapiei, am reușit să-i conving să adopte o
abordare diferită unul față de celălalt. în cele din urmă,
Frances a fost de acord să testeze ipoteza că dacă și-ar
relaxa standardele, ar avea un trai mai armonios îm
preună — un scop superior celui de-a respecta regulile.
Steven a fost de acord să nu mai fie atât de necinstit,
astfel încât Frances să-i „dea pace“.
Prezentarea acestui lucru ca pe un experiment
însemna că niciunul nu trebuia să-și ia un angajament
pe termen lung în direcția schimbării fără ca mai întâi
să știe ce recompensă îl așteaptă. Dacă experimentul
avea să funcționeze, aceste modificări puteau constitui
un stimulent pentru ca fiecare să mențină noile tipare.
Într-adevăr, experimentul a funcționat, iar Frances și
Steven au reușit să se împace mult mai bine.
373
cicălirea unui partener pentru că a cheltuit excesiv și a
sabotat bugetul familiei.
Unele dintre cel mai des întâlnite standarde absolute
sunt legate de creșterea copiilor. Bazându-se pe propriul
trecut, fiecare dintre cei doi poate avea o perspectivă
foarte diferită cu privire la cea mai bună metodă de
creștere a copiilor — gestionarea aspectelor legate de
activitatea școlară, treburile în gospodărie, banii de
buzunar, timpul liber și prietenii. De fapt, același tip
de reguli care generează confruntări între părinți pot
produce deopotrivă conflicte între părinți și copii.
Creșterea copiilor necesită o flexibilitate deosebit de
mare. Nu există doi copii la fel; ceea ce funcționează cu
un copil poate fi contraproductiv cu celălalt. în plus, pe
măsură ce copiii cresc, regulile vechi nu se mai aplică
și strategiile care au funcționat în trecut nu mai dau
rezultate. Părinții trebuie să fie suficient de flexibili
pentru a schimba regulile și tehnicile folosite. în acest
sens, este necesar ca ei să fie suficient de adaptabili unul
la celălalt în modificarea propriilor reguli.
375
validității. Frances, de exemplu, a folosit următoarea
direcție a întrebărilor pentru propria persoană (tehnica
„de ce“) pentru a dezgropa straturile gândirii ei, până ce
a ajuns la frica ascunsă aflată în centru:
IUBIREA NU ESTE
□ / O OE AJUNS
program. în timp, Frances s-a mai relaxat și Steven a
devenit mai puțin îngăduitor cu sine și cu copiii — ceea
ce a făcut viața mai plăcută pentru ambii soți.
COMPROMISUL
377
dreptate și nu fac ceea ce e bine, ceva îngrozitor se va
întâmpla“. Steven se gândea: „Dacă face doar cum vrea ea,
atunci sunt un nimic“.
ADAPTAREA
0 IUBIREA NU ESTE
O/ O DE AJUNS
l-au deranjat ulterior; acestea au ajuns să reprezinte
frivolitate și superficialitate, tulburându-i rutina. Iar
capacitatea lui Ted de a organiza timpul liber îi plăcea
lui Karen înainte de căsătorie, în timp ce după aceea
aceste abilități organizatorice îi sugerau pedanterie
și obtuzitate.
Pe măsură ce căsnicia se maturizează, astfel de
diferențe pot deveni o parte componentă a relației, așa
încât, de pildă, impulsivitatea soției se îmbină perfect
cu nevoia soțului de-a planifica în avans. Totuși, pentru
a ajunge la o astfel de îmbinare, soții trebuie să accepte
următoarele lucruri:
379
accepte reciproc particularitățile. în relațiile de lungă
durată, cei doi ajung chiar să semene unul cu celălalt
în ceea ce privește obiceiurile și preferințele, chiar și
expresiile faciale și înfățișarea.
STABILIREA PRIORITĂȚILOR
CLARIFICAREA DEZACORDURILOR
383
soluționarea sa. Nemulțumirile, conflictele și neînțelege
rile sunt cel mai bine abordate, de obicei, în cadrul unor
ședințe speciale de rezolvare de probleme.
Printre sfaturile pentru clarificarea nemulțumirii
partenerului și pentru înțelegerea perspectivei sale se
numără următoarele:
QO / IUBIREA NU ESTE
OOH- de AJUNS
câteva zile, însă a amânat discutarea enervării ei până la
întâlnirea pe care cei doi au avut-o cu mine. Discuția lor
s-a desfășurat după cum urmează:
OQ IUBIREA NU ESTE
OOO DE AJUNS
activități de socializare, chiar dacă anxietatea lui socială
îi seca entuziasmul.
Pe scurt, arta clarificării constă în exprimarea liberă
a nemulțumirii partenerului și în punerea de întrebări
de lămurire în loc de a căuta tot soiul de scuze. Etapele
constau în a ne abține să găsim justificări și să contra
carăm, în a identifica acțiunile specifice care provoacă
nemulțumirea și în a ajunge la un consens asupra
elementelor particulare ale incidentului deranjant. După
ce conflictul a fost clarificat în acest mod, următoarea
sarcină este găsirea de soluții.
ÎNȚELEGEREA PERSPECTIVEI
PARTENERULUI
387
investigator, dar nu de inchizitor, se poate să clarifice
punctul de vedere al celuilalt.
„Colectarea datelor“ poate fi facilitată dacă partenerul
în rol de investigator își motivează interlocutorul să-și
dezvăluie gândurile automate. Astfel, partenerul poate
verifica, de pildă, dacă interpretarea lui este corectă
(capitolul 13). Cu ajutorul diplomației și al unui rezervor
de intenții bune, partenerii ar trebui să-și poată face
o idee despre perspectiva celuilalt. După îndeplinirea
acestui obiectiv, cei doi sunt în poziția de-a se reconcilia
și de-a găsi o soluție practică.
Să ne întoarcem la Cliff și Judy. în cei cinci ani de
căsnicie, Cliff a fost comis-voiajor. Recent, a fost pro
movat în funcția de director de vânzări și, prin urmare,
câteva ore de program sunt alocate vânzărilor, iar în
orele rămase îi supervizează pe ceilalți comis-voiajori.
Săptămâna unu: Judy se plânge că nu au avut prea
multe momente fericite împreună și sugerează să pe
treacă mai mult timp împreună, acasă. Femeia se simte
oarecum pesimistă. Undeva ascunsă în mintea ei există
o îngrijorare permanentă: „Poate Cliff să se schimbe cu
adevărat?“. Cliff este de acord cu îngrijorarea lui Judy
și promite să-și modifice programul astfel încât să se
adapteze dorințelor ei. El solicită reducerea numărului
clienților și a numărului de ore petrecute în delegații. în
acest punct, comunicarea și intențiile lor sunt bune.
Două săptămâni mai târziu: Judy a devenit din ce în
ce mai nervoasă pe Cliff. Se gândește mereu: „Nu s-a
schimbat nimic... lucrurile devin din ce în ce mai rele, în
loc să se îmbunătățească... Cliff este blocat în același vechi
tipar... nu se va schimba nicicând, indiferent de cât de
des promite“.
Un apel telefonic pentru Cliff în timpul cinei preci
pită o întrerupere a comunicării eficiente. Judy aude
discuția, în care se pare că soțul ei discută cu un client
O QQ IUBIREA NU ESTE
□OO DE AJUNS
potențial și pare dispus să se ocupe de situația lui. Ea se
gândește: „De ce continuă să vorbească... o să se răcească
mâncarea... știe că nu-mi place deloc să întrerupă mesele în
felul ăsta... a zis că va reduce numărul de clienți... nu pot să
am încredere în nimic din ce spune“.
După ce discuția telefonică se încheie, Judy și Cliff au
următorul schimb de replici (anterior l-am instruit pe
Cliff să fie investigator, iar el a încercat să aplice princi
piile discutate cu mine în conversația cu soția sa):
393
LISTĂ DE VERIFICARE PENTRU ȘEDINȚELE DE REZOLVARE
DE PROBLEME
395
> Încercați să spuneți ce anume v-arface plăcere, în loc
să criticați. De pildă, puteți spune: „Mi-ar plăcea dacă
m-ai ajuta să spăl vasele“, în loc să vă plângeți că „nicio
dată nu mă ajuți cu vasele“.
TRANSPUNEREA NEMULȚUMIRILOR
ÎN SOLICITĂRI
397
compenseze timpul pierdut fugărindu-mă înspre locul
unde vrem să ajungem.
TOM: Glumești? Când ajung acasă, ea e aproape
dezbrăcată, apoi țipă la mine că am întârziat.
SALLY: Păi, adevărata problemă e că mă scoate din
minți felul în care conduce mașina — parchează blocând
intrările, trece pe interzis. Și când mă gândesc la cum
apasă pe accelerație... Avem noroc că încă suntem în viață.
TOM: Mă tot sâcâi. Ar trebui să stai în spate, acolo
unde ți-e locul, și să dai indicații de-acolo.
SALLY: Dacă n-aș zice nimic, nu știu ce-ar face — mereu
încearcă să accelereze la punctele de taxare, fiind gata să
intre în barieră înainte să se ridice.
TOM: Păi, o dată bariera se ridica foarte încet și din
întâmplare am dat peste ea...
SALLY: Ai lovit-o pentru că ai apăsat pe accelerație în
timp ce introduceai moneda...
ATB: Să ne oprim puțin. Sally, încearcă să ne spui ce
vrei tu de la Tom.
SALLY: Nu vreau decât să conducă mai încet, să nu
meargă ca nebunul și să facă în așa fel încât să putem
ajunge cu zece minute mai târziu.
TOM: Și atunci n-o să mă mai cicălești?
ATB: Așteaptă o clipă. Asta e solicitarea ta principală
pentru Sally?
TOM: Păi... fata asta aleargă și tot aleargă. Nu are nici
odată un moment de relaxare. Trebuie să fie ea cea care le
face pe toate și care se oferă voluntară. Nu poate să spună
nu... Cum o roagă cineva să organizeze un eveniment de
caritate sau o reuniune de liceu — ea trebuie să accepte.
ATB: Poți să traduci aceste lucruri într-o dorință?
TOM: Da, aș vrea să mai încetinească ritmul.
SALLY: A decis că ce fac eu nu este important.
ATB: Se poate să mai reduci din angajamentele pe care
ți le-ai luat?
Q IUBIREA NU ESTE
JuO DE AJUNS
SALLY: înainte se plângea că nu sunt niciodată acasă
seara, iar când stăteam acasă, își petrecea tot timpul în
atelierul său.
ATB: Sally, crezi că e posibil să stai serile mai mult
acasă?
SALLY: Pentru el e în regulă să se ofere să antreneze
liga de juniori sau grupa de cercetași — dar când o să pot și
eu să fac ce-mi doresc?
399
Nemulțumire sau critică Solicitare
Nu suport respirația ta urât Am cumpărat niște apă de
mirositoare. gură pe care o putem folosi
amândoi.
Ești atât de neglijent! Ai putea să folosești scrumiera
Indiferent cât de mult fac curat, și să îți agăți pe umeraș hainele
tu lași în urmă un dezastru. pe care nu le folosești?
Mereu îți piepteni părul în Ai putea să ai mai multă
chiuvetă, înfundând scurgerea. grijă să nu-ți piepteni părul
deasupra chiuvetei?
Te-ai îngrășat atât de mult, Ce-ar fi să ții regim?
încât te-ai urâțit foarte tare.
Nu suport să stai cu bigudiuri Ai putea să te speli pe cap altă
în păr la cină. dată, astfel încât să nu mai vii
cu bigudiuri la masă?
Ești atât de preocupat de Crezi că am putea rezerva o
serviciul tău, încât nu mai perioadă de timp doar pentru a
putem discuta. vorbi sau să luăm cina în oraș
într-o seară?
SOLICITĂRI VENINOASE
401
> Masează-mi spatele.
> Inițiază preludiul.
> întreabă-mă și pe mine înainte de-ați lua angajamente
sociale.
> Sună-mă în timpul zilei.
> Nu cheltui cu cârdul de credit descoperit.
> în unele seri, du copiii la culcare înainte să ajung
acasă, astfel încât să putem bea un pahar și să luăm
cina singuri.
/ IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
totul pe linia de plutire. Nu te mai interesează nimic. Nu
vezi niciodată lucrurile din jurul tău. Nu vezi vălmășeala.
Pur și simplu te bazezi pe mine în toate privințele. Știu că
lucrezi, dar măcar atunci când ești acasă aș vrea să mă pot
baza pe tine să mă ajuți — ca de pildă să strângi lucrurile
murdare, să faci unele sarcini fără ca eu să-ți cer asta. Știi
ce e de făcut. Urăsc să mă țin tot timpul de capul tău. Mi-ar
plăcea să mai iei și tu inițiativa.
CLIFF: [Iar începe cu cicâlitul, dar voi încerca să fiu calm.]
Eu sunt de acord. Mi-ar plăcea să te ajut. Hai să vorbim
puțin și să-mi spui ce anume vrei să fac.
JUDY: Nu numai că trebuie să fac totul singură, dar mai
trebuie să-ți și spun ce să faci. După atâta timp, ar trebui să
știi cu ce aș vrea să mă ajuți. Dacă te-ar interesa, ai ști ce e
de făcut [atribuie motive rău intenționate comportamen
tului lui Cliff].
CLIFF: [fi place să critice, nu să se concentreze pe
problemă.] Fac și eu unele lucruri. Fac multe lucruri, dar
trebuie să știu ce anume consideri tu important. M-am
ocupat mult de grădină...
JUDY: Tu faci doar partea distractivă.
/ IUBIREA NU ESTE
UH DE AJUNS
Din dialogul de față, poate părea că Judy este parte
nerul mai puțin rezonabil. Deși a fost mai iritabilă decât
Cliff, de fapt se afla sub o presiune mult mai mare. Pe
lângă responsabilitățile ei pentru gospodărie și îngri
jirea casei, Judy lucra cu jumătate de normă de acasă,
ținând contabilitatea mai multor medici. Astfel, femeia
suporta o presiune dublă, pe de-o parte generată de
slujbă și pe de altă parte de responsabilitatea treburilor
casnice (v. capitolul 18). Adesea, partenerul care-și
asumă responsabilitatea primară — de pildă rolul de
stăpân al casei — resimte un stres mai mare decât cel al
slujbei. Într-adevăr, acest sentiment al responsabilității
s-a acumulat, făcând-o pe Judy, care se percepea drept
principala responsabilă pentru treburile domestice, mai
iritabilă și mai puțin rezonabilă.
Când cei doi au pus la cale un sistem nou de împăr
țire a treburilor casnice, Judy a reușit să-și inverseze
imaginea negativă pe care o avea despre Cliff. Sensul
simbolic al participării mai active a lui Cliff la treburile
domestice a avut un efect important asupra soției sale.
Faptul de a ști că soțul ei este un adevărat partener
și aliat i-a insuflat mai multă energie și i-a crescut
toleranța la stres. Deși volumul ei de muncă nu a scăzut
substanțial, Judy s-a simțit mai calmă, ceea ce a ajutat-o
să capete o atitudine mai rezonabilă față de soțul ei.
Răbdarea lui Cliff a fost recompensată: a ajutat cuplul să
iasă cu bine din acea perioadă dificilă.
405
ÎMBLÂNZIREA FURIILOR
407
poate ca ambii parteneri să țină minte cuvintele dure sau
chiar loviturile timp de mulți ani.
Așa cum certurile intense conduc la îndepărtarea
partenerilor, sentimentele lor tandre par să se dimi
nueze. Acest fenomen rezultă din faptul că atitudinile
negative generează emoții neplăcute, ca de pildă indig
nare sau tristețe, iar cele pozitive generează sentimente
plăcute, cum ar fi iubirea sau fericirea. Când atitudinile
se schimbă din pozitive în negative, sentimentele se
schimbă în aceeași direcție.
Retezând de la rădăcină ostilitatea sau măcar contro
lând expresiile ei, numeroși soți și soții își pot schimba
imaginea reciprocă de la una negativă la o alta pozitivă.
Am fost de multe ori surprins să observ revenirea sen
timentelor afectuoase și a iubirii, care păreau cu totul
dispărute din cauza intensității ostilității partenerilor.
în general, cuplurile se străduiesc din răsputeri să
reducă la minimum răbufnirile de furie. Din moment
ce ostilitatea se bazează adesea pe neînțelegeri sau
cel puțin pe exagerări, există un risc maure să agraveze
problemele în loc să le rezolve. în plus, rănile provocate
cauzează o parte din suferința căsniciilor cu probleme.
Când vă exprimați nemulțumirea, încercați să utilizați
modalități de comunicare a propriei opinii așa încât să
reduceți la minimum efectele nedorite asupra partene
rului. Unele dintre acestea vor fi discutate mai târziu în
acest capitol.
413
Gând automat Reacție rațională
Este o mamă îngrozitoare. îi Este foarte afectuoasă și copiii
lasă pe copii să-și facă de cap, o iubesc. în plus, sunt copii
iar ei o iau razna și fac prostii cuminți și nu fac probleme cu
fără să fie pedepsiți. adevărat. Este normal pentru
copii să facă prostii, totul e în
regulă în ceea ce-i privește.
E cicălitoare în toate privințele. De fapt, este o gospodină
excelentă și exigentă. Dacă
n-ar fi așa, probabil că ar fi
imposibil de locuit în casa asta.
Vorbește cu toată lumea De fapt, este foarte sociabilă
când călătorește. Vrea să-i și face ca excursiile să fie mai
cucerească pe toți. plăcute.
Este un zgârcit. Numără fiecare Gestionează foarte bine
bănuț pe care-1 cheltuiesc eu. veniturile. Cineva trebuie să se
ocupe de bugetul familiei.
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
căsătorie, Cliff făcea ordine aproximativ o dată pe săptă
mână și avea tendința continuării acestui tipar și după
aceea. Totuși, Judy era mai sensibilă la dezordine și avea
o filosofie de tipul „curăț pe măsură ce se face dezor
dine“. Când femeia i-a spus soțului că nu mai suportă să
strângă după el, el a izbucnit și a plecat.
Certurile lor nu aveau ca subiect stilurile sau filosofiile
conflictuale, ci sensurile atribuite de fiecare acțiunilor
celuilalt. Astfel, „ofensa“ inițială adusă de Cliff se definea
prin interpretarea lui Judy cu privire la lăsarea lucrurilor
prin casă. Femeia a avut mai multe gânduri automate ca
răspuns la „dezordinea“ făcută de Cliff. Aceste gânduri au
determinat reacția ei, o critică la adresa lui Cliff. Ulterior,
bărbatul a reacționat la critica ei cu propriul său set de
gânduri automate. Cu toate acestea, amândoi au învățat
să-și eticheteze și să-și evalueze gândurile automate.
Le-au notat, le-au etichetat și au creat răspunsuri rațio
nale, așa cum vedem în continuare:
417
CÂȘTIGURI Șl PIERDERI
DE PE URMĂ EXPRIMĂRII FURIEI
/ IUBIREA NU ESTE
IO DE AJUNS
2/ Ce pierd folosind aceste tactici? Chiar dacă există
rezultate bune pe termen scurt, există rezultate pe
termen lung care pot fi negative? De exemplu, chiar
dacă celălalt renunță sau capitulează în acest moment,
există posibilitatea ca în viitor relația să devină mai
neplăcută sau mai distantă din punct de vedere
emoțional?
3/ Ce rost are ca eu să-l conving pe partener? Care-i cea
mai bună modalitate să fac așa ceva? Am șanse să
reușesc prin reproșuri sau acuze?
4/ Există căi mai bune decât pedeapsa pentru a-1 influența
pe partener — de pildă, o discuție serioasă despre acți
unile sale sau oferirea unei „recompense“ (un zâmbet
sau un compliment) atunci când face ce-mi place?
Gândiți-vă la cea mai recentă ocazie în care v-ați exprimat furia și încercați
să stabiliți efectele pozitive sau negative. S-ar putea să fie nevoie să
discutați cu soțul sau soția pentru a stabili cum să răspundeți la multe
dintre aceste întrebări, din moment ce o parte a fiecărui răspuns depinde
de reacția partenerului. Bifați afirmațiile adevărate:
419
2/ M-am simțit mai bine.
3/ Partenerul meu s-a simțit mai bine.
4/ Faptul că am ripostat m-a protejat când partenerul a
devenit abuziv.
______ 5/Pot spune că soțul/soția m-a auzit cu adevărat, ceea ce
nu se întâmplă când vorbesc normal.
6/Am resimțit o eliberare a furiei și o scădere a tensiunii.
7/Atmosfera s-a detensionat și am putut să ne îndreptăm
atentia către alte lucruri.
8/ Ne-am iubit mai mult după o „ceartă bună“.
9/ Am rezolvat disputa.
Efecte negative ale exprimării furiei mele
1/Am fost mai ineficient, mai neîndemânatic sau
chiar incoerent când mi-am expus argumentul sau
nemulțumirea.
2/Am spus sau am făcut lucruri pe care le-am regretat
mai târziu.
3/ Partenerul a minimalizat sau a discreditat validitatea
celor afirmate de mine, respingând ideile mele ca fiind
bazate pe emoție sau pe lipsă de raționalitate.
4/ Soțul/soția nici măcar n-a auzit mesajul meu, din
cauză că era acoperit de un nor de ostilitate.
5/ Partenerul a răspuns doar la violența mea și a răspuns
cu aceeași monedă.
6/ Partenerul a fost rănit de atacul meu.
7/Am intrat într-un cerc vicios de atac și contraatac.
4 OH
ZU
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
pentru a discuta cu partenerul, acest lucru nu garan
tează că celălalt se va abține de la a folosi tactici ostile.
(Următoarea secțiune va oferi sugestii cu privire la
reducerea furiei soțului sau soției.)
Este util să învățați să faceți distincția între declara
țiile provocatoare și cele constructive. Pentru început,
încercați să vă exprimați într-o manieră mai puțin
instigatoare: referiți-vă la fapte în loc să lansați critici,
încercați să vă susțineți punctul de vedere în loc să-1
reduceți la tăcere pe partener. Iată câteva exemple:
DEZAMORSAREA OSTILITĂȚII
PARTENERULUI
421
acesta să aibă o problemă cu gestionarea mâniei. Puteți
alege să dezamorsați starea de furie a celuilalt pornind
de la faptul că vă creează o stare neplăcută, că sunteți
preocupat de o posibilă escaladare într-un abuz grav și/
sau că furia nu este bună pentru niciunul dintre dum
neavoastră. Nu uitați că aveți mai multe opțiuni și vă va
fi cel mai bine dacă o alegeți pe cea mai responsabilă.
Decizia dumneavoastră trebuie să se bazeze mai puțin
pe ceea ce vă vine să rostiți sau să faceți și mai mult pe
ceea ce va servi cel mai bine intereselor pe termen lung.
Mai jos sunt enumerate unele dintre metodele ce pot
fi folosite pentru dezamorsarea furiei partenerului:
/ OO IUBIREA NU ESTE
H’Z.Z. DE AJUNS
de furie — vă va ajuta să ajungeți într-o poziție mai bună
pentru a descoperi sursa supărării. A nu fi prins într-un
schimb de săgeți poate fi una dintre cele mai dificile
sarcini, însă poate furniza cel mai mare câștig pentru
căsnicia dumneavoastră.
423
KEN: Nu pot să înăbuș ceea ce simt.
MARJORIE: Atunci hai să vorbim mai târziu, când nu
mai ești nervos. Vreau să rezolvăm treaba asta, dar nu pot
dacă tu urli la mine.
KEN: Vreau să o rezolvăm chiar acum.
MARJORIE: Atunci te rog stai jos și nu mai țipa, ca să
putem rezolva problema.
KEN [mult mai calm]: Bine. M-am liniștit și nu țip.
Acum te rog să-mi spui de ce nu este nicio cămașă curată în
dulap? Știi că azi am o întâlnire de afaceri și am nevoie de
o cămașă curată.
VARIANTA 3: CONCENTRAREA
PE REZOLVAREA PROBLEMEI
/ O/ IUBIREA NU ESTE
oe ajuns
învinuirea celuilalt, pe de-o parte, și din răspunsul aces
tuia din urmă la învinuire, și nu la problemă. Desigur,
tendința obișnuită a unuia dintre membrii cuplului de-a
învinui sau de-a acuza este în sine o problemă, care ar
trebui discutată într-o ședință de rezolvare de probleme.
Din păcate, când un partener este supărat, de obicei și
celălalt reacționează nervos și ostil.
De pildă, Robert era în mijlocul operațiunii de înlo
cuire a unui bec al cuptorului și nu-și găsea șurubelnița.
A certat-o pe Sally, acuzând-o că n-a pus-o la locul ei.
Femeia putea răspunde implicându-se pe picior de
război. în acel moment, cei doi s-ar fi îndreptat către
o altă ceartă despre treburile din gospodărie. Totuși,
ea a înțeles că Robert este supărat pe ea. Derulând în
minte un scenariu, Shelly a prevăzut reacția soțului ei în
situația în care ea i-ar fi întors acuzațiile; prin urmare,
s-a hotărât să-și concentreze eforturile în sensul rezol
vării problemei în loc să se confrunte cu el.
425
După cum s-a dovedit, Robert a descoperit șurubelnița
în pivniță, acolo unde o lăsase cu o seară în urmă.
Alegând să pună întrebări în loc să contraatace, Shelly
a reușit să dezamorseze o parte din furia soțului și să
găsească o soluție la problemă. Manevra ei a apărat-o de
la a fi certată și i-a domolit furia față de Robert. într-una
din ședințele lor de rezolvare de probleme, Shelly a adus
în discuție tendința lui de-a da vina pe ea ori de câte ori
acasă exista o problemă. Robert a fost de acord cu obser
vația și a depus un efort constructiv astfel încât să încerce
să rezolve problemele în loc să explodeze.
Acest caz demonstrează că nu este necesar să cedați
impulsului de-a recurge la represalii când partenerul
este enervat. Veți da dovadă de o putere mai mare și de
stăpânire de sine (dar și de control asupra situației)
dacă ocoliți confruntarea și vă concentrați pe problema
imediată. Rămânând calm, veți putea să-l ajutați pe
celălalt să înțeleagă caracterul deplasat al ieșirilor
sale furioase.
VARIANTA 4: DISTRAGEREA
ATENȚIEI PARTENERULUI
/ IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Alteori, o simplă retragere — fără a-i răspunde partene
rului — poate potoli un conflict.
Alte tehnici cum ar fi să-i spuneți soțului sau soției
să nu mai țipe, să se liniștească sau să se relaxeze sunt
adesea folosite, însă de multe ori pot da rateuri dacă
perechea nu suportă așa ceva. Cel mai bine e să cereți o
pauză și să sugerați ca amândoi să tăceți câteva clipe.
/.97
care nu le poate explica. (Un astfel de caz este descris în
capitolul 9). Iată câțiva pași practici pe care îi puteți face
în ședințele de descărcare emoțională:
/ O0 IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Oamenii pot învăța să-și observe tonul vocii, cât de
tare vorbesc, precum și alegerea cuvintelor și a frazelor.
Adesea, ei descoperă că și-au atacat mișelește soțul sau
soția fără să-și dea seama.
Este posibil să treceți prin simptomele ostilității fără
să vă dați seama de ele atâta timp cât nu vă observați mai
atent. Cum poate o persoană să fie ostilă fără să-și dea
seama? Răspunsul constă în faptul că, odată ce persoana
intră în poziția de luptă (capitolul 9), aceasta va fi acapa
rată de pregătirile mentale și fizice (să atace sau să fugă),
astfel încât nu va mai fi conștientă de propria persoană.
Dispoziția de atac este exprimată parțial prin per
cepția adversarului în termeni negativi și parțial prin
mobilizarea corpului. Astfel, sincopa în bătăile inimii și
tensiunea musculară fac parte din mobilizarea pentru
atac. Cuvintele furioase și tăioase fac și ele parte din
atacul propriu-zis.
429
un partener bun de nimic“. Perechea poate empatiza
cu dumneavoastră când sunteți supărat din cauza
unei întâmplări neplăcute. Aceasta poate rezona cu
sentimentele dumneavoastră de durere, dar nu și cu
denigrarea sau sfidarea.
2/ încercați să nu vă insultați partenerul.
3/ Nu vă legați de zonele sensibile ale soțului sau ale
soției. De pildă, dacă partenerul este sensibil la
aspecte precum greutatea sau obiceiurile de băut, nu
atacați aceste sfere decât dacă sunt relevante pentru
nemulțumirea dumneavoastră.
4/ Nu invocați cazuri anterioare de comportament
defectuos decât dacă sunt esențiale pentru ceea ce
încercați să comunicați.
/ O O IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
Amândoi orientați discuția către stabilirea unui acord
comun și încercați să găsiți modalități de reconciliere
a nemulțumirilor. Discutați cum să modificați com
portamentele problematice și puneți bazele rezolvării
conflictelor și a problemelor.
LUAREA DE PAUZE
433
trebuiască să plecați de lângă partener până când furia
se diminuează. Puteți merge în altă cameră sau, dacă
partenerul vă urmărește, puteți părăsi locuința.
în cazul în care conduceți în timpul unei discuții
aprinse, este mai înțelept ca pasagerul să se mute pe
bancheta din spate. Ca ultimă opțiune, unul dintre
dumneavoastră poate coborî din mașină. în paranteză
fie spus, automobilul este probabil cel mai nefericit loc
pentru a avea o ședință de descărcare afectivă, nu doar
din cauza spațiului redus, ci și deoarece există un mare
risc privind siguranța când șoferul este prea furios. Dacă
vă aflați în mașină, alte opțiuni sunt să porniți radioul
sau să păstrați tăcerea pentru o anumită perioadă.
IUBIREA NU ESTE
4 DE AJUNS
PROBLEME SPECIALE
435
Odată cu maturizarea căsniciei, alte interese ale
partenerilor devin mai presante, cum ar fi câștigurile
financiare, căminul și viața de familie — lucruri ce
absorb o parte din energia care înainte era canalizată în
sfera romantică. Treptat, rolurile de aducător de venit și
de gospodină câștigă teren în fața rolului de iubit(ă). în
cele din urmă, oboseala și stresul serviciului, creșterea
copiilor, treburile casnice, problemele medicale și
abuzul de substanțe tind să sece dorința sexuală.
Totuși, factorii majori în reducerea dorinței sexuale
după căsătorie sunt de ordin psihologic, provenind din
atitudini față de propria persoană, față de sex și față
de partener. De pildă, îndoiala de sine, care se poate
reflecta într-un sentiment de inadecvare sau în teama
de eșec, se poate transfera și în activitățile sexuale. Sau
e posibil ca o persoană să aibă anumite îngrijorări cu
privire la sex.
Unele persoane al căror aspect fizic nu se ridică la
nivelul idealurilor lor pot fi rușinate sau autocritice,
evitând astfel să facă dragoste. Se poate ca unei femei să
nu-i placă dimensiunea sânilor ei sau forma coapselor;
similar, un bărbat poate fi preocupat de circumferința
abdomenului sau de picioarele lui subțiri. Temându-se
că nu arată suficient de feminin sau de masculin — cu
alte cuvinte, că nu sunt atractivi —, acești indivizi încep
să fie critici cu propria persoană, ceea ce se reflectă în
exprimarea inhibată a pulsiunii lor.
Mai mult decât atât, numeroși soți și soții sunt
preocupați de capacitatea lor de a avea o performanță
adecvată, de a se mulțumi pe sine și pe partener. Această
„anxietate de performanță“ devine o profeție autoîm-
plinită: fiind foarte preocupați de performanța lor, ei
își răpesc toată plăcerea sexului. în cele din urmă, sexul
ajunge mai degrabă o încercare sau un test, așa încât
pierd orice dorință pentru această activitate.
437
semn al faptului că nu-i mai păsa de ea. Desigur, în unele
cazuri astfel de interpretări pot fi valide, dar adesea sunt
greșite. Deși oamenii nu se abțin în mod voluntar, ei se
pot debloca în mod voluntar dacă utilizează metodele
corecte.
în următorul chestionar am enumerat unele gânduri
negative automate declarate de pacienții clinicii
noastre. Aceste tipuri de gânduri apar la multe persoane
căsătorite în timp ce fac sex, ele interferând cu dorința
sexuală și cu satisfacția partenerilor. Aceste idei, care de
obicei reflectă atitudinile despre sine, despre partener
sau despre sex în general, pot fi corectate utilizând
aceleași tehnici aplicate la gândurile automate descrise
în capitolul 13. Corectând aceste atitudini negative și
interpretări greșite, cuplurile descoperă că dorință lor
sexuală poate fi din nou activată.
Citiți afirmațiile din chestionar și selectați acele
gânduri și atitudini care reprezintă propria dumnea
voastră ideație din timpul activității sexuale. Tehnicile
terapiei cognitive pot fi utilizate pentru reducerea impac
tului atitudinilor respective asupra vieții dumneavoastră
sexuale (vezi capitolul 13). Un exemplu al posibilității de
utilizare a metodelor cognitive în acest scop se găsește în
secțiunea ce urmează acestui chestionar.
/ OQ IUBIREA NU ESTE
H’OO DE AJUNS
___ Nu o să am orgasm.
___ Nu-mi voi satisface partenerul.
Imperative („trebuie“)
___ Simt că trebuie să fac orice îmi place.
_ _ Ar trebui să-mi placă mai mult.
___ Mi se cere să mă excit.
___ Amândoi ar trebui să reușim.
___ Mă simt obligat să-ți ofer un orgasm.
___ Trebuie să am orgasm.
Negativism
___ Pur și simplu nu am chef.
___ De ce ar trebui să mă intereseze?
___ N-o să meargă.
___ Aș putea foarte bine să renunț.
___ Fac asta doar că să-ți fac pe plac.
___ Fac mișcările care trebuie, dar nu au niciun sens pentru
mine.
___ Sunt prea obosit.
___ E nevoie de prea mult efort.
___ Să fiu al naibii dacă o să-ți fac pe plac.
439
Fie că aveți adesea multe dintre aceste gânduri și
atitudini, fie că doar câteva dintre ele apar în mod
frecvent, ele vă pot umbri sentimentele legate de sex,
secându-vă apetitul sexual normal, existând chiar
posibilitatea să vă facă să evitați întru totul viața
sexuală. Folosiți tehnicile descrise în capitolul 13 pentru
a contracara impactul negativ al acestor atitudini.
Anticiparea lipsei de plăcere sau a indiferenței poate
spori odată cu trecerea anilor. Aceasta este alimentată
de convingeri de tipul „sexul este o corvoadă“ sau „sexul
este doar pentru partenerul meu — de ce ar trebui să mă
implic?“. în următoarea secțiune voi descrie metodele
pe care unii parteneri le-au folosit pentru a contracara
aceste gânduri și atitudini care interferau cu satisfacția
lor sexuală.
AUTOTERAPIE PENTRU
PROBLEMELE SEXUALE
/ / fi IUBIREA NU ESTE
U de ajuns
Unele dintre tehnicile de îmbunătățire a vieții
sexuale — ca de pildă relaxarea, stimularea treptată a
corpului, concentrarea pe senzații — sau de depășire a
unor probleme specifice nu fac obiectul volumului de
față.43 Tehnicile cognitive care pot rezolva probleme
sexuale includ corectarea unor atitudini și interpretări
greșite, precum și utilizarea vizualizării (imageriei)
pentru a crește nivelul de excitare.
Gary și Beverly aveau o căsnicie satisfăcătoare în
multe planuri, însă se confruntau cu dificultăți când
el își atingea pe neașteptate soția, o lua în brațe și o
mângâia. Uneori, Beverly făcea grimase și se retrăgea.
Gary se simțea jignit și uimit — de obicei, Beverly era
plină de căldură și tandră față de el.
Totuși, această descriere simplă nu conține nicio
informație despre ce anume a cauzat problema lor — ce
gândeau ei. în timpul unei ședințe, am aflat următoarea
informație: Beverly era îngrijorată că, uneori, când
Gaiy o îmbrățișa, el voia să „meargă până la capăt“,
în loc să se bucure de apropiere, ea se întreba: „Ce
urmează?“. Deoarece Beverly nu voia ca „iubirea“
să meargă mai departe în momentul respectiv, ea se
retrăgea, gândind: „Nu face asta în numele afecțiunii.
Nu vrea decât sex“.
Interpretarea ei era greșită. Pentru Gary îmbrăți
șările jucăușe însemnau afecțiune, nu o invitație la
a face dragoste. Când Beverly îl refuza, el își spunea:
„Nu-i pasă de mine“ și se retrăgea, se îmbufna și nu
mai vorbea cu ea. Prin urmare, amândoi și-au pierdut
o mare parte din dorința de intimitate. Le-am sugerat
să-și noteze gândurile automate la apariția următorului
incident și să încerce să aibă o reacție rațională. La
următoarea ședință, fiecare dintre ei a adus foaia de
hârtie pe care-și notase reacțiile:
GÂNDURILE LUI BEVERLY
INFIDELITATEA
443
cel puțin 21% din femei și 37% din bărbați au avut o
relație extraconjugală în primii zece ani de căsnicie.44
Cu toate acestea, autorii subliniază că până și partenerii
care au avut relații în afara căsniciei consideră mono-
gamia ca fiind un ideal.
în ciuda faptului că relațiile extraconjugale par destul
de comune, ele pot avea un efect devastator asupra
celuilalt partener — și asupra căsniciei în sine — dacă
sunt descoperite. Desigur, astfel de relații nu doar
destramă o căsnicie deja instabilă, dar totodată pot fi un
simptom. Consilierii conjugali și avocații specializați în
divorțuri afirmă că majoritatea covârșitoare a clienților
lor recunosc că au avut aventuri cu puțin înainte de
dezmembrarea relației lor sau în timpul acesteia.
De ce o aventură are efecte atât de traumatizante
asupra partenerului jignit, în special când incidentul
este atât de des considerat de partenerul infidel ca
neînsemnat? Răspunsul se află în sensul simbolic al
aventurii. în niciun alt caz gândirea de tipul „totul sau
nimic“ nu este mai manifestă decât în probleme legate
de infidelitate: un partener este ori fidel, ori infidel, altă
variantă nu există. O singură aventură este de-ajuns
pentru ca acesta să fie etichetat ca necredincios, la fel
cum o persoană care a furat o dată este considerată
hoață sau o persoană care este prinsă o dată mințind
poate fi văzută pentru totdeauna ca mincinoasă.
La fel cum legătura căsătoriei este simbolul iubirii, ne
facem o idee referitoare la sensul simbolic al unei relații
extraconjugale pornind de la cuvintele utilizate de către
partenerul jignit: trădare, înșelare, dezamăgire. Nici chiar
aceste cuvinte nu surprind întru totul sentimentul devas
tator pe care-1 trăiesc unii dintre partenerii răniți — este
ca și cum întreaga țesătură a vieții lor a fost ireparabil
distrusă. Dincolo de acest sentiment de devastare apar
îndoieli cu privire la propria dezirabilitate, adecvare
/ / / IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
sau valoare: „Evident am dat-o în bară într-o anume
privință... bănuiesc că nu mă vrea nimeni“, declara cu
lacrimi în ochi un soț înșelat. în plus, acești parteneri au
adesea mândria adânc rănită sau se simt ca și cum le-a
fost furat un bun de mare preț.
Fără a ierta sau accepta infidelitatea, soțul rănit
poate încerca să-și vadă trauma în perspectivă. Gândirea
polarizată de tipul „totul sau nimic“ face ca partenerul
„trădat“ să perceapă situația ca fiind mult mai amenin
țătoare pentru căsnicie decât este de fapt. Acest lucru
este adevărat îndeosebi în acele cazuri în care un soț, de
pildă, a avut o serie de aventuri.
Desigur, este important să recunoaștem faptul că
amenințarea nu este imaginară: o singură astfel de
aventură se poate transforma în ceva mult mai de durată,
prezentând o amenințare serioasă la adresa căsniciei. Cu
toate acestea, partenerul trădat poate reacționa la orice
astfel de ofensă ca și cum ar fi o amenințare majoră.
Numeroase cupluri vin la consiliere după descope
rirea infidelității. Când un astfel de comportament este
simptomul unei perturbări în căsnicie, consilierul poate
ajuta cuplul să-și lămurească problemele și astfel să
reducă probabilitatea reapariției unui astfel de incident.
De pildă, Dan era un agent de vânzări foarte ocupat,
care-și petrecea toată ziua la serviciu. De obicei, pleca
de acasă la ora 6 dimineața și nu se întorcea decât seara,
după ora 8 sau 9. Barbara, soția lui, avea program
scurt și a devenit din ce în ce mai nemulțumită de cel
al soțului, care-i fura din timpul petrecut împreună.
Relațiile lor sexuale s-au rărit drastic, făcând-o pe ea să
se simtă pustiită, plictisită și tânjind după satisfacție.
Barbara s-a înscris în mai multe organizații. în timp,
ea s-a împrietenit cu un alt membru al uneia dintre
ele care se despărțise recent de soția lui. Pe măsură ce
relația lor s-a dezvoltat, noul ei prieten i-a făcut avansuri
sexuale. în momentul respectiv, nevoile de apropiere
și intimitate ale Barbarei, nefiind satisfăcute de Dan,
au ieșit la suprafață. în plus, Barbara era o persoană
supusă, cu o nevoie excerbată de-a fi pe placul altor
oameni. Acești factori laolaltă au fost mai puternici
decât prudența ei: a avut o singură aventură sexuală cu
noul ei prieten, după care s-a simțit foarte vinovată.
Dan a început să suspecteze că Barbara a avut ceva
mai mult decât o relație platonică cu acest bărbat. După
ce a interogat-o, ea s-a simțit atât de vinovată, încât a
izbucnit în lacrimi și i-a relatat exact ce s-a întâmplat.
Dan a fost „distrus“ și i-a spus că el nu putea rămâne
într-o căsnicie în care nu mai avea încredere în soția sa.
Totuși, după ce jignirea și furia lui s-au domolit, cei doi
au hotărât să apeleze la consilierea de cuplu.
Când m-au consultat, era evident că se impunea o
schimbare substanțială în prioritățile și planificarea lor,
pentru a repara pagubele provocate în relație. Dan a fost
de acord să reducă timpul petrecut la serviciu. în acest
răstimp, Barbara a fost încurajată să găsească alte surse
de satisfacție; astfel, a început să urmeze cursurile de la
universitatea locală — un lucru pe care dorea să-l facă de
multă vreme.
Reacția lui Dan a fost tipică pentru mulți soți răniți,
ale căror perspective s-au modificat astfel încât să o facă
pe partenera aventurieră să pară întru totul rea (vezi ca
pitolul 8). Fiecare acțiune a celui care a greșit este mereu
evaluată prin această prismă. Brusc, calitățile care
înainte au fost admirate sunt acum negative, superficiale
sau înșelătoare.
Unul dintre primii pași corectori constă în încercarea
de reîncadrare a perspectivei partenerului prejudiciat
asupra celui care a înșelat. Greșeala este cu adevărat un
păcat de neiertat? La început, aceasta a fost părerea lui
Dan, însă când a încercat să privească diferit lucrurile,
/ / £? IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
a trebuit să recunoască faptul că jignirea nu era atât
de mare pe cât părea la început. El și-a dat seama că
mai mulți dintre prietenii lui căsătoriți „își făcuseră de
cap“ și considera asta acceptabil — câtă vreme nu au
fost prinși. De fapt, cu mai multe prilejuri și el a fost
tentat să aibă o aventură, deși circumstanțele nu i-au
permis. El a recunoscut, de asemenea, că discutase cu
Barbara, glumind pe jumătate, despre posibilitatea unei
aventuri — ca modalitate de a obține un „consimțământ
prealabil“ de la ea pentru situația în care în viitor avea
să apără o astfel de ocazie, însă nu s-a așteptat niciodată
ca această discuție să-i fi deschis ei ușa pentru o relație
extraconjugală.
De altfel, astfel de conversații între soți și soții nu
sunt chiar rare. Blumstein și Schwartz consemnează
în studiile lor de caz că soții și soțiile interpretează
complet diferit aceste conversații; soții trag concluzia că
au primit consimțământul de la soții, în timp ce ele cred
că și-au făcut cunoscută opoziția față de posibilitatea ca
soțul lor să aibă o aventură.45
Dan și-a dat seama că dacă el ar fi avut o relație
extraconjugală, n-ar fi simțit că e cu adevărat infidel sau
trădător. Așadar, în mod logic nu-i putea aplica Barbarei
aceleași etichete. Această recunoaștere l-a ajutat să
„dedramatizeze“ evenimentul: acțiunile Barbarei nu
mai erau „îngrozitoare“. Deși el se agăța de convingerea
că Barbara greșise foarte grav față de el — trădându-i
încrederea —, a conștientizat că acțiunile ei erau de
înțeles, dată fiind problema reală a căsniciei lor. Când a
realizat care este cauza faptei soției sale, Dan a fost întru
câtva ușurat — nu însemna că nu poate fi iubit.
De asemenea, este important să nu considerăm
evenimentul ca având proporții „catastrofice“. Dan
a afirmat: „N-o să mai pot avea niciodată încredere
în ea“. El și-a spus că odată ce ea traversase hotarul
/./.7
infidelității, o putea face la nesfârșit. însă el a reușit să
judece rațional: dacă ea intenționa sincer să se dedice
îmbunătățirii relației, nu exista niciun motiv ca soția să
caute satisfacție în afara căsniciei.
în timp ce Dan reîncadra imaginea negativă pe care o
avea despre Barbara, el a trecut de la a o vedea pe soția
lui ca fiind de neîncredere, iresponsabilă și impulsivă la
a o privi ca pe cineva care a făcut o greșeală și căreia îi
pare cu adevărat rău. A decis că poate rămâne alături de
ea, chiar dacă el n-a uitat niciodată greșeala ei. Totuși,
înainte de-a ajunge în acest punct, Dan a fost obligat
să analizeze sensurile profunde ale infidelității soției
și să-și învingă nevoia de răzbunare. Pe măsură ce se
gândea la semnificația simbolică, bărbatul a înțeles că
aventura ei l-a făcut să se simtă neajutorat, ca și cum
ieșise cu totul de sub controlul lui și ca și cum dacă
Barbara s-ar fi hotărât să facă ceva, el nu ar fi avut nicio
influență asupra acțiunilor ei.
Sentimentul de neajutorare al lui Dan nu este atât de
exagerat pe cât pare. Oamenii căsătoriți trebuie că au
un sentiment conform căruia partenerul nu va încălca
anumite bariere și, în egală măsură, că au un anumit
control — că își pot influența partenerul astfel încât să
nu facă ceva care să-i rănească. încrederea fundamen
tală, descrisă în capitolul 11, îi conferă partenerului
siguranța că relația are cea mai mare însemnătate și că
nu va fi sacrificată pentru un capriciu sau pentru satisfa
cerea unei nevoi proprii.
Totodată, Dan a fost de acord că relația Barbarei
l-a forțat să-și pună întrebări. Era atrăgător așa cum
credea el? Dacă ea a putut să-i facă asta, se prea poate
ca el să nu fie o persoană plăcută; probabil că nu era
atrăgător, că nu putea avea o relație intimă și că avea să
sfârșească abandonat și singur. Dan a înțeles că durerea
și dorința lui de răzbunare izvorau în mare parte din
/ / Q IUBIREA NU ESTE
H-A-O DE AJUNS
aceste sentimente de nevrednicie. Când a reușit să-și
stăpânească îndoielile referitoare la propria persoană
privindu-se mai realist, a scăzut dorința lui de-a o
pedepsi pe Barbara pentru că i-a cauzat această durere.
L-am îndemnat pe Dan să încerce să înțeleagă punctul
de vedere al soției sale, să înțeleagă felul în care singu
rătatea din căsnicie a făcut-o să fie vulnerabilă. Atunci
când a reușit să se identifice cu ea, a putut să o ierte. O
astfel de iertare este esențială pentru reconciliere.
Dan a rămas întru câtva neîncrezător în Barbara,
însă au fost de acord ca ea să facă tot posibilul pentru
a-i potoli suspiciunile. Femeia a acceptat ca atunci când
avea o întâlnire, să-l anunțe cu precizie unde se ducea
și cu cine, urmând să-l sune dacă urma să întârzie. în
același timp, Dan a trebuit să învețe să tolereze incerti
tudinea de a nu ști unde se află Barbara în fiecare clipă.
Cei doi au trecut în revistă alte posibilități de a-și face pe
plac reciproc și de a-și arăta unul altuia că le pasă (ca
pitolul 12). De pildă, au început să-și cumpere cadouri
unul altuia, să iasă în oraș pentru a lua micul dejun și să
planifice îmbunătățiri ale casei. De asemenea, au făcut
planuri pentru excursii în timpul unor weekenduri pre
lungite, însă cel mai important este că au fost de acord
să aibă ședințe regulate de rezolvare a problemelor care
să le permită să-și descarce — și să rezolve — tensiunile.
STRESUL
451
care urmau facultatea — însă nu-1 scădea la cele care
aveau deja copii. Cercetătorii au ajuns la concluzia că
dezmembrarea căsniciei a fost cauzată parțial de stresul
rezultat când soțiile au încercat să-și echilibreze cariera
cu rolul de mamă.47 Printre alți factori care au contribuit
la acest aspect s-au numărat dificultățile soților în a face
față schimbării rolurilor soțiilor lor.
Rezumând, fiecare etapă a căsniciei are propriile
sale presiuni, pierderi și factori stresanți, iar stresul
în sine afectează capacitatea partenerilor de-a
gestiona problemele.
ANTIDOTUL LA STRES
/ / IUBIREA NU ESTE
HUH OE AJUNS
stresului — tensiune, neatenție, irascibilitate, dificultăți
de somn. înțelegând că sunteți predispus să reacționați
exagerat sau să interpretați greșit ceea ce spun sau
fac oamenii, vă puteți apăra de necazuri acordându-le ce
lorlalți prezumția de nevinovăție, evitând confruntările
inutile și ocolind subiectele evident controversate din
discuțiile cu partenerul — până când veți fi mai odihnit
și mai relaxat.
Există mai multe modalități prin care vă puteți calma
și prin care vă puteți restabili resursele dumneavoastră
mentale. Una dintre ele este rezervarea unei perioade de
timp departe de problemele pe care le aveți. Unii oameni
consideră că o plimbare îndelungă îi ajută să se liniș
tească. Anumite forme de relaxare sau de meditație, ca
de pildă cele recomandate de Herbert Benson în volumul
The Relaxation Response (A reacționa prin relaxare), sunt
utile pentru mulți oameni.48
Ce puteți face când partenerul dumneavoastră este
stresat? în primul rând, trebuie să recunoașteți unele
dintre semnele menționate mai devreme: nervozitate,
neliniște și tendința de-a interpreta greșit spusele
interlocutorului. în această perioadă, evitați conflictele
și confruntările care nu sunt necesare. De asemenea,
încercați să oferiți un fel de distragere — o formă favo
rită de recreere sau distracție.
Când ambii parteneri sunt stresați, poate că cel mai
bine este să amânați discutarea preocupărilor impor
tante sau luarea unor decizii majore. De asemenea, este
un moment bun să practicați acordarea prezumției de
nevinovăție partenerului. Dacă trebuie să vă confruntați
cu un comportament deosebit de dificil, de pildă, găsiți
explicații benigne („e foarte stresat“) în locul celor
negative („întotdeauna îmi închide gura“).
455
FAMILII ÎN CARE AMBII PARTENERI
MERG LA SERVICIU
/ IUBIREA NU ESTE
HJV DE AJUNS
în mod egal, au continuat să aloce mai puțin timp
activităților de rutină, cum ar fi gătitul, spălatul rufelor
și aprovizionarea cu alimente. Blumstein și Schwartz au
concluzionat: „Ideea de împărțire a responsabilităților
s-a dovedit a fi un mit“.51
PROBLEME PSIHOLOGICE
457
anume. Nu mă deranjează să le fac eu, dar asta nu e în
regulă. Practic, nu prea se gândește la mine.
/ ET 0 IUBIREA NU ESTE
oe AJUNS
personalităților. Ca parte a dezvoltării ei personale și
a dorinței de-a fi mai independentă de Fred, Laura s-a
angajat cu o normă întreagă. Cu toate acestea, conflictul
personalităților nu a fost rezolvat de autonomia
dobândită la locul de muncă, ci s-a desfășurat în arena
treburilor domestice, unde asperitățile și sensibilitățile
lor au ieșit la suprafață.
Laura era sensibilă în două privințe: voia asigurări
că Fred îi apreciază contribuțiile și dorea să fie respec
tată — și deopotrivă tratată — ca „ființă umană egală“.
Pe de altă parte, Fred era sensibil la orice semăna cu
dominație sau control din partea ei. A răspuns răzvră-
tindu-se la verificările Laurei cu privire la cum își făcea
treaba. Prin urmare, el muncea fără tragere de inimă,
subminând planul stabilit de comun acord.
Strategia mea abordată în consiliere a fost una dublă.
I-am arătat Laurei că deși susținea principiul egalității,
ea nu-1 trata pe Fred de la egal la egal când îi monitoriza
activitatea sau când îi spunea „acum e rândul tău“.
Laura a înțeles că, în ciuda diviziunii muncii, ea prelua
comanda pentru a verifica dacă lucrurile au fost făcute
cum se cuvine. Apoi, a înțeles că felul în care aborda
treburile casnice era dominat de imperative („trebuie
să...“) și de felul cum aplica aceste imperative soțului ei.
I-am subliniat că Fred era dispus și capabil să-și facă
treaba, dar că supravegherea ei îi submina moralul,
distrugându-i motivația. Pe de altă parte, Fred trebuia
să-și depășească sensibilitatea față de feedbackul Laurei.
în cele din urmă, el a înțeles că soția lui nu încearcă să-l
domine, ci să se asigure că el își face treaba bine.
în timp, Fred a înțeles că putea negocia aranjamen
tele cu Laura fără să-și sacrifice independența. în mod
similar, când femeia a reușit să vadă situația din punctul
de vedere al soțului ei — că el o percepea ca fiind prea
autoritară —, a reușit să-și tempereze supravegherea.
459
Femeia a înțeles că sfidarea lui provenea din sensibili
tatea lui Fred față de a fi controlat, și nu din faptul că el
o percepea ca inferioară.
Rezumând, când ambii parteneri sunt salariați, ei
pot rezolva conflictele folosind aceleași instrumente
analitice pe care le-am descris în capitolele anterioare.
Mai întâi, definiți punctele specifice generatoare de
conflict, apoi stabiliți sensurile conflictelor pentru
dumneavoastră și pentru soț. în al treilea rând, încercați
să vă revizuiți propriile perspective și în al patrulea rând
să vă gândiți la soluții.
/ IUBIREA NU ESTE
ui)U de ajuns
nu aveam niciun subiect de discuție cu soțul meu. Am
început să-l văd cu adevărat pe Michael pentru prima
dată. Era obtuz și plictisitor. Nu vedeam decât că stă
la televizor cu o cutie de bere în mână sau tolănit pe
canapea. încă îl iubesc, într-un fel, dar nu-1 mai respect“.
Mărie și-a modificat criteriile în baza cărora îl evalua
pe Michael, iar odată cu această modificare, admirația ei
a scăzut. Mărie provenea dintr-o familie din Puerto Rico
tradiționalistă și patriarhală. Când Michael și Mărie s-au
căsătorit, ei au recreat patriarhatul, cu Michael în rolul
autoritar și cu Mărie în ipostaza femeii supuse. însă
după ce a-nceput să lucreze, rolurile lor s-au egalizat.
Mărie nu l-a mai văzut pe Michael ca simbol al autori
tății și a devenit acut conștientă de defectele lui.
Consilierea oferită lui Mărie a constat din două părți:
prima a fost evaluarea însușirilor bune și rele ale soțului
ei, stabilind ce anume voia femeia de la viață și cum
anume se aștepta să obțină respectivele lucruri. Femeia
a realizat o listă cu trăsăturile dezirabile și indezirabile
ale soțului:
/ O/ IUBIREA NU ESTE
H OH oe ajuns
sarcinilor, soțul și copiii ocupându-se de activitățile
care în mod tradițional sunt în responsabilitatea
femeii. Fiți cât mai concret(ă) cu putință atunci când
faceți împărțirea responsabilităților gospodărești.
Numeroase familii completează sarcinile fiecăruia
într-un tabel special. încercați să limpeziți zonele
ambigue, ca de pildă care dintre părinți este respon
sabil de culcarea copiilor.
7/ încurajați o atitudine participativă a partenerului. în
acest caz, puteți aplica tipul de relație de ajutorare
amintit în capitolele anterioare. Discutați periodic
cu partenerul despre cum să vă ajutați reciproc la
realizarea activităților respective — de acasă sau de
la serviciu. Problemele casnice merită același respect
și aceeași atenție precum problemele de serviciu. Un
număr mare de persoane relatează despre o mare
ușurare când partenerul le ascultă nemulțumirile,
oferindu-le un umăr pe care să plângă, totodată
sfătuindu-i și încurajându-i.
8/ încercați să mențineți un echilibru între responsabilități
și recreere. Nu uitați că dacă lucrați amândoi pentru
a avea un standard de viață mai ridicat, ar trebui să
utilizați o parte din venitul suplimentar pentru a vă
bucura de viață. în cazul în care vă cheltuiți toate
resursele psihologice, veți avea prea puțină energie
pentru activitățile care vă fac viața mai echilibrată și
mai plăcută.
/ IUBIREA NU ESTE
«+OO DE AJUNS
erau mici. Brusc, ei trebuie să colaboreze ca părinți fără
să fi avut răgazul să se pregătească.
Deși părinții recăsătoriți doresc să lucreze ca echipă,
ei sunt stânjeniți de tendința părintelui biologic de a-și
asuma rolul de disciplinare a copiilor naturali. Cutare
părinte va spune: „Este fiica mea — mă ocup eu de ea“.
Când părintele vitreg încearcă să impună o regulă, copiii
îi pot pune la îndoială dreptul de-a o face când regula
diferă de cele stabilite de părintele natural — generând,
astfel, o ceartă.
Cuplurile recăsătorite trebuie, de asemenea, să cadă
de acord asupra unor probleme de tipul celor privind
autonomia permisă copiilor, ora de întors acasă și
restricțiile programului de somn, precum și gradul în
care copilul are voie să-și exprime furia față de unul
dintre părinți.
Conflictele care se nasc din diferențele de opinie
privind creșterea copiilor pot conduce la coaliții
instabile: într-o situație, soția îi ia apărarea soțului
împotriva copilului natural al acesteia, altcândva copiii
naturali și cei vitregi se aliază împotriva unuia dintre
părinți, sau soțul este de partea copiilor săi naturali,
împotriva soției.
Un cuplu recăsătorit s-a confruntat cu un conflict
atunci când copiii adolescenți ai soțului, care locuiau
cu mama lor naturală, au venit în vizită pe neașteptate,
după orele de școală. Mama vitregă a fost de părere că ar
fi trebuit ca ei să-și anunțe vizita, iar tatăl considera că
ar trebui să vină oricând poftesc, fără să fie constrânși
s-o prevină pe noua soție. Soțul și soția s-au jignit unul
pe altul și s-au acuzat reciproc că sunt nepăsători.
Numeroasele probleme care se ivesc în viețile
cuplurilor recăsătorite pot fi gestionate cu succes, însă
necesită capacități crescute de luare de decizii și de
467
acordaj. Ședințele dese de luare de decizii, asemenea
celor descrise în capitolele anterioare, sunt foarte utile,
în plus, noii soți trebuie să-și dea silința pentru a nu
le permite conflictelor să interfereze cu activitățile
lor parentale.
Unii experți afirmă că procentul de divorțuri în
rândul cuplurilor la a doua căsătorie este aproape la
fel de mare ca în cazul celor aflați la prima căsătorie.56
Cu toate acestea, sunt de părere că dacă partenerii sunt
pregătiți pentru problemele psihologice care apar, le pot
rezolva. Unele dintre probleme se concentrează în jurul
convingerilor fundamentale ale partenerilor recăsătoriți
cu privire la viața de familie și al explicațiilor lor pentru
cauzele problemelor apărute în rândul membrilor
familiei.57 Printre aceste explicații și convingeri se
numără și următoarele:
IUBIREA NU ESTE
DE AJUNS
vinovați și, în schimb, să încerce să trateze fiecare
dificultate ca pe o problemă ce trebuie rezolvată. Când
partenerii diferă între ei, trebuie să negocieze. Chiar
mai mult decât în cazul familiilor inițiale, persoanele
recăsătorite trebuie să lămurească împărțirea res
ponsabilităților, să elaboreze orare sistematice și să
stabilească prioritățile.
Viața în cazul persoanelor recăsătorite necesită
numeroase compromisuri, însă acestea pot fi obținute
numai dacă partenerii sunt dispuși să le facă. Ei trebuie
să fie receptivi la tensiunile și nevoile reciproce,
cultivând totodată un nivel extraordinar de răbdare
și toleranță. Luând în calcul aceste intenții bune,
cuplurile recăsătorite pot ajunge la un grad de stabili
tate și fericire considerabil mai bun în comparație cu
prima căsătorie.
NOTE
/ *7 fl IUBIREA NU ESTE
«4 / U DE AJUNS
Journal of Personality and Social Psychology 41 (1981):
272-278; P. Noller, Nonverbal Communication
and Marital Interaction (New York: Pergamon
Press, 1984); J. M. Gottman, Marital Interaction:
Experimental Investigations (New York: Academic
Press, 1979).
5. C. Schaap, „A Comparison of the Interaction of
Distressed and Nondistressed Married Couples
in a Laboratory Situation“, in K. Halweg și N. S.
Jacobson, coord., Marital Interaction: Analysis and
Modification (New York: Guilford), pp. 133-158.
6. Versurile unei melodii din 1968 înregistrate de
grupul de R&B The Fantastic Four. (N.t.)
7. S. Peele, Love and Addiction (New York: New
American Library, 1976).
8. Melodie pop compusă în 1979 de C.B. Sager și P.
Allen și lansată de Frank Sinatra. (N.red.)
9. C. Gilligan, In a Different Voice: Psychological Theory
and Women’s Development (Cambridge, MA: Harvard
University Press, 1982).
10. R. Berley și N. Jacobson, „Causal Attributions in
Intimate Relationships“, in P. Kendall, coord.,
Advances in Cognitive-Behavioral Research and
Therapy, vol. 3. (New York: Academic Press, 1984);
N. Epstein, „Depression and Marital Dysfunction:
Cognitive and Behavioral Vantages“, International
Journal of Mental Health 13 (1984): 86-104; N.
Epstein, J. L. Pretzer și B. Fleming, „The Role of
Cognitive Appraisal in Self-Reports of Marital
Communication“, Behavior Therapy 18 (1987):
51-69.
11. K. Homey, Neurosis and Human Growth (New York:
W. W. Norton, 1950).
12. A. Ellis, Reason and Emotion in Psychotherapy (New
York: Lyle Stuart, 1962).
13. J. Fawcett și R. York, „Spouses’ Strength of
Identification and Reports of Symptoms during
Pregnancy and the Postpartum Period“, Florida
Nursing Review 2 (1987): 1-10.
14. Epstein, Pretzer și Fleming, „The Role of Cognitive
Appraisal...“, ed. cit.
15. Noller, „Gender and Marital Adjustment Level
Differences“, ed. cit.
16. D. Maltz și R. Borker, „A Cultural Approach
to Male-Female Miscommunications“, în J. J.
Gumperz, coord., Language and Social Identity
(Cambridge: Cambridge University Press, 1982),
pp.196-216.
17. D. Tannen, That’s Not What I Meant (New York:
Ballantine Books, 1986).
18. Maltz și Borker, „A Cultural Approach to
Male-Female Miscommunications“, ed.cit.
19. Tannen, That’s Not What I Meant, ed. cit.
20. C. Rubenstein și M. Jaworski, „When Husbands Rate
Second“, Family Circle (mai 1987).
21. T. R. Tyler și V. Devinitz, „Self-Serving Bias in
the Attribution of Responsibility: Cognitive vs.
Motivational Explanations“, Journal of Experimental
Social Psychology 17 (1981): 408-416.
22. J. Piaget, Judecata morală la copil (Chișinău: Cartier,
2006).
23. F. Fincham et al., „Attribution Processes in
Distressed and Nondistressed Marriages,“ Journal
ofAbnormal Psychology 94 (1985): 183-190; H.
Jacobson et al., „Attributional Processes in
Distressed and Nondistressed Married Couples“,
Cognitive Therapy and Research 9 (1985): 35-50;
Noller, „Gender and Marital Adjustment Level
Differences“, ed. cit.
Z ,UB|REANUESTE
/ “/70 AJUNS
24. D. Burns, Feeling Good (New York: New American
Library, 1980).
25. G. Bach și P. Wyden, The Intimate Enemy (New York:
Avon Books, 1968).
26. A. Ellis, How to Live with and without Anger (New
York: Reader’s Digest Press, 1977); C. Tavris, Anger:
The Misunderstood Emotion (New York: Simon &
Schuster, 1982).
27. Fincham, „Attribution Processes“, pp. 183-190;
A. Hollyworth-Monroe și H. Jacobson, „Causal
Attributions of Married Couples“, Journal of
Personality and Social Psychology 48 (1985): 1398-
1412; Jacobson et al., „Attributional Processes“.
28. W. Ickes, „Sex-Role Differences and Compatibility
in Relationships“, în W. Ickes, coord., Compatible
and Incompatible Relationships (New York:
Springer-Verlag, 1985), pp. 187-208.
29. E. Erikson, Childhood and Society (New York: W. W.
Norton, 1964).
30. Rubenstein și Jaworski, „When Husbands Rate
Second“, ed. cit.
31. M. K. Goldstein, „Research Report: Annual Meeting
of the Association for the Advancement of Behavior
Therapy“ (New York, octombrie 1972).
32. R. Stuart, Helping Couples Change (New York:
Guilford Press, 1980).
33. Numeroși terapeuți cognitivi au utilizat această
analiză a „fețelor monedei“ — a perspectivelor
opuse. Janis Abrahms, Susan Joseph și Norman
Epstein au utilizat eficient această abordare. Cea mai
completă descriere a fost oferită de Janis Abrahms în
cadrul unui seminar, la întrunirea anuală a Asociației
pentru Dezvoltarea Terapiei Comportamentale de la
Boston din noiembrie 1987.
473
34. Carte de S. Forward și Joan Torres (București:
Curtea Veche, 2011). (N.t.)
35. Tannen, That’s Not What I Meant, ed. cit.
36. De exemplu: L. Rubin, Intimate Strangers: Men and
Women Together (New York: Harper & Row, 1984).
37. Informare personală din partea ofițerului de stare
civilă Phyllis W. Beck, de la Curtea Supremă din
Pennsylvania.
38. W. Betcher, Intimate Play: Creating Romance in
Everyday Life (New York: Viking, 1987).
39. R. Stuart, Helping Couples Change (New York: W. W.
Norton, 1985).
40. Gottman, Marital Interaction, ed. cit.; Rosenstorf et
al., „Interaction Analysis of Marital Conflict“, in K.
Halweg și N. S. Jacobson, coord., Marital Interaction:
Analysis and Modification (New York: Guilford
Press), pp. 159-181.
41. Duffy și Dowd, „The Effect of Cognitive-Behavioral
Assertion Training“, ed. cit.
42. E. Frank, C. Anderson și D. Rubenstein, „Frequency
of Sexual Dysfunction in «Normal» Couples“, New
England Journal of Medicine 299(3) (1978): 111-115.
43. L. G. Barbach, For Yourself: The Fulfillment of Female
Sexuality (Garden City, NY: Anchor Books, 1976);
H. S. Kaplan, The New Sex Therapy: Active Treatment
of Sexual Dysfunction (New York: Brunner/Mazel,
1974); M. Scarf, Intimate Partners: Patterns in Love
and Marriage (New York: Random House, 1987);
B. Zilbergeld, Male Sexuality (New York: Bantam
Books, 1978).
44. P. Blumstein și P. Schwartz, American Couples (New
York: William Morrow, 1983), p. 583.
45. Blumstein și Schwartz, American Couples, ed. cit.
46. Ibidem.
i 475
BIBLIOGRAFIE
/ 7C IUBIREA NU ESTE
/ U OEAJUNS
Epstein, N. „Depression and Marital Dysfunction: Cognitive
and Behavioral Vantages.“ International Journal of
Mental Health 13: 86-104.
Epstein, N.; Pretzer, J. L.; §i Fleming, B. „The Role of Cognitive
Appraisal in Self-Reports of Marital Communication.“
Behavior Therapy 18: 51-69.
Erikson, E. Childhood and Society. New York: W. W. Norton,
1964.
Fawcett, J. §i York, R. „Spouses’ Strength of Identification
and Reports of Symptoms during Pregnancy and the
Postpartum Period.“ Florida Nursing Review 2:1-10.
Fincham, F.; Beach, S.; §i Nelson, G. „Attribution Processes
in Distressed and Nondistressed Marriages.“ Journal of
Abnormal Psychology 94:183-190.
Frank, E.; Anderson, C.; and Rubenstein, D. „Frequency of
Sexual Dysfunction in,Normal’ Couples.“ New England
Journal ofMedicine 299(3): 111-115.
Gilligan, C. In a Different Voice: Psychological Theory and
Women’s Development. Cambridge: Harvard University
Press, 1982.
Gottman, J. M. Marital Interaction: Experimental Investigations.
New York: Academic Press, 1979.
Hollyworth-Monroe, A. §i Jacobson, H. „Causal Attributions
of Married Couples.“ Journal of Personality and Social
Psychology 48:1398-1412.
Homey, K. Neurosis and Human Growth. New York: W. W.
Norton, 1950.
Houseknecht, S. K.; Vaughn, S.; §i Macke, A. S. „Marital
Disruption among Professional Women: The Timing
of Career and Family Events.“ Social Problems 31(3):
273-284.
Ickes, W. „Sex-Role Differences and Compatibility in
Relationships.“ In Compatible and Incompatible
Relationships, editat de W. Ickes. New York:
Springer-Verlag, 1985.
Jacobson, H., et al. „Attributional Processes in Distressed and
Nondistressed Married Couples.“ Cognitive Therapy and
Research 9: 35-50.
£77