Incertitudine

Poetul concretizează din nou centrul gol al lumii tipic creației sale în care stările descrise
dunt de singurătate, de confuzie și de tristețe. Poetul se află într-o continuă căutare, fiind
respins și aflându-se în această criză a existenței „Parcă aș fi și nu mai sunt”. Sunt
prezente categoriile negative care alcătuiesc universul creației, o lume lipsită de divinitate
și de inspirație. Se creează astfel o punte de legătură între planul astral, simbol al visării,
al nostalgiei concretizată prin sentimentele eului liric și sufletul acestuia. Ideea neputinței
de a-și găsi esența, semnificația „deschid cartea” urmată de imposibilitatea de regăsire de
sine se metamorfozează în resemnare, acceptare a situției - „și semnez”. Limbajul este
ambiguu, ocolind sensul propriu al cuvintelor. Imaginile vizuale conturează universul
magic „curg luceferii-n neștire”, gri, în care își plasează existența nesemnificativă „scama
tristețelor mele”. Metafora revelatorie capătă putere în ascunderea sensului „scama se-
ncurcă noaptea cu ele” și incifrează limbajul pentru a adânci misterul și ideea poetică.