Personaj din mitologia greacă, considerat cel mai celebru dintre poeţii care au trăit

înaintea lui Homer. Potrivit tradiţiei celei mai răspândite, era fiul lui Eagru (sau al lui
Apollo) şi al muzei Caliope şi a trăit în Tracia în epoca argonauţilor, pe care i-a însoţit în
expediţia întreprinsă în căutarea lânii de aur. Apollo însuşi i-a dăruit lira, iar muzele l-au
învăţat să cânte la ea; cu acest instrument el fermeca, răspândind armonii divine, nu
numai animalele sălbatice, ci până şi pietrele, arborii şi obiectele neînsufleţite de pe
povârnişurile Olimpului se mişcau din loc şi îl urmau ca să asculte minunatele sunete ale
lirei sale de aur.
După întoarcerea din expediţia argonauţilor (în timpul căreia, cu arta sa, a reuşit să
domolească valurile mării în furtună şi sufletele zbuciumate ale marinarilor), s-a instalat
în Tracia, unde s-a căsătorit cu nimfa Euridice. Într-o zi, fugind ca să scape de păstorul
Aristeu, aceasta a fost muşcată de un şarpe veninos şi a murit: Orfeu a urmat-o atunci în
sălaşul lui Hades, tot cu lira în mână, reuşind să suspende cu ajutorul ei până şi chinurile
damnaţilor; arta sa l-a ajutat să-şi redobândească soţia de la cele mai crude dintre
divinităţile grecilor.
Rugăminţile aveau să-i fie îndeplinite însă cu o condiţie: nu trebuia, pentru niciun
motiv, să se întoarcă spre a-şi privi soţia până ce nu vor fi ieşit amândoi din casa lui
Hades. Orfeu a respectat această condiţie până în pragul infernului; când era însă gata să
treacă hotarul fatal, împins de teama şi nerăbdarea iubirii, a privit înapoi, abia apucând s-
o vadă pe Euridice dispărând din nou în adâncurile infernului. Un pasaj din tragedia
Alcesta a lui Euripide sugerează totuşi şi existenţa unei alte versiuni a mitului, potrivit
căreia Euridice a fost salvată.
Disperarea provocată de pierderea definitivă a Euridicei l-a făcut pe Orfeu să
dispreţuiască şi să insulte femeile din Tracia; în cele din urmă, exasperate, acestea s-au
răzbunat sfâşiindu-l în bucăţi, pradă extazului specific orgiilor bahice.
După moartea sa, muzele i-au adunat rămăşiţele şi le-au îngropat la Libetra, pe
muntele Olimp; potrivit tradiţiei, capul lui Orfeu a fost aruncat în fluviul Hebru, de unde
a ajuns în mare, fiind dus de valuri pe insula Lesbos. Aici, întrucât continua să vorbească,
pronunţând oracole, în concurenţă cu Apollo, a fost redus definitiv la tăcere de Apollo
însuşi.