Poezia pune în evidență un discurs puternic subiectivat, adresat ființei iubite, prin

care eul liric critică speranțele pe care aceasta le avea referitor la relația lor de iubire.
Discursul reunește mărci ale adresării directe

Titlul se află în concordanță cu ideea centrală a poeziei, care cuprinde concepția eului
liric cu privire la relația dintre el și ființa iubită. Astfel, titlul reunește doi termeni
oarecum antitetici. Substantivul „romanță” face trimitere la relația de iubire pusă pe
fundalul unei melodii melancolice, la amploarea sentimentimentelor care apar între cei
doi îndrăgostiți. Crudul și durul reproș pe care eului liric i-l aduce iubitei poate fi
anticipat de substantivul „meschin”, care reduce întreaga relație la un lucru
nesemnificativ, care nu mai reprezintă interes.

Prima strofa dezvăluie amalgamul de sentimente și de regrete pe care eul liric le

simte față de relația cu ființa iubită. Primul vers cuprinde îmbinarea a trei timpuri verbale,
respectiv perfectul compus, care sugerează trăiri trecute și uitate, condiționalul optativ
perfect, folosit pentru exprimarea reproșurilor și conjunctivul pentru posibilitate.
Imperativul „te-ai înșelat” adâncește și mai mult distanța pe care eul liric încearcă să o
creeeze, criticând, totodată, intenția iubitei de a spera în continuare la povestea de
dragoste.