Opera apartine ultimei etape de creatie a poetului Mihai Eminescu, etapa in care sunt incluse toate marile poeme

asupra carora s-a insistat, Mihai Eminescu avand nevoie de un timp indelungat pentru a le finaliza.00Fiind conceputa riguros, intr-un tipar formal clasic,
aspect identificat inca din titlu, opera are un preponderent caracter romantic, aspect reiesit din temele si motivele literare surprinzand viziunea poetului asupra imaginarului poetic si asocierea speciilor literare oda, elegie, meditatia. Se remarca de asemenea, simplitatea
stilistica si echilibrul constructiei versurilor.00Opera se incadreaza alaturi de Luceafarul si Glossa intr-o triologie ce urmareste elucidarea conditie geniului.00Opera a fost publicata in editia din 1883 alcatuita de Titu Maiorescu si numita Poezii.00In perioada 18721882, poetul a reusit sa valorifice poemul intitulat Oda pentru Napoleon in mai multe variante, realizand o trecere de la ipostaza romnatica a Titanului la cea de poet, de fiinta care isi cauta prin poezie starea sufleteasca interioara. Poezia devine astfel o oda a fiintei
realizata prin schimbarea titanismului in genialitate, urmarindu-se astfel tema conditiei geniului in dimensiune poetica.00Cele 11 strofe inchinate lui Napoleon sunt metamorfozate in 5 strofe destinate poetului in care predomina semnificatiile mitologice.
Titlul operei este sugestiv in ceea ce priveste specia literara si sentimentele de preamarire fiintelor aduse prin ea si specificul prozodic (in metru antic).00Metrul antic se intalneste in versurile lipsite de rima in care alterneaza silabe mai scurte cu silabe mai lungi in
ideea cresterii sonoritatii poeziei. Acest tip de metru se regaseste in strofa safica specifica poeziei antice grecesti formata din 3 versuri de 11 silabe si un vers de 5 silabe. In versuri alterneaza tipul de ritm dactilic si trohaic.00Tema operei o constituie viziunea asupra
conditiei geniului, poezia abstractizand formule metaforice poetice in exprimarea subtemei iubirii, a mortii, a cunoasterii si a autocunoasterii.00Lirismul subiectiv este subliniat de forma confesiva in dimensiune lirica. Confesiunea lirica ia tonalitate de ruga, odata si
elegie, fiind sustinuta de marcile lirico-gramaticale specifice eului poetic.00Prin forma confesiva se destainuie tragismul starii poetice subliniat de structura antitetica a operei ce evidentiaza starile deunisiace si cele de suferinta, nepasare.00Cele 5 catrene ale operei
infatiseaza un ciclu existential complet care se structureaza in 4 secvente lirice: strofa 1 arata o atitudine poetica contemplativa din vechime, strofa 2 subliniaza o experienta fundamentala care tulbura starea de echilibru, strofa a 3-a si a 4-a arata momentul existential
actual si prezent al existentei eului liric, iar ultima strofa surprinde ruga de mantuire.00Prima strofa debuteaza confesiv intr-o forma de regret cu privire la conditia geniului ce rurpinde timpul in scurgerea inevitabila. Suprinderea varstei la care eul liric viseaza este
considerata eterna Pururi tanar, infasurat in manta-mi, mantia in care varsta este invelita sau infasurata, se crede a fi legatura cu spatiul exterior. Poetul este definit de verbe definitorii a invata, a crede, a muri, lipsind verbul a iubi. Sentimentele exprimate sunt de
singuratate, tristete, reiesite din visatori la steaua/ Singuratatii.00In a doua strofa, iubirea apare pur intamplator, fiind definita printr-o aparitie brusca si vazuta ca o suferinta mistuitoare Cand deodata tu rasarisi in cale-mi/ Suferinta, tu, dureros de dulce. Poetul
se caracterizeaza prin iubirea pasionala si in acelasi timp chinuitoare, folosind oximoronul dureros de dulce. Sentimentele migreaza intre iubire si creatie si nu exclud. Poetul foloseste o imaginatie regasita si in poemul Luceafarul in care, metamorfozandu-se acesta,
coboara in spatiul telurc al camerei fetei de imparat. Doar ca, Luceafarul este nemuritor, iar poetul este fiinta nemuritoare.
Strofa a treia este conceputa pe baza miturilor si semnificatiilor mitice, dar apar si simbolurile primordiale intr-o constructie anitetica si hiperbolica. Eul liric devine geniul care plange, se lamenteaza in ipostaza de barbat indragostit Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus/
Ori ca Hercul inveninat de haina-i. Focul simbolizeaza sentimentul puternic, vazut ca o suferinta si totusi, dorita de eul liric, el se afla in antiteza cu apa, strofa constituindu-se ca un raspuns al unei intrebari adresate in urmatorul catren.00In strofa a patra se continua
ideea poetica, in care eul liric este mistuit de propriul sentiment, iar eul liric se schindeaza, barbatul indragostit dorindu-si sa-si regaseasca propriul eu. Focul devine purificator si apare ideea de renastere in conditia genialitatii Pe-al meu propriu rug, ma topesc in
flacari/Pot sa mai reinviu luminos din el ca/ Pasarea Phoenix?.00Finalul operei subliniaza momentul de dupa trairea genialitatii si a iubirii. Sunt o ruga de matuire, in care fiinta intra in moarte, dupa ce s-a regasit si s-a impacat cu sine. Finalul este asemanator
Luceafarului deoarece se constientizeaza conditia geniului ce are nevoie de un spatiu separat al manifestarilor sufletesti. poetul isi asuma conditie mie reda-ma, asa cum Luceafarul isi constientizeaza postura geniala si eu am lumea mea ma simt nemuritor si rece