Titlul transpune sugestiv continutul liric al poeziei, dorinta intensa a indragostitului de a-si vedea iubita

"vom visa un vis ferice" alaturi de ea, coplesiti de fericire si vrajiti de armonia naturii.

Structural, poezia Dorinţa este alcătuită din şase catrene, dispuse în trei secvenţe lirice, care sunt
delimitate prin alternanţa planurilor temporale prezent-viitor, precum şi prin succesiunea tablourilor de
natură ce alternează cu scenele de iubire.

Se remarca lirismul subiectiv, manifestat in toata poezia, respectiv lirismul eminescian.

Modul de expunere principal este monologul liric adresat (verbe, pronume personale la persoana intai si
a doua, verbe la imperativ): "-ți", "vino", etc.

Tema este aspiratia de implinire a iubirii ireale in mijlocul naturii.

Versurile au măsura doinei populare, de 7-8 silabe. Ritmul trohaic şi rima, care este construită printr-o
singură pereche în fiecare strofă, diminuează tonalitatea poeziei populare.

Prima strofa fixeaza cadrul natural si cuprinde chemarea iubitei in mijlocul naturii: "Vino-n codru la
izvorul / Care tremura pe prund, / Unde prispa cea de brazde / Crengi plecate o ascund".

Verbul la imperativ "vino" exprima intensitatea chemarii, a dorintei, Cadrul natural se constituie numai
din doua elemente, insa foarte sugestive: "izvorul care tremura pe prund" (personificare), "prispa cea de
brazde" (metafora).

In urmatoarele trei strofe indragostitul exprima asteptarea infrigurata a iubitei, intalnirea si jocul ei
erotic: "Si-n bratele-mi intinse / Sa alergi, pe piept sa-mi cazi, / Sa-ti desprind din crestet valul, / Sa-l ridic
de pe obraz".

Incepand cu strofa a doua se remarca o succesiune de verbe la viitor si la conjunctiv prin care jocul erotic
este proiectat in planul posibilului, al aspiratiei si in acelasi timp constituindu-se si un ritual al intimitatii.

Strofa a cincea prezinta cufundarea intr-o stare de reverie, de vis: "Vom visa un vis ferice, / Ingana-ne-vor
cu-n cant / Singuratece izvoare, / Blanda batere de vant;".

Se remarca in aceasta strofa, legatura stransa dintre sentimentul iubirii si sentimentul naturii. Eminescu
foloseste epitete putine dar sugestive: "blanda batere de vant", "singuratece izvoare" (epitete tipic
eminesciene).

Ultima strofa cuprinde desprinderea de realitate, cand eul poetic traieste sentimentul implinirii prin
iubire. Si in aceasta strofa este prezenta consonanta dintre starea sufleteasca a poetului si natura:
"Adormind de armonia / Codrului batut de ganduri, / Flori de tei deasupra noastra / Or sa cada randuri-
randuri.". Interferenta planului uman cu cel natural se realizeaza printr-o personificare cu valoare de
metafora: "Adormind de armonia / Codrului batut de ganduri,", introducand si o nota meditativa,
reflexiva, astfel codrul pare o fiinta care mediteaza asupra povestii lor de iubire. Tot ultima strofa
sugereaza vesnicia naturii si dorinta omului de a gasi o cale de acces in eternitate prin contemplatie, prin
trairea sentimentului de iubire, in stransa legatura cu sentimentul naturii.