Progresele tehnologice și electronice, înregistrate în ultimele decenii, au determinat

apariția microprocesoarelor care a reprezentat un moment important, atât în ceea ce privește

domeniile de aplicație a acestor componente, cât și în ceea ce privește concepția și realizarea
sistemelor cu microprocesor. Începând cu microprocesoare de 4 biți, de viteză relativ redusă, cu
costuri ridicate și dispunând de puține elemente de dezvoltare a aplicațiilor, piața
microprocesoarelor a înregistrat progrese uimitoare, în urmă cu câțiva ani, evoluând într-o
progresie exponențială. Obținerea "calculatoarelor pe un cip", cu performanțe de-a dreptul
spectaculoase, s-a făcut extrem de rapid, iar estimările pentru următorii ani prevăd o expansiune
a sistemelor microprocesor. Din punctul de vedere al caracteristicilor putere de calcul / cost /
complexitate, microprocesoarele și microcalculatoarele (calculatoarele care utilizează ca unitate
centrală un microprocesor), se situează pe poziții avantajate, comparativ cu celelalte tipuri
"clasice", de calculatoare.
Termenul de "microprocesor" a fost introdus în 1972 de către firma americana INTEL,
realizatoarea primului microprocesor de 4 biți, în anul 1971. Au urmat apoi microprocesoarele de
8, 16 și 32 de biți (în 1972, 1974 și 1981, respectiv). Numărul de componente pe cip a crescut de
peste 500 de ori iar frecvența de lucru a circuitelor de peste 100 de ori. Utilizarea
microprocesoarelor a fost orientata inițial cu predilecție ca microcontrolere în structuri dedicate,
pentru aplicații de control al proceselor. Setul de instrucțiuni al acestora era relativ limitat, iar
programarea se făcea direct în cod mașină. Dezvoltarea ulterioară a arhitecturilor evoluate,
apariția limbajelor de programare de nivel înalt, deosebit de performante, creșterea puterii de
calcul și a flexibilității, apariția și expansiunea sistemelor de dezvoltare, au lărgit considerabil
aria de aplicații ale microprocesoarelor. Unul dintre cele mai importante criterii, pentru evaluarea
și selecția microprocesoarelor, este mărimea cuvântului de date al acestora. Cuvinte de date mai
mari implică evident o putere de calcul și adresabilitate sporite
Microprocesorul(Unitate Centrală de Prelucrare (UCP)), ste format din cale de date şi
unitate de control. Calea de date cuprinde unitatea aritmetică şi logică (ALU -Arithmetic and
Logic Unit), setul de registre interne, eventuale blocuri de memorie temporară şi magistralele
interne procesorului, necesare transferului informaţiei. Componentele căii de date execută, în
fiecare moment, operaţii elementare conform comenzilor primite de la Unitatea de Control (UC).
Unitatea de control a procesorului este automatul care, în funcţie de informaţiile primite din
exterior, comandă celelalte unităţi funcţionale ale procesorului, cu scopul execuţiei
instrucţiunilor. La toate calculatoarele moderne unitatea centrală de prelucrare este formată dintr-
unul sau mai multe microprocesoare.
 Unitatea de control (UC), adresează (A) şi citeşte din memorie instrucţiunile binare ale
programului, le interpretează şi generează în consecinţă semnale de comandă către toate celelalte
unităţi funcţionale ale calculatorului. Ca urmare a acestor semnale instrucţiunea curentă (I) este
executată. În plus UC analizează semnale de stare şi sincronizare, ce provin de la celelalte unităţi
funcţionale şi ca urmare poate schimba succesiunea semnalelor de control pe care le generează,
sau poate modifica momentele de timp ale succesiunii semnalelor de comandă, pentru a realiza
sincronizarea cu celelalte unităţi.
Există două moduri de implementare a unităţii de control:
- control cablat: dacă unitatea de control este realizată ca un automat secvenţial
convenţional, la care algoritmul de interpretare a fiecărei instrucţiuni binare este inclus în
circuitele fizice (hardware). Pentru modificarea setului de instrucţiuni recunoscut unitatea de
control trebuie reproiectată complet.
- control microprogramat (micro-codat): dacă succesiunea de semnale de comandă
specifice fiecărei instrucţiuni (succesiune numită microprogram) se înscrie într-o memorie de
control locală, de obicei, memorie doar cu citire.
Tot în cadrul unităţii de control includem şi circuitele pentru generarea adreselor, care
calculează adresele corecte (adrese pentru memoria principală, pentru porturi de I/O, sau pentru
registrele interne ale UCP) pe baza informaţiilor binare din corpul instrucţiunilor.
Unitatea aritmetică şi logică (ALU ), realizează operaţii logice sau aritmetice cu operanzii
adresaţi de UC. Înainte de prelucrare, operanzii se stochează într-un set de registre de uz general,
folosite ca memorie temporară. Registrele reprezintă o memorie locală UCP, de foarte mare
viteză. Setul de registre de uz general poate fi folosit însă şi pentru salvarea diferitelor informaţii
privind adresarea memoriei principale.
În funcţie de rezultatul operaţiilor efectuate, ALU setează anumiţi indicatori de condiţii
(indicatori de stare, fanioane ) care pot fi citiţi de UC şi pot astfel modifica secvenţa de tranziţie
a stărilor acestui automat.
În UCP este integrată și o memorie care are capacitatea de stocare cea mai mică dar
viteza cea mai mare, denumită "memoria locală a procesorului". Ea este constituită dintr-un set
de registre, integrate în UCP şi este o memorie de mare viteză folosită pentru stocarea temporara
a instrucţiunilor şi datelor. UCP are acces direct la această memorie (nivelul 1 în figura 1.10).
 Datorită faptului că viteza de lucru a procesoarelor de uz general a crescut continuu în
ultimii ani (în mod curent peste 1GHz), iar viteza dispozitivelor de memorie folosite în cadrul
memoriei principale nu a crescut în aceeaşi măsură, în multe din maşini se utilizează un nivel
intermediar de memorie (intermediar ca poziţie faţă de UCP, dar şi ca viteză şi capacitate de
memorare) numită memorie "cache". Această memorie are doar rol de memorie temporară,
fiind un tampon de viteză mare între registrele interne ale procesorului şi registrele ce
constituie locaţiile memoriei principale. Memoria cache conţine în permanenţă doar copii din
memoria principală ale zonelor de program şi date active la un moment dat. Spre deosebire de
cele trei niveluri de organizare a memoriei, memoria cache este transparentă pentru
programator / utilizator (nu este vazută efectiv, pentru că nu există adrese separate pentru
cache şi pentru memoria principală. S-a mers chiar mai departe, încât la multe din procesoarele
moderne se folosesc două sau mai multe niveluri intermediare de cache, cel mai apropiat de
UCP fiind mai mic şi mai rapid şi încastrat în acelaşi circuit integrat cu UCP

Mai putem inlocui/adăuga

Unitatea centrală de prelucrare (UCP)
Componenta cea mai complexă este Unitatea Centrală de Prelucrare, cu structura de mai jos.

 Unitatea aritmetică și logică (UAL): Execută prelucrările datelor.

 Registrele: Reprezintă o memorie internă (locala) pentru UCP.
 Unitatea de comandă și control (UCC): controlează funcționarea UCP și deci a calculatorului.
 Interconexiunile din cadrul UCP: asigură comunicația dintre UAL, registre și UCC; sunt realizate
sub forma unei magistrale, numită magistrală internă a UCP.
Totalitatea proceselor ce au loc la nivelul Unitatii centrale de Prelucrare (UCP) sunt sincronizate cu
un semnal de ceas a cărui frecvență este un criteriu de baza in evaluarea performanțelor
procesorului este de ordinul MHz-ilor sau GHz-ilor.
UAL implementează diferite operații aritmetice și logice asupra operanzilor obținuți din memorie.
Conține, în principal, un circuit logic pentru adunare, numit sumator, toate operațiile aritmetice
reducându-se la o succesiune de operații de adunare.

 transferuri de date între registre și între acestea și memorie;

 operații aritmetice cu operanzii adresați de UCC;
 operații logice (SI, SAU, NU) cu operanzii adresați de UCC;
 operații de deplasare a conținutului unui registru sau locație de memorie;
 operații de comparație a doi operanzi.
Unitatea aritmetică și logică (UAL)
UAL generează informații referitoare la rezultatul ultimei instrucțiuni aritmetice și logice executate.
Acestea se referă la semnul rezultatului, la paritatea acestuia (par sau impar), dacă rezultatul este
nul sau nenul etc.

Registrele
Setul de registre din cadrul UCP păstrează temporar operanzii unei operații aritmetice sau logice,
rezultatele intermediare și finale, sau adresele acestora. Utilizarea registrelor crește viteza de
prelucrare, eliminând necesitatea accesului repetat la memorie. Ele reprezintă deci o memorie
internă temporară foarte rapidă.
Unele registre pot avea funcții dedicate, altele se pot utiliza pentru orice operații, fiind registre
generale. O parte din registre nu sunt accesibile prin program, fiind registre de lucru (de exemplu,
registrul de instrucțiuni, care păstrează instrucțiunea curentă (cea care se execută la un moment
dat).

Unitatea de comanda și control (UCC)

UCC coordonează activitatea calculatorului:

 adresează și extrage din memoria principală instrucțiunile binare ale programului;

 decodifică (interpretează) instrucțiunile și generează secvența semnalelor de comandă
necesare către toate celelalte unități funcționale ale calculatorului; ca urmare a acestor semnale
instrucțiunea curentă este executată;
 în plus, UCC analizează semnalele de stare și sincronizare ce provin de la celelalte unități
funcționale ale calculatorului și, ca urmare, poate schimba succesiunea semnalelor de comandă
pe care le generează. La terminarea execuției instrucțiunii curente, se trece la instrucțiunea
următoare.
Tot în cadrul UCC se includ și circuitele pentru generarea adreselor, care calculează adresele
(pentru memoria principală, pentru porturi de I/O, pentru registrele interne ale UCP) pe baza
informațiilor binare din corpul instrucțiunilor.