CAPITOLUL I

ORGANIZAREA ȘTIINȚIFICĂ A MUNCII

"Spun și magii, spun și regii că din câte-n lume avem,
personalitatea este binele suprem"! Sunt cunoscutele cuvinte ale lui Goethe,
din nemuritoarea sa operă Faust.
Personalitatea nu mai este azi socotită ca o entitate de sine
stătătoare, ea se conjugă neîncetat cu lumea din care face parte,
influențându-se reciproc cu aceasta. Trăsăturile și funcțiile sale sunt, în
consecință, și ele moduri de conjugare cu societatea și munca. Modurile de
conjugare au apoi o finalitate. Ele sunt în slujba bunăstării fiziologice
individuale și sociale. în procesul formării personalității, modurile de
conjugare depind și de gradul de organizare a muncii.
Fondatorul organizării științifice a muncii este F.W.Taylor. Pe baza
experienței proprii a elaborat lucrările: "Shop Management" (Conducerea
atelierelor) în 1903, "The Art of Cutting Metals" (Arta de a se tăia petalele)
în 1906, "Principles of Scientific Management" (Principiile conducerii
științifice) în anul 1911. În aceste lucrări s-au elaborat principii, criterii și
metode care au constituit baza teoretică a organizării științifice. Principiile
sunt (după 6 p.21):
 - comunitatea de interese a patronilor și muncitorilor;
- descompunerea proceselor de muncă în mișcări elementare și
eliminarea tuturor gesturilor inutile;
- stabilirea cu precizie a sarcinilor de muncă;
- separarea preparării muncii, de executarea ei;
- stabilirea prin cronometrate a timpului necesar executării muncii
încredințate;
- determinarea ritmului de muncă prin ușurarea muncii;
- selecționarea și pregătirea muncitorilor.
F.W.Taylor a fost criticat de unii cercetători datorită faptului că a
neglijat aspectele psihofiziologice.
Studiile lui Taylor au fost completate de Frank B.Gilbreth (1868-1924) și
soția sa Lilian Gilbreth, care au elaborat un studiu al mișcărilor până la nivelul
micromișcărilor. Ca urmare, în 1911 apare lucrarea "Motion Study" (Studiul
mișcărilor).
Soții Gilbreth au ajuns la concluzia că mișcările utilizate în munca
industrială se pot încadra în 18 micromișcări elementare, micromișcări care
constituie și punctul de plecare pentru elaborarea normativelor de muncă pe
timpi predeterminați.
 Studiile lui Taylor și ale soților Gilbreth sunt continuate de Ralph M.
Baknes.^EI stabilește în 1937, un număr de 22 de principii ale economiei
(energeticii) mișcării pentru raționalizarea muncii.
Cercetările lui Taylor și ale soților Gilbreth au fost continuate și de
Lowry (1940), Davis (1951), Wehrttomp (1952) etc.
Datorită dezvoltării cercetărilor referitoare la personalitatea umană, la
condiția umană a muncii, organizarea muncii nu se mai limitează astăzi la
metodele și măsurarea timpului de muncă. Ea are în vedere toate solicitările
psihologice, fiziologice, sociale, economice, tehnice, biologice și culturale
care solicită personalitatea, solicitări ce fac obiectul de studiu al
ERGONOMIEI.
 ERGONOMIA - ȘTIINȚĂ INTERDISCIPLINARĂ
Veacul în care trăim se desfășoară sub semnul științei.
Întradevăr, aplicațiile științei și mai ales a celor psiho-sociale în domeniul
producției economice sunt de-a dreptul impresionante. Aceste aplicații fac
eforturi de anulare a dezacordului dintre condiția materială de viață, pe de o
parte, și de dezvoltarea sufletească și culturală, pe de altă parte.
Greutățile și eforturile în dezvoltarea și aplicarea științelor psiho-sociale
în producția economică nu sunt generate numai de complexitatea fenomenelor,
pe care ele le studiază, ci și de interacțiunea lor. De aici a rezultat și necesitatea
de a se uni într-o știință interdisciplinară a condiției umane atât psihologia,
sociologia, fiziologia, antropologia culturală, științele economice și tehnice,
antropometria cât și alte științe. Știința interdisciplinară care a rezultat a fost
ERGONOMIA.
Această denumire a fost lansată de psihologul englez K.F.H.Marrell, în
1949. Denumirea derivă de ia cuvintele de origine greacă și anume: "ergos" =
muncă, și "nomos” = lege.
Pentru prima dată cuvântul "ergonomie" a fost folosit în 1857, de către
biologul polonez Wojciech Zostrzebowski, în studiul "Perspectivele ergonomiei
ca știință a muncii".
Denumirea aceasta de ergonomie a circulat, la început, mai mult în țările
europene. Astfel, în Germania, aceste preocupări sunt grupate în studiul muncii
(Arbeitstudium), psihologia muncii (Arbeitspsychologie), formând la un loc
știința muncii (Arbeitswissenschaft).
În America, aceleași preocupări au fost grupate sub denumiri diferite, și
anume: human factors, human factorengineering, engineering psychology sau
man- machine engineering. Mai întâlnim și denumirea de "psihologie
inginerească", în Rusia, Cehia și Slovacia.
Astăzi, denumirea de "ergonomie" este acceptată și folosită în toată
lumea.
 în 1959 s-a constituit la Oxford (Anglia) "Asociația Internațională de
Ergonomie" (International Ergonomics Asociation), iar în 1961 s-a ținut primul
congres la Stockholm.
Relativ tânără, ergonomia s-a dezvoltat rapid atât din punct de vedere
teoretic, cât și aplicativ.
Cu toate eforturile depuse de cei care se ocupă de ergonomie, nu s-a căzut
de acord asupra unei formulări unitare a definirii ei. în marea lor majoritate,
definițiile poartă amprenta specialității de bază a fiecărui autor. Spre
exemplificare vom reda câteva din aceste definiții:
Prof. K.F.H.Murrell (Anglia) definește ergonomia ca "studiul științific al
relației dintre om și mediul său de muncă". în acest sens, mediul include nu
numai mediul înconjurător în care lucrează, ci și materialele și sculele, metodele
de lucru și organizarea activității sale, fie ca individ, fie ca membru al unui
colectiv de muncă. Toate acestea corelate cu natura însăși a omului, cu
abilitatea, capacitatea și limitele sale.
Prof. dr. Bernard Metz, de la Universitatea din Strassbourg (Franța), o
definește ca "un ansamblu integrat de științe susceptibil să ne furnizeze
cunoștințe asupra muncii umane, necesare adaptării raționale a omului la mașină
și a muncii la om".
Maurice de Montmollin director ia Societe d’Economie et de
Mathematique Apliquee - Paris, scoate în evidență caracterul pregnant
interdisciplinar al er- gonomiei. El afirmă că "ergonomia este o tehnologie de
comunicații în sistemele oameni-mașini. Ergonomia pune în operă un ansamblu
de științe și de tehnici: fiziologia, psihologia și matematica, tehnica, analiza
muncii. Ergonomia este interdisciplinară; nici psihologia, nici fiziologia, nici
altă știință nu poate să o revendice singură, ca pe un apendice al său'.
Prof. V.Munipov (Moscova) a definit ergonomia ca "o disciplină care a
luat naștere din științele tehnice, psihologice, fiziologice și igienă. Ea cercetează
posibilitățile omului în procesele de muncă, urmărind să creeze condiții optime
de muncă".
Cât privește esența ergonomiei, adică punerea de acord a solicitărilor cu
capacitatea de muncă a executantului, aceasta se degajă cu claritate din definiția
lui J.R. de Jong (Amsterdam)j care spune că "ergonomia este aplicarea
cunoștințelor biologice din domeniul anatomiei, fiziologiei, psihologiei
experimentale și medicinei profesionale, cu scopul de a se atinge un sistem
optim "om- mașină". Deci, raportul corespunzător între solicitare și capacități de
muncă în interesul muncitorilor și al productivității".
Definiția dată de Organizația Internațională a Muncii este: "Ergonomia
este aplicarea științelor biologice, umane, în corelație cu științele tehnice, pentru
a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om și munca sa, rezultatele fiind
măsurate în indici de eficiență și bună stare de sănătate a omului".
Institutul de Igienă și Sănătate Publică din București definește ergonomia
astfel: "ergonomia sintetizează cunoștințele biologice, medicale, psihologice,
antropologice și sociale, în corelație cu cele tehnice,, urmărind adaptarea
reciprocă a complexului om-mașină-mediu pentru realizarea unei productivități
ridicate, cu menținerea și promovarea capacității de muncă".
Prof.dr. Petre Burloiu, în lucrarea "Economia și organizarea ergonomică a
muncii" (1990), afirma că "ergonomia este știința cu caracter federativ care, pe
baza interdisciplinarității - care este legea sa fundamentală - integrează aportul
tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei, economiei și al altor științe sociale,
având ca obiect orientarea creării tehnicii, contemporane la nivelul
posibilităților psihofizioiogi.ee normale aie omului și utilizarea rațională a
acestor posibilități care pot fi asigurate, în vederea realizării reproducției forței
de muncă de la o zi la alta".
Toate definițiile ergonomiei ca știință conduc după cum am văzut la
interdisciplinaritate.
Și în legătură cu interdiscipiinaritatea, părerile unor autori au fost diferite
din punctul de vedere al sferei tor de cuprindere. Astfel, K.F.H. Murrell
considera (1965) că disciplinele științifice și tehnologice care își aduc
contribuții în ergonomie sunt: anatomia și fiziologia, antropometria,
psihofiziologia, psihologia experimentală, fizica și ingineria. La data aceea,
Murrell considera că ergonomia trebuie să țină seama de datele lor, dar că
psihologia socială, sociologia și igiena industrială sunt la periferia ergonomiei.
E.Z. McCormick (1970) concepea ergonomia ca o aplicare a informațiilor
referitoare la caracteristicile comportamentului unor informații "produse" de
sociologie, antropologie și științele biologice (biologie, fiziologie etc.). E.
Grandjean (1972) vedea în ergonomie o reunire a laturilor biologice ale
științelor muncii (fiziologia, igiena, psihologia).
Prof. Petre Burloiu, în lucrarea "Economia și organizarea ergonomică a
muncii" (1990), arată că ergonomia folosește în mod integrat cunoștințe din
următoarele științe: medicale, tehnice, economice, antropometrie, psihologia și
sociologia muncii.
Nici una din științele menționate nu poate revendica ergonomia ca
“apendice al său", așa cum arată Maurice de Montmollin. De asemenea,
considerăm că B.G. Metz are dreptate atunci când afirmă că tuturor acestor
discipline ergonomia "le propune un domeniu a cărui investigare nu compromite
cu nimic statutul lor științific".