CAPITOLUL 7

PROCESUL DE MUNCA SI MASURAREA

ACESTEIA

Procesul de muncă este acea latură a procesului de producție care reprezintă activitatea
executantului în cadrul producției materiale sau în îndeplinirea unei funcții, în sfera
neproductivă (după P. Burloiu).
În cadrul fiecărui proces de producție întâlnim o serie de operații (tehnologice, de control
și de transport).
Operația de muncă este acea parte a procesului de muncă de a cărei efectuare răspunde un
executant, pe un anumit loc de muncă, prevăzut cu anumite utilaje și unelte de muncă,
acționând asupra unor anumite obiecte sau grupe de obiecte ale muncii, în cadrul aceleiași
tehnologii (după R Burloiu).
Operațiile formează de obicei obiectul determinării duratei de muncă. Astfel că, în vederea
determinării duratei de muncă a unui proces de muncă, este necesar să se măsoare durata
fiecărei operații iar, uneori, chiar durata elementelor sale componente: faze, treceri, mânuiri și
mișcări.
Faza este acea parte a operației de muncă care se caracterizează prin utilizarea aceleiași
unelte de muncă și aplicarea aceluiași regim tehnologic, obiectul muncii suferind o singură
transformare tehnologică (după P. Burloiu).
Trebuie să menționăm că dacă operația se caracterizează pe unitatea de tehnologie, în
schimb faza se caracterizează prin unitatea de regim tehnologic.
Mânuirea este partea procesului de muncă, reprezentând un anumit grup de mișcări ale
unui executant, determinate de un scop bine definit (după RBurloiu).
 Ele pot fi principale și ajutătoare, în funcție de scopul final al operației.
Uneori avem de-a face cu complexe de mânuiri, care nu sunt altceva decât mânuiri
succesive, grupate în scopul sistematizării și raționalizării activității executantului în cadrul
procesului de muncă.
Mișcarea este cel mai simplu element al activității executantului, care constă dintr-o
deplasare, luare de contact sau desprindere a acestuia de utilaj sau de organele sale de
comandă, de unealta de lucru sau de obiectul muncii asupra căruia acționează (după R
Burloiu). Ele pot fi uneori grupate în complexe de mișcări.
Complexul de mișcări constă în gruparea de mișcări succesive, făcută în scopul
sistematizării și raționalizării activității executantului în cadrul procesului de muncă (după P.
Burloiu).
Studierea modului în care se consumă timpul de muncă are drept scop determinarea
timpului de muncă folosit incorect.
Studierea timpului de muncă în procesul de producție necesită cercetarea concomitentă a
situației în timp a executantului, mijlocului de muncă și a obiectului muncii.
 7.1.Structura timpului de muncă al executantului
Timpul de muncă (TM ) este timpul de care dispune un executant (individual
sau colectiv), pe durata reglementată a zilei de muncă. El se compune din: timp productiv și
timp neproductiv.
Timpul productiv (Tp ) este acea parte de timp în cursul căreia executantul
efectuează lucrările necesare realizării sarcinii de muncă.
Timpul neproductiv (TN ) este acea parte de timp în cursul căreia au loc
întreruperi în munca executantului (de orice natură) sau în care acesta efectuează acțiuni ce nu
sunt necesare pentru realizarea sarcinii sale de muncă.
Timpul productiv (Tp ), în funcție de legătura muncii efectuate cu obiectul ei,
are în structura sa următorii timpi: timp de pregătire și încheiere, timp operativ și timp de
servire a locului de muncă.
Timpul de pregătire și încheiere (Tpt) este timpul în cursul căruia executantul,
înainte de începerea unei lucrări (lot de fabricație) creează la locul de muncă condițiile
necesare efectuării acesteia și, după terminarea ei, aduce locul de muncă în starea inițială.
Acest timp este legat de un lot de piese, nu se repetă cu fiecare piesă prelucrată și are loc, de
obicei, la începutul și sfârșitul prelucrării lotului.
Timpul de pregătire-încheiere se exprimă în funcție de frecvență și de caracte-
rul lucrărilor, prin cercetare analitică (prin cronometrare, fotografiere, fotocrono- metrare sau
observări instantanee) sau prin calcul analitic (pe bază de normative).
Această categorie de timp se exprimă în unități de timp, fie ca pondere (în %)
față de timpul operativ.
De regulă, mărimea lui nu variază în funcție de mărimea lotului.
Timpul operativ (Top) este acel timp în care executantul efectuează sau
supraveghează lucrările necesare modificării cantitative și calitative a obiectului muncii,
efectuând și acțiuni ajutătoare pentru ca modificarea să aibă loc.
Pentru analiza și normarea muncii, acest timp se grupează în timp de bază și

3
timp ajutător.
Timpul de bază (tb) este timpul în cursul căruia executantul efectuează sau
supraveghează lucrările necesare modificării cantitative și calitative a obiectului muncii
(modificarea dimensiunilor, formei, proprietăților, compoziției etc.).
La stabilirea timpului de bază trebuie să se ia în considerare natura proceselor
de prelucrare.
Astfel, la procesele manuale și manual-macanice, timpul de bază corespunde
cu timpul de transformare de către executant a materiei prime, materialelor. în astfel de cazuri,
timpul de bază se stabilește prin măsuri directe de timp, ținând seama de factorii de influență.
La procesele automatizate și mecanizate, timpul de bază corespunde timpului
de supraveghere a funcționării utile, respectiv timpul util de mers în sarcină.
Timpul ajutător (ta ) este timpul în care nu se produce nici o modificare
cantitativă și calitativă a obiectului muncii, însă executantul trebuie să efectueze mânuirile sau
să supravegheze utilajul, pentru ca modificarea să poată avea loc. Din această categorie de
timp fac parte și timpul afectat trecerilor de la un ioc de muncă la altul, în cazul servirii mai
multor mașini.
În funcție de modul în care participă executantul ia muncă, timpul de bază și
cel ajutător pot fi timp de muncă manual, timp de muncă manual-mecanic și timp de
supraveghere â funcționării utilajului.
Timpul de muncă manual (tman) este timpul în cursul căruia lucrarea este
efectuată de către executant, folosind energie proprie, fără intervenția unei energii exterioare.
Timpul de muncă manual-mecanic (tmm) este timpul în cursul căruia execu-
tantul efectuează lucrări cu ajutorul unor utilaje și cu participarea simultană și nemijlocită a
energiei proprii.
Timpul de supraveghere a funcționării utilajului (tsf) este acel timp în cursul
căruia executantul supraveghează desfășurarea normală a procesului tehnologic, a funcționării
utilajului și menținerea reglajului acestuia.

4
 A treia categorie a timpului productiv este timpul de servire a locului de muncă
(Tsi). El este timpul în cursul căruia executantul asigură, pe întreaga perioadă a schimbului de
muncă, atât menținerea în stare de funcționare a utilajelor și de utilizare a sculelor, cât și
organizarea, aprovizionarea, ordinea și curățenia locului de muncă.
Această categorie de timp se poate exprima atât în unități de timp, cât și în
procente față de timpul productiv sau unul din elementele acestuia.
în funcție de scopul muncii efectuate, el se împarte în timp de servire tehnică și
timp de servire organizatorică.
Timpul de servire tehnică (tst) este timpul în cursul căruia executantul asigură,
pe întreaga perioadă a schimbului de muncă, menținerea în stare normală de funcționare a
utilajului și de utilizare a sculelor, cu care efectuează sarcinile de muncă ce-i sunt stabilite. El
se poate exprima în procente față de timpul de bază.
Timpul de servire organizatorică (tso) este timpul în cursul căruia executantul
asigură, pe întreaga perioadă a schimbului de muncă, organizarea, aprovizionarea și îngrijirea
locului de muncă, conform sarcinilor de muncă ce-i sunt atribuite.
Timpul neproductiv (T/v) se compune din trei părți: timpul de întreruperi
reglementate, timpul de întreruperi nereglementate și timpul de muncă neproductivă.
Timpul de întreruperi reglementate (Tfr) este timpul în cursul căruia procesul
de muncă este întrerupt pentru odihnă și necesități fiziologice ale executantului și pentru a
avea loc întreruperi condiționate de tehnologie și de organizarea producției.
El se poate exprima atât în unități de timp, cât și în procente față de timpul
productiv sau unul din elementele acestuia.
Timpul de odihnă și necesități fiziologice (ton) este timpul din durata regle-
mentată a zilei de muncă în cursul căruia procesul de muncă este întrerupt în scopul refacerii
capacității de muncă și al satisfacerii necesităților fiziologice și de igienă.
La elaborarea normelor de muncă, deseori se analizează separat timpul de
odihnă de cei pentru necesități fiziologice, timpul acordat pentru odihnă fiind determinat de

5
greutatea și condițiile în care se desfășoară muncă.
Timpul de întreruperi condiționate de tehnologie și de organizarea muncii (fto)
este timpul de întrerupere a proceselor de muncă ce rezultă inevitabil din prescripțiile tehnice
de folosire a utilajului, din tehnologie și din organizarea activității executanților la locul de
muncă respectiv.
Această categorie de timp se poate exprima în procente față de timpul de bază
și face parte din ciclul de producție.
O altă categorie a timpului neproductiv este timpul de întreruperi nereglemen-
tate (Tîn), în care procesul de muncă este întrerupt din cauze nereglementate, care pot fi
dependente sau independente de executant.
Timpul de întreruperi dependente de executant (td) este timpul de întreruperi
nereglementate în muncă, determinate de încălcarea disciplinei profesionale.
Timpul de întreruperi independente de executant (ti) reprezintă timpul de
întreruperi nereglementate, provenite din cauze organizatorice, tehnice sau naturale care nu
depind de executant.
Cea de-a treia categorie a timpului neproductiv este timpul de muncă nepro-
ductiv (Tmn) în cursul căruia executantul efectuează acțiuni care nu sunt utile desfășurării
normale a procesului de producție.
Structura consumului de timp de muncă a executantului este prezentată
schematic în figura următoare.

6
 Timp-de pregătire -
încheiere (Tpț) Timp de muncă manuală (Iman)
Timp
Timp operativ Timp de muncă mecanică (tmm)
de
(Top) bază Timp de supraveghere a funcționării
(tb) utilajului (tsfU)

Timp de muncă manuală (tman) Timp /

Timp aju- - Timp de muncă mecanică (tmm) tă" ^^-Timp de
pro- supraveghere a functor ționării utilajului (tsfa)
ductiv (ta)
(Tp)

Timp de servire tehnică (tst)

Țimp de
servire < a
locului de -Timp de servire organizatorică (tso)
muncă
Timp (Tsl)
de
muncă Timp de odihnă și necesități
(TM) fiziologice (ton)
Timp de
întreruperi
reglementate (Tîr) Timp de întreruperi condiționate de tehnologie și de
organizarea muncii (tto)

■ Timp de întreruperi independente de

nepro executant (tj)
ductiv Timp de
(T ) \
M întreruperi
\ nereglemen- Timp de întreruperi dependente de
\ tate executant (t<d)
\ (Tîn)

Timp de muncă neproductivă (Tmri)

Structura timpului de muncă

7.2.Structura timpului de folosire a utilajului

Prin timpul de folosire a utilajului (TFU) se înțelege timpul avut la dispoziție pe întreaga
perioadă a schimbului de muncă, pentru folosirea unui utilaj. El se compune din: timpul de
funcționare utilă, timpul de funcționare inutilă și timpul de nefuncționare.
Timpul de funcționare utilă (TfU) este format din totalitatea timpilor utili de mers în
sarcină și a celor utili de mers în gol.
Timpul util de mers în sarcină (tms) este timpul în cursul căruia utilajul se află în funcțiune
și acționează asupra obiectului muncii. Pentru muncitor el poate fi timp de bază sau de
întrerupere tehnologică.
Timpul util de mers în gol (fog) este acel timp în cursul căruia utilajul se află în funcțiune,

7
dar nu acționează asupra obiectului. Funcționarea în gol este necesară pentru realizarea
mersului în sarcină a utilajului.
Timpul de funcționare inutilă este timpul în cursul căruia utilajul se află în funcțiune, fie
că acționează în mod inutil asupra obiectului muncii, fie că merge în gol, fără ca acest lucru să
fie necesar.
Timpul de nefuncționare a utilajului este timpul în cursul căruia utilajul nu se află în
funcție, datorită întreruperilor reglementate și nereglementate.
Timpul de întreruperi reglementate ale funcționării utilajului (Tîru) este timpul în cursul
căruia utilajul nu funcționează, corespunzând timpului de odihnă și necesități fiziologice ale
executantului (tOnu) și timpului de întreruperi condiționate de tehnologie și de organizarea
muncii (fon).
Timpul de întreruperi nereglementate ale funcționării utilajului (Tînu) este timpul de
nefuncționare a utilajului datorită întreruperii procesului de producție din cauze
nereglementate, care pot fi dependente de utilaj (tdu) sau independente de utilaj (tiu).

8
 7.3.Structura timpului de trecere a obiectului muncii
prin stadiile procesului de producție

Timpul de transport este timpul în care obiectul muncii își schimbă locul în spațiu.
Timpul de transformare cuprinde timpul în care obiectul muncii este modificat prin acțiuni fizice
sau chimice, asamblări sau demontări, procese naturale. în acest timp, obiectul muncii este supus
prelucrării în vederea obținerii unui semifabricat sau produs finit.
Timpul de control este timpul în care obiectul muncii este examinat pentru identificare sau pentru
verificarea calității produse ori a caracteristicilor acestuia. Timpul de așteptare reprezintă timpul în care
împrejurările nu permit sau nu necesită trecerea obiectului muncii la operația următoare a procesului de
fabricație.
Timpul de înmagazinate este timpul în care obiectul muncii este păstrat în spații special amenajate
în vederea introducerii în fabricație sau în vederea desfacerii.
Studiul acestor timpi trebuie să conducă la măsurări pentru reducerea ciclului de fabricație, prin
creșterea timpilor de transformare nemijlocită a obiectului muncii pe seama celorlalte activități.

MĂSURAREA TIMPULUI DE MUNCĂ

Măsurarea și studierea consumuiui de timp de muncă constituie un instrument pentru
cunoașterea reală, exactă a metodelor de muncă folosite și pentru depistarea lipsurilor și
deficiențelor în folosirea lui.
Această măsurare servește la;
-scoaterea în evidență a pierderilor de timp și a cauzelor acestora;
-compararea diverselor metode de muncă în vederea stabilirii celei mai eficiente;
-stabilirea normelor și normativelor de muncă;
-verificarea calității normelor și normativelor de muncă.
Etapele măsurării timpului de muncă

Indiferent de scop și de metoda utilizată, măsurarea timpului de muncă cuprinde

9
următoarele etape: pregătirea măsurării, măsurarea propriu-zisă, prelucrarea și analiza datelor.
Pregătirea măsurării constă în analiza modului de organizare a locului de muncă la care
urmează a se face măsurarea, a tipului de producție, a condițiilor de muncă, stabilirea numărului
minim de măsurători, pregătirea fișelor de observare și a aparatelor de măsurare necesare.
Măsurarea propriu-zisă se realizează diferit, în funcție de metoda aplicată.
Prelucrarea și analiza datelor se face de asemenea, în mod diferit de la o metodă la alta.
întrucât se realizează în mod diferit, în funcție de metoda de măsurare aplicată, descrierea în
detaliu se va face o dată cu prezentarea fiecărei metode.
Aparate folosite ia măsurarea timpului

La măsurarea timpului aparatele cele mai frecvent folosite sunt: ceasornicele,

cronometrele, micrometrul, aparate înregistratoare cu mecanism de ceasornic,
cronociclografierea, filmarea, videoscopul, oscilograful.
Ceasornicele se folosesc la măsurarea timpului de muncă, atunci când pentru efectuarea
măsurărilor este suficient gradul de precizie obținut cu acestea (duratele fiind exprimate în
minute sau zeci de secunde).
Cronometrele sunt cele mai răspândite pentru măsurarea timpului, datorită ușurinței în
folosire și a preciziei mari de măsurare. Există diferite tipuri de cronometre care se disting după
modul de folosire.
Micrometrul este un aparat acționat electric, asemănător cronometrului, la care o rotație
completă corespunde timpului de o secundă.
Aparatele înregistratoare cu mecanism de ceasornic au, de regulă, următoarele părți
comune: o bandă pentru înregistrare, care se deplasează cu o viteză constantă, un mecanism de
acționare a deplasării benzii, un mecanism de înregistrare, unul sau mai multe dispozitive
pentru reglarea și dirijarea mecanismelor. Este indicată folosirea unor astfel de aparate pentru
măsurarea mânuirilor cu durate scurte.
Cronociclografierea este o metodă de măsurare care constă în fotografierea drumului
luminos al mișcării printr-o linie întreruptă; lungimea unei porțiuni a drumului luminos al

10
mișcării corespunde unui anumit timp, cât durează sclipirea luminii.
Filmarea este o metodă foarte eficientă în analiza proceselor de muncă, deoarece redă
fidel imaginile și ritmul muncii. Ea conservă pe timp nelimitat evenimentul de muncă
consemnat.
Videoscopul prezintă marele avantaj că permite realizarea simultană a înregistrării
imaginii și a sunetului pe aceeași bandă magnetică. El este foarte economic și practic în
efectuarea studiului. Reluarea unei activități înregistrate este instantanee.
Oscilograful asigură înregistrarea structurii procesului studiat, a succesiunii și a modului
de executare a părților mecanice și manual-mecanice ale operației.
Înregistrarea procesului de muncă se realizează pe baza transformării deplasărilor părților
din mașina-unealtă, în variații ale intensității electrice, cu ajutorul unui sistem de emițători
montați pe mașina-unealtă și puși în legătură cu oscilogaful.
Pentru efectuarea observărilor și a măsurătorilor se mai folosesc o serie de materiale
auxiliare, concretizate în diverse fișe în care se înregistrează cele observate, precum și valorile
de timp măsurate. Aceste fișe variază de la o metodă la alta, în funcție de obiectivul urmărit prin
observarea efectuată.
Metodele de studiere și măsurare a timpului de muncă
Studierea timpului de muncă se realizează atât prin metode de înregistrare directă a
timpului (duratei), cât și prin prelucrarea unor elemente intermediare, deci prin metode cu
înregistrare indirectă a timpului.
Fotografierea timpului de muncă

Prin fotografierea timpului de muncă, a timpului de folosire a utilajului și a timpului de

trecere a obiectului muncii, se urmărește:
-obținerea de date pentru studiul metodelor;
-obținerea de date necesare pentru stabilirea duratei normale a diverselor elemente
structurale ale normei de muncă;

11
 -verificarea noilor norme;
-studierea gradului de ocupare a executanților în cadrul schimbului, a gradului și a
modului de folosire a timpului, depistării cauzelor pierderii de timp și stabilirea de măsuri
pentru eliminarea acestora;
-stabilirea normelor de servire și a normelor sau normativelor de persoane;
-stabilirea timpului operativ, la procesele de muncă cu elemente care se repetă în mod
neuniform sau cu elemente supuse observărilor, a căror durată variază în limite foarte
largi.
În funcție de numărul muncitorilor, al utilajelor sau al obiectelor muncii, fotografierea
poate fi individuală sau colectivă.
• Fotografierea individuală a utilizării timpului de muncă are ca obiect observarea unui
singur muncitor care servește unul sau mai multe locuri de muncă sau mașini, pe durata unui
schimb. Ea se desfășoară în trei etape: pregătirea fotografierii, fotografierea propriu-zisă,
prelucrarea și interpretarea datelor.
În etapa de pregătire a fotografierii se aleg locurile de muncă, persoanele, utilajele ce
urmează a fi observate și se face familiarizarea cu specificul procesului de producție.
Fotografierea propriu-zisă constă în înregistrarea în foaia de fotografiere individuală a
tuturor consumurilor de timp în ordinea de succesiune a acțiunilor executanților.
• Fotografierea colectivă constă în efectuarea de observări simultane asupra a trei sau mai
mulți muncitori care servesc unui sau mai multe locuri de muncă sau mașini, indiferent dacă
sunt sau nu legate între ele prin procesul de producție.
Atunci când se observă munca a cel mult trei muncitori, observările se înregistrează în
mod continuu, ca și în cazul fotografierii individuale, însă pe o fișă de observație triplă;
prelucrarea datelor se face ca și la fotografierea individuală a utilizării timpului de muncă.
În cazul observării unui număr mai mare de muncitori, înregistrarea se face numai la
anumite intervale egale de timp stabilite în prealabil,notând toate categoriile consumului de
timp care au avut loc în intervalele respective la fiecare loc de muncă.

12
 Metode de studiere a timpului de muncă

Metode cu înregistrare directă Metode cu înregistrare

a timpului (duratei) indirectă a timpului (duratei)

muncă muncă

Metode de studiere și măsurare a timpului de muncă (după C. Hidos și R Isac) ■

13
 Autofotografierea timpului de muncă
Această metodă constă în efectuarea observărilor de către însuși executantul procesului
de muncă.
În cazul autofotografierii se urmăresc numai întreruperile în muncă in vederea analizei
cauzelor care le generează.
Autofotografierea, de regulă, se face în paralel cu fotografierea timpului, pentru a
completa și a verifica constatările făcute prin fotografiere.
În fișa de observare, muncitorul notează denumirile întreruperilor în muncă, ora începerii
și terminării acestora, precum și cauzele care le-au provocat. In partea a Il-a a fișei,
muncitorul face propuneri pentru înlăturarea pierderilor de timp.
Pentru a putea analiza cauzele și amploarea lipsurilor la nivelul întreprinderii sau secției,
se centralizează fișele de observare de autofotografiere ale mai multor muncitori cu aceeași
meserie sau cu meserii diferite.
Cronometrarea timpului de muncă
Cronometrarea timpului de muncă are ca obiect măsurarea și analiza critica a
consumurilor de timp pentru fiecare unitate de produs. De obicei, se studiază timpul operativ
cu cele două componente ale sale, timp de bază și timp ajutător.
Această metodă dă posibilitatea să se constate dacă sunt lipsuri în organizarea locului de
muncă, dacă muncitorul execută mișcări inutile care ar putea fi evitate, precum și dacă
elementele operației corespund condițiilor tehnologice prescrise.

14
 Dat fiind faptul că nivelul productivității muncii nu este uniform în tot cursul zilei e
muncă, este recomandabil să se facă cronometrări în tot cursul acesteia exceptând prima și
ultima jumătate de oră, respectiv timpul de acomodare de la începutul schimbului și cel de la
sfârșitul schimbului când oboseala este mai accentuată.
În funcție de timpul curent cronometrarea se poate efectua: continuu, repetat, selectiv și
selectiv-grupat. ’
•Cronometrarea continuă se folosește mai ales la măsurarea operațiilor ale căror
elemente au o durată mai mare de 3 secunde si constă în înregistrarea elementelor de timp în
succesiunea lor tehnologică, fără întrerupere, de la începutul pană la sfârșitul operației
(ciclului) respective.
•Cronometrarea repetată constă din înregistrarea duratelor elementelor de munca ale
unei operații, luate separat, într-o anumită ordine de alternantă .Această cronometrare se
folosește la studierea elementelor de muncă cu o durată, de regulă, mai mică de 3 secunde.
•Cronometrarea selectivă constă din înregistrarea separată a duratelor unor elemente de
muncă, ce se urmăresc în mod special, indiferent de ordinea si durata lor in desfășurarea
procesului analizat.
•Cronometrarea selectiv-grupată constă din înregistrarea duratelor elementelor de
muncă ale unei operații grupate variabil de la un ciclu la altul.
In funcție de ritmul de muncă, care influențează calitatea cronometrării timpului de
muncă, distingem două forme, și anume: cronometrarea timpului de muncă cu ritm real și
cronometrarea timpului de muncă cu ritm corectat.
• Cronometrarea timpului de muncă cu ritm real este cea mai frecvent întâlnită. Etapele
ei sunt: pregătirea cronometrării, efectuarea observărilor si prelucrarea datelor.
Pregătirea cronometrării constă în pregătirea observatorului, alegerea executantului ce
urmează a fi observat, stabilirea momentului observării si defalcarea operației în elementele
de muncă componente.
Pregătirea observatorului se referă la informarea acestuia asupra locului de muncă unde se
desfășoară activitatea ce urmează a fi cronometrată, si la studierea de către 15
acesta a locului
respectiv, sub aspect tehnologic și organizatoric.
Alegerea executantului are în vedere ca el să aibă calificarea corespunzătoare ucrani
analizate (să aibă pregătirea teoretică și practică necesară efectuării lucram respective, să aibă
capacitatea de a-și însusi metodele de muncă prescrise pentru acea lucrare). ’
Stabilirea momentului observării (cronometrării) constă în precizarea perioadelor în care
urmează a se face observările. Este recomandabil ca acestea să fie repartizate pe întregul
schimb, în diferite zile.
Descompunerea operației în elementele de muncă componente constă în delimitarea
operațiilor și, după caz, a subdiviziunilor ei, stabiîindu-se momentele de delimitare, în cazul
succesiunii lor tehnologice.
Efectuarea cronometrării. Datorită faptului că timpul de execuție a diferitelor elemente
ală unei operații variază de la un ciclu la altul, măsurarea unui singur ciclu nu este suficientă
pentru a se obține datele necesare stabilirii unui timp real de execuție. De aceea, trebuie
efectuate mai multe măsurări, din a căror prelucrare să rezulte valori medii, care includ
efectul acestor variații inevitabile ale unor elemente din cadrul procesului de muncă analizat.
Cu cât numărul de observări este mai mare, cu atât mai precis și mai fundamentat se
stabilește valoarea medie a șirului cronometric.
Stabilirea numărului minim de măsurători se face în funcție de:
- importanța dispersiei de valori obținute pentru același element;
- gradul de exactitate dorit (care depinde de importanța muncii studiate și de tipul de
producție).
După stabilirea numărului de observări se completează în fișa de observare elementele de
muncă supuse observării, în ordinea lor tehnologică stabilită prin descompunerea procesului
de muncă. Apoi, se trece la cronometrarea propriu- zisă.
Se notează timpul curent (C) pe coloana fiecărei observări, respectiv momentul care
delimitează sfârșitul unui element de începutul elementului următor, conform delimitării
dintre momente, stabilite în etapa pregătirii cronometrării.
Fotocronometrarea timpului de muncă
Prin fotocronometrarea timpului de muncă, a celui de folosire a utilajului și a celui de
deplasare si transformare a obiectului muncii se înțelege metoda de măsurare si analiză în
mod critic a duratei elementelor unui proces de muncă sau a timpului de folosire a utilajului,
sau de transformare a obiectului muncii, prin combinarea fotografierii cu cronometrarea, în
anumite perioade de timp. In timpul fotocronometrării, observările cronometrice se fac prin
16
procedeul de cronometrate continuă.
Ca și fotografierea, această metodă se aplică la procesele de munca, care au elemente cu
durate mari.
Fotocronometrarea se face, de regulă, asupra muncii unui executant in INdividual, a unui
utilaj sau obiect al muncii, și numai în cazuri excepționale, asupra unui executant colectiv,
atunci când, prin natura procesului de producție, lucrarea (operația) nu se poate executa decât
prin cooperarea mai multor executanți.
 Observarea instantanee a utilizării timpului de muncă
Prin observarea instantanee a timpului de muncă se înțelege înregistrarea la intervale
neregulate a activității de moment a unuia sau a mai multor executanti in scopul analizei
gradului de ocupare.
Această metodă poate fi folosită în următoarele cazuri:
-la determinarea gradului de ocupare a executantilor si de utilizare a mașinilor, in
vederea stabilirii unor măsuri pentru îmbunătățirea acestora;
-la obținerea unor date necesare studiului de metodă ca, de exemplu: identificarea unor
elemente din cadrul procesului de producție, determinarea timpilor neproductivi în cadrul
programului de muncă, depistarea cauzelor care generează acești timpi și analiza lor,
determinarea timpilor de trecere a obiectului muncii prin diferitele sale stadii în cadrul
procesuluiprocesului de producție;
- determinarea valorilor de timp ale elementelor cu caracter nerepetitiv din cadrul
normei de muncă;
- verificarea calității normelor de muncă;
- depistarea locurilor înguste.
Metoda observării instantanee parcurge etapele generale ale măsurării consumului de timp
de muncă.
Pregătirea observărilor instantanee constă în:
- stabilirea elementului de studiat;
- stabilirea circuitelor de urmat;
- stabilirea ponderii aproximative a elementului urmărit (factorul p)-
- determinarea numărului total de observări;
- determinarea frecvenței observărilor;
- stabilirea momentelor de observare;
- întocmirea fișelor zilnice și a fișelor pentru centralizarea datelor.
Pentru fiecare element de studiat se precizează începutul și sfârșitul, precum și conținutul
tehnologic și de muncă, astfel ca înregistrarea să se poată efectua repede si 17
precis.
18