Metode de studiere şi măsurare a timpului de muncă

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Obiectivele lecţiei

 Însușirea metode de studiere şi măsurare a timpului de muncă

 Prezentare metodelor cu înregistrare directă a timpului
 Prezentare metodelor cu înregistrarein directă a timpului
 Calculul normei de timp

METODE DE MǍSURARE A TIMPULUI DE MUNCǍ

Măsurarea şi studierea consumului de timp de muncă constituie un instrument pentru cunoaşterea

reală, exactă a metodelor de muncă folosite şi pentru depistarea lipsurilor şi deficienţelor în
folosirea acestora.

Această măsurare serveşte la:

 Scoaterea în evidenţă a pierderilor de timp şi a cauzelor acestora

 Compararea diverselor metode de muncă în vederea stabilirii celei mai eficiente
 Stabilirea normelor şi normativelor de muncă
 Verificarea calităţii normelor şi normativelor de muncă.

Măsurarea timpului de muncă cuprinde următoarele etape:

 Pregătirea măsurării
 Măsurarea propriu-zisă
 Prelucrarea şi analiza datelor

Există următoarele metode de măsurare a timpului de muncă

1) Metode cu înregistrare directă a timpului

 Fotografierea individuală şi colectivă

 Fotocronometrarea individuală şi colectivă
 Cronometrarea continuă, repetată, selectivă şi selectiv-grupată
 Autofotografierea

2) Metode cu înregistrare indirectă a timpului

  Observarea instantanee
 Filmarea
 Oscilografierea.

FOTOGRAFIEREA INDIVIDUALĂ ŞI COLECTIVĂ ŞI

AUTOFOTOGRAFIEREA

Scopul fotografierii timpului de muncă:

 Analiza structurii timpului de muncă şi proiectarea unei structuri raţionale

 Proiectarea şi implementarea măsurilor organizatorice cu precizarea termenului de timp şi
responsabililor
 Furnizarea datelor pentru recalcularea normelor de muncă.

Fotografierea individuală a timpului de muncă.

Fotografierea individuală are ca obiect observarea unui singur muncitor care serveşte unul sau mai
multe locuri de muncă sau maşini pe durata unui schimb. Se desfăşoară în 3 etape:

 Pregătirea fotografierii – se aleg locurile de muncă ce urmează a fi observate.

 Fotografierea propriu-zisă – înregistrarea în foaia de fotografiere individuală a tuturor
consumurilor de timp în ordinea de succesiune a acţiunilor executanţilor. Pentru obţinerea
unor rezultate mai exacte observarea se va efectua în timp de 2-3 zile.
 Prelucrarea şi analiza datelor – punerea în evidenţă a diferenţelor dintre nivelul
înregistrat al categoriilor de timp din structura timpului de muncă şi nivelul admisibil
stabilit prin studii analitice sau prin diferite normative. Pe baza analizei se elaborează
metodele îmbunătăţite de muncă.



Analiza fotografierii timpului de muncă

Categoria de timp Durata efectivă , min Durata admisibilă,
1 zi 2 zi 3 zi Media aritmetică min

 De asemenea, se elaborează balanţa proiectată a timpului de muncă.

Balanţa timpului de muncă

Categoria de timp Durata efectivă ,min Durata proiectată, min Abaterea absolută, min
  Fotografierea colectivă a timpului de muncă – constă în efectuarea de observări
simultane asupra a trei sau mai mulţi muncitori care servesc unul sau mai multe locuri de
muncă, indiferent dacă sunt sau nu legate între ele prin procesul de producţie. Atunci cînd
se observă munca a cel mult 3 muncitori, observările se înregistrează în mod continuu însă
pe o fişă de observaţie triplă. În cazul observării unui număr mai mare de 3 muncitori
înregistrarea se face numai la anumite intervale de timp stabilite în prealabil, notînd toate
categoriile consumului de timp care au avut loc în intervale respective la fiecare loc de
muncă. Numărul total de observări multiplicat cu durata interviului de observare este egal
cu durata totală a schimbului de muncă.

Fişa de fotografiere colectivă

Intervalul înregistrării Categoria de timp
I muncitor II muncitor III muncitor

În etapa de analiză şi prelucrare a datelor se calculează următorii indicatori:

 Coeficientul de utilizare productivă a timpului de muncă – ponderea categoriilor de timp

reglementate, dar care nu depăşesc valorile admisibile, în durata totală a schimbului.
 Coeficientul de utilizare neproductivă a timpului de muncă – ponderea categoriilor
nereglementate şi a depăşirilor la categoriile reglementate în durata totală a schimbului.
 Indicatorul creşterii productivităţii muncii se stabileşte prin relaţia:

Kpm = (Pd-Pe)/(100-(Pd-Pe))*100%, unde

Pd – ponderea depăşirilor la categoriile de timp;

Pe – ponderea economiilor la categoriile de timp.

Acest indicator ne arată cu cate procente va creşte productivitatea muncii, dacă se vor înlătura
pierderile de timp pe parcursul schimbului.

Autofotografierea timpului de muncă – efectuarea observaţiilor de însuşi executantul procesului

de muncă. Se urmăresc numai întreruperile de muncă în vederea analizei cauzelor care le
generează. În fişa de observare muncitorul notează denumirile întreruperilor de muncă, durata,
cauzele, face propuneri pentru înlăturarea pierderilor.

Fişa de observare pentru autofotografiere

Denumirea pierderilor
Începutul Sfîrşitul Durata, min Cauza
de timp
 CRONOMETRAREA ŞI FOTOCRONOMETRAREA

Cronometrarea timpului de muncă are ca obiect măsurarea şi analiza critică a consumurilor de

timp pentru fiecare unitate de produs. Se studiază timpul operativ (timp de bază şi timp ajutător).
Această metodă dă posibilitate să se constate dacă sunt lipsuri în organizarea locului de muncă,
dacă muncitorul execută mişcări inutile, care ar putea fi evitate, şi dacă elementele operaţiei
corespund condiţiilor tehnologice prescrise. Cronometrarea se aplică în cazul activităţii manuale
cu caracter repetitiv. În final se va obţine durata operaţiei sau activităţii pentru a stabili norma de
producţie şi norma de timp.

În funcţie de timpul curent cronometrarea se clasifică:

 Cronometrarea continuă – se foloseşte la măsurarea operaţiilor ale căror elemente au o

durată mai mare de 3 secunde şi constă în înregistrarea elementelor de timp în succesiunea
lor tehnologică fără întrerupere.
 Cronometrarea repetată – înregistrarea duratelor elementelor de muncă ale unei operaţii
luate separat într-o anumită ordine de alternanţă. Durata elementelor de muncă este mai
mică de 3 secunde.
 Cronometrarea selectivă – înregistrarea separată a duratelor unor elemente de muncă ce
se urmăresc în mod special.
 Cronometrarea selectiv-grupată – înregistrarea duratelor elementelor de muncă ale unei
operaţii grupate variabil de la un ciclu la altul.

Etapele efectuării cronometrării:

 Pregătirea cronometrării (pregătirea observatorului, alegerea executantului, stabilirea

momentului cronometrării).
 Determinarea numărului de observări. Cu cît numărul de observări este mai mare cu atît
mai precis şi fundamentat se stabileşte valoarea medie a şirului cronometric. În practică se
efectuează 25-30 cronometrări.
 Descompunerea operaţiei în elemente de muncă. După stabilirea numărului de observări se
completează în fişa de cronometrare elementele de muncă supuse observării în ordinea lor
tehnologică stabilită prin descompunerea procesului de muncă.

Cronometrare. Principalul moment în prelucrarea rezultatelor constă în determinarea duratei

fiecărui element supus observării. Duratele fiecărui element într-un număr oarecare de observări
formează aşa numitul şir cronometric.

Fişa cronometrării
Elementele operaţiei Durata, sec
I II III IV V
  Analiza rezultatelor. Calitatea rezultatelor obţinute prin observările cronometrice depinde
de mărimea dispersiei valorilor şirului cronometric şi de numărul de observări efectuate.

Mărimea dispersiei se caracterizează prin coeficientul de stabilitate a şirului cronometric, care se

determină ca raport între valoarea maximă (a max) şi cea minimă (a min) a duratei elementului
măsurat pentru care s-a format şirul cronometric.

Coeficientul de stabilitate obţinut se compară cu coeficientul de stabilitate admisibil, faţă de care

trebuie să fie mai mic sau egal.

Coeficientul de stabilitate admisibil variază în funcţie de tipul de producţie şi caracterul muncii.

Coeficienţii admisibili
Tipul de producţie
Caracterul muncii
De masă sau serie mare Serie mijlocie
Manual-mecanic 1,2 1,3
Manual 1,3 1,4

Dacă coeficientul de stabilitate este mai mare decît cel admisibil, va trebui să se excludă din şir
maximum 2/3 din numărul iniţial de valori. Dacă după eliminarea a 2/3 din cifre coeficientul este
mai mic şirul cronometric este considerat corespunzător. În caz contrar, şirul devine nul.

Mai apoi se determină durata medie pentru fiecare element al operaţiei ca medie aritmetică a
tuturor măsurărilor şirului de observări considerat corespunzător.

După prelucrarea şirurilor cronometrice se trece la analiza şi proiectarea executării mai raţionale a
operaţiei studiate. Astfel, în cazul operaţiilor manuale sau manual–mecanice analiza rezultatelor
observării constă în înlăturarea unor elemente care nu sunt necesare sau în înlocuirea unor mînuiri
cu altele mai raţionale.

Fotocronometrarea timpului de muncă – metodă de măsurare şi analiză în mod critic a duratei

elementelor unui proces de muncă sau a timpului de folosire a utilajului sau de transformare a
obiectului muncii prin combinarea fotografierii cu cronometrarea continuă în anumite perioade de
timp. Această metodă se aplică la procesele de muncă ce au elemente cu durate mari.

Fotocronometrarea se face asupra muncii unui executant individual.

Prelucrarea rezultatelor fotocronometrării se efectuează separat pentru cronometrare şi

fotografiere.

CRONOMETRAREA CU RITM CORECTAT PRIN EVALUARE

Mai poartă denumirea şi de cronometrare cu evaluarea, estimarea, aprecierea ritmului în

care lucrează excutantul. Aprecierea ritmului este făcută de observator (cronometror).
 a. Noţiuni generale. Pentru înlăturarea cronometrării simple, în studiul muncii se
foloseşte tot mai mult cronometrarea cu evaluarea ritmului. Specific pentru cronometrarea cu
evaluarea ritmului este faptul că observatorul odată cu înregistrarea timpului măsurat, evaluează
şi înregistrează în foaia de observare şi ritmul cu care a lucrat muncitorul în timpul observării.
Această evaluare se face prin raportarea de către observator, a ritmului cu care lucrează
muncitorul la ritmul normal de muncă.
b. Evaluarea ritmului de muncă este procesul în cursul căruia observatorul, prin
comparaţie cu un ritm normal, stabileşte ritmul de muncă cu care lucrează muncitorul observat.
Întrucât ritmul nu este evaluat în cifre absolute, relaţia de bază este următoarea:
R
Ti i  C  Tn
Rn
în care: Ti – timpul măsurat;
Ri – ritmul evaluat;
Rn – ritmul de referinţă;
C – constantă.
Tehnicile concrete de evaluare a ritmului sunt grupate în trei grupe: evaluarea
eficacităţii, evaluarea vitezei mişcărilor şi evaluarea obiectivă cu aprecierea dificultăţii muncii.
b1. Evaluarea eficacităţii a fost elaborată în anul 1927 de Lowry, Maynard şi
Stegermerten. După această metodă, ritmul muncitorului se evaluează prin intermediul a patru
factori de influentă: îndemânarea, efortul, ambianţa şi stabilitatea.
b2. Evaluarea vitezei de execuţie ca metodă de evaluare a ritmului de muncă, se
bazează pe principiul formulat prima dată de Phill Caroll, conform căruia oricare ar fi factorii de
influenţă a ritmului de muncă al unui muncitor, doar viteza de execuţie a mişcărilor poate fi
măsurată şi, deci, evaluată.
În cadrul acestei metode evaluarea se face în două etape bine distincte şi anume:
- observatorul apreciază dificultatea muncii, după care îşi formează o idee, o
concepţie asupra executării perfecte a muncii observate de un executant;
- observatorul evaluează ritmul observat prin raportarea acestuia la cel imaginat
înainte de el.
Prelucrarea datelor obţinute prin cronometrare, aplicând tehnica de evaluare a vitezei de
execuţie a mişcărilor, se poate face folosind diverse metode: metoda analitică, metoda graficului
cu scări uniforme, metoda grafico-analitică ş.a..
1. Metoda analitică, potrivit căreia timpul corespunzător normal (Tn) se obţine calculând
media aritmetică a şirului cronometric format din timpii corectaţi.
m

t ni
Ri
Tn  i 1
iar, t ni  t i
m Rn
în care: t ni - timpul măsurat în ciclul „i”, corectat cu ritmul evaluat;
m – numărul ciclurilor.
2. Metoda graficului cu scări logaritmice. Această metodă faţă de metoda analitică,
prezintă avantajul că permite şi verificarea certitudinii evaluării ritmului, prin compararea axei
norului cu dreapta de referinţă care se află trasată pe grafic.
 METODA OBSERVĂRILOR INSTANTANEE

Observarea instantanee a timpului de muncă – înregistrarea la intervale neregulate a activităţii

de moment a unuia sau a mai multor executanţi în scopul analizei gradului de ocupare.

Etapele de efectuare:

 Pregătirea observărilor instantanee – stabilirea elementului de studiat, determinarea

numărului total de observări, frecvenţei observărilor, stabilirea momentelor de observare,
completarea fişelor zilnice şi a fişelor pentru centralizarea datelor.
 Efectuarea observărilor - se observă procesul, se stabileşte în ce categorie de timp se
încadrează elementul observat, se înregistrează categoria respectivă de timp în fişa de
înregistrare prin simbolul stabilit.
 Prelucrarea datelor - prelucrare zilnică, prelucrarea datelor medii se face după 4-5 zile de
la începutul observărilor, prelucrarea finală şi concluzii.

Pe lângă observarea instantanee la intervale întîmplătoare mai există şi alte variante: metoda
observărilor instantanee la intervale regulate, metoda microobservărilor instantanee, metoda
autoobservărilor instantanee.
CALCULUL NORMEI DE TIMP

Structura normei de timp

Timp de pregătire şi încheiere(Tpî): se referă la pregătirea executării unei

lucrări sau a unui lot de produse pe un anumit loc de muncă. Se
exprimă fie în unităţi de timp fie în procente faţă de timpul
operativ, atunci când valoarea lui e foarte mică. Activităţile
efectuate la începutul şi sfârşitul schimbului de lucru care nu se
referă în mod special la începerea şi terminarea anumitor lucrări nu
fac parte din timpul de pregătire şi încheiere, ci din timpul de
deservire a locului de muncă.
Activitatea de pregătire şi încheiere cuprinde următoarele acţiuni:
- primirea şi luarea la cunoştinţă a programului sau comenzii de
lucru, a desenului de execuţie, a instrucţiunilor de lucru;
- primirea materialelor, a materiei prime, a semifabricatelor, a
sculelor şi dispozitivelor necesare;
- aşezarea, controlul, fixarea şi scoaterea dispozitivelor şi a
sculelor, precum şi reglarea acestora în vederea realizării regimului
normal de lucru;
- predarea producţiei realizate la sfârşitul lotului sau a comenzii.
n
Tpî  Tpî 1 + Tpî 2
q
Tpî = timpul de pregătire şi încheiere pe lot;
Tpî1 = timpul de pregătire şi încheiere care nu variază în funcţie de
mărimea lotului;
Tpî2 = timpul de pregătire şi încheiere care variază în funcţie de
mărimea lotului;
n = numărul de produse din lot;
q = numărul de produse realizate între două operaţii succesive ale
lui Tpî.
Timpul operativ(Top): se poate determina fie global, fie prin însumarea
timpului de bază cu cel ajutător.
În raport de tipul producţiei se stabileşte astfel:
- la producţia de masă şi de serie mare stabilirea timpului operativ
se face, de regulă pe mânuiri;
 - la producţia de serie mijlocie stabilirea timpului operativ se face,
de regulă, pe complexe de mânuiri;
- la producţia de serie mică şi de unicat stabilirea timpului operativ
se face pe faze sau operaţii.
 Timpul de bază corespunde:
- la procesele manuale şi manual - mecanizate cu timpul de transformare
de către executant a materiei prime, materialelor etc. şi se stabileşte prin
măsurări de timp.
- la procesele mecanizate şi automatizate cu timpul de supraveghere a
funcţionării utile, în sarcină, a utilajului – respectiv timpul util de mers în
sarcină şi uneori cel de intervenţie directă a executantului asupra
obiectului muncii.
 Timpul ajutător poate fi, în funcţie de caracterul muncii: timp ajutător de
muncă manuală, manual – mecanizată, respectiv de supraveghere a
funcţionării utilajului şi se stabileşte prin măsurări de timp.
Top = Tfu – (T’dl + T’îr) + (t”b+ t”a)
Top = timp operativ
Tfu = timp de funcţionare utilă a utilajului
T’dl = timp de deservire a locului de muncă, suprapus cu Tfu
T’îr = timp de întrerupere reglementat, suprapus cu Tfu
t”b = timpul ajutător nesuprapus cu Tfu
t”a = timpul ajutător, suprapus cu Tfu

Timpul de deservire a locului de muncă ( Tdl): depinde de tipul de producţie,

caracterul muncii, tipul utilajului şi lucrarea executată.
- la procesele manuale sau manual – mecanice se exprimă în procent
din timpul operativ;
- la procesele mecanice sau automatizate se exprimă în procent din
timpul de funcţionare a utilajului;
- la producţia de serie mare sau de masă se defalcă în timp de deservire
tehnică şi timp de deservire organizatorică. Se referă la: curăţirea,
ştergerea sau ungerea maşinilor, uneltelor, îndepărtarea aşchiilor etc.
Procedeele pentru măsurarea timpului de deservire a locului de muncă
sunt cele pentru stabilirea timpului de pregătire şi încheiere.

Timp de întreruperi reglementate (Tîr)

Timpul de odihnă şi necesităţi fiziologice (ton): se stabileşte analitic, pe fiecare
loc de muncă, în funcţie de factorii care provoacă oboseala executantului.
Factorii de solicitare care se iau în considerare în metoda analitică sunt:
 - factorii măsurabili ce pot fi determinaţi cantitativ, factorii mediului
de muncă (temperatura, umiditatea aerului, radiaţii termice,
impuritatea aerului, zgomotul în producţie, iluminatul etc) şi frecvenţa
mişcării;
- factorii energetici care pot fi determinaţi în mod indirect (solicitarea
dinamică sau solicitarea statică).
Timp de întrerupere condiţionat de tehnologie şi de organizarea muncii (tto):
se stabileşte pe bază de formule de calcul în cazul întreruperilor condiţionate de
tehnologie (tth ) sau pe bază de observări ale timpului de muncă.
tth = tth1 + tth2
tth = timp de întreruperi condiţionat de tehnologie
tth1 = timp de întreruperi condiţionat de tehnologie, în timpul cât utilajul nu
funcţionează
tth2 = timpul de întreruperi condiţionat de tehnologie, în timpul funcţionării
utile a utilajului.

Calculul normei de timp

Norma de timp se calculează astfel:

- Pentru procesele manuale sau manual - mecanice:
Tpî
NT   Top  Tdl  Tîr
n
n = număr de produse din lot

- Pentru procesele mecanice sau automatizate:

NT = Tpî  Tf u  t a ” + Tdl + Tîr

Tf u = timp de funcţionare utilă a utilajului;
t ' 'a = timp ajutător ce nu se suprapune cu T f u ;
T”dl = timp de deservire a locului de muncă, ce nu se suprapune cu T f u ;
T”îr = timp de întreruperi reglementate, ce nu se suprapune cu T f u ;

Elementele componente ale normei de timp se determină şi se calculează

pentru fiecare unitate de produs (serviciu), cu excepţia timpului de
pregătire şi încheiere care se determină pe un lot de produse similare, a
cărei executare are loc într-o perioadă de timp continuă.
 Elementele normei de timp se pot exprima, fie în unităţi de timp, fie în
procente din timpul de funcţionare utilă a utilajului.

Mărimea normei de timp este influenţată de: modul de formare a

deprinderilor de muncă a executantului, numărul de mânuiri, caracterul
mânuirilor, gradul de repetare a operaţiilor. Norma de timp trebuie să aibă
la bază un proces tehnologic şi un proces de muncă raţionale.

Stabilirea timpilor de muncă normaţi depinde de tipul de producţie

Principalele aspecte ale stabilirii timpilor de muncă la producţia de
masă sau de serie mare:
- normele de muncă se stabilesc, de regulă, prin calcul analitic,
pe bază de normative de muncă;
- la elaborarea normelor de muncă se cere o precizie mare,
deoarece fiecare operaţie se repetă de foarte multe ori şi o
eroare cât de mică duce la erori mari în aplicarea acestora şi
la determinarea capacităţilor de producţie;
- gradul de diferenţiere a elementelor operaţiei trebuie să fie
maxim, de regulă până la mânuire sau chiar mişcare;
Principalele aspecte la stabilirea normelor de muncă la producţia de serie
mijlocie:
- procesul de producţie trebuie defalcat, de regulă, până la faze;
- norma de muncă se stabileşte prin calcul analitic;
- asimilarea lucrărilor de către executant are un caracter
universal, prin însuşirea unui număr mare de mânuiri care se
repetă la perioade mari.
Principalele aspecte ale stabilirii normelor de muncă la producţia
de serie mică sau unicate:
- procesul de producţie se defalcă pe operaţii şi, uneori, pe faze,
indicându-se numai ordinea în care se succed diferitele feluri de
prelucrări;
- pentru lucrările cu volum mare de muncă se aplică calculul
analitic ca la producţia de serie mijlocie;
- normele de muncă pot fi grupate pe operaţii sau mai multe
operaţii componente ale unui anumit proces de muncă.
 6.3 Definitivarea normei de timp

Timpul necesar pentru efectuarea unei etape de pregătire tehnică a producției se

determină c u relația :

T=
Q  N r  Ts
(zile) ,în care :
N p  d  ki

Q reprezintă volumul producției în etapa respectivă,în buc. ;

N t - norma de timp medie în etapa dată, în ore/buc. ;
Np- numărul personalului ocupat în muncă în etapa considerată ;
d- durata unei zile de lucru, în ore ;
TS - timpul suplimentar consumat cu lucrări necuprinse în sarcinile de bază a etapei,în ore ;
kt - coeficientul de îndeplinire a normelor .
Se mai poate folosi o relație mai simplă, bazată pe un timp total afectat prin calcul pentru
acea etapă T a și un coeficient k s de consum de timp suplimentar [46] :
Ta  k s
T= (zile)
N p  d  kt

Problema 1

Să se determine timpul cât durează perioada de pregătire tehnică a producției care are ca
obiectiv elaborarea desenelor de execuție a unui nou produs,cunoscîndu-se următoarele : sînt
necesare 525 desene , pentru elaborarea unui desen se consumă în medie 7 h-normă, iar în atelierul
de proiectare lucrează un efectiv de 25 de proiectanți într-un schimb de 8 ore pe zi.În această
lucrare se consideră un coeficient de îndeplinire a normelor k t = 1,4 și un coeficient de consum
de timp suplimentar k s =1,2.
Rezolvare
Din enunțul problemei rezultă că se poate aplica relația (IV.15) , considerându-se T a = 525
 7 h-om , și deci :
 525  7  1,2 4410
T= = =15,8 zile
25  8  1,4 280

Problema 2

Norma de timp unitara pentru fiecare operatie de prelucrare a unei piese este:
Operatia 1 2 3 4 5 6 7

Norma de timp(in 10 21 22,6 24 6 14 4

min)
Numarul masinilor 1 1 1 1 1 1 1

Lotul de fabricatie este de 210 buc; lotul de transport (partial)de 30 buc; timpul de transport al
lotului partial intre operații, 60min; regimul de lucru, 2 schimburi a 8 h;
Sa se calculeze :
a) durata ciclului de fabricație în zile lucrătoare, folosind cele 3 forme de imbinare in timp a
operațiilor (succesivă, paralelă și mixtă).
b) reducerea in procente a duratei ciclului de fabricație la imbinarea mixtă și paralelă față de
imbinarea succesivă.

Rezolvare
a)Durata ciclului de fabricatie in zile lucratoare:
-la imbinarea succesiva:
𝒏
𝟏
𝑻𝒄𝒔 = × [𝑸 × (∑ 𝑵𝒕) + 𝒏𝒓 𝒖𝒕𝒊𝒍𝒂𝒋𝒆 × 𝒎𝒊𝒏/𝒐𝒑]
𝒉
𝒏𝒓. 𝒔𝒄𝒉 × 𝒏𝒓. × 𝒎𝒊𝒏/𝒐𝒑 𝒊=𝟏
𝒔𝒄𝒉
1
𝑇𝐶𝑆 = 2×8×60 × [210 × (10 + 21 + 22,6 + 24 + 6 + 14 + 4) + 7 × 60 ]= 22,66 zile
lucrătoare

-la imbinarea paralela:

𝒏
𝟏
𝑻𝒄𝒑 = [(𝑸 − 𝒒) × 𝑵𝑻 𝒄𝒆𝒍 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒂𝒓𝒆 + 𝒒 × (∑ 𝑵𝒕)
𝒉
𝒏𝒓. 𝒔𝒄𝒉 × 𝒏𝒓. × 𝒎𝒊𝒏/𝒐𝒑 𝒊=𝟏
𝒔𝒄𝒉
+ 𝒏𝒓 𝒅𝒆 𝒖𝒕𝒊𝒍𝒂𝒋𝒆 × 𝒎𝒊𝒏/𝒐𝒑]

1
𝑇𝑐𝑝 = [(210 − 30) × 24 + 30 × (10 + 21 + 22,6 + 24 + 6 + 14 + 4) + 7 × 60]
2 × 8 × 60
= 𝟖, 𝟏𝟏 𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫ă𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞

-la imbinarea mixta:

 𝒏 𝒏
𝟏 𝒎𝒊𝒏
𝑻𝒄𝒎 = [𝑸 × (∑ 𝑵𝒕) + 𝒏𝒓 𝒖𝒕𝒊𝒍𝒂𝒋𝒆 × − 𝑸 − 𝒒 (∑ 𝑵𝒕)]
𝒉 𝒎𝒊𝒏 𝒐𝒑
𝒏𝒓. 𝒔𝒄𝒉 × 𝒏𝒓. × 𝒐𝒑 . 𝒊=𝟏 𝒊=𝟏
𝒔𝒄𝒉

1
𝑇𝑐𝑚 = [210 × (10 + 21 + 22,6 + 24 + 6 + 14 + 4) + 7 × 60 − (210 − 30)(10
2 × 8 × 60
+ 21 + 22,6 + 6 + 14 + 4] = 𝟑, 𝟔𝟏 𝒛𝒊𝒍𝒆 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒂𝒕𝒐𝒂𝒓𝒆

b) Reducerea in procente

-la imbinarea mixta:

𝑻𝒄𝒎
𝑹𝒑 = 𝟏𝟎𝟎 − × 𝟏𝟎𝟎 unde:
𝑻𝑪𝑺
𝑅𝑃 =reducerea in procente
𝑇𝑐𝑚 =durata ciclului de fabricatie in zile lucratoare la imbinarea mixta
𝑇𝑐𝑠 =durata ciclului de fabricatie in zile lucratoare la imbinarea succesiva

3,61
𝑅𝑃 = 100 − × 100 = 84,06%
22,66

-la imbinarea paralela:

𝑻𝒄𝒑
𝑹𝒑 = 𝟏𝟎𝟎 − × 𝟏𝟎𝟎 unde:
𝑻𝒄𝒔

𝑅𝑝 = reducerea in procente
𝑇𝑐𝑝 =durata ciclului de fabricatie in zile lucratoare la imbinarea pararela
𝑇𝐶𝑆 =durata ciclului de fabricatie in zile lucratoare la imbinarea succesiva

8,11
𝑅𝑝 = 100 − × 100 = 64,21%
22,66