CAPITOLUL 5

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE UTILIZATE ÎN ORGANIZAREA

ERGONOMICĂ A MUNCII
În .procesul muncii din agricultură asupra omului acționează com- plexul mijloacelor: de muncă,
condițiile de mediu natural și artificial, dar.și ambianța socială, pentru că el nu lucrează izolat, ci în.colective de.
muncă mai restrânse sau mai largi, munca având un caracter social, Toate acestea exercită o influență psihologică
asupra omului, amplificată, în etapa actuală, de procesele, economice și sociale specifice perioadei de tranziție din
România.
Fenomenele cu acțiune psihică, ce apar în procesul muncii, și factorii care le determină, sunt studiate de
psihologia muncii și psihologia socială. Influența acestor fenomene se materializează în atitudinea lucrătorilor față
de muncă, în comportarea lor și, în final, în rezultatele obținute. Mărimea influenței psihologice a muncii asupra
omului depinde, pe de o parte, de aptitudinile psihice individuale și, pe de altă parte, de climatul de muncă din
cadrul colectivului din care face parte.
Fenomenele psihice cele mai frecvent întâlnite sunt: satisfacția sau insatisfacția muncii, încredreea sau
neîncrederea în posibilitățile și competența proprie, starea de teamă permanentă, lipsa dorinței de perfecționare
profesională sau, din contră, dorința de autoperfecționare, o fluctuație mare a locului de muncă, iar în situații mai
grave, depresiuni nervoase.
Întrucât se dorește influențarea în sens pozitiv a activității și comportării lucrătorilor, în organizarea și
îndrumarea corespunzătoare a muncii, este necesară cunoașterea și aplicarea celor mai adecvate metode.
Pentru crearea satisfacției muncii, principalele probleme care trebuie avute în vedere sunt următoarele :
repartizarea lucrătorilor în locurile de muncă potrivit preocupărilor, aptitudinilor și pregătirii lor (prin orientare și
selecție profesională), cointeresarea materială și morală, precizarea clară a sarcinilor care le revin, precizarea
motivației deciziilor și dispozițiilor date, integrarea ușoară a lucrătorilor în cadrul unităților.
Întrucât problemele de orientare și selecție profesională sunt mai complexe, ele vor fi tratate, ulterior,
într-un subcapitol distinct. Cointeresarea materială trebuie să aibă în vedere stabilirea unor criterii corespunzătoare
locurilor de muncă, să fie acordată proporțional cu cantitatea și calitatea, muncii, având în vedere și prezența,
disciplina, încadrarea în ansamblul eforturilor din. unități.
Cointeresarea morală poate cuprinde evidențieri, încredințarea rezolvării unor situații mai dificile,
propuneri pentru trimiterea la studii speciale în țară sau străinătate etc.
Ceea ce este important, în folosirea acestor pârghii, pentru crearea satisfacției muncii, o reprezintă obiectivitatea
și principialitatea din partea conducătorilor.
Precizarea clară a sarcinilor care revin fiecărui lucrător presupune enumerarea lucrărilor care trebuie
efectuate, timpul și modul de executare, cantitatea și calitatea rezultatelor, modul de salarizare. O dispoziție
incompletă afectează rezultatele lucrătorilor, veniturile, mărește riscul de accidente, determină mărirea timpului de
rezolvare a unor probleme cu grave repercusiuni materiale (prin pierderile de recoltă), diminuarea sănătății
animalelor, devenind astfel un factor cu influență negativă mare asupra satisfacției muncii.
Conștientizarea omului privind rolul muncii lui și a rezultatelor obținute, îl transformă într-un factor
responsabil, îl stimulează în găsirea unor soluții sau metode mai bune de muncă. Acest aspect poate ajuta mult
activitatea unui conducător fiind, în același timp, benefică pentru lucrător, dându-i utilitatea muncii depuse, încredere
în posibilitățile și competența sa.
Insatisfacția în muncă poate fi generată și de o integrare defectuoasă a lucrătorilor în activitatea
unităților, mai ales pentru cei noi angajați, în această direcție, responsabilitatea revine atât conducătorului, cât și
colectivului în care va munci, prin modul în care va fi ajutat în însușirea cunoștințelor și deprinderilor necesare, prin
gradul de antrenare în viața colectivului prin felul în care îi vor fi valorificate aptitudinile, ideile, competența.
Asupra muncii omului, o mare influență o are climatul de muncă, sau ambianța socială, determinată de natura și
modul de manifestare a relațiilor între oameni, respectiv modul în care are loc adaptarea omului la om.
Relațiile care definesc climatul de muncă, înt'r-o unitate, se pot grupa în : relațiile între executanți,
relațiile între executanți și conducători, relații între conducători situați pe nivele ierarhice diferite.
Relațiile între executanți sunt cele care se manifestă în cadrul grupurilor sau colectivelor de muncă care,
în unitățile agricole, pot fi: echipa, brigada, secția, ferma.
Într-un grup de muncă se dezvoltă relații de prietenie și simpatie, sau de antipatie, ele putând întări
coeziunea grupului sau, din contră, o pot distruge. Elementele care influențează natura acestor relații sunt : structura
grupului, mărimea lui, personalitatea și comportamentul individual al membrilor colectivului, conducerea lui.
Structura colectivului de muncă se referă la sex, vârstă, stare civilă, pregătire profesională, vechime, grad
de cultură, aspirații etc.
Unii cercetători în domeniu (K. L e w i n) arată că din punct de vedere psihologic este indicată
eterogenitatea colectivelor de muncă (deci colective mixte), care determină o notă de variație și oferă posibilitatea
schimbului de experiență, a manifestării spiritului de întrajutorare, dezvoltă mândria profesională.
Alți specialiști (J. Moreno) apreciază însă că deosebirile semnificative între membrii colectivului, în
ceea ce privește nivelul aspirațiilor, preocupările extraprofesionale, gradul de cultură, constituie obstacole în
realizarea coeziunii unui colectiv de muncă.
Din punct de vedere al mărimii grupurilor de muncă, în cazul echipelor, se recomandă a avea minim
4—5 persoane și maxim 8 — 10 persoane (T. Herseni), deci grupuri nu prea mari, acestea având avantajul distanțelor
psihosociale mai reduse, intercunoașterea, inter- comunicarea și interinfluențarea mai ușoară, deci posibilitatea
realizării unei mai bune coeziuni.
În asigurarea unui climat bun de muncă, cu siguranță un factor important îl constituie personalitatea și
comportamentul individual al fiecărui membru.
 Principalele laturi ale personalității unui om sunt: aptitudinile, caracterul și temperamentul.
Aptitudinea reprezintă însușirea psihică individuală a omului care condiționează reușita îndeplinirii
unei anumite activități. Specialiștii grupează aptitudinile în două categorii : aptitudini generale sau fundamentale și
aptitudini speciale.
În categoria aptitudinilor fundamentale sunt considerate următoarele: inteligența, memoria,
spiritul de observație și atenția.
În categoria aptitudinilor speciale, sunt incluse: aptitudinea tehnică, aptitudini psihomotorii,
senzoriale, artistice, de organizare și conducere, la învățătură,. științifice.
Caracterul este definit ca un ansamblu unitar al trăsăturilor esențiale și durabile ale unei persoane
care îi determină un mod constant de conduită sau comportament. El nu reprezintă o zestre genetică, ci se formează
în cursul vieții, un rol hotărâtor avându-1 familia, școală, mediul în care trăiește și muncește. Trăsăturile de caracter
sunt pozitive și negative, dominația unora sau altora putând influența climatul de muncă al unui colectiv. Este
necesar însă a face o apreciere corectă a acestora în raport de condițiile sociale în care trăiește omul, preocupările,
motivația actelor sale și semnificația diverselor situații față de el.
În acest sens, de exemplu, nu trebuie confundată îndrăzneala cu obrăznicia, stăpânirea de sine cu
lașitatea, modestia cu prostia. Trăsăturile. de caracter pozitive, ca: politețea, sinceritatea, hărnicia, punctualitatea,
conștiinciozitatea, demnitatea, stăpânirea de sine, devotamentul, pot constitui lianți într-un colectiv, pe când
trăsăturile de caracter negative,, grosolănia, lăudăroșenia, ’ superficialitatea, comoditatea, îngâmfarea, indiferența
(trăsături negative) pot determina antipatii și relații necorespunzătoare de muncă.
Temperamentul, definit prin modul de manifestare dinamică, afectivă și emoțională, într-o anumită
situație, este o caracteristică biologică (omul se naște cu un anumit temperament) având ca mecanism fiziologic
tipurile de sistem nervos. Trăsăturile temperamentale (și ele pozitive și negative) ale oamenilor influențează
randamentul muncii și relațiile între omaeni.
Unele trăsături ale temperamentelor flegmatic (inerția la începerea și terminarea unei activități, refracția
la schimbări) și melancolic (închiderea în sine, sensibilitate față de durități și nedreptăți, capacitate redusă la
suprasolicitare) creează dificultăți pentru integrarea ușoară în colectivele de muncă a celor care intră în aceste
categorii.
Cei la care predomină unele trăsături caracteristice temperamentului sanguin, ca : fire bine dispusă,
superficialitate în sentimente, adaptabilitate maximă la situații noi, sunt calmi, vioi, stabilesc ușor relații cu cei'din
jur. Este deci un component care nu creează probleme într-un colectiv de muncă.
Trăsături ca: impulsivitate, explozie emoțională, nerăbdare, înclinație spre exagerare, caracteristice
temperamentului coleric, creează dificultăți celorlalți, determinând astfel stări de tensiune nervoasă în colectivele din
care fac parte.
În crearea unui climat bun de muncă, un alt factor important îl constituie natura relațiilor dintre
executanți și conducători. Relațiile normale și eficiente între conducători și executanți se consideră a fi: de respect și
de încredere reciprocă, de prietenie până la o anumită limită, de autoritate efectivă și nu formală sau impusă, de
stimulare a inițiativei.
În această problemă, cel care are rol hotărâtor este conducătorul, personalitatea, stilul și metodele de
conducere ale acestuia având rol decisiv.
În funcție de stilul și metodele de conducere, în activitatea practică se deosebesc trei moduri de lucru :
autocratic, democratic și pasiv.
Stilul autocratic este caracteristic conducătorului care nu ține cont de executanți, nu îi consultă, nu are
încredere în ei, nu le dezvoltă inițiativa, pune accent exagerat pe control, ia decizii de unul singur și pentru că
problemele, în general, în agricultură sunt complexe unele decizii și dispoziții sunt necorespunzătoare, afectând
munca exe- cutanților, iar când lipsește, aceștia se tem să acționeze și apar greutăți în desfășurarea activității.
Stilul democratic presupune conducerea prin' consultarea cu subalternii. Un astfel de conducător acceptă
și dezvoltă ideile și inițiativa executanților, lăsând larghețe în modul de desfășurare a activității acestora, mărindu-le
responsabilitatea, astfel încât se dezvoltă relații de încredere reciprocă, lipsa conducătorului în anumite momente
neafectând activitatea și rezultatele.
Stilul pasiv sau anarhic este întâlnit la conducătorii care pierd din vedere problemele esențiale,
manifestă toleranță și indiferență în modul de rezolvare a diferitelor situații, nu intervin în aplanarea unor conflicte
între executanți, toate acestea influențând negativ disciplina în muncă, rezultatele obținute. Astfel de conducători
sunt, în general, greu suportați de subalterni.
Alături de stilul și metodele de conducere, în determinarea unei atmosfere normale de lucru, un rol
important îl are personalitatea conducătorului determinată atât de pregătirea sa profesională, cât și de aptitudinile sale
de conducere și de organizare, toate acestea determinând în ultimă instanță recunoașterea sau nerecunoșaterea
calității de conducător de către subalterni.
Din acest punct de vedere, literatura de specialitate împarte conducătorii în trei categorii: formali,
investiți și neformali.
Conducătorii formali sunt cei care ocupă funcții de conducere dar datorită unui stil autocratic sau pasiv
de conducere, lipsei de competență, neantrenării colectivului în luarea deciziilor, nu sunt ascultați și respectați.
Conducătorii investiți sunt considerați cei care se bucură de simpatie și autoritate reală datorită pregătirii
profesionale, spiritului organizatoric, inițiativei, cinstei, obiectivitătii pe care le manifestă în activitatea lor.
Conducătorii neinvestiți (neformali) sunt reprezentați de persoane care, deși nu ocupă funcții de
conducere, sunt ascultate, consultate, apreciate de colaboratori, și care, de fapt, sunt recunoscute drept adevărați
conducători, din care motiv mai sunt denumiți și „conducători din umbră".
Climatul de muncă dintr-o unitate agricolă este influențat și de modul de manifestare a relațiilor între
conducătorii situați pe același nivel ierarhic, sau pe nivele ierarhice diferite.
 Acestea se recomandă a fi de colaborare, întrajutorare, de respectare a autorității și personalității
celorlalți, de stimă, bazate pe discuții deschise și principiale în problemele eventual divergente. Nerespectarea unor
astfel de relații, de către conducători, determină, în rândul executanților, aspecte negative ca : nesiguranță, tensiune,
formarea de grupuri cu interese și simpatii contrarii, indisciplină în muncă, greutăți în realizarea sarcinilor.
Sintetizând aspectele prezentate, legate de rolul conducătorului în realizarea unui climat bun de muncă,
se consideră ca necesar respectarea de către acesta a următoarelor cerințe:
— autoritatea reală, determinată de pregătire profesională bună, calități organizatorice, conștiință
profesională, promptitudine și operativitate în realizarea atribuțiilor proprii și a sarcinilor pe ansamblul sistemului
condus;
— obiectivitate și principialitate în aprecierea activității și rezultatelor personalului;
— exigență dozată corespunzător, cu un nivel mai ridicat pentru indisciplină, sustrageri, lipsă de
responsabilitate din partea executanților ;
— stimularea inițiativei colaboratorilor în luarea deciziilor, formularea corespunzătoare a dispozițiilor
;
— crearea satisfacției muncii prin asigurarea concordanței între aspirațiile lucrătorilor și realitatea
locului de muncă, prin repartizarea oamenilor la locurile de muncă potrivite, prin ridicarea pregătirii profesionale
— asigurarea unei discipline liber consimțită, care să decurgă din prezentarea motivației muncii, din
înțelegerea clară a obiectivelor și sarcinilor (nu prin metode administrative și de constrângere).
Dezvoltarea unor relații de muncă corespunzătoare, în cadrul unităților agricole, a fermelor, sectoarelor și
formațiilor de lucru, eliminarea tensiunilor nervoase, a suprasolicitărilor care acționează negativ asupra stării fizice și
psihice a lucrătorilor, a comportării și activității lor reprezintă o necesitate mult mai evidentă în agricultură. Aceasta
datorată, pe de o parte multitudinii de factori care influențează munca sa, arătați anterior, dar și faptului că legăturile
dintre lucrători sunt mai strânse, deoarece ei, de regulă, și trăiesc împreună, având locuințele fie în cadrul unității unde
muncesc, fie în sate. Deci, în aceste condiții, ei pot ieși mai puțin de sub influența anumitor situații neplăcute sau
conflictuale avute la locul de muncă, mediul rămânând mereu același.