1. Familia Microprocesoarelor companiei Intel.

În 1970 firma Intel, înfiinţată în 1968, expune pe piaţă primul microprocesor

pe 4 biţi 8008, eveniment ce a fost slab remarcat, deoarece piaţa nu necesita de aşa
ceva, mai ales în realizările practice. Dar, odată cu apariţia microprocesoarelor de
generaţia II, în 1974, şi anume a reprezentării 8080, care poseda o magistrală de
date de 8 biţi, succesul companiei a fost vădit.
A treia generaţie de microprocesoare a companiei a pus bazele proiectării
calculatoarelor personale. Ca reprezentant a servit microprocesorul I8086 cu
magistrala de adrese de 16 biţi şi frecvenţa de tact de 4,77 MHz. Din cauza unei
tehnologii fine şi scumpe, compania Intell a fost nevoită să microprocesorul 8086
într-o formă simplificată, având magistrala de date de numai 8 biţi. Acest
microprocesor a şi fost pentru utilizarea în calculatoarele de tipul PC/XT ca
procesor central. În aşa mod Intel impune o dezvoltare a tehnologiei
microprocesoriale de jos în sus pentru generaţiile ulterioare de microprocesoare -
I80xxx.
În 1984 apare microprocesorul modificat complet, care poate fi privit ca a IV
generaţie a familiei Intel. Reprezentantul apărut I80286 fiind deja de 16 biţi, era
montat în PC de tipul PC/AT, cu frecvenţa de tact iniţială de 4,77 MHz urcînd
apoi pîmă la 8 MHz. Variantele executante a astfel de PC ulterioare aveau
frecvenţa modificată de 12, 16 şi 20 MHz.
Generaţia a V-a s-a reprezentat de microprocesorul I80386 cu magistrala de
adrese de 32 de biţi. Procesorul I80386 putea adresa un spaţiu de memorie de până
la 46 MB şi concomitent prelucrând 32 biţi de date. Ca o alternativă de utilizare s-
a permis rularea mai multor programe. Frecvenţele tipice de tact a microprocesorul
I80386 erau de 20, 33 şi 40 MHz.
Generaţia a VI-a cu denumirea simbolică de I80486, a apărut în 1989. De
fapt acesta era o contopire a microprocesorului I80386 şi a coprocesorului 80387,
de asemenea auxiliar, folosindu-se careva elemente constructive, ce în ansamblu au
format un procesor central puternic. Tranzistoarele, amplasate pe plăci de Si pe o
suprafaţă de 2 cm2, executau aproximativ 1,2 mln operaţii/s. Structura ce asigura o
astfel de funcţionare, avea o dimensiune de nu mai mult de 1 micrometru.
Microprocesorul I80486, pe lîngă magistrala moştenită de 32 de biţi mai avea
implementată tehnologia ,,Cash’’ şi adresarea datelor prin metoda succesivă , fapt
ce impune pentru aceleaşi caracteristici omologe cu 80386, să-şi majoreze
productivitatea de lucru de 3-4 ori. În prezent, frecvenţa de tact a microprocesorul
I80486 este de 25,33 şi 50 MHz. Unele exemplare cu indicii de DX2 pot lucra la
frecvenţele de 66 MHz, iar DX4 la 100MHz.
Microprocesorul I80386DX. Ca particularitate remarcabilă este prezenţa
magistralei de date şi adrese a câte 32 de biţi fiecare, astfel concomitent fiind
posibilă accesarea a 4 GB de date şi adresarea a 4 GB de memorie. Calculatoarele
înzestrate cu acest tip de de procesor pot opera cu masive mari de date, mai
productiv gestionând programele.
În regimul real de funcţionare I80386 lucrează ca un microprocesor I8088
cu setul de instrucţiuni majorat şi fiind posibilă accesarea a 1MB de memorie.
Procesarea este mai rapidă comparativ cu 8088.
 Un alt regim de funcţionare este regimul ,,protejat’’, cu particularităţile de
funcţionare identice cu I80286, care are o magistrală de 24 de biţi adresă şi fiind
posibilă accesarea a unui spaţiu de 16 MB.
O altă particularitate a microprocesorului I80386 este posibilitatea de a
utiliza instrucţiuni de un spectru mai larg şi utilizarea sistemei de multiprogramare.
Concomitent poate promova mai multe aplicaţii. Pentru utilizarea eficientă a
regimului protejat a fost creat sistemul de operare OS/2.
Al treilea regim, virtual, simulează lucrul a mai multor procesoare de tipul
I8088 conectate în paralel; astfel fiind posibilă rularea a mai multor programe, dar
cu funcţionare independentă.
Ca nucleu a multifuncţionalităţii, reprezintă însăşi programul de fond, care
comutează procesorul în regimul virtual şi supraveghează executarea diferitor
aplicaţii. Cea mai răspândită aplicaţie este sistemul operaţional cu interfaţă grafică
de tipul Windows, care menţine regimul virtual al lui I80386. Funcţionarea
concomitentă a programelor se datorează repartizării timpului ,,de atenţie’’
(funcţionare) din partea procesorului către programele aflate în RAM.
O altă particularitate este folosirea locaţiilor de memorie virtuală, care
microprocesorul I80386 şi le formează pe HDD, în caz de insuficienţă a spaţiului
de memorie RAM.
Microprocesorul I80386SX. Procesorul dat, apărut în 1988, a completat spaţiul
format între I80286, deja îmbătrânit şi I80386DX-scump, I80386SX avea
magistralele de date şi adrese de 32 de biţi, fiind posibilă accesarea a 4 GB de
memorie. Înlocuirea microprocesorului I80286 cu I80386SX nu era posibilă
datorită magistralei mai mari, pe când periferia era deservită mai adecvat.
Rapiditatea de funcţionare se reduce la adresarea exteriorului printr-o
magistrală de adrese de 16 biţi, pe când petrecerea proceselor interne are loc la
acelaşi nivel ca la I80386DX, este mai lent cam cu 10%, pentru aceeaşi frecvenţă
de tact. O altă limitare este folosirea magistralei de adrese de 24 de biţi, ce permite
adresarea a 16 MB de memorie, fapt ce limitează utilizarea practică a acestuia.
Microprocesorul I80386 SL. Faţă de I80386SX, procesorul I80386SL are
frecvenţa de tact de 33 MHz, posedă o productivitate mai mare datorită unor
instrucţiuni mai generalizate, pe acelaşi cristal sunt situate cash-controler-ul şi
controler-ul de dirijare cu memoria (MMU) mai perfecţionat. I80386SL posedă
mijloace de aparataj de tip EMS 4.0 (Expended Memory Spesification 4.0 ) ce face
o gestionare optimală cu un spaţiu suplimentar de memorie de până la 32 MB. O
particularitate a MP dat este un regim energo-econom de funcţionare, care se
manifestă prin alimentarea a numai acelor dispozitive interne ce cer funcţionarea.
Microprocesorul I80486DX. Prezintă unul din cele mai desăvârşite
microprocesoare, până la apariţia procesoarelor Pentium, ce poseda o frecvenţă de
tact de 50 MHz şi o magistrală de 32 de biţi. Faţă de precedentul, I80486 posedă o
funcţionare mai bună cu perifericul şi un lucru mai efectiv al coprocesorului.
Rapiditatea de funcţioare se datorează utilizării pe acelaşi cristal a coprocesorului
şi memorie cash de 8 kB.
Microprocesorul I80486SX. Deoarece alte firme îşi puneau pe piaţă aportul, prin
lansarea procesoarelor omoloage, compania Intel, pentru a nu pierde poziţiile
cucerite, lansează în 1991 procesorul I80486SX, care reprezintă nu un produs nou,
ci de marketing.
De fapt, microprocesorul dat reprezintă o modificare a microprocesorului
I80486DX fără coprocesor. Coprocesorul putea fi livrat la cererea comandatorului.
Această modificare a făcut majorarea cu 40% a productivităţii faţă de I80386;
realizarea a 90% din toate operaţiile tipice de acces la memorie a lui I80486DX, cu
amplasarea memoriei-cash de 8 kB.
Microprocesorul dat utiliza procesul de calcul concomitent a mai multor
etape dintr-o instrucţiune, ceea ce permite executarea ei într-un tact.
O astfel de realizare a microprocesorului impun producătorilor de
mainboard-uri o soluţie de economisire în etapele de producere, respectiv ieftinind
preţul la unitate de produs.
Microprocesorul Rapid CAD. De fapt, procesorul dat nu-i altceva decât
micorprocesorul I80486 modificat şi reprezentând o familie clonată, componentele
căreia, împreună cu circuitele periferice formează un sistem complex, identic cu
unul din procesoarele de bază I80386 sau I80486.
Microprocesorul I80486DX2. Practic imediat după apariţia MP Rapid CAD, Intel
lansează microprocesorul I80486DX2. Identic la exterior cu DX, dar cu o frecvenţă
internă de lucru dublată. Astfel, instrucţiunile ce nu se cer, plasate pe magistrala
externă, ci sunt executae intern, sunt prelucrate cu o frecvenţă dublă, fapt ce
măreşte rapiditatea de lucru de 50-95%. Rapiditatea este micşorată datorită
accesului la memorie şi a unei periferii lente.
Microprocesorul I80486DX4. Apariţia procesorului dat este ca urmare a
modificarii mai bune a procesorului de bază I80486DX, având o frecvenţă de lucru
de 100 MHz. Aceasta a consolidat mai puternic poziţia firmei Intel pe piaţă.
O variantă mai răspândită este utilizarea microprocesorului I80486DX4 la o
frecvenţă de 75MHz. Pe lângă majorarea frecvenţei de lucru internă,
microprocesorul are memoria cash majorată până la 16 kB, ceea ce a micşorat
timpul de acces la memoria externă, iar la frecvenţă mai mare s-a micşorat ciclul
de aşteptare. Utilizarea unei tehnologii submicronară (de 0,6 µm), compania Intel a
reuşit realizarea procesorului pe module, astfel o operaţie de înmulţire este
realizată pe durata a 5-6 tacte, pe când pentru DX2 era necesar de 24 de tacte.