Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Modernism SiTradiționalism
Modernism SiTradiționalism
tradiţionalism
Tradiţionalismul
• orientările tradiţionaliste se constituie încă din primele două decenii ale secolului al XX-lea în jurul
revistelor Sămănătorul (1901) şi Viaţa românească (1906), care impun cele două curente ideologice şi
culturale, sămănătorismul şi poporanismul;
Definire
• în poezie - George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, Aron Cotruş, Vasile Voiculescu,
Reprezen-
1
Modernismul
• o mişcare amplă care se manifestă în spaţiul cultural european, începând de la mijlocul
secolului al XIX-lea şi până în perioada postbelică a secolului al XX-lea;
Definire
2
Eugen Lovinescu şi modernismul
Deşi pledoaria pentru modernism are o vechime apreciabilă, putând fi urmărită încă din
Antichitate, despre modernism se vorbeşte mai ales la sfârşitul secolului al XIX-lea. Acesta se
constituie ca o reacţie împotriva încercărilor conservatoare de a înăbuşi spiritul creator, încorsetând
creaţia artistică în dogme, canoane şi legi prestabilite.
În sens larg, modernismul cuprinde toate mişcările artistice care exprimă - în mod categoric -
desprinderea de tradiţie, contestând, uneori violent, epoca sau curentul care le-a precedat. Adepţii
modernismului sunt anticlasici şi antiacademici, negând tradiţia.
Prima revistă cu spirit modernist apărută după război a fost Sburătorul (1919–1922) şi
(1926–1927), în coloanele căreia au publicat Ion Barbu, Camil Petrescu, H.P. Bengescu.
Îndrumătorul noii direcţii a fost Eugen Lovinescu. Obiectivele revistei şi cenaclului erau: promovarea
tinerilor scriitori; imprimarea unor tendinţe moderniste în literatura română.
Modernismul lovinescian este unul teoretic şi constă într-o bunăvoinţă principală faţă de toate
fenomenele de diferenţiere literară, în timp ce modernismul avangardist şi experimental se
sincronizează perfect cu „formele extreme ale modernismului apusean”.
E. Lovinescu a construit o teorie a sincronismului conform căreia cultura şi civilizaţia se
dezvoltă prin împrumut şi imitaţie, după un model mai evoluat. El considera că arta, literatura,
cultura se dezvoltă în funcţie de un spirit comun al vremii, care face ca temele, modalităţile sau
stilurile să fie sincronice, adică asemănătoare. Există un spirit comun al veacului (saeculum) care
determină, în ansamblu, aceeaşi configuraţie a culturilor. Teoria maioresciană a formelor fără fond,
prin care era condamnat importul de forme culturale străine, este contrazisă de Lovinescu prin ideea
formelor care îşi creează, treptat, fondul (de la simulare la stimulare); împrumutarea unor forme din
alte culturi poate fi, în timp, benefică.
Acestui principiu al sincronismului, Lovinescu i-l adaugă pe acela de diferenţiere, care
indică nota de originalitate a fiecărui artist sau a fiecărei opere din cadrul unei anumite epoci.
El se îndepărtează, aşadar, de la linia organicismului pe care merseseră Kogălniceanu,
Maiorescu şi Eminescu, întâlnindu-se, însă, doctrinar cu mentorul Junimii în punctul esenţial al
autonomiei esteticului. Esteticul, acea „valoare autonomă realizată prin limbă şi fond sufletesc într-
un material etnic” trebuie disociat de alte valori (eticul şi etnicul), într-o epocă în care acestea se
confundă din nou.
Pentru sincronizarea literaturii române cu cea occidentală erau necesare câteva „mutaţii”
esenţiale în plan tematic şi estetic:
- trecerea de la literatură cu tematică preponderent rurală la o literatură de inspiraţie urbană;
- cultivarea prozei obiective;
- evoluţia poeziei de la epic la liric;
- intelectualizarea prozei şi a poeziei;
- dezvoltarea romanului analitic (citadin).
Cărţile de doctrină ale lui E. Lovinescu sunt: Istoria literaturii române contemporane, Istoria
civilizaţiei române moderne, Critice.
Scriitor modernişti au fost consideraţi Ion Barbu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Adrian Maniu, N.
Davidescu, Emil Isac, Aron Cotruş, Alexandru Philippide, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-
Bengescu, G. Călinescu.
„Biruinţa conceptului estetic, fără alterări de elemente străine” (de care sunt responsabile atitudinea şi
concepţia sămănătoriste, critica „naţionalistă sau socială” de la începutul secolului) îi datorează foarte
mult lui E. Lovinescu, şi ea e legată, în mod evident, şi de modernismul teoretic, cuprinzător şi
neextremist pe care marele critic şi l-a asumat.
„Sincronismul înseamnă (...) acţiunea uniformizatoare a timpului asupra vieţii sociale şi
culturale a diferitelor popoare legate între ele printr-o interdependenţă materială şi morală. Există,
cu alte cuvinte, un spirit ale veacului sau ceea ce numea Tacit un „saeculum”, adică o totalitate de
condiţii configuratoare a viţii omenirii.” (Eugen Lovinescu – „Mutaţia valorilor estetice”)