Lucrare scrisă semestrială

SUBIECTUL I R2 (40 de puncte)

A. Citeşte următorul text :
În 1971, la douăzeci şi patru de ani, eram cel mai conştiincios redactor de la o revistă din provincie. Bizuindu-se pe seriozitatea
mea, redactorul-şef mi-a dat sarcina să mă duc la Bucureşti şi să aduc zece poezii de la Nichita Stănescu. Aşa mi-a spus, «zece poezii», şi cu
această precizare în minte am plecat la drum. Nichita Stănescu nu avea pe atunci o adresă. Locuia la diferite admiratoare (uneia dintre ele
i-a scris pe peretele dormitorului, cu creionul dermatograf, un lung poem; era modul lui de a plăti chirie). Aşa stând lucrurile, a trebuit să o
fac pe detectivul şi am aflat că îl pot găsi pe poet seara, la restaurantul Athénée Palace.
Seara, Nichita Stănescu se afla, într-adevăr, la una din mese, înconjurat de prieteni. Când i-am spus pentru ce venisem, m-a întrebat
cu o gravitate jucată:
– Exact zece?
– Da, zece.
Înţelesese, de fapt, de la început ce voiam, dar îl amuza stilul meu funcţionăresc, inadecvat la viaţa boemă dusă de el, şi voia să
prelungească situaţia, ca să o guste din plin. A făcut din discuţia cu mine un spectacol, dar nu un spectacol cu public. Mi-a vorbit mereu în
şoaptă, delectându-se de unul singur cu umorul involuntar al solicitării mele. Iar amuzamentul lui, departe de a fi fost batjocoritor, avea
ceva tandru.
– Poemele se află la dumneavoastră? l-am întrebat uşor îngrijorat de evidenţa faptului că nu avea o servietă.
– Da, m-a asigurat el. Te rog să scoţi un carnet şi un pix.
M-am conformat, nedumerit, şi Nichita Stănescu a început să-mi dicteze poemele cerute, improvizându-le unul după altul.
Comesenii nu urmăreau scena, fiind absorbiţi de o discuţie despre fotbal. Eu notam înfrigurat, cucerit de frumuseţea stranie a versurilor.
După ce am terminat de scris şi cel de-al zecelea poem, Nichita Stănescu m-a somat să desprind din carnet o foaie albă.
– Am să-ţi dictez acum al unsprezecelea poem, mai frumos decât toate celelalte.
Mi l-a dictat şi era, într-adevăr, cel mai frumos.
– Îţi place?
– Da.
Era un da înflăcărat şi competent. Cu toată naivitatea pe care o arătam la vârsta aceea în relaţiile cu oamenii, despre literatură
ştiam destul de multe.
– Bine, a spus poetul, atunci să-l ardem, ca să rămână numai al nostru.
Mi-a luat foaia din mână şi i-a dat foc de la o brichetă. În timp ce hârtia ardea răsucindu-se uşor, vedeam literele devenind întâi
roşietice pe negrul celulozei carbonizate şi dispărând apoi fără urmă. Un poem creat pentru mine de cel mai mare poet român al secolului
douăzeci! Un poem care trăise doar câteva zeci de secunde! Nu mai primisem şi nici nu mai aveam să primesc vreodată un asemenea dar.
(Alex Ștefănescu, Bărbat adormit în fotoliu)
1. Menționează sensul din text al secvenței era modul lui de a plăti chirie. (8p)
2. Indică reperele spațio-temporale prezente în text. (8p)
3. Explică, valorificând informațiile din fragmentul citat, atitudinea poetului Nichita Stănescu față de autorul fragmentului(8p)
4. Precizează motivul/le pentru care Nichita Stănescu arde cel de-al unsprezecelea poem. (8p)
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, personalitatea poetului Nichita Stănescu, raportându-te la textul dat. (8p)

B. Redactează un text, de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă valoarea unui dar trebuie sau nu să fie materială,
raportându-te atât la informațiile din textul extras din volumul Bărbat adormit în fotoliu de Alex Ștefănescu, cât și la experiența personală
sau culturală. (30puncte)
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și
formularea unei concluzii pertinente; 18 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație),
asezarea în pagină, lizibilitatea. 12 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al II-lea (20 puncte)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două trăsături ale modernismului.

S-a dus albastrul cer senin

Şi primăvara s-a sfârşit –
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!
Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit –
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!
Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit –
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit! Ecou de romanță