Limba și literatura română - MODELUL 1

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citește următorul fragment:

1 Fevruarie 1880
Dragă şi dulce Cuţă,
[…]
Te rog acum, Cuţă scumpă şi dragă, să crezi că totdeauna gândesc la tine, dar totdeauna
voiam să-ţi scriu două-trei cuvinte pozitive. Acestea nu sunt în stare a le scrie nici acum şi de aceea
fără voie şi fără conştiinţă amânam din zi în zi răspunsul sub presiunea acestor amărăciuni, că
soarta ta nu este odată pe deplin asigurată. Mie-mi vine să iau lumea-n cap. Să intervin în mod
pozitiv, ştiu bine că nu-ţi pot face decât rău, de aceea toate pasurile trebuiesc făcute cu oarecare
calcul. De te-aş şti odată pe tine la adăpost de toate nevoile vieţii, hamal mă fac să pot fi la Iaşi.
Te rog Cuţă dragă, iartă-mă, iartă-mă cum m-ai iertat de tăcerea mea şi nu-mi răni inima
cu imputări. […]
Te îmbrăţişez de mii de mii de ori, scumpul şi dulcele meu înger, şi rămân al tău pentru
totdeauna Emin.
Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit.
Corespondenţă inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle
*imputări - reproşuri
A. Scrie pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:

1. Indică sensul secvenţei să-mi iau lumea-n cap din textul dat. 6 puncte
2. Menţionează momentul redactării acestei scrisori. 6 puncte
3. Precizează motivul tristeţii autorului lui Eminescu. 6 puncte
4. Explică atitudinea lui Eminescu, având în vedere afirmaţia: Să intervin în mod pozitiv, ştiu
bine că nu-ţi pot face decât rău, de aceea toate pasurile trebuiesc făcute cu oarecare calcul.
6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, semnificaţia secvenţei: Te îmbrăţişez de mii de mii de ori,
scumpul şi dulcele meu înger, şi rămân al tău pentru totdeauna/ Emin . 6 puncte
B. Redactează un text de 150-300 de cuvinte, în care să argumentezi dacă iubirea este sau nu
afectată de amărăciunile şi nevoile vieţii, raportându-te atât la informaţii din fragmentul dat, cât
şi la experienţa personală sau culturală. (20 de puncte)

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

- formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei şi formularea unei concluzii pertinente;
14 puncte
- utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme
de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Subiectul al II-lea (10 puncte)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificaţiile textului de mai jos, evidenţiind două

trăsături ale simbolismului:
S-a dus albastrul cer senin
Şi primăvara s-a sfârşit -
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!

Şi vara, şi nopţile ei,

S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!

Târziu, şi toamna a plecat,

Frunzişul tot e răvăşit -
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!

Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,

De mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!
George Bacovia, Ecou de romanţă
Notă
Pentru conţinut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare - 1 punct; logica înlănţuirii ideilor - 1 punct; ortografia - 1 punct; punctuaţia - 1 punct).
În vedera acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de 2 - 3 pagini în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume,

reflectate într-un text poetic aparţinând lui Nichita Stănescu.
În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere:
- evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-un curent
literar/cultural;
- prezentarea modului în care tema se reflectă în textul poetic studiat, prin comentarea a
două imagini/idei poetice;
- analiza, la alegere, a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru
textul poetic studiat, din seria: titlu, imaginar poetic, figuri semantice, temă,motiv literar,
secvenţe lirice, elemente de prozodie, relaţii de simetrie/opoziţie, arii semantice,
laitmotiv etc. prin referire la opera poetică studiată.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.

Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).

Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existenţa părţilor componente - introducere,
curpins, încheiere - 1 punct; logica înlănţuirii ideilor - 1 punct; abilităţi de analiză şi de
argumentare - 3 puncte; utilizarea limbii literare - 2 puncte; ortografia - 2 puncte; punctuaţia - 2
puncte; aşezarea în pagină, lizibiliate - 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
 REZOLVARE
SUBIECTUL I (50 de puncte) - A. (30 de puncte)
1. Indicarea sensului secvenței date (Expresia dată s-a folosit pentru a marca disperarea lui
Eminescu, dorinţa lui de a pleca spre nicăieri, dorinţă generată de problemele presante ale vieţii.)
2. Menţionarea momentului redactării scrisorii (Scrisoarea este datată: 1 fevruarie 1880.)
3. Precizarea motivului tristeţii lui Eminescu (Neputinţa de a-şi ajuta iubita în planul concret-
material al vieţii este sursă de întristare pentru Eminescu.)
4. Explicarea atitudinii lui Eminescu (Enunţul dat pune în evidenţă atitudinea implicată şi în
acelaşi timp, raţională, lucidă a lui Eminescu.)
5. Prezentarea semnificaţiei secvenţei (Secvenţa indicată reprezintă formula de încheiere şi
semnătura, convenţii ale acestui tip de text. De aici reies adoraţia şi fidelitatea îndrăgostitului
faţă de iubită. Femeia este preţuită până la divinaţie, iar îndrăgostitul pare să garanteze că
sentimentul îşi va păstra intensitatea de-a lungul timpului. În viziunea romanticului, iubita merită
sacrificiul suprem.)
B. (20 de puncte)
Fragmentul extras din scrisoarea lui Eminescu adresată Veronicăi Micle conturează
profilul îndrăgostitului care se simte vinovat pentru toate neîmplinirile fiinţei iubite. Consider că
imputările care i se aduc celuilalt pot constitui, în funcţie de frecvenţa şi de consistenţa lor, o
formă de conduită verbală violentă care afectează în timp relaţia de iubire.
În primul rând, o poveste de dragoste poate fi măcinată de griji, de distanţă, dar şi de
vulnerabilităţile unuia dintre îndrăgostiţi. În cazul scrisorii citate, iubirea bărbatului este afectată
de nemulţumirile celei pentru care este gata oricând să se jertfească „Mie-mi vine să iau lumea-n
cap. Să intervin în mod pozitiv, ştiu bine că nu-ţi pot face decât rău, de aceea toate pasurile
trebuiesc făcute cu oarecare calcul”. Din context, desprindem faptul că, într-o scrisoare
anterioară, Veronica Micle îi adresează o serie de reproşuri, care aduc cu sine sentimente de vină
şi neputinţă, de îngrijorare şi de spăşire.
În al doilea rând, reproşurile nu îl afectează doar pe cel căruia îi sunt adresate, ci şi pe cel
care le formulează. Pe termen lung, reproşurile determină frustrări şi procese de conştiinţă
dureroase pentru ambii îndrăgostiţi, pentru că, indiferent de sursa lor, provoacă profunde
nemulţumiri, chiar răni care nu se vindecă. O dată rostite, cuvintele nu mai pot fi retrase,
funcţionând ca nişte arme care acţionează neîntrerupt.
În concluzie, a acţiona fără a cunoaşte toate aspectele care au determinat o decizie sau un
comportament, aducând reproşuri, reprezintă o gravă eroare ce poate încheia trist povestea de
iubire.
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Poezia Ecou de romanţă, de George Bacovia, se înscrie în imaginarul poetic simbolist în
primul rând prin temele şi motivele literare specifice: tristeţea şi alinarea. Se realizează astfel
corespondenţa simbolistă între stările şi elementele ale cadrului exterior Frunzişul tot e răvăşit
şi, la nivel stilistic, apare sinestezia. Poezia impresionează prin forţa lirismului,care susţine tema
timpului ireversibil. Astfel, textul dovedeşte caracter confesiv, prin intermediul elementelor
subiectivităţii, eul expunându-şi direct regretul generat de neputinţa de a împiedica trecerea
timpului, care ia cu el şi speranţa regăsirii iubitei.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Poezia Leoaică tânără, iubirea face parte din volumul O viziune a sentimentelor din
1964, în care Nichita Stănescu, prin cuvântul poetic esenţial, vizualizează iubirea ca sentiment,
ca stare extatică a eului poetic, reflectând lirismul subiectiv. Este considerată o capodoperă a
liricii erotice româneşti, individualizându-se prin transparenţa imaginilor şi proiecţia cosmică,
prin originalitatea metaforelor şi simetria compoziţiei. Este considerată o capodoperă a liricii
erotice româneşti şi o artă poetică, deoarece lirismul subiectiv se manifestă şi în această poezie,
confirmând prezenţa eului liric prin mărcile lexico-gramaticale de persoana I ale verbului „mi-
am dus” şi pronumelui „mi-”, „m-”, „mă” şi „meu”.
Tema o constituie consecinţele pe care iubirea, năvălind ca un animal de pradă în spaţiul
sensibilităţii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioară şi cu şinele
totodată. Poezia Leoaică tânără, iubirea este o confesiune lirică a lui Nichita Stănescu, o artă
poetică erotică, în care eul liric este puternic marcat de intensitatea şi forţa celui mai uman
sentiment, iubirea.
Titlul este exprimat printr-o metaforă în care transparenţa imaginii sugerează extazul
poetic la apariţia neaşteptată a iubirii, văzute sub forma unui animal de pradă agresiv, „leoaica
tânără”, explicitată chiar de poet prin apoziţia „iubirea”.
Poezia este structurată chiar de către Nichita în trei secvenţe lirice, corespunzătoare celor
trei strofe inegale, prima având 6 versuri, a doua 8 versuri, iar ultima 10 versuri. Prima strofă
exprimă vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei tinere leoaice agresive, care îi sare
„în faţă” eului liric, având efecte devoratoare asupra identităţii sinelui, înfigându-şi „colţii albi
[...] în faţă” şi muşcându-l „de faţă”. Pronumele la persoana I, „mi”, „mă”, „mi”, „m-”,
potenţează confesiunea eului poetic în sensul că el era conştient de eventualitatea ivirii
sentimentului de dragoste, care-l „pândise-n încordare / mai demult”, dar nu se aştepta ca acesta
să fie atât de puternic, să aibă atâta foiţă devastatoare „mi-a sărit în faţă”, „mi i-a înfipt în faţă”,
„m-a muşcat [...] de faţă”. Ca element de recurenţă, reiterarea cuvântului „faţă” este un laitmotiv
prin care se reliefează pierderea integrităţii psihice, mutilarea evidentă a sufletului atacat de
agresivul sentiment. Strofa a doua accentuează efectul psihologic al acestei neaşteptate întâlniri
cu un sentiment nou, necunoscut - iubirea, care degajă asupra sensibilităţii eului poetic o energie
omnipotentă, extinsă asupra întregului univers: „Şi deodată-n jurul meu, natura”. Forţa agresivă
şi fascinantă a iubirii reordonează lumea după legile ei proprii, într-un joc al cercurilor
concentrice, ca simbol al perfecţiunii: „se făcu un cerc de-a dura, / când mai larg când mai
aproape, / ca o strângere de ape”. Eul liric se simte în acest nou univers un adevărat „centrum
mundi”, un nucleu existenţial, care poate reorganiza totul în jurul său, după alte percepţii, cu o
forţă impresionantă.
Privirea, ca şi auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se înalţă „tocmai lângă
ciocârlii”, sugerând faptul că apariţia iubirii este o manifestare superioară a bucuriei supreme, a
fericirii, care este percepută cu toate simţurile, mai ales că se spune că ciocârlia este pasărea care
zboară cel mai sus şi are un viers cu totul aparte. Eul liric este extaziat de noul sentiment
neaşteptat, care-l copleşeşte, „Şi privirea-n sus ţâşni, / curcubeu tăiat în două”, curcubeul, ca
simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar şi fascinant, ca şi iubirea, sau
poate fi un adevărat arc de triumf, de izbândă cerească, reflectat în sufletul prea plin al eului
poetic.
Epitetele cromatice „colţii albi”, „leoaică arămie” şi epitetele metaforice „leoaică
tânără”, „mişcările viclene” potenţează intensitatea sentimentului, forţa lui devoratoare.
Repetiţia „înc-o vreme, / şi-ncă-o vreme...” proiectează sentimentul iubirii într-un viitor
nedefinit şi incert, iar punctele de suspensie insinuează o stare de nesiguranţă temătoare a
îndrăgostitului care ştie că simţământul este viclean şi perisabil.
Perspectiva neomodernistă a discursului liric este susţinută de sugestia creată prin
metafora „leoaică”, imaginea transparentă a iubirii, sentiment puternic, agresiv, având
repercusiuni decisive asupra sensibilităţii eului liric. Ca element de recurenţă, substantivul „faţă”
este un laitmotiv ideatic al primei strofe, care profilează ambiguitatea stilistică a poeziei, prin
echivocul lexical care insinuează starea sufletească. Sensul ambiguu al efervescenţei interioare
reiese şi din ultima strofă, unde aceeaşi semantică echivocă se concretizează prin elemente ale
feţei: „sprânceană”, „tâmplă”, „bărbie”, semnificând buimăceala şi bulversarea oricărui
îndrăgostit, care nu mai percepe lumea la fel ca înainte.