SĂNĂTATEA

MEDIULUI
Lector. univ. dr. Monica Laslău
Oricine dorește să studieze medicina
așa cum trebuie va fi nevoit să țină
seama de relațiile sănătății și bolii cu
anotimpurile anului, vânturile și apele.

Hipocrat (460-377 î.e.n)

 ECOLOGIE (grec.)

Eco = habitat, mediu înconjurător,

ambianță
logos = știință - știința globală a relațiilor
organismelor cu lumea externă înconjurătoare, care
cuprinde condițiile de existență

Ecologia studiază sistemele complexe

de organizare a biotopului (arie geografică care
oferă biocenozei condiții constante sau ciclice de existență)

Ecologie umană – studiază relațiile omului cu mediul

său de viață
 DEFINIȚII DE
TERMENI
Sănătatea mediului - segment al sănătăţii publice care urmăreşte
protejarea sănătăţii oamenilor de efectele negative ale unor factori de
agresiune din mediul de viaţă, prin managementul mediului şi educaţia
sanitară a populaţiei.

Managementul mediului consă în prevenirea acţiunii agenţilor cauzatori

de boală, prin interferarea generării şi transmiterii lor.

Medicina mediului - concept adoptat în ţările avansate tehnologic, datorat

apariţiei unei patologii umane legate de deteriorarea progresivă a calităţii
mediului înconjurător
- se ocupă cu studiul şi monitorizarea efectelor
factorilor externi (de mediu, ecologici) asupra stării de sănătate.
 CONCEPTUL DE SĂNĂTATE

- Def : bunăstare fizică, psihică şi socială a

individului şi colectivităţii (OMS, 1946)

- nu înseamnă doar absenţa bolii sau a

infirmităţii

- boala este percepută ca o perioadă

pasageră, după trecerea căreia se
reinstalează normalitatea, adică sănătatea.

- Factorii etiologici ai sănătăţii:

- interni (genetici)
- externi (de mediu, ecologici)
 SĂNĂTATEA
• Bunăstare fizică - condiţii pentru o dezvoltare somatică
armonioasă, o funcţionaliate optimă şi o posibilitate maximă de
acţiune şi mişcare

• Bunăstare psihică - capacitatea omului de a se integra în

familie, colectivitate, loc de muncă şi de a se manifesta ca
personalitate în mod firesc

• Bunăstare socială - condiţii de viaţă şi muncă confortabile în

contextul socio-economic actual

• Bunăstare ocupațională – se referă la asigurarea unor

condiții igienice la locul de muncă, sanogene ( Medicina
Muncii)

• Bunăstare spirituală manifestarea firească a eului individual

și a convingerilor proprii în valorile societății (meditație, yoga,
psihologie, idei și credințe religioase)
 FACTORII DETERMINANŢI AI
SĂNĂTĂŢII
• factorii de mediu;
• factorii ereditari;
• stilul de viaţă şi factorii comportamentali;
• organizarea sistemelor de servicii pentru sănătate.

Conceptul de sănătate: echilibrul şi armonia tuturor

posibilităţilor persoanelor umane: biologice,
psihologice şi sociale, spirituale și ocupaționale
• satisfacerea nevoilor fundamentale ale omului -
aceleaşi pentru toţi (nevoi afective, nutriţionale,
sanitare, educative şi sociale)
• o adaptare care să nu pună probleme între om şi
mediu.
 FACTORII ETIOLOGICI AI
SĂNĂTĂŢII
• Factori interni (genetici)
• Factori externi (de mediu, ecologici)

Factorii de mediu - totalitatea factorilor din afara

organismului, prezenţi la un moment dat şi care
acţionează asupra organismului şi activităţii acestuia.
Aceşi factori se găsesc în aer, apă, alimente, sol,
locuinţă, locuri de muncă, colectivităţi, mediu
ambiental.

Totalitatea factorilor de mediu constituie mediul ambiant

(ambiental, înconjurător).
 CLASIFICAREA FACTORILOR
DE MEDIU
• după originea lor: - naturali (de bază, vitali)
- artificiali (antropogeni)
• după natura lor: - factori fizici
- factori chimici
- factori biologici
- factori sociali
- factori accidentali
• după influenţa asupra organismului:
- factori sanogeni
- factori patogeni
- factori de risc
 EXPUNEREA UMANĂ

• Realizarea contactului intim între organism

şi factorii de mediu defineşte expunerea
umană.

• În situaţiile în care oamenii îşi desfăşoară

activitatea într-un mediu poluat, în funcţie de
intensitatea poluării sau nivelul poluării, vor
apare efectele pe sănătate, manifestate
imediat (acute) sau după un contact mai
îndelungat cu organismul (cronice).
 FACTORI DE RISC
Definiţie: orice element, factor, condiţie
sau caracteristică care poate favoriza,
declanşa sau agrava apariţia unui efect
nociv asupra sănătăţii populaţiei.

Organismul uman reacţionează faţă de

factorii de mediu care îl agresează la
nivelul porţii de intrare a acestora
(tegumente, mucoase, plămân, tract
digestiv) prin declanşarea unor
mecanisme imunologice.
 CERINŢE DE BAZĂ PENTRU UN
MEDIU SĂNĂTOS
• Aer curat (pur)
Situaţia reală: poluarea aerului ambiental, poluarea
interioară
• Apă suficientă şi neprimejdioasă (potabilă): adultul
consumă aproximativ 2 litri pe zi
• Alimente lipsite de risc şi furnizoare de nutrienţi:
Situaţia reală - dezechilibrul – malnutriţie sau consum
exagerat
- poluarea şi contaminarea alimentelor -
patologie largă legată de consumul alimentar
• Aşezările umane liniştite şi sigure: condiţii adecvate de
locuit, de muncă, de conviețuire
• Un ecosistem global favorabil
Situaţia reală: poluarea transfrontalieră, mişcarea
produselor cu risc şi a deşeurilor, depleţia ozonului
stratosferic, schimbările climatice, ploile acide
 RELAŢIA STARE DE SĂNĂTATE -
FACTORI DE MEDIU

• Poluanţii din aer (atmosferici) produc în mod cert

efecte diverse prin inhalarea lor timp îndelungat:
gaze (monoxid de carbon, clorura de vinil,
radonul), metale şi compuşii lor (plumb, mercur,
arsen, nichel, etc.) şi pulberi (azbestul, silicaţii,
cărbunele, fibrele de bumbac).
• Poluarea globală: schimbări climatice, scăderea
protecţiei faţă de ultraviolete, conferită de
ozonul stratosferic ("bun").
• Poluarea interioară : expunere cronică la fum de
ţigară - cancer pulmonar, bronşită cronică, BPCO,
patologie cardiovasculară.
 RELAŢIA STARE DE SĂNĂTATE
- FACTORI DE MEDIU
Incidenţa unor boli este strâns legată de aprovizionarea deficitară
cu apă şi condiţiile precare de salubritate (boala diareică,
parazitoze și alte boli infecto-contagioase: TBC, Hepatită, Tifos
exantematic, Holeră, Malarie)
Pe plan mondial, cca. 40% din populaţie nu beneficiază de condiţii
optime de salubritate (2,2 miliarde) şi peste 25% nu dispune de apă
potabilă (1,4 miliarde) de locuitori.
În ţările în curs de dezvoltare consumul de apă contaminată
generează:
• 80% din totalul bolilor;
• peste 1/3 din totalul deceselor şi
• în medie, 1/10 din timpul productiv al unei persoane este
sacrificat bolilor legate de apă.
 RELAŢIA STARE DE SĂNĂTATE -
FACTORI DE MEDIU

• Regimul alimentar deficitar - anemii, deficienţe protein-

energetice, de vitamina A şi iod (ca efecte directe), iar ca
efecte indirecte cresc mortalitatea prin boli cum ar fi
tuberculoza, diareea, boli respiratorii
• Societatea industrializată este expusă riscului de exces
alimentar care se corelează cu principalele boli cronice
(boli cardiovasculare, cancere, accidente vasculare,
diabet, carii dentare). Se impune:
– scăderea aportului energetic al dietei şi
cel al consumului de grăsimi;
– creşterea consumului de glucide complexe
şi fibre;
– reducerea consumului de sare şi a
aportului de alcool.
CONCEPTUL DE PROFILAXIE

• Profilaxia - totalitatea legităţilor (aspecte ale vieţii care

se desfăşoară în bază unor legi) biologice, sociale şi
culturale, care au ca scop menţinerea şi îmbunătăţirea
stării de sănătate a populaţiei.

• 4 nivele de profilaxie:

• Profilaxia primordială se adresează:

- colectivităţilor, prin educarea lor pentru sănătate;
urmăreşte să creeze deprinderi igienice de viaţă şi
muncă;
- mediului, prin măsurile de protecţie a lui şi de
investigare a unor posibili factori de risc.
 CONCEPTUL DE PROFILAXIE
• Profilaxia primară urmăreşte:
 impactul pe sănătate a factorilor de mediu prin
screeninguri ce au diverse obiective (exemple:
dozarea colesterolului în relaţie cu dieta, a
capacităţii vitale în relaţie cu poluarea aerului,
etc)
 îndepărtarea, anihilarea, minimalizarea
factorilor de risc, prin respectarea normelor de
calitate a mediului (ex.: nitraţii din apă,
plumbul din factorii de mediu, etc).
 Primele două trepte ale profilaxiei sunt
specifice Medicinei Mediului; aplicarea lor a
adus mari beneficii stării de sănătate a
populaţiei, dar şi de ordin economic
 CONCEPTUL DE PROFILAXIE

• Profilaxia secundară urmăreşte o depistare

precoce a îmbolnăvirilor, o reducere a duratei
de îmbolnăvire şi prevenirea complicaţiilor şi
recidivelor.
Se adresează individului, beneficiari fiind un
număr limitat de persoane !!!!!

• Profilaxia terţiară urmăreşte recuperarea,

readaptarea, reinserţia individului în familie,
societate, loc de muncă, deoarece se adresează
pacientului ajuns în stadiu mai avansat de boală.
CONCEPTUL DE PROFILAXIE

• Prevenţia primordială şi primară sunt

intervenţii timpurii asupra omului şi mediului
său !!!
• În prevenţia secundară şi terţiară riscul este
doar parţial reductibil, adresându-se
începutului bolii, progresiei ei, evenimentelor
acute, decesului prematur.
• Privind prin prisma numărului de beneficiari,
ei scad enorm de la profilaxia primordială
spre cea terţiară, iar analizând economic,
cheltuielile cresc enorm, în acelaşi sens.
 AERUL AMBIANT
Atmosfera este mediul gazos de existenţă pentru
oameni, plante şi animale.
1. Temperatura aerului - influenţează schimburile de
căldură dintre organism şi mediu prin acţiune directă şi
indirectă, adică intervine în termoreglare.
2. Umiditatea aerului - intervine în procesele de
termoreglare, fenomenele meteo-climatice, în
fenomenele de poluare şi autopurificare a aerului,
influenţează evoluţia unor fenomene morbide.
3. Mişcarea aerului - intervine în procesele de
termoreglare, are rolul de a menţine constantă
compoziţia aerului, intervine în purificarea aerului prin
dispersia şi transportul poluanţilor.
 AERUL AMBIANT

4. Presiunea atmosferică - influenţează fenomenele

meteoclimatice, fiind în strânsă legătură cu regimul precipitaţiilor.
 Modificările bruşte ale presiunii atmosferice pot influenţa starea
de sănătate, predispuse fiind persoanele cu afecţiuni ale
sistemului cardio-vascular, ale sistemului nervos, osteo-articular,
în special de tip reumatismal, distonii neurovegetative.

 Variaţiile presiunii atmosferice pot interesa starea de sănătate în

locurile de muncă cu presiune crescută (scafandri, mineri, etc) sau
în mediile cu presiune scăzută (viaţa la altitudine, aviaţie), şi pot
creea probleme de adaptare.
 POLUAREA AERULUI AMBIANT

 Poluare (OMS): variaţia importantă (creștere sau scădere) a

componenţilor naturali ai aerului (dioxidul de carbon,
metan).
 Impurificare: prezenţa unor substanţe străine de
compoziţia naturală a aerului.
 Ambele pot produce direct sau indirect alterarea sănătăţii
omului.
 Definiţia poluanţilor: orice substanţă solidă, lichidă,
gazoasă, volatilă sau sub formă de energie (radiaţii) care,
odată ajunsă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor
acestuia şi al organismelor vii şi deteriorează bunurile
materiale.
 TIPURI DE POLUARE

 Chimică - cea mai veche şi mai bine studiată , se

datorează numărului mare de substanţe chimice
existente la ora actuală, la care se adaugă an de an
altele noi, cu efecte necunoscute încă.

 Fizică – reprezentată de poluarea radioactivă, ca

urmare a utilizării tot mai mult în activitatea omului
a izotopilor radioactivi în diverse scopuri şi domenii
şi poluarea sonoră, ce devine un factor de disconfort
tot mai redutabil în societatea contemporană.

 Biologică – devine importantă pentru sănătate mai

mult în spaţii închise, în cadrul poluării interioare.
 POLUAREA CHIMICĂ A
AERULUI
Surse de poluare: naturale şi artificiale.
SURSELE NATURALE DE POLUARE:
• erupţii vulcanice – emisii de poluanţi în atmosferă
• eroziunea eoliană a solului - praf în zonele secetoase
• descompunerea substanţelor organice animale şi vegetale
• alergeni de natură vegetală - polen, fungi, spori
animală - păr, pene, puf – alergii
• incendiile spontane ale pădurilor
• elementele radioactive naturale (Th, U, Po,Ra, Rn, Cs, Sr, Co)
• praful cosmic ( cometele şi meteoriţii).
 POLUAREA CHIMICĂ A AERULUI
SURSELE ARTIFICIALE DE POLUARE:
Sursele FIXE sunt reprezentate de:
• combustii (arderi) în instalaţii fixe :
- încălzitul locuinţelor
- obţinerea energiei în industrie (termocentrale,
electrocentrale, hidrocentrale)
- incinerarea reziduurilor
• poluarea industrială – realizează poluarea în puncte, cu poluanţi
specifici fiecărei industrii

Sursele MOBILE sunt reprezentate de combustiile produse în

instalaţii mobile: transporturile: rutier, feroviar, naval, aerian.
ALTE SURSE: fumatul tutunului (autopoluarea) şi căile de
transport ( arterele de circulaţie)
 Autopurificarea aerului
 Definiţie: capacitatea aerului de a se autopurifica,
adică de a se debarasa de impurităţi, în anumite limite,
cu restabilirea proprietăţilor sale naturale, atunci când
cantitatea de poluanţi nu este excesivă.

 Autopurificarea se realizează prin fenomene fizice şi

chimice de îndepărtare a poluanţilor din zona sursei
producătoare, prin acţiunea curenţilor de aer, soldată
cu scăderea concentraţiei acestora prin diluţie

 Mecanisme de autopurificare: sedimentare pe sol;

dizolvare în apă; absorbţie pe particulele aflate în
suspensie; reacţii chimice de inactivare
 EFECTELE ACUTE ALE POLUĂRII
AERULUI
 Fenomene toxice acute:
Se datorează unor avarii, soldate cu deversări
importante de poluanţi în mediul înconjurător. Din
fericire aceste accidente nu se produc frecvent,
însă atunci când se produc, gravitatea
manifestărilor şi numărul persoanelor afectate
pot fi considerabile
 Efecte acute nespecifice:
Sunt posibile în condiţiile unei poluări masive şi
a unor factori meteorologici favorizanţi (ceaţă,
calm atmosferic, inversie termică) şi constau în
creşterea morbidităţii generale şi prin afecţiuni
respiratorii, precum şi creşterea mortalităţii, în
special la vârstele extreme
 EFECTELE CRONICE ALE POLUĂRII
ATMOSFERICE

 Creşterea mortalităţii după episoade de poluare masivă

 Creşterea incidenţei unor boli respiratorii acute şi a susceptibilităţii

la infecţii
 Declanşarea şi agravarea unor boli pulmonare cronice

 Creşterea frecvenţei şi gravităţii crizelor de astm bronşic

 Exacerbarea bolilor cardio-pulmonare şi cardio-vasculare

 Efecte neuropsihice – dizabilitate şi tulburări de adaptare şcolară la

copiii intoxicaţi cronic cu plumb

 Iritaţia mucoaselor nazale şi oculare

 Creşterea incidenţei cancerului pulmonar şi cu alte localizări

 ACŢIUNEA INDIRECTĂ (ECOLOGICĂ)
A POLUĂRII ATMOSFERICE

Constă în modificări ale mediului înconjurător şi ale

habitatului uman
 Modificarea spectrului solar: reţinerea radiaţiilor
ultraviolete solare de către poluanţi, diminuarea
radiaţiei luminoase solare vizibile, scăderea radiaţiei
calorice la nivelul solului, creşterea nebulozităţii,
favorizarea formării ceţii, creşterea frecvenţei
precipitaţiilor
 Efecte nocive directe asupra regnului vegetal şi
animal, diminuarea fotosintezei
 Afectarea negativă a calităţii vieţii: disconfort, emisii,
urât mirositoare, poluarea locuinţei, deteriorarea
bunurilor
 PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII
AERULUI

 Măsuri legislative

 Stabilesc cadrul legal de realizare a protecţiei

mediului şi implicit, a populaţiei
 Precizează responsabilităţile ce revin tuturor
factorilor decizionali şi de execuţie,
organizaţiilor şi asociaţiilor în scopul
îndeplinirii obiectivului propus
Legea 137/1995 privind protecţia mediului
Legea 95/2006 privind asistenţa de sănătate a
populaţiei
 LEGISLAȚIE DE MEDIU
1. Legea nr. 219/2019 din 15 noiembrie 2019 pentru modificarea şi completarea
art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia
mediului
2. Legea Nr. 88/2020 din 25 iunie 2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 5/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu a organismelor
modificate genetic
3. Legea nr. 188/2018 privind limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanți
proveniți de la instalații medii de ardere
4. Legea nr. 249/2015 din 28 octombrie 2015 privind modalitatea de gestionare a
ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje
5. Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia
6. Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi
private asupra mediului
7. Legea nr. 293/2018 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți
atmosferici
8. Legea nr. 24/2007 republicată, privind reglementarea şi administrarea spaţiilor
verzi din intravilanul localităţilor
9. Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător - actualizata
10. Legea nr 278 - 2013 privind Emisiile Industriale
11. Ordin Nr. 1175/2019/39/2020 din 20 decembrie 2019 privind aprobarea
Procedurii de notificare a activităţilor care prezintă pericole de producere a
accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase
 PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII
AERULUI

 Măsuri medicale

Vizează următoarele aspecte:

 Supravegherea stării de sănătate a populaţiei
 Stabilirea criteriilor de calitate a aerului, prin
precizarea concentraţiilor maxime admise
Concentraţiile maxime admise (CMA) reprezintă
acele nivele ale poluanţilor existenţi în aer care
nu determină în mod direct sau/şi indirect efecte
nocive asupra organismului uman
 Monitorizarea calităţii aerului ambiental, prin
determinarea unor indicatori de poluare
 CONCENTRAŢII MAXIME ADMISIBILE ALE
SUBSTANŢELOR CHIMICE INDICATOARE
DE POLUARE DIN AER
CONCENTRAŢIA MAXIMĂ ADMISĂ
SUBSTANŢA
POLUANTĂ
Medie de lungă durată
Medie de scurtă
durată 30 min. zilnică lunară anuală

Dioxid de azot 0,3 0,1 - 0,01

Dioxid de sulf 0,75 0,25 - 0,06

Oxid de carbon 6,0 2,0 - -

Pulberi în suspensie 0,5 0,15 - 0,075

Oxidanţi (O3) 0,1 0,03 - -

-
Plumb 0,0007 - -

Pulberi sedimentabile 17g /m2/ lună

 PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII
AERULUI
 Măsuri tehnice
 urmăresc reducerea emisiilor de poluanţi încă
de la sursa de producere:

 Utilizarea unor tipuri noi de energie, numite

neconvenţionale, care să nu polueze mediul:
eoliană, solară, geotermală, microhidrocentrale
 Utilizarea unor tehnologii nepoluante şi cu grad
crescut de siguranţă
 Eficientizarea transportului public
 Aplicarea unor tehnologii de conservare a
energiei
 Luarea tuturor măsurilor pentru prevenirea unor
accidente majore de poluare
PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII AERULUI

 Măsuri urbanistice

 Respectarea legislaţiei privind sistematizarea

teritoriului în general şi a zonelor locuite, în
special

 Limitarea şi reducerea pe cât posibil a poluării

datorate proceselor de combustie,
transporturilor şi industriei prin soluţii concrete
şi specifice.
 APA ÎN NATURĂ

Apa - element al mediului vital pentru majoritatea

ecosistemelor naturale, dar şi pentru sănătatea umană,
obţinerea mijloacelor necesare vieţii, dezvoltarea
economică
Apa dulce - mai puţin de 1% din apa existentă în mediul
înconjurător, cantonată în calota glaciară, ghețari
muntoși și ape subterane
- restul de 99% se găseşte în mări şi oceane,
are un conţinut mare de săruri, fiind deci inutilizabilă ca
atare în scop potabil.
 ROLUL APEI ÎN ORGANISM

 component majoritar al tuturor ţesuturilor

 vehicul şi solvent pentru substanţele implicate în
menţinerea vieţii
 componentă a secreţiilor şi excreţiilor organismului
 reglator al temperaturii corpului (evaporare, transpiraţie),
homeostaziei, echilibrului acido-bazic şi hidro-
electrolitic

În organismul uman procentul şi repartiţia apei

diferă cu vârsta: 97,5% din greutate la
embrionul de o lună, 83,5% la făt, 71% la nou-
născut; la adult, apa reprezintă 60-65% din
greutatea corporală, iar la vârstnici apa
reprezintă 50-55% din greutatea corporală
 SURSELE DE APĂ PENTRU POPULAŢIE

Apa se găseşte în natură într-un circuit

permanent, sub 4 forme:
1. Apa atmosferică rezultă din evaporarea
apelor de suprafaţă (râuri, lacuri, mări, oceane).
-se utilizează în condiţiile unei mari penurii de
apă , în zone secetoase (Africa, Asia).
2. Apa meteorică provine din precipitaţii: ploi,
ninsori, brumă, rouă .
Apa meteorică se foloseşte rar ca sursă de
apă, în zone unde apa de suprafaţă este
insuficientă şi apa subterană este la adânci
mari
Nici una din ele nu se va folosi în scop potabil !!!
3. Apa de suprafaţă cuprinde apele curgătoare
(fluvii şi râuri, cu caracter permanent; pâraie şi
torenţi, cu caracter intermitent) şi apele
stătătoare (lacuri artificiale de acumulare şi lacuri
naturale, mări şi oceane). Provine din
precipitaţiile atmosferice, topirea zăpezii şi
izvoare. Apele de suprafaţă sunt sub influenţa
puternică a factorilor climatici !!!
Avantajele apelor de suprafaţă constau în debitul
mare şi accesibilitatea crescută.
4. Apa subterană provine cel mai frecvent din
infiltrarea în sol a apei meteorice sau a apei de
suprafaţă, mai rar are origine endogenă,
rezultând din condensarea vaporilor din
profunzimea solului. Apa subterană, în funcţie de
adâncimea la care se acumulează poate fi freatică
şi de mare adâncime.
 Apa freatică este apa care se acumulează
deasupra primului strat impermeabil de sol,
având nivel hidrostatic liber şi proprietăţi
oscilante; este uşor contaminabilă, lipsită de
presiune, cu debit inconstant.
 Apa de adâncime este apa care se acumulează
sub primul strat impermeabil de sol. Se mai
numeşte şi apă captivă, fiind protejată prin
straturile supraiacente, cu debit relativ constant.
Fiind filtrată prin sol, apa subterană se purifică şi
se mineralizează.
Se caracterizează prin: gust şi miros plăcut,
absenţa culorii şi a turbidităţii, temperatură
constantă, mai ales dacă adâncimea depăşeşte
zece metri, de 5-10°C, grad de mineralizare
crescut, substanţe organice absente datorită
mineralizării, oxigenul dizolvat redus sau absent,
germeni puţini (saprofiţi) sau absenţi.
 POLUAREA APELOR

Definiţie
Reprezintă modificarea caracteristicilor
naturale ale apei, în urma căreia apa
devine necorespunzătoare folosirii
potrivit destinaţiei şi dăunătoare pentru
populaţie, animale, vegetaţie.

În majoritatea situaţiilor poluarea este

datorată unor fenomene artificiale, mai
rar se produce prin cauze naturale.
SURSELE DE POLUARE A APELOR
Poluarea directă
• Surse organizate ( punctiforme): Au caracter permanent, sunt
bine cunoscute, acceptate ca atare, permit controlul sanitar,
supravegherea şi protecţia lor. Reziduurile lichide se deversează prin
reţeaua de canalizare în ape curgătoare receptoare.
 Surse difuze ( neorganizate, nepunctiforme):
Au caracter tranzitoriu, uneori accidental. Se clasifică în:
 Surse ocazionale: se referă la situaţiile când apa este utilizată în
scopuri recreative (îmbăiere), vidanjarea unor fose de gunoi,
deversării unor reziduuri solide, scurgerea torenţilor în sezonul de
primăvară.
 Sursele accidentale: sunt reprezentate de apele provenite din
precipitaţii, apele uzate din sectorul agricol, aluviuni.
 SURSELE ORGANIZATE

 Ape uzate municipale (fecaloid-menajere) – provin din

instituţii publice şi gospodării.
Aduc în apele receptoare o mare încărcătură microbiană,
substanţe organice şi substanţe chimice, având deci un
potenţial în principal epidemiologic şi secundar,
toxicologic.
 Ape uzate industriale - sunt apele utilizate în sectorul
industrial. Prezintă caracteristicile substanţelor chimice
utilizate în procesul tehnologic şi sunt încărcate cu aceste
substanţe, de unde rezultă riscul predominant toxicologic
al acestor ape; pentru apele provenite din industria
alimentară riscul este şi epidemiologic
 Ape reziduale provenite din sectorul agrozootehnic, minier,
exploatarea petrolului, depuneri neorganizate de
deşeuri.Prezintă risc toxicologic şi infecţios crescut.
 Poluarea indirectă
 Acidifierea apelor se datorează unor poluanţi
(oxizi de azot, oxizi de sulf) ce se transformă în
acizi anorganici (acid azotic, acid sulfuric), care
se depun şi duc la scăderea valorii pH-ului
solului şi apelor de suprafaţă, cu afectarea florei
şi faunei.
 Eutrofizarea reprezintă dezvoltarea în apele
stătătoare a unei vegetaţii acvatice formată din
alge şi buruieni, proces de durată, datorat
îmbogăţirii apei cu materii organice ce sunt
utilizate ca nutrienţi de către flora microbiană.
Fenomenul se produce în mod natural, fiind
cunoscut şi sub numele de „înflorirea apelor”.
 Poluarea termală se datorează apei calde
provenite de la centrale electrice, fabrici, uzine,
unde a fost utilizată ca apă de răcire pentru
maşini, instalaţii, utilaje, procese tehnologice,
cauzând dispariţia vegetaţiei şi moartea
speciilor inadaptate la temperaturi ridicate.
 PATOLOGIA HIDRICĂ
Patologia hidrică infecţioasă
Verigile procesului epidemiologic:

 Sursa de infecţie este reprezentată de oameni

bolnavi sau purtători sănătoşi de germeni patogeni şi
animale bolnave sau purtătoare de germeni patogeni.
 Calea de transmitere este reprezentată de apa
contaminată utilizată pentru băut, îmbăiat, spălarea
alimentelor, inclusiv a fructelor şi legumelor, din
culturi irigate cu ape uzate, consum de alimente
contaminate de apa marină, consum de gheaţă
provenită din apă poluată, aerosoli contaminaţi din
aparatele de răcire sau condiţionare a aerului.
 Populaţia receptivă se referă la toate persoanele
sensibile ce consumă apă dintr-o sursă contaminată.
Receptivitatea umană este diferenţiată, generală şi
crescută pentru bacterii şi paraziţi şi mai scăzută
pentru virusuri.
 BOLI BACTERIENE TRANSMISE PRIN APĂ
 Holera: Vibrion holeric - se transmite predominant
prin apă, dar se poate transmite şi prin alimente
Incubaţia: ore -5 zile, cu diaree apoasă abundentă,
cu pierderi importante de apă şi electroliţi ,
deces.
Endemică în anumite zone ale globului, cu
standard scăzut de sanitaţie, dar se poate
răspândi prin intermediul turismului.

 Febra Salmonella tiphi, germen bine

tifoidă:
adaptat la mediu, în special la umezeală,
supravieţuieşte şi în gheaţă. Poate produce
îmbolnăviri atât prin contaminarea apei, asociată
cu deficienţe în sistemele de aprovizionare cu apă
sau tratare insuficientă a acesteia, cât şi prin
contaminarea alimentelor.
 Dizenteria bacilară – determinată de Shigella
disaentaeriae, are o incubaţie de 1-3 zile. Se
manifestă prin dureri abdominale, diaree, febră,
greţuri şi vărsături.
Se transmite în principal interuman, prin mâini
murdare, dar și prin apă, actualmente boala fiind
tot mai frecventă. Imunitatea este specifică
de tip eşec al vaccinării.
 Leptospiroza- produsă de Leptospira, cu focalitate
naturală, reprezentată de rozătoare și alte animale,
domestice /paradomestice.

Apele se contaminează prin dejectele şi cadavrele

rozătoarelor, deversări de ape uzate de la crescătorii
de porcine, adăpatul animalelor bolnave în cursul
unor ape. Omul se contaminează prin penetrare
transcutanată, cu ocazia scăldatului, pescuitului, în
sezonul estival sau prin consum de apă.
 Gastroenterite cu E. Coli enterotoxigen,
Camphylobacter jejuni, Yersinia enterocolitica, se
manifestă prin diaree, febră, cefalee, durei
abdominale, greţuri şi vărsături.
 Tuberculoza – produsă de bacilul Koch, se poate
produce prin consum de apă şi îmbăiere în apă
contaminată. Afectează cu precădere populaţii aflate
în aval de locurile de deversare a apelor reziduale
provenite de la sanatorii şi spitale de boli infecţioase.
 Antraxul – cauzat de bacilul Anthracis se poate
transmite uneori prin deversarea unor ape reziduale
provenite din industria îmbrăcămintei şi încăţămintei,
pielării, tăbăcării, abatoare, în sursele de apă potabile
utilizate de către populație.
 Bruceloza – cauzată de Brucella poate apare ca boală
profesională la lucrătorii din crescătoriile de animale,
îngrijitori, medici veterinari, fiind transmisă prin apă
contaminată cu dejecte şi produşi de avort de la
animalele bolnave.
 BOLI VIRALE TRANSMISE PRIN APĂ

 Gastroenterite virale - produse de mai multe tipuri de virusuri:

Rotavirusuri – cauzează îmbolnăviri la copii şi determină boală
diareică acută, cu evoluţie sezonieră ( primăvara).
Adenovirusuri – afectează sugarii, în sezonul estival.
Astrovirusuri – cauză de îmbolnăvire la copiii mari şi vârstnici, în
special la imunodeprimaţi.
Calicivirusuri – afectează copiii mai mari, tinerii şi adulţii, mai ales cei
din instituţii de îngrijire, tabere, alte colectivităţi.
 Hepatita virală – produsă de mai multe tipuri de virusuri, din care
doar virusul hepatiei A şi virusul hepatitei E se pot transmite prin
apă (și prin alimente).
Sursa de infecţie este exclusiv umană, incubaţia variază între 15-60
zile. Evoluţia infecţiei cu cele două tipuri de virusuri este
asemănătoare, apărând sub formă sporadică sau epidemică, cu
mecanism de transmitere fecal-orală
 Enteroviroze – boli cauzate de multiple tipuri de
virusuri (polio,coxsackie,echo) ce produc o largă
paletă de îmbolnăviri, mai receptivi fiind copiii sub 5
ani. Se transmit pe cale fecal - orală, interumană sau
chiar respiratorie, iar condiţiile favorizante sunt
reprezentate de igiena precară, stil de viaţă în condiţii
de promiscuitate, sărăcie.
 Poliomielita – este o boală produsă de virusul
poliomielitei, foarte adaptat la condiţiile de mediu,
care a făcut în trecut multe victime, transmiterea
făcându-se prin apă contaminată.
Actualmente este considerată eradicată, ca urmare a
vaccinării antipoliomielitice în masă, de la cele mai
fragede vârste.
 Conjunctivita de bazin – dată de un adenovirus ce se
transmite prin apa de bazin şi piscine, în timpul
îmbăierii în apă contaminată , de la persoane bolnave.
 BOLI PARAZITARE TRANSMISE PRIN APĂ

 Giardioza (lambliaza) – produsă de Giardia lamblia , un protozoar unicelular

flagelat .
Se poate transmite prin apă sub formă de chişti, cauzând sindrom diareic, cu
fenomene dispeptice şi pierderi în greutate prin interferarea absorbţiei
principiilor nutritive. Apare de obicei la persoane ce se aprovizionează cu apă
neprelucrată sau incomplet tratată. Chiştii sunt rezistenţi la clorinare, dar alte
metode de tratare, cum ar fi sedimentarea sau filtrarea pot fi eficiente în
îndepărtarea acestora.
 Trichomoniaza – afecţiune datorată parazitului Trichomonas vaginalis, se
transmite în principal pe cale sexuală, dar şi prin îmbăiere în ape călduţe utilizate
concomitent de persoane bolnave şi sănătoase.
 Criptosporidioza – determinată de Cryptosporidium, protozoar ce infestează
apa cu chişti, care sunt foarte rezistenţi la metodele şi substanţele utilizate la
tratarea apei.
 Ascaridioza – produsă de Ascaris lumbricoides, este o geohelmintiază ce
contamineaza apa prin larvele de parazit, afectând în special copiii.
 MĂSURI DE PROFILAXIE A PATOLOGIEI
HIDRICE INFECŢIOASE

 Selectarea cu maximă precauţie a surselor de apă potabilă pentru

populaţie şi protejarea acestora împotriva oricăror mijloace de
impurificare ( respectarea zonelor de protecţie sanitară )
 Tratarea corespunzătoare a apelor de suprafaţă (dezinfecţie !!!)
 Dezinfecţia obligatorie a apei furnizate prin sistem centralizat şi
asigurarea unei concentraţii minime de clor rezidual în reţeaua de
distribuţie (0,5 mg /dl)
 Inspecţie sanitară şi monitorizarea calităţii apei
 Colectarea şi îndepărtarea igienică a reziduurilor lichide şi solide
 Depistarea şi asanarea izvoarelor de infecţie umane şi animale.