NOŢIUNEA Şl FELURILE MOŞTENIRII

Moştenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice

decedate (cel ce a lăsat moştenirea) către una sau mai multe persoane
(succesorii).
Ca instituţie a dreptului civil, moştenirea are o legătură Indisolubila cu
dreptul de proprietate. Moştenirea este unul din modurile de cIoIiAikIim *
dreptului de proprietate şi, ca orice transmisiune, asigură legătura dintre cel care
lasă moştenirea (defunct, de cujus?) şi cel care primeşte moştenirea, denumit
succesor sau moştenitor. Spre deosebire de alte moduri de transmitere a
drepturilor şi obligaţiilor, moştenirea are anumite particularităţi, menţionate în
art. 1432, alin. 2 CC. Ea se caracterizează prin următoarele:
Este o transmisiune mortis causa, ori, prin moştenire se poate transmite
doar patrimoniul unei persoane fizice decedate. Decesul poate fi constatat
nemijlocit sau declarat de Instanţa de judecată. Faptul morţii persoanei fizice
determina dispariţia acesteia ca subiect de drept, iar instituţia moştenirii este
chemata sa asigure transmiterea patrimoniului defunctului,care continuă sa existe,
succesorilor săi.
Prin urmare, normele dreptului succesoral nu pot fi aplicate actelor juridice
inter vivos, care sunt guvernate de dreptul obligaţional, iar transmisiunea prin
moştenire poate opera doar cu privire la patrimoniul persoanelor fizice, nu şi al
persoanelor juridice. Dizolvarea persoanelor juridice nu poate fi identificată cu
moartea persoanelor fizice, iar patrimoniul persoanelor juridice dizolvate se
transmit altor persoane, prin diverse acte juridice, altele decât succesiunea.
Normele care reglementează transmisiunea succesorală sunt aplicabile
persoanelor juridice şi statului doar în cazul în care aceştia dobândesc calitatea de
moştenitori.
Moştenirea reprezintă o transmisiune universală, întrucât are ca obiect o
universalitate juridică, un patrimoniu care aparţinea defunctului, adică o totalitate

3
de drepturi şi obligaţii cu valoare economică, rămasă fără titular, fiind o
universalitate juridică, patrimoniul este independent de elementele sale
componente şi din acest considerent, drepturile şi obligaţiile unei persoane
decedate se transmit către succesori nu privite izolat, ci ca părţi a acestei
universalităţi juridice. Prin moştenire nu se transmit drepturile şi obligaţiile
nepatrimoniale, precum şi drepturile patrimoniale care au un caracter personal,
sau care sunt valabile doar pe durata vieţii celuia care a lăsat moştenirea
(contractate sau prevăzute de lege intuitu personae, cum ar fi dreptul de uzufruct,
uz sau abitaţie, creanţa de întreţinere etc.).
Moştenirea are un caracter unitar, deoarece transmiterea patrimoniului prin
succesiune se supune unui regim unic, stabilit de aceleaşi norme juridice,
indiferent de natura (drepturi reale sau de creanţă, bunuri mobile sau imobile etc.)
şi provenienţa bunurilor care alcătuiesc masa succesorală (moştenite sau
achiziţionate).
Transmiterea moştenirii este indivizibilă, ceea ce presupune că acceptarea
moştenirii sau renunţarea la ea are caracter indivizibil. Fiecare moştenitor trebuie
să accepte moştenirea potrivit vocaţiei succesorale sau să renunţe la ea, fără a fi
posibilă acceptarea sau renunţare parţială a moştenirii. Prin derogare,
moştenitorul chemat la moştenirea mai multor cote succesorale în temeiuri
diferite poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta (art. 1528 CC). Caracterul
indivizibil al moştenirii explică de ce, în cazul renunţării la moştenire,
nedemnitate succesorală sau ineficacitate a testamentelor, partea din moştenire
care li se cuvenea va reveni moştenitorilor care au acceptat succesiunea în temeiul
dreptului de acrescămînt.

Felurile moştenirii
În funcţie de izvorul vocaţiei succesorale a celor care dobândesc patrimo-
niul persoanei decedate, moştenirea poate fi în temeiul legii (succesiune legală)
sau testamentară (succesiune testamentară) (art. 1432, alin. 3 CC).

4
 De fiecare dată când o persoană decedează fără a lăsa un testament prin
care să dispună de bunurile sale după moarte, transmiterea patrimoniului
succesoral se va face persoanelor, în modul, ordinea şi în cotele determinate de
lege. Regulile succesiunii legale se vor aplica şi în cazul în care defunctul a
dispus prin testament doar de o parte din bunurile sale, dacă testamentul nu este
valabil, precum şi atunci când defunctul a lăsat testament, însă acesta nu se referă
la transmiterea patrimoniului succesoral, ci la alte dispoziţii (numirea
executorului testamentar, cu privire la funeralii, înlăturarea de la moştenire etc.)
Persoanele care dobândesc moştenirea în temeiul legii sunt moştenitori
universali, cu vocaţie la întregul patrimoniu lăsat de defunct, chiar dacă, atunci
când există mai mulţi moştenitori, ei beneficiază numai de o fracţiune din
moştenire. Moştenitorii legali nu pot avea vocaţie numai la bunuri singulare,
privite izolat, adică nu pot exista moştenitori legali cu titlu particular.
Moştenirea testamentară are loc în virtutea voinţei persoanei decedate,
manifestate de acesta în timpul viaţă, prin una din formele de testament prevăzute
de lege. Cel care lasă moştenirea în acest mod este numit testator, iar cei chemaţi
să moştenească - moştenitori testamentari, care pot fi:
- universali, atunci când culeg întreg patrimoniul defunctului;
- cu titlu universal, când dobândesc doar o fracţiune din patrimoniul
succesoral;
- cu titlu particular, când culeg doar un bun sau anumite bunuri deter-
minate.
Moştenirea testamentară şi cea legală pot coexista. Astfel, dacă testatorul
nu a testat întregul său patrimoniu sau dacă există moştenitori rezervatari, care
beneficiază de dreptul la o parte din moştenire chiar şi împotriva voinţei
testatorului, partea rămasă şi rezerva succesorală se va atribui corespunzător
moştenitorilor legali şi moştenitorilor rezervatari.

5
2. DESCHIDEREA SUCCESIUNII. MOMENTUL Şl LOCUL
DESCHIDERII SUCCESIUNII

Prin deschiderea succesiunii înţelegem faptul juridic care dă naştere

transmisiunii succesorale şi care, implicit, determină momentul în care încep să se
aplice normele legale cu privire la moştenire. Potrivit art.1440 CC,acest fapt
reprezintă decesul sau declararea morţii persoanei fizic de către instanţa de
judecată. Doar moartea naturală, constatată direct, sau declararea morţii printr-o
hotărâre judecătorească, care instituie o prezumţie in acest sens, declanşează
deschiderea succesiunii, or, o persoană în viaţă nu pont transmită o moştenire.
Până la momentul deschiderii succesiunii nu putem vorbi despre moştenitori sau
patrimoniu succesoral, titular al patrimonii fiind persoana în viaţă.
Deschiderea succesiunii prezintă interes sub aspectul momentului şi locului
producerii. Astfel, momentul deschiderii succesiunii are importanţă, întrucât:
în raport cu momentul deschiderii succesiunii se determină persoanele care au
vocaţie succesorală (în temeiul legii sau testamentului),
Pornind de la acest moment se determină componenţa şi valoarea
patrimoniului succesoral;
Din acest moment se calculează termenul de 6 luni, necesar pun acceptarea
moştenirii;
Acceptarea sau renunţarea la moştenire produce efecte din montul
deschiderii succesiunii;
Din acest moment începe scurgerea termenului de prescripţie pentru
declararea nulităţii testamentului;
După momentul deschiderii succesiunii se va determina legea aplicabilă în
cazul unui conflict de legi în timp, fiind aplicabilă legea in vigoare la momentul
deschiderii succesiunii.
În conformitate cu art. 1440, alin. 2 CC, momentul deschiderii succesiunii
se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămânerii

6
definitive a hotărârii judecătoreşti privind declararea morţii lui. Moştenitorii
legali sau testamentari vor trebui să dovedească moartea, precum şi data sau
momentul morţii celui care a lăsat moştenirea. Potrivit art.54, al Legii privind
actele de stare civilă din 26.04.2001, data morţii se probeayăfi prin actul de deces,
întocmit în temeiul certificatului medical constatator al decesului, eliberat de o
unitate sanitară, sau hotărârii judecătoreşti privind declararea morţii persoanei.
Uneori poate avea importanţă juridică nu doar stabilirea datei calendaristice a
decesului, ci şi a momentului exact al survenirii lui. Este vorba de cazul
decesului persoanelor cu vocaţie succesorală reciprocă (tatăl şi fiul). Dacă se
poate stabili supravieţuirea unuia celuilalt, oricât de scurtă, persoana care a
supravieţuit va culege moştenirea de la cel care a decedat primul .Imposibilitatea
determinării dacă una din persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau
unilaterală a supravieţuit alteia, are drept efect aplicarea regimului succesiunii
comorienţilor sau codecedaţilor (art. 1441 CC).
Locul deschiderii succesiunii prezintă importanţă pentru determinarea
organelor competente din punct de vedere teritorial să rezolve diferite probleme
privind moştenirea. Astfel, procedura succesorală este de competenţa notarului de
la locul deschiderii succesiunii (art. 35, alin. 3 al Legii cu privire la notariat din
08.11.2002). Drept consecinţă, cererea de acceptare sau renunţare la succesiune
se depune la acest notar, care este împuternicit si a măsuri pentru paza averii
succesorale şi eliberarea certificatului de moştenitor (art. 1552 şi art. 1556 CC).
Potrivit art. 1443 CC, locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al
celui care a lăsat moştenirea. Regula ultimului domiciliu se impune şi din
considerente de ordin practic, deoarece la ultimul domiciliu se află, de obicei,
înscrisurile defunctului şi tot acolo se pot culege informaţiile despre moştenitorii
defunctului şi despre masa succesorală. Domiciliul persoanei x determină potrivit
prevederilor art. 30-31 CC. De regulă, domiciliul persoanei este indicat în actul
de identitate. în cazul în care domiciliul real nu corespunde cu cel trecut în actele

7
de identitate, cel interesat va putea face dovada domiciliului defunctului prin
orice mijloace de probă.
Dacă ultimul domiciliu nu este cunoscut, locul deschiderii succesiuni va fi
considerat locul aflării bunurilor succesorale. în cazul în care acestea se afla în
locuri diferite, deschiderea succesiunii se va produce la locul de aflare a părţii
celei mai valoroase din bunurile imobile, iar în lipsă de imobile - la localul
unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile.

3. CONDIŢIILE PREVĂZUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MOŞTENI

Pentru ca o persoană să poată moşteni, este necesar să fie întrunite cumu-

lativ următoarele condiţii:
- persoana să dispună de capacitate succesorală;
- să aibă vocaţie succesorală;
- persoana să nu fie nedemnă de a moşteni.
Se consideră că are capacitate succesorală orice persoană care există la mo-
mentul deschiderii succesiunii. Potrivit art. 1433 CC, se consideră că există, adică
au aptitudinea de a-l moşteni pe cel decedat:
• În cazul succesiunii testamentare - persoanele care se aflau în viaţă la
momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi cele care au fost
concepute în timpul vieţii lui şi s-au născut vii după decesul acestuia, indiferent
de faptul dacă sunt sau nu copii lui, precum şi persoanele juridice care au
capacitate juridică la momentul deschiderii succesiunii;
• în cazul succesiunii legale - persoanele care se aflau în viaţă la momentul
decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi copiii lui concepuţi în timpul
vieţii şi născuţi după decesul acestuia.
Statul dispune de capacitate succesorală testamentară, precum şi de capa-
citate succesorală asupra patrimoniului succesoral vacant.

8
 Observăm că existenţa moştenitorului la momentul deschiderii succesiunii
este o condiţie indispensabilă pentru a putea moşteni. Oricât de puţin
supravieţuieşte o persoană celui decedat, ea are capacitate succesorală. Existenţa
persoanei la momentul deschiderii succesiunii poate fi dovedită de moştenitorul
în cauză sau de succesorul său atunci când primul a decedat după deschiderea
succesiunii. Dovada existenţei persoanei fizice se face cu actele de stare civilă, iar
în caz de deces al moştenitorului care se afla în viaţă la momentul deschiderii
succesiunii, cu actul de deces sau hotărârea declarativă de moarte, din care reiese
că moartea moştenitorului a intervenit după deschiderea succesiunii. Capacitatea
succesorală nu este condiţionată de durata vieţii moştenitorului, astfel, dacă
moştenitorul moare imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale
succesorale vor trece la moştenitorii săi.
Dacă persoana fizică dispărută este considerată a fi în viaţă, aceasta are
capacitate succesorală. Dacă însă se constată printr-o hotărâre declarativă de
moarte că la data deschiderii succesiunii aceasta nu mai era în viaţă, capacitatea ei
succesorală se desfiinţează retroactiv, iar ceea ce a fost cules dintr-o moştenire în
numele persoanei dispărute, va trebui să fie restituit.
Se consideră cu capacitate succesorală şi persoanele concepute, dar nenăs-
cute la momentul deschiderii succesiunii. Aceştia vor putea moşteni cu condiţia
de a se naşte vii, indiferent de durata vieţii după naştere. Cel care pretinde
moştenirea în numele copilului, va trebui să dovedească prin orice mijloace de
probă admise de lege data conceperii copilului, situarea acestei date anterior
momentului deschiderii succesiunii şi că el s-a născut viu.
Nu dispun de capacitate succesorală persoanele juridice care nu existau la
momentul deschiderii succesiunii şi nici persoanele fizice predecedate (care au
decedat anterior deschiderii succesiunii). Potrivit art. 1441 CC, de asemenea nu
au capacitate succesorală comorienţii şi codecedaţii.
Comorienţi sunt considerate două sau mai multe persoane cu vocaţie suc-
cesorală reciprocă sau unilaterală, decedate în aceeaşi împrejurare (accident în

9
transport, calamităţi naturale etc.), încât nu se poate stabili dacă una a supravieţuit
alteia şi prezumându-se că au murit concomitent. Vor fi recunoscuţi comorienţi şi
persoanele declarate moarte prin hotărârea instanţei de judecata drept urmare a
dispariţiei fără veste în aceleaşi circumstanţe (art. 1442 CC) în acest caz, nu are
importanţă momentul intrării în vigoare a hotărârii privind declararea morţii
acestor persoane.
Persoanele care au vocaţie reciprocă sau unilaterală şi care decedează in
acelaşi timp (nu şi în aceiaşi împrejurare), fără a se putea determina ordinea
deceselor, sunt numite codecedaţi şi se prezumă că au decedat concomitent.
Prezumţia morţii concomitente în cazul comorienţilor şi codecedaţilor face să
excludă moştenirea reciprocă a acestora, or, nesupravieţuind una alteia de alta, ei
sunt lipsiţi de capacitate succesorală. Potrivit art. 1441alin. 2 CC, moştenirea
lăsată de fiecare comorient sau codecedat va fi culeasa de moştenitorii proprii.
O altă condiţie necesară pentru a putea moşteni este existenţa vocaţiei
succesorale. Pentru ca o persoană fizică, juridică sau statul să aibă dreptul de a
culege moştenirea, este necesar ca ea să aibă chemare la moştenire, in baza legii
sau a testamentului lăsat de defunct. în virtutea legii, vocaţie (chemare) la
moştenire au rudele defunctului (art. 1500 CC). Prin testament se poale conferi
vocaţie succesorală oricărei persoane cu capacitate succesorală.
O ultimă condiţie necesar pentru a putea moşteni este ca moştenitorul sa nu
fie nedemn. Nedemnitatea succesorală constă în decăderea moştenitorului din
dreptul de a moşteni o persoană decedată, datorită săvârşirii unor fapte grave
(expres prevăzute de lege) împotriva defunctului sau memoriei acestuia.
Nedemnitatea succesorală are un caracter de pedeapsă civilă, care se
bazează pe motive de moralitate publică, neputându-se admite ca o persoana
vinovată de fapte grave faţă de alta să o moştenească pe aceasta, şi se
caracterizează prin următoarele:
- se aplică doar în cazul săvârşirii faptelor prevăzute expres şi limitativ de
lege;

10
- operează doar în temeiul hotărârii instanţei de judecată prin care se
constată circumstanţa care constituie temeiul nedemnităţii. Acţiunea în
constatare poate fi intentată de orice persoană pentru care decăderea
succesorului nedemn din dreptul la succesiune are consecinţe
patrimoniale (art. 1435 CC), în termen de un an de la data deschiderii
succesiunii.
- se aplică şi produce efecte atât faţă de autorul faptei, cât şi fata de
moştenitorii lui. Astfel, potrivit art. 1504, alin. 3 CC, reprezentarea
nedemnului nu se admite.
- nedemnitatea se limitează la moştenirea persoanei faţă de care au fost
săvârşite faptele, fără a se extinde la alte moşteniri. Astfel, dacă fapta a
fost comisă faţă de un părinte, autorul faptei va putea moşteni celălalt
părinte.
- nedemnul trebuie să fi săvârşit faptele cu discernământ, deoarece nu se
poate vorbi de vinovăţie în lipsa discernământului.
- cel ce a lăsat moştenirea îl poate ierta pe moştenitorul nedemn. Potrivit
art. 1436 CC, persoana culpabilă de comiterea unor acţiuni ce atrag
decăderea din dreptul de succesiune poate fi chemată la moştenire dacă
cel ce a lăsat moştenirea o iartă, exprimând acest lucru în mod expres în
testament.
Cazurile de nedemnitate sunt stabilite expres şi limitativ de art, 1434 CC.
Astfel, nu poate fi succesor testamentar sau legal, persoana care:
- a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei
voinţe, exprimate în testament, a celui ce a lăsat moştenirea;
- a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a
lăsat moştenirea şi a contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a
persoanelor apropiate sau la majorarea cotelor succesorale ale tuturor
acestora.

11
 După cum reiese din prevederile art. 1434 CC, pentru ca un moştenitor să
fie înlăturat de la moştenire, faptele menţionate urmează a fi comise cu intenţie.
Tot la categoria succesorilor nedemni legea atribuie părinţii decăzuţi din
drepturile părinteşti care, la data deschiderii succesiunii, nu sunt restabiliţi în
aceste drepturi şi părinţii (adoptatorii) şi copii maturi (inclusiv cei adoptaţi) care
s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de întreţinere a celui care
a lăsat moştenirea (art. 1434, alin. 2 CC).
Fiind o pedeapsă civilă care operează în temeiul legii, nedemnitatea face ca
moştenitorul vinovat să fie înlăturat de la succesiunea persoanei faţă de care s-a
făcut vinovat. Nedemnitatea produce întotdeauna efecte de la data deschiderii
succesiunii, indiferent dacă condiţiile cerute de lege sunt întrunite de la această
dată sau dacă vor fi întrunite ulterior. Dacă la momentul constatării de către
instanţa de judecată drept succesor nedemn moştenitorul a intrat deja în posesia
bunurilor succesorale, acesta este obligat să restituie celor îndreptăţiţi tot ce a
primit ca moştenire, inclusiv fructele obţinute. Restituirea se va face în natură, cu
excepţia cazurilor în care bunurile succesorale au fost înstrăinate unor terţi care
nu pot fi obligaţi să le restituie către moştenitorii de drept (dobânditorii de bună-
credinţă). Fiind considerat un posesor de rea-credinţă, nedemnul este obligat sa
restituie fructele pe care le-a perceput sau pe care trebuia sa le perceapă. Conform
art. 585 CC, pentru sumele de bani primite în contul succesiunii nedemnul va
datora dobânzi din ziua primirii lor. Moştenitorul nedemn care a făcut cheltuieli
în temeiul calităţii sale de moştenitor are dreptul la restituirea atât a plăţilor pe
care le-a făcut în contul datoriilor succesiunii cât şi a cheltuielilor utile şi necesare
făcute cu bunurile succesorale.

4. MOŞTENIREA TESTAMENTARĂ

Noţiunea şi caracterele juridice ale testamentului

12