"Cel ce face ca in lume cinci lucruri sa se implinesca atinge aceasta suprema virtute omeneasca.
Politetea fata de celalalt, ingaduinta, buna-credinta, zelul de a infaptui si marinimia. Politetea te
fereste de jigniri, ingaduinta ti-aduce sprijinul multora, de buna-credinta fiind si pe ceilalti te poti
bizui, zelul iti asigura reusita, iar marinimia ii face pe ceilalti sa se supuna cand ii vei conduce"
(Confucius)

Exista, intr-adevar, o filosofie „chineza”, cel putin in sensul european al termenului, distingand
conceptul de „intelepciune”. Faptul ca o cultura de dimensiunile si importanta celei chineze, cultura
care s-a format independent de cultura europeana, care si-a ales singura domeniile si problemele, nu
poate indreptati nici un semn de intrebare ridicat asupra existentei filosofiei acestei natiuni.
Aspectele fundamentale ale filosofiei chineze reprezinta, in acelasi timp, si distinctia dintre aceasta si
filosofia europeana, occidentala: gandirea chineza pune accentul doar asupra eticii, pe cand gandirea
occidentala insista asupra logicii, a eticii, a metafizicii. Un alt aspect diferentiator este faptul ca in
China a lipsit cu desavarsire conceptul de filosofie ca disciplina in sine, pentru simplul motiv ca
aceasta era atat de strans legata de politica, de economie, de religie si de aproape orice aspect al
vietii, incat nu putea fi considerata o activitate separabila de cotidian. Inca de la inceputurile gandirii
filosofice chineze au aparut elemente ale unei filosofii strans legata de Univers si viata, nascandu-se
din notiunea arhaica de unitate originara cele doua principii antagonist-complementare, Yin si Yang.
Yin, principiul de natura feminina, analog intunericului, pamantului, lunii, recelui, umedului,
completeaza masculinul, Yang, analogul luminii, cerului, soarelui, caldurii, a uscatului. In gandirea
chineza orice lucru sau fiinta, cu exceptia pamantului (Yin pur) si a cerului (Yang pur), este alcatuit din
Yin si Yang, in diferite proportii. La fel, este considerat ca insasi ordinea si echilibrul Universului sunt
mentinute de echilibrul dintre aceste doua principii antagonist-complementare. Alternanta dintre ele
sau intreractiunea lor au ca rezultat, in conceptul chinez, transformarile continue ale universului si
ale vietii.

„Ca sa pui lumea in oranduiala, mai intai trebuie sa punem natiunea in oranduiala; ca sa punem
natiunea in oranduiala, mai intai trebuie sa punem familia in oranduiala; ca sa punem familia in
oranduiala, trebuie sa ne cultivam viata noastra personala; si ca sa cultivam viata noastra personala,
mai intai trebuie sa ne indreptam inimile noastre.” Momentul aparitiei lui Confucius (numele latinizat
al lui Kong-zi, sau Kong Fu-zi, cca 551 – 479 idH) a marcat inceputul traditiei filosofice dominante in
cultura chineza pentru mai mult de doua mii de ani, insa si influenta spirituala in mai toate domeniile
culturii chineze, inclusiv medicina sau stiinte exacte. Mostenirea lasata in urma sa nu a inclus opere
scrise, ideile, interpretarile, comentariile sau completarile sale asupra vechiului patrimoniu cultural
chinez ( Cartea Poeziei, Cartea Schimbarilor, Cartea Ritualurilor, Cartea Muzicii, Analele Primaverii si
ale Toamnei) fiind transpuse de discipolii sai intr-o colectie de texte cuprinzand 30 de carti .

Confucius s-a remarcat prin doctrina sa etica, a elaborat codul de norme

moraleprivind comportamentul oamenilor fata de superiori, fata de ceilalti. Temafundamentala
impusa inteleptului este societatea, existenta sociala a individului,conditiile ideale dintre om si
societate, scopul filosofiei sale fiind formarea omuluiutil societatii. Problema centrala a lui Confucius
fiind sistemul de guvernare care secerea mereu reinnoit, acesta urmarea in permanenta ca discipolii
sai, multi deorigine modesta, carora le preda lectii de istorie, literatura, diplomatie si ritualuri
decurte, sa fie pregatiti pentru a putea deveni buni functionari ai statului.In centrul doctrinei morale
se afla ideea armoniei dintre om si cosmos. O altaidee este ca omul trebuie sa tinda spre perfectiune
morala si ca fericirea depinde deperfectiune. Perfectiunea morala si fericirea depind de venerarea
traditiilor trecutuluicu scopul de a se imbunatati climatul prezent. Printre frumusetile morale pe
caretrebuie sa le probeze omul, patru erau considerate cele mai importante, valabilepana in ziua de
azi:

Sa fii generos, dar nu risipitor.

Sa fii mândru, dar nu trufas.

Sa ai dorinte, dar nu pofte.

Sa arati inocenta, dar nu asprime.

Confucius evita metafizica, displacandu-i toate notiunile sau teoriile haotice,incerte, neclare,
atribuind toate problemele din viata unui individ, a unei
societatisau a unui stat obscuritatii si impreciziei gandirii si a limbajului, sau lipsei desinceritate. Un re
ge, parinte sau fiu care nu se comporta ca atare, ignorandrespectivele lor privilegii si indatoriri ca reg
e, parinte sau fiu, comit adevarateabuzuri adapostindu-se in spatele cuvintelor de „rege”, „parinte”
sau „fiu”.Un alt concept fundamental in filosofia confucianista este „omul superior”. Inopinia sa, ceea
ce ii acorda superioritate omului este cultivarea propriului sau „eu”,„cu grija zeloasa si constanta”.
Cele trei virtuti ale omului „ideal” sunt inteligenta,curajul si buna intentie, ceea ce inseamna caracter,
corectitudine, generozitate.Baza caracterului este sinceritatea („sa-
ti pui de acord cuvintele cu faptele”),corectitudinea („sa cauti in tine cauza nereusitei tale”), modera
tia in vorbe siatitudini, simpatia cordiala pentru toti oamenii.Principalul continuator al lui Confucius a
fost Mencius (nume latinizat al luiMeng–zi, cca 371 – 289 idH). Centrul gandirii sale a fost constituit
de teoria
desprecaracterul omului prin esenta bun: toti oamenii se nasc egali si buni, toti aurationalitate si simt
ul virtutii innascut; doar ca unii cultiva acest simt, altii nu,lasandu-se prada pasiunilor simturilor.
Omul devine rau doar atunci cand nu cautasa-si infraneze porniri lipsite de valoare morala, porniri
care nu fac parte din „fireaomeneasca”.Mencius a atins cu mult inaintea altor ganditori anumite
probleme ce atingcampul psihologiei, aratand ca in loc de a-ti infrana anumite impulsuri sau
dorinte(fapt inutil si daunator), este mai adecvat sa le canalizezi pe alte cai, spre activitatifolositoare
omului si societatii.Dupa sau paralel confucianismului, o alta mare scoala filosofica chineza a
fosttaoismul, fondata de Lao-zi (Lao-tzi/ Lao-tzu, contemporan cu Confucius si, pare-se,la un moment
dat chiar mentor al acestuia), care a elaborat o conceptie filosoficatransmisa oral timp de 2 secole, in
secolul IV fiind redata si in scris. Lui i se atribuieculegerea scrisa „Dao De Jing”/ Tao Te Ching,
culegere de aforisme, de fapt o operacolectiva, „textul cel mai profund si mai enigmatic din toata
literatura chineza” (M.Eliade),
 

reprezinta unul din cele mai importante tratate ale filosofiei chineze,

acoperind domenii ale spiritualitatii individului, dinamica inter-personala sau tehnicide guvernare

politica.Conceptia lui Lao-zi a fost opusa confucianismului. Filosofia taoista porneste
dela problema naturii universului si a relatiilor dintre om si univers, insa neagaposibilitatea
cunoasterii lumii, necreata si indestructibila, deoarece noi nu putem sacunoastem lucrurile decat prin
intermediul notiunilor, care sunt abstractii, fictiuni.Incercand sa cunoastem lumea, ne indepartam tot
mai mult de realitate, de
legeasuprema a naturii, de principiul ordinii universale (Tao); activitatea intelectualadevine astfel
inutila, de evitat chiar...”De Tao te poti apropia spre a-l intelege, dar nucu ratiunea, ci pe calea
intuitiei, a contopirii in Tao”. Insa filosofia taoista nu conducela un pesimism total: retragerea din
lume, insasi moartea, vazuta ca o reintegrare inunitatea originara, este un bine, caci „atunci cand
mori, nu esti exclus din
Univers”.In orice caz caracterul de contemplativitate si de pasivitate al doctrinei aconvenit
suveranilor contemporani, care chiar au sprijinit taoismul, intrucat „motivulpentru care este greu sa
guvernezi poporul sta in faptul ca el stie prea multe”. Sau,mai exact, „in activitatea sa de guvernare,
inteleptul mentine constant poporul inlipsa de dorinte si in nestiinta. Cand sunt din aceia care poseda
stiinta, el cauta sa-ifaca sa nu indrazneasca sa actioneze. Cand in felul acesta el determina non-
actiunea, buna ordine devine universala.”Cuvîntul tao are mai multe întelesuri în China antica: arta
de a cârmui a vechilorsuverani, ideea de iscusinta, talent pentru ceva anume, de îndemânare, nu
numai înrelatie cu anticii suverani, caci si omul de rînd poate dovedi ceva iesit din comun.Chinezii
admirau arcasii, caligrafii, filozofii, în general pe toti cei care se remarcauprintr-
o aptitudine anume. Acestia erau chemati la curtea suveranului, pusi la încercare, si omeniti cum se c
uvine atunci cînd îsi aratau dibacia. Un alt sens alcuvîntului tao este de metoda, în sensul de tehnica
de învatare, de aplicare a cevaetc. Un tao care poate fi trasat nu poate fi eternul tao (adica: nu exista
o metodaabsoluta de a proceda în toate împrejurarile, un cod de purtare universal valabil etc). Într-
o perspectiva si mai larga, tao este legea Cerului, adica modul lui demanifestare. Tao-ul este o
miscare de du-te-vino, în care alterneaza tendintele yin siyang. A te adapta la aceasta miscare,
înseamna a deveni una cu tao, adaptarea lamiscarea cerului putand fi considerata un tao în sine
(talent, intuitie etc).Ca multi alti ganditori antici chinezi, modalitatea sa de explicare a ideilor
foloseaadesea paradoxuri, analogii, referiri la poverbe vechi, repetitii, simetrie, rima si ritm.Scrierile
ce-i sunt atribuite sunt poetice, dense si deseori obscure, servind ca punctde plecare meditatiilor
cosmologice sau introspective.Cu toate ca Lao-zi nu a avut atata influenta precum Confucius in China,
el estetotusi respectat in mare masura de catre chinezii de astazi si nu numai, ideile salefiind studiate
la nivel international.
„Când armele îşi vor fi pierdut tăişul, când înflăcărarea se va stinge, când forţele vor fi epuizate
şivisteria va fi golită, suveranii vecini vor profita de slăbiciunea ta pentru a acţiona. Şi chiar dacă ai
consilieri pricepuţi, nici unul dintre ei nu va fi în stare să întocmească planuri de viitor adecvate.” 

Un alt contemporan al lui Confucius, cu toate ca nu poate fi numit filosof inadevaratul sens al
cuvantului, a fost Sun-zi (Sun Wo, cunoscut cel mai bine subnumele Sun-Tzu). General al armatelor
chineze, este autorul faimosului tratat „ArtaRazboiului” (scris in 512 idH). Obisnuit de mic copil cu
mediul militar, datorita tataluisau care a fost ofiter al armatelor chineze, interesul sau a fost canalizat
spre tacticilede razboi de la o varsta frageda, ajutandu-l sa devina expert in domeniul militar.Fiind
introdus lui Ho Lu, imparatul Statului Wu, pentru a demonstra arta sa intacticile de razboi, Sun-
Tzu a probat cu succes strategiile sale militare asupra

concubinelor imparatului la solicitarea acestuia din urma, in cele din urma fiindangajat ca General al
armatelor
imparatului.Strategiile prezentate in tratatul „Arta razboiului” au fost in mare masuraurmate si puse
in aplicare in Japonia Evului Mediu (sec. XV – XVI): clasica „Gorin NoSho” („Cartea celor cinci
cercuri”), scrisa de Miyamoto Musashi, un faimos samurai(1583 -
1645), in acelasi timp pictor si caligraf, contine multe similaritati cuinvataturile lui Sun-
Tzu.Invataturile lui Sun-Tzu au ajuns in Europa cu putin inainte de Revolutia franceza(in 1772) sub
forma unei traduceri sumare facuta de parintele J.J.M. Amiot, un preotiezuit francez. De altfel „Arta
razboiului” a fost tradusa in multe limbi, valorificandu-
se astfel invataturile autorului pe plan international, reprezentand o cartefundamentala in diferite
academii militare. In Statele Unite ale Americii lucrarea luiSun-Tzu a fost cunoscuta pe larg incepand
cu anii 1970. Diplomatul Henry Kissingera facut referire la aceasta lucrare, „Arta razboiului” ce a
constituit subiectul unorstudii minutioase in cercurile militare americane de-a lungul multor ani.In
zilele noastre teoriile prezentate in carte sunt aplicate in mod considerabil nunumai in plan militar,
dar si in mediile de afaceri, strategii organizationale si indezvoltarea abilitatilor manageriale, sport,
diplomatie, sau chiar si in viata personalaa unor oameni. Sun-Tzu probabil ca este una din cele mai
renumite personalitati dinChina in plan international.

„Cunoaşte-ţi inamicul şi cunoaşte-te pe tine însuţi; într-o sută de bătălii nu te vei expune nici
unei primejdii.Când nu-ţi cunoşti inamicul, dar te cunoşti pe tine însuţi, şansele tale de victorie sau de
înfrângere sunt egale. Dacă nu-ţi cunoşti nici inamicul şi nici pe tine însuţi, eşti sigur că te vei găsi în
primejdie în fiecarebătălie.”