Ministerul Educației,Culturii și Cercetarii al Republicii Moldova

Universitatea Liberă Internațională din Moldova

Facultatea Drept

GLOSAR:
DREPT PROCESUAL CIVIL

Efectuat: Erhan Victor

Verificat:lect.univ. Fală Nicolae

CHISINĂU 2019
1) Competenţă teritorială:

Formă a competenţei jurisdicţionale care prescrie regulile privitoare la

determinarea, în concret, a atribuţiilor instanţelor judecătoreşti de acelaşi grad.
Prin intermediul regulilor de c.t. se stabileşte care anume dintre instanţele de
acelaşi grad are competenţa de a soluţiona o cauză civilă concretă.

2) Litispendenţă:

Situaţie procesuală în care două sau mai multe instanţe de fond, deopotrivă
competente, sunt sesizate cu aceeaşi cauză civilă. L. reprezintă o situaţie
anormală în opera de înfăptuire a justiţiei, întrucât ea poate conduce la
pronunţarea unor hotărâri contradictorii în una şi aceeaşi cauză civilă. Situaţia
de l. poate fi înlăturată pe cale de excepţie; ea poate fi invocată de oricare
dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu. Excepţia de l. poate fi
invocată doar dacă ambele procese se află în faţa instanţelor de fond; dacă o
cauză se află în faţa instanţei de fond, iar cealaltă în recurs, nu se poate invoca
excepţia de l.; într-o asemenea situaţie se va invoca excepţia puterii lucrului
judecat, în faţa instanţei de fond, procesul urmând să fie suspendat până la
soluţionarea definitivă a cauzei în recurs.

3) Conexitate:

Starea a două sau mai multe cauze civile în curs de judecată, înaintea aceleiaşi
instanţe sau a unor instanţe deosebite de acelaşi grad, care reclamă întrunirea
şi soluţionarea lor de către aceeaşi instanţă printr-o singură hotărâre. în cazul
c., spre deosebire de litispendenţă, nu este nevoie de identitate totală şi nici
chiar parţială, între elementele cauzelor ce urmează a fi întrunite, ci numai de
existenţa unei strânse legături între cauza şi obiectul lor.

4) Strămutarea procesului:

Incident procedural ce determină trecerea unei cauze, în situaţiile strict

precizate de lege, de la instanţa competentă la o instanţă de acelaşi grad,
situată într-o altă localitate. Prin s.p. se urmăreşte garantarea imparţialităţii
judecătorilor şi înlăturarea oricărei ingerinţe sau influenţe asupra activităţii de
înfăptuire a justiţiei. S.p. poate fi solicitată doar în prezenţa unuia dintre
motivele expres prevăzute de lege: rudenie sau afinitate, bănuială legitimă şi
siguranţă publică.
5) Despagubirea:

Reprezinta suma de bani stabilita prin hotarare judecatoreasca, pe care

debitorul unei obligatii contractuale neexecutate sau a unei fapte ilicite
prejudiciabile, este obligat sa o plateasca creditorului sau victimei prejudiciului,
in scopul repararii pagubelor produse.

6) Delegarea instanţei:

Măsură dispusă de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în scopul soluţionării cauzei

de către o altă instanţă decât cea competentă atunci când, datorită unor
împrejurări excepţionale, aceasta din urmă este împiedicată să funcţioneze.
Instanţa supremă poate dispune d.i. la cererea părţii interesate, ori de câte ori
constată existenţa unor împrejurări deosebite (calamităţi naturale etc.) care fac
imposibilă funcţionarea instanţei competente un timp mai îndelungat. Și
constituie un caz de prorogare judiciară a competenţei.

7) Incident procedural:

Împrejurare intervenită în desfăşurarea procesului civil, de natură să aducă

modificări cu privire la cadrul litigiului sau în legătură cu instanţa sesizată. I.p.
sunt determinate, în general, de: a) cererile formulate de părţi sau de terţele
persoane; ele poartă tocmai denumirea de cereri incidentale (cererea
reconvenţio-nală, intervenţia, chemarea în garanţie etc.); asemenea cereri sunt
de natură să amplifice procesul civil cu privire la obiectul litigiului sau cu privire
la părţi; promovarea cererilor incidentale implică existenţa unui raport de
conexitate între acestea şi acţiunea principală; b) modificările intervenite cu
privire la compunerea completului de judecată sau la instanţa sesizată; i.p. care
aduc modificări cu privire la compunerea completului de judecată vizează
recuzarea, abţinerea şi incompatibilitatea; strămutarea şi delegarea reprezintă
i.p. privitoare la însăşi instanţa sesizată; c) excepţiile de procedură sau de fond
invocate de părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu.

8) Excepția procesuală:

Strict procedural, excepţia poate fi considerată, aşa cum s-a subliniat în

literatura de specialitate, un refuz al pârâtului de a discuta în fond pretenţia
 reclamantului.

9) Excepţiile absolute:

Privesc încălcarea unor norme imperative şi pot fi invocate de oricare dintre

părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice fază a procesului, dacă prin
lege nu se prevede altfel.

10) Probele:

Sunt mijloace de convingere prin care se stabileste existenta unor acte sau
fapte juridice si, automat, a unor drepturi si obligatii ce rezulta din acestea.

11) Excepţiile relative:

Privesc încălcarea unor norme dispozitive şi pot fi invocate numai de partea

interesată la primul termen ce a urmat încălcării.

12) Încheieri interlocutorii:

Categoria încheierilor de şedinţă prin care instanţa, în cursul judecăţii,

rezolvând total sau parţial anumite aspecte legate de fondul litigios al cauzei,
lasă să se întrevadă rezultatul final al judecăţii.

13) Întâmpinarea:

Este actul procedural prin intermediul căruia pârâtul răspunde, în fapt și în

drept, la pretențiile formulate de reclamant, arătând totodată și apărările sale.
Ea face parte, alături de cererea de chemare în judecată și acțiunea
reconvențională, din categoria actelor procedurale ce se întocmesc în faza
inițială a procedurii judiciare.

14) Impacarea partilor:

 Este o cauza de inlaturare a raspunderii penale ce consta in intelegerea facuta
intre persoana vatamata sau reprezentantul acesteia si faptuitor pentru a pune
capat conflictului determinat de savarsirea infractiunii si de a renunta la
realizarea procesului penal, avand drept consecinta stingerea actiunii civile.

15) Cerere reconvenţională:

Mijlocul procedural prin care pârâtul dintr-un proces pendinte formulează

pretenţii proprii împotriva reclamantului. Pârâtul poate face c.r. dacă are
pretenţii în legătură cu cererea reclamantului. în principiu, legea nu cere ca
pretenţia pârâtului să derive din acelaşi raport juridic cu pretenţia
reclamantului; rezultă că pretenţiile celor două părţi pot proveni şi din cauze
diferite. în materie comercială însă, pârâtul poate face c.r. dacă are pretenţii
împotriva reclamantului derivând din acelaşi raport juridic

16) Acţiune în realizarea dreptului:

Acţiunea civilă prin care reclamantul pretinde obligarea pârâtului la respectarea

dreptului subiectiv ce i-a fost încălcat, iar dacă aceasta nu mai este posibil,
obligarea lui la despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Sunt a.r.: acţiunea în
revendicare, acţiunea în pretenţii băneşti, acţiunea pentru predarea unui legat
etc. în ceea ce priveşte acţiunea în nulitatea unui act juridic, uneori, în doctrină
şi în jurisprudenţă se afirmă că nulitatea absolută a unui act juridic se constată,
întrucât nulitatea absolută ar opera în puterea legii, din chiar momentul
încheierii actului juridic, iar instanţa doar o constată, fără să facă o apreciere
proprie, pe când nulitatea relativă este supusă aprecierii instanţei, care o
pronunţă.

17) Acţiunea în constatare:

Este acea acţiune în justiţie prin care reclamantul solicită instanţei doar să
constate existenţa unui drept subiectiv al său faţă de pârât ori, după caz,
inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.

18) Achiesare:
Act juridic procesual de dispoziţie, prin care una din părţile litigante recunoaşte
fie pretenţiile ridicate împotriva sa de către cealaltă parte, fie hotărârea
pronunţată de prima instanţă împotriva sa. Ca manifestare de voinţă,
achiesarea presupune întrunirea principalelor condiţii impuse de lege pentru
efectuarea actelor de dispoziţie: capacitate, calitate procesuală, libertatea de a
dispune de drepturi şi de a se obliga, exprimarea liberă a consimţământului şi
urmărirea unui scop licit.

19) Prorogare de competenţă:

Prelungirea sau extinderea competenţei unei instanţe şi asupra unor cereri pe

care în mod obişnuit, în cadrul competenţei sale normale, nu le-ar putea
rezolva. P.c. poate avea loc numai cu respectarea normelor de competenţă
generală, sens în care o instanţă judecătorească nu-şi prorogă competenţa
pentru a soluţiona o cerere care reclamă competenţa unui organ din afara
sistemului judiciar.

20) Prorogarea:

Este extinderea competentei unui organ judiciar prin posibilitatea acordata de

lege, de a solutiona anumite cauze, care in mod obisnuit nu intra in
competenta sa. In materie penala nu poate exista decat prorogare legala. In
materie civila, prorogarea competentei instantei de judecata, dupa temeiul
care o determina, poate fi: legala, voluntara (conventia partilor) si
judecatoreasca.

21) Capacitatea juridica:

Reprezinta aptitudinea generala a persoanei fizice sau juridice de a avea

drepturi si obligatii recunoscute de lege, de a fi subiect de drept.

22) Coparticipare procesuală:

 Situaţie juridică în care, într-un proces civil, participă, în calitate de părţi, mai
multe organe sau persoane. C.p. este urmarea deducerii în judecată a
raporturilor juridice obligaţionale cu pluralitate de subiecte. C.p. poate fi
rezultatul unei singure acţiuni sau a mai multor acţiuni contopite în cadrul
aceluiaşi proces prin conexare; în primul caz, c.p. este subiectivă, fiind
determinată de voinţa părţilor, iar în cel de-al doilea caz, este obiectivă, fiind
determinată de necesitatea unei judecăţi complexe şi concomitente - datorită
strânsei lor legături - a mai multor acţiuni [v. şi coparticipare procesuală
obiectivă; coparticipare procesuală subiectivă].

23) Intervenţie:

Posibilitate recunoscută de lege terţelor persoane de a participa, din proprie

iniţiativă, într-un litigiu care se desfăşoară între alte părţi. în funcţie de scopul
diferit urmărit de terţ, i. poate fi:

a) principală, având ca finalitate valorificarea unui drept propriu;

b) accesorie, care are ca obiectiv doar sprijinirea apărării uneia dintre părţi [v. şi
intervenţie accesorie; intervenţie principală].

24) Intervenție forțată.

Chemarea în judecată a altor persoane. Textul reglementează acea formă de

participare a terțelor persoane în procesul civil prin care se conferă părților
dreptul de a solicita instanței introducerea în proces a persoanelor care ar
putea pretinde aceleași drepturi ca reclamantul, preîntâmpinând astfel un nou
litigiu. Spre exemplu, în cadrul unei acțiuni având ca obiect stabilirea unei
servituți de trecere, în cadrul unei acțiuni în revendicarea unui imobil aflat în
coproprietate, în cadrul acțiunilor în evacuare și al celor care au ca obiect
anularea unor contracte de vânzare-cumpărare, în cadrul acțiunilor posesorii,
precum și al celor având ca obiect plata unor despăgubiri pentru lipsa folosinței
unui imobil. Un al treilea este introdus în cursul procesului, de oricare dintre
părțile aflate în litigiu, silit și nu voluntar.

25) Incompatibilitatea:
Desemneaza situatia in care un membru al completului de judecata este oprit,
in cazurile expres prevazute de lege, sa participe la solutionarea unui anumit
litigiu.

26) Acţiune civilă:

Mijlocul legal cel mai important de protecţie, prin constrângere judiciară, a

drepturilor civile încălcate sau a intereselor ocrotite de lege. Pe calea a.c., un
subiect de drept (persoană fizică sau persoană juridică) cere organului de
jurisdicţie (instanţei judecătoreşti ori altui organ cu atribuţii jurisdicţionale) fie
recunoaşterea unui drept subiectiv preexistent ori constituirea unei situaţii
juridice noi, fie încetarea piedicilor puse în exercitarea dreptului său de către o
altă persoană, sau plata unei despăgubiri atunci când instituirea şi executarea
unor asemenea obligaţii este necesară în vederea realizării dreptului respectiv.

27) Cerere principală:

Actul de procedură prin care se declanşează procedura judiciară. Nu

întotdeauna actul de procedură prin care se sesizează instanţa reprezintă în
întregul său c.p. Astfel, dacă prin cererea de chemare în judecată se solicită
anularea unui contract pentru vicii de consimţământ, repunerea părţilor
contractante în situaţia anterioară încheierii contractului, precum şi cheltuieli
de judecată, numai capătul de cerere referitor la anularea contractului are
caracterul de c.p. Există cereri care se pot formula numai pe cale principală,
cum ar fi, de exemplu, cererea în tăgăduirea paternităţii.

28) Cerere adiţională:

Cerere prin care reclamantul îşi modifică pretenţiile anterioare. Potrivit legii, la
prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru
întregirea sau modificarea cererii; cererea nu se socoteşte modificată şi nu se
va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute
în instanţă: a) când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii; b)
când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii; c) când
cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; d) când înlocuieşte cererea în
constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul
 în care cererea în constatare poate fi primită.

29) Cerere accesorie:

Cerere a cărei rezolvare depinde de soluţia din cererea principală. De exemplu,

dacă prin cererea de chemare în judecată se solicită anularea unui contract
pentru vicii de consimţământ, repunerea părţilor contractante în situaţia
anterioară încheierii contractului, precum şi cheltuieli de judecată, capătul de
cerere referitor la anularea contractului are caracter de cerere principală,
celelalte două capete de cerere fiind c.a., întrucât rezolvarea lor este în funcţie
de soluţia dată capătului de cerere principal.

30) Cerere incidentală:

Cerere care poate avea o existenţă de sine stătătoare, ca şi o cerere principală,

dar care este formulată într-un proces deja început. De exemplu, dacă prin
cererea de chemare în judecată se solicită anularea unui contract pentru vicii
de consimţământ, repunerea părţilor contractante în situaţia anterioară
încheierii contractului, precum şi cheltuieli de judecată, iar pârâtul formulează
o cerere recon-venţională prin care solicită obligarea reclamantului la plata
unei sume de bani ce reprezintă dobânzile aferente preţului plătit,
aceastăcerere este o c.i., deoarece ar putea fi judecată separat, însă a fost
introdusă într-un proces deja început.

31) Principiul continuităţii,

Regula ce presupune soluţionarea întregului proces într-o singură şedinţă de

judecată. Continuitatea contribuie la corecta soluţionare a litigiilor civile prin
faptul că judecătorii pot reţine cu multă uşurinţă şi în întreaga lor complexitate
toate aspectele relevante ale cauzei. Pe de altă parte, continuitatea este de
natură să contribuie la soluţionarea rapidă a litigiilor deduse judecăţii.

32) Principiul contradictorialităţii:

 Regulă esenţială ce guvernează procesul civil şi în conformitate cu care
desfăşurarea acestuia este astfel organizată încât părţile să aibă posibilitatea de
a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei care, prin specificul lor, sunt
de natură a servi la soluţionarea ei. Contradictorialitatea constă în posibilitatea
conferită de lege părţilor de a discuta şi combate orice element de fapt sau de
drept al procesului civil. Acest principiu domină întreaga activitate de
soluţionare a litigiului. Contradictoria-litatea impune cerinţa ca nicio măsură să
nu fie ordonată de instanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia
contradictorie a părţilor, în vederea exercitării dreptului la apărare.

33) Principiul disponibilităţii:

Regulă esenţială, specifică procesului civil, legată de principiul

contradictorialităţii şi care constă în facultatea părţilor de a dispune de obiectul
procesului - întotdeauna concretizat într-un drept subiectiv, material -precum şi
de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept. El dă expresie libertăţii pe
care legea o recunoaşte titularilor de drepturi civile, de a le exercita potrivit
propriei lor aprecieri, precum şi de a le decide soarta juridică; această libertate
este însă condiţionată, în sistemul legislaţiei noastre, de împrejurarea ca
drepturile civile să fie folosite numai potrivit scopului lor social-economic în
vederea căruia sunt recunoscute de lege. Intervenţia statului în raporturile
juridice civile se produce numai atunci când dreptul subiectiv vine în conflict, ca
urmare a iniţiativei titularului său, cu interesele generale ale societăţii.

34) Principiul nemijlocirii:

Regula ce guvernează desfăşurarea procesului civil şi în virtutea căreia instanţa

de judecată are obligaţia să cerceteze direct şi nemijlocit toate elementele care
interesează dezlegarea pricinii. P.n. exprimă cerinţa ca, pe cât posibil, instanţa
să constate prin propriile mijloace conţinutul faptic ce urmează a fi stabilit,
urmând ca din probele administrate să fie înlăturate toate verigile inutile, care,
nefiind strict necesare, departe de a contribui la elucidarea cazului, îl complică
nejustificat.

35) Dezbatere în fond:

Partea finală a judecăţii în care părţile au posibilitatea de a-şi expune, în şedinţă
publică, pretenţiile şi apărările lor, solicitând, fiecare, pronunţarea unei
hotărâri favorabile. D.f. are loc cu prilejul ultimei şedinţe de judecată, după ce
la termenele anterioare au fost administrate probele încuviinţate cu privire la
toate împrejurările cauzei. D.f. poartă asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi
de drept ale cauzei; cu prilejul d.f. instanţa de judecată, în temeiul principiului
rolului activ, poate pune în discuţia părţilor orice împrejurare de fapt sau de
drept pe care o consideră esenţială pentru dezlegarea raporturilor litigioase.

36) Perimare:

Sancţiune care determină stingerea procesului civil ca urmare a lipsei de

stăruinţă a părţilor în judecată. P. ca sancţiune procesuală se bazează pe culpa
părţii care a lăsat cauza în nelucrare timp îndelungat; lipsa de stăruinţă a
părţilor în soluţionarea cauzelor civile dăunează procesului de administrare a
justiţiei; aceasta deoarece activitatea instanţelor judecătoreşti este încărcată
astfel cu totul nejustificat, iar raporturile dintre părţi rămân mult timp într-o
situaţie incertă. P. intervine cu privire la orice cerere de chemare în judecată,
contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de
revocare, în orice stadiu al procesului civil, dacă a rămas în nelucrare, din vina
părţii, timp de un an în materie civilă şi şase luni în materie comercială; ea
operează cu privire la toate părţile, indiferent de calitatea lor, chiar şi împotriva
persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu; regula enunţată este o
consecinţă a indivizibilităţii procesului civil.

37) Arbitraj:

Persoanele care au capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor pot conveni

sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de
acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face
tranzactie.

Arbitrajul poate fi incredintat, prin conventia arbitrala, uneia sau mai multor
persoane, investite de parti sau in conformitate cu acea conventie sa judece
litigiul si sa pronunte o hotarare definitiva si obligatorie pentru ele. Arbitrul
unic sau, dupa caz, arbitrii investiti constituie, in sensul dispozitiilor de fata,
tribunalul arbitral.
38) Interventie:

Oricine are interes poate interveni intr-o pricina ce se urmeaza intre alte
persoane. Interventia este in interes propriu cand cel care intervine invoca un
drept al sau. Ea este in interesul uneia din parti cand sprijina numai apararea
acesteia.
Cererea de interventie in interes propriu va fi facuta in forma prevazuta pentru
cererea de chemare in judecata. Ea se poate face numai in fata primei instante
si inainte de inchiderea dezbaterilor. Cu invoirea partilor, interventia in interes
propriu se poate face si in instanta de apel.

39) Ordonanta presedintiala:

In domeniul procedurii civile, instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in

cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere,
pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si
pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.

40) Poprire:

Sunt supuse executarii silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau
alte bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului de o a treia
persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor in temeiul unor raporturi
juridice existente

Poprirea se infiinteaza la cererea creditorului, de executorul judecatoresc de la

domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul tertului poprit.

41) Refacerea inscrisurilor si hotararilor disparate:

Dosarele sau inscrisurile privitoare la o pricina in curs de judecata, disparute in

orice chip, se pot reface de insasi instanta investita cu judecarea pricinii. Spre
acest sfarsit, instanta va soroci termen, chiar din oficiu, citand partile, martorii
si expertii; va cere copii de pe inscrisurile ce i-au fost trimise de autoritati si de
care partile s-au folosit sau de pe inscrisurile depuse de parti, dispunand
totodata sa se scoata din registrele instantei toate datele privitoare la
inscrisurile ce se refac. Copiile legalizate de pe inscrisurile disparute ce se afla in
stapanirea partilor, ori altor persoane sau autoritatilor pot folosi la refacerea
dosarului. Incheierea de refacere nu se va putea ataca decat o data cu fondul.
Inscrisurile astfel refacute tin locul originalelor, pana la gasirea acestora.

42) Stramutare:

Cand una din parti are doua rude sau afini pana la gradul al patrulea inclusiv
printre magistratii sau asistentii judiciari ai instantei, cealalta parte poate sa
ceara stramutarea pricinii la o alta instanta de acelasi grad. Stramutarea pricinii
se mai poate cere pentru motive de banuiala legitima sau de siguranta publica.
Banuiala se socoteste legitima de cate ori se poate presupune ca nepartinirea
judecatorilor ar putea fi stirbita datorita imprejurarii pricinii, calitatii partilor ori
vrajmasiilor locale.

Stramutarea pentru motiv de rudenie sau afinitate trebuie ceruta mai inainte
de inceperea oricarei dezbateri; cea intemeiata pe banuiala legitima sau pe
siguranta publica se poate cere in orice stare a pricinii.

43) Recuzarea expertului:

Mijloc procedural prin intermediul căruia părţile pot solicita, în cazurile

prevăzute de lege, îndepărtarea expertului numit să efectueze expertiza.
Experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii. Recuzarea
trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul
ei exista la această dată; în celelalte cazuri, termenul va curge de la data când s-
a ivit motivul de recuzare.

Recuzările se judecă în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a expertului.

Asupra recuzării instanţa se pronunţă printr-o încheiere inter-locutorie. Legea
asimilează expertul cu judecătorul numai în ceea ce priveşte motivele de
recuzare, ceea ce înseamnă că nu sunt aplicabile expertului celelalte aspecte
ale procedurii de recuzare a judecătorului; prin urmare, încheierea prin care se
soluţionează cererea de recuzare poate fi atacată numai odată cu fondul,
indiferent de soluţia data.

44) Reclamant:
 Persoana care introduce o acţiune în faţa unui organ de jurisdicţie, prin care se
declanşează procesul civil, solicitând stabilirea sau recunoaşterea unui drept
subiectiv civil al cărui titular pretinde că este, sau realizarea unei situaţii juridice
ocrotite de lege; prin cererea de chemare în judecată este indicată persoana
care are poziţia procesuală de reclamant în cursul judecăţii este posibil să
intervină o serie de incidente procedurale ce antrenează juxtapunerea calităţii
de reclamant cu aceea de pârât; de exemplu, prin formularea unei cereri
reconvenţionale pârâtul din cererea de chemare în judecată devine reclamant
în cererea reconvenţională, iar reclamantul din cererea principală devine pârât
în cererea incidentală; pârâtul din cererea de chemare în judecată, care
formulează o cerere de chemare în garanţie, dobândeşte calitatea de
reclamant în această cerere; uneori, încă de la începutul procesului părţile pot
fi considerate deopotrivă reclamant şi pârât, cum ar fi în cazul partajului
judiciar sau al grănituirii.

45) Persoana juridică:

Este un subiect colectiv de drept civil care participă de sine stătător la

raporturile juridice, având o răspundere civilă proprie; o colectivitate umană
formată direct din persoane fizice sau din asocierea altor persoane juridice ca
subiect de drept, având o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu
distinct, afectat realizării unui scop determinat în acord cu interesul obştesc.

46) Abţinere:

Obligaţie a judecătorului de a se retrage de la judecarea unei cauze civile, în

prezenţa unor motive strict determinate de lege. Abţinerea se bazează pe
aceleaşi motive ca şi recuzarea. Abţinerea poate fi solicitată de judecător
înainte ca părţile să formuleze vreo cerere de recuzare; dacă recuzarea s-a
solicitat totuşi mai înainte, judecătorul poate declara că se abţine. Abţinerea
are aceeaşi procedură de realizare ca şi recuzarea. Asupra cererii de abţinerea
instanţa se pronunţă printr-o

încheiere care nu este susceptibilă de nicio cale de atac.

47) Calitate procesuală:

1. Concept juridic folosit pentru a desemna modul de participare a părţilor în

procesul civil. Astfel, o persoană poate participa în procesul civil: a) în nume
propriu, atunci când cererea de chemare în judecată este promovată de însuşi
titularul dreptului la acţiune; b) în calitate de reprezentant, atunci când
acţionează în numele şi în interesul altei persoane. Legea impune celui ce
acţionează să indice, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, calitatea în
care stă în judecată, atunci când nu participă la activitatea procesuală în nume
propriu; 2. concept juridic folosit pentru a desemna îndreptăţirea unei
persoane fizice sau juridice de a participa la activitatea judiciară. în această
accepţiune, c.p. (legitimatio ad causam) reprezintă o condiţie esenţială pentru
exercitarea acţiunii civile; ea nu implică cu necesitate existenţa unei identităţi
între persoana reclamantului şi persoana celui care este titularul dreptului
subiectiv dedus în justiţie, respectiv între persoana pârâtului şi persoana celui
obligat în raportul de drept substanţial; este suficientă doar justificarea
dreptului şi a obligaţiei unei persoane de a participa (ca parte) în procesul civil.

48) Intervenţie principală:

Acţiune civilă promovată pe cale incidentală, prin care o terţă persoană

urmăreşte valorificarea unui drept propriu faţă de părţile principale ale
procesului. Pentru promovarea i.p. sunt necesare, în afara cerinţelor generale
de admisibilitate privitoare la participarea terţelor persoane în procesul civil, şi
unele condiţii speciale.

49) Intervenţie accesorie:

Cerere incidentală prin intermediul căreia o terţă persoană participă în procesul

civil pentru apărarea drepturilor uneia dintre părţi. Prin intermediul i.a. terţul
nu promovează în justiţie o pretenţie proprie, distinctă de aceea a părţii în
favoarea căreia a intervenit. I.a. este admisibilă în orice materie, întrucât nicio
dispoziţie legală nu limitează o atare posibilitate; cu toate acestea, i.a. este, de
regulă, inadmisibilă în litigiile privitoare la starea şi capacitatea persoanelor. I.a.
se face cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege pentru orice
cerere care se adresează justiţiei; întrucât nu constituie o acţiune de sine
stătătoare, ea poate fi promovată în orice fază a procesului civil, chiar şi în faţa
instanţelor de apel şi recurs.

50) Competenţă generală:

Instituţie de drept procesual civil prin intermediul căreia se delimitează
atribuţiile instanţelor judecătoreşti de activitatea altor autorităţi sau instituţii.
Aceasta înseamnă că toate cauzele civile sau de altă natură sunt de competenţa
instanţelor judecătoreşti, cu excepţia acelora date în mod expres prin lege în
căderea altor autorităţi sau instituţii; natura unor litigii determină necesitatea
rezolvării lor de către alte organe decât instanţele judecătoreşti.