Sunteți pe pagina 1din 1

Anexa nr.

1 (1 filă)
FIȘA BIBLIOGRAFICĂ
ALEXEI MATEEVICI
Alexei Mateevici (născut la 27 martie 1888,
Căinari – decedat la 24 august 1917, Chișinău) este
preotul-poet şi poetul-preot, care a cîntat cu dăruire
totală necazurile şi năzuinţele moldovenilor, a
elogiat limba moldoveneacă, a scris în competenţă
de cauză despre influenţele slavone asupra limbii
materne.
S-a născut în familia preotului Mihail
Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, şi a
Nadejdei (1863-1930), fiica protopopului Ioan
Neaga din Căuşani. Alexei învaţă la şcoala primară
din Zaim, unde părinţii se mută cu traiul.
În 1897 e dat la şcoala teologică din Chișinău,
pe care o absolveşte (conform adeverinţei de
absolvire) în 1902, „cu privilegii”. Îşi continuă
studiile la seminarul teologic, unde se împrieteneşte
cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală, coleg la
seminar. Tatăl lui Alexei Mateevici decedează la 43 de ani.
În 1907, în primele numere ale ziarului „Basarabia” (din 1907) publică poeziile „Ţăranii”,
„Eu cînt”, „Ţara”, precum şi articolele „Sfîntul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor
basarabeni” şi „Din cîntecele poporane ale Basarabiei”.
Devenit student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914, „Mateevici
trăia ca într-o beţie a cititului”.Traducerile sale din literatura rusă clasică de asemenea sînt o
şcoală serioasă pentru poet. Studierea profundă a literaturii înaintaşilor, a trecutului istoric şi
cultural al poporului său se întrevede în studiile şi articolele publicate în „Kişineovskie
eparhialinîe vedomosti”: „Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice
a limbii moldoveneşti”, „Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”,
„Bocetele funerare moldoveneşti”, „Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”. În
revista „Luminatorul” tipăreşte studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni”.
În 1917 scrie poeziile: „Văd prăbuşirea”, „Cîntec de leagăn”, „Basarabenilor”, „Frunza
nucului”, „Unora” etc. La 17 iulie scrie fermecătorul poem „Limba noastră”, o excelentă odă
închinată limbii moldoveneşti.
Moştenirea literară a lui Mateevici a fost editată în 2 volume în anul 1993.

S-ar putea să vă placă și