MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI
CATEDRA ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI SOCIOLOGIE „NICOLAE SALI”

REFERAT
la disciplina: Teorii moderne în asistența socială

Teoria Participării

Chişinău – 2021
 CUPRINS

INTRODUCERE 3

DELIMITĂRI NOŢIONALE 3

3
TEORII GENERALE ȘI SPECIFICE ALE ASISTENȚEI SOCIALE

PARTICIPAREA 4

TEORIA PARTICIPĂRII

CONCLUZII 4

BIBLIOGRAFIE 5

INTRODUCERE

2
 ”Teoria te învață să privești departe, practica-sub picioare”

Ⅰ. DEMILITĂRI NOȚIONALE

Asistența socială este arta în care cunoașterea științei relațiilor umane și a

deprinderilor de relaționare este folosită pentru a mobiliza capacități latente
existente în orice indivd, astfel încât acesta să fie mai bine adaptat la stresul
vieții de zi cu zi.

Asistența Socială desemnează un asamblu de instituții, programe, măsuri,

activități profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor,
grupurilor, comunităților, cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate,
care datorită unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau
pshiologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii, un
mod normal, decent de viață!

Teoria este o formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește

reflectarea realității. Este un ansamblu systematic de idei, de ipoteze, de legi și
concept care descriu și explică fapte și evenimente privind anumite domenii și
categorii de fenomene.

Participarea- acțiunea de a participa. A participa înseamnă a lua parte la o

activitate, la o acțiune, la o discuție, a împărtăși starea de spirit sau sentimentele
cuiva, a fi solidar cu cineva într-o împrejurare dată, a colabora, a coopera, a
conclucra, a se afla alături de cineva, împărtășind sentimentele lui, a se asocia
din prietenie ( la trăirile cuiva).

Ⅱ. TEORII GENERALE ȘI SPECIFICE ASISTENȚEI SOCIALE

Teorile specifice în asistența socială au apărut relativ târziu atât datorită

faptului că își au originile în practica profesională dar și pentru că, asistența
socială, comparative cu alte discipline, și-a dobândit tardive statul de știință.
Abordarea modern, științifică a vastului complex de probleme sociale nu se
poate realiza decât în baza cunoașterii și stăpânirii atât a teoriilor sociologice,
cât și a teoriilor generale și specific ale asistenței sociale după cum urmează:

 - teoria acțiunii sociale;

 - teoria atașamentului;
 - teoria îngrijirii;
 - teoria identității;

3
 - teoria participării;

Ⅲ. PARTICIPAREA

Participarea se consideră un drept fundamental al omului. De asemenea, acesta

este unul din principiile directoare ale Convenției ONU cu privire la drepturile
copilului. Prin participarea activă, copii și tinerii sunt împuterniciți să joace un
rol vital în dezvoltarea comunităților lor. Acesta îi va ajuta să își dezvolte
abilitățile esențiale de viață, să acumuleze cunoștințe despre drepturile omului și
cele cetățenești, precum și să promoveze acțiuni civice pozitive.

Ⅳ. TEORIA PARTICIPĂRII

Experienţa practică din domeniul protecţiei umane şi al programelor de ajutor

destinate populaţiilor defavorizate sau vulnerabile arată că eficienţa activităţilor
întreprinse în acest sens se găseşte în raport cu gradul de implicare şi participare
a beneficiarilor la organizarea şi realizarea lor.
Există două perspective de analiză şi apreciere atât a participării specifice
domeniului, cât şi a raporturilor dintre sisteme sau părţile angajate:
 perspectiva asistentului social asupra relaţiilor cu clientul, cu “obiectul
muncii” sale, cu alţi agenţi participanţi, vizând structurarea şi ierarhizarea
activităţilor;
 perspectiva clientului sau a beneficiarului acţiunii de protecţie şi sprijin
asupra relaţiilor sale cu ceilalţi participanţi şi, în primul rând, cu
asistentul social, “imaginea” pe care şi-o face clientul despre o asemenea
activitate, despre conţinutul ajutorului, personalitatea lucrătorului social,
formele de sprijin şi cooperare în folosul lui, etc.

Pentru a-şi modela sau orienta munca în maniera cea mai adecvată, asistentul
social trebuie să cunoască exact:
o ce înseamnă ajutor pentru client (indiferent de concepţia general socială
sau de propria sa concepţie asupra problemei)
o care sunt activităţile de sprijin nereceptate în conţinutul lor sau surprinse
de client şi care urmează să fie evitate în etapele următoare;
4
 o ce înseamnă eficienţa în propria activitate în raport cu aspiraţiile şi
sistemele de valori ori cu tradiţiile proprii clientului vizat şi ce reprezintă
eşecul în această muncă;
o de ce trebuie să facă şi cum trebuie să procedeze asistentul social pentru a
genera un impact pozitiv asupra clientului şi pentru a veni în
întâmpinarea dorinţelor lui;
o ce place şi ce nu place clientului, atât în ceea ce priveşte conţinutul cât şi
forma protecţiei, a intervenţiei.

Problema feed – back – ului este, în acest domeniu, una care ţine de
profesionalism şi, totodată, de experienţa practică şi abilitate, aparţinând, în
esenţă, de statusul asistentului social şi mai puţin de interesul sau capacitatea
clientului de a o înţelege sau a o conştientiza. În comportamentul şi atitudinile
faţă de clienţi este nevoie de multă atenţie, discreţie, capacitate de previziune,
chiar şi discernământ (având în vedere efectele asupra unor persoane
vulnerabile), de mult tact şi abilitate. În relaţiile cu asistenţii sociali clienţii
aşteaptă şi le acceptă doar pe cele bazate pe sinceritate, încredere şi cooperare
egală.
David Howe – dacă un client este derutat şi încurcat, el este greu de ajutat, trece
în defensivă şi se comportă cu stângăcie, ajungându-se chiar la blocarea prin
refuz a cooperării sau la conflicte de opinii şi, în final, la eşuarea programului
sau activităţii respective. Nimic nu trebuie ascuns clientului din ceea ce el are
dreptul să ştie, relaţiile trebuind bazate pe claritate şi sinceritate.
Sintetizând aspectele structurale ale muncii asistentului social, David Howe
formulează următoarele întrebări:
1. care este problema? (Despre ce este vorba?);
2. care este conţinutul sau contextul problemei? Adică: originile sau cauzele
problemei (Cum se explică ceea ce se întâmplă? Cum apreciem situaţia?
Etc.);
3. care este obiectivul? (ce este de făcut? – la care trebuie să răspundă în
comun ambele părţi);
4. care este calea de intervenţie? (care sunt mijloacele sau procedeele de
atingere a obiectivelor? – şi în acest caz este necesară colaborarea
clientului cu asistentul social);
5. care este rezultatul? (Au fost atinse obiectivele prevăzute? În ce măsură?
– se face deci o evaluare a tuturor efectelor obţinute prin aplicare
programului de intervenţie).

Se pot delimita patru tipuri de raporturi asistent social-client:

Strategic Atitudine deschisă

5
 Există multe situaţii în care legea îi cereCu toate că clientul nu a solicitat
asistentului social să facă investigaţii înintervenţia asistentului social, asistentul
legătură cu o familie. Asistentul trebuie social doreşte totuşi să fie deschis şi
să se implice. Este datoria sa legală. cinstit în legătură cu toate aspectele
legale, consideră că clientul trebuie să
cunoască situaţia în care se află şi care
sunt drepturile sale legale şi statutul său
în acest caz.
Paternitate Raport de colaborare
Clienţii care solicită ajutor, dar nu sunt În cadrul acestui tip de raport, clientul
încurajaţi să participe la procesul de caută ajutorul în mod voluntar.
tratament, descoperă că asistentul social Asistentul social este gata să-şi ajute
defineşte atât scopul, cât şi maniera de clientul în definirea problemei, sau a
implicare. Asistentul social este nevoii. El este gata să lucreze împreună
expertul în situaţia respectivă. El ştie cu clientul pentru a-l ajuta să-şi dea
cel mai bine ce trebuie să facă pentru a seama de situaţie.
îmbunătăţi situaţia şi a răspunde
nevoilor.

Relaţiile dintre client şi asistentul social

 Sunt cel mai bine ilustrate şi cel mai puternic implicate în domeniul
obiectivelor urmărite.
 Este decisivă în realizarea obiectivelor stabilite metodologia sau
tehnologia de intervenţie, adică întreg sistemul de mijloace, tehnici,
procedee, forme şi căi de acţiune în spaţiul social
 Importante, chiar indispensabile, sunt procedeele adecvate muncii cu
grupul în general, cu toată familia, în special (când este vorba de o
familie problemă), sau cu “bandele de delincvenţi”.

Ⅴ. CONCLUZII

Relația de asistență socială poate fi înțeleasă ca o tranzacție între un profesionist

care oferă un ajutor și un beneficiar care are probleme de natură foarte diversă.
Acesta din urmă, lipsit de mijloace materiale, respectiv resurse spirituale,
medicale, fiind în căutarea acestora, este luat în evidență, sau el însuși îl caută
pe asistentul social. Asistatul dorește să obțină serviciile și mijloacele materiale
care să răspundă nevoilor sale, dar mai întâi de toate dorește să fie recunoscut ca
persoană și nu doar ca un conglomerat de probleme, sau mai rău ca un balast al
societății care așteaptă sau recurge la mila publică.

6
Asistatul dorește să-i se dea atenție, ca asistentul să fie receptiv la sentimentele
lui legate de situația problematică pe care o trăiește, să fie tratat ca o persoană
umană ale cărei trebuințe se înscriu într-un context emoțional- atitudinat dat. O
relație profesională care urmărește să acorde ajutor se va dezvoltă oriunde
oamenii demonstrează respect unii față de alții, le pasă de ce se întâmplă cu
ceilalți și sunt gata nu doar să acționeze ci să asculte pentru a ajuta.