CAPITOLUL 7

FINANŢAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

PRIN CAPITAL STRĂIN

Activitatea economică de realizare a investiţiilor în context internaţional

a devenit o preocupare din ce în ce mai amplă. Ea se înfăptuieşte în legătură cu
construirea sau dezvoltarea de întreprinderi, obiective sociale culturale şi
administrative, instalaţii militare, prospecţiuni geologice.
România a intrat relativ târziu pe harta marilor puteri ale lumii corporatiste,
din cauza stării de amorţeală mai mult sau mai puţin voită timp de 10 ani.
Stângăciile inerente ascensiunii către un nou statut al economiei – cel de
economie funcţionala – au generat instabilitate economică, politică, socială şi
legislativă, divergenţe în direcţiile de structurare a politicilor macroeconomice, o
politică de privatizare lentă şi un sistem privat autohton fragil şi nu tocmai o piaţă
de capital dezvoltată.
În ultimii ani, România pare să-şi fi regăsit identitatea economică şi
politică, creşterea economică timidă dar sigură i-a asigurat atingerea obiectivului
fixat: obţinerea statutului de economie de piaţă funcţională în anul 2004.
Ca rezultat al acestei acţiuni, investitorii străini s-au îndreptat mai puternic
spre economia românească, ţara noastră reuşind performanţe cantitative prin
volumul de capital străin antrenat în economie, dar şi calitative prin stabilirea
fluxurilor de capital sub formă de investiţii străine directe şi de portofoliu şi prin
revigorarea pieţei de capital.
În perioada menţionată mai sus, investiţiile străine directe au fost mai
mult sau mai puţin crescătoare în fiecare an, dar în ciuda acestei dinamici
permanente, volumul total cumulat al investiţiilor străine directe nu poate fi
considerat suficient şi satisfăcător, dacă luăm în calcul potenţialul economic
al tarii şi nevoile sale pentru relansarea unei dezvoltări sustenabile.
Apreciez ca investiţiile străine directe au în continuare o contribuţie
însemnată în crearea sectorului privat în economie cooperarea dintre
Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Întreprinderile Mari din ţară şi străinătate
prin formarea unor reţele de afaceri (network business), externalizarea unor
activităţi economice din România în străinătate şi internalizarea unor
activităţi din străinătate în România, mai ales în domeniul tehnologiilor
avansate îmbogăţirea ofertei de bunuri şi servicii pe piaţa romanească.
Obiectivele construite, în cazul unei investiţii internaţionale directe,
rămân definitiv sau pentru o anumită perioadă în proprietatea investitorului
străin.
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
Ţara beneficiară a investiţiei, prin agenţii economici rezidenţi, poate
participa la realizarea obiectivului finanţat în context internaţional într-o
proporţie stabilită prin negociere şi în conformitate cu legislaţia din ţara
respectivă ( atunci avem o societate mixtă) sau nu participă, firma rezultată fiind
în totalitate în proprietatea investitorului străin.
Sprijinul din partea instituţiilor financiare internaţionale se acordă în baza
solicitării din partea guvernului ţării interesate şi a angajamentului acestuia că va
îndeplini anumite condiţii în privinţa înfăptuirii programului de reformă
economică şi restructurare.

7.1. Organisme internaţionale financiar - bancare

Apelarea la sursele externe pentru investiţii, prin credite externe sau

investiţii străine directe, reprezintă import de capital.
Creditele externe îmbracă mai multe forme, respectiv creditul cu garanţia
statului (asumarea integrală a riscului de către stat), creditul bancar (asumarea
integrala a riscului de către bancă) şi creditul acordat de instituţiile specifice
internaţionale, precum Fondul Monetar Internaţional, Banca Internaţională
de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Reconstrucţie şi
Dezvoltare.
Fondul Monetar Internaţional a fost creat ca rezultat al conferinţei de la
Bretton Woods (SUA) din iulie 1944, la care naţiunile aliate s-au întâlnit pentru
a discuta căile de promovare a redresării economice, după cel de-al doilea război
mondial.
Fondul Monetar Internaţional a început să funcţioneze în anul 1947, cu rol
în stabilizarea cursurilor valutare, prin dezvoltarea relaţiilor economice
internaţionale, facilitarea tranzacţiilor valutare, precum şi echilibrarea
balanţelor de plăţi externe.
De la circa 40 de ţări membre în primii ani postbelici, Fondul Monetar
Internaţional are în prezent peste 180 de membri, România fiind membră din anul
1972.
Membrii acestui organism pot beneficia de credite, în vederea acoperirii
unor lipsuri temporare de lichidităţi, respectiv deficienţe în balanţa de plăţi.
Creditele acordate de FMI au câteva caracteristici principale şi anume:
• creditul este de tip guvernamental, în spatele căruia se află statul
• creditul se acordă pe termen lung
• garantarea se face prin garanţii de politică economică, ce vizează aplicarea
reformelor economice
Răspunderea pe care Fondul Monetar Internaţional şi-o asumă în raport cu
programele de reformă economică ale ţărilor membre se asociază cu cea a
203
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
guvernelor ţărilor care solicită asistenţă în depăşirea dificultăţilor grave cu care
se confruntă. Rolul Fondului Monetar Internaţional este acela de a sprijini
redresarea unor ţări cu deficit balanţier, prin acordarea unor împrumuturi în
condiţii avantajoase.
Principalele forme de împrumut utilizate de Fondul Monetar
Internaţional (de care a beneficiat şi România) se materializează în:
• sprijinirea ţărilor cu venituri foarte scăzute în finanţarea programelor
macroeconomice pe termen mediu şi a programelor de ajustare structurală;
• aranjamente de tip stand-by, care se acordă ţărilor membre, cu scopul
depăşirii unor dificultăţi temporare privind balanţa de plăţi;
• facilitaţi de finanţare compensatorie, adică de acoperire a pierderilor
înregistrate de ţările membre ale FMI în cazul creşterii excesive a preţurilor
la ţiţeiul de import.
Prin orientarea eforturilor spre ţările în curs de dezvoltare şi cele din
centrul şi estul Europei, Fondul Monetar Internaţional îşi asumă o nouă sarcină şi
anume, sprijinirea restabilirii economiei de piaţă şi a democraţiei în ţările
respective.
Urmărirea realizării acestor obiective, prin aplicarea programelor stabilite
de guvern, are loc în condiţiile respectării de către Fondul Monetar
Internaţional a suveranităţii naţionale a ţărilor respective.
În condiţiile de ajustare pe care le analizează şi le aprobă şi-a găsit loc, în
ultimii ani, şi componenta sociala, pentru a preveni reproşurile ce se fac tot mai
frecvent auzite în diferite ţări supuse terapiei impuse de FMI, ţări în care
consecinţele sociale sunt dramatice şi insuficient motivate drept costuri normale
ale restructurării.
Obiectivul final urmărit este creşterea economică reală şi durabilă, ceea ce
implică o combatere în profunzime a inflaţiei, a şomajului, a dezechilibrelor
balanţelor de plăţi şi a îndatorării excesive. Numai printr-o reformă de
substanţă pot fi eradicate fenomenele negative ale tranziţiei la economia de
piaţă.
Fondul Monetar Internaţional acţionează utilizând următoarele mijloace:
• monitorizarea politicii economice stabilite de ţările membre, în urma
recomandărilor primite şi a dialogului detaliat cu reprezentanţii Fondului.
• intervenţia într-o manieră şi mai hotărâtă atunci când o ţară aflată în criză a
balanţei de plăţi îi solicită ajutorul .
Asistenţa financiară de tip multilateral, acordată diverselor ţări membre
ale Fonului Monetar Internaţional, în scopul relansării lor economice, se pare că
este de preferat unei asistenţe bilaterale, pentru că garantează neutralitatea
politică a sprijinului acordat şi, în acelaşi timp, favorizează atenuarea practicii
împrumuturilor condiţionate de unele avantaje ce ar putea fi solicitate în schimb.
Fondul Monetar Internaţional îşi asumă riscul în susţinerea financiară a
tarilor membre prin sume importante acordate ca împrumut, dar şi prin rolul de
catalizator, în sensul ca aprobarea programelor pentru tarile membre constituie
204
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
prima condiţie pentru punerea în aplicare a altor forme de sprijin internaţional.
Deci, pentru ca Fondul Monetar Internaţional să obţină sprijinul comunităţii
internaţionale, programele pe care le propune trebuie sa prezinte un prag de
credibilitate ridicat.
Banca Internaţionala de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) s-a înfiinţat
în 1945, la Washington, cu scopul iniţial de a finanţa refacerea economiei
tarilor ce au avut de suferit în cel de-al doilea război mondial.
După finalizarea acţiunilor aferente realizării acestui obiectiv, Banca
Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi-a asumat rolul finanţării
unor investiţii în scopuri productive din tarile în curs de dezvoltare, din ţările
sărace, cu prioritate în sectorul public.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a dobândit şi
numele de Banca Mondială , ca urmare a faptului ca aproape toate statele au
aderat la aceasta organizaţie.
O ţară poate deveni membru al băncii atunci când, mai întâi, acceptă
regulile de conduita în materie de finanţe internaţionale, respectiv sa adere la
Fondul Monetar Internaţional.
România a devenit membră a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie
şi Dezvoltare odată cu aderarea la Fondul Monetar Internaţional(decembrie 1972).
Capitalul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
provine de la ţările membre, având rolul unui fond de garanţie care îi permite
să se împrumute pe pieţele financiare internaţionale, pentru a acorda credite
finanţării unor proiecte de dezvoltare (dezvoltarea sistemelor rutiere,
furnizarea de electricitate, irigaţii sau pentru dezvoltarea industrială).
Fondurile Băncii Mondiale sunt create din trei surse principale şi anume:
• capital social (subscris de statele membre-o alta condiţie de aderare);
• capitalurile mobilizate prin emisiunile de obligaţiuni;
• beneficiul obţinut din operaţiunile efectuate.
Volumul sumei ce se subscrie de fiecare ţară interesată sa devină membru
al băncii se negociază, respectiv se stabileşte în funcţie de situaţia sa economico-
financiară, apreciată prin produsul intern brut pe locuitor, realizându-se,
simultan, şi o corelaţie cu participarea la Fondul Monetar Internaţional.
Fondurile Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se
creează în cea mai mare parte prin subscrieri din partea ţărilor dezvoltate,
alături de toate statele lumii, ce aduc o contribuţie la nivelul posibilităţilor lor.
Capitalul social este format din peste 1.37 milioane de acţiuni, fiecare acţiune
având o valoare nominala de 100.000 USD. Subscripţia efectuata de fiecare
membru al băncii este divizata în doua părţi, astfel:
• 10% se varsă efectiv, constând în 1% aur sau USD (sumele putând fi
utilizate liber de bancă, pentru oricare din operaţiunile sale) şi 9% în moneda
statului subscriitor (sume ce se pot utiliza numai cu acordul tarii membre a
cărei moneda este luată în discuţie)
• 90% rămasa ne-vărsată, este păstrată de către fiecare membru, la banca sa
205
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
centrală, într-un cont la dispoziţia Băncii Mondiale (sumele pot fi apelate
când se acordă împrumuturi directe sau la garantarea de împrumuturi
contractate cu furnizorii privaţi de capital)
Banca Mondială contractează împrumuturi pe termen lung pe pieţele
financiare internaţionale prin emiterea şi vânzarea de obligaţiuni, acestea fiind
purtătoare de dobânzi la nivelul pieţei de capital.
Profiturile obţinute de banca sunt rezultate din dobânzile şi comisioanele
de angajare aferente împrumuturilor acordate.
Rolul acestei instituţii este acela de a sprijini statele membre cu fonduri
pentru reconstrucţie şi dezvoltare. Acordarea creditelor se face intr-o maniera
clasică (in condiţii de piaţă), cu obligaţia utilizării lor eficiente, ceea ce
presupune evitarea operaţiunilor ce ar putea genera pierderi. Cu alte cuvinte,
Banca Mondială este o instituţie financiară de dezvoltare internaţională.
Condiţiile impuse de Banca Mondială în vederea acordării de credite
sunt următoarele:
• statul sau banca centrală (orice alt organism analog, agreat de Banca
Mondială) să garanteze integral rambursarea împrumutului;
• solicitantul sa nu se poată împrumuta din alta parte în aceleaşi condiţii ca
cele impuse de Banca Mondială;
• printr-un raport scris, un comitet competent va recomanda proiectul, după o
examinare atentă a cererii;
• banca estimează nivelul dobânzilor şi al taxelor care se adaptează cel mai
bine la specificul proiectului;
• in acordarea şi garantarea unui împrumut, banca va analiza cu atenţie
deosebita posibilitatea împrumutatului de a face fata derulării contractului de
împrumut.
Corolarul activităţii Băncii Mondiale, prin mijlocirea misiunilor sale
obiective, este de a reduce sărăcia în tarile care beneficiază de intervenţia sa,
ajutând şi stimulând procesul dezvoltării economice şi sociale.
Trebuie menţionat faptul că numai pe baza solicitării oficiale din partea
ţărilor membre se oferă credite de către Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru sprijinirea reformei şi restructurări în
special a domeniilor în care există supra-capacitate de producţie pe plan
mondial sau în sectoare neatractive pentru băncile comerciale (sănătate, educaţie)
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sprijină promovarea
investiţiilor private în străinătate prin mijloace de garantare sau de participare
la împrumuturi şi alte investiţii efectuate de furnizori privaţi de capital. În
acelaşi timp, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
promovează dezvoltarea armonioasă a schimburilor internaţionale pe o
perioada lungă, sprijinirea echilibrului balanţei de plaţi externe.
Astfel, sunt încurajate şi investiţiile internaţionale pentru dezvoltarea
resurselor productive şi sporirea productivităţii în statele membre.

206
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
În anumite situaţii, Banca Mondială recurge la combinarea
împrumuturilor sale cu ale altor instituţii internaţionale, stabilind prioritatea
proiectelor luate în discuţie. Atunci când finanţează numai parţial un anumit
obiectiv de investiţii, creditul se numeşte de cofinanţare şi are ca destinaţie
implementarea unui proiect de mare anvergura.
Metodologia de derulare şi gestionare a creditelor de cofinanţare, cu
participarea Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, se face
conform regulilor acesteia.
Algoritmul ce stă la baza acordării unui credit de către Banca Mondială:
• solicitarea de principiu a unei ţări membre în baza unui studiu de fezabilitate
a investiţiei;
• raportul unei comisii de experţi Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie
şi Dezvoltare în urma vizitei efectuate în ţara solicitatoare şi a analizării
oportunităţii investiţiei;
• negocierea acordului de împrumut de către reprezentanţii desemnaţi de Banca
Mondială şi ţara solicitatoare.
La terminarea procedurii preliminare de acordare a creditului, Banca
Mondială numeşte un director de proiect care răspunde în fata Consiliului
Guvernatorilor de derularea creditului, a licitaţiilor şi a implementării
proiectului până la punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii.
În graficul de implementare a proiectului sunt stabilite jaloanele temporale
obligatorii pentru proiectarea de detaliu, întocmirea caietelor de sarcini pentru
licitaţii, organizarea licitaţiilor, evaluarea ofertelor şi desemnarea firmei
furnizoare câştigătoare, negocierea şi semnarea contractelor comerciale cu
firma furnizoare, precum şi implementarea pe faze a proiectului pana la
punerea sa în funcţiune.
O dată cu diversificarea structurilor economice şi cu apariţia surselor
alternative de finanţare, s-a simţit nevoia finanţării de pe piaţa internaţionala
de capital a unor proiecte de investiţii de dimensiuni mai reduse, atât din sectorul
public, cat şi cel privat.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost creată în
1990, şi a început să funcţioneze în 1991, cu scopul acordării de asistenta ţărilor
din Europa Centrală şi de Est, pentru crearea şi dezvoltarea unei economii de
piaţă. Acţionarii săi sunt distribuiţi atât în regiune, cat şi pe alte continente, la
care se adaugă Uniunea Europeana şi Banca Europeana de Investiţii.
Sediul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se află la în
Anglia la Londra.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este structurată pe
doua departamente, respectiv Banca Comercială şi Banca de Dezvoltare.
Proiectele susţinute de Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
trebuie să contribuie la dezvoltarea sectorului privat, la încurajarea
investiţiilor străine directe, crearea şi consolidarea instituţiilor financiare,
restructurarea industriei, crearea unei infrastructuri moderne pentru dezvoltarea
207
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
sectorului privat, promovarea întreprinderilor mici şi mijlocii, îmbunătăţirea
mediului ambiant.
Sprijinul acordat ţărilor din Europa Centrala şi de Est de către Banca
Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare constă în asistenţa tehnică şi
financiară, în vederea grăbirii procesului de tranziţie la economia de piaţă, la
democraţie, pentru promovarea iniţiativei private şi antreprenoriale.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare operează atât în
sectorul public, cat şi în cel privat, dispunând de un spectru flexibil de
instrumente pentru a sprijini diferite stadii ale tranziţiei la economia de piaţă.
Plasamentele fondurilor Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare sunt direcţionate în proporţie de peste 60% către întreprinderile
sectorului privat, diferenţa mergând către infrastructura publică sau alte proiecte.
Consultanţa oferită de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare este direcţionata pe următoarele domenii:
• servicii consultative;
• identificarea proiectelor, pregătirea şi finanţarea infrastructurii sectoarelor;
• mobilizarea finanţării adiţionale din surse publice şi private, pe baza de
co-finanţare;
• sprijinirea implementării proiectului, inclusiv furnizarea de utilaje şi
echipamente.
Banca îşi distribuie riscul lucrând şi cu alte entităţi care aparţin sectorului
privat, cum ar fi băncile comerciale, fondurile de investiţii şi creditorii
multilaterali (Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca
Europeană de Investiţii).
În situaţia în care Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
joaca rol de co-finanţator al unui proiect, alături de alte organisme financiare,
banca pune condiţii asemănătoare celor impuse de Banca Mondială.
În situaţia finanţării unei întreprinderi private, garanţia creditului o
reprezintă fluxul de lichidităţi generat de proiectatul pentru care s-a acordat
finanţare.
Dacă întreprinderea ce beneficiază de investiţie directa are un partener
credibil, riscul pentru Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este
mult diminuat.
Propunerile de finanţare înaintate Băncii Europene pentru Reconstrucţie
şi Dezvoltare trebuie bazate pe următoarele aspecte:
• proiecte însoţite de planuri de afaceri sau studii de fezabilitate;
• un raport de analiza şi o expertiza asupra partenerilor;
• minimul de fonduri solicitat de banca (5 mii ECU);
• asentimentul pentru finanţarea în monedă convertibilă;
• să corespundă priorităţilor băncii şi în cazul întreprinderilor comerciale;
• disponibilitate de capital (acţiuni) în întreprindere sau pentru proiect.

208
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
În vederea asigurării competitivităţii proiectului, banca încurajează
procurarea bunurilor şi serviciilor pentru proiect pe baza de oferte, acestea fiind
obligatorii în sectorul public.
Creditele acordate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
prezintă câteva caracteristici esenţiale:
• se acordă pe o perioadă de maximum 10 ani pentru întreprinderile
comerciale şi de 15 ani pentru proiectele de infrastructură;
• se acordă în moneda convertibilă sau în valută;
• se acordă în limita a 35% din capitalul pe care îi necesită finanţarea
proiectului;
• rata dobânzii practicata este determină de cea existentă pe piaţă.
Rolul Băncii Europene de Investiţii este acela de a favoriza realizarea
obiectivelor Uniunii Europene, prin acordarea de resurse financiare pe termen
lung pentru realizarea unor investiţii viabile
Acţionarii băncii sunt statele membre, ale căror ministere de finanţe au
constituit Consiliul de guvernatori ai Băncii Europene de Investiţii. Banca
Europeană de Investiţii analizează viabilitatea unui proiect din patru puncte de
vedere, şi anume economic, tehnic, ecologic şi financiar
Analizând în ansamblu rolul Băncii Europene de Investiţii, rezultă că
aceasta vizează favorizarea dezvoltării pieţelor financiare din Uniunea
Europeană. Strategia băncii este în strânsă corelaţie cu cea a statelor membre şi
a altor instituţii din UE, manifestându-se cooperarea şi cu lumea afacerilor şi cea
a bancherilor.
Comparativ cu limita de finanţarea a Băncii Europene pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii limitează volumul
finanţării la 50% din valoarea proiectului.
Criteriile utilizate de Banca Europeană de Investiţii la aprobarea creditelor
se referă la:
• existenta legăturii investiţiei cu orientarea politicii UE;
• viabilitatea tehnică şi financiară a proiectului de investiţii;
• respectarea regulilor de protecţie a mediului înconjurător;
• situaţia financiară a iniţiatorului, perspectivele fluxului de numerar generat.
Scăderea rolului statului în dezvoltarea economică, odată cu demararea
procesului de privatizare, precum şi deficientele bugetare ale multor tari,
constituie motivul pentru care băncile comerciale, instituţiile financiare
multilaterale (Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare), precum şi agenţiile de creditare acordă o atenţie diminuata
garanţiilor date de către stat în sprijinul unor proiecte şi pun accent pe
viabilitatea proiectului în cauză din punct de vedere comercial şi de structura sa
solida, din punct de vedere financiar.

209
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin

7.2. Strategia şi decizia de finanţare internaţională

În pofida multor neajunsuri şi bariere pe care le întâmpină investitorii

străini în mediul de afaceri romanesc, potrivit unor studii de specialitate,
economia României oferă acestora o serie de avantaje.
Acestea fac referire, în principal, la:
• piaţa autohtonă (23 milioane consumatori), a doua ca mărime din Europa
Centrală;
• plasarea geografica la intersecţia principalelor trasee comerciale
tradiţionale, care oferă acces la o piaţa de 200 milioane consumatori pe o
raza de 1000 km;
• facilitaţi extinse de navigaţie maritimă şi riverană (Constanţa este cel mai
mare port la Marea Neagră, iar construirea canalului Rhin-Main-Dunăre
oferă posibilitatea de acces la noi şi permanente rute de navigaţie, de la
Marea Neagra la Marea Nordului);
• costul relativ redus şi nivelul satisfăcător al forţei de munca autohtonă;
• dimensiunea importantă a pieţei interne şi lipsa de concurenţă;
• existenta unor materii prime şi semifabricate relativ ieftine şi accesul facil
la acestea;
• desfăşurarea unor activităţi orientate spre export;
• posibilitatea controlului asupra firmei fără a deţine majoritatea capitalului;
• posibile facilitaţi acordate firmelor cu investiţii străine mari;
• posibilitatea de intrare, în perspectiva, pe piaţa UE pentru capitalul străin
provenit din afara UE;
• spiritul cooperant al întreprinzătorilor români.
Orice investiţie în context internaţional este însoţită de strategii severe de
reducere şi/sau eliminare a riscurilor. Pentru fiecare categorie de risc,
investitorul solicită garanţii din partea partenerului şi a tarii sale. Aceste
garanţii vizează:
• asigurarea ca obiectivele construite nu vor fi naţionalizate, expropriate
sau rechiziţionat;
• asigurarea unor despăgubiri reale în cazul în care, din motive
excepţionale, se face un transfer de proprietate;
• asigurarea posibilităţii de transfer în străinătate a dividendelor, a sumelor
rezultate din vânzarea de acţiuni şi din lichidarea investiţie;
• asigurarea unui regim fiscal care sa prevadă facilitaţi în primii ani de
funcţionare sau pe parcurs;
• existenţa unui regim juridic, clar şi ferm, cu prevederi ce sunt în
concordanţa cu dreptul internaţional.
La rândul său, ţara primitoare va trebui să se asigure în privinţa situaţiei
financiare a investitorului, a funcţionarii obiectivului pe o perioada care sa fie mai

210
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
mare decât perioada de scutire de impozite, a dorinţei investitorului de a
reinvesti în ţara respectiva o parte din profit, a respectării angajamentelor care pot
sa aducă avantaje economice, financiare, sociale promise.
Sintagma investiţiei străine acoperă următoarele activităţi:
• înfiinţarea de noi companii cu capital străin sau în asociere cu persoane
naturale sau legale (companii, cooperative, asociaţii), din România,
filiale, reprezentante;
• contribuţia la creşterea capitalului, a acţiunilor unei companii deja
existente;
• achiziţionarea de concesionari, acorduri pentru conducerea unor activităţi
economice, servicii publice sau unităţilor de producţie aparţinând regiilor
autonome sau companiilor;
• achiziţionarea drepturilor de proprietate;
• achiziţionarea drepturilor de proprietate industrială şi intelectuală asupra
unor proprietăţi mobile şi imobile şi altor drepturi de proprietate;
• dobândirea copyright-ului şi a altor drepturi referitoare la desfăşurarea
activităţilor economice asociate unei investiţii;
• contractarea unor lucrări de exploatare, exploatare şi distribuţie în domeniul
resurselor naturale.
Realizarea obiectivelor de investiţii în străinătate ridică probleme deosebit
de complexe. În primul rând, este necesar sa se stabilească „structura
aportului investitorului străin”, care poate consta din:1
• capital în valuta liber convertibilă;
• maşini, utilaje, mijloace de transport, piese schimb;
• servicii, drepturi de proprietate industrială şi intelectuală (brevete,
licenţe, know-how, mărci);
• venituri şi profituri din activităţi realizate în România, precum şi bunuri
si valori dobândite în condiţiile legii.
Din această structură, doar ultima componentă precizează şi sursa de
finanţare, în cazul celorlalte componente se impune precizarea surselor din care
partenerul străin îşi poate procura valuta şi bunurile pe care urmează a le insera
în capitalul social al obiectivului constituit. Decizia de investire internaţională
se fundamentează şi se realizează în mai multe etape; în fiecare din aceste
etape se înfăptuiesc operaţiuni specifice pieţei financiare şi de credit, precum şi
operaţiunile de pe piaţa monetară internaţională.
Furnizorul de capital, direct sau prin intermediarul repartiţiei financiare
internaţionale, este preocupat de cunoaşterea beneficiarului investiţiei şi a ţării
acestuia.
În acest scop, sunt luate în calcul aspectele de natura economică, financiară,
fiscală, monetară, socială, politică, militară.

1
Conform Legii nr. 35/1991
211
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
„Criteriile”1 urmărite, de regulă, de investitorii străini sunt reprezentate de:
1. restricţiile privind repatrierea capitalului străin (cu un punctaj intre 0 şi 12
puncte, punctajul maxim obtinandu-1 tara care nu impune nici o
restricţie)
2. permisiunea pentru penetrarea capitalului străin (cu un punctaj intre 0 şi
12 puncte, punctajul maxim obtinandu-1 ţara în care investitorul străin
poate realiza investiţii cu 100% capital străin)
3. existenta unor discriminări în raport cu firmele locale (cu un punctaj între
0 şi 12 puncte, punctajul maxim fiind acordat atunci când firma străina se
asimilează cu firmele locale şi punctajul minim când apar interdicţii si
discriminări evidente)
4. starea de convertibilitate şi stabilitatea monedei (pentru ţara cu monedă
convertibilă studiul respectiv acorda 18 puncte, iar pentru ţara cu
monedă care are doar convertibilitate internă, 8 puncte)
5. stabilitatea politică din ţara beneficiarului de investiţii străine (ţările care
au o stabilitate politică pe termen lung primesc un punctaj de 16 puncte,
iar cele unde o lovitură de stat este reala primesc 0 puncte)
6. protecţia vamală pentru produsele obţinute din viitoarea investiţie (acolo
unde se asigura o protecţie largă, punctajul este de 8 puncte, iar unde nu
există, se acorda 2 puncte)
7. nivelul şi posibilităţile de acces la piaţa locala de capital (pentru ţările
unde piaţa de capital este dezvoltată şi funcţionează o bursa de valori,
punctajul este de 8 puncte, iar acolo unde capitalul este redus, punctajul
este de doar 2 puncte)
8. nivelul inflaţiei anuale pe ultimii 5 ani (dacă rata anuală a inflaţiei
depăşeşte 35% se acordă 2 puncte, iar în situaţia în care rata respectiva
este sub 1%, punctajul este maxim, respectiv 14 puncte)
Investitorul străin devine interesat pentru realizarea investiţiei daca ţara
beneficiară a investiţiei întruneşte un punctaj care depăşeşte cifra 40. Având în
vedere aceste criterii, calculul2 pentru tara noastră se prezintă astfel2:

CRITERIU PUNCTAJ
1 10
2 8
3 8
4 8
5 8
6 4
7 4
8 2
TOTAL 48

1
Studiu al Universităţii Harvard (S. U.A.)
2
Bran, P. – „Relaţii financiare si monetare internaţionale”, Editura Economică, 1995
212
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
Etapa de pregătire se încheie, în cazul în care investitorul este interesat, cu
încheierea acordului internaţional de investiţii, act ce conţine drepturile şi
obligaţiile părţilor, clauzele de apărare a investiţiei contra riscurilor etc.
Proiectarea obiectivului, ca o etapă următoare, are la bază un studiu de
fezabilitate, acesta reprezentând o condiţie obligatorie pentru acceptarea
investiţiei de ţara beneficiară sau de partenerii ce furnizează fondurile
financiare.

Conţinutul sintetic al unui „studiu de fezabilitate“1 agreat de investitorii

străini se referă la următoarele obiective principale:
I. Aspecte generale legate de obiectivul ce urmează a fi construit şi de
partenerii viitoarei firme;
II. Diagnosticul juridic, cu precizări clare privind forma de proprietate,
dreptul comercial, dreptul fiscal, dreptul societăţii etc.;
III. Diagnosticul comercial, cu referiri directe asupra pieţei de aprovizionare
şi de desfacere, concurenţa, calitatea clienţilor, politica de preţ, tehnici
de contractare etc.;
IV. Analiza activităţii de investiţie, cu precizarea proceselor tehnologice,
a lucrărilor de construcţii-montaj, a lucrărilor de dare în exploatare
Probleme de management şi aspecte privind resursele umane pentru
noul obiectiv;
V. Diagnosticul financiar, ce cuprinde indicatori economici şi financiari
despre performantele economice, financiare şi manageriale ale
investitorului şi ale beneficiarului investiţiei (dacă rezultă o societate
mixta), precum şi indicatori economici şi financiari previzionaţi
pentru o perioada de 5-10 ani;
VI. Riscuri în activitatea viitoare a obiectivului ce va fi finanţat, ca
urmare a schimbărilor în viitor;
VII. Aprecieri finale, cu precizarea aspectelor pozitive şi a celor negative care
pot influenţa adoptarea deciziei de finanţare externă a investiţiei. În etapa
realizării deciziei de investiţie au loc principalele operaţiuni de
proiectare şi evaluare a obiectivului conturat în studiul de fezabilitate.

Soluţiile tehnice, tehnologice, economice sunt definitivate şi se transformă

cu ajutorul unui etalon internaţional, în preţul investiţiei. Cu ajutorul
modalităţilor de plată ale pieţei monetare internaţionale are loc transferul de
valoare către obiectivul proiectat. Prin mişcarea internaţională a semnelor
băneşti care vehiculează valoarea repartizata financiar are loc cumpărarea de
materiale, utilaje, forţa de munca, informaţii şi înglobarea lor în obiectivul
investiţiei.
1
Metodologia de elaborare a studiilor de fezabilitate recomandata de Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare , 1995

213
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
Rezultatele economice, costurile şi profitul, obţinute în etapa de exploatare
a investiţiei internaţionale, sunt evaluate cu ajutorul unui etalon cu
recunoaştere internaţională. Pe baza acestor elemente are loc
determinarea volumului dividendelor ce se cuvin participanţilor la
constituirea capitalului social, precum şi transferul acestor dividende spre
acţionariat.
În etapa de lichidare a investiţiei internaţionale are loc transferul de
proprietate, la solicitarea investitorului străin sau în situaţii excepţionale. În cazul
acestor situaţii se respecta procedurile legale şi se acordă despăgubiri
corespunzătoare valorii investiţiei.
Acceptarea unei investiţii străine este condiţionată de îndeplinirea
unor exigente financiare şi monetare cuprinse în legislaţie sau în structura
studiilor de fezabilitate.
În primul rând, se condiţionează acordarea garanţiilor şi facilitaţilor în
funcţie de nivelul aportului în natura şi în numerar efectiv vărsat, aport care
trebuie sa reprezinte minimum 20% din capitalul social, dar nu mai puţin de
10.000 USD.
În al doilea rând, diagnosticul financiar al investitorului, al firmei
primitoare a investiţiei şi al obiectivului construit sau dezvoltat trebuie sa prezinte
indicatori economici şi financiari cu un nivel acceptabil. Aceşti indicatori privesc
activitatea trecuta şi curenta (lichiditate, solvabilitate, rentabilitate) precum şi
activitatea viitoare (cash-flow, venituri actualizate, rata internă de
rentabilitate).

7.3. Realizarea de investiţii străine în România

Legislaţia României prevede posibilitatea realizării de investiţii străine pe

teritoriul tării, asigurând investitorilor externi "garanţii şi facilităţi, precum şi
folosirea integrală şi nelimitată a rezultatelor "
Prin „investiţii străine în România”1 se înţelege :
• constituirea de societăţi comerciale, filiale sau sucursale, cu capital
integral străin sau în asociere cu parteneri romani
• participarea la majorarea capitalului social al unei societăţi existente
• concesionarea, închirierea sau locaţia gestiunii a unor activităţi economice,
servicii publice, unităţi de producţie
• dobândirea dreptului de proprietate, de creanţe
Investitorul străin trebuie să respecte legislaţia romană, "să nu încalce

1
Legea nr. 35/1991 , republicata în 1993

214
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
normele de protecţie a mediului înconjurător, să nu aducă prejudicii intereselor de
securitate şi de apărare naţională a României şi să nu dăuneze ordinii publice,
sănătăţii şi moralei"
Comparativ cu alte ţări central şi est-europene, volumul investiţiilor
străine directe în România este relativ scăzut ca rezultat al următoarelor
considerente:
• Influenţa factorilor de natură obiectivă, cum sunt:
1. cererea mare de capital străin în lume şi, mai cu seamă, în această parte
a Europei
2. volumul limitat al ofertei de investiţii străine directe
3. nivelul relativ scăzut al dezvoltării economice şi sociale
4. lipsa unor elemente infrastructurale şi a unor mecanisme de piaţă
concurenţială instituţionalizată
5. existenta unor factori externi defavorizanţi (ex. războiul din Iugoslavia)
• Influenţa factorilor de natură subiectivă, cum sunt :
1. ritmul lent al reformei economico-sociale, al privatizării şi restructurării
2. masuri eronate de decizii economice şi financiare
3. rata înaltă a inflaţiei
4. creşterea blocajului financiar
5. instabilitatea legislativă
6. fiscalitatea ridicată
7. extinderea corupţiei şi a birocraţiei

Dinamica investiţiilor
Numărul companiilor cu capital străin în România

din care
Număr total de
Ţări din
Anii firme
Uniunea Alte ţări
înregistrate
Europeană
1995 6291 2728 6563
1996 12211 4241 7970
1997 10819 377 6442
1998 11561 5072 6489
1999 3792 1155 2637
2000 4026 1353 2673
2001 5773 1975 3798
2002 9150 313 6027
2003 7873 3039 4834
2004 1993 831 1162
Total 73489 27894 45595
Sursa: date de la Registrul Comerţului

215
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
Libera circulaţie a factorilor de producţie, în cadrul cărora capitalul
circulant ocupă un loc important, reprezintă unul din elementele definitorii ale
fundamentelor Uniunii Europene.
Alături de relaţiile comerciale extinse intre tarile membre ale UE,
investiţiile de capital dintr-o tară membră în economia altei ţări membre
reprezintă ponderi predominante în volumul total al investiţiilor străine directe
ale ţărilor respective.
România, ca ţară candidată la Uniunea Europeană a cunoscut un influx
de investiţii străine directe, crescând de la un an la altul, dar în ritmuri diferite.
Cu toată dinamica înregistrată de investiţiile străine directe în perioada la
care ne referim (1995-2004), trebuie să menţionez că, în prezent, volumul şi
structura sectorială şi regională ale investiţiilor străine directe în România nu
reflecta nici potenţialul de atracţie pe care-1 reprezintă economia noastră
naţionala şi nici capacitatea de absorbţie a acesteia.
Din 1991, când a fost adoptata Legea nr.35 privind regimul investiţiilor
străine şi pană la începutul anului 2004, în ţara noastră au fost create şi
înmatriculate peste 72.000 companii cu capital străin.
În prima parte a deceniului, societăţile străine din România aveau un
potenţial mai redus, capitalul transnaţional căutând, mai curând, să tatoneze
terenul pentru investiţiile sale viitoare.

Valoarea capitalului subscris de firmele cu participare străină de capital

– milioane USD –
din care
Număr total de
Ţări din
Anii firme
Uniunea Alte ţări
înregistrate
Europeană
1995 702.1 451.8 250.3
1996 364.8 240 124.8
1997 414.8 277 137.8
1998 902.7 398.9 503.8
1999 321.6 119.5 202.1
2000 707.3 418.6 288.7
2001 508 259.1 248.9
2002 274.7 152.7 122
2003 307.3 246.4 60.9
2004 50.8 35.5 15.3
Total 4554.1 2599.5 1954.6
Sursa: date de la Registrul Comerţului

216
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
Trebuie spus că evoluţia cadrului juridic pentru investiţiile străine a fost
pozitivă şi destul de rapidă, deşi a înregistrat unele ezitări, la scurte intervale s-
au adus corectivele necesare sugerate chiar de partenerii străini.
Condiţiile existente şi interesul investitorilor străini s-au materializat
intr-un stoc acumulat de investiţii străine directe, timp de 9 ani, de cca. 4.500
miliarde USD.
Drumul parcurs până la această acumulare nu a fost continuu ascendent.
El a cunoscut cel mai înalt vârf în 1998, de peste 900 milioane USD, o zvâcnire
de peste 700 milioane USD în anul 2000, după care au urmat trepte abrupte ale
scăderii, situându-se la nivelul a 307 milioane USD în anul 2003.
În perioada menţionată mai sus, investiţiile străine directe au fost mai
mult sau mai puţin crescătoare în fiecare an, dar, în ciuda acestei dinamici
permanente, volumul total cumulat al investiţiilor străine directe nu poate fi
considerat suficient şi satisfăcător, dacă luăm în calcul potenţialul economic
al ţării şi nevoile sale pentru relansarea unei dezvoltări sustenabile.
Apreciez că investiţiile străine directe au în continuare o contribuţie
însemnată în crearea sectorului privat în economie cooperarea dintre
Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi întreprinderile mari din ţara şi străinătate
prin formarea unor reţele de afaceri (network business), externalizarea unor
activităţi economice din România în străinătate şi internalizarea unor
activităţi din străinătate în România, mai ales în domeniul tehnologiilor
avansate îmbogăţirea ofertei de bunuri şi servicii pe piaţa romanească.
În această perioadă există o serie de preocupări privind aceste finanţări,
astfel Ministerul Dezvoltării şi Prognozei şi Delegaţia Comisiei Europene au
lansat „Schema de asistenţă nerambursabilă pentru Întreprinderile Mici şi
Mijlocii“ din cadrul Programului finanţat de Uniunea Europeană, PHARE 2004,
de Coeziune Economică şi Socială.
Se pot finanţa proiecte de investiţii care contribuie la crearea de noi
întreprinderi sau la dezvoltarea micro-întreprinderilor sau întreprinderilor deja
înfiinţate. Programul îşi propune, de asemenea să sprijine accesul Întreprinderile
Mici şi Mijlocii, la serviciile de dezvoltare a afacerilor.
În cadrul acestei scheme de finanţare se va acorda prioritate proiectelor
care vor îmbunătăţi calitatea şi cantitatea produselor şi serviciilor furnizate,
precum şi celor care vor crea noi locuri de muncă şi care vor fi implementate în
cele 11 zone de restructurare industrială şi cu potenţial de creştere economică.
Valoarea finanţării nerambursabile pentru o întreprindere poate fi între
10.000 şi 100.000 euro. Finanţarea nerambursabilă poate acoperii maxim 60%
din costurile totale ale proiectului, restul urmând a fi finanţat de beneficiar, din
propriile sale resurse.
Investiţiile eligibile sunt destinate finanţării de utilaje, echipamente,
mijloace de transport necesare pentru dezvoltarea afacerii.

217
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
Pentru a beneficia de credite în condiţiile date, o micro-întreprindere sau
o întreprindere mică şi mijlocie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• să fie înfiinţată şi să aibă sediul în România
• să aibă capital integral privat;
• să nu aibă mai mult de 249 de angajaţi, pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii
şi cele nou înfiinţate şi până-n nouă salariaţi pentru micro-întreprinderi.
• să nu aibă o cifră de afaceri mai mare de 8 milioane de EUR;
• să nu aibă datorii la bugetul de stat, bugetele speciale sau credite restante -
valabil pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii existente;
• să nu aibă pierderi conform ultimului bilanţ contabil înregistrat, cu excepţia
întreprinderilor nou înfiinţate;
• să nu reprezinte o filială a unei societăţi care nu este Întreprindere Mică sau
Mijlocie.

Programele de creditare care se derulează în perioada 1999-2004 sunt

iniţiate de Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Programul Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare, Banca Mondială, în parteneriat cu Guvernul României sau cu
instituţii publice şi private române.

În programele de creditare mai sunt implicate şi instituţii guvernamentale

sau private din diferite ţări, în special din Europa şi SUA într-o îmbinare public
privată menită să asigure eficientizarea proiectelor propuse.

Urmare unei selecţii efectuate, putem enumera implicarea în proiecte de

creditare în curs de derulare în România, a următorilor:
- Fondul Româno-American pentru Investiţii (FRAI);
- Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW)- Germania;
- Internaţional Finance Corporation;
- Guvernul Elveţiei şi Swiss Agency for Development and Cooperation care
acţionează prin fundaţiile Heks/Eper, FAER şi LAM, precum şi Societăţi
de sorginte ecumenică cum ar fi Coopertativa Ecumenică de Dezvoltare.

Partenerii români prin care se derulează programele de creditare sunt

reprezentaţi de societăţi bancare :
- Banca Comercială Română;
- Banca Română pentru Dezvoltare GSG ;
- Banca Comercială „Ion Ţiriac”;
- Banca de Export- Import a României;
- Banca Românească;
- Casa de Economii şi Consemnaţiuni;
- Alpha Bank;
- BancPost
218
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
După cum se observă firmele care vor obţine finanţări pe termen scurt şi
mediu în cadrul linilor de credit trebuie să îndeplinească anumite criterii
referitoare la dimensiune, condiţii de operare şi situaţie financiară. Băncile sunt
într-o concurenţă acerbă pentru a atrage pe lângă populaţie şi mici
întreprinzători.

Acordul de finanţare trebuie să cuprindă clauze prin care beneficiarul final

este obligat:
- să utilizeze creditul numai pentru realizarea proiectului respectiv şi să
finalizeze proiectul în termenul specificat;
- să achiziţioneze bunuri, să procure servicii şi să beneficieze de lucrări
necesare realizării proiectului prin licitaţie internaţională;
- să respecte reglementările naţionale sau cele ale Uniunii Europene privind
protecţia mediului, conservarea energiei, sănătatea şi siguranţa,
- să menţină în bună stare de funcţionare bunurile finanţate;
- să permită persoanelor desemnate să viziteze spaţiile, echipamentele şi
lucrările care fac parte din proiect şi să le furnizeze toate informaţiile şi
asistenţa solicitată.

Facilităţile de creditare se referă la:

- durata de creditare - în principal credite acordate pe o durată de peste 5
ani;
- prezenţa unei perioade de graţie - în general de 1an de zile;
- cerinţe de rezonabilitate în ce a ce priveşte rata dobânzii, comisioanele,
perioadele de rambursare şi garanţiile.

Împrumutatul va întocmi rapoarte de evoluţie semestriale şi anuale despre

participarea sa la facilitatea de finanţare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
Informaţiile furnizate în aceste rapoarte se vor referi la beneficiarul final, la
finanţarea subsidiară şi la proiectul finanţat, oferind o imagine detaliată asupra
folosirii resurselor.

Investiţiile străine directe reprezintă o pondere relativ redusă în volumul

total al investiţiilor din România, circa 10 - 12%, în perioada 1995-2004.
Capitalul investit de către autohtoni este predominant cantitativ, în timp ce
capitalul străin, în multe cazuri, poate fi considerat superior din punct de vedere
calitativ.

219
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin

Contribuţia unor ţări la investiţiile străine directe în România

în perioada 1990 – 2004

– milioane USD –
Valoarea totală a capitalului
Nr. crt. Ţara subscris în valută
Milioane USD %
1 Olanda 552.7 12
2 Germania 467.9 10
3 Cipru 385.8 8
4 Italia 336.1 7
5 SUA 321.6 7
6 Franţa 309.8 7
7 Coreea 254.9 5
8 Marea Britanie 236.2 5
9 Austria 230.6 5
Sursa: date de la Registrul Comerţului

Constatăm că, în următorii patru ani (2004-2008), potrivit prognozelor

din strategia dezvoltării economice a României pe termen mediu, investiţiile
străine directe anuale vor creste în anii 2005 şi 2006, urmând ca, în următorii
ani, să se menţină la un nivel anual constant de 1,8 miliarde USD, în timp ce
ponderea lor se va reduce de la 23% în 2005 la 17.3% în 2008.

Volumul prognozat al investiţiilor autohtone şi străine

în perioada 2004 – 2008

- miliarde USD -
Anii
Indicatori
2004 2005 2006 2007 2008
Formarea brută de capital 6.86 7.39 8.28 9.21 10.43
Investiţii străine directe 1.3 1.7 1.8 1.8 1.8
Ponderea investiţiilor străine
directe în formarea brută de 18.95 23.1 21.7 19.5 17.3
capital
Sursa: date din Strategia Naţională de Dezvoltare Economică a României pe termen mediu

Între elementele noi care marchează evoluţia economiei mondiale în

ultimul deceniu al secolului XX, în condiţiile globalizării, se numără formarea,
întărirea şi diversificarea unei noi ramificaţii al investiţiilor străine directe.

220
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
Această extindere este orientată spre ţările în tranziţie, care au avut regimuri
comuniste, cu o localizare în Europa Centrala şi de Sud-Est, alta în Rusia, alta
în zona caucaziană şi alta în Asia Centrală.
Se poate spune, totuşi, că investiţiile străine directe se constituie într-un
flux mondial ce se practică prioritar între ţările bogate. Această realitate ne
impune să reflectăm mai asiduu asupra reprezentărilor vechi cu privire la
atractivitatea prioritară pe care le au pentru investitorii străini, abundenţa relativă
a resurselor naturale sau rezervoarelor de forţă de muncă ieftina şi/sau calificată
şi să luăm în considerare în cea mai mare măsura avantajele competitive şi
tendinţele proprii economii.
Problema este următoarea: pe de o parte, capitalurile libere caută să
găsească locurile cele mai favorabile din lume pentru a obţine profituri; pe de
altă parte, ţările cu salarii scăzute par a fi într-o poziţie avantajoasă în atragerea
de investitori străini prin îmbinarea tehnologiilor occidentale cu forţa de muncă
ieftina.
Apreciez că strategia de dezvoltare a economiei romaneşti pe termen mediu
a avansat estimarea ca, pentru atingerea creşterii economice prevăzute în
perioada 2004-2008 este necesar ca proiectele industriale să fie susţinute cu
investiţii de cea. 16.5 – 17 miliarde USD, din care, mai puţin de jumătate,
proveniţi din credite externe.
În intervalul de timp 1999-2004 au venit şi au făcut investiţii în România
companii de diferite feluri. Unele au relaţii tradiţionale cu ţara noastră, dinainte
de cel de-al doilea război mondial, cum este SHELL, sau din perioada
postbelică a industrializării României, cum sunt ABB sau Timken.
Unele sunt corporaţii cu întinse reţele internaţionale, cum sunt COCA-
COLA, PEPSI COLA, Mc. DONALDS, PROCTER&GAMBLE, DHL, din
domeniul alimentaţiei şi serviciilor, SIEMENS din domeniul electrotehnic, IBM,
COMPAQ, HEWLETT PACKARD, XEROX, din sectorul computerelor şi
tehnologiei informaţionale, ERICSSON, NOKIA din telecomunicaţii,
GENERAL MOTORS, lider în domeniul construcţiilor de maşini pentru
transport rutier şi feroviar, DAEWOO şi RENAULT, cunoscute în ramura
automobilelor, VIVENDI în exploatarea resurselor de apă, LAFARGE în
industria cimentului S.A.
Evantaiul ramurilor unde s-au făcut investiţiile străine directe este destul
de larg, datorită, între altele, structurii extrem de diversificate a economiei
româneşti de până în 1990, cât şi faptului că nu au existat strategii coerente
pentru dezvoltarea şi profilarea economiei în ansamblul său.
Stocul de investiţii străine directe localizat până la finele anului 2004 în
ţările Europei Centrale şi de Răsărit este apreciat de UNCTAD la peste 90
miliarde USD, dar distribuţia lui pe ţări este marcată de un dezechilibru
pronunţat.
În proporţie de trei sferturi el este concentrat în patru ţări: Polonia,
Ungaria, Cehia şi Federaţia Rusă. Se remarcă, de asemenea, faptul că stocul de
221
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
investiţii străine directe pe ansamblul regiunii este dominat de investiţii provenite
din ţări ale Uniunii Europene, a căror pondere se ridică la circa două treimi în
2004.
Este o realitate ca, între ţările în tranziţie, se desfăşoară o competiţie
pentru atragerea investitorilor străini, dar aceasta nu trebuie tratată ca o
competiţie hipica.
Atragerea investiţiilor străine directe este un proces complex de influenţare
a deciziilor investitorilor, care pornesc de la starea de fapt din fiecare ţară, se
ghidează după anumite criterii şi interese economice, sociale, politice, culturale
şi au în vedere propria situaţie şi strategie.
Fără a minimaliza capacităţile şi aportul lor pozitiv, totuşi corporaţiile
transnaţionale nu trebuie considerate şi nici nu sunt un fel de făcători de minuni,
care prin investiţiile lor ar aduce izbăvirea de vicisitudinile şi chinurile tranziţiei
şi ar deschide poarta bunăstării.
Comportamentul lor nu este nici el perfect, în unele cazuri, valoarea
sumelor vărsate de investitorii care achiziţionează întreprinderi ce se
privatizează este mai mică, mergând chiar pana la 50% decât cea subscrisa. În
alte cazuri, cum a fost cel de la Romtelecom în anul 2001, investiţia nu a generat
o societate de oligopol, ci a însemnat înlocuirea unui monopol de stat cu un
monopol privat.
Este adevărat ca fluxul de investiţii străine directe contribuie la
includerea economiei noastre în procesul de globalizare, dar aceasta se face
punându-ne în postura de receptori ai globalizării şi , într-o anumită măsura, prin
marginalizarea capitalului autohton.
Nu este de neglijat faptul că, de pe urma investiţiilor străine directe,
capitalul uman are adesea de suferit sub un dublu aspect: în condiţiile în care
o parte din personal trece în rândul şomerilor în urma măsurilor luate de
firmele străine după achiziţionarea întreprinderii şi în condiţiile regimului
exagerat de sever de lucru impus de unii patroni noi, diferit de cel aplicat în
ţările de origine a capitalului investit sau de metodele moderne folosite de alte
corporaţii.
Este greu de apreciat proporţia în care profiturile obţinute în urma
investiţiilor străine directe au luat drumul străinătăţii, către societăţile mamă şi
cea în care au rămas în România şi au fost reinvestite.
Declinul unei economii face ca marile corporaţii transnaţionale sa aibă
rezerve în a investi intr-o asemenea economie, riscurile fiind crescute.
Scăderea gravă de circa 18% a PIB-ului din perioada 1997-1999 şi declinul grav
al economiei româneşti în această perioadă, pun companiile transnaţionale care
au investit aici într-o dublă postură.
Pe de o parte, chiar dacă mai puţine ca volum, totuşi noi investiţii străine
directe s-au adăugat în aceşti trei ani, dovedind că anumite corporaţii care le-au
întreprins sunt realiste, găsesc mulţumitoare condiţiile existente în România şi
iau în calcul perspective favorabile.
222
 CAPITOLUL 7
Finanţarea societăţilor comrciale prin capital străin
Pe de altă parte, în anii 1996- 2000 s-a acumulat un stoc deloc neglijabil de
investiţii străine directe, cifrat la 3.4 miliarde USD, împărţit intre diferite
corporaţii. Acest capital avea şi are capacitatea de a lucra mai eficient,
conlucrează cu cel autohton într-o serie de cazuri dar, cu toate acestea, rezultatele
sale nu au putut contracara căderea PIB-ului şi contribui la stimularea mai
puternică a exporturilor în anii următori. Este evident ca unii investitori veniţi în
acel răstimp s-au aflat într-o fază de reconstrucţie a unităţilor achiziţionate şi, ca
atare, contribuţia lor în anii respectivi la dezvoltarea economică a fost mai
redusă.
Se consideră necesară crearea în ţara noastră de zone (districte)
preferenţiale pentru investiţii directe străine şi pentru producţii destinate
exportului, dotate cu infrastructura şi alte facilitaţi (ex.: Thailanda).
Situaţia şi zestrea de care dispun investitorii străini - existenţi şi
potenţiali - impun implicarea lor mai activă şi mai eficientă în procesul
relansării, restructurării şi modernizării economiei romaneşti, în
concordanta cu cerinţele globalizării şi ale integrării în UE.
„Globalizarea cere competitivitate”1 – aceasta însemnând că atunci când
gradul de deschidere al economiei creste, cu atât pieţele vor sancţiona orice
relaxare a politicilor macroeconomice nejustificată economic sau orice altă
eroare de politică economică. În această perioadă este necesar să se promoveze
politici prudente, deoarece are loc tranziţia de la o economie închisă spre o
economie din ce în ce mai deschisă.
O economie deschisă cum este şi a ţării noastre, operează sub
constrângeri externe şi modificările aduse politicilor macroeconomice sunt
răsplătite sau penalizate.
La nivel macroeconomic trebuie evitate deficitele fiscale nesustenabile
sau supraaprecierea monedei, fapt care nu este posibil fără existenţa unor
societăţi puternice în condiţiile globalizării, societăţile comerciale româneşti este
necesar să-şi amelioreze capacitatea de a face faţă creşterii permanente a
concurenţei internaţionale, politicile industriale jucând un rol foarte important.
Fără societăţi puternice, competitive, pieţele româneşti de bunuri vor fi
invadate de bunuri străine, cu sau fără protecţionism. Cu alte cuvinte „eforturile
pentru creşterea competitivităţii sunt stimulate de constrângerile bugetare tari,
iar acestea evită deteriorarea poziţiei contului curent şi creşterea economică
nesustenabilă, ceea ce permite, o altă calitate, un alt tip de relaxare a politicilor
monetare şi fiscale.“
Ţara noastră poate să-şi asigure consolidarea creşterii economice, la
nivelul potenţialului său real, impulsionând, prin politicile promovate cât mai
multe companii autohtone, asemeni noilor membri ai Uniuni Europene, spre a se
angrena în relaţii internaţionale complexe de tip nou, în concordanţă cu
interdependenţele pe care le presupune globalizarea economică.

1
Isărescu, M. - „Reflectii Economice“, Editura Expert, 2001
223