Studiul 8

Ideile din studiul biblic sunt scrise cu roşu

 Sabat - Roada Duhului Sfânt
 Textul de memorizat – “Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga
răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor
lucruri nu este lege”. Galateni 5:22
 ·  În cazul în care Duhul Sfânt este o persoană a Trinităţii, atunci “roadele” Duhului Sfânt sunt
rezultatul lucrării sale, prin care îi face roditori pe cei ce-l ascultă şi i se închină.
· Mulţi înţeleg în felul acesta textul de mai sus, aşa că înţelegem foarte bine motivul pentru care se
simt datori să-şi apere “sursa” binecuvântărilor pe care le primesc.
· Totuşi, cei care nu se vor opri aici din studiul lor pentru a trage deja concluzii dogmatice, vor observa
că în versetul următor ni se spune: “Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească
împreună cu patimile şi poftele ei”.
· Aşadar, apotolul Pavel ne spune Cine este Cel care ne face “roditori”: Hristos Isus!
· Lucrul acesta devine şi mai evident când citim propria sa mărturie referitoare la felul în care a devenit
el însuşi “roditor”, mai “roditor” decât toţi ceilalţi apostoli:
* 1 Corinteni 15:10 “Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine  n-a fost zădarnic;
ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine”.
* 2 Corinteni 12:2  Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al
treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul
acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie), a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte,
care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. Cu un astfel de om mă voi
lăuda; dar întrucît mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. Chiar dacă
aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre
mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine. Şi ca să nu mă umflu de
mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca
să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngîmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-
a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi
lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea
simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci când
sunt slab, atunci sunt tare.
* Galateni 2:20 “Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos
trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care
m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. Nu vreau să fac zădarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă
neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos
* 1 Corinteni 2:16 “Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă
avem gândul lui Hristos.
· Aşadar, apostolul Pavel spune că “roadele” care se văd în viaţa lui sunt rezultatul comuniunii sale cu
Hristos, care “trăia” în el.
· Şi dacă toate aceste declaraţii făcute de apostolul Pavel prin care ne spune exact Cine este Cel care
produce aceste “roade” nu sunt suficiente, să observăm şi ce spune el despre Duhul care produce
“roade” în chiar această epistolă adresată celor din Galatia:
* Galateni 4:4 “Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie,
născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea. Şi pentru că
sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!”
 Duminică - Dragostea
 · Desigur, toţi vorbim despre dragoste dar fiecare înţelege diferit semnificaţia acestui cuvânt. În ce ne
priveşte, noi credem că Cel care poate defini şi manifesta corect noţiunea de “dragoste” este Cel ce
este dragoste, singurul Dumnezeu adevărat:
* 1 Ioan 4:9 “Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume
pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El”.
* Ioan 1:14 “Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit
slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”.
* Ioan 1:18 “Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela
L-a făcut cunoscut.”
* Ioan 3:16 “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca
oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.
· Cum însă doctrina despre Trinitate susţine că Dumnezeu nu are un Fiu, ci acesta este doar un termen
“metaforic”, ne întrebăm cum se mai poate înţelege dragostea adevărată?
· Dragostea presupune încrederea totală în cuvântul celui iubit, în cazul nostru Dumnezeu Tatăl şi Isus
Hristos, Fiul Lui.
· Dar dacă declaraţiile de dragoste cele mai explicite şi clare pe care ni le-a făcut însuşi Dumnezeu sunt
puse la îndoială de teologi şi sunt “interpretate” după criteriile lor filozofice, atunci ne întrebăm dacă nu
cumva le-ar conveni mai mult să nu mai citim singuri Scriptura...
 Luni - Bucuria şi pacea
 Ideea că bucuria şi pacea sunt roade ale Duhului este în pericolul de a fi interpretată greşit.
 · La fel de mare este pericolul ca şi alte lucruri să fie interpretate greşit!
· De aceea trebuie să ne dăm silinţa şi să verificăm modul în care am ajuns să credem ceva şi să
respingem altceva. S-ar putea să avem surprize!...
· Dar fiindcă tot vorbim de pace, să reţinem câteva texte pe această temă:
* Ioan 14:27 “Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima,
nici să nu se înspăimânte.
* Ioan 16:33 “V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar
îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”
* Romani 1:7 “Deci, vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi
sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!”
* 1 Corinteni 1:3 “Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
* 2 Corinteni 1:2 “Har şi pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
* Galateni 1:3 “Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Domnul nostru Isus Hristos!”
* Efeseni 1:2 “Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos”.
* Filipeni 1:2 “Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!”
* Coloseni 1:2 “către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, care sunt în Colose: Har şi pace de la
Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos”.
* Coloseni 3:15 “Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să
stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători”.
* 1 Tesaloniceni 1:1 “Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu
Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
* 2 Tesaloniceni 1:2 “Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!”
* 1 Timotei 1:2 “către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu,
Tatăl nostru, şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!”
* 2 Timotei 1:2 “către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl, şi
de la Hristos Isus, Domnul nostru!”
* Filimon 1:3 “Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!”
· Dacă toate aceste texte nu vor fi suficiente, vă mai putem oferi şi altele! Important este să ştim Cine
ne dă adevărata pace, pentru a o primi cu adevărat!
 Marţi - Îndelunga răbdare
 Îndelunga răbdare suportă multe nedreptăţi, fără să caute să se răzbune prin cuvânt sau prin faptă.
· Modelul nostru suprem de răbdare şi îndelungă răbdare este Isus, Fiul lui Dumnezeu.
· În timp ce era batjocorit şi bătut de cei “responsabili” cu starea spirituală a naţiunii, Isus nu s-a
răzbunat nici prin cuvânt, nici prin faptă!
· Iată declaraţiile lui Isus pe care le-a făcut în acele ore de teribile ispite şi încercări:
* Matei 26:55 “În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: „Aţi ieşit ca după un tîlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca
să Mă prindeţi. În toate zilele şedeam în mijlocul vostru, şi învăţam norodul în Templu, şi n-aţi pus
mâna pe Mine. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin prooroci.”
* Ioan 18:19 “Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. Isus i-a
răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în Templu, unde se
adună toţi Iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns. Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce M-au
auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.” La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii,
care stăteau acolo, a dat o palmă lui Isus şi a zis: „Aşa răspunzi marelui preot?” Isus i-a răspuns:
„Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?”
* Matei 26:62 “Marele preot s-a sculat în picioare, şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia
împotriva Ta?” Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să
ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” „Da” i-a răspuns Isus „Sunt! „Ba mai mult, vă spun că
de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii
cerului.”
* Matei 27:46 “Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică:
„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
·  În acele ore de cruntă ispită, Isus Hristos Şi-a manifestat îndelunga Sa răbdare faţă de oameni, aşa
cum n-a mai făcut-o nimeni vreodată. Ce anume a făcut Isus?
· În primul rând, El nu s-a dezis de Tatăl şi de identitatea Sa, pe care i-o dădea legătura cu El. Ce
legătură are asta cu “îndelunga răbdare”? veţi întreba.
· Iată legătura: de atâtea ori şi în atâtea moduri Isus le-a spus Cine este El. Mai mult, însăşi Tatăl din
ceruri L-a declarat public pe Isus ca Fiu al Său, dar nimeni nu-L credea.... Nici măcar ucenicii! Acum să
ne gândim: ce înseamnă această calitate, de a repeta la nesfârşit un adevăr şi totuşi cei cărora le
vorbeşti să nu te creadă, dacă nu “îndelungă răbdare”?
· În al doilea rând, deşi El s-a supus “tratamentului” prescris de mai marii zilei, totuşi nu şi-a ascuns
îndelunga răbdare faţă de ei, prin faptul că le-a vorbit în aşa fel încât să-i “trezească” din beţia lor
spirituală!
· Prin cele două declaraţii “Aţi ieşit ca după un tâlar...” şi “ dacă am vorbit rău, arată ce am spus
rău...”, Isus le oferă o şansă în plus ca ei să “vadă” realitatea situaţiei în care se aflau...
· Aşadar, cine vrea să înţeleagă îndelunga răbdare s-o observe cu atenţie în viaţa lui Isus. Altminteri, s-
ar putea s-o “înţeleagă” la fel de greşit ca şi pacea!
Miercuri - Bunătatea şi facerea de bine
Încearcă să faci o recapitulare a ceea ce am studiat până acum cu privire la roada Duhului: toate
aceste atribute se găsesc în Isus.
 · Teologii tocmai au făcut o declaraţie care le-ar putea lua vălul de pe ochi să înţeleagă adevărul clar
al Scripturii care spune că “Domnul este Duhul”! (2Corinteni 3:17).
· Prin urmare, este numai normal ca toate aceste “roade” ale Duhului să se găsească în Isus. El ne-a
dat Duhul Lui, caracterul Lui, modul Lui de a fi şi de a se manifesta, ne-a dat atributele Sale, pe care
le-a “testat” cât timp a fost ispitit în toate lucrurile, ne-a dat prezenţa Sa - imperceptibilă celor
necredincioşi dar perceptibilă celor credincioşi!
· Cum să mai formulăm acest gând ca să-l poată înţelege şi cei ce ne consideră eretici?...
· Sau cei aflaţi “la putere” astăzi nu cred cuvintele lui Hristos, care a spus: “Iată că Eu Sunt cu voi în
toate zilele, până la sfârşitul veacului”?
 Joi - Credinţa şi credincioşia
 O aşa-zisă credinţă, care nu conduce la supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu, nu este una autentică,
ci doar o contrafacere a lui Satana. O credinţă care nu este vie şi mântuitoare este o simplă teorie.
Credinţa este întotdeauna practică şi conduce la acţiune.
 · Credinţa  ... se vorbeşte mult despre credinţă, dar se vede atât de rar! Care este cauza?
· Răspunsul trebuie să fie undeva... în Scriptură! Dar cine mai are astăzi timp să-l studieze?...
· Ce ne spune Scriptrua? Iată: “Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”.
Romani 10:17.
· Observaţi că ajungem din nou la “sursa” darurilor şi roadelor noastre: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
“Căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” spunea El. Şi aşa este!
· Acum, iată ce spune Isus despre credinţa generaţiei care va fi martora venirii Sale: “Dar când va veni
Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”
· Din moment ce “credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvântul lui Hristos”, iar astăzi toţi
avem Scripturile, de ce nu avem credinţa cea “vie şi mântuitoare”? Ce nu este bine?
·  Noi răspundem astfel: răul stă în faptul că nu suntem lăsaţi liberi în cercetarea ei.
· Răul stă în faptul că ni se impun restricţii de interpretare, că ni se impun “interpretări” de-ale
teologilor, de-ale oamenilor, iar dacă îndrăznim cumva să punem la îndoială marea lor “înţelepciune”,
atunci urmează blamul şi condamnarea!
·  Tot aşa a fost şi pe vremea lui Isus. Oamenii au fost “legaţi” de chiar conducătorii lor spirituali prin
dogme, tradiţii şi învăţături omeneşti, care însă desfiinţau “frumos” Cuvântul clar şi plin de putere pe
care l-a dat Dumnezeu.
· De aceea a fost necesar ca Domnul să-i avertizeze pe ucenicii lui “:să se păzească de aluatul pîinii, ci
de învăţătura Fariseilor şi a Saducheilor”. Matei 16:12.
· Şi tot de aceea a fost nevoie ca Domnul să “ridice” mereu şi mereu oameni simpli din popor, care să
demaşte învăţăturile false introduse în biserici din motive politice şi nu din dorinţa sinceră de a-L
asculta pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui.
· De aceea i-a “ridicat” Domnul pe pionierii bisericii noastre, ca ei să predice lumii o solie curată,
adevăratul Cuvânt al lui Hristos, nealterat de învăţăturile Babilonului.
· Şi ei au fost fideli chemării lor în tot timpul vieţii. Dar după moartea lor, alţii, care se consideră mai
“pregătiţi” teologic, i-au declarat eretici şi s-au dezis atât de proprii lor părinţi spirituali cât şi de
învăţătura curată a Scripturii.
· Aşadar, nu este nici o mirare că astăzi nu mai vedem “credinţa” cea vie! În schimb vedem o formă de
evlavie şi servicii divine lipsite de putere spirituală...
· Păcat, ar putea fi altfel... Domnul să se-ndure de biserica Sa!