Povestea lui Harap-Alb - particularitățile de construcție ale unui personaj

Odată depășită vârsta de început a literaturii noastre, a doua jumătate a

secolului al XlX-lea aduce o dezvoltare importantă a fenomenului literar românesc,
sub influența lui Titu Maiorescu exercitată la Junimea. în această epocă se vor face
remarcați unii dintre cei mai interesanți scriitori români, cunoscuți și sub titulatura de
clasici -Creangă, Slavici, I.L. Caragiale și Eminescu.

Ion Creangă rămâne în istoria literaturii datorită stilului său original care a
reușit să dea o formă nouă unor elemente folclorice, unor mentalități și unor motive
literare cu valoare universală. Deși cele mai cunoscute rămân poveștile lui, puține
dintre textele scriitorului moldovean respectă cu adevărat tiparul clasic al basmelor.
Una dintre puținele excepții este Povestea lui Harap-Alb, text care păstrează
valențele realiste specifice lui Creangă, dar adaugă elementele fabuloase, care au
aici o pondere semnificativă.

Tema textului este cea tradițională, a luptei dintre forțele binelui și cele ale
răului, însă felul în care este ilustrată stă sub semnul originalității. Construcția
personajelor contribuie la această amprentă, întrucât protagonistul ce dă și titlul
prozei (Harap-Alb) depășește tipologia clasică a eroului de basm. Acesta este
construit în manieră realistă, cu lumini și umbre, rămânând mai aproape de uman
decât de imaginea fabuloasă a unui asemenea erou. Caracterizarea cea mai clasică
a eroului rezulta din analiza numelui sau.

La începutul textului eroul este definit prin raportare la tatăl său. Acesta nu
are încă un nume și este caracterizat fie ca “fiul cel mic al craiului” (de narator), fie
“crăișorul” (de Sfânta Duminică). Călătoria pe care o va parcurge va echivala cu
definirea propriei identități. Astfel, episodul coborârii în fântână devine sinonim cu
desprinderea de sub aripa protectoare a tatălui și cu îmbrățișarea unui nou statut.
Spânul îl va numi mod ironic „Harap-Alb”. Primul termen al oximoronului exprimă
statutul de rob proaspăt dobândit, în timp ce termenul „alb” amintește de adevărata
sa origine nobilă. Identitatea de slujitor este pentru erou un rău necesar. Ea vine ca o
pedeapsă pentru nesocotința față de sfaturile oferite de crai și pentru naivitatea
motivată de lipsa de experiență.

Coborârea în infern a protagonistului devine ocazia de a-și demonstra

calitățile. Deși trece prin momente grele, Harap-Alb nu uită valorile morale care îi
definesc identitatea. Își respectă jurământul făcut Spânului, îi este loial și dovedește
bunătate, onoare și spirit civic. La final, după ce va fi trecut toate probele va fi
capabil să devină un conducător real care să facă față tuturor provocărilor. În felul
acesta, finalul basmului marchează o nouă schimbare de statut. Dovedindu-și vitejia,
eroul se eliberează din robie și devine împărat, în locul unchiului său .

Portretul moral corespunde la sfârșit tiparul clasic al eroul de basm, însă e de

observat că detaliile de ordin fizic lipsesc. Accentul este pus asupra personalității
sale, care se rafinează cu ajutorul celor trei mentori ai săi . De aceea definitorii sunt
relația cu Spânul, cea cu Sfânta Duminică și cea cu calul.
 Spânul, antieroul, este mentorul negativ care călește pe Harap-Alb,
provocându-l prin obstacolele pe care-l obligă să le depășească. Fără el, care îl
desconsideră, care îi exploatează vulnerabilitățile și încearcă să îi facă de
petrecanie, eroul nu și-ar fi definit identitatea și nu și-ar fi descoperit adevăratele
calități.

Sfânta Duminică ( personificare a zilei cele mai importante din săptămână )

are o conotație pozitivă . Duminica este ziua dedicată relației cu Dumnezeu . Așa
cum Dumnezeu nu își părăsește niciodată credincioșii, nici Sfânta Duminică nu-l va
lăsa singur pe „crăișor” în momentele sale dificile . Datorită ei, mezinul trece de
proba tatălui său și de primele două dintre cele instituite de spân.

Ultimul dintre mentor și cel mai important; calul năzdrăvan (motiv cu valoare
universală în basme) este atât cel care va restabili echilibrul, cat și promotorul
liberului arbitru. Îi este alături în permanență eroului, dar îl lasă să ia singur toate
deciziile și să greșească, știind că nu mai așa va reuși să se maturizeze. De aceea,
calul nu intervine decât în momentul critic în care stăpânului său credincios i se face
o nedreptate.

Așadar, putem conchide că protagonistul basmului scris de Ion creangă

reprezintă valorile morale cele mai importante de care trebuie să țină seama un
conducător - onoarea, dreptatea, adevărul, binele și frumosul.