Plumb SEMNIFICAȚIA TITLULUI →
PLUMBUL → GREUTATEA = APĂSAREA INTERIOARĂ
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.
SONORITĂȚILE TEXTULUI →
Interne – DISONANȚA creată prin simbolul
vântului – scârțâitul coroanelor și prin
strigătul de disperare;
PROZODIA - este foarte riguros construită:
2 catrene + rimă perfectă, îmbrățișată
(sugerează închiderea, limitarea, apăsarea),
măsură fixă de 10 silabe în toate versurile;
→ CROMATICA = GRI ÎNCHIS (MONOTONIA,
DEZILUZIE, ABSENȚA ORICĂREI SPERANȚE,
DEZNĂDEJDE)
Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben (...). Altădată, în
«Plumb», pe lângă impresia colorată, mai simțeam alta statică,
de greutate. Plumbul apasă cel mai greu pe om. (Bacovia)
Plumbul = griul + galbenul; = valoare de sinestezie
Plumbul – are valoarea unui atribut; devine laitmotivul poeziei;
este simbolul în jurul căruia se construiește întregul text;
Câmpul semantic al morții – sicriele, flori, veștmântul funerar,
cavou, coroane, mort → TEMA MORȚII;
Cadrul exterior Cadrul interior – CAVOUL, SICRIUL,
– CIMITIRUL = obiectele de decor specifice – florile și
un loc încărcat ansamblul mortuar;
de sentimente → Înaintăm înspre un cadru din ce în ce mai
negative; un loc îngust, în care poetul caută un refugiu; un
îngrădit, limitat; cadru mai intim, dar care accentuează
apăsarea interioară, sentimentul propriei
limitări;
→ Cele două secvențe lirice sunt construite simetric, pe baza
paralelismului sintactic → CORESPONDENȚE:
Sicriele – amorul; vânt – frig; coroanele – aripile;
*Dormeau → Somnul = reprezentarea metaforică a morții → +
corespondența cu sicriul – ideea morții, a dizolvării iubirii;
Vântul și frigul → creează o SINESTEZIE care subliniază ideea
apropierii morții, prin senzația de răceală;
→ Repetiția Stam singur = accentuează singurătatea poetului;
→ SONORITĂȚILE → sunt date de contrastul dintre tăcerea
apăsătoare și disonanța vântului care face coroanele să scârțâie,
respectiv, cea a strigătului de disperare;
→ Efectul stilistic al unor categorii morfologice:
*Verbele – dormeau, stam, era, scârțâiau, dormea, am început,
să strig, stam, era, atârnau; - sunt verbe de stare care imprimă
tot o amprentă statică discursului liric; majoritatea se află la
indicativ, imperfect – exprimă o continuitate a stărilor,
sentimentul că poetul (ipostaza eului liric) este prins în acele
stări;
*Predomină grupurile nominale = obiectele ce compun decorul
→ Predomină IMAGINILE STATICE = SENTIMENTUL
IMPOSIBILITĂȚII DE A DEPĂȘI STĂRILE PUSE ÎN
PAGINĂ; Singurul element dinamic = vântul;
→ Efectul stilistic al semnelor de punctuație:
LINIILE DE PAUZĂ – accentuează SINGURĂTATEA TOT
MAI PREGNANTĂ;
Punctele se suspensie – Accentuează stările resimțite de eul
poetic;