O scrisoare pierduta- particularitati constructie comedie

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale

este o comedie de moravuri inspirată de lupta electorală din anul 1883, în care sunt
satirizate aspecte ale societății contemporane autorului.

Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește rasul prin surprinderea
unor moravuri, ale unor tipologii umane, a unor situații neașteptate cu final fericit.
Personajele comediei aparținând unor tipologii clasice; sursa principală a comicului este
contrastul dintre aparență și esență. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia și
diferite tipuri de comic (de moravuri, de situație, de caracter, de limbaj și de nume).

Text dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice. Dovadă sunt

intervențiile directe ale autorului în piesă, compoziția în patru acte, alcătuite din scene și
replici, dialogul și monologul ca moduri de expunere, limitarea acțiunii în timp și spațiu.

Comedia aparține realismului clasic prin: satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de
observație acut, veridicitatea obținută prin tehnica acumulării detaliilor, individualizarea
"caracterelor" prin limbaj. Țin de clasicism echilibrul compozițional, sursele comicului și
generalitatea situațiilor și a caracterelor (prostul fudul, cocheta, etc.)

Sursele comicului sunt variate: de moravuri, de situație, de caracter, de limbaj și de

nume. Ele servesc intenția autorului de a satiriza defectele omenești puse în evidență de
campania electorală.

Comicul de moravuri vizitează viața de familie (imoralitatea triunghiului conjugal) și

viața politică (șantajul, corupția). Comicul de situație susține tensiunea dramatică prin
întâmplări neprevăzute, construite după scheme comice clasice: pierderea și găsirea
scrisorii, acumularea progresivă, coincidența, repetiția, evoluția inversă a lui Cațavencu (din
păcălitor în păcălit), triunghiul conjugal, perechea Farfuridi - Brânzovenescu. Titlul pune în
evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Lupta pentru puterea politică
se realizează prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj politic "o scrisoare
pierdută"– pretextul dramatic al comediei.

Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie unor politicieni din
societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Comedia înfățișează aspectele
din viața politică (lupta pentru putere, șantajul,falsificarea listelor electorale) și de familie
(triunghiul conjugal Zoe – Trahanache – Tipătescu) a unor politicieni corupți.

Destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune anumite limite privind

amploarea în timp și spațiu a acțiunii. Reperul spațial vag are efect de generalizare, adică
evenimentele se pot petrece oriunde în țară; timpul precizat este sfârșitul secolului al XIX-
lea, în perioada campaniei electorale, în interval de trei zile, ca în teatrul clasic.

Intriga piesei pornește de la o întâmplare banană, indicată de titlu: pierderea unei

scrisori intime, compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la putere, și
găsirea ei de către adversarul politic, care au folosește ca armă de șantaj. Acest fapt ridicol
stârnește o agitație nejustificată și se rezolvă printr-o împăcare generală și neașteptată.

În actul I, pierderea scrisorii de amor s-a produs înainte de începerea comediei,

astfel că expozițiunea (existența triunghiului conjugal și a unui conflict de interese între două
grupuri politice) și intriga se reconstituie din replicile personajelor. Scena inițială prezintă
personajele Ștefan Tipătescu și Pristanda care citesc ziarul lui Nae Cațavencu, "Răcnetul
Carpaților", și numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de
către adversarul lor politic declanșează conflictul dramatic principal.

Actul II (desfășurarea acțiunii) începe cu numărarea voturilor cu o zi înaintea

alegerilor. Acum se declanșează conflictul secundar, produs de tema grupului Farfuridi –
Brânzovenescu de a fi trădați de prefect.

În actul III, în sala mare a primăriei are loc întâlnirea electorală. Aici se rostesc
discursurile candidaților Farfuridi și Cațavencu. Între timp, Trahanache găsește o poliță
falsificată de Cațavencu, pe care intenționează să folosească pentru contra șantaj, apoi
anunță în ședință numele candidatului susținut de comitet: Agamiță Dandanache (punctul
culminant).

Actul IV aduce rezolvarea conflictului, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar

Cațavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, propulsarea lui
politică se datorează unei o povești asemănătoare: și el găsise o scrisoare compromițătoare
și se folosise de șantaj. În deznodământ, Dandanache este ales în unanimitate, după voința
celor de la Centru și cu sprijinul lui Trahanache, iar la festivitatea condusă de Cațavencu,
adversarii se împacă.

Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două

forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere și gruparea independentă construită în
jurul lui Nae Cațavencu. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt și ceea ce vor
să pară personajele, dintre aparență și esență.

Tensiunea dramatică este susținută gradat prin înlănțuirea evenimentelor care conduc spre
rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei, și prin tehnica amplificării treptate a
conflictului (tehnica "bulgărelui de zăpadă").

Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română.
Personajele acționează stereotipic, simplist, ca niște marionete, fără a evolua pe parcursul
acțiunii. Ele aparțin tipologiei comice clasice pentru că au o dominantă de caracter, dar se
apropie de realism, fiind individualizate prin limbaj și prin elemente de statut social și
psihologic, care diversifică tipurile– politicianul abil (Trahanache), cocheta adulterină,dar și
femeia voluntară (Zoe), tipul politicianului demagog (Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi,
Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache) tipul cetățeanului (cetățeanul turmentat) etc.

Caragiale apelează la tipologii clasice; reliefează defecte general umane și creează

comic de caracter (demagogia lui Cațavencu, prostia lui Farfuridi, servilismul lui Pristanda).

Ticurile verbale, greșelile de exprimare ("prințip", "bampir"), pleonasmul, nonsensul,

contradicția în termeni sunt surse de caracterizare indirectă și principala modalitate de
individualizare a "caracterelor" clasice, rezultatul obținut de autor este comicul de limbaj.

Dominanta de caracter este ilustrația de nume cu potențial comic. Cațavencu este

demagog, Farfuridi este prost. Originea numelui personajelor este și ea sursă de comic:
"Trahanache" provine de la cuvântul "trahana", cocă moale, ceea ce sugerează că
personajul este modelat de interes.

Notațiile autorului caracterizează personajele indirect, prin gesturi și mimică. În lista

cu "Persoanele" de la începutul piesei, alături de numele sugestive pentru tipologia comică,
scriitorul precizează și statutul social al personajelor: Ștefan Tipătescu, "prefectul județului",
Agamemnon Dandanache, "vechi luptător de la '48", Zaharia Trahanache, "prezidentul"
tuturor "comitetelor și comițiilor" din județ, etc.

Prin toate aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în același timp, atrage atenția
cititorilor/spectatorilor în mod critic, asupra "comediei umane". Lumea eroilor lui Caragiale
este alcătuită dintr-o galerie de personaje care acționează după principiul "scopul scuză
mijloacele".