Baltagul- Particularitati de constructie

Perioada interbelică a reprezentat momentul de înflorire a speciei romanului. Dacă în

spațiul românesc înaintea Primului Război Mondial dominantă fusese proza scurtă, în
interbelic se vor face remarcați primii noștri romancieri importanți. Chiar dacă modernismul
cu toate formele sale este predominant, în acest răstimp Mihail Sadoveanu (unul dintre cei
mai cunoscuți prozatori români) rămâne fidel liniei realiste careia ii adaugă valențele
tradiționaliste.

În 1930 este tipărit pentru prima dată în microromanul său. Acesta aparține
realismului prin tipologiile umane prezentate și prin tehnicile narative de care se folosește
autorul (narațiunea la persoana a treia, omnisciența naratorială, tehnica detaliului descriptiv)
și tradiționalismul (prin punerea în lumina a unei lumi arhaice tradiționale cu valori
caracteristice acesteia). Se constituie în jurul câtorva teme fundamentale – familia, credința,
încrederea, superstiția, iubirea.

Aparținând realismului, romanul respectă cronologia obișnuită, însă firul narativ este
adesea întrerup pentru a face loc unor analepse prin care este readus în prezent Nechifor
Lipan. Astfel, incipitul romanului este foarte amplu – ocupând primele 5 capitole și înglobând
expozițiunea și intriga. Intriga este reprezentată de dispariția lui Nechifor Lipan care de multă
vreme nu mai trimisese acasă nicio veste, făcând-o pe Vitoria să se îngrijoreze. Totodată,
facem cunoștință cu cele mai importante personaje ale textului.

Vitoria Lipan este protagonista, reprezentând tipul femeii simple de la munte

(element tipic realismului) conservatoare și tradiționalistă, organizându-și viața în funcție de
principiile lumii arhaice din care face parte. În plan secund îl regăsim pe Gheorghiță (unul
dintre cei doi copii ai săi). Încă un copil, Gheorghiță este crescut în spiritul ascultării
părinților, dar beneficiază de libertate, având privilegiul de a învăța meșteșugul oieritului
transmis în familie sa din generație în generație. Sora sa, Minodora, este și ea educata în
spirit tradiționalist. Ca femeie, are parte de mai multe restricții, întrucât ea trebuie să învețe
să fie ascultătoare față de bărbatul ei, supusă și devotată familiei. Ultimul membru al familiei,
Nechifor, este conducătorul acestuia, cel dator sa asigure bunăstarea și să o ocrotească.
Absența lui îndelungată nu poate fi de bun augur și, de aceea, Vitoria nu își va găsi liniștea
până nu va știi ce se întâmplă cu soțul ei.

Desfășurarea acțiunii presupune refacerea traseului parcurs de Nechifor pe ale cărui

urme vor merge Vitoria și Gheorghiță. Momentul cel mai tensionat este acela în care
Gheorghiță rămâne singur în râpă alături de rămășițele tatălui său. Mama lui alege să îl
călească în acest fel pentru a-l pregăti să facă față unei vieți aspre ce îl așteaptă.
Deznodământul scoate la iveală mentalitățile tradiționale. Parastasul nu este numai un
moment esențial pentru viața unui creștin, ci și acela în care Vitoria spune în fața întregii
comunități povestea morții soțului ei făcându-i dreptate.

În ceea ce privește coordonatele spațio-temporale, se observă o definire a lor în spirit

realist. Satul Măgura Tarcăului este prezentat în detaliu, aducând în prim plan cu fiecare
acestea personajele emblematice pentru universul rural – preotul Dănilă (la care Vitoria
merge pentru sfaturi), baba Maranda (personaj misterios, dar marginal, locuiește în
apropierea cimitirului, semn al ocupației sale) și gospodăria familiei Lipan (oameni înstăriți și
respectați în comunitate). Reperele temporale sunt mai vagi, constituindu-se în funcție de
calendarul religios: la Sfântul Dumitru, la Sfântul Andrei, sărbătorile de iarnă, etc.

Personajele reprezintă tipologii umane: Vitoria Lipan este prototipul muntencei, spirit
conservator, tradițional, cu un respect real pentru valorile lumii în care a trăit și pe care ține
cu orice preț să le transmită mai departe. Fiica sa mai mare, Minodora, este prototipul
adolescentului răzvrătit care ar vrea să răstoarne valorile despre care simte că o
încorsetează. Din conflictul cu mama ei se va impune însă voință acesteia din urmă, în
cadrul unei familii tradiționale, autoritatea parentală nu este pusă nicio secundă sub semnul
întrebării. Băiatul mai mic, Gheorghiță, este un adolescent timid, dar care se va maturiza
brusc în urma experienței morții tatălui său. Ultimul membru al familiei, Nechifor Lipan, este
reconstituit pe baza amintirilor cunoscuților. Deși la debutul acțiunii el nu mai este în viață,
deznodământul fiind anticipat de către naratorul omniscient, în secvența portretizării Vitoriei
("Uneori stau văduve înainte de vreme ca și dânsa"), Nichifor este mereu prezent în mințile
celor din familia sa. Tipic situației în care pierdem pe cineva, și în cazul lui Lipan, dispariția
face ca pentru Vitoria portretul său sa devină unul exemplar. Munteanca și-l amintește ca
fiind un bărbat frumos, puternic, un soț bun și familist, curajos, în timp ce conflictele, gelozia
și autoritatea soțului, înțelese în sensul unei familii tradiționale, sunt estompate.

În ceea ce privește construcția romanului, regăsim tehnicile specifice realismului.

Detaliile de ordin descriptiv fixează imaginea satului din incipit și portretele succinte ale
personajelor. Descrierile de ordin fizic sunt puține și mai degrabă schematice, dar ilustrează
atât idealul de frumusețe specific viziunii tradiționaliste a poporului nostru, cât și relațiile
dintre membrii familiei Lipan (Minodora îi seamănă tatălui, de care este mai apropiată, iar
Gheorghiță, Vitoriei, care îl răsfață mai mult și ține să îi dea numele secret al soțului ei).