Religiile

Rezultatele recensământului din 1912 nu au produs surprize majore,

structura confesională fiind asemănătoare cu cea din 1899, cu o
diferență semnificativă: populaţia de rit mozaic a scăzut din cauza
emigrării. Între anii 1912 și 1918 au intervenit modificări teritoriale ale
statului român care au produs efecte și la nivelul distribuției etnice și
confesionale a populației, anume anexarea Cadrilaterului. Populaţia
noii provincii era majoritar turco-tătară, respectiv de confesiune
musulmană, și bulgară, de rit ortodox, aspect reliefat de recensământul
din 1930, când comunitatea musulmană număra peste 185 de mii de
personae

În perioada modernă, înainte de Marea Unire, au fost realizate trei

recensăminte: primul în 1859, al doilea, după patru decenii, în 1899 și al
treilea în 1912. Una dintre informațiile de interes obținute la
recensământ a fost și structura confesională a populației. Dat fiind că în
această perioadă componența teritorială a țării s-a modificat puțin,
datele obținute la cele trei recensăminte pot fi considerate comparabile
Potrivit primului recensământ, populaţia majoritară din România era de
confesiune ortodoxă, aproape 95%, urmată la mare distanţă de
comunitatea mozaică cu puţin peste 3%, restul celorlalte confesiuni
însumând cca 2%.
Alături de structura confesională, recensământul din 1859 a inventariat
şi lăcaşele de cult.Potrivit rezulatelor acestei cercetări,numărul
lăcaşelor de închinare se ridica la 7230, raportată la o populaţie,de
4424961, rezultă o medie de 612, enoriaşi pe lăcaş. Biserica ortodoxă se
situa, din acest punct de vedere, peste medie (630 enoriaşi/biserică),
cele mai aglomerate lăcaşe de închinare fi ind cele protestante cu o
medie de 2408 enoriaşi, iar cele mai puţin aglomerate erau sinagogile,
cu 486 enoriaşi.
Practic, comunitatea evreiască deţinea cele mai multe lăcaşe de cult
raportat la numărul de enoriaşi.
Schimbările teritoriale produse în urma Războiului de Independenţă de
la 1877-1878 nu au influenţat foarte mult structura confesională a
populaţiei României. Cedarea celor trei judeţe care formau Basarabia
de Sud (Cahul, Ismail și Bolgrad) către Imperiul Rus și dobândirea
Dobrogei, cu judeţele Tulcea și Constanța, de la otomani, au adus un
plus de populaţie musulmană, ponderea acesteia crescând de la 0,03%,
în 1859, la 0,75% la recensământul din 1899.
La 1899, ortodocșii reprezentau majoritatea populației României, în
timp ce toate celelalte culte întruneau 8,5%. După ortodocși urmau
credincioșii de rit mosaic,apoi catolicii , musulmanii și protestanţii
(luterani, reformaţi, calvini) . Faţă de recensământul anterior, se
constata o creștere a ponderii cultelor religioase minoritare
Cea mai mare creștere s-a înregistrat în rândul comunităţilor catolică
(aproape 230%) și mozaică (98%). Creșterea numerică a populației
catolice se datorează probabil imigraţiei, având în vedere că sporul
natural al acestei comunități era mai slab decât al celorlalte confesiuni.
Creșterea numărului populaţiei de rit mozaic s-a datorat nu numai
imigraţiei, ci și sporului natural al acestei comunităţi, foarte ridicat la
acea vreme.
În schimb, în cazul populației de confesiune musulmană, creșterea
înregistrată la nivelul acesteia era rezultatul încorporării Dobrogei în
teritoriul românesc, care a adus ţării un spor de 41.677 de persoane.
Acesta era și cazul lipovenilor (staroverilor). Confesiunile a căror
pondere s-a redus au fost armenii și cultele protestante, însă Dobrogea
a adus contingente mai însemnate de minorităţi religioase faţă de cele
pierdute prin cedarea Basarabiei de Sud în favoarea Rusiei.
Rezultatele recensământului din 1912 nu au produs surprize majore,
structura confesională fiind asemănătoare cu cea din 1899, cu o
diferență semnificativă: populaţia de rit mozaic a scăzut din cauza
emigrării. Între anii 1912 și 1918 au intervenit modificări teritoriale ale
statului român care au produs efecte și la nivelul distribuției etnice și
confesionale a populației, anume anexarea Cadrilaterului. Populaţia
noii provincii era majoritar turco-tătară, respectiv de confesiune
musulmană, și bulgară, de rit ortodox, aspect reliefat de recensământul
din 1930, când comunitatea musulmană număra peste 185 de mii de
persoane