Cînd si cum spunem „NU” copilului?!

 Nu cedați in fata copilului!

 Rolul restrictiilor si al regulilor impuse de parinti.

 Pedeapsa – cand copilul nu accepta limitele trasate de parinti.

 Procesul de elaborare a regulilor in familie.

 Autoritatea parintelui nu inseamna frica, ci respect!

 Tonul cu care isi refuza in mod corect un parinte autoritar copilul.

 Cand spunem „NU” copilului?!

 Ce simte parintele cand il refuza pe copil.

 Cum ii spunem „NU” copilului?

Majoritatea oamenilor, inca de dinainte de a deveni ei insasi parinti, ajung sa fie

foarte constienti de faptul ca, in mare parte, viitorul unui copil depinde, in primul rand,
de educatia pe care o primeste, de „cei sapte ani de acasa”. Bazele unei educatii
corespunzatoare se pun inca de la varste timpurii, cand copilul e maleabil si deschis la
a asimila orice noua povata venita din partea formatorilor sai, cu precadere parintii, cei
ce il pregatesc pe micut pentru intrarea lui in „lumea buna”, societatea in care traim,
cea careia ii va reveni sarcina de a aprecia calitatea muncii depuse de parinti in acest
sens. ("Atasamentul parental")

Nu cedați in fata copilului, oricat de fierbinti i-ar fi rugamintile!

Mici santajisti emotionali, cei mici stiu ce manevre sa faca si cum e mai favorabil
pentru ei a se purta pentru a isi sensibiliza parintii, totul din dorinta de a le fi
rugamintile nu doar ascultate, dar si duse la indeplinire de indata. Cand vine vorba de
copil (al sau, dar nu neaparat), orice adult se inmoaie, se lasa induplecat de fetisoara

mica si draguta care il face sa fie mai receptiv la cerintele pe care copilul i le aduce la
cunostinta.
In mod evident, exista un set de nevoi de baza de care copilul nu poate fi privat,
indiferent de comportamentul sau, adecvat sau nu. Aceste necesitati sunt deja bine
cunoscute de parinti, cei ce realizeaza care le este rolul in viata micutului lor, cel care
nu se poate descurca de unul singur in procesul de formare personala pe care tocmai l-
a inceput. Pe langa asigurarea acestora, parintii se vad constransi de situatie sa
dezvolte si anumite atitudini care ii dor cel mai adesea. Este vorba de limitele si
restrictiile pe care cei doi parinti trebuie sa i le impuna copilului, pentru ca acesta sa
nu ajunga un razgaiat si un neobrazat ce nu ar mai putea fi, astfel, controlat.

Rolul restrictiilor si al regulilor impuse de parinti

Sunt cazuri in care cei mici, in inconstienta lor, deschisi fiind la nou, dornici de a si-l
explica pe cat pot ei intelege, nu realizeaza ca se expun la tot felul de pericole. Din
cauza varstei si a experientei putine pe care au reusit sa o acumuleze, nu inteleg
semnificatia pericolului sau a obiectelor/situatiilor ce ii pot determina sa se raneasca
fara sa vrea.

Aici intervine „Nu e voie!”, acea voce care rasuna in urechile copilului, automat
declansandu-se un instinct de retragere, caci el stie prea bine ca, atunci cand parintle
rosteste acele vorbe, inseamna ca el face ceva ce ii e interzis.

Pedeapsa – cand copilul nu accepta limitele trasate de parinti

Cu siguranta ca au existat momente in care, parinte fiind, ati fost in totalitate ignorat
de copil, acesta nesocotind sfaturile pe care i le-ati acordat. Desi v-ati ingrijit sa il
instruiti, sa il preveniti si sa il faceti sa inteleaga cu adevarat eventualele consecinte ale
purtarii lui necorespunzatoare, el tot a facut doar ce si cum a vrut, in pofida
amenintarilor dumneavoastra. Sfidandu-va, copilul a reusit sa treaca cu o mare
naturalete de „Nu”-ul acela raspicat pe care l-ati cam spus degeaba, doar pentru
propriile urechi, caci cele ale micutului oricum nu va bagau in seama.

In cazul in care nu va regasiti in modelul descris anterior, sunteti fericitul parinte ce

are o relatie de comunicare eficienta cu pruncul sau, respect reciproc vizibil, premisa
de la care a pornit intelegerea dumneavoastra cu cel mic in urma careia el a ajuns sa
priceapa care e locul si rolul fiecarei persoane din familie, inclusiv a animalelor de
companie care va infrumuseteaza existenta, caci si ele pot reprezenta factori de risc
pentru copil daca el le deranjeaza sau le raneste, bietele necuvantatoare aparandu-se in
mod agresiv, care v-ar putea rani copilul. ("Noi metode de a imbunatati comunicarea
dintre tine si copiii tai").

Copilul dumneavoastra nu va asculta? Va ignora sfaturile si va sfideaza

ori de cate ori are ocazia? Vi se pare ca a ajuns de nestapanit? Nu il
puteti controla? Nu mai reusiti a va intelege cu el? Vi se pare ca nu puteti
comunica eficient?
Daca ati raspuns pozitiv la macar una dintre aceste intrebari, inseamna ca relatia
dumneavoastra cu copilul este una mult prea permisiva, deoarece, pana in prezent, ca
autoritate in familie, nu ati avut suficienta grija pentru a va consolida cu adevarat in
fata copilului rolul de parinte si autoritatea care vine odata cu dobandirea acestui
statut.

Un climat familial favorabil unei dezvoltari calitative a copilului depinde in primul

rand de securitatea si de armonia din familie, mediul in care copilul incepe a se
cunoaste pe sine si pe cei din jur. Siguranta pe care in primul rand parintii sunt datori a
i-o oferi copilului ii confera acestuia acea stare de bine care-l ajuta copil sa faca si sa
cunoasca lucruri noi, avand impresia ca, indiferent de rezultat, parintii vor fi
intotdeauna plasa lui de siguranta, acele brate in care se va putea intoarce orice lucru
rau ar fi facut, chiar fara a fi judecat prea aspru pentru purtarea sa. („Alcoolismul si
paternitatea”)

Procesul de elaborare a regulilor in familie

A iti iubi copilul nu inseamna doar a ii face toate mofturile, a te conforma dorintelor
lui. Daca tot e vorba de sentimentele pe care e normal sa le nutresti vis-a-vis de
propriul copil, atunci trebuie avuta in discutie si protectia lui, de cele mai multe ori
chiar de el insusi. Aici intervin limitele si regulile pe care parintii, inainte de a le
comunica si a le discuta cu copilul, trebuie sa le gandeasca indelung inainte de a le
elabora, tocmai pentru a eficientiza cat mai bine acest proces de controlare sanatoasa a
copilului si a activitatilor pe care el le intreprinde in sau in afara familiei.

Aceasta autoritate parentala are rolul de a ghida, de a il orienta pe copil in vederea

diferentierii intre ce este permis si ce nu, intre ceea ce e bine si ce e mai putin bine,
valentele raului conturandu-se cu ocazia explicarii de catre parinti copilului de ce este
nevoie a se trasa anumite reguli. Pe langa ele, trebuie sa se mentioneze si consecintele
incalcarii lor, precum si pedepsele la care parintii vor recurge. Rolul punitiv,
sanctionator al autoritatii parintesti, desi adesea e resimtit de catre cel mic ca fiind
abuziv, nu lasa haosul sa se intaleze in sanul familiei, fiecare membru in parte
cunoscandu-si astfel pozitia si indatoririle la care toti trebuie sa conlucreze pentru a se
simti bine in mediul in care isi petrec cel mai mult timp din viata lor.

Autoritatea parintelui nu inseamna frica, ci respect!

Autoritatea pe care parintele o manifesta in legatura cu copilul sau presupune

disciplinarea si responsabilizarea acestuia, dar nu e de mirare ca in mintea copilului
apare teama/ frica si nicidecum respectul, asa cum ar fi dorit parintele. De aceea,
trebuie avut mare grija de modul in care ii explicam copilului acest intreg sistem de
reguli si sanctiuni, caci nu vrem sa il indepartam de noi sau sa ii cream impresia ca ii
suntem dusmani.

Plin de impulsuri, care mai de care mai spontane, cu adrenalina pompandu-i in vene,
copilul nu are capacitatea de a rationa, de a analiza toate aspectele riscurilor la care se
supune atunci cand, in nesabuinta-i copilareasca, alege sa faca ce ii trece lui prin cap,
in pofida a ceea ce stie ca parintii pretind de la el. Astfel, copilul devine confuz; nu
stie ce sa aleaga: sa faca ce simte si ce vrea el sau sa asculte de parinti? Deoarece, in
mintea lui, el este intotdeauna cel care are dreptate, mai mult ca sigur ca se va
condamna singur la a trai unele suferinte: fie ca e mustrat de parinti, fie ca a ales sa ii
asculte pe acestia si, in consecinta, nu a putut face ce era pe placul sau.

Tonul cu care isi refuza in mod corect un parinte autoritar copilul

Acel "Nu" pe care i-l servesti copilului atunci cand te afli in dezacord cu alegerile pe
care el le face poate sa ii taie elanul sau sa il inhibe. Rolul autoritatii nu este acela de a
ingradi gandirea copilului. Alaturi de restrictionare, parintele trebuie sa ii explice de ce
a optat la aceasta lipsa de permisivitate, caci altfel se ajunge la „comunistul” „Pentru
ca asa am zis eu si eu stiu mai bine ca tine! Tu esti mai mic si trebuie sa faci cum zici
eu atata timp cat stai in casa mea si mananci la masa mea!” Astfel, acel "Nu!" trebuie
urmat intotdeauna de un "pentru ca" explicativ. („Asertivitatea in educarea
adolescentilor”).

Tonul prietenesc prin care se transmite un „Ar fi mai bine / Ar fi de preferat sa..” de
catre parinte copilului ii face primului munca mai usoara. Copilul nu se va mai opune
din start la tot ceea ce parintele ii comunica, in primul rand pentru ca datorita
tonalitatii adultului, copilul va fi capabil sa inteleaga ca nu i se doreste raul, ca nu e
vorba de o impunere fortata si irationala, ci ca toate demersurile acestea parintesti au
loc in vederea asigurarii unui cadru optim pentru educarea lui ca om.

Fermitatea de care parintele da dovada atunci cand se impune in fata proprului copil
nu trebuie prost inteleasa. A nu se confunda autoritatea parinteasc cu abuzul, fizic ori
psihic. Copilul nu trebuie agresat, nici macar verbal, ci el trebuie educat pentru a
constientiza! („Violenta verbala este tot o forma de violenta!”).

Prin schimbul de replici dintre cei doi, copilul intelege ca, in relatia lor, parintele este
un model de urmat, astfel ca el e cel mai in masura in a da sfaturi, putand preconiza
cum urmeaza sa se intample lucrurile in viata copilului tau tocmai pentru ca el deja le-
a trait. Reusind a patrunde toate aceste subintelesuri, copilul pricepe faptul ca trebuie
sa isi asculte parintele, sa nu iasa din cuvantul sau. Situatia diametral opusa ne aduce
in prim plan un copil razgaiat, rasfatat, care e o adevarata provocare pentru parintii sai,
cei care nu mai reusesc sa il stapaneasca, cel mic deseori reactionand violent, agresiv,
atunci cand poruncile nu ii sunt ascultate si aduse la indeplinire.

Cand spunem „NU” copilului?!

Parintii ar trebui sa ii serveasca aceasta negatie argumentata copilului in oricare din
situatiile de mai jos, atunci cand acesta:

► este agresiv fara vreun motiv anume, aparent doar din dorinta de a capta atentie, a
smulge niste promisiuni de la parinti. („Un copil agresiv! De ce?”)

► are impresia ca, pentru simplul fapt ca exista, totul i se cuvine numai lui, el
neavand nici o indatorire, doar drepturi, astfel ca toti ceilalti membri ai familiei trebuie
sa isi canalizeze fortele si resursele (nu doar cele materiale) pentru a ii canta lui in
struna.

► da din maini si din picioare, dupa ce, in prealabil, s-a trantit pe jos, uneori chiar
avand un public considerabil, in spatii aglomerate sau chiar direct in strada.

► strica obiecte (personale sau ale altora) din cauza ca este furios ca a fost refuzat
de catre parinte, ocazie cu care agita spiritele si ii nelinisteste pe toti cei din jur, care se
tem sa nu izbucneasca vreun scandal in familie sau sa nu se apuce si ceilalti copii sa
faca acelasi lucru.

► uita care ii e locul si da dovada de proasta crestere prin faptul ca se proclama

singur sef, dand ordine in stanga si in dreapta, fara a tine cont ca unele persoane ar fi
mult mai in etate decat el, astfel ca al sau comportament nu ar denota decat un grad de
civilizare scazut si profunda lipsa de respect.

► se preface si pozeaza drept victima in rolul de neputincios, doar pentru a avea la

dispozitia lui o persoana pe post de servitor, desi chiar si el este constient de faptul ca
poate si singur, fara a fi nevoie a mai deranja si pe altcineva sa ii indeplinasca sarcinile
care oricum erau de datoria lui de a fi finalizate.

► trimite alte persoane (celalalt parinte sau fratii mai mici) in locul sau sa discute cu
dumneavoastra, pentru ca stie ca daca ar veni el, nu ar avea castig de cauza.

Ce simte parintele cand il refuza pe copil?

Poate ca inca nu aveti deplina incredere in rationamentele pe care dumneavoastra sau

partenerul de viata le faceti in legatura cu autoritatea pe care o manifestati in legatura
cu educarea copilului. Din acest motiv, deseori, aveti mustrari de constiinta pentru ca
i-ati refuzat copilului anumite solicitari, avand ulterioara impresie ca poate ar fi fost
mai bine sa dati totusi curs dorintelor lui, ca doar este copilul dumnoavoastra, cel pe
care il iubiti si vreti sa-l stiti fericit.

Sunt un parinte bun? Oare nu am fost prea dur/a cu cel mic? Ce va zice sotul/sotia
cand va afla de hotararea pe care am luat-o ? Dar copilul? Oare ma mai iubeste la fel
de mult ca inainte? Daca ma transform in dusmanul lui si nu va mai vrea sa discute cu
mine? Ce ar zice lumea daca ne-ar vedea certandu-ne in halul asta?

Acestea sunt cateva dintre intrebarile care va framanta atunci cand sunteti nesigur/a cu
decizia pe care ati luat-o. Fie ca va temeti ca ati putea fi judecat/a de restul lumii sau
ca veti pierde dragostea copilului, ori ca ati fost prea categoric/a desi nu se impunea,
nu trebuie sa va demoralizati. Odata luata o hotarare, trebuie sa va tineti cu dintii de
ea, nu sa dati inapoi, caci, astfel, copilul ar sti sa va santajeze pe viitor de fiecare data,
avand deja convingerea intarita de comportamentul dumneavoastra cum ca veti ceda in
cele din urma.

Cum ii spunem „NU” copilului?

Tonul ferm este vital in transmiterea unui astfel de mesaj catre copil. Vazand ca nu
ezitati, el va sti ca nu e de gluma, ca lucrurile tocmai au devenit serioase si ca trebuie
sa se conformeze solicitarii dumneavoastra Degeaba ii spuneti de zece ori pe tonuri
diferite sa faca sau sa nu faca ceva, caci el va astepta pana data viitoare, gen „Imediat,
inca 5 minute”. Copilul nu este rugat, ci i se spune direct, ferm, subliniindu-se sa faca
ceea ce i se solicita de catre parinte, in caz contrar doar taraganandu-se treaba, astfel
ca autoritatea parintelui in fata copilului va fi puternic stirbita, devenind aproape
inexistenta.

Priviti-l in ochi atunci cand ii spuneti sa adopte un anumit comportament si aveti grija
ca el sa va sustine cu privirea atunci cand o faceti. Nu asteptati sa vina din propria lui
initiativa spre indeplinirea poruncii, ci determinati-l sa finalizeze prin faptul ca va
apropiati de el, eventual facand impreuna ceea ce initial dumneavoastra i-ati cerut
initial.

Aveti taria ca, indiferent de circumstante, sa respectati regulamentul si sanctiunile pe

care le-ati stabilit de la inceput si pe care i le-ati comunicat si copilului. Daca
dumneavoastra nu sunteti capabil/a sa va respectati limitele pe care le-ati creat, de ce
aveti impresia ca cel mic o va face? Necreand un precedent in nesocotirea regulilor,
nu-i acordati copilului posibilitatea sa conteste pedepsele aplicate.

Inainte de a trece la penalizari, asigurati-va ca s-a inteles ceea ce pretindeti de la copil.

Nu e suficient ca i s-a transmis prin viu grai, astfel ca e necesar a-i chiar arata fizic
copilului ce ar trebui sa faca pentru a evita aplicarea pedepselor. Mai apoi, dupa ce
dumneavoastra personal i-ati aratat, indemnati-l pe el sa repete de unul singur, sa faca
de cate ori este necesar pana sa inteleaga, felicitandu-l la final pentru reusita lui.

Nu va lasati manipulat de induiosarile la care copilul recurge. Chiar daca zice ca nu

poate, ca e prea mic, ca nu se descurca de unul sigur, convingeti-va de asta si lasati-l
sa se straduiasca putin, sa dea dovada ca el chiar are intia de a va satisface pretentiile,
dar ca intr-adevar este peste puterile lui sa faca asta.

Munca in echipa dintre cei doi parinti este de asemenea esentiala. Degeaba unul dintre
parinti respecta planul impreuna stabilit, daca celalalt e mai permisiv si il tot incalca.
Copilul va profita de ocazia ivita si isi va face un aliat din parintele ce s-a dovedit mai
usor de manipulat. Asa cum parintii au indatoriri egale fata de copil, tot asa trebuie
impuse si regulile si aplicate sanctiunile. Nu il amenintati pe copil ca il parati celuilalt
parinte, caci astfel copilul va constientiza faptul ca sotul/sotia nu cunoaste problema si
ar fugi la el/ea pentru a apuca sa il/o roage sa il ierte si eventual sa chiar denatureze
realitatea inainte ca dumneavoastra sa apucati sa discutati cu partenerul de viata.

In alta ordine de idei, este important sa nu uitati ca respectul se cladeste si se castiga in

timp, prin incercari repetate din partea amandurora, atat a parintilor, cat si a copiilor.
Adultii sunt datori a incepe discutiile de mediere dintre ei si copiii lor, insa nu trebuie
sa fie prea delasatori, caci fiul sau fiica lor ar sti cum sa fructifice in favoarea sa
aceasta oportunitate, parintele sfarsind prin a fi ignorat sau luat in deradere. Pentru
siguranta copilului dumneavoastra, este ok din cand in cand sa uitati de
sentimentalisme si de faptul ca lacrimile unui copil pot impresiona profund, dar nu
faceti abuz de autoritatea pe care ati dobandit-o odata cu statutul de parinte. Educati,
nu controlati copilul ! Educatia se face fara presiune, fara agresiune sau violenta, in
vreme ce atitudinile specifice comandantilor militari sunt de o aplicabilitate stricta in
regim cazon, trebuind sa ramana acolo, nu aduse in casa, in familie, in procesul de
dezvoltare al copilului!