Realitatea nu e ceea ce pare- Carlo Rovelli

Realitatea nu e ceea ce pare. Structura fundamentală a lucrurilor- Carlo Rovelli

Carlo Rovelli este autorul best-sellerului Șapte scurte lecții de fizică, vândut în peste un milion de
exemplare.

Este unul dintre protagoniștii cercetărilor din gravitația cuantică, urmărește evoluția ideilor despre
alcătuirea lumii, din Antichitate până la descoperirile și modelele teoretie cele mai recente, care ne
modifică radical perspectiva asupra materiei, spațiului și timpului. Consecința punerii de acord a
teoriei cuantice cu relativitatea generală este că spațiul și timpul nu sunt entități continue, divizibile
la infinit, ci au o structură granulară.

” Fizicianul care ne-a transformat perspectiva asupra universului”.- Financial Times

Universul e multiform și nesfârșit, iar noi continuăm să-i descoperim mereu alte apecte. Cu cât
descoperim mai multe, cu atât ne dăm seama totodată că ceea ce nu știm încă reperzintă mai mult
decât ce am înțeles deja. Astăzi vedem aproape până la big bang, marea explozie din care acum 14
miliarde de ani au luat naștere toate galaxiile de pe firmament. Dar începem deja să întrezărim că
există ceva dincolo de big bang. Am aflat că spațiul se curbează și e țesut din granule cuantice care
vibrează.

Câmpurile cuantice desenează spațiul, timpul, materia și lumina, schimbând informație între un
eveniment și altul. Realitatea este o rețea de evenimente granulare: dinamica ce le leagă e
probabilistică. Între un eveniment și altul, spațiul, timpul, materia și energia sunt topite într-un nor
de probabilități.

Această nouă și stranie lume își face astăzi apariția treptat din studiul principalei probleme
nerezolvate din fizica fundamentală: gravitația cuantică.

Cartea Realitatea nu e ceea ce pare de Carlo Rovelli relatează pe viu cerectările aflate în curs: ce
învățăm, ce știm și ce ni se pare că începem să înțelegem despre natura fundamentală a lucrurilor. Ea
începe de la originile îndepărtate ale câtorva idei esențiale care ne permit astăzi să punem ordine în
gândurile noastre despre lume. Cartea prezintă cele două mari descoperiri ale secolului XX, teoria
relativității generale a lui Einstein și mecanica cuantică, încercând să pună în lumină miezul
conținutului lor fizic. Înfățișează imaginea lumii ce se ivește astăzi din cercetările în domeniul
gravitației cuantice, ținând seama de ultimele indicii date de natură, cum ar fi confirmările modelului
cosmologic standart obținute de satelitul Planck (2011) și faptul că experimentele desfășurate la
CERN (2013) n-au reușit să pună în evidență particulel supersimetrice, așteptate de mulți.

Autotul discută următoarele idei: structura granulară a spațiului, dispariția timpului la scară foarte
mică, fizica big bang-ului, originea căldurii găurilor negre, până la rolul pe care pare să-l joace
informația în fundamentele fizicii.

Cea mai frumoasă dintre teorii

Newton încercase să explice de ce cad corpurile și de ce se rotesc planetele. El imaginase o forță care
atrage toate corpurile unele către altele: forța gravitației. Cum de reușea această forță să atragă
lucrurile de la distană, fără să existe nimic intermediar, nu se putea ști. Newton , însuși bănuia că
ceva lipsește în ideea unei forțe ce acționează la distanță între corpuri care nu se ating, și că, pentru
ca Pământul să atragă Luna, e nevoie de ceva între ele care să slujească drept mijloc de transmitere a
forței. Soluția o găsise Faraday două sute de ani mai târziu, dar nu pentru forța gravitațională,ci
pentru forța electrică și magnetică, descoperind existența câmpurilor. Câmpul electric și cel
magnetic” poartă cu sine” forța electrică și magnetică.

Ce este spațiul ?

Spațiul nu mai e ceva diferit de materie. E una dintre componentele ”materiale” ale lumii, înrudită cu
câmpul electromagnetic. Este o entitate reală care se ondulează, se pliază, se curbează, se răsucește.

Soarele curbează spațiul în jurul său, iar Pământul nu se rotește în jurul lui atras de o misterioasă
forță ce acționează la distanță, ci se mișcă pe o traiectorie rectilinie într-un spațiu înclinat. Planetele
se rotesc în jurul Soarelui și corpurile cad fiindcă spațiul din jurul lo este curbat.

Mai exact, ceea ce se curbează nu e spațiul, ci spațiul-timp.

Curiozitate: de ce mai sus timpul se scurge mai repede ???

Dacă priviți pe un planiglob ruta unui avion care zboară de la Roma la New York, ea nu pare dreaptă:
avionul face un arc de cerc către Nord. De ce ? Fiindcă, Pământul fiind curb, traseul e mai scurt pe la
nord decât de-a lungul aceleiași paralele. Distanțele între meridiane sunt mai scurte cu cât ne aflăm
mai la ord, așadar, ca să câștigăm timp, trebuie să urcăm spre nord.

Oricât ar părea de ciudat, o minge aruncată în sus revine jos din același motiv: câștigă timp ajungând
mai sus, fiindcă mai sus timpul se scurge cu o viteză diferită.

Doi frați gemeni trăiesc unul la mare și celălalt la munte. Când se reîntâlnesc , fratele care a trăit la
munte e mai bătrân. Aceasta e dilatarea gravitațională a timpului.

Spațiul se încrețește ca suprafața mării, aceste încrețituri fiind unde asemănătoare undelor
electromagnetice care fac posibile transmisiunile de televiziune.

Materia e distribuită în o sută de miliarde de galaxii, fiecare conținând o sută de miliarde de stele, și
este alcătuită din câmpuri cuantice, care se manifestă sub formă de particule, cum sunt electronii sau
fotonii, sau de unde, cum sunt undele electromagnetice care transportă imaginile de
televiziune,precum și lumina Soarelui și a altor stele.

Aceste câmpuri cuantice alcătuiesc atomii, lumina și întreg conținutul Universului. Sunt obiecte
stranii: fiecare particulă din care sunt compuse apare numai atunci când interacționează cu altceva,
în timp ce atunci când când nu interacționează, se transformă într-un ”nor de probabilitate”.

Timpul nu există

Timpul și spațiul nu pot fi separate, trebuie concepute ca pe un tot.

Luați două ceasuri, asigurați-vă că arată aceeași oră, puneți unul pe jos și unul pe un dulap. Așteptați
o jumătate de oră și apoi comparați-le. Mai arată ele aceeași oră ? Ceasul lăsat pe podea rămâne în
urmă în raport cu cel de pe dulap.

De ce ? Fiindcă timpul nu se scurge la fel pretutindeni. În anumite locuri se scurge mai rapid, în altele
mai lent. Mai aproape de pământ, acolo unde gravitația e mai intensă, timpul încetinește.

Orice obiect din univers are propriul său timp, iar ceea ce determină acest timp este câmpul
gravitațional.
Universul a fost la început extrem de mic și dens și și-a început expansiunea într-o explozie
gigantică.Georges Lemaître numește starea inițială ” atom primordial”, iar astăzi este numită ”big
bang”.