Verificarea şi corectarea textului jurnalistic

1. Eliminarea informaţiilor redundante

Una din cele mai dificile misiuni ale procesului de corectare este suprimarea sau
eliminarea cuvintelor, propoziţiilor şi chiar a unor pasaje redundante, inutile, fără sens, care
nu-şi au locul în cadrul articolului. Un asemenea demers este foarte greu de realizat, mai ales
atunci când eşti mândru de munca ta şi mulţumit de felul cum a ieşit articolul; din păcate,
această misiune trebuie îndeplinită, şi poate fi îndeplinită cel mai bine după terminarea
redactării propriu-zise, pentru că jurnalistului îi va fi mai uşor să judece obiectiv, la rece,
textul. Scriitura de calitate trebuie să fie concisă: propoziţiile nu trebuie să conţină cuvinte de
prisos, iar paragrafele nu trebuie să conţină propoziţii şi fraze în plus. Aşa cum am mai
afirmat, aceasta nu înseamnă nici că jurnalistul trebuie să construiască fraze scurte, nici că
trebuie să evite detaliile, tratând doar în mare subiectul; concizia înseamnă că autorul trebuie
să dea semnificaţie şi sens fiecărui cuvânt.1
Una din cele mai importante reguli în cadrul acestui demers are în vedere nivelul de
la care pornim: în acest sens, specialiştii susţin că este necesar să începem cu eliminarea
părţilor mari; concizia derivă în primul rând din selectarea informaţiei, nu din comprimarea
sau din contragerea acesteia, iar aceasta presupune analiza de ansamblu a articolului şi
eliminarea unor pasaje. Metaforic spus, înainte de a scutura frunzele moarte, trebuie să tăiem
întâi crengile uscate; iată câteva reguli:
 Eliminaţi orice pasaj care nu fundamentează, nu susţine ideea de bază a
articolului
 Eliminaţi cele mai slabe citate, anecdote sau scene, tocmai pentru a da o forţă
mai mare celor mai bune
 Eliminaţi pasajele introduse în ideea că anumite persoane – cum ar fi editorul,
proprietarul publicaţiei, alţi jurnalişti, persoane publice implicate sau interesate de
subiect etc – vor citi articolul; gândiţi-vă doar la publicul larg, la marea masă a cititorilor
 Nu lăsaţi editorului posibilitatea eliminării arbitrare a unor pasaje sau fraze, mai
degrabă selectaţi chiar dumneavoastră pasajele, respectiv frazele neesenţiale şi marcaţi-
le; apoi analizaţi dacă acestea chiar îşi au locul şi oportunitatea în cadrul articolului sau
ar fi mai bine să le scoateţi înainte ca articolul să ajungă pe biroul editorului
Odată încheiată această primă etapă, este momentul să treceţi la eliminarea şi/sau
înlocuirea expresiilor şi cuvintelor inadecvate. Iată câteva ţinte sigure:
 Adverbe sau locuţiuni adverbiale care intensifică, şi nu modifică sensul verbului:
tocmai, cu siguranţă, sigur, cu certitudine, complet, foarte, extrem de, exact,
integral etc
 Formulările şi determinanţii care afirmă sau repetă lucruri evidente: exemplele
prezentate în acest articol poate fi simplu doar exemplele sau exemplele de mai

1
ceea ce in limba engleza literatura de specialitate numeşte “make every word count”
 sus/prezentate, compasiunea noastră este întrutotul alături de colegul nostru de
redacţie, dirigintele elevilor s-a dus la directorul şcolii etc.
 Diferiţi determinanţi ai verbelor – de regulă alte verbe – atunci când nu aduc
nimic nou în frază, ci pur şi simplu o încarcă inutil, fiind utilizaţi probabil pentru
a face fraza să pară mai elaborată: pare să/că, tinde să, se consideră că, se spune
că etc
 Substantivele abstracte derivate din verbe – care este bine să fie înlocuite chiar
de verbele respective, chiar în condiţiile reformulării frazei: astfel considerare va
trebui înlocuit cu consideră, judecată cu judecă etc. Această recomandare nu
trebuie luată totuşi ad literam, există şi excepţii – în situaţia în care respectivele
substantive sunt parte a unei expresii sau locuţiuni;
 O serie de propoziţii ce pot fi contrase în părţile de propoziţie corespondente:
"maşina care oprise neregulamentar pe un teren ce aparţinea primăriei" va deveni
astfel: "maşina oprită neregulamentar pe un teren al primăriei". E adevărat,
utilizarea verbelor în textele jurnalistice este o tehnică avantajoasă, dar să nu
exagerăm: nu construiţi propoziţii de sine stătătoare doar de dragul de a utiliza
verbe. Iar dacă prin contragere, aveţi impresia că o idee îşi pierde din importanţa
pe care consideraţi că o merită, spargeţi fraza în mai multe propoziţii distincte.

Eliminaţi toate cuvintele sau chiar frazele de prisos: jurnaliştii obişnuiesc să spună
că toate elementele care nu adaugă nimic textului, în realitate răpesc ceva. Cuvintele
redundante reduc impactul prin aceea că înlocuiesc limbajul activ, precis, care transmite
sensurile esenţiale.
O anumită redundanţă este totuşi inevitabilă, mai ales la redactarea primelor variante
ale textului, tocmai de aceea eliminarea elementelor de prisos se realizează în momentul
corectării şi/sau rescrierii acestuia. Tehnica cea mai bună este totodată şi cea mai simplă:
analizaţi cuvânt cu cuvânt textul, observând ce poate fi eliminat fără ca sensul să se modifice;
metoda ia ceva timp, însă funcţionează, în special în cazul jurnaliştilor mai puţin
experimentaţi.
 2. Verificarea acurateţii informaţiilor

Cu siguranţă vi s-a întâmplat – şi nu o dată – să descoperiţi greşeli în timp ce

lecturaţi presa: de la banalele greşeli de ortografie, la cele gramaticale sau de vocabular, şi
până la cele mai grave – erorile de conţinut. Oare nu vi s-a întâmplat niciodată ca citind un
articol pe aceeaşi temă publicat în două ziare diferite să constataţi că anumite informaţii nu
coincid? Puţin probabil... „A greşi e omeneşte” spun unii jurnalişti, încercând să găsească o
scuză atunci când articolele lor conţin erori – de orice tip ar fi acestea. Însă misiunea
principală a jurnalistului este foarte clară: să prezinte cu exactitate şi în mod obiectiv faptele.
Aşa că, decât să o faci în mod eronat, mai bine te laşi păgubaş, cu atât mai mult cu cât
informaţia respectivă ajunge la un număr enorm de indivizi. E adevărat, există şi cauze
obiective care duc la strecurarea erorilor în presa scrisă: aflaţi mereu sub presiunea timpului,
jurnaliştii nu mai apucă uneori să verifice şi să corecteze textul, iar, din motive de costuri,
personalul responsabil în mod tradiţional de aceste activităţi este tot mai rar întâlnit în
redacţiile ziarelor. Aşa că alocaţi timp pentru a putea verifica corectitudinea textului;
următoarele recomandări vă vor fi cu siguranţă foarte utile în acest proces:
 Confirmaţi informaţiile asupra cărora aveţi chiar şi cea mai mică îndoială –
în această categorie intră informaţiile neatribuite, care necesită investigaţii suplimentare.
Plecaţi întotdeauna de la premisa că aflarea unei informaţii din două surse nu reprezintă
în sine confirmarea acesteia: e posibil ca una dintre surse să fi aflat informaţia respectivă
de la cealaltă sursă. Întrebaţi-vă întotdeauna de unde cunosc sursele informaţiile pe care
vi le oferă şi ce motiv au să vi le ofere.
Asiguraţi-vă că martorii cu care discutaţi chiar au asistat la eveniment şi – mai
important – că sunt în măsură să vă ofere informaţii exacte. Mai ales în cazul ştirilor de
senzaţie – poate şi din dorinţa de a-şi vedea numele tipărit în ziar, sau de a apărea la
televizor – martorii par foarte siguri pe ei, când de fapt nu fac altceva decât să transmită
mai departe zvonuri sau speculaţii.
 Clarificaţi contextul – asiguraţi-vă că din declaraţiile surselor cu care discutaţi,
reuşiţi să surprindeţi, să capturaţi exact ceea ce vor să spună acestea. De aceea este bine
să utilizaţi reportofonul când staţi de vorbă cu surse mai importante, şi să ascultaţi
înregistrarea de mai multe ori înainte de a vă aşeza la masa de scris; puteţi chiar să
purtaţi o nouă discuţie sau să reveniţi cu întrebări dacă aveţi neclarităţi sau nu sunteţi
sigur că aţi înţeles corect mesajul. În fine, atunci când vă decideţi să citaţi sursa în
cauză, nu uitaţi că aşezate pe hârtie, cuvintele nu transmit întotdeauna acelaşi mesaj ca
atunci când acesta e transmis oral. În astfel de situaţii este bine să cereţi părerea cuiva
care nu a asistat la declaraţia sursei şi să vedeţi cum percepe mesajul: uneori veţi
constata că este mai bine să utilizaţi propriile cuvinte.
 Căutaţi eventualele goluri de informaţie – revizuiţi textul urmărind eventualele
informaţii semnificative sau puncte de vedere omise. Aceasta presupune să analizaţi –
pentru fiecare idee în parte – cine ar putea adopta o atitudine sau un punct de vedere
opus. Contactaţi persoanele ale căror opinii nu au fost incluse în articol şi oferiţi-le
 ocazia să le prezinte; în cazul în care aţi făcut acest lucru, însă propunerea
dumneavoastră a fost refuzată, nu uitaţi să menţionaţi acest lucru în cadrul articolului.
 Revizuiţi articolul din perspectiva temei centrale a acestuia – aceasta
presupune în primul rând, să verificaţi că textul se sprijină cu adevărat pe conţinutul
intro-ului, cu alte cuvinte, că intro-ul nici nu diminuează, nici nu exagerează importanţa
subiectului tratat. Apoi recitiţi întregul articol pentru a vedea dacă şi în ce măsură aţi
deviat de la subiect – procedând astfel, aveţi ocazia să mai şi tăiaţi anumite cuvinte sau
chiar propoziţii/fraze redundante şi să economisiţi atât din spaţiu, cât şi din timpul
cititorilor
 Verificaţi de două ori nume, date, locuri, titluri etc – asiguraţi-vă nu doar că
informaţia este corectă, ci şi corect atribuită. Verificaţi – dacă este posibil consultând
chiar sursa – ortografierea numelor proprii, acolo unde aveţi îndoieli; nu uitaţi: uneori şi
comunicatele de presă pot conţine greşeli, sau poate site-ul firmei despre care relataţi nu
a fost încă actualizat.
 Verificaţi ortografia, corectitudinea gramaticală, utilizarea vocabularului,
punctuaţia – chiar dacă această acţiune presupune mult timp, verificaţi cu ajutorul
dicţionarului sau al manualelor de specialitate orice problemă de acest fel, care ridică
semne de întrebare sau nu vă este cunoscută. Citiţi textul cu voce tare pentru a vedea
dacă sună corect şi coerent din punct de vedere al limbii: eventual rugaţi un apropiat să
vă asculte, sau înregistraţi-vă şi ascultaţi caseta.
 Verificaţi corectitudinea şi concordanţa cifrelor – în ceea ce priveşte cifrele şi
datele statistice, trebuie în primul rând să vă asiguraţi că acestea sunt concordante, că
respectă eventualele corelaţii matematice existente între ele. Recalculaţi procentele,
modificările procentuale, ponderile, mediile etc, oricât de sigură ar fi sursa care vi le-a
furnizat. Dacă nu sunteţi tocmai expert, deşi – cu puţină bunăvoinţă veţi constata că nu e
nimic dificil în a calcula câteva procente – programele de calculator şi diversele utilitare
disponibile online vă vor fi de mare ajutor. Şi nu ezitaţi să cereţi părerea unui expert
atunci când nu ştiţi cum au fost calculaţi anumiţi indicatori, mărimi, variabile etc; dacă
rândurile articolului trădează acest lucru, vă pierdeţi credibilitatea şi riscaţi să vă pierdeţi
şi cititorii. Nu în ultimul rând, asiguraţi-vă că graficele şi tabelele pe care le introduceţi
sunt corecte şi concordante cu datele cărora le sunt asociate.
Odată ce aţi parcurs toate aceste etape, faceţi o ultimă „scanare” de verificare a
textului: citiţi articolul asigurându-vă că toate elementele sunt la locul lor şi se îmbină în mod
armonios, formând un ansamblu coerent – de la succesiunea paragrafelor şi până la
încorporarea eventualelor grafice, tabele, poze, imagini etc. Mai mult, dacă tehnoredactaţi
textul, nu este exclus ca în chiar procesul de corectare însuşi să se fi strecurat greşeli, să se fi
deplasat un paragraf, un marcator, tocmai de aceea este nevoie de această ultimă verificare. În
măsura în care respectaţi aceste recomandări, este foarte probabil ca textul dumneavoastră să
fie corect. Însă greşeli – mai ales legate de formatarea textului, de aşezarea în pagină, de
posibilitatea deplasării unor elemente ale textului – pot apărea si după ce aţi predat materialul
spre publicare - până la apariţia efectivă a acestuia, chiar dacă nu din vina dumneavoastră.
 În cazul în care textul apare totuşi cu o serie de greşeli – de orice natură ar fi
acestea – asumaţi-vă responsabilitatea, nu aruncaţi vina şi nu deveniţi defensiv. Cea mai bună
strategie pe care o puteţi adopta este să vă recunoaşteţi greşeala; iată cum ar fi bine să
procedaţi:
- identificaţi greşelile, nu aşteptaţi să o facă cititorii şi să sune la redacţie. În
plus, de multe ori, cititorii observă greşelile, dar nu se obosesc să sune
- publicaţi cu promptitudine corecţiile tuturor greşelilor, omisiunilor sau
inexactităţilor de conţinut – chiar dacă este vorba de erori minore, ce afectează
un număr foarte mic de indivizi
- formulaţi corecţiile suficient de detaliat pentru a fi inteligibile – în cadrul
corecţiei va trebui să repetaţi eroarea care s-a strecurat, pentru ca cititorii să-şi
poată aminti despre ce era vorba
- publicaţi clarificări atunci când toate faptele publicate sunt corecte, exacte, însă
sensul general ce se desprinde din text este sau poate fi confuz, inducând
cititorii în eroare
- publicaţi corecţiile în mod vizibil şi amplasaţi-le mereu în acelaşi loc în cadrul
publicaţiei, aşa încât cititorii să le observe
- creaţi un sistem care să faciliteze raportarea erorilor de către cititori, precum şi
solicitarea corecţiilor corespunzătoare, şi aduceţi-l la cunoştinţă acestora.
- creaţi un sistem eficient de monitorizare a greşelilor; urmăriţi în ce măsură
comiterea de erori este mai frecventă în cazul anumitor secţiuni ale publicaţiei
sau în cazul anumitor jurnalişti
- explicaţi, cu ocazia fiecărei corecţii, de ce şi cum s-a produs respectiva eroare,
respectiv cine este responsabil pentru aceasta – nu neapărat nominal, ci
generic, prin poziţia sau funcţia deţinută
- cereţi-vă scuze în mod public şi asiguraţi cititorii de evitarea producerii
ulterioare a unor asemenea erori.