Tema: Apariția spiritului și elementului modern în Europa

Termenul istoric
Mod de viată – fel de a concepe și a trăi viața conținutul și formele specifice de satisfacere a nevoilor
materiale și spirituale ale diferitelor grupuri sociale, în funcție de nivelul de trai, de tradiții, obiceiuri și
mentalități.

Caracteristici generale
 Păstreaza mai multe particularități medievale.
 Caracterul religios al tradițiilor și obiceiurilor.
 Se extinde învațământul.
 Revoluțiile burgheze, agrară și industrială au schimbat relațiile social-economice.
 Lichidarea monarhiei absolute a coincis cu aplicarea reformelor sociale, cu impact asupra
modului de trai.
 Habitatul nu este uniform nici pe continent și nici în interiorul aceluiași stat.

Locuința în satul modern

Țăranii chiar și liberi au și în epoca modernă un buget anual deficitar,munca lor fiind neretabilă.
Țăranii lipsiți de pământ trăiesc doar din remunerarea muncii prestate sezonier.
Casele în sat sunt mici, cu 2-3 odăi,cu mobilier modest.Spațiul restrâns, lipsa de igienă,
subnutriția și munca istovitoare sunt factorii ce influiențtau negativ de viață în sat.Grajdurile
pentru vite din vecinătatea locuinței și a fântânei, făcea satrea de sănătate și mai vulnerabilă.

În Occident agricultura a cunoscut schimbări calitative și astfel și condițiile de trai au devenit mai
bune. Veniturile din comercializarea producției agricole , au permis țăranilor să-și edifice
locuințe spațioase, cu minimul necesar de condiții pentru trai decent.
Familiile țărănești
Familiile cu peste 10 copii erau frecvente. Mortalitatea este foarte înaltă, vârsta medie
este de 25 de ani. Condițiile complicate de viață și de muncă, făceau ca oamenii să se considere
bătrâni deja la 35-40 de ani. Nobilii, preoții, negustorii atingeau bătrânețea la 55-60 ani. Viața
cotidiană era reglementată de tradiții. Cele mai multe sunt legate de religie.Slujbele religioase și
serbările implicau toți locuitorii satului și consolidau, ca regulă, comunitatea.

Viața în oraș
Creșterea demografică, urbanizarea, nașterea noilor curente și ideologii, dar și politicile
liberale, în unele state europene, au fost factorii care au modificat mentalitatea și au contribuit la
nașterea societații moderne. Profitul material devine mai presus decât prejudecățile religioase.
Tehnica nouă , noile industrii,au creat necesitatea unor noi ocupații, profesii și cunoștunțe. În a
doua jum. a sec. XIX în casele nobililor sunt biblioteci. Populația orașelor a reușit să-și contureze
 cerințe pentru libertățile personale. ,,Omul s-a născut liber.... A renunța la libertatea ta, înseamna
a renunța la calitatea de om.,, (J.J. Rousseau, Contractul social)

Alimentația
În sate alimentația includea mâncare modestă, de obicei din produsele de origine animală
sau legume, crescute de gospodar.

În orașe în sec. XVIII unii locuitori, mai înstăriți, își permiteau să ia masa în cârciume,
taverne, sau chiar restaurante. Termenul de restaurant a fost dat, de un parizian, pe nume
Boulanger, care vindea supe. În anul 1765 el a trebuit să ofere, pe lângă supe, și alte mici
mâncăruri, cum ar fi picioare de oaie în sos. Deasupra ușii tavernei sale el a lăsat să se
inscripționeze, în 1795,, după cum se susține , dintru-un verset biblic în limba latina ,,Veniți la
Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă! ,, (Matei 11,28). Acest motto a făcut
faimoasă taverna sa și i s-a spus, restaurant, din latină restaurabo. În restaurantele elegante se
servea și mâncare ieftină pentru lucrătorii obișnuiți. Această tradiție a rămas, doar că de-a lungul
timpului camerele a fost frecvent separate pentru pretenții diferite.

Tradiții
În Europa în ajunul epocii moderne timpurii, iar apoi începând din secolul al XIX-lea a avut loc o
amestecare a tradițiilor, adesea și cu folclorul american.

În Franța a apărut, pentru prima oară, termenul de etichetă. I se atribuie lui Ludovic al XIV-lea,
cel care, printr-un decret, a împiedicat călcarea ierbii. Etichetele informative erau așezate în zonele cu
iarbă din curtea Palatului Regal.

În Ungaria tradițiile cunoscute țin de alungarea iernii (carnavalul ,,Busojaras,,), sosirea

primăverii, secerișul sau culesul viei, dar și nunta. În tradiția populară și nunțile urmează o coregrafie
propie. De exemplu alaiul de nuntași este foarte important și de obicei este urmat de întregul sat, iar
oaspeții trebuie să plătească pentru a dansa cu mireasa. Obiceiul spargerii paharelor alungă spiritele
malefice, iar tinerii căsătoriți, curățind cioburile împreună, pot demonstra cât de bine pot conlucra.

În spațiul românesc majoritatea tradițiilor sunt legate de biseric-botez, cununie, înmormântare,

Crăciunul ,hramul , boboteaza, paștele,florile,rusaliile etc.

Epoca modernă este considerată a fi perioada ce a succedat Evului Mediu. Ca și epocile

anterioare, aceasta nu are un început stabilit într-o dată anume. Tranziția de la Evul Mediu la
Modernitate a fost relaționată în mod convențional cu evenimente majore ca Reforma
Protestantă, care promova conștiința critică asupra religiei și bisericii, Descoperirea Americii,
care a lărgit perspectivele asupra lumii sau Umanismul, care a contribuit la formarea unei noi
viziuni în multe domenii.

După ce Reforma a dus la disiparea puterii absolute a bisericii și Războiul de 30 de ani a

desființat conceptul de „imperiu universal", a început epoca statului-națiune, care a avut ca scop
obținerea unei puteri politice și economice care să depășească spațiul european. America, Africa
și Asia au devenit regiuni de expansiune și competiție pentru europeni. Coloniștii britanici și
francezi au ocupat coasta de est a Americii de Nord, iar conchistadorii spanioli au cucerit
America Centrală și America de Sud, presărând întreagă lume cu agenții comerciale europene,
exceptând Japonia. Europa era cuprinsă de războaie, revoluții și devastări, dar și de o
extraordinară dezvoltare și un progres științific și artistic. Secolul al XVIII-lea a fost denumit
„secolul revoluțiilor". Între anii 1708 și 1835 s-au desfășurat revoluții în multe părți ale lumii
împotriva guvernelor și a puterii coloniale. Unele au avut succes, altele au eșuat, dar izbucnirea
revoluțiilor politice au arătat că oamenii erau nemulțumiți de modul în care erau conduși. S-au
mai manifestat revoluții în tehnică agricolă și în industrie, în transporturi, în știință, tehnologie,
medicină și artă.

Transformarea revoluționară a sistemelor de guvernare și a structurilor de stat a început

energic în secolul al XVIII-lea, debutând cu Revoluția Franceză din 1789 izbucnită la Paris,
având deviza Liberté, égalité, fraternité ce a dobândit o forță covârșitoare. Revoluția Franceză a
avut drept urmare, reorganizarea fundamentală a societății, iar noile idei apărute în timpul
revoluției și cuprinse în Codul Civil al lui Napoleon s-au răspândit, fiind impuse în multe națiuni
europene. Conceptul de „modernitate”[modificare | modificare sursă]

Conceptul de „modernitate" este diferit de antichitate și evul mediu. Modernitatea nu este

doar o altă epocă istorică, dar și un efect al unei serii de schimbări de tip nou, manifestate în
accelerarea progresului ce a facilitat efortul uman depus pentru a îmbunătăți situatia. Progresul s-
a manifestat în toate domeniile: politică, industrie, societate, economie, comerț, transport,
comunicații, știință, medicină, tehnologie și cultură. Modernitatea se caracterizează printr-o
industrie mecanizată și automatizată, renunțându-se treptat la munca manuală. Porțiuni din lumea
modernă au fost alterate însă de valorile religioase fundamentaliste, de sistemul monarhic
absolutist și abolirea sistemului feudal, toate acestea fiind înlocuite de un sistem democratic,
liberal și laic, ideile fiind implementate în toate domeniile ca Politică, Știință, Psihologie,
Sociologie și Economie. Periodizarea[modificare | modificare sursă]

Conform multor surse istorice, epoca modernă ar fi început în intervalul secolelor XV-XIX.
Particularitățile epocii moderne timpurii includ Renașterea, Reforma Protestantă, Marile
Descoperiri Geografice, ascensiunea capitalismului, apariția tiparului, Războiul Civil Englez și
Revoluțiile Atlantice. Epoca modernă, pe plan cultural se împarte în:

 Epoca Rațiunii
 Iluminismul
 Epoca Romantismului
 Epoca Victoriană

Secolul al XVIII-lea a debutat cu revolte în țări cu deschidere la Oceanul Atlantic, ca cele din
America de Nord, America Latină și Franța, ce s-au manifestat în schimbări politice și sociale
treptate. Războaiele au căpătat un caracter global, fiind desfășurate la scară tot mai mare datorită
îmbunătățirii armelor de foc și arsenalului. Ca rezultat al Revoluției industriale și a revoluțiilor
politice, au apărut noi viziuni asupra modernismului. Industrializarea multor națiuni a fost
inițiată în Marea Britanie. Rolul științei și tehnologiei a crescut, literatura și presa au proliferat și
au început să se dedice maselor, gradul de alfabetizare crescând. S-au format instituții
reprezentative votate de cetățeni marcați de o nouă filosofie politic, morală și ideologică -
Individualismul. În urma industrializării, procesul de urbanizare s-a accelerat.

Absolutism și Iluminism: ascensiunea burgheziei[modificare | modificare sursă]

Absolutismul a devenit forma de guvernare a multor state, bazându-se pe teoriile formulate în

secolele XVI-XVII de către filosofi politici ca Niccolo Machiavelli, Jean Bodin și Thomas
Hobbes, ce au dezvoltat concepte ca raison d'etat („rațiunea de stat”) și suveranitatea absolută a
conducătorului. Instrumentele principale ale puterii prinților absolutiști erau armata și birocrația
admninistrativă care răspundea doar în fata regelui ce era reprezentantul divin pe pământ.

În secolul al XVIII-lea s-a dezvoltat o formă particulară de absolutism combinat cu iluminismul,

formă care a aplicat umanismul și descoperirile filosofice și științifice ale secolului al XVII-lea
în întreaga societate. Din secolul al XVII-lea, cărturari ca René Descartes, John Locke, Baruch
Spinoza și Gottfried Wilhelm von Leibniz au căutat metode de eliberare a gândirii de sub dogma
religioasă. Savanți ca Isaac Newton au conturat o nouă viziune asupra lumii, bazată pe
cunoștințele obținute prin descoperirile științifice. Marii filosofi iluminiști ai secolului al XVIII-
lea, ca Montesquieu sau Voltaire, au promovat libertatea spiritului și a religiei și separarea
științei de doctrina religioasă. Au cerut o revizuire a metodelor de guvernare, care să pornească
de la rațiune și de la o viziune asupra omului, care să se bazeze pe egalitatea dintre persoane.
Filosofi ca Jean-Jacques Rousseau și Immanuel Kant au atacat absolutismul prin critici la adresa
politicilor și instituțiilor statului absolutist și cel al bisericii.

Primii absolutiști iluminiști au profitat de structurile prezente ale Bisericii și Statului

pentru a-și atinge scopul, cel de a asigura binele statului și bunăstarea supușilor. Centralizarea
statului s-a accentuat tot mai mult față de secolele anterioare ale evului mediu, iar rolul bisericii
în sistemul educațional era tot mai diminuat. Erau însă și suverani interesați de reforme,
ca Frederic al II-lea al Prusiei, Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman sau Petru cel Mare al
Rusiei, dar nu erau pregătiți să-și lase supușii, mai ales pe acei burghezi ce se aflau în plină
ascensiune, să participe la viața politică. Împărțirea puterilor cerută de filosofii iluminiști nu a
fost realizată.

Umanismul și Reforma au influențat modul de gândire al clasei de mijloc a Europei,

marcată de ascensiunea capitalismului timpuriu. Bogăția obținută a adus acestei noi clase respect
și influență în societate. Pentru a contrabalansa puterea prinților și cea bisericească, regii s-au
orientat către burghezie. Aceștia aveau acces la studii universitare, multi reprezentanți reușind să
obțină funcții înalte în stat. Burghezia a promovat comerțul și afacerile și s-a impus în viața
culturală. Burghezia însă nu avea acces la viața politică. De pe urma acestor conflicte și dispute
au rezultat „Revoluții Atlantice", care împreună cu Declarația de Independență a
Americii și Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului, au marcat începutul Perioadei
Burgheze și venirea la putere a clasei de mijloc. Criticarea autorității și a tradiției pe toate
planurile s-au intensificat simultan cu ideile raționaliste și de emancipare ale iluminismului.
Revoluția Franceză din 1789 a încheiat vechea ordine a Celor trei stări. Prin deviza sa Liberté,
égalité, fraternité, a pus bazele unei noi ordini sociale paneuropene, bazate pe principiile
libertății personale și ale egalității în fața legii. De atunci, clasa de mijloc a devenit campioană
a liberalismului, ajungând să domine viața publică în multe părți ale lumii.

Secolul al XVIII-lea: Secolul Revoluțiilor

Mulți europeni, afectați de problemele regimului, războaiele neîncetate și monopolul

bisericii, au emigrat din Europa și s-au stabilit în „Lumea Nouă", acaparând tot mai mult pământ
și punând bazele unor colonii ce încă depindeau de Franța și Marea Britanie, ce aveau să ducă la
dese confruntări pentru controlul deplin asupra Americii de Nord. Fiind inițial dependente de
metropole, datorită fiscalității împovărătoare, coloniile și-au câștigat independența față de
coroana britanică, formând o națiune federală - Statele Unite ale Americii. Și coloniile din
America de Sud și America Centrală au luptat pentru eliberarea de sub dominația Spaniei și
Portugaliei. În Europa, Austria, Prusia și Rusia au devenit mari puteri continentale, iar Revoluția
Franceză din 1789 a marcat abolirea monarhiei franceze. În Africa, populațiile fulani, zulu și
buganda au fondat noi regate. Statele africane nordice au înlăturat dominația otomană. Imperiul
Mogul din India s-a prăbușit, iar Marea Britanie și Franța au pornit o luptă pentru cucerirea
Indiei. China dinastiei Qing cucerește Tibetul, însă se confruntă cu probleme interne. Japonia a
interzis contactele cu Occidentul și s-a izolat. În Pacific, sosirea europenilor a constituit o
amenințare pentru modul de viață tradițional al băștinașilor.

Europa

Discrepanțele din societatea europeană s-au adâncit. Regii bogați și autocratici trăiau în
lux, pe când clasele de mijloc, tot mai numeroase, au dezvoltat o altă atitudine, de gândire
progresistă. Societatea a fost marcată de mari transformări; orașele s-au extins, bancherii făceau
afaceri prospere, inventatorii și savanții făceau noi descoperiri, au pătruns mărfuri și noi idei din
import. Noile invenții au facilitat fabricarea de bunuri și arme în cantități mari. Peisajul agricol s-
a modificat radical în diverse zone ale Europei, mai ales în Anglia, prin introducerea unor
metode de lucru mai eficiente. Tot în Anglia avea să înceapă prima revoluție industrială în
domeniul textilelor. Minele, orașele, canalele navigabile și fabricile s-au dezvoltat. Preocuparea
pentru logică și raționament a dat naștere unor idei sociale și politice noi, mai avansate, din care
a rezultat apariția unui nou curent - Iluminismul.

În urma războaielor pentru succesiune, teritorii și colonii de pe celelalte continente în

cadrul cărora s-au format alianțe, s-a remarcat puternicul stat militarizat, Prusia, ce câștiga
victorii datorită armatei terestre bine organizate și disciplinate și datorită geniului militar al lui
Frederic al II-lea. Sub țarul Petru cel Mare, în Rusia pătrund idei și moda occidentală. Rusia se
extinde în Orientul Îndepărtat, bătând la porțile Chinei. Poporul francez, nemulțumit de „Vechiul
Regim”, a abolit monarhia, cerând libertate și egalitate. Revoluția ce a urmat, a schimbat Franța
și a marcat omenirea pentru totdeauna. În acțiunea sa de restaurare a ordinii după Revoluția
Franceză, Napoleon a încercat să schimbe întreaga Europă. Chiar dacă a fost înfrânt de coaliția
marilor puteri, ideile sale s-au extins la nivel paneuropean, campaniile și realizările sale
schimbând cursul istoriei. În urma expedițiilor căpitanului Cook, Australia și Noua Zeelandă au
devenit noi ținte ale colonialismului european, primii coloniști înfruntându-i pe maorii ce s-au
ridicat la luptă și subjugându-i pe aborigeni. Europa domina întreaga lume prin intermediul
comerțului, industriei, îndrăznelii și tunurilor.

Asia, Africa și Orientul Mijlociu

India era cucerită treptat de britanici, iar China rezista în fata schimbărilor, devenind mai
conservatoare și refuzând să încurajeze idei noi și contactele externe. Japonia a continuat politica
sa de izolaționism, dar s-a modernizat. Alte țări asiatice au căpătat noi alianțe și noi inamici din
rândul europenilor, ce se amestecau în problemele acestora în folos propriu. Rivalitatea dintre
Rusia, China și Marea Britanie pentru dominația Asiei centrale s-a accentuat. Tradițiile asiatice
și stabilitatea au fost subminate, iar europenii intrau pe ușa din spate când liderii asiatici opuneau
rezistență. Orientul Mijlociu era lipsit de forță datorită declinului lent al otomanilor. în nordul
Africii otomanii au pierdut controlul, Persia a rămas stabilă, neafectată de influențele externe.
Europenii și arabii dețineau colonii în zonele de coastă, dar multe națiuni africane s-au întărit, a
căror putere provenea din comerțul cu europenii. Unele triburi dominau pe altele mai mici, iar
populațiile zulu și asanti aveau o atitudine agresivă față de vecini. Datorită dezbinării, europenii
i-au învrăjbit.

Lumea Nouă Secolul al XVIII-lea a fost martorul apariției SUA și Canadei.

Revoluția americană a avut drept cauze neajunsurile guvernării coloniale britanice. SUA
au devenit primul stat cu adevărat democratic din lume, guvernat constituțional, conform
declarațiilor de drepturi aplicate tuturor, exceptând nativii americani și sclavii. S-a
declarat independența și în scurt timp, s-a format o nouă republică federală ce și-a propus
să se extindă către Vest, către Oceanul Pacific. În căutarea unui viitor nou, imigranții din
Europa sfâșiată de războaie, au dus la creșterea rapidă a populației. Orașele americane,
comerțul și cultura au prins formă, au luat amploare și au prosperat. Britanicii au
menținut Canada sub controlul lor, care și aceasta a reușit ulterior să obțină autonomie.
Mulți americani nativi din est au fost alungați de pe pământurile lor și au migrat spre
vest. În sud, pe plantațiile de bumbac și tutun munceau sclavii, alimentând apetitul
Europei și sporind averile proprietarilor de pământuri.
Războaiele lui Napoleon în Europa, i-au obligat pe latino-americani să își ia în mâini
propria soartă, iar la începutul secolului al XIX-lea au apărut mișcări de independență a
coloniilor portugheze și spaniole, conduse de proprietarii de pământuri.