Avortul și abandonul de copii

INTRODUCERE
Familia este prima alcătuire de viaţă obştească şi sâmburele din care cresc toate celelalte
forme de viaţă socială. Ea este mediul cel mai prielnic pentru naşterea, dezvoltarea şi
desăvârşirea fiinţei umane. Copiii, care reprezintă „fondul de aur al neamului”, sunt stimulente şi
puteri înnoitoare care sporesc potenţialul natural uman, afectiv şi spiritual al poporului,
contribuind la regenerarea fiinţei noastre spirituale.
Practicarea avortului, atât în cadrul căsătoriei, cât şi în cazul relaţiilor extraconjugale şi
întâmplătoare, este o crimă împotriva vieţii umane în general şi a copilului în special, în ciuda
întâlnirii lui pe tot parcursul istoriei omenirii, ca o realitate constantă.
Biserica, cu întreaga ei învăţătură dogmatică, morală şi canonică întemeiată pe Sfânta
Scriptură şi Sfânta Tradiţie, a fost în toate timpurile şi locurile împotriva avortului ca teorie şi
practică, calificându-l drept crimă împotriva vieţii umane, în rândul păcatelor strigătoare la cer.
 Naşterea şi creşterea de copii – şi prin aceasta disponibilitatea şi obligaţia soţilor de a
sluji Bisericii şi societăţii, cărora aparţin deopotrivă – ca înfrânare a egoismului în doi înseamnă
şi o cruce pentru soţi, cruce care trebuie purtată şi onorată. Avortul sau evitarea naşterii de
prunci înseamnă deci şi o sărăcire spirituală a soţilor şi deci o închidere a lor într-un egoism
păgubitor lor, dar şi o sărăcire spirituală a societăţii şi Bisericii. De aceea, preoţii trebuie să arate
credincioşilor că avortul şi metodele avortive echivalează cu o crimă evidentă şi că, deci, el este
un păcat strigător la cer din moment ce rezultatul acestor metode este totdeauna luarea vieţii unei
fiinţe umane. Desigur că sunt şi cazuri medicale când avortul nu poate fi ocolit fără a pune în
pericol însăşi viaţa cele însărcinate şi de aceea nu este cazul să stăruim aici asupra acestora.
Avortul trebuie combătut şi pentru sărăcia spirituală pe care o aduce celor doi soţi,
precum şi pentru consecinţele nefaste asupra însăşi sănătăţii femeilor în cauză.Din perspectivă
creştină, avortul nu poate rămâne fără urmări. Efectele crimei se transmit nu doar asupra
părinţilor, ci şi asupra ramurilor colaterale ale arborelui genealogic. De aceea este nevoie de
Sfânta Liturghie pentru menţinerea păcii în familia respectivă.
Viaţa care ar avea nevoie de mai multă plinire, iubire şi îngrij ire este considerată inutilă
sau e considerată ca o povară insuportabilă şi, prin urmare, este refuzată în multe feluri. Se
dezlănţuie astfel un soi de conspiraţie împotriva darului sfânt al vieţii. Ceea ce pentru copil este
avortul, pentru bătrân, bolnavul incurabil sau handicapat, înseamnă eutanasie.

„Taina iubirii divine creatoare descoperită în naşterea de prunci. În actul iubirii

conjugale, pecetluită ca atare în căsătoria legiuită, se întâlneşte taina acestei sfinte căsătorii cu
taina naşterii de prunci. Iubirea este energie creatoare, ea cheamă la viaţă şi tinde spre mai multă
viaţă. Momentul conceperii, eveniment unic şi absolut înexistentafl intei umane” (Moldovan,
2008, pp. 378-385).
I. Avortul
„Avortul, păcatul carepătrunde în vistieriile vieţii. A vorbi despre avort înseamnă a ne
referi, potrivit moralei ortodoxe, la cel mai mare păcat pe care îl poate săvârşi cineva în lume”
(Moldovan, 2008, p. 409).
Avortul reprezintă terminarea (oprirea) sarcinii prin orice mijloace, înainte ca fătul să fie
suficient dezvoltat pentru a supravieţui (Horga, 2000, p. 13).
 Înainte de revoluţia din decembrie 1989, avortul provocat era pedepsit în România cu
închisoarea. În data de 26 decembrie 1989, după revoluţie, s-a legalizat avortul şi în România
(Luca, 1987, p. 8).

Clasificare şi descriere
Pentru o înţelegere mai bună, am clasificat avortul după două criterii: tehnica folosită şi
mecanismul de producere. Atât tehnicile, cât şi metodele sunt cele descrise în literatura de
specialitate.
A). După tehnica folosită
1). Avortul chirurgical
 aspiraţia menstrual: Este o variantă de vacuum-aspiraţie şi reprezintă o metodă
chirurgicală a începutului anilor 1970 (…). Procedeul se practică în primele 2 săptămâni
de amenoree şi, în general, decurge fără anestezie (…). Pentru că procedeul are loc
înainte ca testul de sarcină să fie pozitiv, un număr mare de aspiraţii menstruale s-au făcut
la paciente care nu erau gravid (Horga, 2000, p. 5).
 vacuum-aspiraţia: Vacuum aspiraţia (electrică sau manuală) este procedeul chirurgical
preferat pentru sarcini de 6-14 săptămâni (trim. I de sarcină), prin intermediul căruia
conţinutul cavităţii uterine este evacuat cu ajutorul unei chiurete speciale. Dilatatorul
cervical este cel mai uzual instrument responsabil de perforaţia uterină, iar prin dilataţia
forţată pot rezulta leziuni ale colului uterin. Se introduce în uter o pensă atraumatică
pentru a rupe membranele. Pentru aspirare electrică, se foloseşte presiunea negativă
produsă de o pompă electrică la care se ataşează chiureta prin tubul de secţiune, folosind
un mâner metalic cu un pasaj pentru aer. Uterul se aspiră cu o chiuretă din plastic de
diametru aproximativ egal cu numărul de săptămâni de sarcină (Horga, 2000, p. 6).
 dilatarea şi chiuretajul: metoda este folosită în trim. I de sarcină, dilatarea şi chiuretajul
(DC), procedeu folosit înainte de introducerea vacuum-aspiraţiei, se asociază cu un risc
crescut de complicaţii. Se efectuează sub anestezie, se dilată colul uterin şi se evacuează
prin raclaj produsul de concepţie în afara cavităţii conţinătoare (chiuretă ascuţită) (Horga,
2000, p. 7).
 dilatarea şi evacuarea: Metoda este folosită în trim. II de sarcină. După 16 săptămâni de
gestaţie, se practică dilatarea şi evacuarea (în cadrul avortului terapeutic). Tehnica constă
 în dilatarea largă a orifi - ciului cervical, urmată de distrucţia mecanică şi evacuarea
părţilor fetale. După eliminarea completă a fătului, se foloseşte o vacuum-chiuretă cu
lumen larg pentru îndepărtarea placentei şi a resturilor rămase. Riscurile de perforaţie
uterină sunt crescute din cauza fătului mare şi a pereţilor uterini mai subţiri. Aceste
avorturi de vârstă mai mare sunt neplăcute pentru medici şi personalul mediu şi
periculoase pentru femeia care suferă procedeul (Horga, 2000, p. 7).
 operaţie cezariană: Histerotomia (incizia uterului sau operaţie cezariană), se preferă
uneori atât avortului prin dilatare şi chiuretaj, cât şi celui indus medical (…). Acestea
devin uneori necesare din cauza unei inducţii medicale eşuate în al doilea trimestru de
sarcină. Tehnicile folosite sunt similare cu cele de la naşterea prin operaţie cezariană, cu
excepţia inciziilor abdominale şi uterine, care sunt mai mici (Horga, 2000, pp. 7-8).
2). Avortul medicamentos (trim. I şi II de sarcină)
 Avortul medicamentos = avort chimic . Avortul medicamentos este un avort voluntar
efectuat prin administrarea unor regimuri de medicamente pe diferite căi: oral, parenteral,
intravaginal, intracervical (în colul uterin) (Horga, 2000, p. 13).
3) Avortul hormonal
 Avortul hormonal este acel „avort produs de către pilula contraceptivă hormonală
(estrogen şi / sau progesteron), avort ce are loc timpuriu, în primele 10-14 zile de viaţă a
embrionului, deci înainte de implantarea lui în uter” (Moldovan et al., 2008, p. 181).

B). După mecanismul de producere

1. Avortul „la cerere”/ legal
 Este întreruperea sarcinii la cererea femeii, dar nu pentru motive de afectare a mamei sau
de suferinţă fetală. Acesta se poate efectua conform legislaţiei în cazul sarcinilor sub 12
săptămâni, adică în trimestrul I de sarcină. Este legal şi se efectuează doar în clinici şi
cabinete de ginecologie, în condiţii de asepsie. Metoda folosită este cea chirurgicală
(Horga, 2000, p. 1).
2. Avortul terapeutic / medicamentos;
 Avortul terapeutic sau medical este întreruperea sarcinii din motive medicale – materne
sau fetale – indiferent de vârsta gestaţională (trimestrele I şi II de sarcină) (Bunescu,
2000, p. 12).
 3. Avortul spontan;
 Avortul spontan reprezintă întreruperea sarcinii spontane (neimpusă, indiferent de voinţa
femeii) în perioada de până la 22 de săptămâni de graviditate (Tristram, 2005, p. 12).
 Aceste avorturi spontane, fără nicio intervenţie din afară, sunt definite în literatura
creştin-ortodoxă ca fiind avorturi imprevizibile. Într-adevăr, de cele mai multe ori, mama
nu este vinovată de avort, când fie copilul bolnav a murit, fie bolile mamei au dus la
moartea copilului. Totuşi, şi în aceste cazuri Biserica a rânduit o rugăciune de dezlegare
sau molitfă, care se citeşte de către preot, după trecerea zilelor de curăţeni (Pr. Juvenalie,
2002 ,p. 272)
4. Avortul provocat empiric;
 Este întreruperea cursului normal al sarcinii prin orice mij loace în afara condiţiilor
admise medical sau de lege (Dr. Moutlak, 1998, p. 7).

Consecinţele avortului asupra mamei, familiei, societăţii şi a personalului medical

Doctorul Antun Lisec (2000), în conferinţa „Iubeşte copilul şi lasă-l să trăiască” de la
Sibiu, aduce în atenție principalele consecințe în plan psihic și fizic pe care le poate suferi mama,
familia acesteia precum și societatea.
A. Consecințe fizice și psihice asupra mamei
 Urmările fizice asupra mamei: – leziunea colului uterin, perforaţia uterului,
hemoragii, lezarea intestinelor sau a altor organe abdominale ale mamei, inflamaţia
uterului, a trompelor, a pelvisului şi a întregii cavităţi abdominale, starea septică
(„otrăvirea sângelui”), tromboembolie (cheaguri de sânge care blochează vasele
sanguine); obturarea trompelor uterine, sterilitate, hemoragii uterine neregulate,
endometrioză, creşterea frecvenţei sarcinilor extrauterine, cicatrici şi îngustarea
colului uterin, creşterea frecvenţei avorturilor „spontane”, predispoziţie la naşteri
premature, prelungirea naşterii, dereglări în perioada a treia a naşterii, atonia uterului,
izoimunizare, insuficienţa placentei (Dr. Lisec, 2000, pp. 217-218).
 Urmările psihice. Depresii, sentiment de vinovăţie, tristeţe, insomnii şi vise grele,
atacuri de anxietate, frustrare, pierderea respectului faţă de sine, distrugerea psihicului
propriu, apariţia răcelii emoţionale şi a pesimismului, pierderea motivaţiei, dereglări
sexuale. Pot apărea şi dereglări comunicaţionale cu alţi oameni, precum şi cu
 partenerul de căsătorie şi cu copiii deja născuţi. Câteodată apar şi reacţii psihotice
acute, reacţii schizofrenice, psihoză afectivă, depresie, pierderea memoriei, dificultăţi
de concentrare, pierderea interesului pentru activităţile desfăşurate, predispoziţie
pentru bolile de dependenţă, schimbări dramatice ale persoanei, predispoziţie pentru
plâns. Dacă şi tatăl a participat la omorârea copilului, aceste urmări apar şi la el (Dr.
Lisec, 2000, pp.217-218).
B. Consecințe asupra familiei
 Datorită urmărilor fi zice sau psihice care apar la părinţi, apar, evident, şi dereglări ale
relaţiilor dintre membrii familiei. Pierderea motivaţiei, „răceala” emoţională,
dezamăgirile şi alte stări nevrotice sau psihice (Dr. Lisec, 2000, pp. 217-218).
C. Consecințe asupra societății
 Societatea ar fi mult mai fericită dacă membrii ei nu ar fi răniţi de traumatismul
uciderii copiilor nenăscuţi. Orice boală fi zică sau psihică a indivizilor se reflectă
asupra întregii societăţi. În afară de aceasta, uciderea copiilor nenăscuţi a dus la o
scădere dramatică a natalităţii (Dr. Lisec, 2000, pp. 217-218).

II. Abandonul de copii

III. Perspectiva Bisericii

Femeia însărcinată este fiinţa cea mai nobilă din câte există. Femeia care moare născând
viaţă, este socotită martiră. Cea care moare în timpul avortului, pierde două vieţi deodată.
Copilului avortat nu i se ia numai dreptul la viaţă, ci şi dreptul la Botez şi la lumina lui
Dumnezeu. Îi ucidem nu numai trupul, ci şi sufletul, crima fiind îndoită. De aceea, un copil, dacă
nu este dorit, trebuie ajutat să se nască şi apoi dăruit spre înfiere sau spre altă formă de a trăi şi a
primi Sfântul Botez. Astfel se evită încărcarea conştiinţei cu un păcat aşa de mare. Sfânta
Biserică consideră avortul întruchiparea tutu‐ ror relelor şi fărădelegilor.
Prin avort stingem, fără niciun drept, o scânteie divină, pentru veşnicie. Mai grea răspun‐
dere nici că se poate. Dar sângele vărsat şi aceste suflete vor cere veşnic răzbunare şi dreptate.
Ele nu mai pot fi botezate decât cu lacrimile unei pocăinţe desăvârşite. Când egois‐ mul triumfă,
iar plăcerea devine tiran, rezultatul este un DEZASTRU. Întunericul şi opacitatea conştiinţei
distrug orice simţ responsabil.

BIBLIOGRAFIE

1. Horga, M., Lüdicke. & Campana, A., F. (2000). Manual de planificare familială. Text
de referinţă, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii. Editura:Universitatea
Geneva, Departamentul de Ginecologie şi Obstetrică.
2. Dr. Luca, V. (1987). Avortul provocat. Medicina pentru toţi. nr. 69. București: Editura
Medicală.
3. Gross-Todea, C. & Moldovan, I. (2008). Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al
Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România. Cluj-Napoca: Renaşterea.
 https://asociatiaprovita.ro/wpcontent/uploads/2008/08/docs_biblio_Christa.Todea_.Gross
_.Indrumarul.medical.crestin.al_.Federatiei.Provita.Ortodoxa.pdf (accesat la data de
07.02.2022, ora 13:14).
4. Horga, M., Lüdicke, F., Campana, A. (2000). Manual de planificare familial. Text de
referinţă. Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii. Universitatea Geneva,
Departamentul de Ginecologie şi Obstetrică.
5. Marius Bunescu, S. (2000). Avort terapeutic în trimestrul II de sarcină. Teza de
doctorat. Cluj-Napoca: UMF.
6. Tristram, H., E. (2005). Fundamentele Bioeticii Creştine. Perspectivă ortodoxă. Sibiu:
Editura Deisis.
7. Pr. Juvenilie. (2002). Teroriştii uterului. Terorism ştiinţific şi etica începuturilor vieţii.
Eseu de bioetică a gestaţiei. Editura Anastasia.
8. Dr. Mahmoud, M. (1988). Avortul toxico-septic (teză de doctorat). Cluj-Napoca: UMF.
9. Dr. Lisec, A. (2000). Conferinţa „Iubeşte copilul şi lasă-l să trăiască”. Sibiu.