Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Este bine cunoscut faptul că sarcinile care asociază încă de la debut sau în evoluție diabet
zaharat prezintă risc crescut de avort spontan, moarte subită a fatului, malformații congenitale și o
rată crescută de morbiditate și mortalitate neonatală.
În zilele noastre, la aproximativ 10% dintre sarcini apar modificări ale profilului glicemic, urmând ca
până la 80% dintre acestea să dezvolte ulterior un diabet zaharat gestațional real. Marea majoritate a
tulburărilor induse de diabetul zaharat gestațional sunt cauzate de hiperglicemia maternă.
În mod normal, organismul sănătos, inclusiv pe perioada sarcinii, reacționează la un nivel crescut al
glucozei cu o secreție crescută de insulină, pentru a restabili un nivel normal al glicemiei. Glucoza
provine în principal din alimentele bogate în carbohidrați: zaharuri, pâine, paste, cartofi prăjiți etc.
Atunci când acest mecanism eșuează, apare hiperglicemia atât la mamă, cât și la făt (glucoza
traversează în mod direct placenta). Până la vârsta gestațională de 20 de săptămâni, celulele
pancreatice ale fătului nu sunt capabile să secrete insulina proprie, pentru a reuși să reducă nivelul
glicemiei.
După 20 de săptămâni, funcția pancreatică fetală își intră în drepturi și reacționează la hiperglicemia
maternă prin hiperproducție de insulină proprie, pentru a reduce nivelul glucozei din sângele fetal.
Cu cât se menține mai mult timp hiperglicemia fetală, cu atât celulele pancreatice fetale vor fi
stimulate pentru a produce din ce în ce mai multă insulină.
Astfel apare hipertrofia pancreasului (creșterea în dimensiuni a zonei din pancreas responsabilă de
secreția insulinei) cu consecința directă - hiperinsulinismul (secreție crescută de insulină)care se va
menține din nefericire și după naștere, când nu mai există însă aportul suplimentar de glucoză de la
mamă și astfel apare hipoglicemia neonatală.
Diabetul zaharat matern își exercită în mod direct efectul asupra creșterii și dezvoltării fătului, fiind
vorba fie de un făt macrosom (greutate mare a fatului), fie de un făt mic pentru vârsta de gestație
(acolo unde diabetul se complică cu modificări cardiace la mamă). Alte modificări care pot să apară
la nou-născut sunt: tulburări ale nivelului de calciu și magneziu, modificări ale echilibrului acido-bazic
și electrolitic, modificări ale oxigenării, afectarea pe termen lung a nivelului fierului, bilirubinei și, nu
în ultimul rând, întârzierea în maturarea surfactantului alveolar (caz în care avem de a face cu un
nou-născut care nu poate respira singur și va necesita manevre sofisticate de terapie intensivă
neonatală pentru mai multe zile).
Care sunt testele care se pot face atât pentru mamă, cât și pentru făt și când ar trebui facute
acestea?
Multiple studii epidemiologice au pus în evidență legătura dintre profilul glicemic matern din
perioada concepției și modificările congenitale apărute ulterior la făt. Pe lângă urmărirea periodică a
nivelului seric al glicemiei, alte teste accesibile și utile în stabilirea predicției negative pot fi:
Efectuarea sumarului de urină - glucoza trece în urină atunci când nivelul din sange al
glucozei este crescut peste o anumită valoare.
Marea majoritate a anomaliilor fetale induse de diabetul gestațional pot fi depistate la ecografiile
fetale efectuate pe perioada sarcinii și pot cuprinde:
În mod normal, hipoglicemia neonatală apare în primele 3 ore de viață, fiind vorba de o
formă reactivă, indusă de întreruperea bruscă a aportului transplacentar de glucoză (odată
cu momentul nașterii). Acolo unde controlul glicemic matern a fost prost monitorizat,
hipoglicemia fetală capătă aspect refractar la tratament, pe durate variabile în timp, de până
la 7 zile, hipoglicemia fetală putând avea efecte devastatoare asupra dezvoltării și maturării
neurologice ulterioare a nou-născutului.
Marea majoritate a acestor nou-născuți au nivele de feritină serică scăzute (feritina fiind
forma de stocare a fierului în organism), ceea ce induce efecte negative clare asupra
transportului oxigenului către cord și creier imediat după naștere și are un impact negativ
asupra dezvoltării neurologice și cardiace ulterioare. Acești pacienți necesită o supraveghere
strictă a fierului și feritinei până la vârsta de 6 - 9 luni.
Toți copii ai căror mame au diabet zaharat trebuie atent urmăriți, având risc crescut de a dezvolta
ulterior diabet zaharat.
Concluzii
Ca urmare a modificării ritmului de viață din zilele noastre, a sedentarismului și a alimentației
necorespunzătoare, considerăm că o atenție sporită trebuie acordată următoarelor aspecte:
Modificările glicemice trebuie urmărite la mamă încă din primele zile de sarcină, prin
efecturarea seriată a glicemiei, a testelor de toleranță la glucoză și a Hb glicozilate, numai în
acest mod fiind posibilă obținerea unei imagini corecte asupra modificărilor care pot apărea
la făt/nou-născut.
Urmărirea pediatrică pe termen lung a copiilor rezultați din sarcini cu diabet este obligatorie.
Este imperios necesar ca, în astfel de cazuri medicale, să existe o strânsă colaborare între
familie și echipa medicală pluridisciplinară formată din diabetolog, obstetrician și neonatolog
- pediatru, pentru a evalua precoce afecțiunile nou-născutului, pentru a trata corespunzător
și prompt patologia acestuia pe termen scurt și mediu și, în final, pentru a putea da familiei și
societății un nou individ sănătos.